Respingere sesizare ca nefondată – lipsă rea-credinţă

Hotărâre din 10.11.2009


Art. 63? Cod penal - respingere sesizare ca nefondată – lipsă rea-credinţă

Pe rol, este  soluţionarea sesizării formulată, din oficiu, de  Biroul Executări Penale, din cadrul Judecătoriei …., în contradictoriu cu F. C., în calitate de condamnat.

La data de  …, s-a înregistrat, pe rolul instanţei, sub nr. …, sesizarea Biroului Executări Penale, din cadrul Judecătoriei …, prin care s-a solicitat înlocuirea amenzii penale la care a fost condamnat numitul F. C.

S-a susţinut, în motivarea sesizării, că numitul F. C., a fost condamnat prin S.p. nr. …, pronunţată de Judecătoria …, în dosarul nr. …, la … lei, amendă penală, pentru săvârşirea  infracţiunii prev. de art. 180 al. 2 Cod penal, sentinţă rămasă definitivă prin nerecurare.

S-a dispus ataşarea, spre consultare, a dosarului cu nr. …, al Judecătoriei ….

În complinirea probatoriului, s-au solicitat relaţii, din oficiu, de la  Primăria comunie …, care a procedat la întocmirea şi depunerea la dosar a unui referat de anchetă socială la domiciliul condamnatului cu privire la condiţiile morale şi de viaţă ale acestuia.

Din întreg  probatoriu  administrat, instanţa reţine că, deşi condamnatul nu a achitat amenda de … lei, la care a fost condamnat, în termen de 3 luni, aşa cum prevede legea, în cauză, s-a făcut dovada , prin referatul de anchetă socială întocmit de  Primăria comunei … (f.13), că numitul F. C. locuieşte într-o casă cu două camere modest amenajate, nefiind singurul moştenitor al acestui imobil, nu realizează venituri  cu caracter permanent , singura sursă de venit fiind munca ca ziler, la diverşi cetăţeni din comună.

Potrivit art. 631  Cod penal, în cazul condamnatului care se sustrage cu rea credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui amenda cu pedeapsa închisorii.

De asemenea, în art. 425 pct. 3 lit. a cod de procedură penală, se arata că „în cazul în care cel condamnat este salariat, membru cooperator sau realizează alte venituri din munca ori este pensionar, instanţa de executare comunica unităţii care face plata salariului sau a oricărui venit din muncă ori organului care dispune efectuarea plăţii pensiei, cuantumul amenzii de executat, precum şi dispoziţia de a efectua reţinerile în contul  amenzii  de executat, precum ş/i dispoziţia de a efectua /reţinerile în contul amenzii  şi a le vărsa la bugetul de stat”.

În această situaţie, instanţa constată că nu există rea-credinţă  din partea condamnatului, deoarece acesta nu are posibilităţi materiale de a achita amenda la care a fost condamnat, motiv pentru care, urmează a respinge sesizarea.

Astfel: 

În baza art. 631  Cod penal;

Respinge sesizarea formulată, din oficiu, de Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei …, ca nefondată.

În baza art. 192 Cod de procedură penală;

Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

~ 1 ~

Domenii speta