Pretenţii

Obiect dosar: pretenţii

Sentinţă civilă nr. 195/27.01.2010

Constată că prin acţiunea înregistrată la această instanţă, reclamanta SC”X”SRL Y. care a solicitat obligarea pârâtului Consiliul local al comunei Y. la plata sumei de 102500 lei compusă din contravaloare investiţii şi amenajări în sumă de 55.000 lei, 17000 lei contravaloare dotări şi 30.000 lei daune morale.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de închiriere nr.4097/11.11.2004 a căminului cultural Y., că a efectuat investiţii în valoare de 15.000 euro, conform obligaţiei asumate şi ulterior reprezentanţii pârâtului au adoptat hotărârea nr. xxx din 20.05.20xx prin care au stabilit un program de funcţionare a barului până la ora 22, aducând în acest mod un prejudiciu mare societăţii deoarece aceasta are ca obiect de activitate organizarea de nunţi, discoteci, etc. Pentru acest motiv la data de 20.04.20xx prin hotărârea nr.xx Consiliul local Y. a aprobat rezilierea contractului de închiriere începând cu data de 20.04.20xx, reziliere solicitată de reclamantă prin care a pretins pârâtului şi plata sumei de 699.658.535 lei vechi.

În dovedire s-au depus înscrisuri şi s-a solicitat o expertiză tehnică de specialitate.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că pretenţiile reclamantei includ şi contravaloarea unor dotări neprevăzute în contract, pe care le poate ridica fără să afecteze lucrările efectuate şi apreciază că suma de 53.778 lei este valoarea reală a lucrărilor executate pe care o va onora în funcţie de prevederile bugetare, însă, ulterior nu a mai recunoscut pretenţiile reclamantei şi a solicitat respingerea acţiunii.

În dovedire a depus înscrisuri.

În cauză s-a efectuat o expertiză în construcţii pentru identificarea şi evaluarea îmbunătăţirilor efectuate de reclamantă, a fosei septice, a instalaţiei de încălzire, a tâmplăriei, a grupurilor sanitare, a instalaţiei electrice şi a dotărilor, inclusiv a bunurilor mobile.

Prin sentinţa civilă nr. xxx/2007 Judecătoria a admis în parte acţiunea reclamantei, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 13.943,35 lei RON reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la căminul cultural Y., a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1530 lei cheltuieli de judecată.

 S-a reţinut în esenţă că primăria Y. a închiriat societăţii reclamante prin licitaţie publică deschisă căminul cultural în suprafaţă de 235 m.p. , spaţiu aparţinând domeniului public al comunei Y., în vederea renovării şi dotării pentru a putea fi funcţional.

În obiectivele licitaţiei şi stabilirea preţului, sunt prevăzute în mod expres categoriile de lucrări necesare a fi executate, şi anume : alimentarea cu apă din reţeaua publică; construirea unei fose septice cu posibilitatea de vidanjare; montarea unei centrale termice pe combustibil lichid sau solid; montarea de calorifere; repararea tencuielilor interioare şi exterioare; repararea învelitorii sparte şi consolidarea şarpantei acolo unde este cazul.

În baza caietului de sarcini întocmit, a Hotărârii de Consiliu Local nr. 25, din 29.09.20xx, Procesului- verbal de licitaţie cu nr. xxxx, din 25.10.20xx şi Hotărârii de adjudecare cu nr. 3xxx, din 25.10.20xx, s-a încheiat Contractul de închiriere - nr. 4097, din 11.11.20xx, între Consiliul Local al comunei Y. - în calitate de proprietar şi S.C. X S.R.L.-Y. - în calitate de chiriaş .

 În urma încheierii contractului, conform capitolului V- Obligaţiile părţilor, este stipulat că predarea spaţiului către chiriaş se va face în baza unui proces verbal de predare - primire .

În acest proces verbal de predare - primire în mod obligatoriu trebuia prevăzut stadiul fizic al spaţiului în acel moment.

Părţile nu au pus la dispoziţia expertului acest proces verbal de predare-primire a spaţiului.

Din acest motiv expertul nu poate garanta exactitatea cantităţilor unor categorii de lucrări, ca de exemplu reparaţii tencuieli interioare, unde chiriaşul a susţinut că a executat aceste lucrări.

De asemenea, tot din lipsa procesului verbal de predare-primire, nu pot fi calculate valorile la reparaţiile instalaţiei electrice pe care chiriaşul susţine că le-a executat, punctul de vedere al proprietarului fiind altul, iar ţinând cont de faptul că aceste categorii de lucrări se execută numai cu societăţi autorizate în baza unor documentaţii anterior efectuate şi aprobate de instituţii specializate, la solicitarea expertului, chiriaşul reclamant nu a putut prezenta aceste documentaţii.

 În afara lucrărilor de reparaţii executate de către chiriaş şi care pot fi recunoscute de către proprietar, chiriaşul a mai executat unele lucrări care pe lângă faptul că nu sunt cuprinse în Caietul de sarcini, nu s-a întocmit documentaţia necesară obţinerii Autorizaţiei de construire conform Legii 50/1991- modificată,completată şi republicată, aşa cum era prevăzut în Caietul de sarcini.

Referitor la documentele predate de către chiriaş proprietarului, în vederea decontării, documente îndosariate şi înregistrate la nr. xxx, în urma studierii, comparării cu materialele necesare la lucrările executate la obiectivul Cămin Cultural - Y., s-a ajuns la concluzia că o mare parte a bonurilor şi facturilor prezentate nu se justifică .

Multe produse achiziţionate în baza acestor facturi nu au nici o legătură cu lucrările executate, în multe bonuri materialele nu sunt nominalizate.

 S-a constatat că în ce priveşte culpa, că nu se poate reţine vreo culpă în sarcina Consiliului Local al Comunei Y., prin adoptarea Hotărârii prin care s-a restricţionat programul de activitate al reclamantei, deoarece reclamanta putea să desfăşoare şi alte activităţi, conform celor prevăzute în capitolul II al Contractului de închiriere. Consiliul Local a fost forţat de împrejurări în a lua această hotărâre şi a acţionat conform dispoziţiilor legale (L 215/2001) ce-i permitea acest lucru. Astfel, hotărârea a fost luată în urma reclamaţiilor primite din partea cetăţenilor comunei Y. cu privire la tulburarea, în mod repetat, a liniştii publice în incinta localului, precum şi în afara acestuia (fapt ce reiese din cuprinsul hotărârii şi a plângerilor ce se află la dosar).

Contravaloarea dotărilor, care a fost solicitată de reclamantă nu pot fi luate în considerare, deoarece ele nu sunt prevăzute in contractul de închiriere, iar Caietul de sarcini, la pct. 4, vorbeşte, doar de renovarea si amenajarea Căminului Cultural Y., astfel încât sa fie funcţional De asemenea, aceste dotări (care nici măcar nu au fost cerute) reclamanta le poate ridica fără să afecteze lucrările efectuate .Din acest motiv pârâtul nu poate fi obligat la plata acestor dotări. In ce priveşte despăgubirile morale cerute, ele nu îşi au justificare.

Reclamanta nu numai ca nu a făcut dovada vreunui prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit dar nici măcar nu-l evidenţiază. In precizările acţiunii, reclamanta cere 30000 RON reprezentând daune morale/prejudiciu moral cauzat de crearea acestei situaţii litigioase, însă situaţia litigioasa existentă nu reprezintă temei pentru acordarea de daune morale.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta prin care a arătat următoarele:

Instanţa de fond, depăşind limitele determinate prin cererea de chemare în judecata şi cu ignorarea probatoriului administrat, recurge la a face o apreciere a sumei ce ar putea săi revină reclamantei cu titlu de despăgubiri pentru investiţiile făcute si apreciază că daunele morale trebuie sa fie dovedite sau evidenţiate, ceea ce apare ca fiind în dezacord cu dispoziţiile legale şi cu jurisprudenţa care a decis în sensul că, în privinţa daunelor morale „nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care trebuie să aprecieze o anumită suma globală.

Instanţa are obligaţia de a soluţiona fiecare din pretenţiile cuprinse în cererea cu care a fost investită, neputând ignora niciuna din pretenţiile reclamantului, dar neavând nici facultatea de a extinde din proprie iniţiativa solicitările părţilor şi de a pronunţa soluţii în legătură cu cereri care nu au fost formulate.

Pârâtul a formulat şi el recurs, iar prin decizia civilă nr. xxx/COM/26 mai 2009 Tribunalul Neamţ a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare pentru clarificarea capacităţii procesuale pasive a pârâtului deoarece întâmpinarea depusă la fila 38 din dosarul de fond fost formulată de Primarul şi Consiliul Local al comunei Y., fiind semnată de primarul comunei. De asemenea, precizările de la fila 152 dosar au fost formulate de aceleaşi autorităţi.

În dosarul nr. xxxx/321/20xx (conexat la dosar nr. xxx/321/200x, în întâmpinare (fila 14-15 dosar) s-a invocat compensaţia legală. Apărări cu privire la compensaţia legală au fost făcute de pârât şi în dosar nr.xx/321/2006 al Tribunalului Neamţ (fila 37-38).

La data de 7 decembrie 2006 (fila 52 dosar) pârâtul Consiliul Local a solicitat instanţei să dispună eliberarea de urgenţă a spaţiului pe care îl ocupă, obligarea la plata chiriei şi despăgubiri pentru încălcarea dreptului de proprietate.

Instanţa de recurs a apreciat că în mod greşit prima instanţă nu a pus în discuţie părţilor şi nu a calificat cererea formulată la 07.12.2006 (fila 52 dosar).

Întrucât pârâtul a formulat cererea în care a invocate pretenţii faţă de reclamantă, pretenţii prin care a solicitat eliberarea spaţiului, plata chiriei şi plata de despăgubiri, această cerere îmbracă forma unei cereri reconvenţionale, instanţa de fond având obligaţia de a dispune cu privire la aceasta.

Chiar în condiţiile în care, în cauză, după punerea în discuţie a respectivei cereri, s-ar fi ivit vreun impediment cu privire la soluţionarea acesteia (desistarea pârâtului, etc) instanţa era obligată să analizeze temeinicia apărărilor formulate cu privire la compensaţia legală.

Este eronată reţinerea făcută în considerente de prima instanţă potrivit căreia instanţa nu poate dispune asupra cererii de compensare întrucât nu s-a făcut în cadrul unei cereri reconvenţionale.

Compensaţia legală constituie un mijloc de apărare deoarece tinde la limitarea efectelor cererii principale astfel încât poate fi invocată oricând, chiar şi direct în faţa instanţei de apel ( art. 294 alin. 2 Cod procedură civilă).

În consecinţă, cererea prin care se invocă compensaţia legală nu are caracterul unei cereri reconvenţionale, pronunţarea asupra acestui mijloc de apărare fiind obligatorie.

De asemenea, instanţa de fond nu a pus în discuţie părţilor calitatea procesuală a Primarului comunei de a formula apărări faţă de pretenţiile reclamantei.

Punerea în discuţie a calităţii procesuale a primarului se impunea cu atât mai mult cu cât acţiunea a fost formulată în contradictoriu cu Consiliul Local.

Astfel, în baza art. 23 din Legea 215/2001, Consiliul Local este autoritate deliberativă a administraţiei publice, atribuţiile referitoare la bugetul local fiind stabilite prin lege în sarcina primarului ( art.63 alin. 1 lit. c), aceasta fiind autoritatea executivă a administraţiei publice şi care reprezintă în justiţie unităţile administrativ teritoriale.

Deşi Consiliul Local a fost parte în contractul în baza căruia reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile, urmează ca, în rejudecare, instanţa de fond să aprecieze dacă în sarcina acestei autorităţii pot fi stabilite obligaţii de plată în raport cu dispoziţiile Legii 215/2001.

La rejudecare, reclamanta a formulat o precizare a acţiunii prin care a ridicat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei, că solicită declinarea competenţei de soluţionare la Tribunal – Secţia comercială, Contencios Administrativ şi Fiscal deoarece cauza are drept obiect obligarea Consiliului local al Comunei Y. de a continua punerea în executare a Hotărârii nr.17/20.04.2006 a Consiliului local al Comunei Y., să achiziţioneze prin cerere şi ofertă a unui serviciu de evaluare a lucrărilor de investiţii efectuate la căminul cultural, primarul comunei Y. fiind împuternicit să ducă la îndeplinire prevederile acestei hotărâri.

A menţionat expres prin apărătorul ales că nu doreşte ca prima instanţă să oblige pârâtul la plata despăgubirilor solicitate iniţial, pe baza expertizei, ci instanţa superioară, de contencios administrativ să dispună continuarea executării actului administrativ susmenţionat. A solicitat de asemenea şi restituirea taxelor de timbru făcute cu acest proces.

Primarul comunei Y. este cel însărcinat să pună în executare Hotărârea de Consiliu Local, iar dispoziţiile art. 1 din Legea 554/02.12.2004 privind contenciosul administrativ statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ”. De asemenea, Legea 215/23.04.2001 privind administraţia publica locală încadrează în categoria contravenţiilor, sancţionându-le cu amenda, nepunerea în aplicare, cu rea-credinta, a hotărârilor consiliului local de către primar (art. 118 alin. 1 pct. a).

Excepţia de necompetenţă invocată are caracter absolut, dilatoriu, putând fi invocată de oricare din părţi, deci chiar de partea care a formulat cererea de chemare in judecată.

Pentru a împiedica tergiversarea soluţionării cauzei, cheltuieli inutile şi, nu în cele din urmă pronunţarea unei hotărâri susceptibile de casare, a solicitat admiterea excepţiei de necompetenţă materială a Judecătoriei  şi declinarea spre competentă soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Având în vedere acestea şi faptul că reclamantul are dispoziţia acţiunii, urmează a se admite excepţia invocată şi a se declina competenţa la Tribunalul Neamţ.

În ce priveşte restituirea taxelor judiciare de timbru, această cerere se va respinge deoarece acţiunea în pretenţii formulată de reclamantă, astfel cum s-a înregistrat la instanţă iniţial, este evaluabilă în bani şi trebuia taxată potrivit prevederilor art.2 din Legea nr.146/1997, nu există vreo justificare sau temei legal pentru restituirea taxei, după judecarea fondului, judecarea în căile de atac şi rejudecare după casare.

Domenii speta

Spete similare