Angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului pentru prejudicii produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lui.

Rezumat:

Potrivit dispoziţiilor art. 254 din Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

 Aşadar, răspunderea patrimonială este una reparatorie, salariatul care a produs o pagubă angajatorului fiind obligat să acopere acel prejudiciu, reîntregind patrimoniul afectat.

 În legătură cu pretinsul cuantum nejustificat al despăgubirilor solicitate de reclamantă, reţine Curtea următoarele:

 Producerea unei pagube în patrimoniul angajatorului de către un salariat al său este de esenţa răspunderii patrimoniale. Inexistenţa prejudiciului sau imposibilitatea dovedirii lui conduce la exonerarea de răspundere a celui în cauză. Prejudiciul trebuie să fie real şi cert.

 Evaluarea pagubei, întinderea despăgubirii, trebuie să se stabilească pe baza unor date economice concrete iar dovada certitudinii prejudiciului cade în sarcina angajatorului, fiind necesar ca din probele administrate să rezulte în mod neîndoielnic cuantumul pagubei.

Hotărârea:

 Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Botoşani sub nr. .../193/2017 din data de 12.06.2017, reclamanta Comuna A. prin primarul B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prejudiciile cauzate comunei prin nerespectarea reglementărilor legale referitoare la efectuarea cheltuielilor publice, precum şi majorările de întârziere aferente, respectiv suma de 41.191 lei reprezentând plăţi nelegale din bugetul local pentru servicii de colectare şi transport deşeuri menajere facturate de prestatoarea S.C. D. S.R.L. la un tarif mai mare decât cel aprobat de Consiliul Local A. şi suma de 37.908 lei pentru proiectare şi inginerie la obiectivul investiţii Asfaltare şi Modernizare drum sătesc DS 482, DS 120, E., comuna A., cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că, în urma unui control al Camerei de Conturi finalizat prin Decizia nr. ../05.12.2016, s-a dispus ca UAT A. să ia măsurile necesare pentru recuperarea prejudiciului în sumă de 79.099 lei.

Astfel, reclamanta a precizat că în ceea ce priveşte serviciile de colectare şi transport deşeuri menajere a fost acceptată facturarea la un tarif de 47 lei/mc la care se adaugă T.V.A. faţă de tariful aprobat prin H.C.L. de 29 lei/mc, fără a avea un suport legal sau o hotărâre a Consiliului Local. În acest mod efectuarea cheltuielilor s-a făcut cu încălcarea disp. art. 14 alin. (3) şi art. 54 alin. (5) şi art. 6 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice şi cele ale art. 26 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor.

În ceea ce priveşte obiectivul de investiţii „Asfaltare şi Modernizare drum sătesc”, serviciile de proiectare au fost contractate fără o estimare corectă a valorii contractului de achiziţie publică.

Faţă de faptul că UAT A. a fost reprezentată legal de către primarul în funcţie C., care a luat deciziile fără acordul Consiliului Local, s-a susţinut că acesta se face responsabil de prejudiciul adus Primăriei A..

În drept, s-a invocat art. 1349 din Noul Cod Civil.

Pârâtul, legal citat, a depus în termenul legal întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că, în prezent, deţine funcţia de viceprimar al comunei A., iar anterior, timp de două mandate, a deţinut funcţia de primar al acestei comune.

Pârâtul a precizat că reclamanta nu a contestat în nici un fel raportul Camerei de Conturi, astfel că apreciază că sumele de bani nu-i pot fi imputate.

A precizat că doar după ce se uza de toate drepturile legale pentru a avea certitudinea existenţei unui aşa-zis prejudiciu, acesta devenea cert, lichid şi exigibil.

În drept, a invocat art. 205 şi următoarele Cod procedură civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 5074 din 24 octombrie 2017, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Botoşani, invocată din oficiu, iar competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Botoşani.

Investit astfel, Tribunalul Botoşani – secţia I civilă a înregistrat pricina la data de 22 noiembrie 2017, sub nr. .../193/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 433 din 7 mai 2018, Tribunalul Botoşani a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta Comuna A. - prin Primar în contradictoriu cu pârâtul C. şi l-a obligat pe acesta să plătească reclamantei suma de 41191 lei, reprezentând plăţi nelegale din bugetul local şi suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată sub forma onorariului de avocat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a comunei A. a chemat în judecată fostul primar C. pentru recuperarea sumei de 41.191 lei ce reprezintă plăţi nelegale din bugetul local pentru servicii de colectare şi transport deşeuri menajere facturate de prestatoarea SC D. SRL la un tarif mai mare decât cel aprobat de Consiliul Local A. şi pentru suma de 37.908 lei pentru proiectare şi inginerie la obiectivul investiţii „Asfaltare şi modernizare drum sătesc DS 482. DS 120 E., comuna A. peste nivelul maxim de 3% din valoarea investiţiei de bază conform HG 363/2010.

Camera de Conturi, prin Decizia nr. ../05.12.2016, a dispus ca Unitatea Administrativ Teritorială a comunei A. să ia măsurile necesare pentru recuperarea prejudiciului în sumă de 79.099 lei.

S-a reţinut că, în ceea ce priveşte serviciile de colectare şi transport deşeuri menajere, a fost acceptată facturarea la un tarif de 47 lei/mc la care se adaugă T.V.A. faţă de tariful aprobat prin H.C.L. de 29 lei/mc, fără a avea un suport legal sau o hotărâre a Consiliului Local. În acest mod efectuarea cheltuielilor s-a făcut cu încălcarea disp. art. 14 alin. (3) şi art. 54 alin. (5) şi art. 6 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice şi cele ale art. 26 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor.

În ceea ce priveşte obiectivul de investiţii Asfaltare şi Modernizare drum sătesc, serviciile de proiectare au fost contractate fără o estimare corectă a valorii contractului de achiziţie publică.

Faţă de faptul că UAT A. a fost reprezentată legal de către primarul în funcţie C., care a luat deciziile fără acordul Consiliului Local, se arată că acesta se face responsabil de prejudiciul adus Primăriei A..

Faţă de Decizia nr. 16/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, instanţa de fond a analizat dacă în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 254 alin.1 din Codul muncii pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului – în calitate de fost primar al Comunei A. – respectiv: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba; fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia (culpa) salariatului.

 Prin urmare, s-a reţinut că atât la data încheierii contractului de prestări servicii publice de salubrizare pentru instituţii publice nr. 36 din 30.04.2014, cât şi la data negocierii tarifului din data de 30.04.2015 şi încheierea actului adiţional (filele 29-30 dosar fond) pârâtul C. avea calitatea de primar al comunei A.

Or, în îndeplinirea acestei funcţii de autoritate publică conform art. 63 alin.4 din Legea nr. 215/2001, „În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c) (atribuţii referitoare la bugetul local), primarul

a) exercită funcţia de ordonator principal de credite,

 b) întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local;

  c) iniţiază, în condiţiile legii, negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale;

  d) verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal, cât şi a sediului secundar.”

În ceea ce priveşte fapta ilicită, s-a reţinut că, în exercitarea atribuţiilor sale de ordonator de credite, potrivit art. 14 alin. 3 din Legea nr. 273/2006 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale „nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială”, iar potrivit art. 23 alin 1: „ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.”

Dispoziţiile legale pe care pârâtul trebuia să le respecte sunt:

- art. 6 din Legea 101/2006 Legea serviciului de salubrizare a localităţilor:

Autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale/sectoarelor municipiului Bucureşti au competenţe exclusive în ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea, coordonarea şi atribuirea serviciului de salubrizare a localităţilor, având următoarele atribuţii în domeniu:..

  k) stabilirea taxelor speciale şi aprobarea tarifelor pentru servicii de salubrizare, cu respectarea reglementărilor în vigoare;

  l) stabilirea, ajustarea ori modificarea tarifelor propuse de operator în conformitate cu normele metodologice*) elaborate şi aprobate de A.N.R.S.C.;

  p) plata serviciilor de salubrizare prestate de operatori, în condiţiile prevăzute la lit. k);

- art. 43 alin 5 şi 7 din Legea 51/2006 Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice:

 (5) Preţurile şi tarifele pentru plata serviciilor de utilităţi publice se propun de operatori şi se stabilesc, se ajustează sau se modifică prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale ori, după caz, ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, cu respectarea metodologiilor elaborate de autoritatea de reglementare competentă. Hotărârile autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre, vor ţine seama, după caz, de avizele de specialitate ale autorităţilor de reglementare competente.

 (7) Preţurile, tarifele şi taxele speciale stabilite şi practicate cu încălcarea dispoziţiilor prezentei legi sunt nule de drept, iar sumele încasate necuvenit şi constatate ca atare de către autorităţile de reglementare se restituie utilizatorilor de la care au fost colectate sau la bugetele locale, după caz.

Ori, analizând procesul verbal de negociere a tarifului pentru colectarea şi transportul deşeuri menajere încheiat la data de 30.04.2015 (fila 29 dosar fond) şi actul adiţional încheiat la aceeaşi dată (fila 30 dosar fond), s-a constatat că pârâtul, în calitatea lui de primar, a acţionat discreţionar, încălcând prevederile legale în vigoare, negociind alte preţuri, mult mai mari decât cele stabilite prin Contractul nr. 36 din 30.04.2014 (filele 24-27 dosar fond) contract încheiat prin licitaţie după criteriul „preţul cel mai mic” .

Faptul că în şedinţa Consiliului Local din data de 29.05.2015 s-a propus mărirea taxei de salubrizare fără emiterea unei hotărâri de consiliu local în acest sens, nu dă dreptul primarului să încheie acte adiţionale la contractele încheiate prin licitaţie publică, având în vedere şi prevederile legale anterior enunţate precum şi prevederile art. 43 alin 4 din Legea 51/2006 Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice: Stabilirea, ajustarea şi modificarea preţurilor şi tarifelor serviciilor de utilităţi publice se fac cu respectarea metodologiilor de calcul elaborate de autorităţile de reglementare competente.

S-a reţinut că nici HCL nr. 24 din 04.10.2016 nu poate da o notă de legalitate măsurilor întreprinse anterior de primar în vederea majorării preţului pentru colectare, transport şi depozitare deşeuri menajere din data de 30.04.2015 , întrucât, potrivit art. 49 din Legea 215/2001, Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii şi produc efecte de la data aducerii lor la cunoştinţă publică, iar cele individuale, de la data comunicării.

Aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.

De asemenea, instanţa de fond a mai avut în vedere că dispoziţiile unui act normativ nu se pot aplica unor situaţii anterioare, întrucât potrivit art. 1 din Codul civil, "Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă". Din interpretarea textului de lege menţionat rezultă că principiul neretroactivităţii este regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc după adoptarea ei, iar nu şi situaţiilor anterioare, trecute. Prin urmare, o Hotărâre de Consiliu local nu se poate aplica retroactiv pentru situaţii juridice născute anterior.

În aceste condiţii, s-a reţinut că actul adiţional încheiat de pârât la data de 30.04.2015, prin care a mărit preţul pentru colectare, transport şi depozitare deşeuri menajere stabilit anterior prin licitaţie, fără o hotărâre a organului deliberativ al comunei, este nelegal.

S-a mai constatat că semnarea actului adiţional a dus la efectuarea nejustificată a unor cheltuieli în valoare de 41.191 lei, cheltuieli neprevăzute în proiectul de buget pentru anul 2015, contrar dispoziţiilor art. 23 alin 1 din Legea 273/2006, potrivit cărora „ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.”

S-a reţinut, de asemenea, şi faptul că, potrivit art. 24 din Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, referitor la Controlul financiar preventiv propriu, auditul public intern şi controlul ulterior (3) Angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv propriu, potrivit dispoziţiilor legale.

 (4) Formarea şi utilizarea fondurilor publice locale şi contul de execuţie a bugetelor locale sunt supuse controlului Curţii de Conturi, potrivit legii.

Aşadar, ordonatorii de credite nu pot încheia nici un angajament legal cu terţe persoane fără viza de control financiar preventiv propriu decât în condiţiile autorizate de lege. Propunerile de angajamente se înaintează din timp persoanei desemnate cu exercitarea controlului financiar preventiv propriu, pentru a da posibilitate acesteia să îşi exercite atribuţiile conform legii.

Avizarea constă în semnarea de către persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu sau înlocuitorul de drept al acesteia a propunerii de angajare a unei cheltuieli şi a angajamentului bugetar, care vor fi ştampilate şi datate.

Ori, în speţa de faţă, Actul adiţional la contractul de prestări servicii nr. 36 din 30.04.2015 nu poartă decât semnătura pârâtului şi a prestatorului SC D. SRL, lipsind viza de control financiar preventiv. Aşadar, pârâtul deşi avea obligaţia, nu a respectat prevederile legale în vigoare la momentul încheierii şi executării contractului de prestări servicii, aşa încât sunt aplicabile prevederile art. 23 alin 2 din Legea 273/2006

Ordonatorii de credite răspund de:

 a) elaborarea şi fundamentarea proiectului de buget propriu;

 b) urmărirea modului de realizare a veniturilor;

 c) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi a veniturilor bugetare posibil de încasat;

Prin urmare, faţă de ansamblul celor ce preced, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a probat şi fapta ilicită culpabilă a pârâtului, precum şi producerea prejudiciului ca şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, motiv pentru care a admis primul capăt de cerere şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 41.191 lei reprezentând plăţi nelegale din bugetul local.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata sumei de 37.908 lei pentru proiectare şi inginerie la obiectivul investiţii „Asfaltare şi modernizare drum sătesc DS 482. DS 120 E. comuna A. peste nivelul maxim de 3% din valoarea investiţiei de bază conform HG 363/2010, instanţa de fond a reţinut între UAT Comuna A. şi SC F. SRL a fost încheiat un contract de servicii. După cum se poate observa, acest contract a fost semnat din partea UAT A. de primarul de la acea dată, C., secretarul comunei şi contabil. Prin urmare, acest contract a fost asumat de mai multe persoane din cadrul UAT A., pentru aparenţa de legalitate semnând şi contabilul şi secretarul comunei.

Prin urmare, ne aflăm în situaţia în care un singur prejudiciu este cauzat din vina mai multor salariaţi. În aceste cazuri făptuitorii au, de regulă, o răspundere conjunctă. Codul muncii stabileşte în art. 255 alin 2: „Când paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport de măsura în care a contribuit la producerea ei”.

Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi, atunci când este cazul, în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar.

Într-un asemenea caz, angajatorul nu poate pretinde obligarea doar a unuia dintre cei implicaţi în semnarea unor contracte de achiziţie publică la plata întregii sume, de vreme ce este vorba de o răspundere patrimonială conjunctă .

În aceste condiţii, întinderea despăgubirii la acoperirea căreia se solicită a fi obligat pârâtul nu are un caracter real şi cert, pârâtul neputând fi obligat să plătească decât prejudiciul creat de el, motiv pentru care instanţa va respinge cererea de chemare în judecată cu privire la acest capăt de cerere ca nefondată.

 Cu privire la cheltuielile de judecată, în temeiul art. 453 Cod de procedură civilă, având în vedere soluţia de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, instanţa de fond a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată sub forma onorariului avocat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel părţile.

Prin apelul promovat reclamanta Comuna A., prin primar, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, în motivare a reiterat motivele din cererea de chemare în judecată, în sensul că, în urma unui control al Camerei de Conturi, finalizat prin Decizia nr. ../05.12.2016, s-a dispus ca Unitatea Administrativ Teritorială Comuna A., prin reprezentant legal, să ia măsurile necesare pentru recuperarea prejudiciului în sumă de 79.099 lei.

În ceea ce priveşte serviciile de colectare şi transport deşeuri menajere facturat de prestator la un preţ mai mare faţă de cel aprobat de către autorităţile locale în perioada iunie 2015 - iunie 2016, instanţa de fond a admis acest capăt de cerere şi a obligat pârâtul la plata sumei de 41.191 lei.

Referitor la obiectivul de investiţii „Asfaltare şi modernizare drum sătesc DS 482, DS 120 E., comuna A.”, reprezentând contravaloarea serviciilor de proiectare, studiu de fezabilitate, studii topo, studiu geotehnic, expertiză tehnică, proiect tehnic, detalii de execuţie, documentaţie pentru autorizaţie de construire, auditul a evidenţiat unele abateri în ceea ce priveşte angajarea şi plata acestora, fapt ce a determinat efectuarea de plăţi nelegale.

Tribunalul a respins acest capăt de cerere motivat de faptul că între UAT Comuna A. şi S.C. F. SRL a fost încheiat un contract de prestări servicii, contract ce a fost semnat de către primar - C., secretarul comunei şi contabilul unităţii. A reţinut instanţa de fond că acest contract a fost asumat de mai multe persoane din cadrul UAT A., iar prejudiciul a fost cauzat din vina mai multor salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia fiind stabilit în raport de măsura în care a contribuit la producerea ei, tribunalul reţinând că pârâtul nu putea fi obligat decât la plata prejudiciului creat de el, motiv pentru care a respins acest capăt de cerere.

Având în vedere că atribuirea contractului pentru proiectare şi inginerie la obiectivul „Asfaltare şi modernizare drum sătesc DS 482, DS 120 E. comuna A.” s-a făcut prin atribuire directă de către pârâtul C., fără procedura cererilor de ofertă, fără implicarea comisiei de licitaţie, acesta asumându-şi atribuirea directă, a apreciat reclamanta apelantă că acesta se face vinovat de prejudiciul creat comunei.

Pârâtul C., în calitate de ordonator principal de credite, nu a detaliat clar sumele de bani care reprezintă proiectare şi inginerie, respectiv studiul de fezabilitate, aşa cum apar în devizul general. Acestuia îi revenea obligaţia să detalieze sumele de bani cheltuite şi, odată cu efectuarea plăţilor către executant, să plătească separat, pentru fiecare lucrare recepţionată, respectiv pentru studiul de fezabilitate, maxim 3% din valoarea investiţiei. În acest caz comisia de licitaţie nu a fost solicitată.

Faptul că Unitatea Administrativ Teritorială a comunei A. a fost reprezentată legal de către primarul în funcţie C., care a luat deciziile fără acordul Consiliului Local, a apreciat reclamanta apelantă că acesta se face responsabil de prejudiciul adus Primăriei A., motiv pentru care a solicitat obligarea acestuia la plata sumelor respective.

 A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului apelant la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept cererea de apel a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 466 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Pârâtul apelant C. a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 433 din 7 mai 2018, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În opinia sa, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că nu există o aprobare a Consiliului Local înainte de semnarea actului adiţional, iar singura persoană vinovată este pârâtul din prezenta cauză. Descrierea abaterii de la legalitate şi regularitate, prevederile legale încălcate, consecinţele economico-financiare ale abaterii, persoanele cu atribuţii în domeniul în care s-a constatat abaterea, cu individualizarea efectivă în raport de persoanele cu atribuţii specifice nu au fost detaliate în nici un mod.

Astfel, conform prevederilor art. 62 alin. 1 şi art. 63 alin. 1 lit. c şi alin. 4 lit. a şi b din Legea nr. 215/2001, republicată, într-adevăr primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie şi are atribuţii referitoare la bugetul local, iar în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), primarul exercită funcţia de ordonator principal de credite şi întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar, pe care le supune spre aprobare consiliului local.

O altă condiţie a instituirii răspunderii patrimoniale a angajatului, pe lângă culpa salariatului şi calitatea de angajat, este şi existenţa prejudiciului, ce constituie o modificarea negativă a patrimoniului angajatorului, aceasta putându-se realiza prin diminuarea activului sau prin creşterea pasivului. Prejudiciul trebuie să fie real şi cert, efectiv nu doar nominal, întinderea despăgubirii trebuind să se stabilească pe baza unor date economice concrete.

Pârâtul apelant a solicitat să se observe că prejudiciul nu a fost stabilit în mod corect şi neechivoc, reclamanta nedepunând la dosar documente în acest sens, aşa cum s-a stabilit chiar prin Decizia nr. 41 din 2016, emisă de Camera de Conturi, ce a stat la baza acestei acţiuni.

De asemenea, natura echivocă a prejudiciului la plata căruia se cere a fi obligat pârâtul rezultă şi din modul în care a fost formulată acţiunea, aspect pe care instanţa de fond nu 1-a analizat, acceptând în bloc suma indicată de reclamant ca şi prejudiciu, fără a explica modul în care a ajuns să-şi însuşească această sumă.

Din actele depuse la dosar rezultă că există la nivelul Primăriei A. o comisie numită prin dispoziţia primarului, pârât în prezenta cauză, nr.../15.11.2012, care se ocupă cu organizarea licitaţiilor privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, constituită prin dispoziţia nr.../25.05.2013. La baza majorării preţului către S.C. D. SRL au stat referatul de necesitate întocmit de viceprimarul B., înregistrat sub nr. .../14.05.2015, o adevărată notă de fundamentare a creşterii preţului, referat ce a fost supus spre aprobare şi a fost aprobat în şedinţa de Consiliu Local din data de 29.05.2015 cu 10 voturi pentru majorarea tarifului cu 47/mc+TVA.

Practic, hotărârea de majorare a tarifului a fost luată în şedinţa de Consiliul Local din data de 29.5.2015, responsabil de neemiterea efectivă o hotărârii decât în anul 2016, nefiind primarul, ci strict vinovăţia aparţinând secretarului comunei şi consilierilor locali. Astfel, la momentul semnării actului adiţional, primarul nu a avut cunoştinţă despre faptul că acea hotărâre de consiliu local nu s-a mai redactat separat, evident având în vedere cvorumul îndeplinit în şedinţa din data de 29.05.2015 şi trimisă la Prefectură.

Faţă de aceste aspecte dovedite în cauză, nu se poate reţine vinovăţia primarului care avea reprezentarea că angajează în mod legal sumele, existând hotărâre de Consiliu Local, aşa cum prevede legea.

Nu se poate vorbi în cauză despre raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită, care este o altă condiţie a răspunderii patrimoniale, ce trebuie îndeplinită cumulativ.

De asemenea, ţinând cont că în art. 254 pct. l din Codul muncii se arată că „salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor", a considerat pârâtul apelant că este neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea sa la plata sumei solicitate, reprezentând prejudiciul cauzat patrimoniului unităţii.

Aspectul potrivit căruia nu exista viza controlului financiar preventiv nu poate fi primit, câtă vreme toate plăţile au fost angajate având în vedere că era aplicată viza controlului financiar preventiv. Dacă s-ar aprecia o culpă în semnarea actului adiţional, paguba s-a produs ulterior, cu ocazia plăţilor efectuate şi care au fost făcute având această viză, pe care în mod corect instanţa de fond o apreciază ca fiind obligatorie pentru legalitatea plăţilor.

Prejudiciul s-a produs nu doar la momentul semnării acestui act adiţional, reţinut de instanţa de fond ca fiind actul material săvârşit în cadrul acestei răspunderi patrimoniale, ci la momentul efectuării plăţilor către S.C. D. SRL. În acest sens, a solicitat să se constate că nu sunt întrunite toate elementele necesare instituirii răspunderii patrimoniale a angajatului.

A mai arătat pârâtul apelant că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a art. 453 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată”.

Cum, în speţă, acţiunea a fost admisă doar în parte, în mod greşit a fost obligat pârâtul la suportarea integrală a cheltuielilor de judecată.

În concluzie, pârâtul apelant a solicitat admiterea apelului său şi respingerea acţiunii ca nefondată.

 În drept cererea de apel a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 466 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta apelantă Primăria Comunei A., prin primar, a solicitat respingerea apelului formulat de pârâtul apelant C., ca nefondat, cu precizarea că nu are nicio legătură cu fondul cauzei faptul că a fost întocmit un referat de necesitate de către viceprimarul B., votându-se în Consiliul Local A. pentru majorarea de preţ de la 29 lei/mc la 47 lei/mc gunoi, ridicat de către prestator.

Nu pot fi reţinute apărările pârâtului apelant, deoarece, pe de o parte, potrivit prevederilor art. 44 din OG nr. 35/2002, (1) Dreptul la iniţiativă pentru proiectele de hotărâre ale Consiliului local aparţin primarului şi consilierilor. (2) Proiectele de hotărâri vor fi însoţite de o expunere de motive şi vor fi redactate în conformitate cu normele de tehnică legislativă.

Ori, primarul nu a înregistrat o expunere de motive care să permită să ducă la concluzia că există o intenţie de a promova un proiect de hotărâre.

Pe de altă parte, pârâtul face o confuzie în legătură cu afirmaţia potrivit căreia „la momentul semnării actului adiţional, primarul nu a avut cunoştinţă despre faptul că acea hotărâre de consiliu local nu s-a mai redactat separat, motivat de faptul că procesul verbal de negociere dintre primar şi prestator s-a înregistrat cu nr. 3789 din 30.04.2015 şi actul adiţional nr. 3880 din 30 aprilie 2015. Ori şedinţa Consiliului Local a avut loc în data de 29 .05.2015.

Deci primarul nu putea avea la cunoştinţă despre ceva ce s-a petrecut ulterior.

Pârâtul apelant C. a formulat întâmpinare la apelul reclamantei Comuna A., prin primar, solicitând respingerea ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând actele şi lucrările dosarului, asupra cererilor de apel, Curtea reţine următoarele:

 În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii declarării memoriului de apel de către reclamanta apelantă Comuna A.- prin primar, reţine Curtea următoarele:

Potrivit art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă coroborat cu dispoziţiile art. 215 din Legea nr. 62/2011, legea dialogului social, termenul de apel este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

Termenul de apel, fiind termen pe zile, se calculează pe zile libere, potrivit art. 181 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, neintrând în calcul nici ziua când a început să curgă, nici ziua când s-a sfârşit termenul.

Apelantei reclamante i s-a comunicat hotărârea atacată la data de 24 mai 2018, aşa cum rezultă din dovada de comunicare depusă la fila 150 dosar fond, procedura de comunicare fiind legal îndeplinită.

Cererea de apel a fost depusă la Tribunalul Suceava la data de 7 iunie 2018, aşa cum rezultă din menţiunea înscrisă pe cerere (fila 4 dosar apel).

Deci, data comunicării hotărârii împotriva căreia s-a formulat apel fiind 24 mai 2018, devine incidentă regula de calcul stabilită de art. 181 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, potrivit căreia, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte. Prin urmare, cele 10 zile în care putea fi formulat apelul s-au încheiat la data de 4 iunie 2018.

Față de aceste considerente, reținând că a fost depus apelul după expirarea termenului legal, Curtea urmează să admită excepția și în temeiul dispozițiilor legale menționate să anuleze calea de atac promovată de reclamanta Comuna A.- prin primar ca tardiv formulată.

 În analiza memoriului de apel declarat de pârâtul C. trebuie să începem prin a preciza faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant.

 Această dispoziţie procedural civilă reglementează practic asupra limitelor efectului devolutiv al apelului, determinate de ceea ce s-a apelat.

 Art. 477 alin. 1 din Codul de procedură civilă dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum apellatum.

 Aceasta înseamnă că instanţa de apel este ţinută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, reluând judecata fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept invocate în faţa primei instanţe, ci doar cu privire la criticile formulate de apelant.

 De asemenea trebuie să mai indicăm şi faptul că anumite critici, în legătură cu valoarea de hotărâre de consiliu local a procesului verbal din data de 29 mai 2015, lipsa caracterului normativ al unei asemenea hotărâri, hotărârea din 4 octombrie 2016, neaplicarea principiului neretroactivităţii, o pretinsă obligaţie a prestatorului de servicii de a restitui diferenţa de preţ stabilită în mod nelegal, au fost invocate pentru prima dată de apelantul pârât în faţa instanţei de apel cu ocazia concluziilor pe care le-a formulat asupra apelului pe care l-a declarat în cauză, astfel încât instanţa de control judiciar nu se consideră legal sesizată cu analiza acestor motive, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 470 alin. 1 lit.c şi alin.5 din Codul de procedură civilă, motivele de apel trebuie formulate în termenul de declarare a acestei căi ordinare de atac.

 Se reţin astfel următoarele asupra apelului declarat în cauză:

 Potrivit prevederilor art. 43 alin.5 din Legea nr. 51/2006, legea serviciilor comunitare de utilităţi publice, preţurile şi tarifele pentru plata serviciilor de utilităţi publice se propun de operatori şi se stabilesc, se ajustează sau se modifică prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale ori, după caz, ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilităţi publice, în condiţiile legilor speciale, cu respectarea metodologiilor elaborate de autoritatea de reglementare competentă.

 Prevederile art. 23 alin.1 din Legea nr. 215/2001, legea administraţiei publice locale, dispun în sensul că sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, autorităţi deliberative, prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii.

 Faptul că partea apelantă nu ar fi avut cunoştinţă că nu a fost emisă o hotărâre a consiliului local în care să fie stabilit preţul pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere, în acord cu cele stabilite prin procesul verbal din data de 29.05.2015, respectiv la un preţ de 47 lei/mc + TVA, aspect invocat prin memoriul de apel, nu poate fi reţinut de instanţa de control judiciar.

  În primul rând vorbim de invocarea unei pretinse reprezentări pe care partea apelantă ar fi avut-o la nivelul convingerii sale interioare, în legătură cu care nu a fost făcută nicio dovadă şi nici nu ar fi fost posibilă vreo dovadă, în condiţiile în care ceea ce invocă pârâtul este practic faptul că el a presupus că a fost aprobată respectiva hotărâre.

 Or una dintre funcţiile procesuale ce compun activitatea instanţei de judecată este cercetarea cauzei, cercetare care duce la stabilirea, în baza probelor administrate, a situaţiei de fapt.

 Astfel, situaţia de fapt, asupra căreia instanţa trebuie să aplice normele de drept substanţial, este cea care rezultă din probele care se administrează şi nu din pretinse false reprezentări care s-ar fi manifestat la nivelul convingerii interioare a uneia sau alteia dintre părţi.

 În al doilea rând, trebuie să reţinem faptul că procesul verbal invocat a fost încheiat la data de 29 mai 2015, în cadrul şedinţei ordinare de consiliu, fiind înregistrat sub nr. 5146/29.05.2015 şi este depus la filele 121-124 dosar fond.

 Or, la fila 29 dosar fond este depus procesul verbal de negociere a tarifului pentru colectare şi transport deşeuri menajere, din data de 30.04.2015 şi înregistrat sub nr. 3879/30.04.2015, încheiat între societatea prestatoare de servicii, reprezentată prin director şi reclamanta din prezentul litigiu, reprezentată de pârâtul apelant, din care rezultă faptul că, în urma negocierilor dintre părţi s-a stabilit ca preţul pentru colectare, transport şi depozitare deşeuri menajere să fie de 47 lei/mc + TVA.

 Cu aceeaşi dată a fost încheiat actul adiţional nr. 1/30.04.2015, între aceleaşi părţi contractante şi înregistrat sub nr. ../30.04.2015, prin care se stabileşte că, începând cu data de 1.06.2015, preţul pentru colectare, transport şi depozitare deşeuri menajere va fi de 47 lei/mc + TVA, existând într-adevăr menţiunea ”conform hotărârii de consiliu local”.

 Însă o hotărâre de consiliu local în acest sens nu exista la data respectivă, iar şedinţa extraordinară în care a fost negociat un asemenea preţ, fără a fi emisă însă o hotărâre care să stabilească preţul respectiv, a avut loc o lună mai târziu, pe 29.05.2015, aşa cum mai sus am arătat.

 Actul adiţional, având în vedere data la care a fost încheiat şi nr. sub care a fost înregistrat, rezultă că a fost practic rezultatul negocierii consemnate în cuprinsul procesului verbal din data de 30.04.2015, înregistrat sub nr. ../30.04.2015, încheiat între societatea prestatoare de servicii, reprezentată prin director şi reclamanta din prezentul litigiu, reprezentată de pârâtul apelant.

 Reţine astfel instanţa de control judiciar că în cauză nu au fost respectate prevederile art. 43 alin.5 din Legea nr. 51/2006, potrivit cu care preţurile şi tarifele pentru plata serviciilor de utilităţi publice se modifică prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale.

 Pârâtul apelant, la data la care a negociat şi stabilit preţul de 47 lei/mc, avea calitatea de autoritate executivă a Comunei, nu deliberativă, în acord cu dispoziţiile art. 23 alin.1 din Legea nr. 215/2001.

 Preţul stabilit prin contractul de prestări servicii nr. 36/30.04.2014, de 29 lei/mc + TVA, putea fi modificat numai în baza unei hotărâri de consiliu local, hotărâre care, în speţa de faţă nu a existat la data la care a fost încheiat actul adiţional mai sus indicat.

 Potrivit dispoziţiilor art. 254 din Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

 Aşadar, răspunderea patrimonială este una reparatorie, salariatul care a produs o pagubă angajatorului fiind obligat să acopere acel prejudiciu, reîntregind patrimoniul afectat.

 În legătură cu pretinsul cuantum nejustificat al despăgubirilor solicitate de reclamantă, reţine Curtea următoarele:

 Producerea unei pagube în patrimoniul angajatorului de către un salariat al său este de esenţa răspunderii patrimoniale.

 Inexistenţa prejudiciului sau imposibilitatea dovedirii lui conduce la exonerarea de răspundere a celui în cauză.

 Prejudiciul trebuie să fie real şi cert.

 Evaluarea pagubei, întinderea despăgubirii, trebuie să se stabilească pe baza unor date economice concrete iar dovada certitudinii prejudiciului cade în sarcina angajatorului, fiind necesar ca din probele administrate să rezulte în mod neîndoielnic cuantumul pagubei.

 La dosarul de fond au fost depuse ordinele de plată şi facturile, aferente intervalului temporal iunie 2015 - august 2016, cu care partea reclamantă a înţeles să facă dovada cuantumului prejudiciului imputat părţii pârâte (filele 39-67; 69-72 dosar fond).

 Pentru intervalul iunie 2015 - decembrie 2015 au fost depuse următoarele facturi emise de societatea prestatoare de servicii şi ordinele de plată cu care se face dovada achitării respectivelor facturi:

- factura nr. 29869/30.06.2015 – pentru suma de 10.303,90 lei, pentru 176,8 mc, achitată cu ordinele de plată nr. 564/28.08.2015 şi nr. 538/17.08.2015 (filele 68-70 dosar fond);

- factura nr. 4956/31.07.2015 – pentru suma de 13.346,12 lei, pentru 229 mc, achitată cu ordinele de plată nr. 706/16.10.2015 şi nr. 741/30.10.2015 (filele 64-66 dosar fond);

- factura nr. 30483/31.08.2015 – pentru suma de 11.830,84 lei, pentru 203 mc, achitată cu ordinul de plată nr. 801/26.11.2015 (filele 62-63 dosar fond);

- factura nr. 30787/30.09.2015 – pentru suma de 6.964,46 lei, pentru 119,5 mc, achitată cu ordinul de plată nr. 858/15.12.2015 (filele 60-61 dosar fond);

- factura nr. 30828/30.10.2015 – pentru suma de 6.673,06 lei, pentru 114,5 mc, achitată cu ordinul de plată nr. 871/21.12.2015 (filele 58-59 dosar fond);

- factura nr. 31138/30.11.2015 – pentru suma de 7.162,61 lei, pentru 122,9 mc, achitată cu ordinul de plată nr. 892/28.12.2015 (filele 56-57 dosar fond);

- factura nr. 31684/31.12.2015 – pentru suma de 6.935,32 lei, pentru 119 mc, achitată cu ordinul de plată nr. 44/19.01.2016 (filele 54-55 dosar fond).

 Prin urmare, cantitatea totală de deşeuri menajere pentru care au fost achitate serviciile societăţii prestatoare în intervalul iunie 2015 - decembrie 2015, este de 1084,7 mc, iar suma plătită, la un preţ de 47 lei pe mc şi 24% TVA, a fost de 63.216,31 lei.

 Pentru aceeaşi cantitate de deşeuri menajere, însă la preţul de 29 lei pe mc şi 24% TVA, preţul care trebuia avut în vedere, potrivit contractului de prestări servicii nr. 36/30.04.2014 şi care nu a fost în mod legal modificat, aşa cum mai sus s-a stabilit, trebuia achitată suma de 39.005,812 lei: 1084,7*29=31.456,3; 31.456,3*24%=7549,512; 31.456,3+7549,512 = 39.005,81.

 Diferenţa dintre suma achitată şi cea care trebuia de fapt plătită este de 24.210,5 lei şi reprezintă practic prejudiciul care a rezultat din modificarea nelegală a preţului pentru colectare, transport şi depozitare deşeuri menajere.

 Pentru intervalul ianuarie 2016 - august 2016 au fost depuse următoarele facturi emise de societatea prestatoare de servicii şi ordinele de plată cu care se face dovada achitării respectivelor facturi:

- factura nr. 31792/30.01.2016 – pentru suma de 6.643,92 lei, pentru 117,8 mc, achitată cu ordinul de plată nr. 117/19.02.2016 (filele 52-53 dosar fond);

- factura nr. 32076/29.02.2016 – pentru suma de 9.475,20 lei, pentru 168 mc, achitată cu ordinul de plată nr. 177/14.03.2016 (filele 50-51 dosar fond);

- factura nr. 32570/31.03.2016 – pentru suma de 6.768 lei, pentru 120 mc, achitată cu ordinul de plată nr. 258/12.04.2016 (filele 48-49 dosar fond);

- factura nr. 32713/27.04.2016 – pentru suma de 6.768 lei, pentru 120 mc, achitată cu ordinul de plată nr. 346/13.05.2016 (filele 44-45 dosar fond);

- factura nr. 33023/24.05.2016 – pentru suma de 5.527,20 lei, pentru 98 mc, achitată cu ordinul de plată nr. 432/4.07.2016 (filele 46-47 dosar fond);

- factura nr. 33610/30.06.2016 – pentru suma de 7.726,8 lei, pentru 137 mc, achitată cu ordinul de plată nr. 509/2.08.2016 (filele 42-43 dosar fond);

- facturile nr. 33887/30.07.2016 – pentru 120 mc şi nr. 33977/31.08.2016 - pentru 172 mc, aferente intervalului iulie-august 2016, au fost achitate cu ordinul de plată nr. 645/27.09.2016, la un preţ de 29 lei/mc, aşa după cum rezultă din calculul înscris pe acest ordin de plată, respectiv: 292 mc cantitate de deşeuri menajere * 29 lei/mc = 8468 lei * 20% TVA = 10.162 lei, exact suma achitată prin ordinul mai sus indicat, astfel încât pentru această perioadă nu se poate reţine că a fost produs vreun prejudiciu (filele 39-41 dosar fond).

 Prin urmare, cantitatea totală de deşeuri menajere pentru care au fost achitate serviciile societăţii prestatoare în intervalul ianuarie 2016 - iunie 2016, este de 760,8 mc, iar suma plătită, la un preţ de 47 lei pe mc şi 20% TVA, a fost de 42.909,12 lei.

 Pentru aceeaşi cantitate de deşeuri menajere, însă la preţul de 29 lei pe mc şi 20% TVA, preţul care trebuia avut în vedere, potrivit contractului de prestări servicii nr. 36/30.04.2014 şi care nu a fost în mod legal modificat, aşa cum mai sus s-a stabilit, trebuia achitată suma de 26.475,84 lei: 760,8*29=22.063,2; 22.063,2 *20%=4.412,64; 22.063,2+4.412,64 = 26.475,84.

 Diferenţa dintre suma achitată şi cea care trebuia de fapt plătită este de 16.433,28 lei şi reprezintă practic prejudiciul care a rezultat din modificarea nelegală a preţului pentru colectare, transport şi depozitare deşeuri menajere.

 Prin urmare, cuantumul total al prejudiciului care a rezultat din modificarea nelegală a preţului pentru colectare, transport şi depozitare deşeuri menajere, pentru intervalul temporal iunie 2015 – iunie 2016, este de 40.643,78 lei (24.210,5 + 16.433,28).

 Prevederile art. 249 din Codul de procedură civilă dispun în mod clar şi neechivoc în sensul că cel care face o propunere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

 De asemenea, art. 272 din Codul muncii instituie sarcina probei în conflictele de muncă în favoarea angajatorilor, iar în speţa de faţă reclamanta a făcut dovada cuantumului de 40.643,78 lei din pretenţiile pe care le solicită, cu respectarea prevederii din legislaţia muncii enunţată.

 În ceea ce priveşte motivul de apel prin care se invocă faptul că nu ar exista un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, în condiţiile în care prejudiciul a fost produs ulterior, cu ocazia efectuării plăţilor, reţine instanţa de control judiciar următoarele:

 Prin raport de cauzalitate se înţelege legătura necesară dintre două fenomene, dintre care unul – cauza îl precede şi determină pe celălalt – efectul.

 Acţiunea cauzei este de obicei posibilă numai în anumite condiţii, care nu se confundă însă cu fenomenul numit cauză, ci numai îl însoţesc.

 În speţa de faţă, cauza care a creat posibilitatea concretă şi certă pentru producerea prejudiciului este tocmai fapta ilicită a pârâtului apelant, respectiv negocierea şi modificarea, în afara cadrului legal, a preţului pentru colectare, transport şi depozitare deşeuri menajere, care singură poate fundamenta răspunderea materială în sarcina autorului ei.

 În ceea ce priveşte motivul de apel, prin care se critică hotărârea instanţei de fond sub aspectul dispoziţiei cu privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, reţine Curtea, contrar celor susţinute prin memoriul de apel, că prima instanţă a făcut în cauză aplicarea prevederilor art. 453 alin. 2 din Codul de procedură civilă, raportat la soluţia de admitere în parte a acţiunii principale.

 Astfel, pârâtul apelant a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în condiţiile în faţa primei instanţe partea reclamantă a făcut dovada unor cheltuieli de judecată în cuantum de 2500 de lei, reprezentând onorariu avocat, dovedit cu chitanţele depuse la filele 131, 132 dosar fond.

 Faţă de toate considerentele mai sus expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin.2 din Codul de procedură civilă, instanţa urmează să admită apelul declarat de pârâtul C. şi să schimbe în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 40.643,78 lei, în loc de suma de 41.191 de lei, reprezentând plăţi nelegale din bugetul local.

 Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Domenii speta

Spete similare