Atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă (art. 169 Legea 85/2014)

Conţinut speţăEste cert că pârâta a deţinut  calitatea de administrator până la data de 22.10.2014, aspect necontestat de aceasta, după cum rezultă din chiar cuprinsul întâmpinării depuse la fondul cauzei.

Pe de altă parte, din cuprinsul Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr.6707/26.02.2015 emisă de DGRFP Braşov – AJFP Harghita, pârâtei i-a fost angajată răspunderea solidară, pentru sume neachitate din perioada 25.10.2012 – 20.12.2014, adică din perioada când pârâta era administrator statutar  al societăţii falite, respectiv în limita sumei de 37.829 lei. Însă, în cuprinsul analizei deciziei, s-a reţinut că la data de 31.12.2014,  ca urmare a verificării documentelor contabile ale debitoarei, respectiv balanţa de verificare, societatea dispune de disponibilităţi băneşti, având posibilitatea achitării  integrale a obligaţiilor  fiscale datorate (contul 5311 cu sold debitor de  66.047 lei) nefiind posibilă identificarea faptică a acestor sume.

Potrivit  cererii de angajare a răspunderii personale, formulată de creditoare, aceasta a invocat drept temeiuri juridice, prevederile  art.169 alin.1 lit. a, d şi e din Legea nr.85/2016, însă judecătorul sindic a analizat cererea strict în raport de dispoziţiile art.169 lit. d din lege, fără a cerceta incidenţa şi a celorlalte două temeiuri juridice reclamate a fi incidente în cauză.

Or, după cum s-a reţinut în Decizia nr. 6707/26.02.2015, la care s-a făcut referire în cele precedente, Curtea reţine că, dat fiind existenţa unor disponibilităţi băneşti insuficiente pentru achitarea  obligaţiilor  fiscale datorate, însă nefiind posibilă identificarea faptică a acestora, era necesară angajarea răspunderii personale a pârâtei şi pentru temeiurile juridice  prevăzute de art.169 alin.1, lit. a şi e din lege. Aceasta întrucât, pe de-o parte Decizia nr.6707/26.02.2015 a rămas definitivă nefiind exercitate împotriva acesteia  căile de atac, administrativ sau judiciar şi, pe de altă parte aceleaşi concluzii (referitoare la existenţa disponibilităţilor băneşti la  sfârşitul anului 2014) se desprind şi din Raportul privind cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia  insolvenţei debitorului. Astfel, se menţionează că la  nivelul anului 2014 societatea deţinea active circulante în valoare de 72.554 lei, creanţe de 6.506 lei şi în casierie  exista suma de 66.048 lei. Mai mult, pentru acelaşi an de referinţă – 2014, societatea a înregistrat un profit brut de 24.001 lei.

Or, lichidatorul nu a fost în măsură să identifice activele circulante  ale societăţii şi cu atât mai puţin sumele băneşti disponibile, aspect care, coroborat cu împrejurarea că pârâta nu a fost în măsură să prezinte practicianului în insolvenţă modul de utilizare a disponibilităţilor provenite din activităţile curente care au dus la generarea  de profit,  conduce la ideea că pârâta se face vinovată de faptele enumerate la art.169 alin.1 lit. a şi e din lege.

De altfel, pârâta prin niciun mijloc de probă nu a fost în măsură să răstoarne această stare de fapt şi, implicit această prezumţie simplă (rezultate din existenţa la sfârşitul anului 2014 a  activelor circulante şi a disponibilităţilor băneşti şi imposibilitatea de identificare a acestora de către lichidatorul judiciar).

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că apelul formulat în cauză este întemeiat, potrivit art.480 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, urmând, aşadar, a fi admis ca atare şi va admite, în parte hotărârea atacată, în sensul că va dispune angajarea răspunderii personale a pârâtei până la concurenţa sumei de 50.355 lei.

Celelalte dispoziţii din hotărârea atacată (referitor la respingerea  excepţiilor inadmisibilităţii şi  a lipsei de interes), vor fi menţinute.

Domenii speta

Spete similare