Suspendarea judecaţii pentru neindicarea valorii obiectului cererii. Cerere de chemare în judecată neevaluabilă în bani. Consecinţe

Suspendarea judecaţii pentru neindicarea valorii obiectului cererii. Cerere de chemare în judecată neevaluabilă în bani. Consecinţe

C. pr. civ., art. 112, art. 1551

Legea nr. 146/1997, modificată, art. 3 lit. b)

Cererea de chemare în judecată va cuprinde, printre altele, obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, dar numai atunci când preţuirea este cu putinţă.

Chiar dacă cererea de evacuare priveşte un spaţiu comercial, ceea ce atrage competenţa în primă instanţă a tribunalului, aceasta nu poate fi calificată ca fiind evaluabilă în bani, întrucât ea vizează doar obţinerea unui titlu prin care presupusul ocupant abuziv al imobilului să fie obligat să-l elibereze, raportul juridic dedus judecăţii constituindu-l dreptul privitor la folosinţa spaţiului.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,

 Decizia civilă nr. 1132 din 6 octombrie  2009

Prin încheierea de şedinţă din 21 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. 540/30/2009 Tribunalul Timiş a suspendat, în temeiul art. 1551 din Codul de procedură civilă, judecarea cererii formulate de reclamanta Compania Naţională C S.A. – Sucursala Regională Timişoara în contradictoriu cu pârâta S.C. A S.R.L. Brad având ca obiect evacuare, cu motivarea că societatea reclamantă nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, în sensul că nu a precizat valoarea obiectului litigiului, conform art. 112 alin. (3) din acelaşi cod, ceea ce atrage suspendarea judecăţii.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate, iar în subsidiar, modificarea acesteia şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost ea formulată, pentru următoarele motive:

Prin încheierea din 21 aprilie 2009 Tribunalul Timiş a suspendat judecata, considerând că reclamanta nu a precizat valoarea obiectului litigiului, deşi pentru acel termen reprezentantul societăţii a indicat instanţei de fond că acţiunea are ca obiect evacuarea pârâtei şi el nu este evaluabil în bani. Având în vedere dispoziţiile Codului de procedură civilă, art. 2 alin. 1 lit. a), care arată că procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani se judecă de tribunal, reclamanta a introdus acţiunea la tribunal, cererea nefiind evaluabilă în bani. Dat fiind faptul că nu s-a cerut obligarea pârâtei la plata unor sume de bani, ci doar evacuarea acesteia din spaţiul ocupat, instanţa de fond în mod greşit a suspendat judecarea dosarului. Aşa cum rezultă şi din cuprinsul acţiunii, societatea reclamantă a încheiat contractul de locaţiune cu pârâta, contract prin care aceasta din urmă se obliga, prin art. 21, să predea spaţiul fără altă formalitate la expirarea termenului pentru care a fost perfectat contractul şi să-l elibereze în termen de 5 zile, motiv pentru care recurenta solicită instanţei de control judiciar ca prin decizia pe care o va pronunţa să dispună evacuarea intimatei din imobilul ocupat fără titlu.

Prin decizia civilă nr. 1132 din 6 octombrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 540/30/2009 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul reclamantei şi a casat în tot încheierea de şedinţă din 21 aprilie 2009 a Tribunalului Timiş, trimiţând cauza pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.

Pentru a hotărî astfel instanţa de control judiciar a reţinut că în mod greşit prima instanţă a dispus, în temeiul art. 1551 din Codul de procedură civilă, suspendarea judecării cererii formulate de reclamanta Compania Naţională C S.A. – Sucursala Regională Timişoara în contradictoriu cu pârâta S.C. A S.R.L. Brad având ca obiect evacuare.

În conformitate cu acest text de lege, când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate, dispoziţiile art. 1083 referitoare la plata de despăgubiri pentru paguba cauzată prin amânare fiind aplicabile şi în această situaţie. La cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. 1 au fost îndeplinite şi, potrivit legii, aceasta poate continua, prevederile art. 155 alin. 2, care statuează că după o asemenea amânare, judecata, dacă părţile nu stăruiesc, va fi suspendată şi nu va fi redeschisă decât după plata sumelor prevăzute de legea timbrului pentru redeschiderea pricinilor, aplicându-se în mod corespunzător.

Prin încheierea atacată tribunalul a suspendat judecarea acţiunii reclamantei având ca obiect evacuarea pârâtei intimate din spaţiul ocupat, pentru neîndeplinirea de către recurentă a obligaţiei stabilită în sarcina sa prin încheierea de şedinţă de la termenul din 10 martie 2009, aceea de a preciza valoarea obiectului cererii, conform art. 112 pct. 3 din Codul de procedură civilă, cu toate că prin scriptul depus la dosar la data de 2 aprilie 2009 partea a învederat că obiectul cererii sale de chemare în judecată este unul neevaluabil în bani, ea solicitând doar evacuarea societăţii pârâte din spaţiul proprietatea sa, ocupat în prezent fără titlu, întrucât contractul de locaţiune a expirat, iar prin art. 21 locatarul s-a obligat să predea spaţiul, fără altă formalitate, la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul.

Într-adevăr, potrivit art. 112 pct. 3 din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată va cuprinde, printre altele, obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, dar numai atunci când preţuirea este cu putinţă, pentru identificarea imobilelor urmând să se arate comuna şi judeţul, strada şi numărul, iar, în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, sau, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul topografic.

Este în afara oricărui dubiu că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta recurentă are ca obiect doar evacuarea societăţii pârâte din spaţiul ocupat şi care i-a fost închiriat în baza contractului nr. 56/25.03.2004, convenţie despre care reclamanta susţine că nu mai poate produce efecte juridice întrucât ar fi fost încheiată pe o durată determinată, care în prezent este expirată. Având ca reper „obiectul” dreptului exercitat prin acţiune, după cum el poartă asupra unui bun mobil sau asupra unui bun imobil, acţiunile civile se împart în mobiliare şi imobiliare. Acţiunea mobiliară este aceea prin care se tinde la valorificarea unui drept asupra unui bun mobil, prin natura lui, prin destinaţie sau prin obiectul la care se aplică (quae tendit ad quid mobile), în timp ce acţiunea imobiliară este aceea prin care se tinde la valorificarea unui drept asupra unui bun imobil, prin natura lui, prin destinaţie sau prin obiectul la care se aplică (quae tendit ad quid imobile). Aceeaşi acţiune poate fi însă, în acelaşi timp, mobiliară şi imobiliară. De asemenea, trebuie evitată confuzia regretabilă care, uneori, se face identificându-se acţiunile personale cu cele mobiliare sau acţiunile reale cu cele imobiliare, atât acţiunile personale, cât şi cele reale putând fi mobiliare sau imobiliare, după caz.

Determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru în cazul cererilor înregistrate la instanţă se face de către aceasta (art. 29 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, modificată), partea reclamantă neputând fi sancţionată cu suspendarea judecăţii decât atunci când desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina sa, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, ceea ce nu este cazul în speţă, unde compania recurentă, prin notele scrise depuse la dosar, a precizat că, din punctul său de vedere, cererea de evacuare nu este una evaluabilă în bani, îndeplinindu-şi astfel obligaţiile trasate de tribunal prin încheierea de la termenul din 10 martie 2009. Dacă, totuşi, judecătorul fondului considera că acţiunea introductivă de instanţă nu este o cerere neevaluabilă în bani, avea obligaţia să stabilească taxa judiciară datorată de parte şi pe care trebuia să i-o pună în vedere pentru ca aceasta, fie să o plătească, sub sancţiunea prevăzută de alin. 3 al art. 20 din Legea nr. 146/1997, modificată, fie să o conteste în condiţiile legii, iar nu să-i suspende judecarea acţiunii.

Cererea formulată de reclamată chiar dacă priveşte un spaţiu comercial, adică un spaţiu în care se desfăşoară fapte de comerţ, ceea ce atrage, raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, competenţa în primă instanţă a tribunalului, nu poate fi calificată ca fiind evaluabilă în bani, întrucât ea vizează doar obţinerea unui titlu prin care presupusul ocupant abuziv al imobilului reclamantului să fie obligat să-l elibereze, raportul juridic dedus judecăţii constituindu-l dreptul privitor la folosinţa spaţiului, astfel că cererii de chemare în judecată nu i se aplică prevederile art. 2 din Legea privind taxele judiciare de timbru, referitoare la acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, ci cele ale art. 3 lit. b) din acelaşi act normativ.

Nu în ultimul rând, Curtea nu va primi solicitarea recurentei de a casa/modifica hotărârea tribunalului şi de a judeca cauza în fond, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost ea formulată, motivat de împrejurarea că prima instanţă nu a soluţionat fondul litigiului, pentru a se putea face aplicarea art. 312 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Din economia prevederilor art. 312 rezultă că instanţa de recurs, casând hotărârea atacată, poate proceda după cum urmează: a) să reţină cauza pentru a judeca pricina în fond; b) să trimită cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea sau unei alte instanţe de acelaşi grad, casarea cu reţinere reprezentând regula în materie. Într-adevăr, alin. (4) al art. 312 înscrie o regulă de principiu: în caz de casare, curţile de apel şi tribunalele vor judeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situaţie în care se pronunţă o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop, caz în care se vor înregistra două momente diferite: casarea propriu-zisă şi rejudecarea. Când nu este necesară readministrarea probelor sau administrarea de probe noi, instanţa de recurs, casând hotărârea atacată, va judeca pricina în fond, pronunţând o soluţie proprie asupra existenţei sau inexistenţei raportului juridic litigios şi, după caz, va admite sau va respinge acţiunea. Casarea cu trimitere – ca soluţie de excepţie – intervine numai în situaţiile limitativ prevăzute de lege, printre acestea fiind şi aceea în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, când, pentru a se respecta principiul celor două grade de jurisdicţie, singura soluţie rămâne trimiterea cauzei la instanţa de fond, pentru a pronunţa ea însăşi, mai întâi, o hotărâre în chestiunea litigioasă dedusă judecăţii (art. 312 alin. (5) teza I din Codul de procedură civilă).

Domenii speta

Spete similare