Pretenţii

Dosar nr. 2332/308/2012

Operator de date cu caracter personal 3192

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA

CIVIL

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 612/2013

Şedinţa publică de la 10 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE Claudia Toma

Grefier Raluca Pop

Pe rol pronunţarea în cauza civilă privind pe reclamanta L.B. şi pe pârâta E.M.E., având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în pronunţare se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 03.04.2013, iar susţinerile şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când Judecătoria, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru azi, 10.04.2013, când s-a pronunţat următoarea hotărâre.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighişoara la data de 05.10.2012, reclamanta L.B., în contradictoriu cu pârâta E.M.E. a solicitat instanţei obligarea pârâtei la restituirea sumei de 9500 de lei acordată cu titlu de împrumut precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat în esenţă că la data de 18.05.2012 a împrumutat pârâtei care este medic în Sovata suma de 10000 de lei pentru o perioadă de maxim o lună de zile astfel cum a fost consemnat în înscrisul sub semnătură privată semnat de ambele părţi, sumă care nu i-a fost restituită. A mai arătat reclamanta că la data de 05.12.2009 pârâta i-a restituit suma de 500 de lei  şi i-a promis că îi va restitui restul banilor deoarece în momentul respectiv avea unele greutăţi.

În drept au fost invocate prevederile art. 1576, 1578, 1584-1856 C.civ., art.112-114 C.proc.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 681 lei şi timbru judiciar de 1,5 lei.

În probaţiune, reclamanta a depus în copie înscrisul sub semnătură privată (f.5)

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii  ca neîntemeiată întrucât restituirea sumei împrumutate s-a făcut în rate în mod căzut de acord pe cale verbală între părţi sens în care va depune un înscris. A mai arătat pârâta că o parte din banii împrumutaţi erau solicitaţi de numita Toth Elza care nu putea prezenta o garanţie pentru restituirea împrumutului şi de comun acord s-a ajuns la acea formulare. Astfel, a precizat pârâta că între momentul împrumutului şi scadenţa acestuia a intervenit între reclamantă şi numita Toth Elza convenţia ca datoria să fie achitată în rate, fiecare după necesităţi, respectiv posibilităţi iar după fiecare plată, numita Toth Elza îi prezenta acel înscris prin care dovedea plata sumelor în rate cu semnăturile respective. În legătură cu suma de 500 de lei, pârâta a învederat instanţei că între timp, deoarece reclamanta avea o nevoie o urgentă de bani a venit la ea şi i-a înmânat suma de 500 de lei, sumă care din neglijenţă nu a fost trecută de reclamantă şi numita Toth Elza în acea evidenţă scrisă şi semnată de dumnealor. A mai învederat pârâta că reclamanta a beneficiat de serviciile sale de consultanţă medicală şi tratament.

Pârâta a anexat în probaţiune înscrisul la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării (f.11)

În vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele, instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri dar şi interogatoriul reciproc al părţilor administrat la termenul din 03.04.2013 (f.38-39, f.41), respectiv proba testimonială cu martora Toth Elza (f.33) şi cu martorul Teodor Sandor (f.37) care au fost administrate la termenul din 06.03.2013 respectiv 03.04.2013. La data de 03.04.2013 a fost administrat, de asemenea, de către instanţă reclamantei un supliment de interogatoriu (f.40).

La termenul din 14.02.2013, pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune motivând că din acţiunea introductivă şi din înscrisurile anexate reiese că reclamanta se prevalează de un înscris sub semnătură privată  - contract de împrumut încheiat între părţi la data de 7 mai 2008 care avea termen de restituire a sumei o lună iar termenul s-a împlinit la data de 7 iunie 2008. A mai arătat pârâta că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată la data de 05.10.2012, fiind depăşit termenul de 3 ani. Având cuvântul asupra excepţiei, reclamanta a arătat că termenul de prescripţie se calculează de la data de 05.12.2009 când pârâta i-a restituit reclamantei suma de 500 de lei. Instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei pe care a unit-o în temeiul art. 137 alin.(2) cu fondul cauzei întrucât a considerat necesară administrarea unui probatoriu complex pentru soluţionarea acesteia, fiind nevoie de dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.

La termenul din 10.04.2013, pârâta a depus concluzii scrise prin care a învederat că după unirea excepţiei cu fondul au fost administrate proba cu interogatoriul şi probe testimoniale din care a rezultat faptul că pârâta a restituit întreaga sumă împrumutată şi chiar peste această sumă până la finalul lunii decembrie 2008 însă termenul general de prescripţie se calculează de la data la care reclamanta avea dreptul să ceară restituirea împrumutului, respectiv 17.06.2008 iar raportat la această dată acţiunea este tardiv formulată. În legătură cu fondul cauzei, pârâta a arătat că din ansamblul probator rezultă faptul că pârâta a restituit integral suma primită cu titlu de împrumut şi că a restituit chiar mai mulţi bani decât suma primită datorită întârzierii faţă de termenul stipulat. A mai menţionat pârâta că prin intermediul probei testimoniale a demonstrat că numita Toth Elza, în calitate de mandatară a restituit reclamantei sumele de bani, ultima fiind predată reclamantei în luna decembrie 2008 iar această probă nu a fost combătută de către reclamantă. De asemenea, a arătat pârâta că reclamanta, în cuprinsul acţiunii introductive a precizat că a primit de la pârâtă suma de 500 de lei însă, ulterior, în faţa instanţei, prin răspunsurile date la interogatoriu, a afirmat că nu a primit nicio sumă de bani de la pârâtă, dar a primit medicamente. A precizat pârâta că această afirmaţie nu poate fi luată în considerare deoarece nu a fost dovedită şi nu ar putea demonstra decât că între reclamantă şi pârâtă exista o relaţie pacient-medic iar specificul relaţiei pacient-medic este administrarea de medicamente. De altfel, nu are nicio relevanţă predarea de medicamente deoarece în contractul de împrumut nu s-a prevăzut ca  modalitate alternativă de plată predarea de medicamente şi nici ulterior nu a intervenit o asemenea înţelegere între părţi.

Examinând cu prioritate actele şi lucrările dosarului pentru soluţionarea excepţiei prescripţiei extinctive, în temeiul art. 137 C.proc.civ., instanţa constată următoarele:

Între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat la data de 17.05.2008 un contract de împrumut având ca obiect suma de 100 000 000 lei vechi (10 000 RON) cu perioada de restituire o lună, astfel cum rezultă din înscrisul sub semnătură privată de la fila 5 din dosar.

Pârâta a afirmat că părţile au convenit ca restituirea împrumutului să se facă în rate, depunând un început de dovadă scrisă (f.11) în completarea căreia a solicitat administrarea probei cu martori.

Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, în cazul drepturilor de creanţă, termenul prescripţiei este de 3 ani.

De asemenea, conform art. 16 alin. 1 lit. a din decretul nr. 167/1958 „Prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.”

Instanţa reţine faptul că, potrivit art. 1191 C.civ. „Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată.

Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecţionării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depăşeşte 250 lei.”

Totuşi, conform art. 1197 C.civ. „Regulile mai sus prescrise nu se aplică în cazul când există un început de dovadă scrisă.

Se numeşte început de dovadă orice scriptură a aceluia în contra căruia s-a format petiţia, sau a celui ce el reprezintă şi care scriptură face a fi de crezut faptul pretins.”

Reclamanta a învederat prin cererea de chemare în judecată faptul că pârâta i-a restituit suma de 500 de lei însă, la interogatoriul administrat (f.38-39) reclamantei, aceasta a răspuns: „Nimic nu mi-a fost restituit. Nicio sumă nu mi-a fost restituită” iar în suplimentul de interogatoriu administrat (f.40), la întrebarea instanţei dacă pârâta i-a restituit suma de 500 de lei aceasta a precizat „Nu am primit suma, dar am primit medicamente cam în această valoare”, „Am primit aceste medicamente pe datorie, dar consider că au fost o restituire parţială a împrumutului datorat”. Ulterior, aceasta a menţionat că a primit o pungă de medicamente la momentul împrumutului şi în anul anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Instanţa constată o neconcordanţă între cele învederate prin cererea de chemare în judecată şi cele afirmate de reclamantă cu ocazia interogatoriului.

Instanţa reţine că probarea unor situaţii de fapt, respectiv dacă şi cu ce titlu i-au fost remise reclamantei medicamentele se poate face prin orice mijloc de probă sens în care a fost încuviinţată proba cu martorul Teodor Şandor.

Martorul Teodor Sandor propus de către reclamantă (f.37) a relatat instanţei „Nu ştiu nimic despre împrumut, nu eram acolo, nu am văzut nimic”. De asemenea, acesta a arătat că a văzut-o pe pârâtă în curtea imobilului reclamantei cu doi ani în urmă însă, deoarece era în spatele casei şi săpa grădina, nu a putut menţiona de ce venise aceasta, a văzut ulterior nişte medicamente puse pe masă.

În aceste condiţii, instanţa trebuie să aibă în vedere susţinerile pârâtei în sensul că între aceasta şi reclamantă există o relaţie pacient-doctor iar specificul acestei relaţii îl reprezintă administrarea de medicamente. De altfel, nici reclamanta nu a negat existenţa unei asemenea relaţii.

Astfel, din probele administrate, instanţa nu poate concluziona că a fost întrerupt cursul prescripţiei în sensul prevăzut de art. 16 lit. a din Decretul 167/1958 şi nici data la care o eventuală întrerupere ar fi avut loc în condiţiile în care reclamata a afirmat iniţial că i-a fost restituită suma de 500 de lei la data de 5.12.2008 iar ulterior, fiind întrebată special de către instanţă dacă i-a fost dată suma de 500 de lei vreodată a răspuns că nu a primit-o. Pe de altă parte, pârâta nu a făcut referire la suma menţionată de reclamantă decât pentru a proba că i-a restituit întregul împrumut în luna decembrie a anului 2008 (f.41), astfel cum a afirmat şi martora Toth Elza (f.33) în completarea începutului de dovadă scrisă de la fila 11. 

Conform art. 7 alin. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 „Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune (…) Dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul.” În cauză, prin înscrisul constatator al contractului de împrumut (f.5), instanţa constată că părţile au prevăzut ca termen de restituire o lună de la data încheierii contractului (17.05.2008). Instanţa remarcă faptul că de la această dată şi până la introducerea cererii de chemare în judecată (05.10.2012) au trecut mai mult de 4 ani. 

Instanţa aminteşte că recunoaşterea datoriei în sensul prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958 poate fi şi tacită, însă ea trebuie să rezulte fără echivoc din manifestări care să ateste existenta dreptului celui împotriva căruia curge prescripţia. Constituie acte de recunoaştere tacită plata parţială a datoriei, achitarea, in tot sau in parte, a dobânzilor sau penalităţilor, solicitarea unui termen de plata si altele asemenea. Or, în cauza de faţă, echivocul planează asupra manifestărilor părţilor. Chiar şi în cazul în care instanţa ar avea în vedere o eventuală întrerupere a cursului prescripţiei extinctive prin considerarea unui acord al părţilor în sensul restituirii în rate, astfel cum a încercat să demonstreze pârâta prin completarea înscrisului de la fila 11, din probele administrate rezultă că ultima plată ar fi fost efectuată cel mai târziu în luna decembrie a anului 2008 iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 05.10.2012, după 3 ani şi 10 luni de la presupusa restituire.

În orice caz, raţiunea existenţei instituţiei prescripţiei extinctive este aceea de a sancţiona pasivitatea creditorului obligaţiei şi a asigura securitatea raporturilor juridice prin stingerea dreptului la acţiune în sens material neexercitat în termenul prevăzut de lege şi imposibilitatea de a mai obţine astfel condamnarea pârâtului.

Pe cale de consecinţă, faţă de cele mai sus expuse, instanţa urmează să admită excepţia prescripţiei extinctive şi va respinge acţiunea ca fiind prescrisă.

Întrucât reclamanta a căzut în pretenţii aflându-se în culpă procesuală, instanţa, în temeiul art. 274 C.proc civ, o va obliga la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către pârâtă constând în onorariu de avocat în cuantum de 1240 de lei conform chitanţei nr. 035 din 14.02.2013 depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia prescripţiei extinctive invocată de pârâta E.M.E..

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta L.B., domiciliată în Sovata, jud. Mureş, în contradictoriu cu pârâta E.M.E., domiciliată în Sovata, jud. Mureş, ca prescrisă.

Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.04.2013.

Preşedinte,

Claudia Toma

Grefier,

Raluca Pop

Red. CT/tehnored. R.P

17.05.2013/4 ex.

Domenii speta

Spete similare