Acordare sprijin financiar

Sentinţă civilă 3844 /CA din 14.06.2011


R O M Â N I A

TRIBUNALUL BRAŞOV

SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA CIVILĂ NR. 3844 /CA

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE – M.O.

GREFIER – D. M.

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra cererii formulată în baza legii contenciosului administrativ, formulată  de reclamanta F.J.L.E. în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL BRAŞOV PRIN PRIMAR, având ca obiect „alte cereri”.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la pronunţare se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond asupra cererii de faţă au avut loc în şedinţa publică din 11 iunie 2012,  când părţile au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa din lipsă de timp pentru deliberare, în baza art. 26o ind. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru data de 14 iunie 2012.

TRIBUNALUL,

Prin Decizia nr. 1468/R/21.03.2012, Curtea de Apel Braşov a trimis acţiunea formulată de reclamanta F.J.L.E. spre rejudecare, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 5010/62/2012 la data de 07.05.12.

Prin acţiunea formulată, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Mun. Braşov, solicitând obligarea la emiterea dispoziţiei de acordare a sprijinului financiar la constituirea familiei, în cuantum de 200 eur şi la plata acestui sprijin.

În motivare, reclamanta arată că a solicitat, la data de 19.07.2012, sprijinul financiar având în vedere că a încheiat o căsătorie la data de 28.05.2012, însă funcţionara din cadrul SPCLEP Braşov a refuzat primirea dosarului pe motiv că nu mai există temei legal, cererea fiind depusă cu depăşirea termenului de 30 de zile de la data înregistrării căsătoriei.

Reclamanta susţine că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 al. 1 lit. i) din Leg. 118/2010.

În probaţiune, reclamanta a depus certificatul de căsătorie, adresa nr. 24004/24971/31.08.2010.

Legal citat în ambele cicluri procesuale, pârâtul nu a formulat întâmpinare. Acesta a depus adresele nr. 9828/11.04.2011, 6612/29.03.2007, 1228/04.05.2007 şi 24004/24971/31.08.2010, precum şi cererile formulate de reclamantă.

Acţiunea a fost legal timbrată, cf. chitanţei aflate la fila 20 din primul ciclu procesual.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 28.05.2010, reclamanta s-a căsătorit cu F. O., potrivit certificatului de căsătorie seria CE nr. 817009 (fila 3). La acea dată erau în vigoare dispoziţiile Leg. 396/2006 care prevedeau acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei în care fiecare dintre soţi se află la prima căsătorie şi au domiciliul sau reşedinţa în România, indiferent de cetăţenia soţilor, constând în echivalentul în lei a 200 eur.

Acest sprijin financiar se acorda, cf. art. 3 din Leg. 396/2006 şi art. 4 din O. 976/2006, la cererea oricăruia dintre soţi, prin dispoziţie a primarului.

Cererea trebuia depusă, cf. art. 3 al. 3 lit. a din Leg. 396/2006, în termen de 30 de zile de la data încheierii căsătoriei, la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor al municipiului unde s-a încheiat căsătoria. Aşadar, faţă de aceste dispoziţii şi de data de la care s-a încheiat căsătoria, reclamanta trebuia să formuleze cererea de acordare a sprijinului financiar până cel târziu la data de 28.06.2010. Însă, după cum recunoaşte însăşi reclamanta, aceasta s-a adresat cu o primă cerere la data de 19.07.2010, ceea ce înseamnă că peste termenul prevăzut de art. 3 al. 3 lit. a din Leg. 396/2006. Or, sancţiunea nedepunerii cererii în  termenul legal este cea a decăderii din dreptul prevăzut.

Reclamanta invocă dispoziţiile art. 15 din Leg. 118/2010. Cu privire la această chestiune, instanţa reţine că, prin al. 1 lit. i a art. 15 din Leg. 118/2010, a fost abrogată Leg. 396/2006. Leg. 118/2010 a intrat în vigoare, faţă de data publicării în  Monitorul Oficial, în 03.07.2010, dată la care, după cum am arătat deja, termenul în care reclamanta sau soţul ei putea depune cererea de acordare a sprijinului financiar expirase.

Faţă de dispoziţiile art. 15 al. 2 din Constituţia României potrivit cărora „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”, instanţa reţine că dispoziţiile Leg. 118/2010 nu îi sunt aplicabile reclamantei deoarece ar însemna să se nesocotească principiul neretroactivităţii legii civile.

Dispoziţiile art. 15 al. 3 din Leg. 118/2010 potrivit cărora „pentru căsătoriile încheiate până la această dată, drepturile se stabilesc în condiţiile actelor normative prevăzute la alin. (1) lit. g) - j) şi se solicită la plată până cel târziu la data de 31 august 2010” nu înseamnă nici prelungirea unor termene expirate la data intrării în  vigoare a Leg. 118/2010 şi nici repunerea în termenul de 30 de zile nevalorificat cf. art. 3 al. 3 din Leg. 396/2006, ci vizează acele termene care nu se împliniseră sub imperiul Leg. 396/2006, dar reclamanta nu se încadrează în această situaţie.

Raportat considerentelor de fapt şi de drept expuse, urmează a fi respinsă acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

PENRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta F.-J. L. E., cu domiciliul în Braşov, Str. C., nr. X, bl. X, sc. X, ap. X, în contradictoriu cu pârâtul MUN. BRAŞOV, cu sediul în Braşov, Bvd. Eroilor, nr. 8.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.06.12.

 PREŞEDINTE,  GREFIER,

M. O. D. M.

Tehnored.MO/14.06.2011

Dact.MD/14.06.2011

- 4 exp. -