Acţiune în stabilirea răspunderii civile delictuale

8.ACŢIUNE ÎN STABILIREA RĂSPUNDERII CIVILE DELICTUALE

Reţinerea răspunderii civile delictuale - dovedirea existenţei faptei ilicite şi a raportului de cauzalitate cu prejudiciul suferit de reclamant.

Prin sentinţa civilă nr.134/17.03.2006 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr.1303/2005 au fost respinse ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului şi excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă, invocată de pârâtul M.A.I., a fost admisă excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă, invocată de pârâţii M.F. şi I.P.J.N. şi respinsă acţiunea formulată de reclamantul H.O. în contradictoriu cu cei doi pârâţi, pentru lipsa de calitate procesuală pasivă a acestora.

Acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâţilor B.M., M.A., S.V. şi M.A.I. a fost admisă în parte şi s-a dispus obligarea pârâţilor persoane fizice, în solidar cu M.A.I., să plătească reclamantului suma de 200.000 lei noi cu titlu de daune morale şi suma de 300 lei noi cheltuieli de judecată.

Pentru pronunţarea acestei sentinţe, prima instanţă a avut în vedere următoarele:

Reclamantul H.O. a chemat în judecată civilă pe pârâţii B.M., M.A., S.V., în solidar cu pârâţii Statul Român, reprezentat prin M.F.P., şi a solicitat să fie obligaţi pârâţii să-i plătească fiecare câte 1.500.000.000 lei vechi, despăgubiri civile pentru daune cauzate prin fapte de violare a secretului corespondenţei, a interceptării convorbirilor telefonice şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la o eventuală excepţie de prescripţie a acţiunii sale civile pentru despăgubiri, reclamantul a formulat cerere de repunere în termen, arătând că nu a fost posibilă exercitarea acestei acţiuni decât după data la care organele de urmărire penală au finalizat urmărirea penală împotriva inculpaţilor, iar din motive obiective, C.N.S.A.S. i-a asigurat abia în ultima perioadă de timp accesul la propriul dosar, în baza Legii nr. 187/1999, astfel că nu se poate susţine cu temei că a stat în pasivitate faţă de perioada de timp în care au fost comise faptele pârâţilor.

În cauză, s-a formulat întâmpinare, invocându-se excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia netimbrării acţiunii, iar în fond, solicitând respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea excepţiei de tardivitate, s-a susţinut că Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale emisă de Parchetul Militar, din data de 14.04.2005, s-a întemeiat pe faptul că a intervenit una din cauzele care înlătură răspunderea penală şi anume prescripţia, reglementată de dispoziţiile art.121 şi următoarele Cod penal, ceea ce determină şi prescripţia dreptului material la acţiune al reclamantului.

S-a mai invocat că nu poate fi întemeiată cererea reclamantului de repunere în termenul de prescripţie,  atât timp cât acesta nu a fost împiedicat să-şi valorifice acest demers.

În susţinerea excepţiei de netimbrare, s-a arătat că potrivit dispoziţiei de principiu din art.1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, iar potrivit art.9 din O.G. nr.32/1995, art.20 al.3 din Legea nr.146/1997, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează.

Privind fondul acţiunii civile, s-a invocat, în primul rând că ceea ce nu a fost recunoscut în penal nu se poate face în civil, pentru că nimeni nu se poate prevala în faţa organelor de înfăptuire a justiţiei de două ori de aceeaşi situaţie, în încercarea de a valorifica un drept.

Pe cale de excepţie, pârâţii au invocat şi lipsa calităţii procesuale pasive a M.F., ca reprezentant al Statului Român, susţinând că Statul nu răspunde pentru obligaţiile organelor şi celorlalte instituţii de stat. conform prevederilor art.2 din Decretul nr.31/1954. În acelaşi timp, s-a invocat că pârâţilor - persoane fizice li se impută fapte săvârşite cu prilejul executării funcţiei lor, iar aceştia au avut calitatea de angajaţi ai Departamentului Securităţii Statului în subordinea Ministerului de Interne. Astfel calitate procesuală pasivă revine Ministerului de Interne şi nu M.F.P.

În cauză s-a dispus citarea, în calitate de pârâţi a M.A.I. şi I. P. J.N.

Prima instanţă a reţinut următoarele:

Excepţia de netimbrare a acţiunii, invocată de către pârâţii-persoane fizice a fost soluţionată prin încheierea de şedinţă din 10.03.2006, care constituie practica sentinţei, reţinându-se că aceasta este neîntemeiată, acţiunea izvorând dintr-o cauză penală.

Privind excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată pe cale de întâmpinare de către pârâţi, s-a constatat că a existat o împiedicare de ordin obiectiv pentru reclamant de a promova acţiune în despăgubiri civile împotriva pârâţilor, până la data finalizării dosarului de urmărire penală nr.70/P/2004 a Parchetului Militar, prin emiterea Rezoluţiei din 14.04.2004 de neîncepere a urmăririi penale faţă de pârâţii - persoane fizice.

În acest sens au fost reţinute dispoziţiile art.19-20 Cod procedură penală, având în vedere că iniţial reclamantul s-a constituit parte civilă împotriva pârâţilor în dosarul penal, pentru daune civile morale cauzate prin aceleaşi fapte materiale. Astfel, devin aplicabile dispoziţiile art.20 Cod procedură penală, conform cărora persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acţiune civilă în fata instanţei civile, dacă instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

În cauză revine reclamantului acest drept la acţiune civilă separată, cât timp procesul penal a fost încetat încă din faza urmăririi penale prin rezoluţia procurorului care nu avea competenţa materială să soluţioneze şi latura civilă. S-a reţinut, astfel ca fiind întemeiată cererea reclamantului pentru repunerea în termen.

S-a reţinut totodată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, este întemeiată. Răspunderea civilă delictuală, care poate fi stabilită în solidar cu cea a pârâţilor-persoane fizice, poate avea ca fundament răspunderea comitentului pentru fapta prepuşilor, în condiţiile art. 1000 al.3 Cod civil, ori în toată perioada comiterii faptelor pretinse de către reclamant nu a existat un raport de prepuşenie între Ministerul Finaţelor Publice şi pârâţii persoane fizice, care să atragă răspunderea „ pentru fapta altuia" în sarcina acestui pârât.

 Pârâţii au avut calitatea de angajaţi ai Departamentului Securităţii Statului, aflat în subordinea fostului Minister de Interne. De asemenea, toate actele a supraveghere informativă au fost efectuate conform ordinelor primite pe cale ierarhic administrativă, în baza unor ordine şi instrucţiuni emise de Preşedinte Consiliului Securităţii Statului de atunci.

S-a reţinut ca fiind întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâtul M.F.P. şi ca fiind nefondată aceeaşi excepţie ridicată de către pârâtul M.A.I. De asemenea, s-au reţinut ca fiind fără relevanţă motivele invocate prin întâmpinarea pârâtului I.P.J.N., prin care s-a susţinut lipsa calităţii procesuale pasive, deoarece a dobândit personalitate juridică la data intrării în vigoare a Legii nr.218/2002, adică ulterior perioadei în care s-au comis faptele arătate în acţiunea reclamantului.

I.P.J.N. a fost citată în cauză în numele şi pentru pârâta Ministerul Administraţiei şi Internelor şi nu în nume propriu. În privinţa M.A.I., s-a reţinut că prin art.36 din H.G. nr.1600/23.12.2003 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Corpului Naţional de Poliţie, aprobat prin H.G.nr.1305/2002, denumirea Ministerul de Interne a fost înlocuită cu denumirea Ministerul Administraţiei şi Internelor. În aceste condiţii, este incontestabilă şi evidentă continuitatea de personalitate juridică, fiind vorba de una şi aceeaşi persoană juridică atât în prezent cât şi în perioada de referinţă a faptelor delictuale deduse judecăţii.

Referitor la temeiurile de fond ale acţiunii s-au reţinut următoarele împrejurări:

Prin înscrisurile doveditoare anexate în copie cererii de chemare în judecată şi prin rezoluţia Parchetului Militar - care are forţa probantă a unui înscris autentic, în virtutea materialului probator pe care se întemeiază faptele pe care le reţine precum şi a organului judiciar de la care emană, reclamantul a făcut dovada faptelor delictuale şi culpabile săvârşite împotriva sa de către pârâţii - persoane fizice.

În  perioada anilor 1978-1989, pârâţii - persoane fizice, în calitatea lor de angajaţi ai organelor de securitate din judeţul Neamţ, au desfăşurat activităţi de interceptare a convorbirilor telefonice şi de violare a  corespondenţei reclamantului H.O. Din adresa emisă de S.R.I. la solicitarea Parchetului Militar, s-a reţinut că în perioada de referinţă a anilor 1978-1989 au existat Norme interne privind interceptarea convorbirilor telefonice şi verificarea corespondenţei or persoane fizice aflate în atenţia organelor de securitate, potrivit unei metodologii folosită în scopul întocmirii dosarelor de urmărire informativă.

Din conţinutul adresei respective, rezultă că activităţile de interceptare telefonică şi violare a secretului corespondenţei aveau ca temei Ordinul Preşedintelui Consiliului Securităţii Statului din anul 1971, Ordinul nr.0001450/1.07.1978 al M.I., Instrucţiunile nr. D-00159/20.04.1985 sau Instrucţiunile nr. D-00190/1987.

Astfel, activităţile respective, desfăşurate de către pârâţi doar pe oază de „Ordine” şi „ Instrucţiuni”, au eludat dispoziţiile art.98 Cod procedură penală, dar şi dispoziţiile de rang constituţional ale Constituţiei atunci în vigoare, respectiv art.28, în toată perioada de timp în care s-a efectuat interceptarea convorbirilor telefonice şi verificarea corespondenţei reclamantului, de fiecare dată lipsind autorizarea prealabilă a organului judiciar competent.

Pârâţii au invocat, în apărările lor, îndeplinirea ordinului superiorului, conform ordinelor şi instrucţiunilor respective, însă aceasta nu poate constitui o împrejurare de natură să-i apere de răspundere civilă în cadrul acţiunii în despăgubiri morale promovată în cauză.

Au mai susţinut pârâţii că dosarele de urmărire informativă, în măsura în care nu conturau existenţa unor fapte penale, erau „clasate la arhivă", ceea ce ar exclude producerea unui prejudiciu de imagine în dauna reclamantului. În speţă, însă, actele de urmărire informativă efectuate în mod nelegal de către pârâţi s-au constituit ulterior în acte premergătoare pe baza cărora s-a efectuat urmărirea penală în dosar nr.146/P/1985 şi reclamantul a fost trimis în judecată penală pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 254, art. 256 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal şi art.250 Cod penal.

S-a reţinut astfel o legătură de cauzalitate directă între faptele delictuale ale pârâţilor, constând în interceptări nelegale ale corespondenţei şi telefonului reclamantului, şi consecinţele penale care s-au concretizat în condamnarea nelegală a acestuia.

De asemenea, prin sentinţa civilă nr.8170 din 20.12.1999 a Judecătoriei Piatra Neamţ, pronunţată în dosarul nr.8232/1999, s-a recunoscut reclamantului calitatea de persecutat politic, în baza dispoziţiilor Decretului-lege nr.118/1990 şi a O.G. nr.41/1997, fiind făcută şi pe această cale dovada abuzurilor suferite de către reclamant în perioada anterioară anului 1990, inclusiv prin activităţile pârâţilor.

Activităţile pârâţilor „de supraveghere informativă” a reclamantului au continuat şi după condamnare, inclusiv în perioada anului 1989, deci în afara oricărui cadru procedural specific procesului penal, conturându-se şi sub acest aspect caracterul ilicit şi culpabil al activităţilor desfăşurate de pârâţi, în calitatea lor de angajaţi ai organelor securităţii statului.

Analizând elementele răspunderii civile delictuale şi sub aspectul prejudiciului de ordin moral pe care l-a invocat reclamantul, precum şi a legăturii de cauzalitate între acţiunile analizate şi producerea acestui prejudiciu, s-a reţinut că, prin consecinţa directă a activităţii desfăşurate de către pârâţi, reclamantul a suportat intense suferinţe de ordin psihic şi afectiv şi atingeri grave aduse onoarei, demnităţii şi prestigiului profesional.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtul M.A.I., reclamantul şi pârâţii persoane fizice.

Apelantul M.A.I. a criticat sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând excepţia netimbrării acţiunii, excepţia lipsei sale de calitate procesuală pasivă, iar pe fondul litigiului, a susţinut că în mod greşit s-a reţinut obligaţia solidară la plata daunelor morale, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, privind existenţa faptei ilicite, a prepusului, existenţa unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei.

Apelantul-reclamant H.O. a criticat, la rândul său, sentinţa Tribunalului Neamţ sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, susţinând că, faţă de situaţia de fapt existentă, se impunea acordarea cu acest titlu a sumei de 4.500.000.000 lei.

Apelanţii-pârâţi persoane fizice au criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că în mod greşit a fost admisă acţiunea reclamantului de acordarea a daunelor morale, în condiţiile în care nu au fost eludate dispoziţiile legale penale şi procedurale şi nu au avut nicio contribuţie directă sau indirectă la arestarea reclamantului.

Apelantul-pârât M.A. a reiterat, de asemenea, prescripţia dreptului la acţiune, faţă de dispoziţiile art.1 şi art.3 din Decretul nr.167/1998.

Analizând motivele de apel menţionate, instanţa a constatat următoarele:

În ce priveşte excepţiile reiterate prin motivele de apel, acestea în mod corect au fost soluţionate de către prima instanţă.

Astfel, cererea formulată de către reclamant nu este supusă timbrării, în temeiul prevederilor art.15 lit.o din Legea nr.146/1997, daunele morale solicitate decurgând dintr-o cauză penală.

Nu se poate reţine, de asemenea, prescripţia dreptului la acţiune al reclamantului, având în vedere, astfel cum a menţionat şi prima instanţă, procedura de natură penală desfăşurată.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor, în condiţiile în care se reţine răspunderea civilă delictuală a pârâţilor - persoane fizice, datorită calităţii acestora, de angajaţi în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (fost Minister de Interne) şi existenţei, astfel, a raporturilor de prepuşenie, excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a fost, în mod corect considerată neîntemeiată.

Pe fondul litigiului, criticile formulate de către apelanţii-pârâţi au fost considerate întemeiate.

Astfel, pentru a reţine răspunderea civilă delictuală, trebuie dovedită în cauză existenţa faptei ilicite, astfel cum este definită de art.998 Cod civil, care să fi cauzat prejudiciul invocat de reclamant.

În speţă, prin probele administrate nu s-a făcut dovada raportului de cauzalitate directă între activitatea desfăşurată de către pârâţii - persoane fizice, ca angajaţi ai Departamentului Securităţii Statului şi prejudiciul moral suferit de către reclamant, prin condamnarea penală la care a fost suspus.

În ce priveşte activitatea de urmărire desfăşurată de către pârâţii - persoane fizice, se reţine totodată, ca şi cauză de înlăturare a caracterului ilicit al faptei, îndeplinirea acestei activităţi din ordinul superiorului şi de asemenea, faptul că activitatea desfăşurată era permisă de lege, la momentul respectiv. În practica judiciară s-a admis că aducerea la îndeplinire a ordinului superiorului înlătură caracterul ilicit al faptei, dacă acest ordin nu este vădit ilegal, iar modul de executare nu a fost ilicit.

Ca temei al angajării răspunderii civile delictuale, în cauză trebuia dovedit şi raportul de cauzalitate specific dintre activitatea desfăşurată de pârâţi şi prejudiciul creat reclamantului. Ori în acest sens, nu s-a dovedit faptul că activitatea desfăşurată de către pârâţi a determinat sau a contribuit la arestarea şi ulterior, la condamnarea reclamantului şi prin aceasta, la cauzarea prejudiciului suferit de către acesta.

Sub acest aspect este relevant de reţinut faptul că pentru prejudiciile eventuale decurgând din arestare şi condamnare, reclamantul avea posibilitatea formulării unei acţiuni întemeiată pe dispoziţiile art.504 Cod procedură penală, în condiţiile prevăzute de alin.3 din acest text procedural.

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, au fost admise apelurile pârâţilor şi schimbată în parte sentinţa primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii, ca nefondată, iar apelul reclamantului a fost respins, ca nefondat.

Decizia civilă nr.262/2006 a Curţii de Apel Bacău

Domenii speta

Spete similare