Anulare decizie de invalidare. Dovedirea calitătii de mostenitori. Respectarea principiului sigurantei juridice.

Înscrisurile doveditoare ale calităţii de moştenitori au fost solicitate de către recurentă reclamanţilor, indicându-se în acest sens adresa nr. 1490/16.02.2009, însă, în opinia acesteia, documentele depuse în faţa instanţei, fără respectarea termenului legal, nu pot fi luate în considerare.

Adresa amintită este însă un formular adresat exclusiv uneia dintre moştenitori, nu şi celorlalţi, iar din cuprinsul acesteia se desprinde concluzia că s-a solicitat certificatul de moştenitor după autorul [...] şi acte de stare civilă ale moştenitorilor legali, până la gradul IV inclusiv.

Petentei căreia i se adresează Comisia locală Constanţa nu i s-a adus la cunoştinţă posibilitatea de a depune certificatul de deces şi acte de stare civilă care atestă vocaţia sa la succesiune potrivit art. 3 alin. 2 din HG nr. 753/1998 conform cu care „moştenitorii care nu posedă certificat de moştenitor pot face dovada vocaţiei de moştenitor cu acte de stare civilă: certificatul de deces al proprietarului, certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie ale moştenitorului”.

Art. 4 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 9/1998

Art. 3 alin. 2 din HG nr. 753/1998

CJUE - Cauzele C-453/00 ?i C 2/06

Având în vedere că sesizarea instanţei s-a făcut sub imperiul legii noi de procedură, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.499 NCPC, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art.425 alin.1 lit. b, hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.”

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. …/118/2016, reclamanţii [...], [...], [...], [...], [...] în contradictoriu cu pârâta ANRP au solicitat anularea deciziei de invalidare nr. 1275/27.04.2016 prin care s-a dispus invalidarea Hotărârii nr. 6511/12.11.2010 emisă de Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului - Judeţul Constanţa şi validarea în tot a Hotărârii nr. 6511/12.10.2010 pentru suma de 76.980,70 lei.

Reclamanţii motivează că sunt persoane îndreptăţite, în sensul legii. Anterior emiterii hotărârii contestate problema calităţii lor fusese tranşată definitiv în două rânduri.

Cu privire la bunurile pentru care solicită despăgubiri, se arată că acestea sunt: 10 pomi fructiferi, 4,5 ha teren agricol şi o cameră.

Prin sentinţa civilă nr.1910/22.12.2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a admis în parte acţiunea, după cum urmează:

S-a anulat Decizia de invalidare nr. 1275/27.04.2016.

S-a respins cererea de validare a Hotărârii nr. 6511/12.10.2010 şi obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri de validare în totalitate a Hotărârii nr. 6511/12.10.2010.

S-a respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Au fost avute în vedere următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la Comisia Judeţeană Constanţa sub nr. …/17.04.2006, reclamanta [...] a solicitat acordarea de compensaţii băneşti pentru bunurile abandonate de autorul [...] în comuna Doccilor, sat Cherimler, judeţul Durostor, Bulgaria.

Prin Hotărârea nr. 5523/26.02.2010 emisă de Comisia Judeţeană Constanţa pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 a fost respinsă cererea de acordare a compensaţiilor băneşti, motivat de faptul că nu sunt bunuri de revendicat.

Împotriva Hotărârii nr. 5523/26.02.2010 a fost formulată contestaţie, admisă de către A.N.R.P., fiind emisă în acest sens Decizia nr. 1346/06.08.2010 prin care a fost invalidată Hotărârea nr. 5523/26.02.2010.

Prin hotărârea nr. 6511/12.11.2010 emisă de Comisia Judeţeană Constanţa pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 s-a propus acordarea de compensaţii băneşti în cuantum de 76.980.70 lei moştenitorilor autorului [...], respectiv  [...], [...], [...], [...], [...], [...].

Prin Decizia nr. 1275/27.04.2016, A.N.R.P. a invalidat Hotărârea nr. 6511/12.11.2010 emisă de Comisia Judeţeană Constanţa pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a stabilit faptul că nu se acordă despăgubiri întrucât la dosar nu se regăseşte certificatul de deces al autorului, iar acesta a primit la venirea în ţară mai mult decât a abandonat în Bulgaria.

După cum rezultă din preambulul său, Decizia nr. 1667/27.05.2016 a fost emisă în temeiul dispoziţiilor art.7 alin.3 din Legea nr. 164/2014, coroborat cu art.35 alin.4 lit. b din HG nr. 735/1998 modificată şi completată prin HG nr. 1277/2007.

Sub aspectul nedovedirii calităţii de persoane îndreptăţite, tribunalul reţine că au fost depuse înscrisurile solicitate, fiind dovedită calitatea de persoane îndreptăţite potrivit Legii nr. 9/1998, astfel, în mod greşit a fost invalidată hotărârea sub acest aspect.

În ceea ce priveşte  motivul invocat de către pârâtă potrivit cu care autorul reclamanţilor a fost despăgubit la recolonizare, din cuprinsul situaţiei de avere şi declaraţiunii rezultă că acesta a abandonat 10 ha teren, casă cu 3 camere, grajd, şopron, curte 3000 mp. şi a primit 5,5 ha teren arabil, un imobil cu 2 camere, o bucătărie, dependinţe şi teren aferent locuinţei în suprafaţă de 2.500 mp.

În ceea ce priveşte cererea de obligare la validarea în totalitate a hotărârii s-a reţinut că, potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa poate să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, însă nu poate obliga autoritatea să soluţioneze cererea reclamantei într-un anumit fel întrucât s-ar substitui autorităţii care nu a verificat condiţiile de fond ale cererii.

Faţă de aceste considerente, a admis în parte acţiunea, a anulat decizia de invalidare şi a respins  cererea de validare a Hotărârii nr. 6511/12.10.2010 şi obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri de validare în totalitate a Hotărârii nr. 6511/12.10.2010.

Cu privire la cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată a reţinut că nu a fost dovedită efectuarea acestora.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva art. 488 punctul 8 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:

- instanţa de fond în mod eronat a reţinut că înscrisurile solicitate prin Adresa nr. 1490L/16.02.2009, între care şi certificatul de calitate de moştenitor de pe urma autorului [...], sau în lipsa acestuia certificatul de deces al autorului, au fost depuse; prin Adresele nr. …/DJC/05.09.2016 şi nr. …/DJC/12.12.2016 s-a transmis întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii Deciziei de invalidare nr. 1275/27.04.2016, de unde se poate proba faptul că acest certificat nu a fost depus de către solicitanţi.

Prin adresa nr. …/16.02.2009, Comisia Judeţeană Constanţa a solicitat deponentei cererii, doamna [...], completarea dosarului administrativ cu o serie de documente între care şi certificatul de calitate de moştenitor după autorul [...], însă, nici până la momentul emiterii Deciziei nr. 1275/27.04.2016, solicitanţii nu au depus un asemenea certificat, sau în lipsa acestuia certificatul de deces al autorului.

Acest aspect poate fi probat din însăşi dosarul administrativ depus prin adresele nr. …/DJC/05.09.2016 şi nr. …/DJC/12.12.2016.

 Recurenta-pârâtă consideră că orice acte depuse ulterior emiterii acestei Decizii, acte nedepuse în condiţiile Legii nr. 164/2014, nu pot fi luate în considerare, deoarece nu se poate pronunţa, la fel cum nici instanţa nu o poate face, pentru viitor.

Astfel, reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de moştenitori ai autorului bunurilor pentru care au solicitat despăgubiri.

Se menţionează că dovedirea drepturilor pe care le pretind reclamanţii cade în sarcina acestora. Raporturile dintre succesori nu se dezbat nici la nivelul comisiilor judeţene, nici la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Acest punct de vedere este susţinut şi de prevederile art. 9 din Legea nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „în cazul în care despăgubirile băneşti sunt solicitate de mai mulţi moştenitori ai aceleiaşi persoane, precum şi dacă, după adoptarea hotărârii de către comisia competentă şi rămânerea definitivă a acesteia, apar persoane având vocaţie succesorală, conform art. 5 alin. (1) şi (2), raporturile dintre succesori privind drepturile lor se soluţionează potrivit dreptului comun.”

Intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare.

Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 punctul 8 Cod procedură civilă:

(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Critica recurentei vizează exclusiv încălcarea de către prima instanţă a art. 3 alin. 2 din HG nr. 753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 (se constată că în mod eronat recurenta face referire la art. 3 alin. 2 din Legea nr. 9/1998) , apreciindu-se că reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de moştenitori ai autorului de pe urma căruia solicită despăgubiri, nefiind depus la dosar certificatul de deces al autorului ori certificat de moştenitor.

Din aceeaşi perspectivă se face referire şi la art. 4 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 9/1998.

Aşa cum au subliniat însă reclamanţii intimaţi, cererea pentru acordarea de despăgubiri a mai făcut anterior obiectul analizei, comisia locală Constanţa emiţând Hotărârea nr. 5523/26.02.2010 prin care cererea a fost respinsă cu motivaţia că nu sunt bunuri de revendicat. Nu s-a pus însă în discuţie lipsa vreunei dovezi a calităţii de moştenitor a petentei [...].

Această Hotărâre a fost invalidată prin decizia nr. 1346/06.08.2010, constatându-se că cei îndreptăţiţi, respectiv [...], [...], [...], [...], [...] şi [...], au dreptul la diferenţa de valoare între bunurile abandonate  în Bulgaria şi cele primite în România de către autorul lor.

În baza acestei hotărâri a fost emisă ulterior Hotărârea nr. 6511/12.11.2010 de către Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 prin care s-au stabilit despăgubiri în valoare de 76.980,70 lei.

Această hotărâre a fost invalidată prin decizia nr. 1275/27.04.2016 a ANRP, înscris ce face obiectul acţiunii, cu motivaţia, printre altele, că petenţii nu au făcut dovada calităţii de moştenitori.

Instanţa consideră astfel că decizia nr. 1346/06.08.2010 a statuat definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite a reclamanţilor, având în vedere principiul siguranţei juridice.

Cu privire la deciziile administrative definitive, relevantă este jurisprudenţa CJUE, în cauza Kuhne & Heitz fiind făcute următoarele menţiuni: „certitudinea juridică figurează printre principiile generale recunoscute de dreptul comunitar. Caracterul definitiv al unei decizii administrative, dobândit la expirarea termenelor rezonabile de introducere a căilor de atac sau prin epuizarea căilor de atac respective, contribuie la această certitudine şi rezultă că dreptul comunitar nu impune ca un organ administrativ să fie, în principiu, obligat să revină asupra unei decizii administrative care a dobândit un astfel de caracter definitiv. 25.” (Hotărârea Curţii din 13 ianuarie 2004/ Kühne & Heitz NV împotriva Produktschap voor Pluimvee en Eieren, în cauza C-453/00)

De asemenea, în cauza C 2/06, Willy Kempter KG împotriva Hauptzollamt Hamburg Jonas, Curtea a amintit că „jurisprudenţa sa trebuie interpretată în lumina principiului securităţii juridice, care se numără printre principiile generale recunoscute în dreptul comunitar. În această privinţă, este necesar să se constate că acest caracter definitiv al unei decizii administrative, dobândit după expirarea termenelor rezonabile pentru introducerea acţiunilor sau, precum în acţiunea principală, prin epuizarea căilor de atac, face parte din securitatea juridică menţionată, având drept consecinţă faptul că dreptul comunitar nu impune ca un organ administrativ să fie în principiu obligat să revină asupra unei decizii administrative care a dobândit un asemenea caracter definitiv (Hotărârea Kühne & Heitz, citată anterior, punctul 24).”

Mai mult, recurenta afirmă că înscrisuri doveditoare ale calităţii de moştenitori au fost solicitate reclamanţilor, indicând în acest sens adresa nr. 1490/16.02.2009; în opinia recurentei, documentele depuse în faţa instanţei, fără respectarea termenului legal, nu pot fi luate în considerare.

Adresa amintită este însă un formular adresat exclusiv numitei [...], nu şi celorlalţi moştenitori, iar din cuprinsul acesteia se desprinde concluzia că s-a solicitat certificatul de moştenitor după autorul [...] şi acte de stare civilă ale moştenitorilor legali, până la gradul IV inclusiv.

Petentei [...], căreia i se adresează Comisia locală Constanţa, nu i s-a adus la cunoştinţă posibilitatea de a depune certificatul de deces şi acte de stare civilă care atestă vocaţia sa la succesiune potrivit art. 3 alin. 2 din HG nr. 753/1998 conform cu care „moştenitorii care nu posedă certificat de moştenitor pot face dovada vocaţiei de moştenitor cu acte de stare civilă: certificatul de deces al proprietarului, certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie ale moştenitorului”.

În aceste împrejurări, în mod corect prima instanţă a luat în considerare înscrisurile depuse cu prilejul soluţionării cauzei.

Pentru toate aceste considerente, instanţa de recurs apreciază că în speţă s-a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material, recursul fiind respins în considerarea art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare