Civil.respectarea dreptului la apărare de la momentul constatării faptei contravenţionale în cazul anumitor contravenţii instanţa

RESPECTAREA DREPTULUI LA APĂRARE DE LA MOMENTUL CONSTATĂRII FAPTEI CONTRAVENŢIONALE ÎN CAZUL ANUMITOR CONTRAVENŢII

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 15.02.2022 pe rolul Judecătoriei Buzău, sub numărul .../200/2022, petentul TȘC a formulat, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BUZĂU, plângere contravențională, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată, să dispună anularea procesului-verbal contravențional seria PBZX nr. ... din data de 04.02.2022, și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea plângerii contravenționale, petentul a arătat că, în data de 04.02.2022, a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal contravențional seria PBZX nr. ... cu o amendă în cuantum total de 870 lei, întrucât ar fi condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare BZ-...-... folosind telefonul mobil, fără a utiliza un dispozitiv de tip mâini libere.

Petentul a învederat instanței că în actul sancționator nu se precizează locul săvârșirii faptei, respectiv dacă a fost săvârșită în localitate sau înafara localității, pentru a se putea aprecia gravitatea faptei.

În continuare, petentul a arătat că autoturismul pe care l-a condus la acea dată era dotat cu un dispozitiv tip mâini libere. Petentul a menționat că la acea dată s-a întâlnit cu un autoturism al poliției, care circula pe sensul opus și care, după ce l-a depășit, a întors și a pornit în urmărirea sa cu semnalele acustice și semnalele luminoase activate, tăindu-i calea într-o manevră scurtă și riscantă. Petentul a precizat că, după ce a oprit, agentul constatator a pornit dispozitivul bodycam, însă a oprit acest dispozitiv când s-a apropiat de mașina sa, a venit spre petent și a început să îi vorbească pe un ton incalificabil, lipsit de respect și folosind cuvinte jignitoare.

Petentul a menționat că a fost reținută în sarcina sa această contravenție, deși acesta i-a arătat agentului constatator că autoturismul era dotat cu dispozitiv tip mâini libere în stare de funcționare, probând acest dispozitiv pentru agentul constatator. Petentul a mai arătat că și-a arătat obiecțiunile în procesul-verbal contravențional.

Petentul a mai precizat că fapta reținută în sarcina sa nu este reală, iar atitudinea agentului constatator are conotații penale. De asemenea, acesta a arătat că revine intimatei sarcina de a proba săvârșirea contravenției, în conformitate cu jurisprudența C.E.D.O., trebuind avut în vedere și că dubiul profită petentului.

În fine, petentul a arătat că în cuprinsul procesului-verbal contravențional nu s-a menționat nici în ce anume constă fapta săvârșită, respectiv că ar fi vorbit la telefonul mobil ținându-l la ureche.

În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 6 C.E.D.O..

În dovedirea plângerii contravenționale, petentul a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus al dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, procesul-verbal contravențional seria PBZX nr. ... din data de 04.02.2022 (f. 8) și actul de identitate (f. 11), și, în original, împuternicire avocațială (f. 10).

Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei (f. 9), reprezentând taxă judiciară de timbru, stabilită în conformitate cu art. 19 din O.U.G. nr 80/2013.

Intimata a formulat întâmpinare la plângerea contravențională, înregistrată pe rolul instanței în data de 09.03.2022, prin care a solicitat respingerea acțiunii promovată de petent ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal contravențional ca temeinic și legal.

În motivarea apărărilor formulate, intimata a arătat că, în fapt, prin procesul-verbal contravențional, petentul a fost sancționat pentru că în data de 04.02.2022, petentul a condus autovehiculul marca BMW cu numărul de înmatriculare BZ-...-... folosind telefonul mobil, fără a utiliza un dispozitiv de tip mâini libere.

Intimata a precizat că abaterea săvârșită a fost constatată în mod direct, ex propriis sensibus, în conformitate cu dispozițiile art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002, precum și că agentul constatator a comunicat petentului fapta reținută în sarcina sa, acesta luând cunoștință despre cuprinsul procesului-verbal contravențional, arătându-și obiecțiunile și semnând pentru primirea unei copii a actului administrativ contestat.

Intimata a mai arătat că revine petentului sarcina de a face dovada contrară celor consemnate în cuprinsul procesului-verbal contravențional.

În drept, intimata a invocat dispoziţiile cuprinse în art.  205-208 C.proc.civ. și art. 109 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În dovedirea apărărilor, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal contravențional seria PBZX nr. .... din data de 04.02.2022 (f. 17) și raportul agentului constatator din data de 25.02.2022 (f. 18), precum și a probei cu mijlocul material de probă reprezentat de înregistrarea video, aflată pe suportul optic depus la dosarul cauzei (f. 19).

Instanța a încuviințat și administrat, pentru petent și pentru intimată, proba cu înscrisuri, iar pentru intimată, şi proba cu mijlocul material de probă reprezentat de înregistrarea video, aflată pe suportul optic depus la dosarul cauzei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța expune următoarele considerente:

I. În fapt, prin procesul-verbal contravențional seria PBZX nr. ... din data de 04.02.2022 (f. 8), petentul TȘC a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 870 lei (6 puncte-amendă, valoarea unui punct-amendă fiind de 145 lei) și 4 puncte penalizare, în temeiul art. 101 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 36 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002.

În cuprinsul procesului-verbal s-a reținut că, la data de 04.02.2022, ora 15:33, petentul a condus autoturismul BMW cu nr. de înmatriculare BZ-.... folosind telefonul mobil fără a utiliza un dispozitiv tip „mâini libere”.

II. 1. În drept, cu titlu preliminar, instanța constată că procesul-verbal contravențional a fost comunicat petentului în data de 04.02.2022 prin înmânare (f. 8), în conformitate cu art. 25 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, care arată că procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului. Astfel, instanța reține că procesul-verbal contravențional  a fost comunicat în mod legal petentului, drept care termenul legal de 15 zile instituit de art. 118 alin. (1) din O.G. nr. 195/2002 a început să curgă din ziua următoare celei în care a primit procesul-verbal contravențional, respectiv în data de 05.02.2022, și s-a împlinit în data de 21.02.2022, în conformitate cu art. 47 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C.proc.civ., care arată că, atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua în care să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, iar dacă ultima zi cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

Pentru aceste motive, instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă pe rolul instanței cu respectarea art. 118 alin. (1) din O.G. nr. 195/2001 din O.G. nr. 2/2001.

În continuare, în temeiul art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța procedează la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, având în vedere motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de către petent, precum și motivele de nulitate absolută susceptibile a fi invocate din oficiu de către instanță.

2. Examinând legalitatea procesului-verbal contravențional prin prisma cazului de nulitate absolută ce poate fi invocat de instanță din oficiu, cuprins în art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că procesul-verbal contravențional  a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, acesta cuprinzând numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, denumirea persoanei sancţionate și domiciliul acesteia, fapta săvârşită, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator, astfel cum reiese din înscrisurile depuse de petent la dosarul cauzei (f. 8). Totodată, instanţa constată că faptei, astfel cum a fost reţinută și descrisă prin actul atacat, i s-a dat o corectă încadrare juridică.

Totodată, instanța observă că petentul nu a invocat motive de nelegalitate sancționate cu nulitatea relativă ale procesului-verbal contravențional.

3. Cu privire la temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că sunt întemeiate criticile formulate de către petent.

Astfel, instanța reține, că, în conformitate cu art. 36 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip „mâini libere”.

De asemenea, instanța observă că, potrivit art. 101 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni și faptele conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai pentru care se aplică 4 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002.

În acest sens, instanța arată că, potrivit art. 108 alin. (1) lit. c) pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: 4 puncte de penalizare pentru săvârşirea faptei de folosire a telefoanelor mobile atunci când conducătorii de vehicule de află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip „mâini libere”.

Totodată, instanța observă că, potrivit art. 98 alin. (4) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, clasele de sancțiuni sunt următoarele: clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amendă, iar valoarea unui punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului, în timp ce, potrivit alin. (25) al aceluiași articol, prin excepție de la prevederile alin. (2), în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022, un punct-amendă este 145 lei.

Instanța reține, în continuare, că potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 2/2001, constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată ca atare prin lege.

Analizând prevederile legale anterior arătate, instanța constată că, pentru a fi săvârșită o contravenție, este necesar să fi existat o nerespectare a unei obligații instituite în sarcina petentului, respectiv a obligației de a nu folosi, în timpul deplasării, telefonul mobil, cu excepția folosirii unui telefon prevăzut cu dispozitiv tip „mâini libere”. Instanța arată că petentul nu a fost făcută dovada neîndeplinirii acestei obligații, astfel cum va arăta infra.

Instanţa reţine că persoana sancţionată contravenţional se bucură de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăţia sa. Această prezumţie nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenţie legal întocmit. O interpretare contrară nu poate fi primită, având în vedere raţiunea care stă la baza recunoaşterii unei asemenea valori probatorii, respectiv împrejurarea că, în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie, sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorităţii de stat.

Astfel, instanța arată că procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumţie de temeinicie, a cărei existenţă nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură persoana sancţionată contravenţional, aspect care rezultă din modul în care este reglementată procedura plângerii contravenţionale.

În acest sens, instanța reține și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care a precizat, în cauza Salabiaku c. Franței și în cauza Vastberga Aktiebolag și Vuliuc c. Suediei, că toate sistemele legale cunosc şi operează cu ajutorul prezumţiilor şi că, în principiu, Convenţia nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depăşească o anumită limită. În funcţie de gravitatea sancţiunii la care este expus acuzatul, se stabileşte şi limita rezonabilă până la care poate opera prezumţia, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele.

Instanța arată, așadar, că procesul-verbal de contravenţie nu face dovada absolută a aspectelor consemnate în conţinutul său, prezumţia de temeinicie având caracter relativ, iar persoana sancţionată are posibilitatea de a propune probe din care să rezulte o altă situaţie de fapt. În acest sens, instanța arată că, potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001, dispozițiile actului normativ în cauză se completează cu dispozițiile codului de procedură civilă, iar art. 249 C.proc.civ. prevede că cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească. De asemenea, instanța reține că, potrivit celor stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în paragraful 60 din cauza Anghel c. României, contravenientul beneficiază de prezumția de nevinovăție la momentul întocmirii procesului-verbal contravențional, însă o data cu sancționarea sa contravențională, îi revine acestuia sarcina de a face dovada nevinovăției sale. Instanța arată că această dovadă contrară poate fi realizată prin probarea prin orice mijloc de probă a unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul procesului-verbal contravențional.

Instanţa apreciază că prezumţia de nevinovăţie a persoanei sancţionate nu este încălcată prin recunoaşterea faptului că procesul-verbal de contravenţie, încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului constatator, face dovada situaţiei de fapt consemnate în cuprinsul său, până la dovada contrară, având în vedere şi posibilitatea persoanei sancţionate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară, astfel încât se realizează şi un echilibru între interesul general, al statului, în reglementarea măsurilor privind constatarea contravenţiilor şi interesul particular.

În cauză, astfel cum rezultă din menţiunile cuprinse în procesul-verbal de contravenţie contestat, faptele au fost constatate în mod direct de către agentul constatator, ex propriis sensibus. Această modalitate de constatare a contravenţiei este prevăzută de art. 109 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit căruia constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră.

Instanța observă că pentru constatarea faptelor contravenționale relative la regimul folosirii telefoanelor mobile în timpul deplasării nu sunt impuse de către lege mijloace tehnice specifice de constatare și înregistrare, care să fie certificate sau omologate și verificate metrologic, astfel că nu este impusă agentului constatator folosirea unor mijloace tehnice în vederea preconstituirii de probe.

Pentru aceste motive, instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se bucură de prezumţia de autenticitate şi veridicitate, prezumție cu caracter relativ, împotriva căreia petentul poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admisibil potrivit legii, cu ocazia contestării sale în fața instanței.

De asemenea, instanța arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel cum reiese din cauza Bosoni c. Franței, forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul.

Instanța reține că petentul a făcut dovada contrară celor susținute în cuprinsul procesului-verbal contravențional, în conformitate cu art. 249 C.proc.civ.. Instanța arată, astfel, că petentul, atât cu ocazia încheierii procesului-verbal contravențional, cât și cu ocazia formulării plângerii contravenționale, a arătat că, la acea dată, și-a îndeplinit obligația de a folosi telefonul mobil cu ajutorul unui dispozitiv tip „mâini libere”, autoturismul acestuia fiind dotat cu un atare dispozitiv. În acest sens, instanța arată că în cuprinsul procesului-verbal contravențional a fost consemnat, la rubrica „mențiuni contravenient”: „telefonul era pe sistemul de bluetooth al mașinii”.

În continuare, instanța apreciază că susținerile intimatei referitoare la aceea că petentul ar fi utilizat telefonul mobil în timp ce se afla în deplasare cu autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare BZ-.... nu au fost dovedite de către aceasta. În acest sens, instanța reține, cu titlu preliminar, că  raportul întocmit în data de 25.02.2022 de către agentul constatator (f. 18), așadar, ulterior sancționării contravenționale a petentului și demarării prezentului litigiu, nu poate face dovada acestor împrejurări, fiind în mod evident întocmit pro causa.

Instanța reține că, deși procesul-verbal contravențional se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, această prezumție nu este una absolută, ci relativă, petentul având deopotrivă posibilitatea și obligația de a face dovada contrară celor consemnate în cuprinsul acestuia, în vederea răsturnării acestei prezumții. Cu toate acestea, instanța arată că această prezumție trebuie privită prin raportare și la posibilitățile concrete pe care contravenientul le-ar putea avea la îndemână pentru a-și dovedi nevinovăția. Or, instanța arată că în cazul unor fapte de natura celor relative la regimul utilizării telefoanelor mobile, spectrul probelor ce pot fi produse la dosarul cauzei de către un contravenient este extrem de limitat, uneori inexistent, contextul săvârșirii unei atare fapte nefăcând posibilă preconstituirea de probe. Instanța reține, astfel, că în situația în care, spre exemplu, un contravenient ar fi acuzat de săvârșirea unei astfel de fapte, iar acesta nu s-ar afla în situația favorabilă de a avea un martor care să îi susțină nevinovăția, contravenientul nu ar avea niciodată posibilitatea de a face dovada contrară. Instanța reține, astfel, că în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prezumțiile în materie contravențională, instituie în favoarea autorităților statelor, nu trebuie să meargă până într-acolo încât să facă imposibilă dovedirea unei situații de fapt contrare, în condițiile în care nici statul nu ar avea nicio probă care să susțină vinovăția contravenientului.

Instanța arată, în continuare, că nici agentului constatator nu i se poate pretinde să preconstituie probe pentru a dovedi existența faptei și vinovăția contravenientului însă, în măsura în care este incidentă o situația de natura celei expuse supra, iar agentul constatator are mijloacele necesare la momentul constatării faptei și al sancționării acesteia pentru a proba situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal contravențional, nimic nu justifică nepreconstituirea de probe. Prin urmare, este esenţial ca persoanei contraveniente să i se creeze, încă de la momentul constatării contravenţiei, premisele respectării dreptului său la apărare, astfel încât aceasta să nu fie pusă în faţa unei probatio diabolica.

Instanța reține că o atare modalitate de a proba săvârșirea faptei și vinovăția contravenientului este în acord cu principiul bunei-credințe pe care ar trebui să îl respecte reprezentanții unor autorități ale statului la momentul constatării și sancționării faptelor antisociale, cu atât mai mult cu cât nu de multe ori împrejurările de constatare și sancționare suscită discuții cu privire la atitudinea agenților constatatori și cu privire la săvârșirea unor eventuale abuzuri din partea acestora, situație regăsită și în prezenta cauză, neputând fi pretins petentului să facă dovada unor atare abuzuri, având în vedere poziția de inferioritate în care se regăsește în raport cu agentul constatator.

Pentru aceste motive, instanța apreciază că, deși constatarea contravenției privitoare la utilizarea unui telefon mobil fără a utiliza sistemul „mâini libere” implică o succesiune foarte rapidă a evenimentelor, agentul constatator neputând porni, de cele mai multe ori, dispozitivul body-cam pentru a surprinde săvârșirea contravenției, constatarea fiind una instantanee, nimic nu explică conduita agentului constatator de a nu porni dispozitivul body-cam cel puțin de la momentul opririi în trafic a petentului. Instanța arată, astfel, că deși agentul constatator avea în dotare un atare dispozitiv, astfel cum reiese din înregistrarea video depusă la dosarul cauzei (f. 19), acesta a fost pornit doar la momentul la care petentul semna procesul-verbal contravențional, pentru câteva secunde, detaliile surprinse fiind complet irelevante.  Procedând în asemenea manieră, agentul constatator nu a salvgardat dreptul la apărare al petentului. Instanţa reţine, astfel, cu titlu de principiu, că efectivitatea dreptului de a realiza proba contrară este esenţială, în caz contrar persoana contravenientului fiind supusă unei probe imposibile şi beneficiind numai în mod iluzoriu de posibilitatea răsturnării prezumţiilor de care actul administrativ se bucură. Într-o atare ipoteză, dreptul la apărare este restrâns în mod nepermis.

Astfel, instanța apreciază că conduita agentului constatator a fost una contrară bunei credințe, iar utilizarea dispozitivului aflat în dotare ar fi putut aduce indicii temeinice cu privire la existența faptei contravenționale și cu privire la vinovăția sau nevinovăția contravenientului, cu atât mai mult cu cât oprirea s-a realizat la un interval de numai 4 minute de la momentul constatării faptei. Cu atât mai mult, instanța arată că prin utilizarea dispozitivului body-cam ar fi putut fi dovedit și dacă telefonul mobil utilizat de către petent era conectat la sistemul bluetooth al autoturismului condus.

Având în vedere considerente expuse anterior, ținând seama, de asemenea, de poziția constată de negare a petentului, încă de la momentul constatării faptei contravenționale, precum și de împrejurarea că agentul constatator nu a circumstanțiat în ce constă săvârșirea faptei contravenționale, nemenționând dacă petentul vorbea la telefonul mobil sau îl folosea în orice altă manieră, împrejurare relevantă pentru a se stabili fapta săvârșită și gravitatea acesteia și pentru a da posibilitatea petentului să își poată dovedi nevinovăția, instanța apreciază că, prin criticile formulate, petentul a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului-verbal contravențional, asupra temeiniciei acestuia planând un dubiu puternic, care profită petentului. Astfel, instanța va acorda prevalenţă prezumţiei de nevinovăţie a petentului, care se află în imposibilitate obiectivă de a dovedi că obiecţiunile consemnate în procesul-verbal sunt reale, în detrimentul prezumţiei de legalitate şi temeinicie a actului administrativ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională formulată de către petent în contradictoriu cu intimata și va anula procesul-verbal contravențional seria PBZX nr. .... din data de 04.02.2022.

Întrucât instanța urmează să admită plângerea contravențională și să anuleze procesul-verbal contravențional, cu consecința anulării sancțiunilor contravenționale dispuse prin acesta, instanța apreciază că nu se mai impune analizarea modalității de individualizare a sancțiunilor contravenționale aplicate.

Domenii speta

Spete similare