Revendicare

Revendicare.

Câtă vreme concluziile specialiştilor sunt acelea că proprietatea reclamantei nu este afectată în niciun fel de amenajările realizate de proprietarul imobilului învecinat, în sensul că amplasamentul lor respectă aliniamentul liniei de graniţă judecătoreşte stabilită anterior, prima instanţă judicios a respins cererea de revendicare şi pe cea referitoare la ridicarea lucrărilor efectuate (pavaj, placă betonată, stâlp de beton de la colţul casei.

 (Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. Cuv., dec. nr. 58/R din 17 februarie 2011)

Prin sentinţa civilă nr. 850/2010 pronunţată de Judecătoria Năsăud a fost admisă în parte acţiunea civilă extinsă formulată de reclamanta GML (născută B) în contradictoriu  cu pârâţi VM şi BL (fost căsătorită K) şi, în consecinţă, au fost obligaţi în solidar pârâţii să îşi îndrepte scurgerea apelor de pe plata betonată (placa de spălat maşini)  pe terenul său  iar nu pe terenul reclamantei  şi, în caz contrar, îndrituieşte reclamanta să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâţilor; să permită reclamantei montarea unei schele pentru  tencuirea casei şi grajdului acesteia  precum şi să permită reclamantei  montarea unui grad  pe linia de metă dintre cele două proprietăţi.

Au fost respinsă ca neîntemeiate petitul de revendicare; petitul de obligare a pârâţilor la ridicarea stâlpului din colţul casei  reclamantei, a pavajului şi a plăcii betonate şi cel de obligare a acestora să-şi îndrepte  scurgerea apelor  pe terenul lor de pe pavaj ori,  în caz contrar  să fie îndrituită reclamanta  la aceste lucrări pe cheltuiala pârâţilor. Au fost compensate cheltuielile de  judecată  între părţi  până la concurenţa sumei mai mici şi, în final, au fost obligaţi pârâţii, în solidar, să îi plătească reclamantei suma de 862 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs atât reclamanta, cât şi pârâtul VM.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu sub toate aspectele potrivit disp. art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul reţine următoarele:

1.Recursul declarat de reclamantă este nefondat şi urmează a fi respins ca atare în baza art. 312 Cod proc. civ, nesubzistând niciun motiv de casare ori modificare dintre cele enumerate de cod.

Prima instanţă a dezlegat raporturile juridice dintre litiganţi, proprietari tabulari ai imobilelor învecinate a căror delimitare reciprocă s-a înfăptuit pe cale judecătorească în dos. civ. nr. 1132/1972 al Judecătoriei Năsăud soluţionat prin sent. civ. nr. 321/1973, dând eficienţă autorităţii judecătoreşti a hotărârii  menţionate, fundamentată pe lucrarea tehnică de specialitate întocmită de experţii LE, PL şi ŞV. Rezolvarea aspectelor revendicative, în circumstanţele grăniţuirii anterioare a proprietăţilor limitrofe aparţinând autorilor litiganţilor, nu presupune o nouă delimitare a imobilelor, ci doar verificarea respectării liniei de metă stabilită iniţial de instanţele judecătoreşti. Din această perspectivă nu se poate reproşa instanţelor judecătoreşti investite cu tranşarea disputelor revendicative dintre proprietarii fondurilor învecinate înfrângerea autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti ce a stabilit graniţa, cât timp rezolvarea pretenţiilor reciproce  s-a realizat în lumina acesteia, atât în anul 1992, cu ocazia soluţionării dos. nr. 883/1991 prin sent. civ. nr. 992/1992, cât şi în pricina pendinte, în ambele situaţii atât instanţa, cât şi experţii numiţi pentru efectuarea lucrărilor tehnice de specialitate ţinând cont de puterea de lucru judecat a sent. civ. nr 321/1973, cercetarea judecătorească purtând în limitele verificării respectării de către proprietarii vecini a graniţei  anterior stabilită pe cale judecătorească, nicidecum în scopul unei noi grăniţuiri. Astfel, în prezenta cauză nu se poate reproşa cu succes ignorarea statuărilor judecătoreşti privitoare la delimitarea imobilelor învecinate, întrucât prima instanţă a plecat de la această premisă în cercetarea pretenţiilor părţilor, pretinzând de fiecare dată specialiştilor topometri să verifice conformitatea graniţei actuale a imobilelor cu cea stabilită anterior pe cale judecătorească.

Criticile reclamantei referitoare la încălcarea dreptului la apărare, la procedura administrării probei de specialitate şi la corectitudinea concluziilor experţilor nu pot fi împărtăşite. Este de principiu că întocmirea consecutivă a expertizelor tehnice în aceeaşi materie presupune lămuriri suplimentare necesare rezolvării cauzei ce pot fi furnizate fie de acelaşi expert, fie de alţii, în condiţiile art.212 Cod proc. civ. fără ca acest lucru să semnifice aprecierea primei lucrări ca necorespunzătoare în sensul afirmat de recurentă. In ipoteza dată a încuviinţării cererii reclamantei, nemulţumită de concluziile expertizei întocmite de expertul HF, de a se întocmi o altă expertiză de către expertul PI şi a completării consecutive a acesteia pentru a se răspunde noilor nemulţumiri,  dată fiind convergenţa concluziilor celor două lucrări în mod corect a fost respinsă de către prima instanţă cererea reclamantei de efectuare a unei a treia expertize. Considerentele pentru care prima instanţă a rezolvat nefavorabil cererile referitoare la întocmirea altei lucrări de expertiză şi la descinderea locală, expuse în încheierile de şedinţă, în fapt disputa părţilor vizând suprafeţele proprietăţilor înspre stradă, aferente construcţiilor, şi nu grădinile, sunt juste şi argumentează pe deplin soluţia luată. Ultima completare a raportului de expertiză de către expertul PI, din perspectiva cerinţelor de îndeplinit, nu impunea cu necesitate o nouă deplasare a acestuia în teren. Participarea unui expert constructor nu se justifica în nici un fel în circumstanţele revendicative al cauzei cu referire la invocata încălcare a graniţei şi a modului de amplasare a unei plăci de beton şi a unei porţiuni pavate, lămuririle necesare fiind în competenţa specialiştilor topometri. Existenţa a două lucrări de specialitate între ale căror concluzii nu există contrarietate înlătură de la sine necesitatea efectuării unei a treia lucrări. Ambii experţi au avut în vedere întregi imobilele limitrofe măsurate, configuraţia lor actuală şi cea avută cu ocazia grăniţuirii, menţionând expres că au avut în vedere aliniamentul metei stabilită în dos. nr. 1132/1972 al Judecătoriei Năsăud soluţionat prin sent. civ. nr. 321/1973. Dezideratul justiţiei este rezolvarea în termen rezonabil a proceselor şi nu tergiversarea soluţionării lor prin administrarea tuturor cererilor de probaţiune formulate de părţi, ci numai a celor pe care instanţa le apreciază ca utile şi pertinente.

Nici celelalte critici referitoare la cuprinsul raportului de expertiză pe care prima instanţă şi-a întemeiat soluţia nu pot fi îmbrăţişate. În mod expres expertul menţionează că lucrarea tehnică întocmită o are în vedere pe cea întocmită de experţii LE, PL şi ŞV, de stabilire a graniţei imobilelor aparţinând litiganţilor. Identic a procedat iniţial şi expertul HF. Împrejurarea că unitar se conchide în sensul respectării de către pârâţi , prin amplasarea pavajului, a plăcii betonate şi a stâlpului de la intrare pe terenul ce le aparţine,a liniei de metă judecătoreşte stabilită în anul 1973, opozabilă succesorilor litiganţilor, este de natură a înlătura orice dubiu, două expertize independente conchizând identic în acest sens. Astfel, aserţiunea potrivit căreia expertul PI a greşit şi că nu a respectat aliniamentul liniei de metă stabilit cu putere de lucru judecat prin sent. civ. nr. 321/1973 rămâne o afirmaţie fără acoperire.

Esenţială rezolvării cererii de revendicare promovată de reclamantă era administrarea expertizei tehnice. Câtă vreme concluziile specialiştilor sunt acelea că proprietatea reclamantei nu este afectată în niciun fel de amenajările realizate de proprietarul imobilului învecinat, în sensul că amplasamentul lor respectă aliniamentul liniei de graniţă judecătoreşte stabilită anterior, prima instanţă judicios a respins cererea de revendicare şi pe cea referitoare la ridicarea lucrărilor efectuate (pavaj, placă betonată, stâlp de beton de la colţul casei).

2.Recursul promovat de pârâtul VM este fondat doar în parte.

Teza acestuia potrivit căreia prima instanţă a greşit când a stabilit în sarcina sa obligaţia de a îndrepta scurgerea apelor de pe placa betonată înspre terenul ce-i aparţine, în caz contrar autorizând-o pe reclamantă să efectueze această lucrare, întrucât a ignorat suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expertul PI prin care se concluzionează că s-a efectuat lucrarea de protecţie a imobilului vecin nu poate fi reţinută. In cauză s-a dovedit că protecţia imobilului învecinat vizează doar porţiunea pavată, nu şi cea ocupată de placa betonată, instanţa de fond interpretând corect ansamblul probelor administrate, sub acest aspect, al scurgerii apelor, raportul de expertiză topometric neputând furniza prin sine însuşi date edificatoare şi suficiente, de natură a le înlătura de plano pe celelalte. Or, cât timp majoritar dovezile administrare contrazic afirmaţia topometrului, care nu este specialist în domeniul scurgerii apelor, fără a fi necesare lămuriri ale unui atare specialist întrucât probele exhibate sunt edificatoare şi lămuritoare, judicios a conchis prima instanţă în sensul arătat, statuare ce se impune a fi menţinută.

De împărtăşit este însă critica referitoare la soluţia dată de prima instanţă cererii vizând obligarea la a-i permite reclamantei montarea unei schele pentru tencuirea casei şi grajdului şi a unui gard pe linia de metă dintre cele două proprietăţi. Pe de o parte nu s-a probat refuzul pârâţilor (dimpotrivă,  pe parcursul judecăţii aceştia manifestându-şi acordul), reclamanta nedemonstrând că ar fi intenţionat să execute lucrările menţionate şi că executarea lor nu ar fi fost posibilă din cauza pârâţilor. Pe de altă parte însă, deşi Codul civil prin art. 588 şi 600 îndatorează generic vecinii în acest sens, cum a reţinut şi prima instanţă, o atare îndatorare este circumscrisă limitării impusă de condiţia diligenţei proprietarului vecin prescrisă de acelaşi cod. Aceasta presupune condiţionarea îndatorării, în funcţie de configuraţia imobilelor teren şi construcţii limitrofe, de necesitatea lucrărilor de amenajare ori reparaţii a construcţiilor amplasate lângă/pe limita imobilelor învecinate, de stabilirea duratei lucrărilor şi a suprafeţei din terenul învecinat afectată de executarea lucrărilor, de refuzul vecinului de a permite accesul pe terenul său. In cauza pendinte însă niciunul dintre aceste aspecte nu a fost dovedit, solicitarea reclamantei fiind una generică, fără nici o referire la caracterul concret al realizării unor asemenea lucrări, în privinţa cărora n u a afirmat nici măcar vreo intenţie de îndeplinire. Structura imobilelor evidenţiate de expertul PI în schiţa raportului de expertiză întocmit, respectiv distanţa mică dintre construcţiile litiganţilor şi configuraţia curţii pârâţilor raportat la amplasamentele locuinţelor şi anexei impun suplimentar concretizarea prealabilă, cu ocazia formulării acţiunii, a limitelor, în timp şi spaţiu, a îndatorării vecinului ce se opune executării unor atari lucrări în cazul declanşării unui proces în temeiul art. 588 şi 600 Cod civil. Această ipoteză nu este dată în prezenta cauză, astfel că soluţia primei instanţe se impune a fi reformată în limitele arătate, din perspectiva căreia dispoziţia primei instanţe referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, corectă raportat la modalitatea de soluţionare a pretenţiilor şi în acord cu prevederile legale, nu este afectată .

Domenii speta

Spete similare