Tulburare de posesie achitare- lipsa posesie ca stare de fapt

Prin sentința civilă nr. X a Judecătoriei Vaslui din dosarul cu nr. Y, s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie potrivit art. 16 alin. 1 lit. b) C.proc.pen.

În motivare, instanța a reținut că infracțiunea de tulburare de posesie presupune, în primul rând, o acțiune de ocupare a unui imobil aflat în posesia altuia. Prin noțiunea de „ posesie ” folosită de legea penală se înțelege stăpânirea de fapt a imobilului. Posesia este o stare de fapt şi care poate sau nu să aparţină titularului dreptului de proprietate. Latura obiectivă a acestei infracțiuni este întrunită atunci când persoana vătămată se află efectiv în posesia imobilului, aceasta reprezentând situația premisă fără de care nu se poate reține săvârșirea infracțiunii. Situația premisă reprezintă o condiție prealabilă pentru existența infracțiunii și constă în preexistența unei realități pe care se grefează săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, situându-se în afara acesteia. Situația premisă trebuie să fie astfel diferențiată de conținutul constitutiv - cealaltă componentă a conținutului juridic al infracțiunii - format din latura obiectivă și subiectivă și constând în acele condiții necesare pentru existența infracțiunii pe care le realizează făptuitorul sau care devin relevante prin conduita acestuia.

Prin urmare ceea ce instanța consideră esențial de subliniat vizează faptul că textul de lege nu face referire la proprietate ci la posesie, diferența fiind extrem de importantă în condițiile în care proprietatea presupune o stare de drept în timp ce posesia vizează o situație de fapt. Pe cale de consecință, orice probatoriu menit a stabili cine este titularul dreptului de proprietate asupra respectivei porțiuni de teren cultivată cu viță de vie este absolut inutil, neprezentând relevanță din punctul de vedere al laturii obiective și, astfel cum se va arăta ulterior în cuprinsul prezentei, nici din punct de vedere al laturii subiective. Instanța nu este chemată să verifice care dintre părți deține proprietatea asupra terenului ocupat ci doar cui îi aparținea posesia acestuia la momentul săvârșirii faptei. Clarificarea situaţiei dreptului de proprietate cu privire la un imobil revendicat de mai multe persoane nu se poate face decât printr-o acţiune civilă.

Din probele administrate, rezultă că terenul în litigiu, suprafața de 234 mp cultivată cu vie (chiar dacă cu privire la acesta există un contract de partaj notarial autentificat prin încheierea nr. 1475/23.06.2016 prin care dreptul de proprietate a fost stabilit în favoarea soției persoanei vătămate) a fost stăpânit efectiv, în fapt, tot timpul, de către inculpată. Acest act care conferă dreptul de proprietate persoanei vătămate cu privire la suprafaţa de 234 mp, care face obiectul prezentei cauze, este pur formal, doar pe hârtie, nefiind făcută o punere în posesie efectivă a părţii vătămate cu privire la acest teren, astfel cum rezultă din  depozițiile martorilor ascultați. Reținem faptul că cele două proprietăți nu au fost niciodată delimitate efectiv, fapt care rezultă și din declarația persoanei vătămate, care atunci când s-a adresat cu plângere organelor de poliție a solicitat sprijinul acestora în stabilirea și delimitarea fizică a proprietăților, pentru ca mai apoi să apeleze și la un expert.

Din declarația inculpatei rezultă că aceasta s-a ocupat de acest teren după moartea părinților ei, ea l-a îngrijit și s-a folosit de el, afirmând că de 19 ani stăpânește acel teren cultivat cu vie și că niciodată nu a avut intenția de a-l ceda (f 19). Reținem că și la momentul actual tot inculpata este cea care are posesia asupra ternului în litigiu, persoana vătămată locuind în Italia. Aceste afirmații ale inculpatei se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză Iliuță Mihai, Iliuță Constantin și Lupu Vasile. Din declarația martorului Iliuță Mihai (f. 32), rezultă că inculpata stăpânește acel teren din 2000, după moartea tatălui acesteia, persoana vătămată fiind plecată în Italia. Aceasta posesie, a suprafeței de tren în litigiu, de către inculpată este susținută și prin declarația martorilor Iliuță Constantin (f. 44) și Lupu Vasile (f. 33), care au arătat că inculpata este cea care îngrijește terenul cultivat cu vie din cauza căruia se ceartă.

Astfel, instanța reține că inculpata a posedat acest teren din anul 2000 (după moartea părinților săi) și până în prezent. Persoana vătămată nu a avut niciodată posesia efectivă a terenului, nu l-a cultivat, nu a construit nimic pe el și nici nu l-a folosit niciodată, acesta fiind plecat mare parte din timp în Italia împreună cu soția sa. Nici din declarația persoanei vătămate dată în fața organelor de urmărire penală (f 15-17) nu rezultă că ar fi avut vreo dată efectiv în posesie terenul în litigiu. Un aspect care conduce la aceeaşi concluzie, respectiv lipsa posesiei asupra terenului de către partea vătămată, este și faptul că în declarație acestuia precizează că a făcut plângere pentru că inculpata nu îl lasă să ridice un gard despărțitor între proprietăți. Astfel, nu se poate reține existența unei posesii în fapt a acelui teren atât timp cât aceasta nu a fost cunoscută de nimeni, nefiind publică.

Pe cale de consecință, luând în considerare declarația inculpatei precum și a martorilor audiați rezultă deci că persoana vătămată nu se afla în posesia suprafeței de teren respective nefiind întrunite condițiile situației premisă prevăzute de art. 256 Cod penal.

Domenii speta

Spete similare