Cerere de chemare în jud. având ca obiect constatarea nulităţii actului de denunţarea a două contractelor de vânzare-cumpărare, aflate în derulare la data deschiderii procedurii. Desfiinţarea de drept a contr. anterior deschiderii proc. de insolv. a deb

Reţinând puterea de lucru judecat a Deciziei nr. z/10.09.2013 a Curţii de Apel Craiova, precum şi a considerentelor acesteia, Curtea de Apel Tg. Mureş constată că anterior s-a stabilit irevocabil de către instanţa de judecată menţionată faptul că rezoluţiunea a operat de drept începând cu data de 03.08.2012, în conformitate cu pactul comisoriu de grad IV, anterior deschiderii procedurii de insolvenţă a debitoarei.

De aceea, obiectul înţelegerii (tranzacţiei) intervenite între SC D SRL şi SC A SRL prin administratori judiciari, în cadrul procedurii de insolvenţă ce a fost analizată în dosarul nr. y/101/2012/a39, precum şi a Actului de denunţare nr. 386/05.11.2012 întocmit de administratorii judiciari ai debitoarei, înscrisuri cu privire la care debitoarea a formulat cererea de constatare a nulităţii absolute în prezentul dosar, nu constă în denunţarea de comun acord sau unilateral, în condiţiile Legii nr. 85/2006 a contractelor de vânzare cumpărare din 2011 cu privire la activul cariera Radnuţa, deoarece aceste contracte erau deja desfiinţate/rezoluţionate anterior deschiderii procedurii de insolvenţă a debitoarei A SRL. Înţelegerile respective, inclusiv prin prisma hotărârilor pronunţate în dosarul nr. 6907/101/2012/a39 priveau doar efectele pe care desfiinţarea contractelor le produceau între părţi, corelativ cu clarificarea calităţii SC D SRL în cadrul procedurii de insolvenţă  (dacă este sau nu creditor, dacă mai există sau nu pretenţii reciproce, dacă are sau nu calitate-interes să mai promoveze căi de atac).

Odată făcute aceste clarificări, instanţa apreciază că motivele de nulitate invocate de către reclamantă pot fi analizate doar limitat la obiectul menţionat a celor două acte şi nicidecum la aspecte vizând condiţiile legale în care ar fi putut interveni o denunţare a contractelor menţionate în cadrul procedurii de insolvenţă.

- Art. 20 lit. m din Legea nr. 85/2006

Prin Sentinţa nr. x din 22 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, în dosar nr. y/101/2012/a217 s-a respins cererea de chemare în judecată formulată şi completată de debitoarea Societatea A SRL, prin lichidatorii judiciari B SPRL şi C SPRL, împotriva pârâtei Societatea D SRL, prin lichidatorul judiciar E.

În esenţă, judecătorul sindic a reţinut că debitoarea Societatea A S.R.L., prin lichidatorii judiciari C SPRL și B SPRL, au solicitat să se constate nulitatea absolută a tranzacţiei încheiată între D S.R.L. și A S.R.L. ce a făcut obiectul dosarului nr. y/10l/2012/a39 al Tribunalului Mehedinţi și repunerea părților în situația anterioară încheierii tranzacției.

Ulterior, debitoarea și-a precizat cererea de chemare în judecată și a solicitat și să se constate nulitatea de drept a actului de denunţare nr. 386/05.11.2012 emis de S.C. A S.R.L. prin administrator judiciar în temeiul dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006 privind denunţarea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2/20.01.2011 nr. 86/27.01.2011 aflate în derulare la data deschiderii procedurii, precum și a actului subsecvent, respectiv a tranzacţiei încheiată între S.C. A S.R.L. și S.C. D S.R.L.

Judecătorul-sindic a constatat că, urmare a denunţării contractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior, administratorul judiciar al A S.R.L. a încheiat o tranzacție cu D S.R.L., privind efectele denunţării contractelor de vânzare-cumpărare. Tranzacţia a fost încheiată în temeiul atribuţiunilor conferite de Legea nr. 85/2006 administratorului judiciar, prin dispoziţiile art. 20 alin. (1) lit. m), care prevăd faptul că administratorul judiciar poate încheia tranzacții, cu condiţia confirmării acesteia de către judecătorul sindic.

Debitoarea, prin lichidatori judiciari, a arătat că tranzacția nu a fost confirmată de instanța de judecată, însă aceasta a fost confirmată prin decizia nr. z/2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. y/101/2012/a39, neincluderea acesteia în dispozitivul hotărârii nefiind un motiv de anulare a ei.

Prin decizia nr. z/10.09.2013 Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat şi a modificat sentinţa recurată în sensul că a admis acţiunea introductivă şi a confirmat denunţarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 86/27.01.2011. În motivarea deciziei, Curtea a reţinut faptul că „deşi au folosit noţiunea de denunţare a contractului, părţile nu s-au referit la posibilitatea discreţionară a unei părţi de a denunţa unilateral contractul, ci au înţeles să stabilească dreptul vânzătorului de a cere să se constate intervenită rezoluţiunea printr-o notificare, fără îndeplinirea altei formalităţi şi fără intervenţia instanţei de judecată. Pactul comisoriu de gradul IV are ca efect rezoluţiunea de drept, dar, întrucât legea care guvernează raporturile juridice între părţi nu reglementează rezoluţiunea unilaterală (noul Cod civil, pus în aplicare prin Legea 71/2011 a intrat în vigoare ulterior încheierii convenţiei analizate în speţă, la data de 01.10.2011) este necesară o hotărâre judecătorească pentru a se constata rezoluţiunea intervenită în temeiul pactului comisoriu de gradul IV, ca efect al declaraţiei („denunţării”) formulate de către vânzătoarea D SRL la data de 03.08.2013.”

Judecătorul sindic a constatat că, contrar susținerilor debitoarei, tranzacția încheiată între părți îndeplinește toate condiţiile de validitate prevăzute de dispoziţiile legale pentru încheierea contractelor, respectiv: capacitatea părților de a contracta, consimţământul părţilor, un obiect determinat şi licit, o cauză licită și morală. Astfel, părțile semnatare ale tranzacției au avut capacitatea de a contracta la data încheierii acelei învoieli a părților.

 De asemenea, prin semnarea tranzacției părțile și-au exprimat consimțământul în vederea producerii efectelor juridice rezultate din tranzacție, Curtea de Apel Craiova confirmând tranzacția ca urmare a constatării îndeplinirii condițiilor de validitate ale acesteia.

Debitoarea a susţinut că tranzacția nu are un obiect determinat sau determinabil, fapt neadevărat, deoarece tranzacția cuprinde exact ce anume au convenit părțile având în vedere disputa acestora cu privire la activul denumit Cariera I. De asemenea, din actele dosarului nu rezultă faptul că vânzătorul D S.R.L. s-ar fi sustras de la răspundere pentru evicţiunea rezultată dintr-un fapt personal al său. Prin urmare, nici unul dintre motivele de anulare a tranzacției care face obiectul prezentei cauze nu este întemeiat.

Judecătorul sindic a constatat că actul de denunţare nr. 386/05.11.2012 emis de S.C. A S.R.L. prin administrator judiciar în temeiul dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006 privind denunţarea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2/20.01.2011 nr. 86/27.01.2011 aflate în derulare la data deschiderii procedurii, acesta a fost formulat ca urmare a adresei nr. 965/30.10.2012 emisă de D SRL și că reprezentantul debitoarei își invocă, practic, propria culpă.  Ori, nicio parte a unui proces nu se poate prevala de propria clupă la încheierea unui act juridic pentru a obține protecția juridică a dreptului,  nimeni neputându-și invoca propria culpă pentru a pretinde recunoașterea unui drept.

Potrivit art. 86 din legea nr. 86/2006 în vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să menţină sau să denunţe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate. Administratorul judiciar/lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile, unei notificări a contractantului, prin care i se cere să opteze pentru menţinerea ori denunţarea contractului; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunţat.

Așa cum s-a menționat mai sus, actul de denunţare nr. 386/05.11.2012 emis de S.C. A S.R.L. prin administrator judiciar în temeiul dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006 privind denunţarea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2/20.01.2011 nr. 86/27.01.2011 aflate în derulare la data deschiderii procedurii, a fost formulat ca urmare a adresei nr. 965/30.10.2012 emisă de D SRL, iar potrivit textului de lege arătat, chiar dacă nu s-ar fi răspuns notificării co-contractantului în termen de 30 de zile, nu se mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunțat.

Pentru aceste considerente, judecătorul sindic s-a pronunţat în sensul arătat.

Împotriva sus-menţionatei hotărâri, a declarat recurs debitoarea Societatea A SRL, prin lichidatorii judiciari B SPRL şi C SPRL, care au solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate cu privire la capătul de cerere privind nulitatea tranzacţiei, motivat de nelegalitatea acesteia în sensul admiterii acţiunii privind constatarea nulităţii tranzacţiei, pentru următoarele considerente:

Recurenta critică soluţia instanţei de fond prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 din vechiul Cod procedură civilă.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 din vechiul Cod procedură civilă, recurenta apreciază ca fiind nelegală hotărârea pronunţată de judecătorul sindic cu privire la capătul de cerere privind nulitatea tranzacţiei în condiţiile în care instanţa de fond nu a efectuat o analiză completă, clară și coerentă a motivelor de nulitate absolută invocate de debitoare, analiza instanţei de fond fiind sumară rezumându-se în principiu doar la a nega susţinerile reclamantei din acţiunea introductivă, fără o examinare efectivă a tuturor motivelor de nulitate, fapt ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii pronunţate.

Învederează instanţei de control judiciar faptul că, analizând sentinţa recurată, se poate observa fără putere de tăgada faptul că, deși susţinerile părților din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și din dezbaterile orale din şedinţele de judecată se întind pe 25 de pagini, instanţa de fond s-a limitat la a motiva hotărârea pe doar 2 pagini, în cuprinsul cărora judecătorul sindic nu face decât să rețină ca nu sunt incidente motivele de nulitate invocate de S.C. A S.R.L. fără însă a motiva raţiunea pentru care apreciază ca tranzacţia nu este lovită de nulitate absolută și nici temeiul de drept în baza căruia a făcut aceste constatări.

Neincluderea tranzacţiei în dispozitivul hotărârii de expedient face ca hotărârea să nu reprezinte un contract intermediat între părți prin mijlocirea justiţiei, aşadar un contract judiciar, astfel că tranzacţia rămâne fără efecte juridice.

Recurenta susţine că, judecătorul sindic în mod eronat, a analizat existenţa consimţământului părților privind încheierea tranzacţiei în raport doar de semnăturile aplicate pe acest înscris, fără însă a ţine seama de restul înscrisurilor existente la dosarul nr. y/101/2012/a39 - indicate în mod expres de S.C. A S.R.L. și depuse în probațiune în cadrul prezentului dosar, prin care S.C. D S.R.L. în calitate de parte semnatara a tranzacţiei și-a revocat consimţământul prin cererile adresate instanţei prin care s-a solicitat în mod expres să nu confirme tranzacţia.

Recurenta a solicitat instanţei de control judiciar să constate și faptul că, în cadrul prezentului dosar nici S.C. D S.R.L. nu a contestat susţinerile A cu privire la faptul că în cadrul dosarului nr. y/101/2012/a39 a revocat prin cererile formulate în cursul  soluţionării dosarului, consimţământul exprimat prin semnarea tranzacţiei, situaţie în care în mod nelegal a apreciat judecătorul sindic faptul că prin semnarea tranzacţiei S.C. D S.R.L. și-a exprimat consimţământul.

De asemenea, recurenta a arătat că judecătorul sindic trebuia să aibă în vedere și faptul că în ceea ce priveşte consimţământul S.C. A S.R.L., acesta era condiţionat de aprobarea de către Comitetul Creditorilor a încheierii acestei tranzacţii de către administratorul judiciar conform prevederilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, condiţie ce nu a fost îndeplinită, întrucât astfel cum rezultă din actele dosarului Comitetul Creditorilor S.C. A S.R.L. conform Deciziei din 18.01.2013 nu a aprobat încheierea acestei tranzacţii și pe cale de consecinţă consimţământul S.C. A S.R.L. nu se poate considera ca fiind valabil exprimat.

Recurenta apreciază că dintr-o eroare judecătorul sindic nu a observat la dosarul cauzei Actul de divizare parţială a S.C. D S.R.L. nr. 1/15.05.2012 prin care a evins cumpărătorul S.C. A S.R.L. prin înstrăinarea activelor ce au făcut obiectul Contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2/20.01.2011 și nr. 86/27.01.2011: "Licenţa de exploatare nr. 13771/2010, Permis de exploatare nr. 12858/05.02.2010, Autorizaţia nr. 11255/2008, Documentaţii aferente construcţiilor, Logistica, Contractele în derulare" către S.C. G S.R.L., întrucât, în situaţia în care ar fi observat acest înscris consideră ca hotărârea judecătorului sindic ar fi fost în sensul constatării sustragerii S.C. D S.R.L. de la răspunderea pentru evicţiune rezultată dintr-un fapt personal al său.

Învederează instanţei de control judiciar faptul că, deși S.C. A S.R.L. a invocat în fața instanţei de fond mai multe motive de nulitate a tranzacţiei, unele dintre ele au fost respinse de către judecătorul sindic fără a exista și o motivare în acest sens, în timp ce altele nici măcar nu au fost amintite de către instanţa de fond în considerentele hotărârii recurate, respectiv neîndeplinirea condiţiilor de formă și de fond ale unui contract, cauza ilicită a contractului-tranzacţie și lipsa obiectului tranzacţiei raportat la art. 1704, art. 1712 și art. 1713 din vechiul Cod civil, respectiv nulitatea de drept prevăzută de art. 46-49 din Legea nr. 85/2006 precum și nulitatea de drept prevăzută de art. 1339 vechiul Cod civil.

În conformitate cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 din vechiul Cod de procedură civilă, instanţa este obligată să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Motivarea este, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Orice parte, în cadrul unei proceduri, are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale, iar acesta trebuie să le examineze în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv, decât dacă toate cererile şi observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă.

În consecinţă, raportat la aceste considerente, recurenta consideră că sentinţa recurată se impune a fi modificata raportat la prevederile art. 304 pct. 7 din vechiul Cod de procedură civilă, deoarece în cuprinsul considerentelor sentinţei nu sunt arătate motivele pentru care aspectele invocate de S.C. A S.R.L. sunt respinse şi nu sunt prezentate motivele de drept pentru care instanţa a stabilit aspecte esenţiale cu privire la soluţia pe care a adoptat-o, respectiv cele privind respingerea acţiunii privind constatarea nulităţii tranzacţiei.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 din vechiul Cod procedură civilă, recurenta învederează instanţei de control judiciar faptul că judecătorul sindic nu a făcut nicio referire la niciun temei de drept în baza căruia a apreciat că se impune respingerea cererii privind nulitatea tranzacţiei.

Recurenta apreciază că, modul de aplicare al normelor de drept material poate fi verificat de către instanţa de control judiciar doar după prezentarea şi interpretarea de către instanţa de fond a normelor de drept material incidente cu privire la toate susţinerile părților, atât cele ale reclamantei cât și cele ale pârâtei.

Învederează că, aşa cum se poate observa cu uşurinţa din cuprinsul hotărârii recurate, instanţa de fond nu a făcut nicio referire la vreo normă de drept material incidentă în cauză situaţie în care apreciază că sentinţa primei instanţe este lipsită de temei legal.

De asemenea, apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din vechiul Cod procedură civilă constă și în greşita interpretare și aplicare a prevederilor art. 948 vechiul Cod civil, art. 271 și 272 din vechiul Cod procedură civilă, cât și a obligaţiilor pe care legea le stabileşte în privinţa părților ce au încheiat un contract de vânzare-cumpărare, în special cele cuprinse în dispoziţiile art. 1337-1339 vechiul Cod civil.

Astfel în condiţiile în care, din considerentele expuse prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, S.C. A S.R.L. a arătat în mod expres faptul că tranzacţia încheiată între S.C. A S.R.L. și S.C. D S.R.L. privind denunţarea în condiţiile art. 86 din Legea nr. 85/2006 a Contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2/20.01.2011 și nr. 86/27.01.2011 a fost încheiată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 1339 vechiul Cod civil, respectiv cu exonerarea S.C. D S.R.L. de la răspunderea pentru evicţiune rezultată dintr-un fapt personal, apare ca evident faptul că acest act juridic este lovit de nulitate absolută.

Voinţa juridică a părților la încheierea actelor juridice este cârmuită de principiul autonomiei de voinţă al părților, consacrat de dispoziţiile art. 969 vechiul Cod civil, însă acest principiu cunoaşte anumite limite, neputându-se deroga de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri (art. 5 vechiul Cod civil) - în consecinţă actele încheiate cu depăşirea acestor limite au o cauză ilicită sancţionată cu nulitatea absolută a actului (art. 966 vechiul Cod civil). O interpretare contrară ar conduce la concluzia că libertatea contractuală este fără limite, ceea ce contravine însăși voinţei legiuitorului, exprimată prin art. 970 alin. (2) vechiul Cod civil, dar mai ales prin art. 5 din acelaşi act normativ.

Aşadar, în condiţiile în care instanţa de fond nu a indicat în cuprinsul hotărârii atacate normele de drept material pentru care apreciază faptul că în cauză nu rezultă că vânzătorul D S.R.L. s-ar fi sustras de la răspundere pentru evicţiunea rezultată dintr-un fapt personal al său, apare ca evident faptul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal.

De asemenea, recurenta arată că nici în ceea ce priveşte motivele de nulitate absolută invocate, sau cele de nulitate prevăzute de art.1712- art.1715 din vechiul Cod civil, referitoare la tranzacţia încheiată între S.C. A S.R.L. și S.C. D S.R.L. privind denunţarea în condiţiile art. 86 din Legea nr. 85/2006 a Contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2/20.01.2011 și nr. 86/27.01.2011, instanţa nu a prezentat niciun argument sau temei legal pentru care a apreciat că acestea nu sunt incidente în cauză, situaţie în care de asemenea, hotărârea data este lipsită de temei legal.

În ce priveşte fondul cauzei, recurenta a solicitat admiterea acţiunii astfel cum formulată privind nulitatea absolută a tranzacţiei încheiată între S.C. D S.R.L. și S.C. A S.R.L. privind denunţarea în condiţiile art. 86 din Legea nr. 85/2006 a Contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2/20.01.2011 și nr. 86/27.01.2011.

Recurenta arată că, în condiţiile în care instanţa de fond în mod netemeinic și nelegal nu a procedat la analiza motivelor de nulitate a tranzacţiei invocate, înțelege să își mențină susţinerile formulate în fața instanţei de fond și solicită  instanţe de control judiciar să constate nulitatea absolută a tranzacţiei încheiată între S.C. D S.R.L. și S.C. A S.R.L. privind denunţarea în condiţiile art. 86 din Legea nr. 85/2006 a Contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2/20.01.2011 și nr. 86/27.01.2011, pentru următoarele considerente:

În acest sens, arată că, având în vedere faptul că cele două contracte de vânzare-cumpărare nr. 2/20.01.2011 și nr. 86/27.01.2011 au fost încheiate în temeiul dispoziţiilor vechiului Cod civil, conform prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 și tranzacţia încheiată de către părţile contractante cu privire la cele două contracte este supusă tot prevederilor vechiului Cod civil.

De asemenea, recurenta învederează şi faptul că tranzacţia intervenită între S.C. D S.R.L. și S.C. A S.R.L. a fost încheiată în procedura de insolvenţă a S.C. A S.R.L., situaţie în care devin incidente și dispoziţiile art. 2, art. 11, art. 46-49 și art. 149 din Legea nr. 85/2006.

Recurenta precizează și faptul că tranzacţia poate fi desfiinţată prin acţiune în nulitate, rezoluțiune, reziliere, revocatorie ori în declararea simulației.

În cadrul procesului civil, hotărârea ce cuprinde în dispozitiv însăși învoiala părților, reprezintă un contract intervenit între părți prin mijlocirea justiţiei, aşadar un contract judiciar și trebuie respectate condiţiile de fond și de forma, precum și condiţiile generale de validitate ale contractelor, respectiv capacitatea părților de a contracta, consimţământul părților, un obiect determinat și licit, o cauza licita și morala, prevăzute de art. 948 vechiul Cod civil.

Tranzacţia încheiata între S.C. D S.R.L. și S.C. A S.R.L. nu îndeplinește condiţiile de formă ale unui contract, situaţie în care tranzacţia este lovită de nulitate absolută, pentru următoarele motive:

Așa cum se poate observa din dispozitivul Deciziei nr. z/2013 care a „confirmat" tranzacţia, acesta nu cuprinde învoiala părţilor, respectiv conţinutul tranzacţiei, nefiind îndeplinită cerinţa imperativă de forma prevăzută de art. 272 vechiul Cod de procedură civilă, sancţiunea pentru nerespectarea aceste condiţii de forma fiind nulitatea absolută.

Tranzacţia nu a fost încheiată în formă autentică raportat la art. 2 alin. (1) Titlu X din Legea nr. 247/2005 și nici nu a fost înglobată în dispozitivul Deciziei nr. z/2013.

Având în vedere faptul tranzacţia s-a încheiat între părți cu privire la Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 86/27.01.2011 la BNP A.I.G. ce a avut ca obiect vânzarea-cumpărarea terenurilor în suprafaţa de 57,02 ha situate în loc. F, jud. F, conform prevederilor art. 2 alin. 1 Titlu X din Legea nr. 247/2005, aceasta trebuia fie să îmbrace forma autentică sau să fie încorporată în dispozitivul Deciziei nr. z/2013 care a confirmat tranzacţia.

În situaţia în care, aceasta nu îndeplineşte niciuna dintre cele două condiţii menţionate, nefiind încheiată în forma autentică și nefiind încorporată nici în dispozitivul Deciziei nr. z/2013, apare ca evident faptul că este lovită de nulitate absolută, sancţiune ce intervine pentru nerespectarea formei prevăzută de lege, astfel cum s-a statuat și în doctrina în materie civilă.

De asemenea, tranzacţia nu a fost încheiată în formă autentică raportat la prevederile cap. V Clauze Speciale - pct. 8 și 12 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 2/20.01.2011.

Aşadar, raportat la dispoziţiile art. 969 din vechiul Cod civil, având în vedere faptul că tranzacţia nu a îmbrăcat forma autentică astfel cum au stabilit părţile prin contract, apare ca evident faptul că aceasta este lovită de nulitate absolută.

Recurenta mai arată că tranzacţia încheiată între S.C. D S.R.L. și S.C. A S.R.L. nu îndeplinește condiţiile de fond, respectiv: tranzacţia încheiată sub condiţie suspensivă nu a fost confirmată de către judecătorul sindic în sensul prevederilor art. 20 alin. 1) lit. m) din Legea nr. 85/2006 și pe cale de consecinţă aceasta nu produce efecte juridice.

Cu privire la Înţelegerea dintre părți, dispoziţiile art. 272 vechiul Cod procedură civilă, prevăd faptul ca „învoiala va fi înfăţişată în scris şi va alcătui dispozitivul hotărârii. La judecătorii învoiala va putea fi înfăţişată şi verbal; în acest caz, ea va fi trecută într-un proces-verbal, care va fi încheiat cu aplicarea, prin asemănare, a dispoziţiilor prevăzute de art. 82 alineatul 2, şi care va fi trecut în dispozitivul hotărârii ce se va da."

Astfel, legiuitorul a prevăzut în mod clar și imperativ care este procedura de urmat în cazul încheierii unei tranzacţii între două sau mai multe părți, sens în care a statuat faptul că învoiala părților va reprezenta dispozitivul hotărârii.

Ori, așa cum a precizat anterior, părţile nu s-au prezentat în fața Curţii de Apel Craiova și nici nu au prezentat instanţei învoiala în scris pentru ca prin hotărâre să se ia act de învoiala părților, care în fața instanţei ar fi trebuit să solicite confirmarea tranzacţiei. Mai mult decât atât, din simpla lecturare a dispozitivului Deciziei nr. z/2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. y/101/2O12/a39 se poate observa faptul că învoiala părților nu este înglobată în dispozitivul hotărârii.

Prin Decizia nr. z/2013, Curtea de Apel Craiova nu a confirmat tranzacţia, respectiv: decide admite recursul declarat de creditoarea intervenienta în nume propriu S.C. D S.R.L. în sensul respingerii cererii formulată de administratorii judiciari ce are ca obiect confirmare tranzacţie.

Recurenta solicită instanţei de judecată să constate faptul că, astfel cum prevăd în mod imperativ dispoziţiile art. 20 alin. (1) lit. m) din Legea 85/2006, este atributul exclusiv al judecătorului sindic să pronunţe hotărârea de expedient prin care se confirma tranzacţiile încheiate de către administratorul judiciar.

Astfel, raportat la textul de lege anterior citat, din formularea acestuia se poate observa faptul că legiuitorul a înțeles să atribuie exclusiv judecătorului sindic atributul confirmării tranzacţiilor încheiate de către administratorul judiciar în procedura insolvenţei.

Mai mult decât atât, învederează instanţei faptul că acelaşi principiu a fost aplicat de către legiuitor și pentru pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii, respectiv pentru pronunţarea hotărârii de intrare în faliment, ulterior pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie a unei hotărâri privind soluţionarea recursurilor în interesul legii cu privire la aceste aspecte, prin Decizia nr. 4 din 15 martie 2021 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. a) şi art. 43 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 coroborate cu prevederile art. 480 alin. (2) şi alin. (3) din Codul de procedură civilă și prin Decizia nr. 5 din 4 aprilie 2011 referitoare la recursul în interesul legii.

Pe cale de consecinţă, interpretând dispoziţiile art. 20 alin. (1) lit. m) din Legea 85/2006 prin raportare la considerentele expuse de către Înalta Curte de Casaţie și Justiţie în cele două decizii menţionate anterior, apare ca evident faptul că este de competenţa exclusivă a judecătorului sindic confirmarea tranzacţiilor încheiate de către administratorul judiciar în procedura insolvenţei.

Având în vedere faptul că în speţa dedusă prezentei judecaţi, tranzacţia încheiată între S.C. D S.R.L. și S.C. A S.R.L. prin administrator judiciar în procedura insolvenţei nu a fost confirmată de către judecătorul sindic astfel cum în mod imperativ impun dispoziţiile art. 20 alin. (1) lit. m) din Legea 85/2006, apare ca evident faptul că tranzacţia încheiată sub condiţia suspensivă a confirmării de către judecătorul sindic nu a fost confirmată și nu poate produce efecte juridice.

S.C. D S.R.L. a formulat recurs, în sensul respingerii cererii formulată de administratorii judiciari ce are ca obiect confirmare tranzacţie.

Concluzionând, prin admiterea recursului formulat de S.C. D S.R.L. de neconfirmare a tranzacţiei, instanţa de judecată nu a confirmat tranzacţia.

În fapt, tranzacţia nu exista în materialitatea sa, deoarece nu alcătuieşte dispozitivul hotărârii de expedient Decizia nr. z/2013.

Aşadar, având în vedere cele expuse anterior, apare ca evident faptul ca tranzacţia nu îndeplineşte nici condiţiile de fond, situaţie în care intervine nulitatea absolută a acesteia.

Lipseşte consimţământul părților.

Acordul S.C. D S.R.L. privind încheierea tranzacţiei prin semnarea olografă a convenţiei a fost revocat ulterior prin cererile formulate în dosarul nr. y/101/2012/a39.

Consimţământul reprezintă componenta esenţială a voinţei juridice ce dă expresie hotărârii subiectului de a încheia actul juridic şi deci de a se obliga juridiceşte.

Recurenta a redat textele art. 271 şi 272 din vechiul Cod procedură civilă, învederând că a lipsit consimţământul părților (atât cel al S.C. D S.R.L. cât și cel al S.C. A S.R.L.) cu privire la confirmarea de către instanţa de judecată a tranzacţiei încheiată de către acestea, prezentând în continuare aspecte din dosarul a39, solicitând a se observa practicaua Deciziei nr. z/2013 pronunţata de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. y/101/2012/a39 în care s-a reţinut că au lipsit părţile.

Ori în condiţiile în care, în fața instanţei de judecata, părţile nu și-au exprimat acordul privind confirmarea tranzacţiei în faţa instanţei de judecată, apare ca evident faptul că lipseşte consimţământul părţilor, astfel că nu este îndeplinită una dintre condiţiile esenţiale de validitate ale contractului-tranzacţie, sancţiunea prevăzută de legiuitor fiind aceea a nulităţii absolute a tranzacţiei.

Cauza contractului de tranzacţie este una ilicită, deoarece prin încheierea acesteia s-a urmărit evitarea răspunderii pentru evicţiunea rezultată dintr-un fapt personal.

De asemenea, obiectul tranzacţiei nu există raportat la dispoziţiile art. 1704, art. 1712 și art. 1713 din vechiul Cod civil, având în vedere următoarele considerente:

De asemenea, solicită să se constate în temeiul dispoziţiilor art. 1339 din vechiul Cod civil, nulitatea de drept a tranzacţiei încheiata între S.C. A S.R.L. și S.C. D S.R.L., întrucât în acest mod vânzătorul S.C. D S.R.L. s-a sustras de la răspundere pentru evicţiunea rezultată dintr-un fapt personal al său, respectiv înstrăinarea către S.C. G S.R.L. (societate din grupul S.C. D S.R.L.) a activelor cu destinaţie minieră ce au format obiectul contractelor nr. 2/20.01.2011 și nr. 86/27.01.2011 încheiate cu S.C. A S.R.L.

În fapt, activul funcţional corespunzător activităţii miniere (perimetrul de exploatare Radnuta) a fost dobândit de S.C. A S.R.L. prin cumpărare de la S.C. D S.R.L. în baza Contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2/20.01.2011 și nr. 86/27.01.2011 autentificat la BNP A.I.G., care au avut ca obiect: vânzarea-cumpărarea terenului în suprafaţa de 57.02 ha; vânzarea-cumpărarea utilajelor și logisticii specifice activităţii miniere; concesionarea dreptului de exploatare prevăzut în Licenţa de exploatare nr. 13771/28.10.2010.

Bunul imobil teren în suprafaţa de 57.02 ha situate în loc. F, jud. F este în proprietatea S.C. A S.R.L. începând cu data de 27.01.2011 și până în prezent, conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. 86/27.01.2011 autentificat la BNP A.I.G. precum și încheierilor de Carte Funciara din 2011 emise de OCPI F-BCPI F.

SC D S.R.L. s-a obligat prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 2/20.01.2011 și 86/27.01.2011 la transferul dreptului de proprietate și a concesiunii activelor miniere constând în: teren în suprafaţa de 12,7 ha cu destinaţie exploatare cariera, teren în suprafaţa de 7,2 ha cu destinaţie stație sortare concasor, teren în suprafaţa de 0,7 ha cu destinaţie curţi construcţii, teren în suprafaţa de 36,42 ha categoria de folosinţa pasune, utilaje miniere, concesionarea activelor licenţa de exploatare nr. 13771/2010 cu valabilitate 20 ani, permisului de exploatare nr. 12858/05.02.2010 emise de ANRM. autorizaţia nr. 12255/2008. documentaţiile aferente construcţiilor realizate pentru activităţi miniere și certificarea produselor realizate.

SC D S.R.L. s-a obligat să pună în posesie societatea comercială A S.R.L. cu activele descrise anterior la data de 27.01.2011 (data achitării avansului).

Concluzionând, S.C. D S.R.L. în calitate de vânzător nu și-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în contracte, respectiv de concesionare a dreptului de exploatare prevăzut în Licenţa de exploatare nr. 13771/28.10.2010 nici la data de 27.01.2011 și nici ulterior, și nici de a pune în posesie cumpărătorul S.C. A S.R.L. cu activele descrise anterior, aşadar nu și-a îndeplinit obligaţiile prevăzute la Capitolul IV - Obligaţiile vânzătorului - aliniatele b-o, situaţie în care devenea incidenţa clauza contractuala prevăzuta în Contractul de vânzare-cumpărare nr. 2/20.01.2011 la Cap. V Clauze speciale, art. 1.

Mai mult decât atât, raportat la dispoziţiile art. 1364 din vechiul Cod civil şi având în vedere faptul că S.C. A S.R.L. nu putea beneficia și exploata activul funcţional corespunzător activităţii miniere - perimetrul de exploatare I, motivat de faptul ca S.C. D S.R.L. nu își îndeplinise obligaţia de a concesiona dreptul de exploatare și de a pune în posesie cumpărătorul cu activele descrise în contracte, S.C. A S.R.L. era îndreptăţit conform prevederilor legale enunţate să suspende plata preţului până la momentul la care S.C. D S.R.L. își îndeplinea în totalitate obligaţiile.

Astfel, atâta timp cât vânzătoarea nu și-a îndeplinit obligaţiile contractuale stipulate în mod expres în sarcina acesteia, apare ca evident faptul că aceasta nu poate pretinde ca S.C. A S.R.L. în calitate de cumpărătoare să își îndeplinească obligaţiile corelative.

Conform dispoziţiilor art. 1073 din vechiul Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligaţiei și în caz contrar are dreptul la dezdăunare. De asemenea, art. 1074 din vechiul Cod civil stipulează în mod expres faptul că obligaţia de a da cuprinde pe aceea de a preda lucrul și de a-l conserva până la predare.

Dispoziţiile art. 1079 din vechiul Cod civil, prevăd faptul că debitorul obligaţiei de a da este de drept în întârziere când obligaţia nu putea fi îndeplinita decât într-un timp determinat, pe care debitorul l-a lăsat sa treacă fără a-și îndeplini obligaţia.

Ori, astfel cum rezultă din modalitatea de derulare a contractelor de vânzare cumpărare nr. 2/20.01.2011 și nr. 86/27.01.2011 autentificat la BNP A.I.G., S.C. D S.R.L. în calitate de debitor al obligaţiei de a da, respectiv de a transmite către S.C. A S.R.L. conform contractelor de vânzare cumpărare nr. 2/20.01.2011 și nr. 86/27.01.2011 autentificat la BNP A.I.G. licenţa de exploatare nr. 13771/2010 emisă de ANRM precum și toate bunurile mobile, logistica și documentaţiile aferente pentru desfăşurarea activităţilor de cariera, nu și-a respectat obligaţia asumata prin cele două contracte de vânzare-cumpărare.

Conform dispoziţiilor art. 1092 din vechiul Cod civil, orice plata presupune o datorie. Ori în condiţiile în care, S.C. D S.R.L. nu își îndeplinise obligaţia de a transfera către cumpărătoarea S.C. A S.R.L. toate bunurile ce au făcut obiectul contractelor și mai mult decât atât aceasta înstrăinase către S.C. G S.R.L. - SOCIETATE DIN GRUPUL S.C. H S.R.L. aceste bunuri, apare ca evident faptul că S.C. A S.R.L. nu mai avea o datorie către S.C. D S.R.L..

Conform dispoziţiilor art. 1337 din vechiul Cod civil, vânzătorul este de drept obligat să răspundă către cumpărător de evicţiunea totală sau parţială a lucrului vândut.

De asemenea art. 1339 din vechiul Cod civil prevede faptul că în niciun mod vânzătorul nu se poate sustrage de la răspunderea pentru evicţiune care ar rezulta dintr-un fapt personal al sau, orice convenţie contrara fiind nulă.

Dispoziţiile art. 1339 Cod civil trebuie interpretate prin raportare la art. 1338 Cod civil, ce prevăd posibilitatea pentru părţi de a modifica, prin convenţie, garanţia pentru evicţiune, însă potrivit art. 1339 Cod civil, obligaţia negativă de garanţie a vânzătorului pentru fapte personale nu poate fi nici înlăturată nici micşorată prin convenţia părţilor, sancţiunea fiind nulitatea clauzei, acesta fiind sensul dispoziţiilor art. 1339 Cod civil. (Art. 1338 - Părţile pot prin convenţie să adauge, să micşoreze sau să şteargă obligaţia de a răspunde de evicţiune, Art. 1339 - în nici un mod vânzătorul nu se poate sustrage de la răspunderea pentru evicţiunea care ar rezulta dintr-un fapt personal al său; orice convenţie contrarie este nulă).

Ori atâta timp cât, ulterior încheierii contractelor de vânzare cumpărare nr. 2/20.01.2011 și nr. 86/27.01.2011 autentificat la BNP A.I.G., vânzătorul S.C. D S.R.L. a procedat la înstrăinarea licenţei de exploatare nr. 13771/2010 emisa de ANRM precum și a bunurilor mobile, logistica și documentaţiile aferente pentru desfăşurarea activităţilor de cariera către terţul S.C. G S.R.L., deși conform clauzelor contractuale se obligase să transfere aceste bunuri către S.C. A S.R.L. la data de 27.01.2011, conform prevederilor legale menţionate anterior, S.C. D S.R.L. era obligat sa răspundă pentru evicţiunea bunurilor prin fapta personală în fața cumpărătorului S.C. A S.R.L., tranzacţia fiind încheiata cu scopul evitării răspunderii pentru evicţiunea bunurilor prin fapta personala. este astfel nula de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 1339 vechiul Cod civil.

Solicită  instanţei de control judiciar să constate faptul că, prin tranzacţia încheiată în procedura de insolvenţă a S.C. A S.R.L., a fost exonerat vânzătorul S.C. D S.R.L. de la răspunderea pentru evicţiunea rezultată dintr-un fapt personal al sau ce a constat în înstrăinarea activelor ce au făcut obiectul Contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2/20.01.2011 și nr. 86/27.01.2011: "Licenţa de exploatare nr. 13771/2010, Permis de exploatare nr. 12858/05.02.2010, Autorizaţia nr. 11255/2008, Documentaţii aferente construcţiilor, Logistica, Contractele în derulare" către S.C. G S.R.L. (societate din grupul S.C. D S.R.L.), prin renunţarea de către S.C. A S.R.L. la orice „pretenţie materiala, financiară sau de orice alta natura" convenţie interzisa de lege și sancţionată conform prevederilor art. 1339 din vechiul Cod civil cu nulitatea absoluta, prevederile textului de lege indicat fiind imperative și exprese, neputându-se deroga de la ele nici prin convenţia părților.

Cu privire la nulitatea absolută a tranzacţiei raportat la dispoziţiile art. 46-49 din Legea nr. 85/2006, recurenta precizează următoarele:

Tranzacţia a fost încheiată în procedura generală de insolvenţă a S.C. A S.R.L. fiind incidente dispoziţiile art. 46-49 din Legea nr. 85/2006, care prevăd că orice act emis de debitoare care nu este autorizat în prealabil de judecătorul-sindic, respectiv nu are aprobarea Comitetului Creditorilor, este nul absolut.

Astfel, atâta timp cât nu există autorizarea prealabilă a judecătorului sindic cu privire la încheierea de către S.C. A S.R.L. a tranzacţiei privind Contractele de vânzare-cumpărare nr. 2/20.01.2011 și nr. 86/27.01.2011 și nici aprobarea din partea Comitetului Creditorilor S.C. A S.R.L., apare ca evident faptul că raportat la dispoziţiile art. 46-49 din Legea nr. 85/2006, tranzacţia este lovită de nulitate absolută.

De asemenea, învederează instanţei de judecată faptul că, jurisprudența în materia insolvenţei, a statuat în mod constant cu privire la caracteristicile speciale ale tranzacţiei încheiate în procedura insolvenţei dar și la condiţiile ce trebuie îndeplinite în procedura anterior confirmării tranzacţiei de către judecătorul sindic.

Astfel, fără a îngrădi posibilitatea administratorului judiciar de a încheia tranzacţii judiciare, trebuie avut în vedere însă că exercitarea atribuţiei menţionate se limitează la realizarea scopului legii, astfel cum este el expres prevăzut la art. 2 din actul normativ, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă.

Cu toate acestea însă, în materia insolvenţei, instituţia juridică a tranzacţiei are serie de caracteristici specifice, urmând a fi confirmată de judecătorul sindic, ori de câte ori aceasta serveşte scopului legii speciale, constând în maximizarea averii debitorului și acoperirea pasivului.

Totodată, încheierea unei tranzacţii se circumscrie noţiunii de decizie managerială, susceptibilă de control sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin organele acestora, raportat la disp. art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Menționează faptul că în sensul celor precizate anterior s-a pronunţat și Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 54/2018; Curtea de Apel Timişoara prin Decizia civilă nr. 151/A din 1 martie 2017.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, solicită admiterea recursului formulat împotriva Sentinţei nr. x/22.12.2021 pronunţata de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. y/101/2012/a217 și, pe cale de consecinţa, să se dispună modificarea în parte a hotărârii atacate cu privire la capătul de cerere privind nulitatea tranzacţiei, în sensul admiterii acţiunii privind constatarea nulităţii tranzacţiei.

Intimata-debitoare SC D SRL – în faliment prin lichidator judiciar E, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind  nelegal şi netemeinic, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, a formulat şi concluzi scrise.

Recurenta-debitoare Societatea A SRL, prin lichidatorii judiciari B SPRL şi C SPRL, a formulat răspuns la întâmpinare (f. 55-59) şi concluzii scrise şi completare la concluzii scrise.

Analizând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate şi ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă precum şi a prevederilor speciale ale Legii nr. 85/2006, Curtea a reţinut:

Cu titlu prealabil, instanţa apreciază necesar a face cronologia raporturilor contractuale stabilite între părţi, precum şi a hotărârilor judecătoreşti pronunţate până la acest moment şi care privesc contractul de vânzare-cumpărare nr. 2/20.01.2011, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 86/27.01.2011 autentificat de BNP A.I.G., după cum urmează:

La data de 20.01.2011, între S.C. D S.R.L. în calitate de vânzător și S.C. A S.R.L. în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.  2/20.01.2011, obiectul acestui contract fiind vânzarea-cumpărarea Carierei I, cesionarea dreptului de exploatare, a documentelor de construcție, de cerificare a produselor și exploatare a Carierei, cât şi utilajele şi logistica folosită.

Acest contract nu avea formă autentică, motiv pentru care, pentru a opera transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor,  la data de 27.01.2011, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 86 autentificat de BNP A.I.G., între SC D SRL-în calitate de vânzător  şi SC A SRL-în calitate de cumpărător, având ca obiect terenurile ce fac parte din activul funcţional Cariera I.

Astfel obiectul celor două contracte de vânzare cumpărare comercială descrise anterior, a fost activul funcţional Cariera I.

 La Cap. V Clauze speciale, pct. 1 a prevăzut faptul că în situaţia în care vânzătorul nu își respectă obligaţiile stipulate la Cap. IV Obligaţiile vânzătorului, acesta va restitui suma de bani încasată de la cumpărător cu titlul  de avans, iar părţile vor reveni în situația iniţială.

De asemenea, la acelaşi capitol, pct. 2 a prevăzut faptul că în situația în care cumpărătorul nu își respectă obligaţia de plată a preţului, vânzătorul are dreptul de a denunţa contractul în baza pactului comisoriu de gradul IV.

Aşadar, ca urmare a încheierii acestui contract, S.C. D S.R.L. s-a obligat, pe de o parte să transfere către cumpărătorul S.C. A S.R.L. licenţa de exploatare precum și toate bunurile mobile, logistica și documentaţiile aferente pentru desfășurarea activităților de carieră precum  şi să cesioneze toate contractele pe care le are încheiate pentru furnizarea produselor de carieră, la data achitării avansului în cuantum de 1.099.750,80 lei, respectiv la data de 02.02.2011, precum și să nu înstrăineze sau să greveze cu sarcini obiectul contractului nr. 2/20.01.2011 din momentul semnării către terți.

La data de 23.08.2012 s-a deschis procedura generală de insolvenţă faţă de debitoarea S.C. A în  cadrul dosarului nr. y/101/2012 al Tribunalului Mehedinţi.

S.R.L. SC D SRL a formulat declaraţie de creanţă pentru diferenţa de preţ.

Se mai reţine că prin hotărârea nr. 23/02.11.2012 Adunarea Generală Extraordinară a Asociaţilor SC D SRL a hotărât renunţarea la recursul declarat în dosarul nr. y/101/2012/a1 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova vizând deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de debitoare, renunţarea la contestaţia formulată în dosarul nr. y/101/2012/a2 aflat pe rolul Tribunalului Mehedinţi şi preluarea pe bază de proces verbal a carierei I din localitatea F, jud. F ca urmare a rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 86/27.01.2011 şi a contractului nr. 2/20.01.2011 încheiate cu SC A SRL.

 Prin cererea formulată la data de 14.01.2013 de către administratorii judiciari C SPRL şi B SPRL desemnaţi pe seama debitoarei A SRL din cadrul dosarului nr. y/101/2012/a39, înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, aceştia au susţinut că „la data de 30.10.2012 prin notificarea 965, SC DSRL a solicitat ca administratorii judiciari ai debitorului SC A SRL să fie de acord cu denunţarea contractului de vânzare cumpărare încheiat şi autentificat sub nr. 86/27.01.2011 de BNP A.I.G. şi a contractului nr. 2/20.01.2011 ce au avut ca obiect vânzarea-cumpărarea carierei I din localitatea F, judeţul F. Prin aceeaşi notificare s-a mai precizat că aceste contracte au fost denunţate înainte de deschiderea procedurii de insolvenţă prin somaţia nr. 630/03.08.2012 şi somaţia nr. 634/05.08.2012 emise de av. AV. Urmare acestei solicitări administratorul judiciar, în conformitate cu prevederile art. 86 al. 1şi art. 20 lit. m din Legea nr. 85/2006 a comunicat vânzătorului SC D SRL acordul cu privire la denunţarea contractului 86/27.01.2011 autentificat de BNP A.I.G. şi a contractului nr. 2/20.01.2011 ce a avut ca obiect vânzarea-cumpărarea carierei Radnuţa din localitatea F, judeţul F”.

Corespunzător notificării 965/30.10.2012 formulate de către S.C. D S.R.L., administratorii judiciari ai debitoarei S.C. A S.R.L. au emis Actul de denunţare nr. 386/05.11.2012 în conformitate cu prevederile art. 86 alin. 1 indice 1 din Legea nr. 85/2006 şi art. 20 lit. m din Legea nr. 85/2006, ce nu a primit însă aprobarea Comitetului creditorilor la adunarea din 18.01.2013.

În dosarul nr. y/101/2012/a39 anterior menţionat, s-a solicitat de către administratorii judiciari C SPRL şi B SPRL desemnaţi pe seama debitoarei A SRL să se confirme de către judecătorul sindic înţelegerea intervenită între SC D SRL şi SC A SRL prin administratori judiciari, în cadrul procedurii de insolvenţă.

Prin înţelegerea menţionată anterior ( f. 14 dosar fond), părţile au convenit următoarele:

 1. S.C. D S.R.L. renunţă irevocabil la cererea de creanţă în sumă de 7.492.769,20  lei formulată împotriva averii debitorului formulată în  cadrul dosarului nr. y/101/2012 al Tribunalului Mehedinţi.

 2. S.C. D S.R.L. renunţă irevocabil la calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenţei împotriva averii debitorului SC A S.R.L. în cadrul dosarului nr. y/101/2012 Tribunalului Mehedinţi.

3. S.C. D S.R.L. declară că nu mai are nicio pretenţie materială, financiară sau de orice altă natură față de S.C. A S.R.L.

4. S.C. A S.R.L. prin administrator judiciar declară că nu mai are nicio pretenţie materială, financiară sau de orice altă natură față de S.C. D S.R.L. ca urmare a denunţării  Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP A.I.G. sub nr. 86/27.01.2011 și Contractul nr. 2/20.01.2011 ce au  avut ca obiect vânzarea-cumpărarea carierei I din localitatea F, jud. F, la solicitarea S.C. D S.R.L. conform adresei nr. 965/30.10.2012.

Prin decizia nr. z/10.09.2013 pronunţată în dosarul nr. y/101/2012/a39, Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat si a modificat sentinţa recurată în sensul că a admis acţiunea introductivă şi a confirmat tranzacţia încheiată de debitoarea SC A SRL prin administratorii judiciari şi SC D SRL privind efectele denunţării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 86/27.01.2011.

In motivarea deciziei, Curtea a reţinut faptul că „ (…) părţile au prevăzut în mod expres că neîndeplinirea întocmai de către debitoarea SC A SRL a obligaţiilor asumate cu privire la plata preţului atrage rezoluţiunea de drept a contractului, în temeiul pactului comisoriu de grad IV, la iniţiativa vânzătorului, prin notificarea adresată cumpărătorului.

Deşi au folosit noţiunea de denunţare a contractului, părţile nu s-au referit la posibilitatea discreţionară a unei părţi de a denunţa unilateral contractul, ci au înţeles să stabilească dreptul vânzătorului de a cere să se constate intervenită rezoluţiunea printr-o notificare, fără îndeplinirea altei formalităţi şi fără intervenţia instanţei de judecată.

Pactul comisoriu de gradul IV are ca efect rezoluţiunea de drept, dar, întrucât legea care guvernează raporturile juridice între părţi nu reglementează rezoluţiunea unilaterală (Noul Cod Civil, pus în aplicare prin Legea 71/2011 a intrat în vigoare ulterior încheierii convenţiei analizate în speţă, la data de 01.10.2011) este necesară o hotărâre judecătorească pentru a se constata rezoluţiunea intervenită în temeiul pactului comisoriu de gradul IV, ca efect al declaraţiei („denunţării”) formulate de către vânzătoarea D SRL la data de 03.08.2012.

Din extrasul de carte funciară aflat la fila 145 din dosarul de fond reiese că SC D SRL a notat actele intitulate somaţie/notificare sub nr. 630/03.08.2012 şi nr. 634/05.08.2012, prin care s-a notificat rezoluţiunea contractului începând cu data de 03.08.2012, anterior deschiderii procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei SC A SRL.  De altfel, judecătorul sindic a reţinut în considerentele sentinţei recurate că, la data de 03.08.2012 SC D SRL a notificat SC A SRL că, în conformitate cu capitolul V alin. 2 din contractul de vânzare cumpărare nr. 2/2011 a denunţat unilateral convenţia, începând cu data de 03.08.2012, în acest mod contractul fiind rezolvit de plin drept în conformitate cu pactul comisoriu de grad IV.

În schimb judecătorul sindic a apreciat în mod greşit că era necesară aprobarea Comitetului creditorilor cu privire la raportul administratorilor judiciari referitor la oportunitatea măsurii de denunţare a contractului încheiat între debitoare şi SC D SRL. Rezoluţiunea a operat de drept, nicidecum la iniţiativa ori voinţa administratorilor judiciari, aceştia luând doar act de încetarea raporturilor ca efect al rezoluţiunii determinate de declaraţia ( „denunţarea”) SC D SRL. iar art. 20 lit. m din Legea nr. 85/2006 prevede că tranzacţiile încheiate de administratorul judiciar sunt supuse confirmării de către judecătorul sindic  şi nicidecum aprobării comitetului creditorilor.”

 Reţinând puterea de lucru judecat a Deciziei nr. z/10.09.2013 a Curţii de Apel Craiova, precum şi a considerentelor acesteia, Curtea de Apel Tg. Mureş constată că anterior s-a stabilit irevocabil de către instanţa de judecată menţionată faptul că rezoluţiunea a operat de drept începând cu data de 03.08.2012, în conformitate cu pactul comisoriu de grad IV, anterior deschiderii procedurii de insolvenţă a debitoarei.

De aceea, obiectul înţelegerii ( tranzacţiei) intervenite între SC D SRL şi SC A SRL prin administratori judiciari, în cadrul procedurii de insolvenţă ce a fost analizată în dosarul nr. y/101/2012/a39, precum şi a Actului de denunţare nr. 386/05.11.2012 întocmit de administratorii judiciari ai debitoarei, înscrisuri cu privire la care debitoarea a formulat cererea de constatare a nulităţii absolute în prezentul dosar, NU constă în denunţarea de comun acord sau unilateral, în condiţiile Legii nr. 85/2006 a contractelor de vânzare cumpărare din 2011 cu privire la activul cariera Radnuţa, deoarece aceste contracte erau deja desfiinţate/rezoluţionate anterior deschiderii procedurii de insolvenţă a debitoarei A SRL. Înţelegerile respective, inclusiv prin prisma hotărârilor pronunţate în dosarul nr. 6907/101/2012/a39 priveau doar efectele pe care desfiinţarea contractelor le produceau între părţi, corelativ cu clarificarea calităţii SC D SRL în cadrul procedurii de insolvenţă  (dacă este sau nu creditor, dacă mai există sau nu pretenţii reciproce, dacă are sau nu calitate-interes să mai promoveze căi de atac).

Odată făcute aceste clarificări, instanţa apreciază că motivele de nulitate invocate de către reclamantă pot fi analizate doar limitat la obiectul menţionat a celor două acte şi nicidecum la aspecte vizând condiţiile legale în care ar fi putut interveni o denunţare a contractelor menţionate în cadrul procedurii de insolvenţă.

Rămân astfel fără relevanţă următoarele argumente:

- Nulitatea pentru cauză ilicită constând în sustragerea vânzătorului de la garanţia de evicţiune (problemă care nu se mai pune ca urmare a intervenirii rezoluţiunii de drept anterior deschiderii insolvenţei);

- Lipsa consimţământului părţilor ( în condiţiile în care fiecare înscris a fost semnat de reprezentanţii celor două societăţi, iar confirmarea respectivelor înţelegeri de către Comitetul creditorilor nu era necesară, astfel cum a stabilit Curtea de Apel Craiova).

Este de observat că în speţă nu se pune problema unei tranzacţii judiciare care să fi intervenit în condiţiile art. 271 -273 vechiul Cod de procedură civilă, căci nu a fost propriu zis vorba despre un litigiu cu privire la care părţile să fi ajuns la o rezolvare amiabilă. Obiectul cererii introductive din dosarul nr. 6907/101/2012/a39 a fost însăşi confirmarea înţelegerii respective ca şi măsuri/acte ale administratorilor judiciari luate în insolvenţă şi nu o acţiune de rezoluţiune a contractelor care să se fi soluţionat în temeiul unei tranzacţii prin care părţile să –şi fi făcut concesii reciproce. Faptul că părţile şi instanţa s-au exprimat impropriu cu denumirea de „tranzacţie” prin corelare cu expresia legiuitorului din art. 20 lit. m din Legea nr. 85/2006 pe care se întemeia cererea administratorilor judiciari din dosarul nr. 6907/101/2012/a39 nu schimbă natura cererii ce a făcut obiectul dosarului menţionat şi nici împrejurarea că acesta nu s-a soluţionat în condiţiile art. 271-273 vechiul Cod de procedură civilă, ci în condiţiile legii nr. 85/2006.

- Lipsa unui obiect determinat sau determinabil (în condiţiile în care, în mod neechivoc, Curtea de Apel Craiova a făcut distincţiile indicate anterior şi a arătat că este supusă confirmării  tranzacţia privind efectele denunţării şi nu însăşi denunţarea, care a intervenit anterior deschiderii insolvenţei.

- Lipsa cuprinderii tranzacţiei în dispozitiv (cu privire la care instanţa a arătat deja specificitatea situaţiei prin comparaţie cu cazul general stabilit prin art. 271-273 vechiul C. proc. civ. ). În plus, este de observat că dispoziţiile art. 271-273 vechiul cod de procedură civilă nu au constituit temei nici pentru cererea administratorilor judiciari în baza căreia s-a constituit dosarul nr. y/101/2012/a39, nici pentru soluţia instanţei, motiv pentru care, nici nu se impunea prezenţa părţilor personal în instanţă, întocmirea înţelegerii în formă autentică sau cuprinderea conţinutului înţelegerii în dispozitivul hotărârii, nefiind vorba despre pronunţarea unei hotărâri de expedient.

Prin urmare, nici unul dintre motivele de anulare a „tranzacției” ( înţelegerii) care face obiectul prezentei cauze nu este întemeiat, astfel cum a stabilit corect judecătorul sindic.

În ceea ce privește actul de denunţare nr. 386/05.11.2012 emis de S.C. A S.R.L. prin administrator judiciar în temeiul dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006 privind denunţarea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2/20.01.2011 nr. 86/27.01.2011, se constată că acesta nu a produs nici un efect în procedură, atâta vreme cât Curtea de Apel Craiova a stabilit că denunţarea a intervenit de drept anterior deschiderii procedurii de insolvenţă. Demersul administratorului judiciar era unul superfluu, contractul nefiind denunţat în condiţiile Legii nr. 85/2006, la iniţiativa administratorului judiciar. Cele două contracte nu erau în derulare la data deschiderii procedurii, ci erau rezolvite de drept, în condiţiile de drept comun, prin efectul invocării de către vânzător a pacului comisoriu de grad IV, anterior deschiderii procedurii de insolvenţă a debitoarei A SRL.  Singurul efect pe care Curtea de Apel Craiova îl atribuie acestuia prin decizia nr. z/2013 era acela de a se lua „act de încetarea raporturilor ca efect al rezoluţiunii determinate de declaraţia ( „denunţarea”) SC D SRL”.

Aşadar, Curtea concluzionează că nu este incident niciunul dintre motivele de recurs învocate de către recurentă. Astfel, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 vechiul Cod de procedură civilă, deoarece hotărârea este motivată, fiind expus silogismul logic care a stat la baza hotărârii atacate, iar lipsa detalierii argumentelor cu privire la anumite aspecte (de ex. susţinerea încălcării de către vânzător a garanţiei de evicţiune) se justifică prin lipsa de relevanţă asupra obiectului cauzei. Din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 304 indice 1 vechiul Cod de procedură civilă, Curtea a apreciat că judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a efectelor pe care le-a produs  decizia nr. z/10.09.2013 pronunţată în dosarul nr. y/101/2012/a39 de Curtea de Apel Craiova şi a analizat cererea introductivă prin prisma acestora. Instanţa de recurs a adus clarificări suplimentare cu privire la delimitarea obiectului înţelegerii („tranzacţiei”) şi a arătat de ce argumentele reclamantei întemeiate pe dispoziţiile art. 271-273 vechiul Cod de procedură civilă nu au aplicabilitate directă asupra înscrisurilor a căror nulitate absolută a fost solicitată în acest dosar.

Pentru aceste considerente, Curtea respinge recursul formulat de recurenta debitoare Societatea A SRL, prin lichidatorii judiciari B SPRL şi C SPRL, împotriva Sentinţei nr. x/22.12.2021 pronunţată de Tribunalul specializat Mureş în dosarul nr. y/101/2012/a217.

În temeiul art. 274 vechiul cod de procedură civilă, obligă recurenta la plata către intimata D SRL a sumei de 5950 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial ( dovezi fila 116).

Domenii speta

Spete similare