Procedura insolvenţei

În temeiul art. 86, alin. 1, teza a II-a din Legea nr. 85/2006 şi în vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunţe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implica; în astfel de cazuri, legea impune şi calea de urmat în situaţia în care cocontractantul apreciază că a suferit o pagubă, urmare a denunţării contractului de către practician, potrivit alin.(2) al aceluiaşi articol: acesta poate formula o acţiune pentru despăgubiri împotriva debitorului.

Prin decizia nr. 1596/R/14.10.2013  pronunţată în dosarul nr. 8460/108/2012/a1 Curtea de Apel Timişoara, secţia a doua civilă a fost respins recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 1889/10.06.2013 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 8460/108/2012/a1.

Pentru a pronunţa această soluţie Curtea de Apel a reţinut că prin sentinţa civilă sus menţionată judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins contestaţia formulată de creditoarea-contestatoare R.A. AZL C Arad împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitoarei SC LF SRL – societate în insolvenţă, întocmit de lichidatorul E SPRL, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că la data de 13.02.2013 s-a înregistrat la Tribunalul Arad contestaţia la tabelul preliminar al creanţelor debitoarei SC LF SRL – societate în faliment, reprezentată prin lichidator E SPRL Arad, formulată de creditoarea-contestatoare RA AZL C Arad prin care a solicitat înscrierea sa în tabelul de creanţe a acestei debitoare cu o creanţă de 600.000 USD reprezentând investiţie nerealizată.

În fapt a arătat că debitoarea a încheiat cu contestatoarea Contractul de concesiune nr. 80/22.11.2004 având ca obiect concesionarea unui teren în suprafaţă de 21.001 mp situat pe Platforma Aeroport a Zonei Libere şi care, la art. 4.4. prevede ca fiind confirmate detaliile prevăzute în Oferta Tehnică ca şi obligaţii asumate; că obligaţia de realizare a investiţiei în valoare de 600.000 USD este cuprinsă în partea reglementată a contractului – caietul de sarcini Oferta Tehnică (Chestionar Ofertă serie 5 număr AE 25) – parte integrantă a contractului de concesiune însuşită şi semnată de concesionară. Această construcţie la care concesionara s-a obligat nu a fost realizată şi nici nu va putea fi realizată având în vedere adresa cu nr. 3004/17.12.2012 prin care se notifică rezilierea Contractului de Concesiune nr. 80/22.11.2004 în temeiul art. 86, alin. 1, teza a II-a din Legea nr. 85/2006.

A precizat că legea aplicabilă este cea de la data încheierii contractului de concesiune, adică Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiilor şi HG nr. 216/1999 reprezentând Normele metodologice de aplicare a Legii. Astfel, potrivit disp. art. 37 din Legea nr. 219/1998, nerespectarea de către părţi a prevederilor din contract atrage răspunderea contractuală a părţii în culpă. Potrivit disp. art. 4.3.1. din Contractul de Concesiune nr. 80/22.11.2004 concesionarul avea obligaţia să folosească terenul concesionat cu diligenţa şi eficienţa maximă, pentru a-i conserva şi dezvolta valoarea pe toată durata concesiunii, fiind obligat, potrivit art. 4.3.7. din contract să-l despăgubească pe concedent pentru orice pagube produse din culpa sa, conform legislaţiei în vigoare, acest articol fiind o reproducere a disp. art. 37 din lege, potrivit celor de mai sus. Legiuitorul, atât în codul civil în vigoare la data semnării contractului de concesiune – art. 1073 şi art. 1075, cât şi în cel actual a prevăzut dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei.

Contestatoarea a mai menţionat şi prevederea art. 29 alin. 2 lit. a din Legea nr. 219/1998 conform căreia investiţia la care concesionara s-a obligat prin semnarea contractului de concesiune constituie bun de retur, aceste prevederi fiind inserate şi în art. 11,5.1 din contractul de concesiune nr. 80/2004. Considerând deci că investiţia la care s-a obligat debitoarea este certă, lichidă, exigibilă, în valoare de 600.000 USD, a solicitat înscrierea sa în tabelul de creanţe cu această sumă.

Împotriva acestei contestaţii a formulat întâmpinare debitoarea, prin avocat, solicitând respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi nelegală, cu motivarea că, creditoarea-contestatoare nu a invocat temeiul de drept al contestaţiei sale, al pretenţiilor sale evaluate la suma de 600.000 USD, invocând generic anumite prevederi legale şi contractuale fără să indice culpa exclusivă a concesionarului, fără să o descrie, fără să menţioneze de unde rezultă; că nerealizarea investiţiei nu s-a produs exclusiv din culpa concesionarului, ci a fost urmarea nerespectării de către concedent a obligaţiilor contractuale care îi reveneau, respectiv cele care rezultă din disp. art. 2.2. din contract privind lucrările funciare care ar fi trebuit să fie executate în legătură cu terenul concesionat; că aceste operaţiuni erau imperios necesare având în vedere că au fost concesionaţi 21.001 mp de teren din totalul de 150.000 mp înscrişi în CF 59056 Arad.

Nefiind respectată această obligaţie, concesionarului i-a fost imposibil să îndeplinească cele stipulate în art. 2.3 din contract, terenul nefiindu-i predat pe baza unui proces-verbal, fiind deci încălcate disp. art. 4.2.1. din contract. De asemenea, nu s-au respectat nici dispoziţiile contractuale cu privire la reţelele de utilităţi care nu au fost efectuate de concedent, astfel că, în lipsa lor, concesionarul nu avea cum să le întreţină şi folosească. Aceeaşi este situaţia şi în cazul căilor rutiere de acces prevăzute la art. 4.2.3. din contract. Având în vedere acestea, nu se poate discuta de un prejudiciu, dimpotrivă, s-a achitat un preţ al concesiunii de 567.000 USD în condiţiile în care concesionara nu a fost în măsură să utilizeze obiectul concesiunii şi fără ca cedentul să efectueze o contraprestaţie în schimbul redevenţei.

Creditoarea-contestatară a formulat la data de 29.04.2013 note de şedinţă, menţionând că la data de 02.12.2004 a fost semnat un proces-verbal de predare-primire urmare a semnării Contractului de concesiune nr. 80/2004, contract semnat cu IMI în calitate de persoană fizică şi ulterior, la 11.01.2005 acesta a cesionat contractul debitoarei care a dobândit calitatea de concesionar cu toate drepturile şi obligaţiile rezultând din acest contract, iar procesul verbal semnat cu IMI este opozabil debitoarei. Practic, debitoarea a intrat în posesia terenului la data semnării contractului cu IMI, adică la 11.01.2005.

A mai arătat că, pentru respectarea prevederilor art. 2.2 din contract, era necesar ca cesionarul să avanseze sumele necesare efectuării lucrărilor de CF şi deci, concesionara trebuia să realizeze lucrarea de CF pe cheltuiala sa, potrivit Anexei nr. 1 la contract, în baza schiţei existente în caietul de sarcini, fiind aplicabile disp. art. 61 din HG 216/1999, concesionarul nenotificând pe cedent cu privire la cauze care l-au împiedicat la realizarea investiţiei.

Lichidatorul a depus la dosarul cauzei notificarea comunicată contestatoarei prin care a subliniat că nu a identificat un proces-verbal de predare-primire a terenului de 21.001 mp. De asemenea, a depus la dosar adresa nr. 1428/08.04.2013 emisă de contestatoare către debitoare prin care a invitat debitoarea să semneze procesul-verbal de predare a terenului pentru data de 22.04.2013. Totodată a fost depus la dosarul cauzei extras CF 318933 Arad, Nr. CF vechi 59056, nr. topo vechi 6817/a-1/6-1/2/6 privind terenul concesionat din care nu rezultă unde este amplasat terenul în suprafaţă de 21.001 mp, ci un teren mai mic, menţionând că nu a reuşit identificarea acestui teren la serviciul de cadastru şi publicitate imobiliară.

Prin concluziile scrise, atât debitoarea, cât şi lichidatorul au reiterat solicitarea de respingere a contestaţiei, considerând că prezenta contestaţie este neîntemeiată şi nu dovedeşte existenţa unei creanţe de 600.000 USD certă, lichidă, exigibilă pentru a putea să fie înscrisă în tabelul de creanţe privind pe debitoare.

Faţă de chestiunea pusă în discuţie de judecătorul sindic la termenul din 25 martie 2013 (fila 71 dosar fond), că despăgubirile rezultând dintr-un contract reziliat în baza art. 86 alin. 1 din legea insolvenţei trebuie să fie stabilite printr-o acţiune în despăgubiri, debitoarea, prin avocat, a apreciat că o astfel de acţiune nu a fost formulată, dar că este în competenţa judecătorului sindic, în timp ce lichidatorul a apreciat că trebuia să fie promovată o acţiune în acest sens pe cale separată şi nu prin contestaţie. A mai arătat că tabelul de creanţe s-a publicat în BPI din 04.02.2013.

Analizând contestaţia, judecătorul sindic a reţinut că, la data de 03.12.2012 a fost deschisă procedura simplificată a insolvenţei debitoarei SC LF SRL Arad, potrivit încheierii nr. 941/CC pronunţată în dosarul civil nr. 8460/108/2012 al Tribunalului Arad, fiind desemnat lichidator E SPRL Arad şi s-a stabilit termenul limită pentru formularea declaraţiilor de creanţă la 18 ianuarie 2013; contestatoarea s-a conformat şi, în termenul legal a depus o declaraţie de creanţă însoţită de documente justificative parţiale la data de 16.01.2013, solicitând înscrierea sa în tabelul de creanţe cu o creanţă de 600.000 USD, investiţie nerealizată de debitoare şi a unor sume reprezentând contravaloarea unor facturi.

Tabelul preliminar al creanţelor a fost publicat în BPI la 04.02.2013, iar prezenta contestaţie a fost înregistrată la Tribunalul Arad la 13.02.2013, însă a fost comunicată prin serviciul poştal la data de 11.02.2013. Potrivit disp. art. 101 cod procedură civilă şi în considerarea faptului că înlăuntrul termenului au fost zilele de sâmbătă şi duminică, se poate concluziona că prezenta contestaţie a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 73, alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Din Contractul de concesiune nr. 80/2004 rezultă drepturile şi obligaţiile părţilor cu privire la concesiunea terenului ce a făcut obiectul contractului, însă din alte documente, respectiv Caietul de sarcini, care a fost menţionat de creditoare ca şi „anexa 1” rezultă amănunte legate de descrierea terenului concesionat, planul topografic şi obligaţiile privind lucrări de carte funciară, obligaţii care rezultă într-o oarecare măsură şi din disp. art. 2.2. din contract.

Din Contractul de cesiune nr. 222/11.01.2005 nu rezultă însă că debitoarei i-ar fi fost predate şi anexele la contract, caietul de sarcini sau procesul-verbal de predare-primire a terenului. Legat de acest proces verbal, din înscrisul de la fila 82 dosar fond rezultă că, deşi contractul de cesiune nr. 222/2005 a fost semnat de creditoarea contestatoare, aceasta a recunoscut că nu a predat debitoarei terenul pe bază de proces-verbal şi a invitat-o la mult timp după deschiderea procedurii – la 22.04.2013 – să-i predea acest proces-verbal şi să îl semneze. Pe de altă parte, abia în cursul judecăţii s-a depus la dosar aşa-zisa schiţă topografică predată lui IMI, însă din aceasta nu rezultă vecinătăţile, nici parcelele care o compun. Din extrasul de CF de la fila 83 dosar fond nu rezultă nici suprafaţa de 21.000 mp, ci o suprafaţă mai mică, iar din schiţa de pe verso nu rezultă unde este amplasat terenul care a făcut obiectul contractului.

De altfel, contractul de cesiune era în vigoare la data deschiderii procedurii. Ulterior, la 17.12.2012 acest contract a fost reziliat în conformitate cu dispoziţiile art. 86, alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Judecătorul sindic a mai constatat că a fost sesizat doar cu o contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor şi a pus în discuţia părţilor prevederile art. 86 alin. 2 din legea insolvenţei, însă nu a fost sesizat şi cu o cerere în despăgubiri, cerere cu care, dacă era sesizat, trebuia să pună în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială, deoarece nu poate judeca astfel de cereri, potrivit cu disp. art. 11, alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Mai mult, o astfel de cerere este de competenţa unei instanţe de contencios administrativ, astfel cum rezultă din Legea nr. 219/1998 şi Legii nr. 544/2004, astfel că excepţia era una de ordine publică.

Prin urmare, clauzele contractuale nu au fost analizate decât în condiţiile în care trebuie stabilit caracterul cert, lichid, exigibil al creanţei, potrivit cu cerinţele art. 3, punctul 7 din Legea nr. 85/2006 şi a prevederilor art. 379 Cod procedură civilă, în vigoare la data semnării contractului şi a deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei SC LF SRL Arad.

Astfel cum rezultă din prevederile art. 35 din Legea nr. 219/1998, încetarea contractului se produce în anumite situaţii care determină şi culpa contractuală de care se leagă obligaţiile stabilite de lege şi prin contractul părţilor, la lit. e fiind prevăzută o lipsă de culpă ca şi cauză obiectivă a concesionarului de a exploata bunul concesionat.

Potrivit disp. art. 86 alin. 1 teza a doua, orice clauze contractuale de desfiinţare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii insolvenţei sunt nule.

Potrivit disp. art. 11.2  din Contractul de concesiune nr. 80/2004, falimentul exclude substituirea concesionarului de către concedent, ceea ce încalcă prevederile art. 86, alin. 1 din legea insolvenţei, dar falimentul poate fi o cauză obiectivă în sensul prevăzut de art. 35, lit. e din Legea nr. 219/1998.

Prin urmare, pentru a se constata că despăgubirile de 600.000 USD sunt datorate în mod cert ca urmare a încălcării culpabile a prevederilor contractuale şi că acestea sunt datorate în conformitate cu prevederile art. 29, alin. 2, lit. a din Legea nr. 219/1998 nu se poate stabilii pe calea contestaţiei la tabelul preliminar al creanţelor, ci trebuie urmată calea prevăzută la art. 86 alin. 2 din legea insolvenţei.

Pe de altă parte, judecătorul sindic a constatat că prevederile art. 29 din Legea nr. 219/1998 sunt incidente situaţiilor de expirare a termenului de concesiune a contractului, situaţie inexistentă în cauza de faţă. De asemenea, disp. art. 37 din aceeaşi lege şi prevederile contractuale invocate de creditoarea-contestatoare nu pot duce la concluzia aplicării pur-şi-simplu a acestora, ci trebuie să se stabilească în mod clar şi irevocabil dacă există încălcări contractuale în condiţiile de deschidere a procedurii insolvenţei. Ori, din contractul părţilor nu rezultă clar decât obligaţia de plată a redevenţei, caietul de sarcini şi obligaţiile asumate de IMI nefiind analizate şi în contextul schimbării concesionarului în condiţiile date şi evidenţiate la începutul acestei analize.

Astfel, constatând că creanţa pretinsă de creditoare nu este una certă, lichidă, exigibilă, judecătorul sindic a respins contestaţi şi a dispus înscrierea acestei creditoare în tabel doar cu creanţele admise deja, urmând a fi îndepărtată creanţa înscrisă sub condiţie, deoarece nu a fost făcută dovada promovării unei acţiuni în baza disp. art. 86, alin. 2 din Legea nr. 85/2006, deşi acest fapt a fost pus în discuţia părţilor.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea RA AZL C ARAD, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 si 9 din Cod procedură civila, admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi să se dispună înscrierea sumei de 600.000 USD in tabelul creanţelor debitoarei SC LF SRL.

În motivarea recursului se arată că la data de 22.11.2004 a fost semnat contactul de concesiune nr. 80 cu IMI - persoana fizica romana. În temeiul prevederilor art.12.3 din contractul de concesiune, acesta a cesionat la data de 11.01.2005 contractul de concesiune. Modalitatea de predare a documentaţiei de licitaţie de concesiune precum si contractul de concesiune cu anexele sale si procesul verbal de predare primire (semnat la data de 02.12.2004 intre RA AZL C Arad si IMI), la semnarea cesiunii dintre cele doua părţi nu a făcut obiectul verificării recurentei. Prin semnarea contractului de cesiune, la data de 11.01.2005, SC LF SRL a dobândit calitatea de concesionar în contractul de concesiune nr. 80/22.11.2004 cu toate drepturile si obligaţiile ce decurg din aceasta calitate.

Creditoarea recurentă susţine că nu s-a obligat in nici un fel  ca  in  cazul  cesionarii  contractului  de  concesiune sa predea documentaţia de licitaţie de concesiune, contractul de concesiune cu anexele sale, procesul verbal de predare primire, considerând ca toate aceste obligaţii reveneau in sarcina cedentului contractului de concesiune. Aceasta a fost si raţiunea pentru care, prin adresa cu nr. 1428/08.04.2013, a solicitat concesionarei SC LF SRL sa se prezinte la sediul recurentei pentru semnarea procesului verbal de predare primire a terenului ca urmare a rezilierii contractului. Temeiul invocat de recurentă a fost art. 11.3 din Contractul de concesiune, care prevede ca la încetarea concesiunii se va întocmi un proces verbal de predare a obiectului concesionat.

Consideră lipsite de temei susţinerile instanţei de fond în sensul că din contractul părţilor nu rezulta clar decât obligaţia de plata a redevenţei, caietul de sarcini şi obligaţiile asumate de IMI nefiind analizate şi în contextul schimbării concesionarului, deoarece la punctul 4.3 din contract se prevăd obligaţiile pe care le are concesionarul, si anume: „sa folosească terenul concesionat cu diligenta şi eficientă maximă, pentru a-i conserva şi dezvolta valoarea pe toată durata concesiunii; să despăgubească pe concedent pentru orice pagube produse din culpa sa, conform legislaţiei în vigoare; să predea concedentului, la expirarea concesiunii terenul...si/sau cele ce au rezultat in urma investiţiilor făcute de concesionar; sa plătească redevenţele în suma şi la termenele prevăzute".

De asemenea, punctul 4.4 din Contractul de concesiune prevede că: „prin semnarea contractului, concesionarul confirmă că a luat act de termenii si condiţiile impuse de concedent prin Caietul de sarcini si prin documentaţia pentru licitaţie vol. I, II si III, ce fac parte integranta din prezentul contract, pe care le accepta integral si care sunt anexate ca Anexa 3. Concesionarul confirma că toate detaliile prevăzute în oferta tehnică sunt obligaţii asumate, concesionarul are obligaţia sa facă dovada scrisă a tuturor afirmaţiilor înscrise de către acesta în oferta tehnica”, astfel că nu se poate reţine că singura obligaţie a concesionarei a fost de plata a redevenţei.

Recurenta mai susţine că odată cu semnarea contractului de cesiune, SC LF SRL a preluat toate drepturile si obligaţiile din contractul de concesiune nr. 80/22.11.2004 (nu doar plata redevenţei), iar creanţa recurentei este certă - rezultă din contractul de concesiune (la punctul 5.1 din Chestionarul oferta serie 5 număr AE 25 debitoarea se obliga să realizeze o investiţie reprezentând construcţie in suma de 600.000 USD), lichidă - valoarea investiţiei este clar cuprinsă în contractul de concesiune şi exigibilă - contractul a fost reziliat, iar investiţia în valoare de 600.000 USD nu mai poate fi realizată.

În drept se invocă prevederile contractului de concesiune, HG 216/1999, Legea nr. 219/1998 şi HG nr. 216/1999 reprezentând Normele metodologice de aplicare a Legii (în vigoare la data semnării contractului), Codul civil, art. 299 si urm. Cod procedură civila.

Recurenta R.A. AZL C Arad a formulat şi concluzii scrise, solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul înscrierii in tabelul creditorilor a sumei de 600.000 USD reprezentând o creanţă certa, lichida si exigibila a investiţiei nerealizate ce trebuia predata recurentei la încetarea contractul de concesiune nr. 80/22.11.2004.

Intimata S.C. LF S.R.L. a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca netemeinic si nelegal şi menţinerea in totalitate a sentinţei recurate

Analizând recursul de faţă, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi din oficiu, raportat la dispoziţiile art. 304¹ Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunţând o hotărâre temeinică şi legală, conformă cu probele de la dosar.

În esenţă, prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile privitoare la creanţă, astfel încât nu se poate admite contestaţia la tabel.

Criticile recurentei privesc, în principal, susţinerea creditoarei-contestatoare  de înscriere a sa în tabelul de creanţe a acestei debitoare cu o creanţă de 600.000 USD reprezentând investiţie nerealizată de către debitoare, întemeiată pe dispoziţiile stipulate în Contractul de concesiune nr. 80/22.11.2004.

Astfel, părţile, prin contractul menţionat,  au convenit concesionarea unui teren în suprafaţă de 21.001 mp situat pe Platforma Aeroport a Zonei Libere şi care, la art. 4.4. prevede ca fiind confirmate detaliile prevăzute în Oferta Tehnică ca şi obligaţii asumate, obligaţia de realizare a investiţiei în valoare de 600.000 USD este cuprinsă în partea reglementată a contractului – caietul de sarcini Oferta Tehnică (Chestionar Ofertă serie 5 număr AE 25) – parte integrantă a contractului de concesiune însuşită şi semnată de concesionară, construcţie la care concesionara s-a obligat nu a fost realizată şi nici nu va putea fi realizată.

Curtea reţine că prin adresa cu nr. 3004/17.12.2012 se notifică de către lichidator E SPRL Arad rezilierea Contractului de Concesiune nr. 80/22.11.2004 în temeiul art. 86, alin. 1, teza a II-a din Legea nr. 85/2006.

Acest text de lege stipulează că (alin.1) în vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunţe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate.

În astfel de cazuri, legea impune şi calea de urmat în situaţia în care cocontractantul apreciază că a suferit o pagubă, urmare a denunţării contractului de către practician, în alin.(2) al aceluiaşi articol. Se arată că, în cazul denunţării unui contract, o acţiune pentru despăgubiri poate fi introdusă de către contractant împotriva debitorului.

În speţă, aşa cum s-a reţinut şi la fond, este pusă la îndemâna contractantului al cărui contract cu debitorul insolvent a fost denunţat o anumită cale procedurală prin care să se remedieze, eventual, pe calea acordării unor despăgubiri, pierderea produsă celeilalte părţi, dacă este cazul.

Cu toate acestea, creditoarea nu a uzat de calea  legală, specială, ci a apreciat că simpla contestaţie la tabel poate conduce la substituirea demersului cuprins expres în legea insolvenţei. Ori, o astfel de derogare nu este permisă. Chiar dacă creditoarea ar avea la dispoziţie modalităţi alternative de realizare a dreptului pretins lezat, câtă vreme procedura impusă de Legea nr. 85/2006 indică expres calea procedurală de valorificare a  dreptului, cocontractantul era ţinut de respectarea acestor dispoziţii.

Fără a analiza şi celelalte aspecte invocate de părţi,  constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinţei recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul.

Domenii speta

Spete similare