Plângere contravenţionala

Hotărâre 452 din 29.03.2018


Pe rol, soluţionarea plângerii contravenţionale formulate de petentul SM  ,  împotriva procesului-verbal de contravenţie seriaxxxxxxxx încheiat la data de 09.01.2018, în contradictoriu cu intimata CNAIR  – C .

La apelul nominal făcut in şedinţă publică nu au răspuns părţile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

 S-a expus referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care a învederat instanţei că intimatul a formulat întâmpinare în termen legal.

În baza art. 131 C.proc.civ., instanţa a constatat că este competentă să soluţioneze cauza având în vedere dispoziţiile art. 32 alin. 2 din OG 2/2001.

În baza art. 255 şi art. 258 din Codul de procedură civilă, instanţa a încuviinţat părţilor proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi întrucât s-a solicitat judecarea în lipsă a reţinut cauza pentru judecare.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cererii formulate , constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Balş la data de 07.02.2018 sub xxxxxxxxxxx petentul SM în contradictoriu cu intimata C , în principal a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie seriaxxxxxxxxxx, încheiat la data de 09.01.2018 şi  exonerarea de la plata amenzii, iar în  subsidiar a solicitat înlocuirea  amenzii în cuantum de de 250 lei, cu avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că prin procesului-verbal de contravenţie seria R18, nr. nr.0029718, încheiat la data de 09.01.2018 a fost sancţionat cu amendă contravenţională de 250 lei, pentru faptul ca a circulat în data de 23.09.2017, ora 19,47, locul DN 65, km 15 şi 550 mp., C , judeţul D , fără a deţine rovinietă valabila.

În primul rând, a precizat petentul că a circulat în data de 23.09.2017, ora 19,47, pe DN 65, km 15 şi 550 mp., C , judeţul D , fără a deţine rovinietă valabila, dar în ziua de 23.09.2017, la ora 22,45 dată la care expira valabilitatea rovinietei, fiind in Municipiul Craiova, a mers la staţia PECO OMW, situata la ieşirea din Craiova, spre Balş, pentru a achiziţiona rovinieta, însă sistemul informatic nu funcţiona. În situaţia sa au fost mai mulţi cetăţeni care erau revoltaţi si acest aspect se poate constata verificând înregistrările de pe camerele video de la staţia respectiva.

 În drept petentul a invocat dispoziţiile OG. nr. 2 2001 şi OUG 195/2002.

În dovedirea plângerii, petentul a solicitat proba cu înscrisurile de la dosar

La data de 26.02.2018, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.

A arătat că la data de 23.09.2017 , pe DN65  Km l5 + 550m  pe raza localităţii C , jud. DJ, vehiculul cu nr.de înmatriculare XXXXX, aparţinând  petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naţionale fără a deţine rovinietă valabilă.

Intrucât potrivit alin. (1) al art. 8 din O.G. nr. 5/2002. fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă, la data de 09.01.2018. a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenţiei seria R18 ir. 0029718 de către C.N.A.I.R.-S.A. (denumire modificată a C.N.A.D.N.R.-S.A.) prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - C , fiind aplicată sancţiunea amenzii contravenţionale, în cuantumul minim prevăzut în Anexa 2 a O.G. nr. 15/2002.

Potrivit dispoziţiilor art.1, alin. 2 din Ordonanţa nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care .sunt folosite pe reţeaua de rumuri naţionale din România şi structurat în funcţie de perioada de parcurs şi de staţionare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) şi de numărul de axe, după caz.

În conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

Astfel, si petentul ca toţi ceilalţi cetăţeni de buna credinţa, avea obligaţia sa respecte legea si sa factureze plăţile impuse de lege.

Intimata solicitat a se observa că procesul verbal de constatare a contravenţiei seria 18 nr. 0029718/09.01.2018, este temeinic si legal întocmit, potrivit O.G. nr. 2/2001 privind regimul ridic al contravenţiilor coroborat cu O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9 alin 1, alin. 2 lit.c) pct.2(ii), alin. 4 alin 5 din O.G. nr. 15/2002 cu modificările si completările ulterioare". în lipsa contravenientului şi a martorilor, constatarea contravenţiei fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale sistemului informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor.

Procesul Verbal de Constatare a Contravenţiei este semnat olograf cu respectarea prevederilor legal, contravenientului fiindu-i comunicata o copie, aşa cum este prevăzut de art. 25 - (1) din O.G. nr. 2/2001.

A mai solicitat intimata  sa se constatate  ca  afirmaţiile  petentului  privind funcţionalitatea sistemului nu sunt reale.

In acest sens, intimata a anexat istoricul de plaţi roviniete pe sferturi de ora, efectuate in data de S.09.2017, si istoricul de plaţi efectuate la distribuitorii OMV PETROM MARKETING din Craiova , unde petentul invoca nefuncţionalitatea sistemului.

În măsura in care, se procedează la anularea proceselor verbale sau locuirea sancţiunilor cu avertisment - in condiţiile in care petentul  nu deţinea rovinietă la data săvârşirii faptei, elementul coercitiv de conştientizare a utilizatorilor cu privire la obligaţiile ce le revin conform prevederilor legale, tinde sa devină caduc.

În temeiul art. 223 din N.C.P.C., intimata a solicitat judecarea  în lipsă a prezentei cauze.

În susţinerea legalităţii şi temeiniciei procesului verbal, în temeiul art.258. N.C.P.C, a solicitat încuviinţarea  probei cu înscrisuri.

A anexat prezentei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: proba foto obţinută cu sistemul S.I.E.GM.C.R., şi legitimaţia de control a agentului constatator.

În drept, intimata si-a  întemeiat prezenta în baza dispoziţiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale România, Ordinul M.T. nr., 611/2015 - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a lei de drumuri naţionale din România.

Analizând prezenta plângere contravenţională,în considerarea probelor de la dosar şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente, instanţa constată şi reţine următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R18 ir. 0029718 petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum total de 250 lei întrucât la  data de 23.09.2017 , pe DN65  Km l5 + 550m  pe raza localităţii C , jud. DJ, vehiculul cu nr.de înmatriculare XXXXX aparţinând  petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naţionale fără a deţine rovinietă valabilă.

In ceea ce priveşte legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor întocmit de intimat, instanţa constată că acesta conţine data şi locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator, descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare  a căii de atac. De asemenea, instanţa constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G.  nr. 2/2001.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, instanţa reţine că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicţional, ce face dovada deplină a situaţiei de fapt până la proba contrară, conform art. 34  din O.G. nr. 2/2001.

Deşi O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravenţional legal întocmit face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

În cauză însă, această prezumţie de veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenţie nu a fost răsturnată, în condiţiile în care  petentul  nu a făcut dovada existenţei unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenţie, potrivit art. 249 C.proc.civ.

 Deşi petentul a susţinut că a fost în imposibiliate de a achita în timp util contravaloarea rovinietei din înscrisurile de intimată , respectiv istoricul de plaţi roviniete pe sferturi de ora, efectuate in data de 23.09.2017 si istoricul de plaţi efectuate la distribuitorii OMV PETROM MARKETING din Craiova , unde petentul invoca nefuncţionalitatea sistemului reiese o situaţie contrară faţă de cea susţinută de contravenient..

În consecinţă, ţinându-se cont şi de împrejurarea că în speţă nu se poate reţine existenţa vreunei cauze de nulitate absolută a procesului – verbal, instanţa constată aşadar că forţa probantă a procesului – verbal nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumţia de legalitate şi temeinicie,urmând a menţine procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sub aspectul constatării săvârşirii contravenţiei.

Instanţa reţine că, deşi petentul nu a făcut dovada contrară celor reţinute în procesul verbal de contravenţie,  totuşi sancţiunea contravenţională trebuie dozată în aşa fel încât să se îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv şi educativ. Astfel, în temeiul art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, având în vedere achiziţionarea ulteriară a rovinietei, respectiv  la data de 24.09.2017, ora 00.08. ( fila 7)

 În temeiul art. 21 alin.3  din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Prin urmare, observând dispoziţiile art.7 alin. 3, art. 21 alin.3 raportat la art. 34 şi art. 38 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanţa apreciază că sancţiunea avertismentului este suficientă, avertismentul fiind aşadar suficient pentru a atrage atenţia petentului asupra reglementărilor legale în vigoare şi asupra obligaţiilor pe care trebuie să le respecte, cunoscând în acest mod şi sancţiunea ce i se poate aplica în caz de neconformare.

Faţă de considerentele expuse mai sus, instanţa va admite în parte plângerea contravenţională, în sensul că va înlocui sancţiunea amenzii în cuantum de 250 lei cu sancţiunea avertisment.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

 Admite în parte plângerea formulată de petentul SM .

Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 250 lei aplicată contravenientului prin procesul verbal de contravenţie seria R18, nr.xxxxxxxxxx încheiat de intimat cu sancţiunea avertismentului .

Cu apel în 30 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la sediul Judecătoriei Balş.

Data publicarii pe site: 27.09.2018