Recurs contencios administrativ. Restituirea sumei platite cu titlu de contributie de asigurari de sanatate aferenta platilor compensatorii acordate la încetarea contractului de munca, ca urmare a unei concedieri colective.

SECTIA A II – A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Materie: RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Restituirea sumei platite cu titlu de contributie de asigurari de sanatate aferenta platilor compensatorii acordate la încetarea contractului de munca, ca urmare a unei concedieri colective.

-Art. 256 alin. 2 si 3 din Legea nr. 95/2006

-Art. 257 alin. 6 din Legea nr. 95/ 2006

-Art. 117 Cod de procedura fiscala

Intimatul a avut calitatea de salariat al tertei SC E. R. SA, iar urmare a concedierilor colective, începând cu data de 31.12.2010, i-a încetat  contractul individual de munca în baza art. 65 alin. 1 Codul muncii. Ca urmare, la data disponibilizarii, intimatul a beneficiat de plati compensatorii în cuantumul ultimului salariu brut  de încadrare pentru fiecare an lucrat la care s-a adaugat o suma egala cu înca doua salarii.

Terta S.C. E. S.A., în calitate de angajator, a retinut din sumele de bani stabilite reclamantului cu titlu de plati compensatorii suma de 3406 lei cu titlu de asigurari sociale de sanatate, suma pe care a virat-o M.F.P. – A.N.A.F.

Prin cererea înregistrata la  recurenta sub nr. xxxxxx/28.04.2014, intimatul i-a solicitat acesteia, în temeiul art. 117 Cod de procedura fiscala coroborat cu art. 257 alin. 6 Cod de procedura fiscala, restituirea sumelor achitate de catre angajator cu titlu de contributii de asigurari sociale de sanatate.

În ceea ce priveste calitatea procesuala a recurentei, prima instanta în mod legal a procedat la respingerea exceptiei invocate în acest sens de aceasta parte, apreciind ca dispozitiile art. 256 din Legea 95/2006 confera acestei parti calitate procesuala pasiva în cauza.

Astfel, conform prevederilor art. 256 alin.2 si 3, colectarea contributiilor persoanelor juridice si fizice care au calitatea de angajator se face de catre Ministerul Finantelor Publice, prin A.N.A.F., în contul unic deschis pe seama C.N.A.S. în conditiile legii, iar colectarea contributiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de catre A.N.A.F., se efectueaza de catre casele de asigurari; din sumele colectate în contul fondului potrivit alin. (2), o cota de 60% se repartizeaza obligatoriu de catre ordonatorul principal de credite caselor de asigurari de sanatate, proportional cu veniturile realizate la nivel teritorial, si ramân la dispozitia acestora.

Prin urmare, în speta, colectarea contributiilor de la S.C. E. R. S.A. s-a facut de catre recurenta A.N.A.F., care a repartizat ulterior doar o cota de 60% catre casa de asigurari, astfel ca  recurenta are calitate procesuala pasiva în cauza.

Nu este întemeiat nici motivul de recurs privind lipsa calitatii procesuale active a intimatului reclamant. Astfel, instanta de control judiciar a constatat ca intimatul reclamant este persoana careia i s-au retinut contributiile a caror restituire se cere existând astfel concordanta necesara între titularul dreptului subiectiv pretins si persoana care figureaza în proces în calitate de reclamant.

Referitor la motivul de recurs privind prescriptia dreptului material la actiune, în mod corect a retinut instanta de fond aplicabilitatea în speta a prevederilor art. 257 pct. 8 din Legea 95/2006 raportat la prevederile art. 91 din O.G. 92/2003 din interpretarea coroborata a acestor rezultând ca în cazul contributiei la asigurari sociale termenul de prescriptie este de 5 ani si nu de 3 ani, astfel cum pretinde recurenta, astfel încât raportat la data platii contributiei si tinând seama de momentul introducerii prezentei actiuni, termenul de prescriptie nu s-a împlinit.

Sub aspectul fondului cauzei, s-a constatat ca prima instanta a facut în mod corect aplicarea prevederilor art. 257 alin.6 din Legea 95/2006, ca urmare a faptului ca pentru sumele acordate intimatului în urma disponibilizarii nu se datoreaza contributia de asigurari de sanatate.

Astfel, instanta de control judiciar a retinut ca potrivit 257 alin.6 din Legea 95/2006, în vigoare la data retinerii sumei a carei restituire se cere, contributia de asigurari sociale de sanatate nu se datoreaza asupra sumelor acordate în momentul disponibilizarii, venitului lunar de completare sau platilor compensatorii, potrivit actelor normative care reglementeaza aceste domenii, precum si asupra indemnizatiilor reglementate de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, cu modificarile ulterioare.

Curtea a constatat ca legiuitorul nu a limitat aplicarea acestei scutiri doar la situatiile expuse în O.U.G. 8/2003, respectiv O.U.G. 98/1999, astfel ca invocarea de catre recurenta a dispozitiilor O.U.G. 98/1999 nu are relevanta în cauza deoarece în speta nu sunt aplicabile aceste prevederi, S.C. E. R. S.A. nefacând parte din categoria celor carora li se aplica aceste prevederi.

Nu s-a putut retine nici motivul de recurs privind netemeinicia sentintei atacate pe motiv ca nu s-a avut în vedere distinctia între sumele reprezentând compensatii banesti individuale si sumele reprezentând plati compensatorii, având în vedere ca prevederile 257 alin. 6 din Legea 95/2006, în vigoare la momentul retinerii sumei a carei restituire se cere, nu operau o astfel de distinctie, precizându-se în mod expres ca nu se datoreaza contributia la asigurarile de sanatate pentru sumele acordate în momentul disponibilizarii.

Decizia nr. 1594/CA/27.04.2015 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II - a civila, de contencios administrativ si fiscal

Dosar nr. 1693/83/CA/2014

Prin Sentinta civila nr. 2460/CA/05.11.2014 pronuntata de Tribunalul S. M. s-au respins exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata de pârâta A.N.A.F. – Directia Generala a Marilor Contribuabili.

S-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de pârâta A.N.A.F. – Directia Generala a Marilor Contribuabili.

S-a respins exceptia prescriptiei actiunii invocata de pârâta A.N.A.F. – Directia Generala a Marilor Contribuabili.

S-a admis actiunea în contencios administrativ fiscal înaintata de reclamantul S. V.D., împotriva pârâtei A.N.A.F. – Directia Generala a Marilor Contribuabili si, în consecinta:

A fost obligata pârâta la restituirea sumei de 3.406 lei achitata de angajatorul E. R. SA în numele reclamantului cu titlu de contributii de asigurari sociale de sanatate aferenta platilor compensatorii acordate la încetarea contractului de munca al reclamantului, ca urmare a concedierilor colective.

A fost obligata pârâta sa plateasca reclamantului suma de 700 lei cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei hotarâri, în termen, a formulat recurs pârâta A.N.A.F., solicitând admiterea acestuia si casarea în totalitate a sentintei atacate, cu consecinta respingerii cererii ca neîntemeiata, în motivare aratând urmatoarele:

În mod eronat instanta de fond a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de A.N.A.F., ignorând apararile formulate de pârâta în acest sens.

În sustinerea exceptiei invocate mentioneaza ca institutia recurenta nu are decât calitatea de a colecta contributiile de asigurari sociale de sanatate în Fondul unic de asigurari sociale de sanatate si de a executa silit debitele constituite din contributii de asigurari sociale de sanatate, dar dispozitia asupra sumelor astfel constituite revine atât Casei Nationale de Pensii Publice cat si Ministerului Finantelor Publice, în calitate de ordonator principal de credite bugetare. În acest context, invoca dispozitiile art. 256 din Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006. Ca atare, arata ca recurenta nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecatii si de aceea nu existau motive pentru a se pronunta o hotarâre judecatoreasca în contradictoriu cu A.N.A.F..

Mai arata ca în mod eronat instanta de fond a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului motivat de faptul ca acesta nu are calitatea de contribuabil potrivit dispozitiilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, astfel încât, aceasta nu poate solicita restituirea sumelor retinute cu titlu de contributii la asigurarile de sanatate, aferente platilor compensatorii acordate la încetarea contractului de munca ca urmare a concedierilor colective de la institutia recurenta. Astfel, apreciaza ca, în cauza, un eventual raport juridic ar putea exista între reclamant si angajatorul sau, însa în niciun caz nu se poate retine ca între C.A.S.S. sau A.N.A.F. si reclamant ar exista un raport juridic fiscal care sa dea posibilitatea acestuia de a solicita restituirea acestor sume de la A.N.A.F. De asemenea, face trimitere la dispozitiile art. 17 din O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala.

Mai sustine recurenta, în esenta, ca, în mod eronat, instanta de fond a respins exceptia prescriptiei actiunii invocata de A.N.A.F., ignorând apararile formulate de recurenta în acest sens.

În acest sens, recurenta învedereaza ca solicitarea reclamantului privind restituirea sumei de 3.406 lei retinuta si virata în conturile paratei A.N.A.F. cu titlu de contributii la asigurarile de sanatate, aferente platilor compensatorii acordate la încetarea contractului de munca ca urmare a concedierilor colective, se întemeiaza pe raporturile de munca existente intre reclamant si SC E. SA pana la data de 31.12.2010.

Conform sustinerilor recurentei, potrivit dispozitiilor art.268 alin.1) lit. c) raportat la dispozitiile art.171 alin.1) din Codul Muncii, în cazul raspunderii civile contractuale patrimoniale, dreptul material la actiune se prescrie în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului. Apreciaza ca cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, în situatia în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat.

Raportat la faptul ca relatiile contractuale de munca dintre reclamant si SC E. SA au încetat prin Decizia nr. xxx/20.12.2010, termenul de prescriptie curgând de la data sumei pretins nedatorata, iar actiunea a fost introdusa la data de 25.06.2014, considera ca dreptul la actiune al reclamantului este prescris.

În subsidiar, recurenta solicita a se constata ca hotarârea atacata este nelegala si netemeinica si în ceea ce priveste fondul cauzei.

Conform sustinerilor recurentei, instanta de fond ar fi trebuit sa tina seama de prevederile O.U.G. nr.98/24.06.1999 privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte individuale de munca vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective, aprobata prin Legea nr. 312/2001.

Arata recurenta, în esenta, ca sumele platite persoanelor ale caror contracte de munca au fost desfacute au reprezentat compensatii banesti individuale, acordate fiecarui salariat, în temeiul contractului colectiv de munca, din fondul de salarii al societatii.

Astfel, apreciaza recurenta ca sumelor în cauza nu li se aplica dispozitiile exprese ale OG nr.98/1999 privind impozitarea platilor compensatorii, legiuitorul stabilind un regim juridic distinct cu privire la aceste sume de bani, cu titlu de exceptie, prevazut în art.42 din aceasta ordonanta.

De asemenea, învedereaza faptul ca, în Anexa 2 la O.U.G. nr.98/1999, sunt mentionate societatile prevazute în planul de restructurare si ai caror salariati au primit plati compensatorii potrivit art.29 din ordonanta, iar SC E. R. SA nu se regaseste printre acestea.

Per a contrario, arata ca rezulta în mod clar faptul ca pârâta a acordat compensatii banesti individuale, conform art.42 din O.U.G. nr.98/1999 pentru care, în mod corect a fost retinuta impozitarea platilor compensatorii si CAS.

Sustine recurenta, în esenta, ca trebuie facuta distinctia între platile compensatorii definite de legiuitor prin art.28 din OUG nr.98/1999 privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective, ca fiind „sume neimpozabile al carui cuantum lunar este egal cu salariul mediu net pe unitate, realizat în luna anterioara disponibilizarii”, pe de o parte, si compensatiile banesti care sunt sume asimilate veniturilor salariale, aplicându-se prevederile de impunere fiscala, prevazute de pct.68 lit. l) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, pe de alta parte.

Prin urmare, arata, recurenta, în esenta ca este fara echivoc faptul ca dispozitiile punctului 68, lit. I) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, prevad care sunt veniturile asimilate salariilor si care urmeaza a fi impozitate.

Astfel, pârâta SC E. R. S.A a acordat compensatii banesti individuale catre personalul disponibilizat, din fonduri proprii, în conformitate cu prevederile art. 167 alin. 1 din Contractul colectiv de munca, astfel cum a sustinut intimatul reclamant, aceste plati fiind considerate venituri asimilate salariilor si în consecinta fiind supuse impozitarii.

În consecinta, considera recurenta ca în mod corect s-a procedat la calcularea, retinerea si virarea contributiei individuale de asigurari sociale, având în vedere venitul brut realizat de catre salariat si nu se justifica restituirea sumelor solicitate.

Totodata, învedereaza dispozitiile art.5 din Legea nr.200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale care mentioneaza concret care sunt sursele de constituire ale acestui fond, respectiv contributia angajatorilor si celelalte categorii enumerate în cadrul acestui articol.

De asemenea, face trimitere la dispozitiile art.7 din Legea nr.200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale.

Referitor la mentiunea instantei de obligare la plata cheltuielilor de judecata, considera ca este neîntemeiata având în vedere ca nu sunt întrunite conditiile prevazute de art.451 - 452 Cod de procedura civila.

În drept, s-au invocat dispozitiile art.486 si respectiv art. 488 alin. 1 pct. (8) din Noul Cod de procedura civila.

Intimatul reclamant S. V.D., prin întâmpinarea formulata, a solicitat respingerea recursului ca nefondat si pe cale de consecinta:

- sa se mentina ca temeinice si legale dispozitiile sentintei civile nr. 2460/CA/5.11.2014 a Tribunalului S. M.,

- sa se respinga exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a recurentei-parate

- sa se respinga exceptia lipsei calitatii procesuale active a intimatului reclamant,

- sa se respinga exceptia prescriptiei dreptului material la actiune,

- cu cheltuieli de judecata, constând în onorariu de avocat (in fond 400 lei si recurs 200 lei) si 300 lei taxa de timbru judiciar.

În motivare, arata urmatoarele:

În ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei recurente, o considera neîntemeiata si solicita respingerea acesteia.

Astfel, intimatul arata, ca, colectarea contributiilor persoanelor fizice si juridice ce au calitatea de angajator se face de catre Ministerul Finantelor Publice prin A.N.A.F., în contul unic deschis pe seama C.N.A.S. în conditiile legii.

Administrarea veniturilor bugetare reprezentând contributii sociale, potrivit art. 19, 27, 32 din OG 86/2003 începând cu data de 01.01.2004, se face de catre Ministerul Finantelor Publice, prin unitati subordonate, astfel ca cel care a colectat aceste venituri, respectiv ANAF, are si obligatia de a le restitui.

Ministerul Finantelor Publice prin unitatile sale subordonate, este cel care preia activitatile privind declararea, constatarea, colectarea, administrarea, controlul sau solutionarea contestatiilor privind contributiile de asigurari sociale, asigurari de somaj, asigurari de sanatate, precum si orice alte contributii datorate de catre angajator, persoane fizice sau persoane juridice. Potrivit art. 19 pct. 2 din OG 86/2003, A.N.A.F. este responsabila la nivel central si teritorial, în numele si în contul statului, de aplicarea legislatiei privind impozite, taxe, contributii si alte venituri ale bugetului de stat precum si venituri ale altor autoritati si institutii publice centrale, a caror administrare ii este conferita prin acte normative. Astfel, considera ca se justifica introducerea în cauza, în calitate de parata, având calitate procesuala pasiva, a A.N.A.F.

În ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active a intimatului reclamant, solicita respingerea acesteia aratând ca din interpretarea art. 26 alin. 1 Cod de procedura fiscala, angajatorul este cel care a platit asigurarile de sanatate în numele debitorului, debitor fiind salariatul. Acesta este textul de lege care îndreptateste A.N.A.F. sa retina de la angajator sume de bani pe seama angajatului debitor.

Drept urmare, arata ca intimatul, în calitate de debitor/contribuabil pentru care platitorul/angajator a virat sume de bani catre pârâta, justifica calitate procesuala activa în prezenta cauza.

În ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, solicita respingerea acesteia aratând ca potrivit art. 257 pct. 8 din Legea 95/2006: „Termenul de prescriptie a platii contributiei de asigurari sociale de sanatate se stabileste în acelasi mod cu cel prevazut pentru obligatiile fiscale”. Art. 91 alin. 1 si 2 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, prevede: „(I) Dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu exceptia cazului în care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescriptie a dreptului prevazut la alin. (I) începe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui în care s-a nascut creanta fiscala potrivit art. 23, daca legea nu dispune altfel.

Facând aplicarea textelor legale în vigoare, concluzioneaza ca termenul de prescriptie este de 5 ani si nu cel general de 3 ani sau cele speciale din domeniul dreptului muncii, invocate de catre pârâta.

În ceea ce priveste fondul cauzei, solicita a se constata faptul ca în mod corect instanta de fond a admis actiunea formulata de catre reclamant si a obligat pârâta recurenta la restituirea sumelor colectate cu titlu de contributii asigurari de sanatate aferente platilor compensatorii.

Astfel, potrivit art. 257 al. 6 din Legea 95/2006, privind reforma în domeniul sanatatii, în vigoare la data disponibilizarii si a colectarii: „Contributia de asigurari sociale de sanatate nu se datoreaza asupra sumelor acordate în momentul disponibilizarii, venitului lunar de completare sau platilor compensatorii, potrivit actelor normative care reglementeaza aceste domenii”. Cu toate acestea, parata, în mod nelegal, colecteaza contributii la asigurarile de sanatate aferente platilor compensatorii, în cuantum de 5,5% calculata la suma încasata de 61.938 lei (face trimitere la rubrica plata compensatorie - fluturasul de salariu).

În drept, s-au invocat dispozitiile art. 201 alin. 2 Noul Cod de procedura civila.

Examinând recursurile instanta a constatat urmatoarele:

Intimatul a avut calitatea de salariat al tertei SC E. R. SA, iar urmare a concedierilor colective, începând cu data de 31.12.2010, i-a încetat  contractul individual de munca în baza art. 65 alin. 1 Codul muncii. Ca urmare, la data disponibilizarii, intimatul a beneficiat de plati compensatorii în cuantumul ultimului salariu brut  de încadrare pentru fiecare an lucrat la care s-a adaugat  o suma egala cu înca doua salarii.

Terta S.C. E. S.A., în calitate de angajator, a retinut din sumele de bani stabilite reclamantului cu titlu de plati compensatorii suma de 3406 lei cu titlu de asigurari sociale de sanatate, suma pe care a virat-o M.F.P. – A.N.A.F.

Prin cererea înregistrata la  recurenta sub nr. xxxxxx/28.04.2014, intimatul i-a solicitat acesteia, în temeiul art. 117 Cod de procedura fiscala coroborat cu art. 257 alin. 6 Cod de procedura fiscala, restituirea sumelor achitate de catre angajator cu titlu de contributii de asigurari sociale de sanatate.

În ceea ce priveste calitatea procesuala a recurentei, prima instanta în mod legal a procedat la respingerea exceptiei invocate în acest sens de aceasta parte, apreciind ca dispozitiile art. 256 din Legea 95/2006 confera acestei parti calitate procesuala pasiva în cauza.

Astfel, conform prevederilor art. 256 alin.2 si 3, colectarea contributiilor persoanelor juridice si fizice care au calitatea de angajator se face de catre Ministerul Finantelor Publice, prin A.N.A.F., în contul unic deschis pe seama C.N.A.S. în conditiile legii, iar colectarea contributiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de catre A.N.A.F., se efectueaza de catre casele de asigurari; din sumele colectate în contul fondului potrivit alin. (2), o cota de 60% se repartizeaza obligatoriu de catre ordonatorul principal de credite caselor de asigurari de sanatate, proportional cu veniturile realizate la nivel teritorial, si ramân la dispozitia acestora.

Prin urmare, în speta, colectarea contributiilor de la S.C. E. R. S.A. s-a facut de catre recurenta A.N.A.F., care a repartizat ulterior doar o cota de 60% catre casa de asigurari, astfel ca  recurenta are calitate procesuala pasiva în cauza.

Nu este întemeiat nici motivul de recurs privind lipsa calitatii procesuale active a intimatului reclamant. Astfel, instanta de control judiciar a constatat ca intimatul reclamant este persoana careia i s-au retinut contributiile a caror restituire se cere existând astfel concordanta necesara între titularul dreptului subiectiv pretins si persoana care figureaza în proces în calitate de reclamant.

Referitor la motivul de recurs privind prescriptia dreptului material la actiune, în mod corect a retinut instanta de fond aplicabilitatea în speta a prevederilor art. 257 pct. 8 din Legea 95/2006 raportat la prevederile art. 91 din O.G. 92/2003 din interpretarea coroborata a acestor rezultând ca în cazul contributiei la asigurari sociale termenul de prescriptie este de 5 ani si nu de 3 ani, astfel cum pretinde recurenta, astfel încât raportat la data platii contributiei si tinând seama de momentul introducerii prezentei actiuni, termenul de prescriptie nu s-a împlinit.

Sub aspectul fondului cauzei, s-a constatat ca prima instanta a facut în mod corect aplicarea prevederilor art. 257 alin.6 din Legea 95/2006, ca urmare a faptului ca pentru sumele acordate intimatului în urma disponibilizarii nu se datoreaza contributia de asigurari de sanatate.

Astfel, instanta de control judiciar a retinut ca potrivit 257 alin.6 din Legea 95/2006, în vigoare la data retinerii sumei a carei restituire se cere, contributia de asigurari sociale de sanatate nu se datoreaza asupra sumelor acordate în momentul disponibilizarii, venitului lunar de completare sau platilor compensatorii, potrivit actelor normative care reglementeaza aceste domenii, precum si asupra indemnizatiilor reglementate de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, cu modificarile ulterioare.

Curtea a constatat ca legiuitorul nu a limitat aplicarea acestei scutiri doar la situatiile expuse în O.U.G. 8/2003, respectiv O.U.G. 98/1999, astfel ca invocarea de catre recurenta a dispozitiilor O.U.G. 98/1999 nu are relevanta în cauza deoarece în speta nu sunt aplicabile aceste prevederi, S.C. E. R. S.A. nefacând parte din categoria celor carora li se aplica aceste prevederi.

Nu s-a putut retine nici motivul de recurs privind netemeinicia sentintei atacate pe motiv ca nu s-a avut în vedere distinctia între sumele reprezentând compensatii banesti individuale si sumele reprezentând plati compensatorii, având în vedere ca prevederile 257 alin. 6 din Legea 95/2006, în vigoare la momentul retinerii sumei a carei restituire se cere, nu operau o astfel de distinctie, precizându-se în mod expres ca nu se datoreaza contributia la asigurarile de sanatate pentru sumele acordate în momentul disponibilizarii.

În ceea ce priveste obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata în prima instanta,  instanta de recurs a constatat ca în mod legal s-a facut aplicarea prevederilor art. 453 Cod de procedura civila, conform carora, partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii  care a câstigat procesul, la plata acestor cheltuieli. Având în vedere ca recurenta este cea care a pierdut procesul si ca intimatul a facut dovada efectuarii unor cheltuieli de judecata, solicitând obligarea recurentei pârâte la plata acestora, în mod legal a fost obligata recurenta pârâta la plata cheltuielilor de judecata fata de intimatul reclamant.

Pentru aceste aspecte, s-a constatat ca sentinta atacata este legala si temeinica, motiv pentru care a fost respins ca nefondat recursul în baza art.496 Cod procedura civila.

În baza art. 453 Cod procedura civila au fost obligate recurentele la plata cheltuielilor de judecata în suma de 200 lei reprezentând onorariu avocatial dovedit cu chitanta, catre intimat.

Domenii speta

Spete similare