Evacuare

Prin sentinţa civilă nr. 3577/27.05.2016 Judecătoria  Bacău a admis acţiunea formulată de reclamanta-pârâta N.M., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant  B.V.

A admis excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a Sentinţei civile nr. 5536/27.07.1986 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosar nr. 4715/1986 rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 839/22.09.1986 pronunţată de Tribunalul Bacău cu privire la dreptul de retenţie al pârâtului reclamant asupra imobilului situat în Bacău.

A  respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant B.V. în contradictoriu cu reclamanta-pârâta N.M., ca fiind prescris dreptul.

A  dispus evacuarea pârâtul-reclamant B.V. din imobilul situat în Bacău.

A obligat pârâtul-reclamant  la plata către reclamanta-pârâtă la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 100 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi suma de 600 lei onorariu de avocat.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:

În fapt, prin Sentinţa civilă nr. 2807/1986 pronunţată de Judecătoria Bacău ( f. 14-15) s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre reclamantă şi pârât.

Prin Sentinţa civilă nr. 5536/28.07.1986 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosar nr. 4715/1986 ( f. 11-13) s-a dispus partajarea bunurilor comune, apartamentul situat în Bacău, fiind atribuit în lotul reclamantei, cu obligaţia pentru aceasta de a plăti pârâtului sultă în cuantum, de 53258 lei. Prin aceeaşi Sentinţă instanţa a acordat pârâtului un drept de retenţie asupra apartamentului până la achitarea sultei de către reclamantă.

Astfel cum rezultă din susţinerile părţilor coroborat cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză de la data partajului şi până la data de 19.02.2015, data emiterii ordinului de protecţie în dosarul nr. 1508/180/2015 al Judecătoriei Bacău, părţile au locuit împreună în imobilul în litigiu.

Referitor la susţinerea reclamantei-pârâte că de la data partajului şi până la data plecării din imobil între cele două părţi a fost încheiat un contract de folosinţă cu titlu gratuit, instanţa o va înlătura ca neîntemeiată, apreciind că nu s-a făcut dovada unei astfel de convenţii, în fapt, pârâtul-reclamant locuind o perioadă în baza dreptului de retenţie în imobil şi apoi ca urmare a tolerării acestuia în imobil de către reclamanta-pârâtă.

Cu privire la cererea reconvenţională, instanţa reţine că pârâtul-reclamant solicită reintegrarea în imobil ca urmare a dreptului său de retenţie.

În cauză, prin întâmpinarea la cererea reconvenţională, reclamanta –pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului de a de a solicita executarea silită a Sentinţei civile nr. 5536/28.07.1986 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosar nr. 4715/1986, excepţie cu privire la care instanţa apreciază că este întemeiată.

Ţinând seama de momentul începerii curgerii termenului de prescripţie  în cauză, de dispoziţiile art.6 alin. (2) din Noul Cod civil şi de dispoziţiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, instanţa a avut în vedere dispoziţiile legale incidente la momentul când a început să curgă termenul de prescripţie, respectiv dispoziţiile Vechiului Cod Civil şi ale Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Decretul nr.167/1958 prescripţia extinctivă presupune stingerea dreptului la acţiune neexercitat în termenul prevăzut de lege, iar în cazul drepturilor de creanţă are ca efect stingerea acelei componente a dreptului la acţiune care constă în posibilitatea creditorului de a obţine condamnarea debitorului la executarea obligaţiei.

Potrivit art. 6 din Decretul nr.167/1958 dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executoriu se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani.

Potrivit art. 7 Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Potrivit art. 16 din Decretul 167/1958 „prescripţia se întrerupe:

 a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.  În raporturile dintre organizaţiile socialiste, recunoaşterea nu întrerupe curgerea prescripţiei;

b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;

c) printr-un act începător de executare.”

Prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.

Totodată, conform art. 405 C. proc. civ. Dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel. In cazul titlurilor emise in materia acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10 ani. Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silita. Prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu iţi pierde puterea executorie.

Art. 405^1 Cursul prescriptiei se suspenda:

a) in cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescriptie a dreptului material la actiune;

b) pe timpul cat suspendarea executarii silite este prevazuta de lege ori a fost stabilita de instanta sau de alt organ jurisdictional competent;

c) atata timp cat debitorul îşi sustrage veniturile si bunurile de la urmarire;

d) in alte cazuri prevazute de lege.

Prescriptia nu se suspenda pe timpul cat executarea silita este suspendata la cererea creditorului urmaritor. Dupa incetarea suspendarii, prescriptia isi reia cursul, socotindu-se si timpul scurs inainte  de suspendare.

Conform  Art. 405^2 Cursul prescriptiei se intrerupe:

a) pe data indeplinirii de catre debitor, inainte de inceperea executarii silite sau in cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligatiei prevazute in titlul executoriu ori a recunoasterii, in orice alt mod, a datoriei;

b) pe data depunerii cererii de executare, insotita de titlul executoriu, chiar daca a fost adresata unui organ de executare necompetent;

c) pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu, in conditiile art. 453 alin. 2;

d) pe data indeplinirii in cursul executarii silite a unui act de executare;

e) pe data depunerii cererii de reluare a executarii, in conditiile art. 3716 alin. 1;

f) in alte cazuri prevazute de lege.

Dupa intrerupere incepe sa curga un nou termen de prescriptie.

Prescriptia nu este intrerupta daca cererea de executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea.

În cauză, instanţa reţine că Sentinţa civilă nr. 5536/28.07.1986 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosar nr. 4715/1986 ( f. 11-13) a rămas definitivă la data de 22.09.1986 prin Decizia civilă nr. 839/22.09.1986 pronunţată de Tribunalul Bacău.

Din momentul rămânerii sale definitive începe să curgă termenul de trei ani în care creditorul avea posibilitatea de a solicita punerea în executare a titlului executoriu.

Referitor la susţinerea pârâtului-reclamant că de fapt în cauză a operat întreruperea cursului prescripţiei prin aceea că după pronunţarea titlului executoriu părţile au reluat convieţuirea, pârâtul-reclamant continuând să locuiască în imobilul în litigiu, instanţa o va înlătura ca neîntemeiată.

Astfel, instanţa are în vedere că situaţiile în care se întrerupe cursul prescripţiei sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, pârâtul-reclamant nefăcând dovada intervenţiei vreunuia dintre aceste cazuri. Împrejurarea că acesta nu a solicitat punerea în executare a titlului executoriu întrucât s-a împăcat cu reclamanta-pârâtă nu poate echivala cu o recunoaştere din partea acesteia a dreptului său de a încasa  suma de 53528 lei cu titlu de sultă şi a dreptului său de retenţie.

Instanţa apreciază că recunoaşterea poate fi expresă sau tacită, iar cea tacită trebuie să rezulte fără echivoc din manifestări care să ateste existenţa dreptului celui împotriva căruia curge prescripţia, cum ar fi plata parţială a datoriei, solicitarea unui termen de plată, în cauză nefăcându-se dovada unei astfel de manifestări.

În ceea ce priveşte dreptul de retenţie, instanţa apreciază stingerea obligaţiei de plată ca efect al prescripţiei extinctive atrage în mod firesc şi stingerea dreptului de retenţie accesoriu, fiind un drept accesoriu obligaţiei pe care o garantează. În acest sens, instanţa reţine că dreptul de retenţie, ca garanţie reală imperfectă, are scopul de a garanta creanţa şi a-l sancţiona pe debitorul rău platnic.

În acest sens instanţa are în vedere şi dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Decretul 167/1958 care prevede că odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii.

Or, având în vedere că în cauză a intervenit prescripţia dreptului de a solicita executarea silită a Sentinţei civile nr. 5536/27.07.1986 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosar nr. 4715/1986 rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 839/22.09.1986 pronunţată de Tribunalul Bacău cu privire la plata sultei de către reclamanta-pârâtă către pârâtul-reclamant, acesta nu mai poate solicita nici constatarea dreptului său de retenţie şi în consecinţă reintegrarea în imobil.

Având în vedere aceste considerente, instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a Sentinţei civile nr. 5536/27.07.1986 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosar nr. 4715/1986 rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 839/22.09.1986 pronunţată de Tribunalul Bacău cu privire la dreptul de retenţie al pârâtului reclamant asupra imobilului situat în Bacău şi în consecinţă va respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant  în contradictoriu cu reclamanta-pârâta, ca fiind prescris dreptul.

Cu privire la acţiunea principală, instanţa reţine că astfel cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 5536/28.07.1986 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosar nr. 4715/1986 ( f. 11-13) reclamanta-pârâta este proprietar exclusiv al imobilului situat în Bacău, str. Narciselor nr. 9A/A/20, pârâtul-reclamant nefăcând dovada vreunui drept asupra imobilului la data introducerii acţiunii.

În sensul art. 555 C. civil proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege. Astfel, proprietarul este titularul tuturor prerogativelor conferite de dreptul său, inclusiv al aceluia de a folosi bunul fără vreo imixtiune din partea altei persoane.

Cum dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului situat în Bacău este unul absolut, iar atributele acestui drept, printre care şi folosinţa, nu mai suferă restrângeri prin constituirea unor drepturi reale principale sau drepturi personale ale pârâtului asupra bunului, după prescripţia dreptului de a cere executarea silită a Sentinţei civile nr. 5536/27.07.1986, instanţa apreciază că solicitarea reclamantei referitoare la evacuarea pârâtului  în vederea complinirii atributelor dreptului de proprietate şi cu atributul folosinţei de care a fost privat prin ocuparea imobilului de către pârât, este întemeiată.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite acţiunea formulată de reclamanta-pârâta N.M. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant  B.V. şi va dispune evacuarea pârâtul-reclamant  B.V. din imobilul situat în Bacău.

Faţă de soluţia pronunţată în cauză, văzând dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., instanţa va obliga pârâtul-reclamant  la plata către reclamanta-pârâtă la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 100 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi suma de 600 lei onorariu de avocat conform chitanţei nr. 49/07.03.2016 şi nr. 5/25.08.2015.

Împotriva sentinţei a formulat apel pârâtul B.V. pentru următoarele considerente:

- motivarea este contradictorie întrucât la pagina 2 din hotărâre se precizează că nu a intervenit prescripţia dreptului de a solicita sulta, invocându-se art. 1865 alin. 3 şi art. 1905  din vechiul Cod civil  însă în continuare, în  considerente şi dispozitiv, se dispune că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită întrucât nu se încadrează în cazurile de suspendare sau  întrerupere a prescripţiei.

- instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile art. 4051 lit. d sau ale art. 4052 lit. f  din Codul de procedură civilă, care se referă la alte cazuri prevăzute de lege, în condiţiile în care părţile au reluat convieţuirea şi au locuit efectiv în apartament,  inclusiv în februarie 2015, a  plătit ratele apartamentului şi a  întreţinut  pe  reclamantă  şi  pe  cei  doi  copii.

- potrivit  sentinţei de partaj, care este irevocabilă, are drept de retenţie până la achitarea sultei iar dacă dreptul său de a cere executarea silită s-a prescris, atunci s-a prescris şi  dreptul reclamantei de a cere evacuarea pârâtului din apartament.

Intimata-reclamantă N.M. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului arătând că prin sentinţa civilă nr. 5536/28.07.1986  pârâtului i s-a acordat un drept de retenţie asupra imobilului până la plata sultei, plată care se putea realiza fie de bunăvoie, fie  prin introducerea  unei cereri de executare silită în termen de trei ani, că în mod corect prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită întrucât nu s-a realizat niciuna din modalităţile de stingere a datoriei. A mai arătat intimata-reclamantă că  după pronunţarea hotărârii privind partajul bunurilor comune apelantul-pârât a rămas să locuiască în imobil, că în timp atitudinea acestuia s-a înrăutăţit, în sensul că o lovea, o ameninţa şi o umilea în public şi a fost evacuat  din imobil în baza sentinţei civile nr. 1183/19.02.2015, pronunţată de Judecătoria Bacău  în temeiul dispoziţiilor referitoare la emiterea ordinului de protecţie, că după expirarea termenului de 6 luni prevăzut în această hotărâre apelantul-pârât  a revenit în imobil.

În apel, la solicitarea părţilor, s-a administrat proba testimonială iar apelantul-pârât a depus la dosar înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă apelată a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a sentinţei civile nr. 5536/27.07.1986 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 4715/1986, cu privire la dreptul de retenţie al pârâtului-reclamant asupra imobilului situat în Bacău. Această soluţie este explicată în considerente, din care rezultă că instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Decretul 167/1958, în  sensul  că a intervenit prescripţia dreptului de a solicita executarea silită a sentinţei civile nr. 5536/27.07.1986 a  Judecătoriei Bacău, în ceea ce priveşte plata sultei de către reclamanta-pârâtă, aşa încât pârâtul-reclamant nu mai poate solicita nici constatarea dreptului său de retenţie,  că pârâtul-reclamant nu a făcut dovada că a  intervenit  vreunul din cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei, expres şi limitativ prevăzute de  lege.

În considerentele sentinţei apelate nu există motive contradictorii, astfel cum a arătat apelantul-pârât, argumentele invocate de acesta nereferindu-se la motivarea soluţiei  pronunţate cu privire la excepţia prescripţiei dreptului pârâtului de a cere executarea silită. În acest sens urmează a avea în vedere că  la pagina  2 din sentinţă, în  raport  de care s-a formulat acest motiv de apel, s-au redat susţinerile pârâtului care, în cuprinsul întâmpinării, a arătat că dreptul său  de a solicita sulta nu s-a prescris întrucât au intervenit cazurile de întrerupere prevăzute de art. 1865 alin. 3 şi art. 1905 din vechiul Cod civil.

Apelantul-pârât a susţinut că prima instanţă nu a avut în vedere dispoziţiile art. 4051 lit. d, art. 4052 lit. f  din Codul procedură civilă,  potrivit cărora cursul prescripţiei se suspendă, respectiv se întrerupe în alte cazuri  prevăzute de lege, dar nu a precizat care sunt cazurile  prevăzute de lege, în raport de care a invocat  incidenţa dispoziţiilor precizate.

Analizând apărările  formulate de pârât, care a susţinut că  a operat întreruperea cursului prescripţiei, prima instanţă a reţinut că  situaţiile în care se întrerupe cursul prescripţiei sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, pârâtul nefăcând dovada intervenţiei vreunuia dintre aceste cazuri, că împrejurarea că acesta nu a solicitat punerea în executare a titlului executoriu întrucât s-a împăcat cu reclamanta nu poate echivala cu o recunoaştere din partea acesteia a dreptului său de a încasa  suma de 53528 lei cu titlu de sultă şi a dreptului său de retenţie,  apreciind  că recunoaşterea poate fi expresă sau tacită, iar cea tacită trebuie să rezulte fără echivoc din manifestări care să ateste existenţa dreptului celui împotriva căruia curge prescripţia, cum ar fi plata parţială a datoriei, solicitarea unui termen de plată, în cauză nefăcându-se dovada unei astfel de manifestări. Apelantul-pârât a reiterat  în apel susţinerile  referitoare  la faptul că după partajul bunurilor comune prin hotărâre judecătorească părţile au reluat convieţuirea iar el a continuat să folosească imobilul însă nu a formulat critici concrete, privind motivele reţinute de prima instanţă pentru a înlătura această apărare  şi  în raport de care să poată fi exercitat controlul judiciar.

Dreptul apelantului-pârât de a cere executarea silită a sultei s-a prescris în termenul de 3 ani prevăzut de art. 405 alin. 1 teza 1 Cod procedură civilă şi art. 6 din Decretul nr. 167/1958, calculat de la data rămânerii definitive  sentinţei civile nr. 5536/27.07.1986 (22.09.1986). În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, în mod corect a reţinut prima instanţă că  stingerea obligaţiei de plată ca efect al prescripţiei extinctive  atrage şi stingerea dreptului de retenţie, având în vedere că acesta este un drept accesoriu obligaţiei pe care o garantează.

Intimata-reclamantă nu a solicitat evacuarea apelantului-pârât în temeiul dispoziţiilor referitoare la executarea silită, din cererea de chemare în judecată rezultând că litigiul dedus judecăţii de aceasta priveşte apărarea dreptului de proprietate exclusivă asupra apartamentului din Bacău, conform sentinţei civile nr. 5536/27.07.1986 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 4715/1986. În consecinţă urmează a respinge susţinerile apelantului-pârât, referitoare la prescripţia dreptului reclamantei de a  solicita evacuarea pârâtului din apartament.

Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă va obliga apelantul-pârât  să plătească intimatei-reclamante cheltuieli de judecată, reprezentând  onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare