Revendicare imobiliară

175. Revendicare imobiliară

Dosar nr. 29942/215/2009

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 781/2011

Şedinţa publică de la 04 Aprilie 2011

Asupra recursului civil de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 13.06.2007, sub nr. 11759/63/2007, pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanţii I. Ş. şi I. E. au chemat în judecată Primăria municipiului Craiova, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată aceasta la retrocedarea terenului în suprafaţă de 330 mp, situat în Craiova, str. Pandurilor, nr. 43 având vecinătăţile: N - alee de acces; E - domeniu public, S - str. Pandurilor, trotuar, V - platformă betonată.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin procesul verbal nr. 17/16.04.1982 al Consiliului Popular al Judeţului Dolj, au fost expropriaţi de imobilul compus din casă şi teren în suprafaţă de 330 mp, situat în Craiova, str. Pandurilor, nr. 43.

Conform acestui proces verbal în care figurează la poziţia 10 a fost despăgubit reclamantul pentru exproprierea imobilului numai pentru construcţie, nu şi pentru terenul ce îl deţineau în proprietate, conform actului de vânzare-cumpărare din 08.11.1946.

Imobilul compus din casă şi teren a fost expropriat în scopul construirii de blocuri de locuinţe, utilitatea publică nefiind realizată până în prezent, terenul fiind liber şi neafectat de nicio construcţie sau utilitate publică.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Pârâta Primăria Municipiului  Craiova a depus la dosar dispoziţia nr. 4249/26.02.2003 - prin care a fost respinsă cererea formulată de reclamantul Iacob Ştefan privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 330 mp situat în Craiova, str. Pandurilor nr. 43, însoţită de actele care au stat la baza emiterii dispoziţiei.

În şedinţa publică din 28.03.2008, instanţa din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 76 din 28 martie 2008, pronunţată în dosarul nr. 11759/63/2007, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea având ca obiect expropriere, formulată de reclamanţii Iacob Ştefan şi Iacob Elena, în contradictoriu cu pârâta Primăria  Municipiului  Craiova, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii apelanţi Iacob Ştefan şi Iacob Elena.

Prin decizia civilă nr. 231 din 30.06.2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a admis apelul, s-a desfiinţat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Prin decizia civilă nr. 5928/25.05.2009 a Î.C.C.J. s-a respins recursul declarat de pârâtul primarul mun. Craiova, împotriva deciziei civile nr. 231 din 30.06.2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 11115/63/2009.

La data de 02.10.2009 reclamanţii I. Şt. şi I. E. au depus la dosar precizare la acţiune, arătând că obiectul acţiunii îl reprezintă revendicarea terenului în suprafaţă de 330 m.p. situat în Craiova, str. Pandurilor, nr. 43, având vecinătăţile: N - alee acces; E - domeniu public; S - str. Pandurilor, trotuar; V - platformă betonată, preluat abuziv de stat conform procesului-verbal nr. 17/16.04.1982 al Consiliului Popular al jud. Dolj.

În drept, reclamanţii au întemeiat cererea precizată pe dispoziţiile art. 480 C.civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Decizia în interesul legii nr. 33 din 09.06.2008, teza a II-a.

Cererea precizată a fost comunicată pârâtului, care nu a depus la dosar întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi preciza poziţia faţă de precizarea acţiunii.

La termenul din 09.11.2009 reclamanţii au precizat valoarea terenului revendicat la suma de 100.000 lei.

Prin decizia civilă nr. 350 din data de 09.11.2009 pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a declinat  competenţa de  soluţionare a  prezentei cauze în favoarea  Judecătoriei Craiova.

Cauza  a fost  înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova  sub nr. 29942/215/2009.

La data de 09.12.2009, reclamanţii au formulat cerere de  reexaminare cu privire  modul de  stabilire a taxei de  timbru, care a  fost  soluţionată la data de  12.01.2010,  cerere ce a  fost  admisă şi s-a  constatat  că acţiunea  ce  formează obiectul dosarului nr. 29942/215/2009  al Judecătoriei Craiova este scutită de  taxă judiciară de  timbru potrivit art. 15  alin. 1, lit. r  din Legea  nr. 146/1997.

Prin încheierea de  şedinţă din data de  22.01.2010,  s-a dispus  citarea  în calitate de  pârât a  Municipiului Craiova  prin primar.

Prin sentinţa civilă nr. 5950 din 02.04.2010 pronunţată de Judecătoria Craiova a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin acţiunea în revendicare îşi are temeiul în dispoziţiile art.480 Cod civil şi reprezintă aceea acţiune reală şi petitorie prin care proprietarul neposesor cere recunoaşterea dreptului său de proprietate şi restituirea bunului său de la posesorul neproprietar. Acţiunea în revendicare poate fi introdusă numai de titularul dreptului de proprietate.

Proba dreptului de proprietate îi incumbă reclamantului care pretinde că este proprietarul imobilului. Codul civil (art. 1169) prevede că cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. Revendicarea este intentată împotriva posesorului actual, pârât în revendicare şi prezumat proprietar până la proba contrară. Reclamantul este cel care trebuie să justifice în mod pozitiv dreptul pe care îl invocă şi nu se poate limita să demonstreze că pârâtul este un simplu posesor fără drept.

Dovada dreptului de proprietate se face prin titlu sau prin prescripţie achizitivă, proprietatea imobiliară neputând fi dovedită  cu martori sau prezumţii.

În dovedirea dreptului lor de proprietate asupra terenului în litigiu, reclamanţii au invocat înscrisul sub semnătură privată intitulat “act de vânzare provizoriu” din 08.11.1946 şi procesul verbal din 16.04.1982, însă aceste acte nu reprezintă titlu de proprietate stricto sensu (act translativ de proprietate sau act declarativ de proprietate). Actul translativ de proprietate imobiliară trebuie încheiat în formă autentică, astfel că înscrisul sub semnătură privată din 08.11.1946 nu este în măsură să facă dovada dobândirii dreptului de proprietate al reclamanţilor.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs I. Şt. şi I. E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie; în motivarea recursului, se arată că instanţa a încălcat prevederile legale în materie, respectiv art.1176, 1197, 1294, 1295 C.civil şi că a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului; înscrisul sub semnătură privată din 08.11.1946 nu a fost niciodată contestat, fiind recunoscut de părţi şi de stat, astfel încât, conform art.1176 C.civil, are acelaşi efect ca şi actul autentic; dreptul de proprietate al reclamanţilor a fost recunoscut de autorităţile competente, iar în acest sens, prin dispoziţia nr.4249/26.02.2003 a Primarului Mun.Craiova s-a respins cererea de restituire în natură şi s-a înaintat dosarul la Prefectura Judeţului Dolj, pentru acordarea de despăgubiri; reclamanţii au revendicat terenul în natură, întrucât este cunoscut faptul că Fondul „Proprietatea” nu funcţionează în prezent într-un mod susceptibil să ducă la acordarea efectivă a despăgubirilor; înscrisul sub semnătură privată îndeplinea condiţiile art.1294-1295 C.civil, astfel încât a operat transferul proprietăţii; acest înscris are valoare şi de început de dovadă scrisă, conform art.1197 C.civil, ce poate fi completată cu alte mijloace de probă; s-au încălcat dispoziţiile art.6 din CEDO, care prevăd dreptul la un proces echitabil.

În recurs s-au depus la dosar: sentinţa civilă nr.411/30.09.2003 a Tribunalului Dolj, decizia civilănr.453/12.martie 2004 a Curţii de Apel Craiova, decizia civilă nr.8717/3 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul va fi respins, iar sentinţa pronunţată de Judecătorie va fi menţinută, cu schimbarea considerentelor acesteia, potrivit celor ce urmează:

Acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi este o acţiune în revendicare pe dreptul comun, întemeiată pe  art.480 C.civil, prin care  se solicită de la autoritatea administrativă  locală restituirea unei suprafeţe  de teren de 330 mp expropriate în 1982.

Acesta nu este singurul demers judiciar făcut  pentru recuperarea terenului de 330 mp din Craiova, str. Pandurilor, nr.43; reclamantul I. Şt. a formulat notificare în baza Legii 10/2001 privind  regimul juridic al imobilelor preluate abuziv  în  perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar prin dispoziţia nr.4249/26.02.2003 a Primarului Mun.Craiova s-a respins  cererea privind  restituirea în natură şi s-a făcut  o  propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, motivându-se că terenul este afectat de lucrări de investiţii publice, fiind amplasat într-o zonă de locuinţe colective, pe acesta aflându-se dotări ale locului de joacă pentru copii iar restul terenului fiind ocupat de o stradă.

Prin sentinţa civilă nr.411/30.09.2003 a Tribunalului Dolj s-a admis contestaţia formulată de reclamant împotriva dispoziţiei nr.4249/2003 a Primarului Mun.Craiova şi s-a dispus restituirea în natură a terenului de 330 mp, reţinându-se că  acesta este folosit ca  loc de joacă  pentru copii.

Prin decizia  civilă nr.453/12.03.2004 a Curţii de Apel Craiova s-a admis apelul declarat de Primăria Craiova împotriva acestei sentinţe, care a fost schimbată, dispunându-se  respingerea contestaţiei; s-a  reţinut că terenul a fost expropriat în baza Decretului 339/1980 şi că este  plasat  într-o zonă de locuinţe, de blocuri, fiind folosit în scopul exproprierii; astfel,  o parte din teren este ocupată de spaţii verzi şi de  locuri de joacă pentru copii, iar o parte este  ocupat de stradă; în aceste condiţii, terenul este afectat de detalii de sistematizare, iar reclamantul  nu poate decât  să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin decizia civilă nr.8717/3 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a respins  ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva deciziei menţionate, reţinându-se că instanţa de apel a apreciat  în mod judicios  că reclamantul nu poate să beneficieze decât de măsuri reparatorii prin echivalent.

În cauza supusă soluţionării operează prezumţia puterii lucrului judecat, reglementată de art.1201 C.civil, în ceea ce priveşte dezlegările în fapt şi în drept date cu privire la situaţia  terenului în litigiu prin cele două decizii ale instanţelor superioare, date în cadrul pricinii ce a avut ca obiect aplicarea prevederilor Legii nr.10/2001.

Tribunalul constată că aceste dezlegări sunt pe deplin operante în speţă, dat fiind că o  restituire în natură  a terenului pe calea prezentei acţiuni ar echivala  cu o veritabilă măsură reparatorie, similară celei reglementate de actul normativ  special(Legea nr.10/2001) neexistând,practic,  nici o  deosebire  între efectele  procesuale  ale hotărârii prin care s-ar admite o acţiune în revendicare pe dreptul comun  şi efectele  unei hotărâri prin care s-ar  dispune o restituire în natură a bunului  în baza Legii nr.10/2001.

Aşa fiind, se constată că afectaţiunea actuală a terenului expropriat constituie un impediment la restituirea în natură a terenului,  deoarece terenul  se încadrează  în actualul  peisaj urbanistic, diferit de cel anterior exproprierii, iar pe el se găseşte  un spaţiu verde şi o stradă.

Recurentului reclamant I. Şt. i-a fost recunoscută îndreptăţirea la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în cadrul procedurii  speciale reglementate de Legea nr.10/2001, astfel încât  el are, practic , un drept de creanţă constituie  un „bun” în accepţiunea  art.1 alin.1 din Protocolul Adiţional nr.1 la Convenţia  Europeană  a Drepturilor Omului.

Dreptul  la respectarea  bunului nu-i garantează însă reclamantului şi o  restituire  în natură a terenului expropriat, pentru că dreptul la un bun în  accepţiunea CEDO nu se  confundă  cu dreptul real, dreptul de proprietate  imobiliară reglementat de legislaţia  internă;  cu alte cuvinte, beneficiul oricărei legi reparatorii  trebuie să constea într-o justă reparare a prejudiciului suferit prin lezarea  unui drept patrimonial şi nu neapărat  într-o restituire în natură  a bunului ce a  constituit obiectul  material al dreptului  respectiv, cu  ignorarea contextului. social-juridic actual , diferit  de  cel de la data  preluării abuzive.

În acest sens, Tribunalul reţine că dispoziţiile Legii nr.10/2001 reglementează situaţia tuturor imobilelor  preluate abuziv  în perioada  de referinţă  a legii şi sunt  de generală aplicare,  chiar  şi atunci  când s-a  promovat o acţiune pe dreptul  comun,  pentru  că menirea lor este  să confere  o rezolvare juridică  adecvată  tuturor situaţiilor  de fapt  ce decurg din  lezarea  dreptului de  proprietate în perioada regimului  totalitar.

Prin urmare, în  speţă sunt incidente dispoziţiile art.11 alin.4 din Legea nr.10/2001 republicată, potrivit cărora  „în cazul  în care  lucrările  pentru care  s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent  pentru întregul  imobil”.

Aşa cum s-a arătat mai înainte, incidenţa  acestui text legal este stabilită în considerarea prezumţiei  puterii lucrului judecat a celor  două  hotărâri judecătoreşti  pronunţate  în cadrul contestaţiei împotriva dispoziţiei Primarului;  în aplicarea acestui text de lege şi a prezumţiei legale, Tribunalul a procedat  la o dezvoltare a motivelor  pentru care  nu se impune o  restituire în natură  a terenului, în considerentele  prezentei decizii.

Astfel, se reţine că raţiunea şi finalitatea oricărei măsuri reparatorii (adoptate fie în  soluţionarea unei  acţiuni pe dreptul  comun, fie  prin aplicarea  unei legi  speciale) constau în a  remedia  neajunsurile  pricinuite  foştilor proprietari în perioada  regimului politic totalitar,  dar aceste acte reparatorii nu pot  avea drept  consecinţă crearea unor  neajunsuri societăţii actuale româneşti.

În virtutea acestui principiu, care asigură  concordanţa  dintre interesul  individual, particular ocrotit de o anumită normă legală, cu interesul general al colectivităţii, al societăţii – societate care trebuie să fie şi ea  protejată într-o ordine juridică firească – acordarea unei măsuri reparatorii nu poate fi făcută decât într-o  manieră rezonabilă, în funcţie  de circumstanţele concrete ale stării de fapt. O aplicare rezonabilă şi echitabilă a normelor  legale cu caracter reparator  presupune teza potrivit  căreia se pot restitui către foştii proprietari doar terenurile libere, nu şi terenurile de sub blocurile de locuinţe, spaţiile verzi dintre acestea, spaţiile de parcare (în condiţiile în care standardele locative ale perioadei sistematizării localităţilor nu prevedeau amenajarea unor astfel de spaţii speciale), spaţiile de joacă pentru copii, aleile pentru acces.

Restituirea către foştii proprietari a unor suprafeţe de teren ce ar avea actualmente destinaţiile menţionate în paragraful anterior ar duce la ruperea justului echilibru între interesele particulare şi cele generale, ceea ce ar fi indezirabil într-o ordine juridică ce a aderat la normele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte situaţia pe care o are în proces reclamanta I. ., care nu a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, Tribunalul constată că ei îi sunt aplicabile dezlegările în fapt şi în drept date prin prezenta decizie care au în vedere incidenţa art.11 alin.4 din Legea nr.10/2001 şi necesitatea asigurării echilibrului între interesul individual şi cel general.

Faţă de cele expuse, în temeiul art.312 alin.1 raportat la art.3041 C.pr.civ, recursul va fi respins ca nefondat.

1

Domenii speta

Spete similare