Faliment. Contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitorului în insolvenţă. Tardivitate. Neînscrierea caracterului garantat al creanţei unui creditor.

Sentinţă civilă 373/F/14.09.2005 din 14.09.2005


Tip: Sentinţă

Data:  14.09.2005

Autor: Tribunalul Satu Mare

Domenii

asociate: Faliment

Faliment. Contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitorului în insolvenţă. Tardivitate. Neînscrierea caracterului garantat al creanţei unui creditor.

Potrivit  disp. art. 87 alin. 1 şi 2 din Legea 64/1995 modificată prin Legea nr. 149/2004 şi Legea nr. 249/2005 împotriva tabelului preliminar al creanţelor, debitorul, creditorii şi orice altă persoană interesată – pot formula contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecută de administrator în Tabel, cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilită prin sentinţa de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creanţă. Formularea de către persoanele interesate a contestaţiei cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de acest text de lege atrage sancţiunea respingerii contestaţiei ca tardivă.

Potrivit art. 149 alin. 6 C.proc.fiscală (art. 150 alin. 6 din C.proc.fiscală republicat) „sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în  temeiul art. 5 constituie ipotecă legală”. În măsura în care creditorul bugetar face dovada instituirii unui sechestru asupra bunurilor imobile ale debitoarei cu ocazia executării silite pornite de organele de executare silită fiscale anterior deschiderii procedurii insolvenţei, acesta este îndreptăţit să fie înscris în tabelul creanţelor debitoarei cu o creanţă garantată prin ipotecă legală.

Rezumatul speţei:

Prin contestaţia înaintată de creditoarea SC „M” SA BAIA MARE, judeţul Maramureş, în dosarul de faliment de faţă privind pe debitoarea SC „T.A.” SA SATU MARE, aceasta solicită înscrierea ei pe Tabelul creanţelor cu suma de 941.777.883 lei-ROL reprezentând 94.177,79 RON, din care 842.515.228 lei (84.251 RON) reprezintă contravaloarea facturilor neachitate şi 99.262.605 ROL (9.927 RON) reprezintă dobânda aferentă acestei sume, calculată până la data deschiderii procedurii insolvenţei şi nu doar cu suma de 20.738.680 ROL (2.073,6 RON) cu care a fost înscrisă în tabelul creanţelor de către administratorii judiciari desemnaţi în cauză. Arată că factura fiscală nr.2314635/22.07.2004 emisă de creditoarea-contestatoare şi refuzată la plată de către debitoare a fost emisă în baza unui decont acceptat de ambele părţi.

Prin contestaţia formulată de creditorul H.A.N. domiciliat în Germania, acesta solicită înscrierea lui pe Tabelul creanţelor aceleiaşi debitoare cu suma de 942.852 EURO şi 348.000 lei taxe de timbru, sumă pentru care a depus declaraţie de creanţă, în dosarul de insolvenţă de faţă însă administratorii judiciari nu au înscris în tabel creanţa, prin interpretarea cu rea credinţă a Sent.civ.nr.l460/F din 12.10.2004 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în dosarul nr. 1378/2004, în care judecătorul sindic a apreciat că, acea creanţă este incertă, dar nu că aceasta nu ar exista, cum motivează administratorii judiciari. Arată că, creanţa sa este dovedită cu acte justificative aflate la dosar, iar afirmaţiile administratorilor judiciari ai debitoarei cu privire la provenienţa banilor depuşi de el ca aport la capitalul social nu sunt dovedite.

Împotriva aceluiaşi tabel al creanţelor debitoarei, întocmit de administratorii judiciari a formulat contestaţie şi creditoarea DGFP SATU MARE, însă nu relativ la cuantumul creanţei, ci cu privire la drepturile de preferinţă ale creanţei sale, trecută în tabel.

Arată că, în tabelul creanţelor întocmit în cauză, contestatoarea DGFP SATU MARE este înscrisă la poziţia 14, deţinând o creanţă bugetară, deşi creanţa sa este garantată faţă de debitoare, întrucât DGFP a întocmit forme de executare silită a bunurilor imobile ale debitoarei, conform prev.art. 149-151 ale Secţiunii a 4-a şi Cap.VIII din Codul de procedură fiscală, a luat măsuri asigurătorii, prin instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale debitoarei, conform proceselor verbale anexate şi care au valoarea juridică a unei ipoteci legale, conform art.149 alin.6 din Codul de procedură fiscală. Arată că s-a efectuat inscripţia ipotecară în evidenţele de publicitate imobiliară, prin încheierea nr.2126/2.02.2005, respectiv prin încheierea nr.4069/24.02.2005 ale Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare. mai arată că, creditoarea DGFP SATU MARE a instituit o garanţie reală mobiliară-gaj fără deposedare, asupra tuturor bunurilor mobile ale debitoarei, înscrisă în Arhiva Electronică de ranaţii Reale Mobiliare.

In probaţiune, depune la dosarul cauzei în copie .'Procesul verbal de sechestru imobiliar nr. 1496/26.01.2005, Procesul verbal de sechestru asigurător imobiliar nr.3349/22.02.2005, Procesul verbal de sechestru asigurător imobiliar nr.3350/22.02.2005, extras CF nr.2048, încheierile nr.2126/2.02.2005 şi nr.4069/24.02.2005 ale Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare, avizul de garanţie reală al Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare, lista mijloacelor fixe la 31.12.2004 cu valori de inventar şi adresa nr. 1497/26.01.2005 către Serviciul de Carte funciară.

Prin Notele de şedinţă depuse de către administratorii judiciari desemnaţi în cauză, SC „P.G.” SRL BAIA MARE şi SC „C. LJ 2000” SRL SATU MARE, se invocă cu privire la contestaţiile depuse de creditorii H.A.N. şi SC „M” SA BAIA MARE, excepţia tardivităţii contestaţiilor la Tabelul preliminar al creanţelor debitoarei.

Astfel, în ce priveşte contestaţia creditorului-contestator H.A.N.arată că potrivit disp.art.87 alin.2 din Lg.64/1995, republicată, contestaţiile trebuie depuse la tribunal cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilită prin sentinţa de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului creanţelor.

Arată că, prin încheierea nr.306/30.06.2005 dată de judecătorul sindic s-a fixat termenul de 15.08.2005 pentru definitivarea tabelului creanţelor, astfel că termenul limită pentru înregistrarea contestaţiilor la acest tabel era 5.08.2005.

Arată că tabelul preliminar a fost comunicat cu toţi creditorii, deci şi cu contestatorul, dovada comunicării aflându-se la dosarul de insolvenţă, iar contestaţia creditorului H.A.N. a fost înregistrată la 11.08.2005, aceasta fiind tardiv introdusă.

Pe fondul cauzei, arată că contestaţia creditorului este nefondată, întrucât în urma verificării tuturor documentelor s-a constatat că aceasta nu numai că este incertă, dar creanţa de fapt nu există, ea nefigurând în evidenţele contabile ale debitoarei, iar pe de altă parte din adresele comunicate debitoarei SC „T.A.” SA SATU MARE de către lichidatorul firmei A.K. SRL &CO din Germania, în prezent în faliment, rezultă că toate plăţile făcute de aceasta în contul contestatorului N. s-au făcut fără consimţământul plătitoarei, astfel că aşa cum rezultă din adresa nr.7416/2.12.2004 comunicată de lichidatorul firmei de mai sus, din Germania, împreună cu documentele traduse şi legalizate, în anul 2002 s-a virat în contul personal al contestatorului, deschis la BCR Satu Mare suma de 1.355.659,33 Euro, sumă care, cu mici diminuări s-a virat în aceeaşi mai departe, în contul debitoarei SC „T.A.” SA, cu titlu de aport social, iar prin aceeaşi adresă lichidatorul din Germania somează ca sumele virate în contul contestatorului N. să fie folosite exclusiv pentru compensarea creanţelor neachitate între SC „T.A.” SA SATU MARE şi SC „A.K” din Germania.

Precizează că cele de mai sus rezultă şi din procesul verbal încheiat de organele Gărzii Financiare Satu Mare la 5.03.2004 în baza căruia, reprezentanţii legali ai debitoarei au sesizat organele de urmărire penală, formând obiectul dosarului nr.l58/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

în ce priveşte contestaţia creditoarei SC „M” SA BAIA MARE, administratorii judiciari arată că, aceasta s-a formulat la 19.08.2005, fiind înregistrată la Tribunalul Satu Mare la 23.08.2005, astfel că faţă de termenul de 15.09.2005 pentru definitivarea tabelului creanţelor, termenul limită pentru formularea contestaţiilor la tabelul preliminar fiind de 5.08.2005, contestaţia creditoarei este tardivă.

Pe fondul cauzei, arată că factura la care face referire creditoarea-contestatoare a fost refuzată la plată chiar la momentul emiterii acesteia pe motiv că raporturile comerciale dintre cele două societăţi încetaseră în cursul lunii mai, astfel că toate facturile emise ulterior au fost refuzate la plată şi nu s-au înregistrat în evidenţele contabile ale debitoarei aflate în insolvenţă, iar pe de altă pai contestatoarea nu a făcut dovada afirmaţiilor sale din contestaţie.

Cu privire la contestaţia creditoarei DGFP SATU MARE, arată că pe tabelul preliminar al creanţelor administratorii judiciari au omis menţiunea că creanţa este garantată, întrucât la cererea de înregistrare a creanţei nu s-au anexat documentele justificative privind constituirea de garanţii, însă cum documentele s-au anexat la contestaţia formulată din acestea rezultă că raportat la disp.art.125 şi 149 C.pr.fiscală, bugetul de stat general consolidat are o creanţă certă, lichidă, exigibilă şi garantată faţă de debitoarea SC „T.A.” SA SATU MARE, respectiv un drept de ipotecă legală instituit în favoarea contestatoarei DGFP Satu Mare asupra unor bunuri imobile şi un drept de gaj fără deposedare asupra bunurilor mobile ale debitoarei, iar procesele verbale de sechestru au fost întocmite şi inscripţionate în evidenţele de publicitate imobiliare şi mobiliare anterior deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei.

Prin concluziile verbale ale reprezentantului contestatorului H.A.N. şi prin concluziile scrise depuse de acesta până la pronunţarea judecătorului sindic asupra contestaţiilor, acesta solicită respingerea excepţiei tardivităţii contestaţiei formulate de administratorii judiciari ca netemeinică şi nelegală, întrucât nu s-a făcut dovada comunicării cu acesta a notificărilor prevăzute de lege, iar documentele depuse în acest sens de administratorii judiciari nu i-au fost comunicate pentru a se pronunţa asupra veridicităţii lor.

Mai arată că, creditorul-contestator N. a fost notificat ca acţionar din Germania, iar ca şi creditor de la sediul ales din România.

Solicită respingerea excepţiei şi fixarea unui termen de judecată pentru administrarea de probe pe fondul contestaţiei la creanţă.

Contestatoarea SC „M” SA BAIA MARE nu a delegat reprezentant în instanţă, însă prin adresa nr.760/7.09.2005 solicită soluţionarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 C.pr.civ.

Judecătorul sindic, examinând excepţia tardivităţii contestaţiilor formulate de creditorii-contestatori HEINRICH ARNOLD NEISSE şi SC MARATEX SA BAIA MARE, în baza actelor de la dosarul cauzei, constată că aceasta este întemeiată.

Astfel prin Sent.civ.nr.l45/F/1.04.2005, dată de judecătorul sindic, în dosarul de faţă, s-a deschis procedura insolvenţei debitoarei SC „T.A.” SA SATU MARE în temeiul art.38 alin.5 din Lg.64/1995, modificată prin Lg. 149/2004 şi au fost desemnaţi administratori judiciari SC „P.G.” SRL BAIA MARE şi SC „C. LJ 2000” SRL SATU MARE, dispunând administratorilor judiciari comunicarea cu creditorii a notificării, prevăzute de art.76 din Lg.64/1995, modificată.

Prin încheierea nr.306/30.06.2005, judecătorul sindic, la solicitarea administratorilor judiciari, pe motive temeinice, în temeiul art.76 alin.3 din lege, a prelungit termenul pentru înregistrarea creanţelor până la 14.07.2005, cel pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea Tabelului preliminar al creanţelor la 28.07.2005 şi cel pentru definitivarea Tabelului creanţelor la 15.08.2005, prima Adunare a creditorilor fiind fixată la 23.08.2005.

Tabelul preliminar al creanţelor a fost întocmit de administratorii judiciari şi înregistrat la tribunalul Satu Mare la data de 28.07.2005.

La Tabelul preliminar al creanţelor, administratorii judiciari au anexat şi dovada comunicării prin PRIORIPOST cu scrisori recomandate a notificărilor privind termenele de mai sus, precum şi dovada comunicării Tabelului preliminar al creanţelor.

Astfel, creditorului-contestator H.A.N. comunicarea notificării s-a făcut la data de 2.08.2005 la sediul procesual ales în Baia Mare.

Creditoarei-contestatoare SC „M.” SA BAIA MARE i s-a tăcut comunicarea notificării la data de 4.05.2005.

Tabelul preliminar al creanţelor a fost comunicat cu contestatorul-creditor H.A.N. la domiciliul ales din Baia Mare cu recomandata din 29.07.2005, iar cu contestatoarea-creditoare SC „M” SA BAIA MARE, cu recomandata din 29.07.2005.

Faptul că administratorii judiciari au făcut notificarea contestatorului N. şi de la domiciliul său din Germania, ca acţionar al debitoarei, cu recomandata din 24.08.2005 nu are relevanţă în cauză.

Potrivit disp.art.87 alin.l şi 2 din Legea 64/1995, modif.prin Lg. 149/2004 şi Lg.249/2005, împotriva Tabelului preliminar al creanţelor, debitorul, creditorii şi orice altă persoană interesată pot formula contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administrator în tabel, cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilită, prin sentinţa de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creanţe.

Judecătorul sindic a stabilit iniţial prin Sentinţa civilă nr. 145/1.04.2005 de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei, ca termen de definitivare a Tabelului creanţelor la 27.07.2005, însă ulterior, pentru motive temeinice, prin încheierea nr.306/30.06.2005 a majorat acest termen, stabilindu-l la 15.08.2005.

Aşa fiind, conform dispoziţiilor legale susmenţionate termenul limită pentru înregistrarea contestaţiilor la tabelul preliminar al creanţelor era data de 5.08.2005.

Întrucât atât creditorul-contestator H.A.N., cât şi creditoarea-contestatoare SC „M” SA BAIA MARE au formulat contestaţiile la o dată ulterioară datei de 5.08.2005, respectiv primul la data de 11.08.2005, iar cea de a doua la data de 19.08.2005, contestaţiile formulate sunt tardive şi urmează a fi respinse ca atare.

Referitor la contestaţia creditoarei-contestatoare DGFP Satu Mare, judecătorul sindic constată că aceasta este întemeiată, având în vedere că, creditoarea a depus documentele prin care a făcut proba că are o creanţă garantată faţă de debitoarea în insolvenţă, având constituit un drept de ipotecă legală asupra unor bunuri imobile, precum şi un drept de gaj fără deposedare asupra bunurilor mobile ale debitoarei, drepturi înscrise în evidenţele de publicitate imobiliară şi mobiliară în temeiul art.125 şi 149 C.pr.fiscală, anterior deschiderii proceduri insolvenţei faţă de SC „T.A.” SA SATU MARE.

Faţă de cele de mai sus, judecătorul sindic, în temeiul art.87 alin.3 din lg.64/1995, modif., raportat la art.137 alin.l C.pr.civ., în ce priveşte contestaţia creditorilor H.A.N. şi SC „M” SA BAIA MARE, jud.Maramureş, a admid excepţia tardivităţii contestaţiilor celor doi creditori-contestatori susmenţionaţi, invocată de administratorii judiciari ai debitoarei, pe care în consecinţă le-a respins pe acest considerente şi a admis contestaţia creditoarei DGFP SATU MARE cu privire la dreptul de preferinţă al creanţei acesteia din tabelul obligaţiilor debitoarei, dispunând administratorilor judiciari trecerea acesteia în tabel ca şi creanţă garantată.

Sursa primară: Sentinţa civilă nr. 373/F/14.09.2005 dată în dosar nr. 791/21005 al

Tribunalului Satu Mare