Prejudicii, daune

-decizie

-decizia civilă nr. 276/20.02.2014

-Prejudicii, daune;

-Formularea unei plangeri penale, in urma careia procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, pe motiv ca fapta nu există, in circumstanţele date, nu este de natură a îndreptăţi partea a primi despăgubiri (daune morale) pentru pretinsul prejudiciu moral şi de imagine cauzat, întrucât partea nu a indicat care sunt sentimentele negative şi suferinţele provocate.

R E Z U M A T

Dosar nr. ……./281/2012

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 276

Şedinţa publică de la 20 Februarie 2014

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. ……./281/2012, reclamanta BAM a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul RM, obligarea acestuia la plata sumei de 30.000 lei reprezentând prejudiciu moral şi de imagine creat prin faptul juridic ilicit.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este profesoara de religie la ŞG „ED” din Ploieşti. În data de 3 iunie 2011, pârâtul - care este profesor de tehnologie în cadrul aceleiaşi şcoli şi inspector pentru romi - a înscenat reclamantei furtul de către aceasta al unor pungi de lapte şi cornuri distribuite gratuit. Pârâtul, având o atitudine deosebit de violentă verbal la adresa reclamantei apelând imediat şi la 112 pentru a reclama furtul.

A mai susţinut reclamanta că în urma demersurilor iniţiate de pârât i s-a întocmit dosarul penal - dos. nr. ……./P/2011- în care s-a pronunţat rezoluţia de neîncepere de urmărire penală din data de 29 iulie 2011 în baza art.10 lit. a din c.pr.pen, respectiv fapta nu exista.

Reclamanta a arătat că atitudinea pârâtului din data de 3 iunie 2011 sub aspectul laturii penale întruneşte elemente infracţiunii de denunţ calomnios, situaţie în care reclamanta s-a şi adresat cu plângere penală pe acest aspect, plângerea penală fiind în curs de soluţionare.

Dar, sub aspectul laturii civile, atitudinea paratului se circumscrie faptului juridic ilicit, dat fiind faptul că pârâtul a construit practic aceasta situaţie în care reclamanta a fost pusă şi care i-a cauzat acesteia grave prejudicii atât sub aspect moral, cât şi sub aspectul imaginii create în la locul de muncă-în faţa colegilor, în faţa elevilor, a părinţilor acestora -, şi în general cadrul comunităţii.

A precizat  reclamanta că şi ulterior după incidentul declanşat de pârât în data de 3 iunie 2011, incident care a determinat ca reclamanta să fie cercetată penal, pârâtul bazându-se pe situaţia creată, a invocat în diverse ocazii şi împrejurări, într-un limbaj de nivel suburban, inclusiv în faţa elevilor, faptul că reclamanta este o persoana total necorespunzătoare ca profil profesional şi moral pentru un cadru didactic, cu atât mai mult cu cât reclamanta era profesoară de religie.

În drept a invocat art. 998 Vechiul Cod Civil coroborat cu art.103 din Lg. 71/2011.

Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând pe cale de excepţie netimbrarea cererii de chemare în judecată, iar pe fond solicitând respingerea ca neîntemeiată.

Conform Codului civil, în vigoare de la 1 octombrie 2011, răspunderea delictuală este reglementată de art. 1349, care stipulează că „Orice persoana are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane".

Potrivit art. 998-999 C.civ., pentru angajarea răspunderii delictuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: prejudiciu, faptă ilicită, legătură de cauzalitate între acestea şi vinovăţia.

Spre deosebire de răspunderea penală şi cea contravenţională, care au un caracter aflictiv, punitiv, şi care sunt menite a-l sancţiona (sau chiar pedepsi) pe cel care a încălcat legea, răspunderea civilă delictuală a fost reglementată pentru a îndeplini o funcţie reparatorie, nefiind menită a-l sancţiona pe autorul faptei mate, ci a acoperi sau a repara un prejudiciu. De asemenea, fundamental în ce priveşte răspunderea civilă este principiul conform căruia aceasta răspundere este menita a acoperi o paguba si nu a asigura un castig.

Acoperirea în bani a unor prejudicii "morale" nu înseamnă decât o acţiune punitiva, care nu are nimic de-a face cu funcţia reparatorie a răspunderii civile delictuale. Astfel de acţiuni, întemeiate invariabil pe art. 998-999 C.civ. şi pe textele constituţionale sau convenţionale referitoare la dreptul la propria imagine, pervertesc sau schimba sensul originar al răspunderii reparatorii.

Reclamanta încearcă obţinerea unei sume considerabile, fără a exista corelare între eventualul prejudiciu şi pretinsa faptă săvârşită de către pârât, în condiţiile în care evenimentele nu s-au succedat în forma descrisă în acţiune.

Este adevărat că la data de 3.07.2012 pârâtul a apelat serviciul 112 pentru a reclama faptul că reclamanta a sustras cornuri şi lapte, însă nu se poate reţine apărarea reclamantei că se afla în posesia acestor bunuri cu intenţia de a le returna.

Aşa cum recunoaşte reclamanta, sacoşa în care se aflau bunurile respective îi aparţinea acesteia. Reclamanta a fost surprinsă de pârât şi alţi colegi în timp de pleca din corpul A cu sacoşa plină, aceasta nefiind prima situaţie de acest gen.

Prin Sentinţa civilă nr. 11199/21.06.2013 instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta BAM în contradictoriu cu pârâtul RM. A respins cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. De asemenea, a dispus restituirea către reclamantă a taxei de timbru în cuantum de 1811 lei achitată prin chitanţa seria AA nr. 632443/29.01.2013.

În motivare, instanţa de fond a reţinut că din declaraţiile testimoniale, răspunsurile la interogatoriu şi referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale din dosarul nr. ……../P/2011 a rezultat că la data de 03.06.2011 pârâtul a apelat la serviciul 112 pentru a anunţa că reclamanta ar fi sustras cornuri şi pungi cu lapte rămase de la elevii care au absentat sau au renunţat la produsele respective.

Potrivit art. 998 din Codul civil anterior, aplicabil prezentei cauze în raport de data săvârşirii faptei ilicite în conformitate cu dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 71/2011, „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”.

Articolul 999 C.civ., prevede că „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa”.

De asemenea potrivit art. 26 din Constituţia României, autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri iar în conformitate cu art. 8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii şi moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

A mai reţinut instanţa de fond că pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, trebuie să se probeze îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) existenţa unei fapte ilicite, b) vinovăţia, c) prejudiciul, d) între faptă şi prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate.

1. În ceea ce priveşte caracterul ilicit al faptei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că noţiunea de viaţă privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane cum ar fi numele său, fotografia sa, integritatea sa fizică şi morală; garanţia oferită de art. 8 din Convenţie este destinată în principal să asigure dezvoltarea, fără ingerinţe din afară, personalităţii fiecărui individ în relaţiile cu semenii. Din probatoriul administrat în cauză, respectiv sesizarea făcută la Inspectoratul Şcolar şi la Ministerul Educaţiei  de o parte din părinţii clasei A VI-a A (filele 123-126), adresa nr. 507/24.05.2013 emisă de ŞGED (filele 135-136), declaraţiile olografe date de rudele elevilor clasei a VI-a A (filele 74-79) şi declaraţiile testimoniale date de martorele PMR şi VV rezultă că pârâtul atât cu ocazia incidentului din data de 03.06.2011, cât şi ulterior, a făcut o serie de afirmaţii la adresa reclamantei, în timpul orelor de curs, acuzând-o de furt, utilizând epitete ca „hoaţă”, „incompetentă” şi ameninţând-o că îi va arăta cine este şi că o va da afară din şcoală.

De asemenea, s-a mai reţinut că, împrejurarea că cele două martore propuse de pârât au declarat că nu l-au auzit pe acesta proferând ameninţări şi cuvinte jignitoare la adresa reclamantei nu contrazic celelalte probe administrate, deoarece acestea relatează că faţă de ele pârâtul nu s-a exprimat niciodată astfel, or aceasta nu exclude de plano ca faţă de alte persoane, inclusiv elevii clasei a VI-a, să se fi manifestat astfel.

Un astfel de comportament este în mod vădit ilicit, atât într-un spaţiu privat, dar mai ales într-unul public, care este şcoala şi mai ales în faţa unor copii de clasa a VI-a a căror caracter este în curs de formare, cadrele didactice contribuind în mod activ şi substanţial la formarea şi dezvoltarea lor.

Mai mult, dacă reclamanta a comis sau nu o faptă penală la data de 03.06.2011 este irelevantă în cauză, deoarece nu era de competenţa pârâtului nici să facă muncă de investigaţie, nici să dea verdicte, fiind suficient să sesizeze serviciul 112 dacă se impunea şi să se abţină de la orice fel de comentarii atât cu ocazia evenimentului, cât şi ulterior.

De altfel, aşa cum a rezultat din referatul  cu propunere de neîncepere a urmăririi penale din dosarul nr. ......./P/2011, s-a constat că aşa-zisa faptă de furt nu există, dispunându-se neînceperea urmării penale pentru art. 10 lit. a C.p.p., aşadar cu atât mai mult acţiunile pârâtului care s-a grăbit să o defăimeze pe reclamantă au caracter ilicit. Pentru aceste considerente instanţa de fond a reţinut că prima condiţie impusă de art. 998 C.civ. este îndeplinită.

2. Cu privire la prejudiciu însă, instanţa de fond a reţinut că în prezenta cauză reclamanta a invocat un prejudiciu moral şi unul legat de imaginea creată la locul de muncă şi  în cadrul comunităţii.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral, reclamanta nu a precizat în ce constă, care sunt sentimentele negative şi suferinţele generate de acest incident, astfel încât nu poate aprecia asupra existenţei acestuia.

Referitor la prejudiciul de imagine, în esenţă reclamanta a reclamat că prin afirmaţiile defăimătoare făcute în faţa elevilor şi a părinţilor, pârâtul i-a întinat reputaţia.

A reţinut instanţa de fond din acelaşi probatoriu, respectiv sesizarea făcută la Inspectoratul Şcolar şi la Ministerul Educaţiei de o parte din părinţii clasei A VI-a A, adresa nr. 507/24.05.2013 emisă de ŞGED, declaraţiile olografe date de rudele elevilor clasei a VI-a A şi declaraţiile testimoniale date de martorele PMR şi VV, reiese că în urma incidentului, pârâtul şi-a creat o imagine negativă în faţa elevilor şi a părinţilor acestora. Astfel martorele PMR şi VV au declarat că părinţii au făcut o sesizare pentru demararea unei anchete, fiind nemulţumiţi de comportamentul pârâtului, nu al reclamantei, situaţie ce rezultă şi din declaraţiile olografe date de rudele elevilor clasei a VI-a A, sentimentele de revoltă fiind fără putinţă de tăgadă generate nu de acuzaţia de furt, ci de reacţia pârâtului şi comportamentul ulterior al acestuia.

Astfel, faţă de aspectele analizate instanţa de fond a reţinut că nu s-a făcut dovada unui prejudiciu de imagine, reclamanta fiind percepută în colectivitate şi în comunitate la fel ca şi anterior incidentului din data de 03.06.2011.

Constatând neîndeplinirea celei de-a doua condiţii necesară pentru angajarea răspunderii civile delictuale, nu s-a mai impus analizarea celorlalte.

În ceea ce priveşte taxa de timbru taxei de timbru în cuantum de 1811 lei achitată de reclamantă prin chitanţa seria AA nr. 632443/29.01.2013, faţă de dispoziţii art. 15 lit. f1) şi ale art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 146/1997, instanţa de fond a dispus restituirea acesteia.

Totodată, instanţa de fond a respins cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, având în vedere că acesta nu a indicat nici cuantumul lor, nici în ce constau acestea şi nici nu a depus documente doveditoare.

Împotriva sentinţei civile nr. 11199/21.06.2013 pronunţată de Judecătoria Ploieşti a declarat recurs reclamanta BAM, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, schimbarea sentinţei instanţei de fond in sensul admiterii acţiunii, cu cheltuieli de judecata la fond şi recurs.

În motivarea recursului, a arătat recurenta - reclamantă că instanţa de fond în mod greşit a respins acţiunea în pretenţii întemeiată pe răspundere civilă delictuală, considerând că deşi s-a dovedit săvârşirea de către intimatul-pârât a faptei juridice ilicite nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu moral şi de imagine creat de acesta, cu toate că probele administrate în cauză au stabilit existenţa acestor prejudicii.

A susţinut recurenta – reclamantă că acest comportamentul jignitor al intimatului a avut loc întotdeauna în public, fiind cunoscut de comunitate în mod direct, prejudiciul de imagine fiind intrinsec.

A considerat recurenta că, atunci când săvârşirea faptului juridic ilicit este însoţita de publicitate prejudiciu de imagine este dovedit implicit.

A precizat recurenta – reclamantă în ceea ce priveşte prejudiciul de imagine,  la interogatoriu intimatul a recunoscut că acuzaţia de furt s-a petrecut în faţa elevilor aflaţi pe culoarul şcolii, aceasta acuzaţie fiind însoţita de jigniri ( fila 42: răspuns întrebări: 4,5,6,7).

Recurenta – reclamantă a susţinut faptul că, comunitatea părinţilor a apelat la autorităţile publice implicate în desfăşurarea procesului de învăţământ, respectiv  Inspectoratul Judeţean Prahova, Primăria mun. Ploieşti şi Ministerul Învăţământului, tocmai pentru a lămuri aspectul menţionat.

A arătat recurenta – reclamantă că este evident că prin afirmaţiile intimatului şi iniţiativa acestuia de a anunţa 112 în data de 3 iunie 2011, precum şi modul efectiv de manifestare faţă de recurenta în acea zi şi ulterior, s-a creat asupra persoanei acesteia cel puţin un dubiu privind probitatea sa morală.

A considerat recurenta că, şi simplul dubiu creat în comunitate asupra probităţii morale a acesteia este o dovadă a prejudiciului de imagine produs.

A susţinut recurenta că atunci când cineva afirmă la locul de muncă,  care este o instituţie de învăţământ, în faţa elevilor, că eşti hoţ, infractor şi incapabil, suferinţa provocată este implicită.

A mai precizat recurenta că, o dovada că a considerat că demnitatea sa a fost afectată este faptul că a adus la cunoştinţa Inspectorului şef pentru învăţământ situaţie creată de intimat.

A arătat recurenta că a insistat în demersul său de aflare a adevărului, atât pe calea unei acţiuni în justiţie, cât şi pe cale administrativă, la nivel de inspectorat şi învăţământ, tocmai pentru faptul că un astfel de comportament, din partea unui cadru didactic şi, în acelaşi timp, cu funcţie de conducere la nivelul învăţământului din Prahova, i-au lezat profund demnitatea sa ca om.

Totodată, a precizat recurenta că instanţa în mod greşit a apreciat că jignirile aduse, acuzaţiile afirmate în public nu au avut nici un efect nici asupra recurentei şi nici asupra comunităţii, lăsând fără consecinţe juridice acest comportament.

Legal citat, intimatul  RM a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, şi menţinerea soluţiei instanţei de fond cu motivarea că imaginea recurentei nu a fost afectată, aceasta fiind percepută ca şi înainte de incident arătând că pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanţei stabilirea întinderii prejudiciului.

Primindu-se dosarul pe rolul Tribunalului Prahova cauza a fost înregistrată sub nr. ……./281/2012 la data de 18.09.2013.

Examinând recursul formulat, raportat la motivele invocate în cererea de recurs, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, prin prisma dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă si a dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată ca recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente ce se vor expune în continuare:

În primul rând Tribunalul reţine că cererea recurentei privind obligarea intimatului la repararea prejudiciului moral şi de imagine creat reclamantei priveşte incidentul din data de 03.06.2011 şi nu şi cel din data de 10.06.2011, astfel că Tribunalul va analiza legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate şi dacă sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale doar cu privire la săvârşirea faptei din data de 03.06.2011.

Aşa cum rezultă din probatoriul administrat la instanţa de fond, la data de 03.06.2011 la ŞED a sosit un echipaj de poliţie, în urma unui apel telefonic.

La faţa locului era intimatul-pârât care a arătat că el a făcut sesizarea întrucât a surprins-o pe apelanta reclamantă cu o sacoşă în care se aflau 8 cornuri şi 8 pungi cu lapte.

Potrivit referatului şi a rezoluţiei din 29.07.2011(filele 6,7) s-a dispus neînceperea urmării penale a recurentei reţinându-se că fapta de furt reprezentând 8 cornuri şi 8 pungi cu lapte reclamantă de către pârât nu există.

Aşa cum rezultă din relatările recurentei, aceasta a recunoscut faptul că în ziua respectivă, în jurul orei 13.00 după încheierea cursurilor, a intrat în cancelarie cu scopul de a lua cele două sacoşe goale păstrate pentru cumpărături şi a constatat că acele sacoşe erau pline. La scurt timp, în urma verificărilor s-a constatat că erau pungile cu lapte şi cornuri atribuite elevilor potrivit programului „cornul şi laptele”.

Este adevărat că recurenta nu poate fi învinovăţită de săvârşirea infracţiunii de furt, având în vedere dispoziţia Parchetului, însă pârâtul-intimat la momentul incidentului, observând aceste produse în sacoşa acesteia, a crezut că au fost sustrase cu rea-credinţă de către apelantă.

Este adevărat că, între părţi a avut loc un schimb de replici dure, aceştia adresându-şi reciproc cuvinte injurioase, aspect ce rezultă atât din răspunsul intimatului la interogatoriu, coroborat cu declaraţia martorei CE, profesor în cadrul unităţii de învăţământ ED.

Faptul că între părţi sunt relaţii tensionate rezultă şi din faptul că, la rândul său apelanta a formulat plângere penală împotriva intimatului cu privire la săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 Cod penal.

Prin rezoluţia din 28.11.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, în temeiul art. 10 alin.1 lit. D Cod penal s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă.

Prin ordonanţa din 08.01.2013 a Prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti s-a admis plângerea formulată de către recurentă şi s-a dispus efectuarea de cercetări suplimentare.

Potrivit ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale, s-a reţinut că în data de 03.06.2011, în jurul orei 12.50, după ce recurenta a terminat programul de lucru, la scurt timp după ce a ieşit din corpul B a şcolii a fost oprită de intimat care i-a smuls sacoşa şi i-a dresat expresii jicnitoare acuzând-o  că a furat bunurile ce se cuveneau elevilor prin programul „cornul şi laptele”.

Întrucât directoarea şcolii nu a dorit să ia măsuri în urma celor relatate de intimat, acesta din urmă a sesizat organele de poliţie.

Recurenta a susţinut iniţial că aceste produse i-ar fi fost plasate de către intimat însă ulterior a revenit asupra acestei declaraţii.

În privinţa celor întâmplate în data de 03.06.2011, s-a constatat că faptele sesizate au avut loc în afara programului de lucru, niciuna dintre părţi nefiind în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine că în mod corect instanţa de fond a reţinut că există o faptă ilicită săvârşită în data de 03.06.2011 însă nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu.

Astfel din declaraţiile martorilor şi sesizările efectuate de părinţii elevilor, rezultă că imaginea intimatului a fost afectată de către propria atitudine şi nicidecum imaginea apelantei. Mai mult, se poate afirma faptul că fapta ilicită a intimatului se bucură de „circumstanţe atenuante” în măsura în care pungile cu lapte şi cornuri chiar s-au aflat în sacoşele recurentei, iar acesta din eroare (însă nu cu rea credinţă) a presupus că apelanta le-ar fi sustras, deşi ulterior s-a dovedit cu nu aceasta a fost intenţia apelantei.

Este adevărat că intimatul a adresat cuvinte jicnitoare apelantei (a dresat acesteia apelativul „hoaţă”), însă Tribunalul reţine că părţile şi-au adresat reciproc  cuvinte jicnitoare, (aspect relatat de martora CL), o parte din schimbul de replici având loc în biroul directorului, (aspect relatat de către martorul SS, cu ocazia declaraţiei date cu ocazia cercetărilor în dosarul penal nr. ……./P/2013).

Tribunalul reţine că recurenta pe de o parte invocă că a suferit un prejudiciu rezultat printr-o atingere adusa dreptului la imagine şi, pe de altă parte un prejudiciul moral reprezentat de suferinţele de natura psihică determinate de evenimentul produs în data de 03.06.2011.

În ceea ce priveşte prejudiciul de imagine, Tribunalul apreciază în conformitate cu cele reţinute de instanţa de fond, că prejudiciul de imagine aparţine intimatului, întrucât din cauza comportamentului acestuia părinţii elevilor din cadrul ŞED au făcut sesizări la Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova (a se vedea filele 121-136).

În privinţa prejudiciului moral, Tribunalul reţine de asemenea, că în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta nu s-a produs, întrucât apelanta nu a indicat care sunt sentimentele negative şi suferinţele provocate.

În ceea ce priveşte declaraţiile martorelor VV, LL, PMR, date în faţa instanţei de fond, Tribunalul reţine că puterea probantă a acestora este redusă în ceea ce priveşte dovada existenţei prejudiciului moral sau de imagine, întrucât cele afirmate nu au fost percepute direct de către acestea.

Tribunalul reţine că săvârşirea unei fapte ilicite precum cea din data de 03.06.2011 prin care intimatul a adresat apelantei cuvinte şi expresii jicnitoare şi defăimătoare nu este prin ea însăşi producătoare de prejudiciu moral. Astfel, condiţiile generale angajării răspunderii civile delictuale sunt existenta prejudiciului;  existenta faptei ilicite; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; existenţa vinovăţiei, iar aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ. Prejudiciul constând atât în"atingerea adusa imaginii publice a reclamantului" cât şi în suferinţele psihice sau sentimentele negative produse, trebuie să îndeplinească toate condiţiile necesare oricărui alt tip de prejudiciu pentru a putea fi reparat. Prejudiciul trebuie sa fie cert si determinat sau determinabil.

Or în cauză, apelanta nu a făcut dovada unui astfel de prejudiciu.

Pentru toate considerentele de mai sus, Tribunalul în opinie majoritară urmează a respinge recursul ca fiind nefondat.

Având în vedere cele menţionate mai sus, întrucât recurenta se află în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin.1, va obliga recurenta să plătească intimatului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească intimatului 1000 lei cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.02.2013.

Motivarea opiniei separate în ceea ce priveşte admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei în sensul admiterii în parte a acţiunii, obligării pârâtului să plătească reclamantei suma de 20.000 lei reprezentând daune morale plus 3308 lei cheltuieli de judecată, fond şi recurs, menţinerii restului dispoziţiilor sentinţei în ceea ce priveşte restituirea taxei de timbru:

Conform referatului din data de 7.07.2011 , răspunsurilor la interogatoriu,  adresei  nr.17115/28.07.2011, ordonanţei din data de 8.01.2013 , rezoluţiei din 28.11.2012 , la data de 3.06.2011, în jurul orelor 12,45, în timp ce  pârâtul,  în calitate de profesor de educaţie tehnologică la ŞED din Ploieşti,  se afla în pauza dintre ore, pe holul şcolii, acesta a acuzat-o pe reclamantă, având funcţia de  profesoară de religie, de  săvârşirea unei infracţiuni de furt constând în sustragerea unor produse alimentare destinate exclusiv elevilor, invocând că  ar fi surprins-o pe reclamantă că se îndrepta  spre  încăperea unde se aflau depozitate produsele destinate elevilor (lapte, cornuri),  luând în mână o sacoşă gen Billa în care se aflau 8 cornuri, 8 pungi cu lapte, ocazie cu care între părţi, în prezenţa elevilor din şcoală,  a avut loc un incident, în cadrul căruia părţile s-au insultat reciproc, motiv pentru care pârâtul a anunţat telefonic la 112 dispeceratul Sectiei nr.6 Politie,care s-a deplasat la şcoală efectuând cercetări faţă de  reclamantă pentru săvârşirea infracţiunii de furt, cercetări în urma cărora s-a constatat că  acuzaţiile aduse  de către pârât reclamantei au fost nefondate.

În baza caracterizărilor şi actelor de studii depuse la dosar, reclamanta îndeplineşte funcţia de profesor de religie în cadrul ŞGED din Ploieşti, având calificativul foarte bine, manifestând aptitudinile necesare unui cadru didactic competent, obţinând rezultate pozitive cu elevii la diferite concursuri, fiind cunoscută ca o persoană responsabilă, care manifestă preocupare pentru îmbunătăţirea activităţii elevilor.

Potrivit actelor existente la dosar (adresele nr.2790/2011, 17115/2011, 16128/2013 , 507/2013,  sesizărilor din data de 21.06.2011, 14.06.201,  reclamanta a formulat  diferite cereri  la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Prahova,la Ministerul Educaţiei Naţional în scopul luării măsurilor necesare în ceea ce priveşte comportamentul pârâtului în calitate de cadru didactic, de inspector  pentru minoritatea romi în cadrul ISJ Prahova, ocazie cu care s-a efectuat o anchetă internă în urma căreia s-a constatat comportamentul necorespunzător al pârâtului, provocând scandal din orice, manifestându-şi nemulţumirea din motive închipuite, având o atitudine despotică faţă de elevi,  iar în urma incidentului din data de 03.06.201,  părinţii unora dintre elevi au formulat sesizări la Inspectoratul Şcolar Prahova, la conducerea şcolii , pentru a fi dispuse  măsurile  necesare în vederea aplanării conflictului dintre reclamantă şi pârât, sesizări în cadrul cărora au fost redate cuvintele, expresiile neadecvate, cu caracter jignitor la adresa reclamantei,  folosite efectiv de către pârât la adresa reclamantei  la orele de tehnologie pe care acesta le avea la diferite clase, în prezenţa elevilor,  ulterior incidentului din data de 03.06.2011.

Martorii VV, PMR propuşi de catre reclamantă,  părinţii  unor elevi aflaţi la clasa reclamantei la care aceasta are şi funcţia de dirigintă, au arătat că la data de 3.06.2011, când copiii s-au întors acasă de la şcoală le-au relatat că pârâtul, în calitate de profesor de tehnologie, a acuzat-o pe reclamantă că fura lapte, fiind  chemate organele de poliţie , după care pârâtul a continuat să o denigreze pe reclamantă la clasa unde aceasta profesa, acuzând-o de incompetenţă, fiind hoaţă, mincinoasă, aspecte care i-au revoltat pe copii, debusolându-i, inspirându-le neîncredere  faţă de reclamantă , aspecte care i-au determinat pe părinţi să-şi manifeste nemulţumirea faţă de comportamentul pârâtului, încercând să rezolve situaţia în urma formulării unor  sesizări la  diferite instituţii  abilitate în acest  sens.

De asemenea, martorii propuşi de către pârât, LL, CL au precizat că în toamna anului 2011, unul dintre elevi ar fi văzut-o pe reclamantă că ar fi luat lapte si cornuri, ocazie cu care l-a sesizat pe pârât care la rândul său a solicitat conducerii şcolii să ia măsurile necesare şi văzând că nu se ia nicio măsură, acesta a apelat la organele de politie,  având loc un incident  în cadrul căruia  părţile  s-au insultat reciproc, pârâtul dorind să-i smulgă reclamantei sacosa din mână pentru a-i verifica conţinutul.

Disp.art.998-999 c.civ. stipuleaza ca pentru a fi angajata raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, trebuie sa fie indeplinita cumulativ urmatoarele conditii: existenta unui prejudiciu,  adica, efectul negativ suferit de o anumita persoana; existenta unei fapte ilicite constand in acea fapta prin care incalcandu-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinand altei persoane; existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu in sensul ca acesta din urma a fost provocat de fapta ilicita; existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciu constand in intentia, neglijenta, imprudenta cu care a actionat.

Aşadar, din analiza probelor administrate în cauză,  rezultă că la data de 3.06.2011, în timp ce părtile se aflau în incinta ŞGED Ploiesti, în  calitate  de cadre didactice, a avut loc un incident între reclamantă şi pârât în cadrul căruia pârâtul a acuzat-o pe reclamantă că a sustras fără niciun drept diferite alimente destinate elevilor, acuzând-o de furt, dorind să-i  percheziţioneze şacosa pe care o avea în mână, motiv pentru care  acesta a apelat Serviciul de urgenta 112,  chemând organele de poliţie la şcoală, organe care, în urma deplasării la solicitarea pârâtului, au procedat la efectuarea unor cercetări, dată la care elevii se aflau în pauză, asistat la incidentul dintre părţi, incident în cadrul căruia acestea  şi-au adresat reciproc cuvinte jignitoare.

De asemenea, potrivit probelor administrate în cauză,  ulterior incidentului din data de 03.06.2011,  permanent pârâtul a denigrat-o pe reclamantă în faţa elevilor la care aceasta era profesoară de religie si dirigintă, afirmând că este incompetentă, hoaţă, minte pe cei din jur, motiv pentru care părinţii elevilor respectivi au formulat o serie de sesizări la conducerea şcolii, la Inspectoratul Şcolar Judetean Prahova, ocazie cu care au adus la cunoştinţă comportamentul neadecvat al pârâtului, în  scopul luării măsurilor necesare  în raport de comportamentul  acestuia, în calitate de cadru didactic, ţinându-se seama ca şcoala reprezintă o formă de educaţie pentru noile generaţii.

Ca atare, atât timp cât pârâtul a acuzat-o pe reclamantă, la data de 3.06.2011, în faţa elevilor, de săvârşirea unei infracţiuni de furt constând în sustragerea unor  bunuri din incinta şcolii, provocând un incident de proporţii, solicitând venirea  organele de politie, deşi nu avea atribuţii în ceea ce priveşte luarea anumitor măsuri în acest caz, neavând nicio funcţie de conducere,  vrând să o percheziţioneze pe reclamantă,  adresându-i cuvinte jignitoare reclamantei, persistând ulterior în acest comportament în faţa elevilor, acuzând-o în continuare pe reclamantă de savărşirea unor infracţiuni de furt, denigrând-o permanent prin folosirea unor expresii, cuvinte jignitoare, provocând nemulţumirea părinţilor, indignarea acestora,  determinându-i pe copii să nu manifeste încredere  faţă de reclamantă, în calitate de profesor, dirigintă , înseamnă că în realitate prin comportamentul său neadecvat, pârâtul a săvârsit o faptă ilicită constând în nerespectarea regulilor, normelor de conduită morală, profesională, în calitate de cadru didactic, nerespectare în urma căreia i-a cauzat reclamantei un prejudiciu prin  atingerea adusă  onoarei, reputaţiei, demnităţii acesteia, în calitate de profesor în raporturile dintre aceasta si elevii săi.

De fapt, în condiţiile în care pârâtul a săvârşit o faptă ilicită, cauzând reclamantei un prejudiciu moral prin atingerea adusă onoarei, demnităţii acesteia, existând o legătură de cauzalitate între această faptă săvârşita cu vinovăţie si prejudiciu , înseamnă că pârâtul avea obligaţia să achite o anumită sumă de bani reclamantei cu titlu de daune morale , în scopul restabilirii unui echilibru  în ceea ce o priveşte pe reclamanta, înlăturării consecinţelor negative ale faptei ilicite săvârşită de către pârât prin  atingerea adusă onoarei, demnităţii, reputaţiei reclamantei în calitate de cadru didactic, sumă apreciată în raport de fapta pârâtului, de consecinţele acesteia  la valoarea de 20.000 lei , valoare  care corespunde prejudiciului moral adus reclamantei, fiind de natură să compenseze suferinţa psihică la care a fost supusă reclamanta în urma comportamentului neadecvat al pârâtului.

Mai mult chiar, la stabilirea situaţiilor de fapt, de drept deduse judecăţii se ţine seama ca pârâtul la data de 3.06.2011 nu avea nicio calitate, niciun drept  să procedeze la percheziţionarea reclamantei, să înştiinţeze prin serviciul de urgenţă 112 organele de politie  chemate la faţa locului, având pur si simplu doar funcţia de profesor în cadrul şcolii respective, funcţie în raport de care reclamanta nu se afla într-o relaţie  de subordonare, neputând fi obligată să dea explicaţii pârâtului, motiv pentru care  acesta din urmă,  dacă considera că reclamanta ar fi avut un comportament necorespunzător, avea obligaţia să formuleze plângere la conducerea şcolii, la organele de poliţie pe cale separată, conform dispoziţiilor legale în materie şi nicidecum să provoace un scandal de proporţii în faţa elevilor , să aducă acuzaţii pur si simplu reclamantei , fără să existe în prealabil o cercetare efectuată de organele abilitate de lege în ceea ce priveşte pretinsa sustragere a unor bunuri din incinta şcolii de către reclamantă.

Faptul că pârâtul ar fi solicitat conducerii şcolii să ia măsurile necesare faţă de reclamantă, invocându-se declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, nu înseamnă în mod automat că pârâtul era îndreptăţit să cheme echipajele de politie  şi să provoace un incident în faţa elevilor, în cadrul căruia a acuzat-o pe reclamantă de săvârşirea  unei infracţiuni de furt, întrucât pârâtul nu avea atribuţii de conducere , nu existau între părţi  raporturi ierarhice de subordonare,  nefiind  niciun impediment  ca pârâtul  să formuleze anumite sesizări faţă de reclamantă în cazul în care considera că aceasta ar fi încălcat anumite reguli de conduită morală, ar fi adus atingere unor bunuri aparţinând şcolii, mai ales că  acesta, în calitate de cadru didactic, are  obligaţia  de a participa la educaţia elevilor, de a fi un exemplu pentru aceştia, obligaţie care instituie în sarcina sa un anumit comportament faţă de copii, folosirea unui anumit limbaj, a anumitor expresii, tocmai în scopul educării în mod corespunzător  a copiilor  şi nicidecum de a fi un exemplu negativ.

Astfel, consider că în mod eronat s-a apreciat de către instanţa de fond că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de disp.art. 998-999 c.civ, nemodificat şi a fost  respinsă  acţiunea ca neîntemeiată.

Motivele invocate de către reclamantă în ceea ce priveşte comportamentul neadecvat al pârâtului pe care l-a avut în public, adresându-i cuvinte jignitoare, creându-i un prejudiciu de imagine  în rândul copiilor, afectându-i reputaţia fără să se ţină seama de dispoziţiile legale care reglementează dreptul său la imagine, reputaţie, sunt justificate în condiţiile în care, într-adevăr, pârâtul prin comportamentul său a creat în jurul reclamantei, în rândul elevilor, o situatie neplăcută, de natură să-i aducă atingere demnităţii, onoarei  acesteia, să le inspire elevilor  neîncredere faţă de reclamantă, să o suspecteze de lipsă de profesionalism, de incompetenţă, împrejurări care denotă fapta ilicită a pârâtului şi prejudiciul moral adus reclamantei, prejudiciu care se impunea a fi reparat prin plata de către pârât a unei sume de bani cu titlu de daune morale, proporţională cu prejudiciul creat.

Prin urmare, în raport de aceste considerente, apreciez că se impunea, ţinându-se seama de disp. art. 304 pct.8, 9 c.pr.civ. de disp. art. 3041 c.pr.civ. admiterea recursului în baza disp. art. 312, alin.1,2,3 c.pr.civ. , modificarea în parte a sentinţei în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtului conform disp.art. 998 -999 c.civ. nemodificat să plătească reclamantei suma de 20.000 lei, daune morale plus 3.308 lei cheltuieli de judecată, în baza disp.art. 274 c.pr.civ, urmând să fie menţinute restul dispoziţiilor sentinţei  numai în ceea ce priveşte restituirea

 taxei de timbru.

Domenii speta

Spete similare