Fara titlu

R O M A N I A 

JUDECĂTORIA ONEŞTI  JUDEŢUL BACĂU

dosar nr.  3563/270/2008 somaţie plată

din 6.08. 2008

SENTINŢA  CIVILĂ  NR. 2251

Şedinţa publică din data de 9.09.2008

COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:

PREŞEDINTE –NATALIA -  PETRONELA  VÂLCU

GREFIER - MARIANA  GHIHANIŞ

 Astăzi a fost  pe rol judecarea cauzei  civile  pentru  somaţie de plată, formulată de creditoarea SC”S.” SA Oneşti, împotriva debitoarei Asociaţia de Proprietari  nr. … Oneşti.

La apelul nominal făcut  în şedinţă publică  au lipsit părţile .

Procedura  legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de şedinţă, după care, instanţa constată cauza în stare de judecată şi o lasă  în pronunţare.

I N S T A N Ţ A :

Deliberând ,

Asupra cauzei civile de faţă ;

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Oneşti sub nr.277/270/18.01.2008 reclamanta S.C. „S.”S.A. Oneşti a chemat în judecată pe pârâta Asociaţia de Proprietari nr… Oneşti  pentru ca prin hotărâre aceasta să fie obligată la plata sumei de 2.146,63 RON reprezentând prestări servicii de salubritate efectuate în perioada iulie 2007 – decembrie 2007, la care se adaugă cheltuielile de judecată.

 Instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale, excepţie pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr.503/18.02.2008. În consecinţă, Judecătoria Oneşti şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bacău – Secţia de contencios administrativ. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Oneşti a reţinut următoarele:

Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 51/2006, serviciile comunitare de utilităţi publice, denumite în continuare servicii de utilităţi publice, sunt definite ca totalitatea activităţilor de utilitate şi interes public general, desfăşurate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor sub conducerea, coordonarea şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, în scopul satisfacerii cerinţelor comunităţilor locale, prin care se asigură următoarele utilităţi: e) salubrizarea localităţilor.

În speţa de faţă, prestator de serviciu de utilitate publica este S.C. S… S.A. Oneşti.  Astfel cum rezultă din art. 4 din contractul nr. 57/2006 încheiat între părţi, obiectul contractului îl constituie asigurarea prestării serviciilor publice de salubrizare privind precolectarea, colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor solide, iar contractul are la bază legea serviciilor publice de gospodărie comunala nr. 326/2001 (art. 20 lit. a din contract).

Este de menţionat că Legea nr. 51/2006 (astfel cum rezulta din art. 55) a abrogat în totalitate Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 373/2002 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală - A.N.R.S.C., cu modificările şi completările ulterioare.

Utilizatori, în baza Legii nr. 51/2006, art. 2 lit. h, sunt persoane fizice sau juridice care beneficiază, direct ori indirect, individual sau colectiv, de serviciile de utilităţi publice, în condiţiile legii. În cazul de faţă, utilizator este Asociaţia de Proprietari nr…. Oneşti.

Între cei care prestează contractul şi utilizatori, se încheie, în baza art. 42 alin. 2 din aceeaşi lege, un contract de furnizare sau de prestare a serviciului, contract care constituie actul juridic prin care se reglementează raporturile dintre operator şi utilizator cu privire la furnizarea/prestarea, utilizarea, facturarea şi plata unui serviciu de utilităţi publice. Potrivit alin. 4 din art. 42, contravaloarea serviciilor de utilităţi publice se stabileşte în conformitate cu metodologia de calcul, aprobată de autoritatea de reglementare competentă, pe baza preţurilor/tarifelor şi a consumurilor/cantităţilor de utilităţi publice furnizate/prestate, şi se plăteşte pe baza facturii emise de operator.

Potrivit  art. 2 din Ordonanaţa Guvernului  nr. 5/2001 privind somaţia de plată, cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. Instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă este, potrivit art. 51 alin. 3 din Legea nr.  51 din  8 martie 2006-Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice,  Tribunalul. În acest sens, soluţionarea litigiilor patrimoniale şi nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum şi a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competenţa instanţelor de contencios administrativ şi se face, cu precădere, în procedură de urgenţă.

Din interpretarea art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, art. 51 alin. 3  din Legea nr. 51/2006, raportat la art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. d din Codul de procedură civilă (potrivit căruia Tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ), combinată cu dispoziţiile art. 159 alin. 2 din Codul de procedură civilă (potrivit căruia necompetenţa teritorială este de ordine publică, când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad), se desprinde concluzia că în litigiile izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate sunt  de competenţa Tribunalului.

La rândul său, Tribunalul Bacău a pus în discuţie excepţia necompetenţei sale materiale. Prin sentinţa civilă nr.203/27.04.2008 Tribunalul a admis excepţia, declinându-şi competenţa în favoarea Judecătoriei Oneşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi Judecătoria Oneşti; a suspendat din oficiu orice altă procedură şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ, în drept să hotărască asupra conflictului.

Având a se pronunţa, în temeiul art.22 alin.2 şi 5 din  Codul de procedură civilă, asupra conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bacău şi Judecătoria Oneşti, Curtea de Apel a constatat următoarele:

Potrivit art.1 alin.2 Legea nr.51/2006 defineşte serviciile publice comunitare ca fiind totalitatea activităţilor de utilitate şi interes public general, desfăşurate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor, sub conducerea şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, în scopul satisfacerii cerinţelor comunităţilor locale, prin care se asigură utilităţile enumerate la lit.a-h. În alin.1, art.1 prevede că această lege stabileşte cadrul juridic instituţional unitar, obiectivele, competenţele, atribuţiile şi instrumentele specifice necesare înfiinţării, organizării, gestionării, finanţării, exploatării, monitorizării şi controlului funcţionării serviciilor comunitare de utilităţi publice.

Legea nr.51/2006 reglementează mai multe categorii de raporturi:raporturi juridice de natură administrativă, supuse normelor juridice de drept public, respectiv raporturile juridice dintre autorităţile administraţiei publice locale şi utilizatori – art.9 al.1; raporturile juridice dintre autorităţile administraţiei publice locale şi operatori sunt supuse normelor juridice de drept public sau privat, după caz, în funcţie de forma de gestiune adoptată – art.9 alin.2; raporturi juridice dintre autorităţile administraţiei publice locale şi asociaţiile de dezvoltare comunitară (definite, prin art.10 alin.3, ca instituţii publice de cooperare intercomunitară) – art.24; raporturile juridice dintre operatorii serviciilor de utilităţi publice şi utilizatorii acestor servicii sunt raporturi contractuale desfăşurate în baza contractului-cadru de furnizare/prestare a serviciilor de utilităţi publice, elaborat de autoritatea de reglementare competentă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, a regulamentelor serviciilor şi a caietelor de sarcini specifice acestora – art.24 alin.2; raporturile juridice dintre operatorii şi utilizatorii serviciilor de utilităţi publice sunt raporturi juridice de natură contractuală şi sunt supuse normelor de drept privat – art.36 alin.1.

Analizând conţinutul art.3 alin.5, a art.8 alin.1 şi art.30 alin.3 din Legea nr.51/2006 rezultă că operatorii serviciilor de utilităţi publice au doar calitatea de intermediari între autorităţile administraţiei publice locale – care au  competenţă exclusivă, în condiţiile legii, în tot ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor de utilităţi publice, precum şi în ceea ce priveşte crearea, dezvoltarea, modernizarea, administrarea şi exploatarea bunurilor proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale, aferente sistemelor de utilităţi publice – şi utilizatori, aceştia (operatorii) asigurând nemijlocit gestiunea propriu-zisă a serviciilor, precum şi administrarea şi exploatarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestora.

Potrivit art.23 alin.2 gestiunea serviciilor de utilităţi publice se realizează fie prin gestiune directă – caz în care, potrivit art.24 alin.1, raporturile juridice dintre autorităţile administraţiei publice locale sau asociaţiile de dezvoltare comunitare, după caz,  şi operatorii serviciilor de utilităţi publice sunt reglementate prin hotărâre de dare în administrare – fie prin gestiune delegată – caz în care, potrivit art.24 alin.1, raporturile juridice dintre autorităţile administraţiei publice locale sau asociaţiile de dezvoltare comunitară, după caz, şi operatorii serviciilor de utilităţi publice sunt reglementate prin hotărâri şi contracte prin care se deleagă gestiunea serviciilor.

În cazul gestiunii directe, calitatea de operator, toate sarcinile şi responsabilităţile cu privire la furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice şi la administrarea şi exploatarea sistemelor de utilităţi publice aferente este asumată, potrivit art.29 alin.1, de autorităţile administraţiei publice locale sau asociaţiile de dezvoltare comunitară. Potrivit  alin.2 al aceluiaşi text de lege, gestiunea directă se realizează prin structuri proprii ale autorităţilor administraţiei publice locale sau ale asociaţiilor de dezvoltare comunitară, înfiinţate prin hotărâri ale consiliilor locale, ale consiliilor judeţene, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ale asociaţiilor de dezvoltare comunitară.

Gestiunea delegată este, potrivit art.30 alin.1, modalitatea de gestiune în care autorităţile administraţiei publice locale sau asociaţiile de dezvoltare comunitară, după caz, transferă unuia sau mai multor operatori toate sarcinile şi responsabilităţilor privind furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice, precum şi administrarea şi exploatarea sistemelor de utilităţi publice aferente acestora, pe baza unui contract, contract de delegare a gestiunii. În cauza pendinte, reclamanta prestează serviciile a căror contravaloare face obiectul acţiunii în temeiul unui astfel de contract de delegare a gestiunii.

Însă, litigiul de faţă nu s-a născut în legătură cu contractul de delegare a gestiunii pentru a se putea reţine, în temeiul art.51 alin.3, competenţa instanţelor de contencios administrativ. Litigiul s-a născut ca urmare a neplăţii de către un utilizator individual a contravalorii serviciilor care i-au fost prestate, raporturile procesuale fiind transpunerea raporturilor juridice de natură contractuală supuse normelor de drept privat reglementate de art.36 alin.1, ceea ce determină ca soluţionarea litigiilor izvorâte din modul de derulare a acestor raporturi să cadă în competenţa instanţelor de drept comun, în temeiul art.51 alin.4 din Legea nr.51/2006 coroborate cu dispoziţiile art.1 pct.1 şi art.2 pct.1 lit.a din Codul de procedură civilă.

Prin sentinţa civilă nr.60 pronunţată la 23.06.2008 în dosarul nr.394/32/2008, Curtea de Apel Bacău a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Din înscrisurile depuse la dosar, instanţa reţine că între părţi a intervenit la data de 24.X.2006 contractul nr.57 conform căruia creditoarea i-a prestat debitoarei servicii de salubrizare pentru care a emis facturile nr.3671/31.VIII.2007, nr.5691/2007, nr.7718/2007, nr.9725/2007, nr.11729/2007, nr.13753/2007 pe care debitoarea nu le-a achitat.

Astfel, instanţa apreciază că în cauza între părţi s-au născut raporturi juridice specifice contractului de prestări servicii, în modalitatea prevăzută de art. 36 Codul Comercial raportat la art. 969  Codul Civil. Debitoarea nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a serviciilor prestate de către creditoare.

În drept, instanţa reţine că dispoziţiile art. 1, alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind somaţia de plată  prevăd următoarele: “Procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii”.

Din conţinutul acestei reglementări, rezultă ca prima condiţie priveşte creanţa creditorului, a cărui obligaţie corelativă trebuie să constea în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani.

A doua condiţie de admisibilitate a cererii de declanşare a procedurii somaţiei de plată constă în existenţa unui înscris prin care se poate face dovada creanţei pretinse de către creditor. Această condiţie rezultă din prevederile art. 1 alin. 1 al ordonanţei, textul menţionat nefăcând deosebire între diversele tipuri de înscrisuri.

A treia condiţie specială de admisibilitate priveşte caracterul lichid şi exigibil al creanţei.

În acest sens, art. 379 alin. 3 Cod  procedură  civilă , defineşte creanţa certă ca fiind aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Potrivit art. 379 alin. 4 Cod  procedură civilă, creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui, în baza unor dispoziţii legale sau a stipulaţiilor continuate în actul de creanţă, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.

De asemenea, instanţa mai reţine că art. 969 alin. 1 Cod  civil  prevede : “convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”, acestea trebuind a fi executate cu bună credinţă, astfel cum cer prevederile art. 970 alin. 1 Cod  civil.  Faţă de împrejurarea că, în materia obligaţiilor de rezultat-cum este şi cazul obligaţiei de a plăti o sumă de bani-sarcina probei se împarte între creditor şi debitoare (astfel încât primul probează existenţa obligaţiei, debitoarei incumbându-i sarcina dovedirii îndeplinirii acesteia-iar debitoarea nu a făcut nicio probă în acest sens, astfel cum prevede art. 129 alin. 1 teza finala Cod  procedură  civilă ), instanţa reţine ca aceasta, deşi a beneficiat de serviciul în litigiu, nu a achitat la scadenţă contravaloarea debitului pretins de creditoare, încălcând astfel  obligaţia contractuală asumată prin înscrisul încheiat , respectiv  dispoziţiile art. 969-970 Cod  civil.

Faţă de considerentele mai sus expuse, instanţa apreciază că, în speţă, creditoarea a făcut dovada existenţei unei creanţe certe, lichide si exigibile pe care o are împotriva debitoarei, creanţa constatată prin , fiind  îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii prin care s-a declanşat procedura somaţiei de plată, prevăzute de art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001.

Aşadar, creditoarea, prin actele depuse la dosarul cauzei, a dovedit că este titulara unei creanţe a cărei obligaţie corelativă constă în îndatorirea debitorilor de a plati o suma de bani, creanţa fiind certă (existenţa ei rezultând din chiar înscrisul constatator al creanţei, lichidă (cuantumul ei fiind determinat prin înscrisul ce o constată, respectiv 2146,63  RON) şi exigibilă (faţă de împrejurarea că termenul prevăzut în favoarea debitoarei s-a împlinit , cererea de chemare în judecată fiind exercitată în termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctive, la art. 3.

În scopul executării obligaţiei de plată în cuantum de 2146,63 RON -recunoscut la plată de către debitoare prin înscrisul însuşit de aceasta - instanţa, în temeiul art. 6 alin. 2 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 va fixa un termen de plata de 30 de zile de la data  rămânerii irevocabile a  prezentei ordonanţe.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Admite cererea formulată de creditoarea S.C. „S…” S.A., cu sediul în … împotriva debitoarei Asociaţia de Proprietari nr…. Oneşti, cu sediul în …..

Somează debitoarea să-i plătească creditoarei 2146,63 lei debit în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei.

Obligă debitoarea să-i plătească creditoarei 39,3 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare în 10 zile pentru debitoare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9.IX.2008.

P R E Ş E D I N T E , G R E F I E R ,

Red. N.P.V. – 12.09.2008

Tehnored. C.M. – 16.09.2008

Exemplare – 4.

Primit dactilografiere – 15.09.2008

Domenii speta

Spete similare