Pretentii. daune morale si materiale

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.X/104/2019, P G V, M D, M N, M D I A, M C M au chemat în judecată pe pârâta SC E R A R SA şi au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea paratei la plata daunelor morale si materiale în urma decesului numitei P M F, ca urmare a accidentului de circulaţie din data de 30.07.2018 produs pe DJ, pe raza localităţii M, astfel: P G V, în calitate de frate al victimei, suma de 200 000 Euro daune morale; M D, suma de 100 000 Euro daune morale si 40 000 lei cheltuieli cu înmormântarea, pomenirile şi pomenirile ulterioare, pana la 7 ani, conform tradiţiei; M N, daune morale in cuantum de 100.000 Euro; M D I A, suma de 50.000 Euro cu titlu de daune morale; M C M, suma de 50.000 Euro daune morale, având in vedere următoarele considerente de fapt si de drept:

În fapt, la data de 30.07.2018, în jurul orelor 17, pe DJ X, la kml4-600m autoturismul marca X cu nr de înmatriculare XX-XX-XXX condus de numitul E I F a pătruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu autoturismul marca X cu nr de înmatriculare XX-XX-XXX condus de numitul G M, in urma impactului rezultând decesul conducătorului auto E I F si al pasagerei din autoturismul X- P M F precum si rănirea numiţilor G M si G M C, din autoturismul X.

Autoturismul X condus de E I F era asigurat la E aşa cum reiese din poliţa de asigurare RCA seria X, valabila in perioada 01 04 2018/30 09 2018.

In cauza s-a întocmit dosarul penal X/P/2018.

Conform Referatului nr. X din 24.10.2018 emis de I.P.J. O şi confirmat prin Ordonanţa din 12 noiembrie 2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria SLATINA pronunţata in dosarul X/P/2018, evenimentul rutier s-a datorat pătrunderii pe contrasens a autovehiculului X condus de numitul E I F, care a si decedat in urma impactului.

Faţă de decesul conducătorului auto, în temeiul art. 315 A 1 lit. b si A 5 Cod procedură penală, cu referire la art. 314 A 1 lit. a CPP raportat la art. 16 A. 1 lit. f CPP s-a dispus clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpa si vătămare corporala din culpa, fapte prev. de art. 192 si art. 196 Cod penal.

Problema de drept care se ridică în speţă este guvernată de dispoziţiile OUG 54/2016 privind punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obiectivă de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule.

Prin dispoziţia nr X/12 06 2006 atât victima P M F cat si fratele acesteia, reclamantul P G V au fost daţi in plasament in regim de urgenta reclamantei M D, fiind suspendate drepturile părinteşti pe perioada plasamentului. Ulterior, prin sentinţa nr. X/19 iulie 2006 s-a înlocuit măsura de plasament in regim de urgenta cu măsura plasamentului si s-a delegat exerciţiul drepturilor părinteşti la reclamanta M D.

Astfel, din anul 2006 si pana in luna iunie 2018 când a survenit decesul numitei P M F, aceasta împreuna cu fratele ei, reclamantul P G V, au fost crescuţi de reclamanta M D in familia acesteia din localitatea S, convieţuind ca intr-o adevărata familie împreună cu ceilalţi reclamanţi M N (soţul asistentei maternale), M D I A si M C M (cei doi copii ai reclamantei M D) si fratele victimei, reclamantul P G V.

Faptul ca victima P M F a fost crescută timp de 12 ani împreuna cu fratele acesteia în locuinţa reclamanţilor a condus la formarea unor adevărate legături de familie intre victima, fratele acesteia, asistenta maternală (reclamanta M D) si familia acesteia, respectiv reclamanţii M N, M D I si M C M, aceştia convieţuind pe parcursul celor 12 ani ca si o familie, având relaţii deosebite de afinitate cu toţi membrii familiei in care a locuit pana la deces.

O relaţie deosebita de afecţiune a existat si intre victima si fratele acesteia, P V, acesta fiind deosebit de apropiaţi dată fiind si situaţia lor familiala, astfel ca acesta a fost extrem de afectat de decesul surorii sale, aceasta fiind singura sa ruda cu care a trăit împreuna, cu care a interacţionat pe parcursul ultimilor 12 ani si pe care o considera ajutor si sprijin pe viitor.

De remarcat este faptul ca părinţii victimei P M au întrerupt orice legătura cu aceştia, nu i-au căutat niciodată pe cei doi minori daţi in plasament la reclamanta M D, nu au încercat niciodată sa-i ia in domiciliul lor sau sa-i reintegreze in familie si nici nu au solicitat vreodată sa li se atribuie drepturile părinteşti care le-au fost suspendate.

Aceştia au văzut-o pe victima doar la înmormântare, dar nu au contribuit cu absolut nimic, toata înmormântarea fiind organizata de asistentul maternal reclamanta M D împreuna cu familia acesteia .

De asemenea si pomenile de trei zile, trei săptămâni, şase săptămâni, o jumătate de an si toate celelalte obiceiuri creştineşti (cruce, rochie de mireasa, tron, loc de veci etc.) au fost cumpărate din banii reclamantei M D, obiceiurile de înmormântare fiind in localitatea S la casa familiei M unde locuia si victima pana in ziua când a murit.

Nimeni din familia victimei nu a cerut sa se ocupe de înmormântare sau sa suporte măcar o mica parte din cheltuieli, aceştia fiind prezenţi doar in ziua in care victima fost condusa pe ultimul drum, fără sa participe cu absolut nimic la cheltuielile de înmormântare si nici ulterior la pomenile care s-au făcut si la celelalte obiceiuri creştineşti.

Tot ceea ce s-a cheltuit pentru organizarea înmormântării, cosciug, parastase, preoţi, rochie de mireasa, haine, si toate cele necesare înmormântării, locul de veci, mâncarea, băutura, etc. au fost suportate exclusiv de reclamanta M D si familia acesteia, care a fost ajutata permanent de ceilalţi reclamanţi, victima fiind considerata ca si copilul sau sora lor.

Pe parcursul celor 12 ani, cat victima a locuit in casa familiei M, s-a creat o legătura deosebita cu copiii familiei M (reclamanţii M C M si M D I) aceştia crescând împreuna si considerându-se fraţi, existând o relaţie speciala intre ei.

Practic victima, fratele acesteia si cei doi copii ai familiei M (reclamanţii din aceasta cauza) erau nedespărţiţi, au crescut împreuna, ieşeau împreuna, iar relaţia cu cei doi soţi M era una speciala, de părinte-copil, victima si fratele acesteia folosind cuvintele „mama” si „tata” pentru cei doi soţi M care i-au crescut si educat cu aceeaşi dragoste ca si pe copii lor.

Cheltuielile cu înmormântarea au ajuns la aproximativ 8000 lei, iar pomenile pana la 6 luni au ajuns si acestea la peste 10 000 lei, deoarece s-au respectat toate obiceiurile creştineşti si s-au făcut pomeni mari cu toţi colegii si prietenii victimei, cu vecini si cunoscuţi care au participat.

Conform tradiţiei, se vor face si pomenile viitoare la un an, apoi anual pana la 7 ani, pomeni care vor fi făcute tot de reclamanţi, pe cheltuiala proprie.

Întreaga familie în care a locuit victima P M F a fost deosebit de afectata de pierderea acesteia având in vedere ca aceasta a crescut in familia lor de la o vârsta foarte frageda, timp de 12 ani şi era considerata ca făcând parte din familie.

O situaţie deosebita este aceea a reclamantului P G V, fratele victimei, pentru care victima P M reprezenta singura ruda de sânge pe care a cunoscut-o, singura persoana din familia lor cu care avea o relaţie speciala, singurul posibil sprijin in viitor.

După decesul acesteia reclamantul P V a fost deosebit de afectat deoarece era singura sa legătura de familie pe care o cunoştea, era sora lui mai mica cu care a crescut nedespărţit încă de la naştere, in condiţii deosebit de grele in casa familiei adevărate, apoi luaţi si daţi in plasament împreuna, trăind fiecare experienţa a vieţii lor nedespărţiţi.

Moartea surorii sale l-a afectat in mod deosebit pe reclamantul P V, acesta suferind un adevărat soc in momentul in care a aflat de tragedie.

De altfel întreaga familie in care a locuit in plasament victima timp de 12 ani si in care a crescut, a fost deosebit de afectata, fiind o pierdere mare pentru toţi.

Potrivit OUG 54/2016 privind asigurările şi reasigurările în România, drepturile persoanei păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Aceste drepturi se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia

Dispoziţiile cu caracter general, înscrise în lege stipulează că „asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule (...)”, si că, „La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele: (...) 2. în caz de deces (...) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România”.

În absenta unei reglementări exprese si de principiu, doctrina si jurisprudenţa, cum vom arăta imediat au făcut apel la textele Codului civil, privitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. Într-adevăr Codul civil prevede ca „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar, „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenţa sa”.

Aşadar, pentru a exista răspundere civilă delictuală trebuie să existe un prejudiciu, o pagubă sau o daună.

Cum însă Codul civil nu distinge între natura sau felul prejudiciului s-a conchis, în baza regulii de interpretare ubi lex ron distinguit nec nos distinguere debemus, că trebuie reparat, nu numai prejudiciul material sau patrimonial, adică prejudiciul care poate fi evaluat în bani, ci si prejudiciul moral sau nepatrimonial, adică acel prejudiciu care nu este susceptibil de preţuire bănească.

Odată admisă posibilitatea reparaţiei băneşti a daunelor morale se ridică problema cuantificării acestor daune. În condiţiile în care nu există si nici nu poate exista un criteriu obiectiv de natură economică în baza căruia să se poată stabili acest lucru.

În prezent, la nivel legislativ si de principiu nu există criterii obiective, abstracte, respectiv acele criterii precise, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanţele se „ghidează” după criterii subiective, variabile de la caz la caz. Emblematică, din acest punct de vedere, este jurisprudenţa în materia daunelor morale pentru prejudiciile nepatrimoniale cauzate prin accidente de autovehicule.

Daunele morale constituie consecinţe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu un conţinut neeconomic si care rezultă din atingerile si încălcările drepturilor personale nepatrimoniale si se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în olan fizic, psihic si afectiv, importanta valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, etc.

În legătură cu natura daunelor morale, aşa cum se desprinde din literatura juridică si din practica judiciară, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se menţin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existenta lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităţilor materiale si întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar si nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanţei în cunoaşterea sufletului uman si a reacţiilor sale.

În speţă, consideră ca trebuie sa se tina cont de importanţa valorii lezate, dar si de gravitatea si intensitatea durerilor psihice suferite de reclamanţi prin pierderea suferita.

Tot sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii aduse acestora.

Pentru aceste motive, reclamanţii solicită admiterea cererii si pe baza probelor ce vor fi administrate sa fie obligată parata la plata daunelor morale si materiale .

In dovedirea cererii s-a solicitat proba cu înscrisuri şi martori.

 Cererea este scutita de taxa de timbru,conform dispoziţiilor legale, acţiunea derivând din dosarul penal nr X/P/2018.

 Pârâta S.C. E R A R S.A. a formulat întâmpinare prin care a arătat că în speţa de faţă sunt aplicabile dispoziţiile Normei ASF 39/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii aduse terţilor prin accidente de autoturisme.

Legea generală - Noul Cod penal, noul Cod procedura penala, noul Cod civil, OUG 195/2002, Legea 136/1995 si Legea 95/2006

1.Cu privire la daunele materiale:

Cu privire la daunele materiale solicitate de către reclamanta M D in cuantum de 40.000 lei s-au arătat următoarele:

Asigurătorul RCA plăteşte despăgubiri nu pe baza delictuala, ci in baza unui contract de asigurare RCA în conformitate cu termenii si condiţiile stabilite prin ordinul menţionat mai sus, termeni si condiţii care constituie clauzele contractului de asigurare RCA.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale si morale, solicită instanţei să tină cont de normele legale speciale aplicabile în materie, respectiv: Legea nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările din România, art. 53 care stipulează: prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor conform legii se stabilesc: nivelul despăgubirilor, condiţiile de plata, (...) si de asemenea art. 6 al aceleiaşi legi care prevede „Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adopta norme obligatorii in aplicarea prezentei legi”.

In cauza sunt aplicabile Normele aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de autovehicule.

Acordarea acestor daune materiale trebuie făcuta in raport de enumerarea limitativa din art. 50 pct. 2 lit. a-c din Norma ASF.

Suma justificata cu titlu de daune materiale in raport de dispoziţiile speciale este cea justificata doar de înscrisurile depuse la dosar.

2.Cu privire la daunele morale solicitate de către reclamanţi s-a învederat că deşi este real că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

In ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale stabilite, acesta poate fi analizat din doua perspective.

a./Dintr-o prima perspectiva, a legalităţi, in baza contractului de asigurare asigurătorul poate fi obligat la plata de despăgubiri morale pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicita a persoanei asigurate.

b./ Dintr-o a doua perspectiva, a temeiniciei, pentru cuantificarea prejudiciului moral, cauzat prin ricoşeu, este importanta relaţia dintre victima faptei ilicite si persoana care a suferit prejudiciul moral. Relaţiile de rudenie sau de alta natura care dau dreptul la solicitarea si obţinerea de daune morale, ca urmare a suferinţei pricinuite prin pierderea unei persoane apropiate, permit ierarhizări după gradul de rudenie sau după tipul de legătura protejata juridic.

Pârâta consideră că sumele solicitate prin prezenta cereri de chemare in judecata cu titlu de daune morale depăşesc pragul sumelor acordate ca daune morale de practica judiciară.

Evaluarea daunelor morale nu trebuie sa fie contrara valorilor ce se acorda in alte state ale Uniunii Europene, arătându-se că paragraful 20 din preambulul Directivei nr. 2009/103/CE7 prevede ca: „Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui sa li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul in care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii”.

Daunele morale trebuie sa reprezinte:

- o compensaţie a suferinţelor încercate,

- ci nu o acoperire a unui prejudiciu imposibil de cuantificat.

- ci nu o încercare de îmbogăţire fără justa cauza.

- ci nu trebuie sa reprezinte o veritabila sancţiune pentru asigurător.

- o suma care trebuie stabilita de instanţe, în deplina concordanta cu practica judiciara in materie, raportat la fapta săvârşita de vinovat, făcând abstracţie de faptul ca exista un asigurător, care asigură de răspundere civila, urmările faptelor intervenientului forţat;

- o suma de bani, care sa nu vâneze starea de solvabilitate la infinit a asigurătorilor conduita ce duc la o grava destabilizare a circuitului civil

- nu in ultimul rând, trebuie sa fie net inferioare despăgubirilor acordate in caz de infracţiuni săvârşite cu intenţie (a se vedea practica anexata si detaliata), fiind de necontestat faptul ca ne aflam in cazul unei fapte săvârşite din culpa.

In speţa, consideră ca părţile civile au formulat pretenţii care exced cu mult cuantumul daunelor morale acordate de către instanţele de judecata, tinzând in mod evident la o îmbogăţire fără justa cauza, conduita încurajată in mod nelegal si netemeinic de către prima instanţa.

Mai mult, solicită a se tine cont si de faptul ca valoarea despăgubirilor pretinse si acordate in cazul infracţiunilor din culpa este mai mare decât valoarea celor acordate in cazul omorului sau a unor infracţiuni săvârşite cu intenţie, care au presupus suferinţe intenţionate pentru victime, tocmai in considerarea faptului ca cei care sunt obligaţi Ia plata efectiva a despăgubirilor nu sunt persoanele răspunzătoare de producerea evenimentelor rutiere, cu societăţile de asigurare, societăţi comerciale, solvabile, care deţin resurse financiare pentru acoperirea sumelor excesive acordate de instanţele de judecata, însă trebuie avut in vedere faptul ca nici societăţile de asigurare nu vor putea acoperi la nesfârşit cuantumul exagerat al daunelor acordate.

A învederat pârâta faptul ca daunele morale trebuie sa ofere o satisfacţie echitabila si proporţional cu prejudiciul moral suferit, instanţa de judecata fiind ţinuta sa aibă in vedere atât suferinţele încercate dar si realităţile economice si sociale prezente, asigurând un echilibru intre prejudiciul suferit de părţile civile si daunele cuvenite acestora, pentru a nu se realiza o îmbogăţire fără justa cauza.

Din Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, se poate observa cu uşurinţa faptul că, intr-o majoritate covârşitoare a statelor membre, se acorda daune morale intr-un cuantum cu mult mai scăzut decât cel solicitat de către părţile civile.

Întrucât voinţa legiuitorului Uniunii Europene a fost comuna tuturor statelor membre (legislaţia in materie de asigurări fiind rezultatul transpunerii in dreptul intern a mai multor directive), ar trebui ca întinderea daunelor morale sa fie determinate astfel încât sa se realizeze o armonizare a daunelor morale acordate cu acelea determinate in alte state membre. Victimele accidentelor nu trebuie sa fie discriminate pozitiv întrucât cetăţenii altor state membre nu primesc astfel de sume de bani, deşi valoarea lezata este aceeaşi.

În consecinţă, a arătat că suma pe care instanţa de judecată o acordă cu acest titlu trebuie să fie în concordanţă cu jurisprudenţa în materie, să păstreze un grad de rezonabilitate şi să nu constituie o îmbogăţire tară just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale.

Spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe baza de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecata.

Chiar daca este adevărat ca stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă in vedere o serie de criterii cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel in cauză pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, măsura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura in care i-a fost afectată situaţia familiala, profesionala si sociala.

Pe de altă parte, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare a cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulaţie, precum şi consecinţele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor particulară, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate.

Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudenţa naţională, cit şi hotărârile Curţii de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri şi, respectiv, pot evidenţia limitele de apreciere a cuantumului acestora, iar faţă de argumentele prezentate mai sus instanţa de control judiciar apreciază că sumele acordate de judecătorul fondului cu acest titlu nu sunt exagerat de mari, fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale în materie, dar şi cu soluţiile jurisprudenţiale la care reclamanţii au făcut trimitere.

In dovedirea celor expuse mai sus in prezenta întâmpinare pârâta a solicitat a fi încuviinţata proba cu înscrisuri.

 La data de 29 Martie 2019 pârâta S.C.E R A R S.A. a depus completare la întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor M D,M N,M D I A şi M C M, invocând faptul că aceştia nu au legătura de rudenie eu victima P M F.

 Astfel cum rezulta din sentinţa X/19 iulie 2006 victima a fost in plasament la reclamanta M D împreuna cu fratele acesteia P G V, cu privire la ceilalţi reclamanţi solicitând să se constate ca aceştia nu au legături de rudenie cu victima ci sunt membrii familiei asistentului maternal M D.

Pornind de la definiţia asistentului maternal „ .. Asistentul maternal profesionist este persoana fizica, atestata in condiţiile legii de către Comisia pentru Protecţia Copilului, care asigura prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul sau creşterea, îngrijirea si educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte in plasament sau in încredinţare.”

Acesta desfăşoară o activitate in baza unui contract individual de munca. Contractul individual de munca la domiciliu al asistentului maternal profesionist este reglementat de Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condiţiile de deţinere a atestatului, procedurile de atestare si statutul asistentului maternal profesionist, care, in art. 8 A. 1, stipulează: „Activitatea persoanelor atestate ca asistent maternal profesionist se desfăşoară in baza unui contract individual de munca, care are un caracter special, specific protecţiei copilului, încheiat cu un serviciu public specializat pentru protecţia copilului sau cu un organism privat autorizat care are obligaţia supravegherii si sprijinirii activităţii desfăşurate de asistenţii maternali profesionişti”.

Din caracterizarea contractului individual de munca la domiciliu al asistentului maternal profesionist, redata mai sus, precum si din definiţia asistentul maternal profesionist, cuprinsa in art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 –„persoana fizica, atestata in condiţiile prezentei hotărâri, care asigura prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul sau creşterea, îngrijirea si educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte in plasament sau in încredinţare”, reiese ca, in ceea ce priveşte natura sa juridica, acest contract este indiscutabil, un contract individual de munca, numit, „cu caracter special, specific protecţiei copilului”, grefat pe contractul individual de munca la domiciliu reglementat de Codul muncii - întrucât particularitatea sa consta in faptul ca munca se desfăşoară la domiciliul asistentul maternal profesionist.

Atâta vreme cat reclamanta a desfăşurat o activitate in baza unui contract individual de munca aceasta si cu atât mai mult familia acesteia nu este îndreptăţită sa primească daune morale si material cu privire la decesul victimei P M F.

A mai învederat situaţia că au fost formulate solicitări de despăgubire prin acelaşi mandatar Centrul European de Despăgubiri SRL si pentru rudele persoanei decedate si anume părinţii P M si G R precum si de sora vitrega a victimei S A M demersurile fiind pentru încheierea unei tranzacţii cu aceste persoane.

La termenul de judecată din data de 07.05.2019, în temeiul art. 152 C. pr. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamanţilor M D,M N, M D I A şi M C M a fost calificată de către instanţă drept o apărare de fond.

  La termenul din data de 21 Mai 2019, numita G R, prin apărător ales, a depus cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat obligarea pârâtei SC E ROMÂNIA SA la plata sumei de 100.000 Euro reprezentând daune morale pentru decesul fiicei sale P M F, decedata la data de 30 07 2018 in urma accidentului de circulaţie care a făcut obiectul dosarului penal X/P/2018.

 Motivând în fapt cererea, a arătat că este mama naturala a numitei P M F decedata ca urmare a accidentului de circulaţie din data de 30 07 2018 produs pe DJ 546B, pe raza localităţii M, fiica sa împreuna cu fiul sau P V fiind daţi în plasament familial datorita faptului ca aceasta este foarte săraca si nu a avut posibilităţi sa se îngrijesc de creşterea acestora, neavând o casa sau un domiciliu unde sa poată sa-i crească si sa-i îngrijească.

A menţionat că măsura plasamentului a fost luata in anul 2006 iar la data producerii accidentului, in anul 2018, aceasta se afla tot in plasament pana la împlinirea vârstei de 18 ani.

În ceea ce o priveşte, niciodată nu s-a pus problema ca aceasta sa nu-şi dorească sa îşi crească copiii, numai ca provine dintr-o familie foarte săraca, nu are posibilităţi materiale, nu avea cu ce sa-i crească si nici nu putea sa le asigure cele necesare traiului, motiv pentru care a fost de acord ca cei doi minori sa fie daţi in plasament familial pentru a li se asigura cele necesare creşterii si educării.

Odată cu măsura plasamentului, cei doi copii ai săi (victima P M si reclamantul P V) au fost crescuţi si îngrijiţi de către reclamanta M D împreuna cu familia acesteia , intervenienta neavând posibilitate sa ia legătura cu ei deoarece nu a ştiut unde locuiesc si nici nu a avut bani sa meargă să se intereseze unde locuiesc.

 Cu toate acestea intervenienta a arătat că şi-a iubit totdeauna copii si a fost profund afectata de moartea fiicei sale in accidentul de circulaţie a cărei victima a fost.

Arată că a fost anunţata de moartea fiicei sale si s-a împrumutat de bani de la alte familii din cartier ,care i-au dat bani de mila să poată sa ajungă la înmormântarea fiicei, astfel ca a ajuns împreuna cu mai multe persoane apropiate la adresa indicata de cei de la PROTECŢIA COPILULUI, aceştia fiind cei care au anunţat-o si care i-au si indicat unde trebuie sa ajungă.

Arată că a fost prezenta la înmormântare si cu banii împrumutaţi de la vecini a cumpărat coroane, lumânări, batiste pentru pus in piept la înmormântare.

Menţionează ca a fost extrem de afectata sa-şi vad fiica moarta iar durerea a fost cu atât mai mare cu cat nu a avut posibilitatea să crească acest copil, să poată să o aibă alături si sa poată sa-i asigure cele necesare, aceasta având si probleme de sănătate si fiind lipsita de dreptul de a-şi creste copii datorita sărăciei.

Cu ocazia înmormântării a aflat ca fiica sa a avut toate cele necesare si a trăit in familia asistentei maternale împreuna cu fiul său P V, unde au fost foarte bine îngrijiţi si au beneficiat de toata dragostea acestei familii, iar tot aceştia s-au ocupat si de înmormântarea ei si de pomenile ulterioare.

După înmormântare arată că a mers si aceasta la biserica din localitatea Balş si a împărţit pentru fiica sa, dar nu are posibilitate sa fac pomenile, neavând bani, însă a auzit ca toate aceste pomeni si obiceiuri creştineşti au fost făcute de către asistenta maternala M D împreuna cu familia acesteia .

Având in vedere cele arătate, solicită admiterea cererii în sensul de a se dispune obligarea paratei la plata daunelor morale.

In dovedirea cererii s-a solicitat proba cu martori.

 Pârâta S.C. E R A R S.A. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea in parte a acţiunii  formulate de către reclamantul P G V.

A solicitat respingerea acţiunii formulata de reclamanţii M D, M N, M D I A şi M C M, in considerarea faptului ca aceştia nu au legătura de rudenie cu victima P M F.

Astfel cum rezulta din sentinţa X/19 iulie 2006 victima a fost in plasament ia reclamanta M D împreună cu fratele acesteia P G V.

Pârâta arată că este de acord cu acordarea de daune fratelui victimei si anume reclamantul P G V în limita cuantumului de 29.000 lei astfel cât a fost stipulat în oferta făcuta acestuia.

Cu privire la ceilalţi reclamanţi solicită să se constate ca aceştia nu au legături de rudenie cu victima ci suni membrii familiei asistentului maternal M D astfel încât acordarea de daune morale acestor persoane membre ale  familiei asistentului maternal apare ca fiind nejustificată.

Pârâta a solicitat respingerea cererii de intervenţie în interes propriu formulată de către G R, mama naturală a victimei.

A arătat că sumele solicitate prin prezenta cerere de chemare in judecata cu titlu de daune morale-depăşesc pragul sumelor acordate ca daune morale de practica judiciară.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor legal incidente în cauză şi a motivelor invocate, tribunalul reţine următoarele:

Din proba cu înscrisuri administrată în cauză, respectiv Referatul nr. X din 24.10.2018 emis de I.P.J. O, confirmat prin Ordonanţa din 12 noiembrie 2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina pronunţată în dosarul X/P/2018 (f.13, 14) a rezultat următoarea situaţie de fapt, necontestată de către părţi:

La data de 30.07.2018, în jurul orelor 17, pe DJ X, la km  autoturismul marca X cu nr de înmatriculare XX-XX-XXX condus de numitul E I F a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca X cu nr de înmatriculare XX-XX-XXX condus de numitul G M, în urma impactului rezultând decesul conducătorului auto E I F şi al pasagerei din autoturismul X- P M F precum si rănirea numiţilor G M şi G M C, din autoturismul X.

Situaţia de fapt şi culpa numitului E I F în producerea accidentului de circulaţie este susţinută, de altfel, şi de concluziile raportului de expertiză tehnică auto întocmit la solicitarea Poliţiei Rutiere P – O de către expertul auto ing. B D (f.59-65).

Faţă de decesul conducătorului auto, în temeiul art. 315 A 1 lit. b si A 5 Cod procedură penală, cu referire la art. 314 A 1 lit. a CPP raportat la art. 16 A. 1 lit. f CPP s-a dispus clasarea cauzei (dosarul penal X/P/2018) pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpa, fapte prev. de art. 192 si art. 196 Cod penal.

Astfel cum rezultă din menţiunile poliţei de asigurare RCA seria X, valabilă în perioada 01 04 2018-30 09 2018, autoturismul X, condus de E I F era asigurat la E (f.23).

În drept, se reţin următoarele dispoziţii legale:

Art. 1357. C.civ. Condiţiile răspunderii

(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Art. 1359. C.civ. Repararea prejudiciului constând în vătămarea unui interes

Autorul faptei ilicite este obligat să repare prejudiciul cauzat şi când acesta este urmare a atingerii aduse unui interes al altuia, dacă interesul este legitim, serios şi, prin felul în care se manifestă, creează aparenţa unui drept subiectiv.

Art. 1.391 C. civ. Repararea prejudiciului nepatrimonial

(1) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

(2) Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

(3) Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalităţii oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul când a fost stabilit printr-o tranzacţie sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

(4) Dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit dispoziţiilor prezentului articol, nu trece la moştenitori. Aceştia îl pot însă exercita, dacă acţiunea a fost pornită de defunct.

(5) Dispoziţiile art. 253 - 256 rămân aplicabile.

Art. 1.392 - Cheltuieli de îngrijire a sănătăţii. Cheltuieli de înmormântare

Cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătăţii victimei sau, în caz de deces al acesteia, pentru înmormântare are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli.

Art. 48 A.1 din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România prevede că Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum şi tramvaie au obligaţia să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire şi să menţină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum şi să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta.

Art.49 din Legea 136/1995 care prevede că asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciul de care răspund asiguraţii, în baza legii, faţă de terţe persoane despăgubite prin accidente de autovehicule precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.

Art.26 din Norma nr.20/2017 privind asigurările auto din România, în vigoare la data producerii accidentului, privind stabilirea despăgubirilor pe cale amiabilă în cazul vătămărilor integrităţii corporale sau sănătăţii sau al decesului unor persoane.

Interpretând situaţia de fapt prin prisma materialului probator administrat în cauză, Tribunalul reţine că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

Chiar dacă achitarea prejudiciului, în cazul existenţei unui contract de asigurare auto, se face în baza acestui contract valabil încheiat, nu este mai puţin adevărat că este necesară verificarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Sub aspectul existenţei faptei ilicite, potrivit doctrinei, aceasta constă în acţiunea sau inacţiunea prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparţine unei persoane.

În analiza faptei ilicite, ca element al răspunderii civile delictuale, se va avea în vedere obiectivarea, manifestarea exterioară a unei atitudini de conştiinţă şi voinţă a unei anumite persoane, fără a interesa atitudinea subiectivă a persoanei faţă de fapta sa ori, mai ales, faţă de urmările acestei fapte. Astfel, se reţine că printr-o anumită manifestare exterioară a unei persoane, s-a introdus în contextul relaţiilor sociale un factor nepermis, prin care s-a încălcat norma dreptului obiectiv şi s-au adus prejudicii unui drept subiectiv. Caracterul ilicit decurge, în mod obiectiv, din această încălcare, fără a interesa, pentru definirea acestui caracter, atitudinea subiectivă a autorului faţă de fapta sa.

Deşi nu a fost pronunţată o hotărâre penală care să aibă autoritate de lucru judecat în cauză, niciuna dintre părţi nu a contestat dinamica şi culpa numitului E I F în producerea accidentului, astfel cum au fost reţinute de organele de cercetare penală. Astfel, după cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, în urma pătrunderii inexplicabile pe contrasens, potrivit expertului auto desemnat în faza de urmărire penală, defunctul E I F, conducând autoturismul X, a intrat în coliziune cu autoturismul marca X, condus de numitul G M, în urma impactului rezultând decesul conducătorului auto E I F şi al pasagerei din autoturismul - P M F precum si rănirea numiţilor G M şi G M C, din autoturismul X.

În privinţa prejudiciului, potrivit art.1.349 Cpc (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Prejudiciul este reprezentat, în abstract, de efectul negativ produs prin fapta ilicită şi după cum există sau nu posibilitatea unei evaluări băneşti directe a prejudiciului, se face deosebire între prejudiciul patrimonial şi prejudiciul nepatrimonial, fiind vorba în acest ultim caz, despre o atingere adusă onoarei sau demnităţii, o suferinţă de ordin afectiv sau o suferinţă provocată de durerile fizice.

După cum rezultă din motivarea cererii introductive de instanţă, reclamanţii au invocat că, prin pierderea defunctei P M, copil aflat în plasament la familia reclamantă, au suferit un prejudiciu moral, afectiv. Acelaşi prejudiciu afectiv a fost invocat şi de fratele defunctei, alături de care aceasta a crescut în familia asistentului maternal M D.

Ceea ce particularizează prezenta cauză în raport cu cauze similare, după cum şi reclamanţii au arătat, este lipsa raporturilor de filiaţie, în sensul dispoziţiilor Codului civil, dintre reclamanţi şi defunctă şi, pe de altă parte, lipsa relaţiilor de familie dintre defunctă şi părinţii săi naturali, în speţă mama sa, intervenienta G R.

Însă, contrar apărărilor pârâtei E, aceste aspecte ar putea avea relevanţă în cazul în care s-ar pune în discuţie eventuale obligaţii de întreţinere ale defunctei P M.

În cazul de faţă, instanţa este chemată să analizeze suferinţele de ordin afectiv generate de pierderea minorei P M-F, născută la data de 03.10.2000, în vârstă de 17 ani şi 8 luni, şi crescută din anul 2006, deci timp de 12 ani, în familia asistentului maternal M D, astfel cum rezultă din Dispoziţia nr.X/12.06.2006 a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului O (f.17) şi din Sentinţa civilă nr.X/19.07.2006 pronunţată în dosarul nr.X/C/2006 al Tribunalului Olt prin care s-a instituit plasamentul minorilor P G V (fratele victimei) şi P M F la asistentul maternal menţionat.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că în familia în care au crescut minorii exista armonie, mama se interesa de creşterea şi educarea celor patru copii, care erau respectuoşi, se comportau frumos în societate, nefăcându-se nici în casă, nici în afara ei, distincţie şi diferenţe între copii. Cei doi soţi, cărora minora le spunea „mamă” şi „tată” au creat un cadru familial propice pentru cei patru copii, M şi fratele său percepându-i ca pe părinţii lor. Tatăl era prezent în viaţa copiilor, însă, ca în orice familie, aceştia erau mai apropiaţi de mamă, după cum a declarat martorul O V.

Real aspectul că, pentru serviciul de asistent maternal prestat, reclamanta M D a fost remunerată corespunzător, însă tot de netăgăduit sunt şi legăturile afective care s-au dezvoltat pe parcursul celor 12 ani, când minora a crescut împreună cu fratele său şi ceilalţi 2 copii ai familiei asistentului maternal, toţi de vârste apropiate, ca o familie frumoasă şi respectată în localitate, după cum au arătat martorii care i-au perceput pe cei patru copii ca fiind „patru fraţi”.

A mai arătat martora O V că, aşa cum era normal, P V, fratele defunctei, o supraveghea, o ocrotea, fiind peste tot împreună.

În ceea ce priveşte impactul pe care decesul minorei l-a avut asupra tuturor membrilor familiei, martora a arătat că au fost cu toţii distruşi la înmormântare.

Ceea ce dus la convingerea instanţei că între cei doi tineri, minora şi fratele său, şi familia asistentului maternal au existat relaţii de afecţiune puternică este faptul că, deşi normele interne ale DGASPC prevăd o procedură standard de înhumare a persoanelor care beneficiau la momentul decesului de măsuri de protecţie, după cum au declarat şi martorii audiaţi, reclamanţii au refuzat, prin prisma ataşamentului faţă de minoră, să urmeze această cale, preferând ca, după datinile locului, tânăra M să fie înmormântată în rochie de mireasă şi să îi fie cinstită, în mod corespunzător, amintirea, prin organizarea unei înmormântări la care să poată participa toţi prietenii şi colegii acesteia.

Un alt aspect pe care instanţa nu îl poate omite sub aspectul relaţiilor dintre membrii familiei M, este că, potrivit aceloraşi probe testimoniale, deşi pentru fratele defunctei, reclamantul P G V, a încetat măsura de protecţie, acesta ajungând la majorat şi stabilindu-se în Bucureşti, tânărul se întoarce în casa asistentului maternal la finalul săptămânii de lucru, comportându-se cu toţii, adulţi şi cei 4 copii, ca o adevărată familie.

Dacă din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă că familia M şi cei patru copii ai lor au trăit în armonie timp de 12 ani, până la destrămarea brutală a acesteia ca urmare a accidentului în care minora P M F şi-a pierdut viaţa, nu acelaşi lucru se poate spune despre relaţia minorei cu familia sa naturală, respectiv mama-intervenientă în interes propriu care, astfel cum rezultă din cuprinsul sentinţei civile nr.X/19.07.2006 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr.X/C/2006 având ca obiect măsuri de protecţie- plasament- L.272/2004 (f.49-51), i-a părăsit pe cei doi minori în urmă cu 12 ani, aceştia fiind duşi la DGASPC O de către tatăl lor, care a motivat că nu îi poate întreţine.

Deşi din declaraţia martorei C M a rezultat că mama a mai ţinut legătura cu minora, afirmaţia va fi înlăturată ca nesinceră din moment ce e contrazisă chiar de mamă care, prin cererea de intervenţie în interes propriu a arătat că nu a avut posibilitatea să ia legătura cu copiii, neştiind unde locuiesc şi neavând bani să se intereseze despre acest aspect.

Faptul că mama a împrumutat bani de la vecini pentru a cumpăra coroană, lumânări şi batiste pentru pus în piept la înmormântare nu reprezintă altceva decât o atitudine de respect, ultima posibilă, faţă de copilul căruia i-a dat viaţă şi pe care ulterior l-a abandonat, nedovedind astfel, în nici un mod, durerea afirmată şi nici trauma subsecventă înhumării propriului copil.

Deşi instanţa nu este chemată să aprecieze asupra perspectivei morale a atitudinii mamei în ultimii 12 ani dinaintea decesului fiicei sale, nu poate fi omis faptul că moartea minorei nu a produs nicio schimbare în viaţa sa, neexistând un gol sufletesc care să se ceară reparat, din moment ce nici scurta existenţă a M nu a influenţat în vreun mod cursul vieţii intervenientei.

Raportând situaţia mai sus reţinută la dispoziţiile legale incidente, se va avea în vedere că, potrivit art. 1391 A. (2) C. civ., instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

Articolul art. 1391 A. (2) C. civ. foloseşte sintagma „va putea”, instituind posibilitatea, iar nu obligaţia acordării de despăgubiri, pentru durerea încercată prin moartea victimei, persoanelor individualizate expres în cuprinsul său, în considerarea unor legături de rudenie sau afinitate, apte să producă un astfel de prejudiciu nepatrimonial.

Teza a II-a a art. 1391 A. (2) C. civ. reglementează posibilitatea acordării de despăgubiri şi altor persoane care dovedesc relaţiile de afecţiune cu victima decedată, dacă este îndeplinită aceeaşi condiţie: de a putea dovedi durerea încercată prin moartea victimei.

Atât din interpretarea gramaticală, cât şi din precizarea din teza a II-a a art. 1391 A. (2) C. civ., rezultă că legiuitorul nu a înţeles să instituie o prezumţie absolută de naştere a durerii, ca urmare a morţii victimei, în persoana ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, alor persoane, ci a reglementat expres şi neechivoc doar posibilitatea de acordare de despăgubiri tuturor celor care pot dovedi durerea încercată prin moartea victimei.

Prezumţia reprezintă, conform art. 327 din C. proc. civ., consecinţa pe care legea sau judecătorul o trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut. Or, în art. art. 1391 A. (2) C. civ. se menţionează expres posibilitatea, iar nu obligaţia, de a acorda despăgubiri rudelor de gradul I şi II, cât şi tuturor celor care la rândul lor pot dovedi durerea încercată prin moartea victimei, adică prejudiciul, astfel că textul nu poate fi interpretat în sensul că prejudiciul se prezumă şi nu trebuie dovedit.

Întrucât durerea reprezintă prejudiciul nepatrimonial, adică unul dintre elementele răspunderii civile delictuale, iar toate elementele răspunderii civile delictuale trebuie dovedite, iar art. 1391 A. (2) C. civ. nu reglementează o excepţie de la această regulă, nu se poate susţine cu temei că faptul cunoscut, adică moartea victimei, prezumă un fapt necunoscut, adică intensitatea durerii pricinuite prin acest eveniment.

Prin urmare, trebuie dovedit nu doar gradul de rudenie, ci şi intensitatea legăturilor de afecţiune dintre persoana decedată şi reclamanţi, respectiv intervenientă, spre pildă, prin consecinţele negative suferite de aceştia pe plan fizic şi psihic, reflectate în intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, de măsura în care decesul a afectat situaţia familială şi socială.

Apare, deci, ca nefondată susţinerea intervenientei în sensul că, în aplicarea art. 1391 A. (2) din C. civ., relaţia de rudenie este suficientă prin ea însăşi pentru acordarea de despăgubiri, ca şi susţinerea pârâtei E care apreciază că, în lipsa unei legături de rudenie cu victima, reclamanţii M nu pot solicita repararea prejudiciului afectiv suferit.

Concluzionând, instanţa reţine că este fără putinţă de tăgadă că între reclamanţi- familia M şi P G V- şi minora P M s-au clădit relaţii afective puternice caracteristice raporturilor dintre părinţi şi copiii lor, fiind totodată de necontestat că decesul minorei a afectat de o manieră brutală, intempestivă şi irevocabilă relaţiile de familie şi strânsele legături  de afecţiune reciprocă între aceştia.

Decesul M a produs acestora un prejudiciu de ordin moral. Moartea violentă şi prematură a copilului pe care l-au primit în sânul familiei şi l-au crescut şi educat timp de 12 ani a provocat familiei M, părinţi şi copii, o suferinţă de ordin afectiv pentru pierderea unei  fiinţe apropiate şi fiinţe, cel mai afectat fiind tânărul P G V, unica rudă de sânge care a trăit şi crescut alături de minoră şi de care aceasta era nedespărţită, după cum a arătat martorul O V.

Cu privire la legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, fiind necesar să se determine dacă fapta ilicită dovedită a cauzat prejudiciul constatat, având în vedere că vătămarea integrităţii psihice a reclamanţilor este consecinţa decesului minorei, instanţa constată existenţa unui raport de cauzalitate directă între fapta ilicită şi prejudiciul reprezentat de suferinţa psihică a familiei M şi a lui P G V.

Raportat la vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul, este necesar ca fapta să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină în săvârşirea faptei, să fi acţionat deci cu vinovăţie.

După cum instanţa a arătat în precedent, în dosarul penal nr.X/P/2018 s-a stabilit, sub aspectul laturii subiective, că intrând pe contrasens din motive necunoscute, conducătorul auto E I F s-a făcut vinovat de producerea unui accident de circulaţie soldat cu decesul său şi al numitei P M F.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de 1357 C.civ. şi urm., instanţa reţine că, separat de existenţa prejudiciului, se pune problema condiţiilor cerute pentru a se putea obţine repararea acestuia, avându-se totodată în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului prin acoperirea pagubei efective consacrat de disp. art.1381 C.civ. şi art.1385 C.civ..

În privinţa prejudiciului material, reclamanta M D a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 40.000 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu înmormântarea şi pomenirea aferentă, pomenirile ulterioare, până la 7 ani.

Instanţa va avea în vedere art. 1392 C. civ. care prevede că cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătăţii victimei sau, în caz de deces al acesteia, pentru înmormântare are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli.

Astfel, se recunoaşte faptul că toate cheltuielile ocazionate cu îngrijirea victimei sau înmormântarea acesteia reprezintă prejudicii reparabile, aflate în legătură de cauzalitate directă cu fapta ilicită prin care i s-au cauzat vătămări ale integrităţii corporale şi sănătăţii. Creditorul acestor despăgubiri este persoana care a făcut asemenea cheltuieli. Persoana responsabilă pentru agresiunea săvârşită are calitatea de debitor, fiind obligată la plata acestor sume, chiar şi în ipoteza în care s-au făcut în mod gratuit, dezinteresat.

În acest sens, se reţine că trebuie plătite toate cheltuielile făcute cu îngrijirea sau înmormântarea victimei cu titlu de despăgubiri civile de cel care se face vinovat de comiterea vătămării corporale sau decesului victimei ori de către cel care răspunde pentru acesta, iar nu înapoiate.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, se constată că, în raport de bonurile fiscale depuse la filele 158-200, s-a făcut dovada efectuării cheltuielilor cu înmormântarea şi pomenirile ulterioare acesteia, însă doar pentru suma de 6.159,75 lei reprezentând contravaloare produse necesare în acest sens, respectiv: servicii medicină legală, servicii religioase şi funerare, articole de îmbrăcăminte şi alimentare, articole de mobilier (masă şi canapea), rochie şi accesorii de mireasă.

Deşi martora C M E (f.151) a menţionat că s-au făcut cheltuieli de aproximativ 15-20 mii lei doar cu ocazia înmormântării, fiind efectuate cheltuieli suplimentare cu parastasele ulterioare, în lipsa unui probatoriu adecvat, nu se poate aprecia că s-a făcut dovada unor cheltuieli în cuantum de 40.000 lei.

Cum, prin prisma disp. art. 249  C. pr. civ. sarcina probei aparţine reclamantului, în raport de dovedirea parţială a pretenţiilor sale, capătul de cerere privind daunele materiale va fi admis în parte, respectiv doar în ceea ce priveşte suma de 6.159,75 lei.

În privinţa daunelor morale, se reţin disp. art.1381 A.1 C.civ. conform căruia orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, art.253 A.3 şi 4 C.civ. din care rezultă că, pentru repararea drepturilor nepatrimoniale încălcate se poate cere restabilirea dreptului atins sau se pot cere despăgubiri şi art.1391 C.civ. care prevede modalităţile de reparare a prejudiciului nepatrimonial.

Astfel, daunele morale care se concretizează în sentimentele negative pe care o persoană trebuie să le suporte, ca urmare a unei atingeri aduse sănătăţii şi integrităţii corporale, sunt în principiu, de compensat cu sume de bani pe care responsabilul le datorează.

Acest pretium doloris care ridică problema practică a evaluării sale, constituie o chestiune de fapt care nu poate fi orientată după un barem teoretic.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a Deciziei nr.12/2006  a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, indicată în apărare de către partea pârâtă, instanţa constată că interpretarea dată prin decizie priveşte victima infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi victima care a contribuit cu vinovăţie la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, aspecte fără nicio legătură deci, cu prezenta cauză.

În ceea ce priveşte dispoziţiile Normei ASF 23/2014, se constată că actul normativ a fost indicat în mod eronat de către pârâtă, acesta fiind abrogat expres prin art. 44 lit. a) din Norma 39/2016 privind asigurările auto din România, astfel încât, la momentul producerii accidentului era în vigoare Norma 20/2017 care, la art. 26 reglementează stabilirea despăgubirilor pe cale amiabilă în cazul vătămărilor integrităţii corporale sau sănătăţii sau al decesului unor persoane, iar nu pe cale judiciară, neavând relevanţă deci, în cauză, din această perspectivă.

În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că daunele morale trebuie stabilite de instanţa de judecată prin evaluare, însă pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru ca să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei este necesar să fie luate în considerare suferinţele fizice şi morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului, precum şi toate consecinţele acesteia, aşa cum rezultă din probele administrate (Decizia nr. 2.617/2009).

Astfel, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral instanţa de judecată are în vedere o serie de criterii: consecinţele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Continuând analiza prejudiciului moral suferit, se reţine că atingerea dreptului la integritate psihică cauzează titularului un prejudiciu moral a cărui dezdăunare se realizează prin acordarea, cu titlu de compensaţie a suferinţelor încercate, a unor daune morale, în măsură să ofere persoanei prejudiciate, în mod justificat, o satisfacţie pecuniară sau de altă natură, astfel încât, încălcarea dreptului titularului, pe de o parte, şi prejudiciul moral cauzat de făptuitor, pe de altă parte, să nu rămână în afara protecţiei juridice a drepturilor lezate, respectiv, a obligaţiei de acoperire a prejudiciului unor astfel de drepturi.

Identificarea conţinutului drepturilor lezate, precum şi determinarea in concreto a prejudiciului moral, sunt atribute exclusive ale instanţei de judecată, în condiţiile în care asiguratorul, subrogat în obligaţiile asiguratului, responsabil de cauzarea unui astfel de prejudiciu, nu decide, în temeiul contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă, să dezdăuneze victima prejudiciului.

Sub acest aspect, instanţa reţine că nu reprezintă criterii obiective pentru comensurarea dimensiunii prejudiciului moral şi a daunelor morale, elementele invocate de părţi: doctrina şi jurisprudenţa naţională şi europeană în materie, cadrul compensatoriu-reparator al răspunderii civile auto prin efectul legii, interdicţia îmbogăţirii fără justă cauză a reclamanţilor sau situaţia inechităţii dintre părinţii victimei accidentului şi părţile dezdăunate în procesul penal.

Şi în privinţa daunelor morale, definite ca obiect al obligaţiei de dezdăunare pentru prejudiciul moral cauzat prin încălcarea, nesocotirea sau atingerea unor drepturi nepatrimoniale, instanţa de judecată trebuie să recurgă, în vederea identificării şi evaluării acestei categorii de daune, la criterii obiective, singurele în măsura să ofere caracterul justificat al daunelor si natura controlata a acestora.

Or, în această cauză, suferinţele psihice resimţite de fratele şi familia victimei, familia M, în circumstanţele proprii, specifice ale unei familii atipice dar unite, şi lipsirea pentru totdeauna de afecţiunea şi sprijinul moral reciproc, relevă suficiente considerente de natură obiectivă care să conducă la constatarea traumelor psihice încercate de reclamanţi ca urmare a pierderii vieţii unei fiinţe dragi.

Este de necontestat că suferinţa reclamanţilor pentru pierderea M său nu poate fi măsurată în bani, însă prejudiciul moral cauzat dreptului de a acorda şi primi sprijin material şi moral şi dreptului de a avea şi a păstra o familie, nu trebuie să rămână în afara protecţiei juridice a drepturilor civile.

Astfel, instanţa are în vedere că reclamanţii sunt persoane care, fără a avea o obligaţie morală faţă de cei doi fraţi, le-au oferit o familie inclusiv după încetarea măsurii de protecţie a reclamantului P G V, şi a căror viaţă familială a fost afectată profund şi iremediabil, după cum au relatat şi martorii audiaţi.

Având în vedere evidentele prejudicii de ordin moral suferite de către reclamanţi ca urmare a decesului minorei P M, în considerarea urmărilor ireversibile ale evenimentului, instanţa apreciază că suma de 100.000 Euro pentru reclamantul P G V, suma de 25.000 Euro pentru reclamanta M D şi suma de 10.000 Euro pentru fiecare dintre reclamanţii M N, M D I A şi M C M, este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat, urmând a fi acordată fiecăruia dintre reclamanţi cu acest titlu, plata fiind în sarcina pârâtei E, societate la care autoturismul marca X condus de E I F era asigurat.

Cuantumul daunelor morale stabilit are în vedere consecinţele negative suferite de reclamanţi pe plan psihic, importanţa valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială şi socială. Totodată, se reţine că, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

Prin urmare, instanţa reţine că această valoare este de natură a oferi reclamanţilor satisfacţie morală pentru prejudiciile morale suferite, cu respectarea principiului proporţionalităţii şi a justului echilibru între natura valorilor nepatrimoniale lezate şi sumele acordate.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta G R, întrucât în precedent instanţa a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, neexistând un prejudiciu în persoana acesteia, cererea de intervenţie va fi respinsă, ca neîntemeiată.

Data publicarii pe portal: 14.11.2019

Domenii speta

Spete similare