Răspundere civilă delictuală

Sentinţă civilă 3887 din 09.12.2013


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Caracal sub nr. 4371/207/2013 din data de 25.07.2013, reclamanta SC CVSA, prin mandatar SC CRCMS SRL a chemat in judecată pe pârâta GO solicitand obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat societăţii reclamante  exclusiv prin fapta sa, respectiv la plata debitului in cuantum de 12.598,36 lei, sumă compusă din  contravaloarea  facturilor ataşate prezente, reprezentând recuperarea energiei electrice agenţi economici/casnici,conform înscrisurilor ataşate in copie şi a dobânzii legale calculate până la data achitării integrale a debitului, precum şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea  prezentei cauze, precum şi a oricăror altor cheltuieli.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că in urma verificării instalaţiei electrice de alimentare şi măsurare la locul de consum aparţinând pârâtei, inspectorii din cadrul societăţii reclamante au întocmit proces verbal de  constatare, nota de constatare - ataşată in copie prezentei,privind neregulile observate  la fata locului.

Procesul verbal de constatare-nota de constatare - au fost întocmite in prezenta pârâtei şi a fost adus la cunoştinţa acestuia,fiind semnat de pârât, insă pârâtul nu a  formulat obiecţiuni  şi nu a  contestat înscrisul in discuţie.

Ca urmare, s-a constatat că pârâta consuma energie electrică,fără ca aceasta să fie  înregistrată în aparatul de măsură-contorul electric, fapt evidenţiat in procesul verbal de  constatare de mai sus.

În aceste condiţii s-a procedat cu acordul pârâtei, la inventarierea aparatelor de consum energie electrică,urmând a se stabili consumul in conformitate cu art.l42 alin.4 din Regulamentul de furnizare a  energiei electrice la consumatorii din data de 25.06.2004, aprobat prin HG nr.l007/2004, potrivit căruia in cazul consumului fraudulos perioada de recalculare va fi de l an pentru consumatorii casnici şi de 6 luni pentru ceilalţi consumatori.

Acest consum este evidenţiat in nota de calcul, fişa de evaluare a energiei electrice consumată  şi neînregistrată înscris anexat prezentei.

În ceea ce priveşte expedierea facturilor reprezentând recuperarea energiei electrice, respectiv verificarea şi constatarea consumului neînregistrat, aceasta se realizează cu operatorul din domeniu serviciilor poştale,şi care se află in proprietatea statului român,instituţia menţionată fiind furnizor unic al acestui serviciu  universal in orice punct de pe teritoriul României, societatea reclamantă respectând întreaga legislaţie din domeniu.

Mai arată reclamanta că potrivit HG l007/2004, debitorul avea obligaţia ca in cazul in care contesta valoarea facturilor să comunice acest fapt furnizorului in termen de l5 zile de la primirea facturii, insă  facturile  au fost acceptate de pârât, fără a fi contestate.

Valoarea prejudiciului cauzat reclamantei este de 12.598,36 lei, sumă compusă din  c.v. facturilor ataşate prezente, reprezentând recuperarea energiei electrice agenţi economici/casnici,conform înscrisurilor ataşate in copie;

Astfel, in conformitate cu prevederile art.l42 alin.4 din Regulamentul de furnizare a energiei  electrice la consumatori, aprobat prin HG nr.l007/2004, dispoziţiile legii nr.l3/2007, şi art.l357 şi urm.C.civ., pârâta este obligata să suporte acest prejudiciu,reprezentând c.v. energiei electrice calculate potrivit legii la tarifele legale in vigoare,  fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale: existenţa unui prejudiciu, existenţa faptei ilicite,existenţa raportului de cauzalitate  intre faptă şi prejudiciu, şi există vinovăţia pârâtului,  constând in consumul de energie electrică fără ca acesta să fie înregistrat de aparatul de măsură,vinovăţie recunoscută de pârât prin semnarea procesului verbal  de constatare, precum şi prin faptul că acesta nu a formulat obiecţiuni şi nu a  contestat înscrisul in discuţie.

Deşi a fost notificat in vederea soluţionării pe cale amiabilă a litigiului, pârâta nu a răspuns in nici un fel invitaţiei la conciliere.

În drept au fost invocate dispoziţiile  art.112 şi următoarele C.p.c.,art.l357 şi urm.C.civ.art.l.5l6 şi art.l.521 ,art.l42 alin.4, din regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori din 25.06.2004, aprobat prin HG nr.l007/2004, Legea nr.l3/2007, la dosar fiind depuse înscrisuri ( f. 3-50).

În scopul dovedirii acţiunii formulate, reclamanta înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri, expertiza şi interogatoriul pârâtei.

La dosar pârâta a depus întâmpinare la data de 19.08.2013 prin care invoca excepţia netimbrarii la valoare a cererii şi anularea cererii ca netimbrata, exceptia lipsei calitatii de reprezentat al mandatarului SC CRCMSSRL, care nu face dovada mandatului special şi în consecinţă sa se constate nulitatea cererii.

A treia excepţie ridicată  respectiv lipsa calităţii  active a reclamantei, pârâta o motivează susţinând că între el şi aceasta nu a existat şi nu există nici un fel  de contract de furnizarea energiei electrice sau vreun alt raport sau înţelegere ce viza furnizarea energiei electrice.

 De asemenea, pârâta arată că  reclamanta, nu are calitatea şi autorizarea legală de furnizor de energie electrică nedeţinând licenţa de furnizare energie electrică, ce se eliberează de ANRE Bucureşti conform dispoz.art. 3 pct.24 din lg. nr.13/2007.

Reclamanta de azi S.C. CDS.A este o cu totul alta entitate care nu are ca obiect de activitate furnizarea de energie electrica ci are calitatea de operator de reţea ce asigura transportul energiei electrice de la producător la furnizorul S.C. CV S.A cu care are incheiat strict contract de distribuţie, aceasta detinind nu licenţa de furnizare ci licenţa de distribuţie.

In plus,  nu are calitatea de consumator de energie electrica nici fata de furnizorul titular de licenţa S.C. CVS.A Craiova.

Arată pârâta că,  S.C. CDS.A Craiova a fost sancţionată contravenţional de către ANRE pentru practice abuzive si incalcarea prevederilor art. 128 din GHR 1007/2004, prin adresa nr. 53887/20.12.2011 transindu-se in mod clar faptul ca S.C. CDS.A Craiova nu are dreptul de a factura consumatori de energie electrica avind numai licenţa de distribuţie si nu si de furnizare. Pentru faptele pentru care se si promovează prezenta cerere acesta a fost sancţionată si contravenţional.

Pentru a clarifica cadrul juridic referitor la activitatea de furnizare si distribuţie a energiei electrice ca servicii de interes public prin prisma dispoziţiilor HGR 1007/2004. Legea 13/2007 si Directiva Europeana 2003/54/CE, pârâtul precizează următoarele:

In conformitate cu prevederile Directivei 2003/54/CE a Parlamentului European si a Consiliului Europei din data de 26 iunie 2003 s-a stabilit necesitatea separării activităţilor de distribuţie de activitatea de furnizare energie electrica, prevederi ce au fost preluate prin Legea 13/2007-Legea energiei-art. 45.

Transpunerea in practica a Directivei 2003/54/CE a Parlamentului European a fost pusa in aplicare la nivelul fostei S.C. Filiala de Distribuţie si Furnizare a Energiei Electrice Oltenia, urmare procesului de privatizare, incepind cu data de f 5.Q3.20G7 la care susnumita si-a schimbat denumirea in S.C. CDS.A Craiova.

La aceiaşi data S.C. CDS.A Craiova a devenit numai titular al licenţei de distribuţie a energiei electrice concesionind acest serviciu de la Ministerul Economiei si Comerţului pentru zona Oltenia, iar tot cu aceiaşi data, in urma divizării parţiale a fost înfiinţata pirita S.C. CV S.A care are ca unic obiect de activitate, strict activitatea de furnizare a energiei electrice detinând licenţa in acest sens eliberata de ANRE.

Din acest moment au apărut trei subiecte de drept distincte si anume, furnizorul de energie electrica S.C. CV S.A, consumatorul de energie electrica si operatorul de distributie-reclamanta de azi.

Intre cei trei subiecţi raporturile comerciale sunt precis stabilite respectiv:

-Consumatorul de energie electrica este in raport contractual cu singurul furnizor de energie electrica, in cazul nostru S.C. CV S.A Craiova, raport contractual născut in baza contractului de furnizare a energiei electrice ca si contract de adeziune reglementat si aprobat de ANRE ca autoritate de reglementare prin Decizia 57/1999.

-Cel de-al treilea subiect, in speţa - in calitate de operator de distribuţie, nu are raport juridic decit cu furnizorul in baza contractului de distribuţie incheiat cu acesta, fara ca intre consumatorul contractual al S.C. CV si operatorul de reţea S.C. CDS.A sa existe vreun raport, fie de natura contractuala fie legala.

Pentru a explicita raportul juridic de furnizare a energiei electrice, si posibilitatea intreruperii executării acestuia numai de partea contractanta S.C. CV S.A pentru o eventuala culpa a noastră in calitate de consumator, in raport si de cele expuse anterior trebuie sa reţineţi si următoarele:

In conformitate cu prevederile art. 45-alin.l din Legea 13/007 activitatea de furnizare si contractare energie electrica este total separata si independenta de activitatea de distribuţie prin intermediul operatorului de reţea titular al contractului de concesiune serviciu public de distribuţie.

Incepând  cu 15.03.2007 S.C. CDS.A nu mai este furnizor de energie electrica, nu mai deţine licenţa in acest sens, singurul furnizor de energie electrica titular de licenţa fiind S.C. CV S.A .

S.C. CDS.A in calitate de operator de reţea are numai relaţii contractule cu furnizorul S.C. CV S.A si cu ceilalţi furnizori de energie electrica din Zona Oltenia, piaţa furnizării de energie electrica fiind liberalizata, in calitate de operator de reţea in zona avind numai obligaţia sa permiteţi accesul la reţeaua de distribuţie oricărui furnizor care are o licenţa de furnizare eliberata de ANRE.

In acest context, prevederile art. 127-142 din HGR 1007/2004 raportat la prevederile art. 48-59 din Lege 13/2007 fac reglementarea expresa a raportului juridic dintre consumatorul de energie electrica si furnizor, nefiind inclus in acest raport si operatorul de distribuţie.

De asemenea s-a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei, prin prisma faptului  ca nu este titulara unei actiuni ilicite pretinse de reclamantă şi nu se poate invoca exietenţa unui prejudiciu.

Pârâta mai invoca excepţia prematuritatii cererii de chemare in judecata, motiv pentru care se solicită respingerea cererii ca inadmisibilă, întrucat niciodată pârâta, nu numai ca nu a îndeplinit procedura de conciliere prealabila prevăzuta de art. 720 -ind. 1 Cpd proc civila, dar  nu i-a fost comunicata existenta vreunei obligaţii sau a facturii despre care se face vorbire ori alta instiintare de plata pentru a putea sa transmitem refuzul pe motiv de plata nedatorata.

Reclamanta incearca sa inducă in eroare instanţa depunind un inscris intitulat Ref. Punere in intirziere, inscris care este intocmit pro cauza, solicitand ca reclamanta sa faca dovada transmiterii acesteia cu confirmare de primire.

In ceea ce priveşte fondul cauzei, solicită respingerea acţiunii întrucat între pârâta si SC CVSa  exista incheiat legal un contract de furnizare, astfel că nu consumul în sine este ilicit, ci o eventuala modalitate prin care s-ar efectua acest consum, un eventual consum fiind numai efectul ilicitului.

Pârâta arata ca reclamanta nu face dovada cine a efectuat interventia, pentru a se stabili daca pârâta are culpă şi în ce măsura daca ar fi existat o interventie aceasta ar fi produs reclamantei un prejudiciu, cand ar fi fost efectuata o eventuala interventie, pentru a se verifica daca cererea a fost introdusa in termenul de prescriptie.

Răspunderea civila delictuala presupune identificarea exacta a persoanei care ar fi comis fapta, aspect care nu este dovedit in cauza.

În ceea ce priveşte instituţia juridica a răspunderii civile delictuale in forma răspunderii pentru fapta proprie acţionează nu numai principiul prezumţiei de nevinovăţie cit si principiul "in dubio pro reo, " principiu in baza căruia lipsa probelor certe dincolo de orice indoiala rezonabila cu privire la identitatea persoanei care ar fi savirsit fapta delictuala si la vinovăţia sa , persoana respective nu poate fi trasa la răspundere

La locul de consum energie electrica in cauza noi avem contract de furnizare cu S.C. CV S.A Craiova.

Citirea contorului a fost efectuata lunat atit inainte de a fi încheiata nota de constatare indicata de reclamanta cit si dupa fara sa fie ridicate probleme ce ar fi vizat erori de înregistrare sau chestiuni legate de integritatea grupului de măsura.

Contorul montat de S.C. CV S.A de fapt nici nu se afla amplasat in incinta proprietăţii noastre acesta fiind amplasat in spaţial public respectiv pe stilpul de pe calea publica unde aveau acces numai reprezentanţii furnizorului de energie electrcia.

Pârâta a devenit consumatoare de energie electrica incepind cu anul 2010 cind a si dobindit imobilul conform contractului de vinzare cumpărare anexat prezentei si in baza căruia a încheiat contract fara ca sa fie schimbat contorul ce a rămas de la vechiul proprietar.

De asemenea in nota de constatare se înscriu consumatori aflaţi in magazinul aflat in aceiaşi curte si pentru care exista contract de furnizare separate societatea fiind înfiinţata la data de 07.11.2012.

Pârâta precizeaza ca dovedeste cu facturile si chitanţele emise de furnizorul contractual si proprietarul energieie electrice, ca a achitat integral consumul care este substanţial.

Nota de constatare prezentată de reclamanta nu poate duce la concluzia ca doi electricieni sint abilitaţi sa stabilească o eventuala eroare de funcţionare a contorului in condiţiile in care pentru a fi stabilita o astfel de situatie abilitarea legala o are numai Biroul De Metrologie Legala Craiova ca instituţie ce are competenta emiterii buletinului de verificare metrologica.

Poziţia ANRE a fost una imperativa in ceea ce priveşte practica abuziva a S.C. CDS.A Craiova care prin adresa nr. 53887/20.12.2011 precizează clar, in calitatea de reglementator de piaţa ce i-a fost conferita prin prevederile Legii 13/2007, faptul ca prin astfel de practice susnumita incalca prevederile HGR 1007/2004 si totodată interzice astfel de practice si emiterea de facturi fara suport.

Mai mult ANRE pentru astfel de fapte a sancţionat contravenţional reclamanta.

Prin acţiunea de fata reclamanta deşi invoca in fapt existenta unei răspunderi civile delictuale indica ca temei legal al cererii de chemare in judecata art. 1516-1521 Noul cod civil , temei legal ce reglementează cu totul altceva si anume executarea silita a obligaţiilor, insa incerca atragerea unei îmbogăţiri fara just temei, întrucit nu datoreaza obligatii restante.

În situatia in care reclamanta înţelege sa invoce raspundrea civila delictuala, solicita să precizeze temeiul de drept al cererii, în caz contrar sa fie anulata cererea ca nemotivata.

În drept, se invocă dispoz. art.205 şi urm. C.p.c. şi s-au depus înscrisuri ( f. 59-77).

În data de  13.09.2013 Coface Romania  Credit Management Services SRL a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea motivelor invocate de pârâtă în întâmpinare, ca inadmisibile.

Cu privire la excepţia capacităţii procesual active a reclamantei, solicită  respingerea acesteia, pentru următoarele considerente: reclamanta este  proprietara instalaţiei electrice fraudate de către parat in vederea sustragerii ilegale de curent electric. Astfel, in situaţiile de consum fraudulos , energia consumata in mod suplimentar de consumator (diferenţa dintre energia consumata in mod real sic ea înregistrata de contor) reprezintă un consum direct pentru reclamanta din instalaţiile electrice de distribuţie aflate in proprietatea sa. Mai mult decât atat, in practica exista si cazuri de consum fraudulos direct din reţeaua CD, fara sa existe un contract de furnizare si in acest caz este imposibila facturarea de către furnizor. In concluzie , reclamanta este îndreptăţită sa recupereze contravaloarea energiei electrice consumate fraudulos, deci are calitate procesuala active.

Cu privire la lipsa calităţii de reprezentant a reclamantei, se solicită  respingerea

acesteia pentru următoarele considerente: la prezenta acţiune a fost depusa Procura speciala nr. 3263/15.07.2013 care  atesta faptul ca parata face parte din debitorii incredintati prin mandat, drept urmare calitatea reclamantei  de reprezentant este dovedita şi se depune împuternicire avocatiala.

Cu privire la excepţia netimbrarii cererii de chemare in judecata, se solicită respingerea acesteia pentru următoarele considerente: din momentul in care facturile au ajuns la scadenta, potrivit legislaţiei in vigoare dau naştere la dobânzi. In aceasta situaţie reclamanta solicită  si dobânda legala aferenta acestora, având in vedere ca  s-a cauzat un prejudiciu, drept urmare se face precizarea ca dobânda legala se calculează de la data scadentei facturii si este in suma 567,19 lei calculata astfel: debit x nr. zile de întârziere x dobânda legala.

Taxa aferentă dobânzii legale se depune  la prezentul răspuns la întâmpinare.

Pe fond: în ceea ce priveşte apărările de fond ale paratului, se poate constata cu uşurinţa faptul ca debitorul invoca aspecte in cererea sa total neadevarate, afirmând faptul ca reprezentanţii C S.A. au avut un comportament neadecvat fata de parat,, lucru nedovedit de către ea , mai mult decât atat paratul prin reprezentant a semnat Nota si a făcut mentiunea "fara obiectiuni".

De regula, persoanele care semnează notele NTL sunt cele in prezenta cărora se constata existenta stării de fapt, lasand la indemana pârtilor sa conteste in termenele si formele legale actele intocmite de către autoritatea emitenta., fiind depuse inscrisuri din care rezulta fapta descrisa in cererea de chemare in judecata.

Dupa cum reiese si din Nota de constatare depusa la dosar, parata  a formulat obiectiuni vis a vis de cele consemnate de lucratorii C, obiectiuni la care Departamentul Ntl a răspuns.

Mai mult decât atat, actele intocmite de către societatea creditoare ar fi trebuit contestate in termenele legale, fapt care nu s-a întâmplat.

Cu privire la faptul ca parata susţine ca i s-a calculat fraudulos consumul de energie electrica, respectiv retroactiv pe 1 an , reclamanta învederează instanţei faptul ca potrivit legislaţiei in vigoare, la inventarierea aparatelor de consum energie electrica, urmează a se stabili consumul in conformitate de art. 142 al. 4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004 potrivit căruia in cazul consumului fraudulos perioada de recalculare va fi de 1 an pentru consumatorii casnicii si de sase luni pentru ceilalţi consumatori.

Facturile fiscale reprezintă temeiul pretenţiilor comerciale - constatata si fac dovada deplina a executării prestaţiilor de către noi in calitate creditori, acestea fiind acceptate de către parat prin beneficiul serviciilor prestate si plata lor parţiala.

Paza juridica a unităţii de măsurare este atribuita consumatorului de prevederi legale imperative -decizia ANRE nr 57/1999, astfel încat, responsabilitatea păstrării integrităţii sigiliilor si a  contorului revine consumatorului.

In ceea ce priveşte legătura prejudiciului cu fapta ilicita se constata ca prin energia consumata de către parata fara contorizarea energiei se naşte un prejudiciu in patrimoniul distribuitorului energiei electrice , prejudiciu reprezentat de contravaloarea energiei neachitate de către parata.

Se menţionează  faptul ca din momentul in care facturile au ajuns la scadenta, potrivit legislaţiei in vigoare dau naştere la dobânzi. In aceasta situaţie suntem indreptati sa solicitam si dobânda legala aferenta acestora, având in vedere ca ni s-a cauzat un prejudiciu, drept urmare se face precizarea ca dobânda legală se calculează de la data scadenţei facturii şi este calculată conform formulei de mai jos:

Debit x nr. zile de întârziere x dobânda legală.

În dovedire s-a depus la dosar procura specială autentificată sub nr. 3263 din 15.07.2013 (f.91) şi răspunsul la interogatoriul formulat de pârâta GO(f. 88-90).

În şedinţa publică din data de 07.10.2013 s-au  încuviinţat probele cu înscrisuri, chemarea la interogatoriu a părtilor, precum şi efectuarea unei expertize tehnice de specialitatea electroenergie care sa constate dacă racordul de furnizare a energiei electrice a fost executat de o firmă de specialitate, verificarea corectitudinii consumului de energie electrică şi valoarea acestuia, stabilirea faptului dacă la data controlului, contorul, verificat în condiţiile relatate, era sigilat sau prezenta urme de violenţă, stabilirea faptului dacă în condiţiile unui contor sigilat se poate interveni din exterior pentru executarea unor modificări de genul celor reţinute în nota de constatare fără a se interveni asupra sigiliului..

Faţă de disp. art. 248 alin.4 C.p.c. s-au unit cu fondul excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinare.

În cauza a fost efectuata expertiza electroenergetica de catre expertul CNC, depusa la dosar la data de 25.11.2013, faţă de care nu s-au formulat obiecţiuni.

În şedinţa publica din 11.11.2013 a fost luat interogatoriului pârâtei GOla propunerea reclamantei, răspunsurile la acesta fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei (. 121-122).

Faţă de exceptiile formulate de pârâta, instanţa retine urmatoarele:

Potrivit art. 248 noul cod.pr.civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra exceptiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea in fond a pricinii, urmând a fi respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Cu privire la exceptia netimbrarii, instanţa urmeaza sa o respinga ca neintemeiata avand in vedere ca reclamanta în conf. cu pre. OUG nr. 80/2013 şi-a îndeplinit obligatia de achitare a taxei judiciare de timbru in cuantum de 734, 92 lei stabilită de instanţă în sarcina sa.

De asemenea instanţa urmeaza sa respinga lipsa calitatii de reprezentant a mandatarului SC CRCMSSRL, la dosar fiind depusă Procura speciala nr. 3263/15.07.2013 autentificata de BNP Floricel Mihai-Marian şi Cătănoiu Georgeta – Bucuresti- f. 6 şi 7 dosar.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei S.C. CDS.A. Craiova, instanţa a reţinut că reclamanta este parte a raportului juridic dedus judecăţii, în condiţiile în care este proprietara instalaţiei electrice  fraudate de către pârât  în vederea sustragerii ilegale de curent electric.

Părţile în procesul civil sunt persoane care îndeplinesc condiţiile generale necesare pentru exercitarea acţiunii civile şi între care s-a legat raportul juridic dedus judecăţii.

De asemenea, potrivit principiului disponibilităţii, instanţa este ţinută să se pronunţe în limitele investirii cu privire la persoanele care au fost chemate în judecată şi asupra obiectului determinat al pricinii, stabilit de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Totodată, calitatea procesuală este definită ca identitate între titularul dreptului dedus judecăţii şi cel ce formulează acţiunea.

Instanţa trebuie să verifice calitatea părţilor, pentru că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii.

Pentru ca o persoană să poată fi parte în procesul civil, pe lângă celelalte condiţii cerute de legea procesuală civilă este necesar ca aceasta să aibă capacitate procesuală civilă, în acest sens art. 41 C.pr.civ. precizând că poate fi parte în judecată „orice persoană care are folosinţa drepturilor civile”, sancţiunea lipsei capacităţii de folosinţă fiind nulitatea absolută a actelor de procedură săvârşite.

Faţă de textele legale mai sus mentionate şi contractul de furnizare a energiei electrice nr. 3004171325,  instanţa urmeaza sa respinga si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.

Totodată, în ceea ce priveşte excepţia prematurităţii acţiunii formulate de reclamantă prin mandatar, instanţa a constatat că dispoziţiile art.720 ind.1 C.pr.civ. nu sunt aplicabile în cauză, litigiul dedus judecăţii nefiind unul comercial ci unul civil născut nu din raporturi comerciale ci dintr-o faptă civilă delictuală,  mai mult pârâta a şi fost notificată  în ceea ce priveşte obligaţia plăţii  însă aceasta nu a răspuns  în nici un fel demersurilor reclamantei.

Potrivit dispoziţiilor art.720/1 alin.1 C.pr.civ. ,,În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă.”

Analizând actele şi lucrările dosarului, cu privire la fondul cauzei, instanţa urmeaza sa respinga actiunea pentru urmatoarele considerente:

La data de 28.11.2012, în urma verificării instalaţiei electrice de alimentare şi măsurare la locul de consum din imobilul aparţinând pârâtei GO, situat in Caracal, str. ..., jud. Olt, inspectorii din cadrul societăţii reclamante au întocmit  nota de constatare  NTL nr. 011593/28.11.2012, ataşată in copie prezentei, privind neregulile observate  la fata locului prin care s-a constatat că proprietarul locuintei a executat şi folosit o instalaţie electrica clandestina de energie electrica in scopul racordarii directe la reteaua de energie electrica pentru a ocoli echipamentul de măsurare a energiei electrice, s-a permis de proprietara locuinţei inventarierea receptoarelor electrice, după circa 10 minute în cadrul proprietatii a sosit un domn echipat cu ţinută de poliţie care a interzis verificarea proprietatii. Din aceasta proprietate este alimentata cu energie electrica înca un imobil, în care nu s-a permis accesul de catre domnul în ţinută de poliţist. Energia electrica consumata de cele doua imobile nu se înregistreaza, existand siguranţă automata pe circuitul faza şi prize in pozitia deschis, iar contorul electric nu înregistrează.

Nota  de constatare NTL nr. 011593/28.11.2012 a fost întocmită in prezenta martorului OIO.

Ca urmare, s-a constatat că pârâtă consuma energie electrică, fără ca aceasta să fie  înregistrată în aparatul de măsură /contorul electric, fapt evidenţiat in procesul verbal de  constatare de mai sus.

In aceste condiţii s-a procedat la inventarierea aparatelor de consum energie electrică,urmând a se stabili consumul in conformitate cu art.l42 alin.4 din Regulamentul de furnizare a  energiei electrice la consumatorii din data de 25.06.2004,aprobat prin HG nr.l007/2004, potrivit căruia in cazul consumului fraudulos perioada de recalculare va fi de l an pentru consumatorii casnici şi de 6 luni pentru ceilalţi consumatori.

Acest consum este evidenţiat in nota de calcul,fişa de evaluare a energiei electrice consumată,  şi neînregistrată înscris anexat prezentei, facturile emise şi ataşate la dosarul cauzei şi se ridică la suma de 12.598, 36  lei.

Retine instanţa ca situatia de fapt care corespunde realitatii este cea mentionata de catre expertul CNC, desemnat în cauză.

Retine instanţa ca  racordul de furnizare a energiei electrice a fost executat de o firma de specialitate, verificarea corectitudinii consumului de energie electrica si valoarea acestuia, necorespunzand valorii stabilita de catre reclamanta.

Astfel, conform HG 1007/2004, art. 33. - "Furnizarea energiei electrice se face numai pe baza de contract de furnizare incheiat de un furnizor cu consumatorul".

Parata GO, proprietara a imobilului din str, ...este inscrisa in baza de date a reclamantei C cu contractul de furnizare a energiei electrice nr. 3004171325, având montat echipamentul de măsurare a energiei electrice, contor electric tip 2CM4UD, seria 7849594, asupra căruia nu s-au inregistrat obiectiuni in ce priveşte funcţionarea, la data intocmirii notei de constatare, nr. NTL 011593/28.11.2012.

Instalaţia de utilizare a energiei electrice de la domiciliul paratei este realizata de o firma specializata in lucrări de instalaţii electrice, proiectul in baza căruia paratei i s-a eliberat avizul tehnic de racordare fiind depus de parata la dosarul instalaţiei electrice de la reclamanta.

Nota de consatare NTL 011593, Anexa 3, este intocmita in urma controlului efectuat de reclamanta la adresa de domiciliu a paratei, la data de 28.11.2012, constatandu-se "utilizarea unei instalaţii electrice clandestine, in scopul racordării directe la reţeaua de energie electrica, pentru a ocoli echipamentul de măsurare a energiei electrice". Acelaşi document menţionează si faptul ca nu s-au ridicat probe la data intocmirii NC, nefiind astfel disponibile dovezi ale celor prezentate in inscrisul mai sus amintit. Nota de constatare un este semnata de parate, ci numai de un martor la lucrările efectuate la acea data.

In susţinerea celor prezentate, adresa nr. RO 40/60010133513/09.08.2012, emisa de reclamanta CD către Politia Municipiului Caracal, Anexa 8, menţionează: "Conductorul de branşament nu prezenta urme de intervenţie in porţiunea demontata.", iar in urma reluării furnizării energiei electrice, in conformitate cu Ordonanţa presedintiala, nr. 5213/04.12.2012, porţiunea de branşament intre stâlpul de reţea si izolatorii suport, montaţi pe peretele imobilului, a fost inlocuita cu un conductor torsadat de tip TYIR, fiind astfel realizat de o firma de specialitate.

In urma notei de constatare NTL 011593/28.11.2012, intocmita de reclamanta, aceasta a evaluat energia electrica consumata si neinregistrata, considerând un consum fraudulos, in baza procedurilor interne aplicabile si menţionate in raport la cap. 2.1.6 - 2.1.8, proceduri neaprobate de Autoritatea de Reglementare in domeniul Energiei (astfel cum este cerut expres de HG 1007/2004, art. 128:  (1) Furnizorul emite factura unui consumator pentru energia electrica furnizata, pe baza înregistrărilor grupurilor de măsurare. Prin excepţie, pentru situaţiile in care se constata ca înregistrările grupurilor de măsurare nu corespund consumului real (grup de măsurare defect sau cu erori mai mari decât permit reglementările in vigoare, consum fraudulos etc), facturarea se face corespunzător valorilor estimate prin aplicarea metodologiilor specifice propuse de furnizor si aprobate de autoritatea competenta si art.142 alin 1 consumul de energie electrica se stabileşte in sistem pausal, in situaţiile in care acest consum nu poate fi determinat prin măsurare, iar pot. alin 2 consumul de energie electrica in sistem pausal se stabileşte in funcţie de puterea nominala a receptoarelor electrice si de durata de utilizare normată a acestora, in conformitate cu procedurile specifice elaborate de furnizor si aprobate de autoritatea competenta, si, fara respectarea Deciziei ANRE nr. 53887/20.12.2011, a intocmit facturile, Anexele 5 si 6, reprezentând contravaloarea energiei electrice de recuperat si prestări servicii, cantitatea fiind determinata prin Fisa de evaluare a energiei electrice, consumata si neinregistrata, cantitate de recuperat (kWh), la NC 011593 din 28.11.2012, pentru perioada 29.11.2011 - 28.11.2012, conform aceluiaşi art. 142 alin. (4) din HG 1007/2004:

In cazul consumului fraudulos perioada de recalculare va fi de un an pentru consumatorii casnici si de 6 luni pentru ceilalţi consumatori.

Din analiza aspectelor prezentate, reiese ca reclamanta nu a intocmit in mod corect calculul energiei electrice, având in vedere nerespectarea legislaţiei in vigoare la data intocmirii NC.

Din analiza acestui istoric al citirilor contorului, s-ar putea determina, in caz de consum fraudulos, o evoluţie ascendenta a consumului in urma înlocuirii conductorului de branşament prin care s-a presupus o intervenţie neautorizata. Datele prezentate conduc la următoarele rezultate:

- In perioada anterioara inlocuirii branşamentului, 09.08.2007 - 28.11.2012 (1480 zile), cantitatea de energie electrica inregistrata de contor este de 16792-7927 = 8865 kWh, realizând o medie de 5,98 kWh/zi.

Considerând un interval de un an inainte de înlocuirea conductorului, 17.10.2011 -28.11.2012 (408 zile), cantitatea de energie inregistrata de contor este de 16792-14880 = 1912 kWh, deci o medie de 4,686 kWh/zi.

Dupa intocmirea notei de constatare, reluarea furnizării energiei elecrice si inlocuirea

branşamentului, in perioada 04.12.2012-14.08.2013, 252 zile), se inregistreaza un

consum de 17905-16792 = 1113 kWh, deci o medie de 4,42 kWh/zi, cifra aproximativ

identica cu media consumului anterior intocmirii NC, si semnificativ redusa fata de media

anterioara intocmirii NC.

Instanţa retine că  la data controlului, contorul verificat era sigilat sau prezenta urme de violenta în nota de constatare NTL 011593/28.11.2012, identificandu-se deficiente in funcţionarea sau sigilarea necorespunzatoare a contorului de energie electrica, motiv pentru care echipamentul este menţinut in instalaţie si dupa reluarea furnizării de energie electrica, in urma debransarii de la reţea din data de 28.11.2012, data intocmirii NC.

Din raportul de expertiza rezultă că in condiţiile unui contor sigilat nu se poate interveni din exterior pentru executarea unor modificări de genul celor reţinute in nota de constatare, fara a se interveni asupra sigiliului.

Nota de constatare NTL 011593/28.11.2012 face referire la un branşament interceptat si o instalaţie electrica improvizata, care nu este prezentata ca proba la data exertizei, nefiind ridicate probe la data intocmirii documentului.

Afirmaţia reclamantei, din NC, este negata de propria adresa nr. RO 40/60010133513 / 09.08.2012, a CD către Politia Municipiului Caracal, prin care se menţionează: Conductorul de branşament nu prezenta urme de intervenţie in porţiunea demontata."

Faţă de considerentele expuse, având în vedere prevederile art.l42 alin.4 din Regulamentul de furnizare a energiei  electrice la consumatori, aprobat prin HG nr.l007/2004, dispoziţiile legii nr.l3/2007, şi art.l357 şi urm. C.civ., instanţa constată că în speţă nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale: existenţa unui prejudiciu, existenţa faptei ilicite, existenţa raportului de cauzalitate  intre faptă şi prejudiciu, şi există vinovăţia pârâtului,  constând in consumul de energie electrică fără ca acesta să fie înregistrat de aparatul de măsură, instanţa urmeaza sa respinga actiunea ca neîntemeiată.

Avand in vedere disp. art. 453 alin. 1 noul cod. pr.civ. instanţa urmeaza sa oblige reclamanta la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată constand în onorariu avocat, catre pârâtă.

Postat 30.12.2013