Revendicare imobiliara. Calitate procesuala activa si calitate procesuala pasive. Admisibilitatea actiunii si efectele hotararii Lupascu v. Romania

Revendicare imobiliara. Calitate procesuala activa si calitate procesuala pasive. Admisibilitatea actiunii si efectele hotararii Lupascu v. Romania.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de , reclamantul VSa chemat în judecată pe pârâţii SC Rom Vial SA şi Municipiul Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi liniştită folosinţă terenul în suprafaţă de 117,06 mp, împreună cu toate construcţiile edificate pe acesta, situate în Bucureşti, str. L. Z, nr. 44, sector 1.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este succesorul în drepturi al defunctului BN, care a transmis fiicei sale, B N. F proprietatea imobilului ce face obiectul cauzei, iar moştenitorii acesteia au fost C C, în calitate de soţ supravieţuitor, VA (mama reclamantului), în calitate de soră şi B D, în calitate de frate, iar ulterior imobilul a fost preluat în mod abuziv de stat în temeiul Legii nr. 4/1973.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 481, 485 şi urm. din Codul civil.

La data de 11.06.2008, pârâta SC Rom-Vial SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Pârâtul Municipiul Bucureşti, deşi legal citat, nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată de la , reclamantul şi-a completat acţiunea introductivă, arătând că solicită să se constate nulitatea absolută a contractului nr. …/112/…, încheiat între SC Rom-Vial SA şi V.L.a şi V. P. şi să se dispună restituirea în natură a apartamentului nr. 2, corp A, din imobilul ce face obiectul cauzei, astfel că V L şi V. P. au fost introduşi în cauză în calitate de pârâţi.

La data de 18.06.2009, pârâţii V. L. şi V. P. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţiile inadmisibilităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune şi au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Analizând actele şi lucrările dosarului şi pronunţându-se cu prioritate conform art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă asupra excepţiilor invocate, instanţa reţine următoarele:

Calitatea procesuală pasivă reprezintă identitatea dintre pârât şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii, reclamantului, fiind cel care porneşte acţiunea, revenindu-i sarcina de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă a pârâţilor.

Instanţa reţine că între Primăria Municipiului Bucureşti şi pârâta SC Rom-Vial SA s-a încheiat un contract de prestări servicii, în temeiul căruia aceasta din urmă a fost mandatată în scopul vânzării, întreţinerii şi administrării locuinţelor ce făceau parte din fondul locativ de stat, Municipiul Bucureşti rămânând proprietarul imobilelor administrate de SC Rom-Vial SA, fapt ce rezultă din contractele de vânzare-cumpărare încheiate de Municipiul Bucureşti în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cum este şi contractul nr. ../.112/., încheiat între SC Rom-Vial SA şi VL şi Vl P.

Pentru aceste motive, instanţa apreciază că reclamantul nu a justificat calitatea procesuală pasivă a SC Rom-Vial SA în prezenta cauză, care este un simplu mandatar şi nu un titular al obligaţiei în cadrul raportului juridic litigios, motiv pentru care instanţa urmează să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte şi să respingă cererea formulată împotriva sa ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei (filele 23-275), reclamantul este succesorul în drepturi al defunctului B N, care a transmis fiicei sale, B N. F proprietatea imobilului ce face obiectul cauzei, iar moştenitorii acesteia au fost C C, în calitate de soţ supravieţuitor, VA (mama reclamantului), în calitate de soră şi B D, în calitate de frate, iar ulterior imobilul a fost preluat în mod abuziv de stat în temeiul Legii nr. 4/1973.

Astfel, reclamantul nu este singurul succesor în drepturi al defunctului său bunic B N, drepturile succesorale revenind şi numiţilor C C şi B D.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţi, instanţa apreciază că faptul că reclamantul nu este singurul succesor în drepturi al titularului iniţial al dreptului de proprietate nu este de natură să conducă la o eventuală statuare în sensul că acţiunea sa ar fi inadmisibilă, în condiţiile în care aceasta ar duce, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea Lupaş şi alţii împotriva României, la o încălcare a dreptului de acces la justiţie, garantat de art. 6 din CEDO, motiv pentru care instanţa urmează să respingă ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa reţine că dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 impun un termen de prescripţie de 1 an, indiferent de cauza de nulitate, în interiorul căruia se poate solicita anularea actelor juridice prin care imobilele ce fac obiectul dispoziţiilor sale au fost înstrăinate.

Or, formularea capătului de cerere vizând anularea contractului prin care imobilul a fost dobândit de pârâţii V La şi V Pa la aproximativ 7 ani de la data apariţiei legii nr. 10/2001, respectiv la data de 05.12.2008, depăşeşte termenul în care această cerere putea fi formulată, motiv pentru care instanţa urmează să admită excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi să respingă capătul de cerere vizând constatarea nulităţii absolute a contractului nr. /112/ ca fiind prescris.

Jurisprudenţa constantă a instanţelor din România a considerat că nu se poate recunoaşte numai unuia din coproprietarii unui bun un drept de proprietate exclusiv asupra unui imobil ce face obiectul unei acţiuni în revendicare, întrucât prin aceasta ar fi încălcate drepturile celorlalţi coproprietari.

Într-adevăr, nu se poate dispune restituirea dreptului de proprietate asupra unui imobil ce aparţine mai multor persoane sub forma coproprietăţii pe cote părţi unui coproprietar, în condiţiile în care cota sa de proprietate coexistă în fiecare particulă a acelui bun cu cotele celorlalţi, fiind vorba de un drept de proprietate abstract şi fracţionar.

Or, în speţă, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse şi din susţinerile reclamantului, acesta nu este singurul succesor în drepturi al autorului său B N, calitate de comoştenitori având şi numiţii C C şi B D.

Hotărârea Lupaş şi alţii împotriva României citată mai sus a constatat că reclamanţilor li s-a impus o sarcină disproporţionată prin necesitatea obţinerii acordului tuturor moştenitorilor pentru promovarea acţiunii în revendicare, în condiţiile în care această obţinere era aproape imposibilă raportat la situaţia speţei, moştenitorii în privinţa cărora nu se obţinuse acordul fiind necunoscuţi sau având o existenţă probabilă în diferite colţuri ale lumii.

Or în speţa de faţă, reclamantul nu a invocat şi nici nu a probat vreo astfel de imposibilitate de obţinere a acordului din partea celorlalţi titulari sau a moştenitorilor săi, solicitând revendicarea imobilului numai în numele său.

Însă această revendicare, astfel cum s-a arătat mai sus nu poate duce la o recunoaştere a dreptului de proprietate exclusiv asupra imobilului numai pentru unul dintre presupuşii coproprietari ai imobilului, o soluţie contrară lipsind de orice eficienţă juridică drepturile succesorale ale celorlalţi presupuşi coproprietari ai imobilului.

Pentru aceste motive, constatând că reclamantul nu este singurul succesor în drepturi al titularului iniţial al dreptului de proprietate, instanţa urmează ca, în temeiul art. 480 din Codul civil şi jurisprudenţei constante a instanţelor, să respingă acţiunea ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare