Radiere ipotecă. Condiţii. Contract de tranzacţie între debitorul principal şi creditor. Inopozabilitate faţă de debitorul garant. Lipsa intenţiei de a nova

Radiere ipotecă. Condiţii. Contract de tranzacţie între debitorul principal şi creditor. Inopozabilitate faţă de debitorul garant. Lipsa intenţiei de a nova

Art.34 din Legea nr.7/1996, art.1130 din Codul civil de la 1864

Din cuprinsul tranzacţiei încheiate, nu rezultă în niciun fel că părţile ar fi intenţionat să noveze, stingând vechile obligaţii şi înlocuindu-le cu una nouă, ci doar să rescadenţeze creditele debitoarei, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat în raportul de expertiză efectuat în cauză, în contabilitatea internă banca apelantă evidenţiază plăţile pe diferite categorii de contracte, ceea ce a permis expertului contabil să determine sumele rămase neîncasate pentru fiecare contract şi să concluzioneze neachitarea în totalitate a obligaţiilor din cele două contracte.

(Decizia nr. 31/A-C din 16 mai 2012)

Prin cererea formulată şi înregistrată la Judecătoria Rm.Vâlcea sub nr.8012/288/2008, reclamanta S.C. I. B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială SA – Sucursala Vâlcea a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună radierea ipotecii şi a sarcinilor înscrise în favoarea B.C.R. Sucursala Vâlcea asupra imobilelor proprietatea acesteia situate în Băile Govora, judeţul Vâlcea, în CF a localităţii Băile Govora nr.214, cu numărul cadastral 557/02-partea a III a.

În motivarea cererii, s-a arătat că în anii 2003-2004, reclamanta a garantat împreună cu alte persoane fizice sau societăţi comerciale, un împrumut contractat de S.C. V. S.R.L., credit pentru investiţii în euro şi s-a instituit astfel asupra spaţiului său comercial şi a terenului situate la adresa indicată în acţiune, o ipotecă de rangul I  înscrisă în Cartea Funciară  nr.214 în partea a III-a. De asemenea, a garantat şi un credit pentru stocuri, instituindu-se o ipotecă rangul II asupra aceloraşi  imobile. Produsele bancare de care a beneficiat debitoarea s-au acordat pentru o perioadă limitată de timp, iar la fiecare prelungire banca avea obligaţia să verifice dacă clientul a respectat obligaţiile contractuale, o prelungire neputându-se acorda dacă nu s-au respectat obligaţiile anterior asumate de debitor. În anul 2005, pârâta a trecut la executarea silită a creanţei societăţii, în cartea funciară înscriindu-se şi somaţiile nr.15587/1909.2005 şi nr.15588/1909.2005.

Reclamanta a arătat că, în cadrul contestaţiei la executare, a fost suspendată executarea silită, iar la data de 25 noiembrie 2005 între debitoare şi pârâtă s-a încheiat o tranzacţie care reprezintă un nou contract de credit, astfel încât, în aceste condiţii, menţinerea înscrierii ipotecii asupra imobilelor proprietatea sa este nejustificată şi se impune radierea ei.

Pe de altă parte, somaţiile înscrise în partea a III-a a Cărţii Funciare sunt nelegal menţinute, impunându-se în consecinţă radierea lor.

S-a mai arătat că, în mod nejustificat intimata a început executarea silită pentru întregul debit al S.C. V. S.R.L. scadent în anul 2010 în mai multe dosare de executare silită.

Pârâta Banca Comercială S.A., prin întâmpinare,  a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Băncii Comerciale Române S.A. - Sucursala Vâlcea, deoarece contractele în discuţie au intervenit între reclamantă şi Banca Comercială Română S.A., cu sediul în Bucureşti.

De asemenea s-a invocat de pârâtă excepţia de inadmisibilitate a cererii pe motiv că  în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unei hotărâri definitive şi irevocabile prin care să se constate una din ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege, condiţie de admisibilitate a cererii, conform art.34 din Legea nr.7/1996.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată având în vedere că, prin contractul de ipotecă nr.5/12/15337/30.06.2004, autentificat sub nr.2701 de BNR M. M., reclamantul, în calitate de garant ipotecar, a constituit o ipotecă de rang II în favoarea B.C.R. S.A. asupra bunului imobil compus din spaţiu comercial şi terenul aferent, cu nr.cadastral 557. Prin constituirea acestei garanţii, reclamanta s-a obligat să garanteze împrumutul în valoare de 6.600.000.000 lei rol, plus dobânzile aferente şi alte costuri şi comisioane, precum şi cheltuielile de orice fel legate de recuperarea tuturor sumelor datorate, acordat de către bancă prin contractul de credit nr.12/15337/30.06.2004 debitoarei S.C. V. S.R.L., cu completările şi modificările ulterioare, inclusiv în cazul prelungirii duratei creditului. De asemenea a fost de acord cu executarea silită a contractului de către bancă în cazul în care împrumutatul nu îşi îndeplineşte obligaţiile în condiţiile şi la termenele stipulate în contractul de credit.

Potrivit punctului 10 din contractul de garanţie imobiliară, s-a stabilit faptul că obligaţiile rezultate din acest contract încetează de drept numai în cazul în care împrumutatul (S.C. V. S.R.L.) şi-a îndeplinit integral obligaţiile asumate prin contractul de credit.

A mai arătat că, prin contractul de ipotecă nr.463 H/1/8.04.2003, autentificat sub nr.1442 de BNP M. M., reclamanta a constituit în aceleaşi condiţii, o ipotecă de rang I asupra aceluiaşi bun imobil, pentru garantarea obligaţiei de rambursare a împrumutului în valoare de 125 000 euro şi a dobânzilor aferente a costurilor şi a comisioanelor acordat prin actul adiţional nr. 463 H/08.04.2003.

Prin sentinţa civilă nr.3729/29 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr.8012/288/2008 Judecătoria Rm.Vâlcea a respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive, a admis cererea reclamantei şi a dispus radierea ipotecii şi a sarcinilor înscrise în favoarea B.C.R. Sucursala Vâlcea asupra imobilului proprietatea reclamantului situat în Băile Govora, judeţul Vâlcea în Cartea Funciară a localităţii Băile Govora nr.214, cu numărul cadastral 557/0; 2 - partea a III - a.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că  în anul 2004, reclamanta S.C. I.B. S.R.L., în calitate de garant ipotecar, a constituit o ipotecă de rang II în favoarea pârâtei, asupra bunului imobil constituit din spaţiu comercial, plus cota indiviză din terenul cu nr. cadastral 557. Prin constituirea acestei garanţii, reclamanta s-a obligat să garanteze împrumutul de 6.600.000.000 lei rol acordat de către B.C.R. Sucursala Vâlcea, debitoarei S.C. V. S.R.L., fiind încheiat astfel contractul de credit nr.12/15337/30.06.2004.

S-a instituit astfel, asupra imobilului proprietatea reclamantei situat la adresa indicată în cerere, o ipotecă de rangul II înscrisă în Cartea Funciară a localităţii Băile Govora nr.214,cu nr. cadastral 557/7, 0; 2, partea a III-a.

Produsele bancare de care a beneficiat debitoarea s-au acordat pentru o perioadă limitată de timp, iar la fiecare prelungire banca avea obligaţia să verifice dacă clientul a respectat obligaţiile contractuale, o prelungire neputându-se acorda dacă nu s-au respectat obligaţiile anterior asumate de debitor.

În baza contractului de împrumut, S.C. V. S.A. a obţinut un credit care la data de 30.09.2005, se ridica la suma de 7.393.685,04 lei ron şi din cauza faptului că debitoarea nu a achitat ratele scadente, creditoarea a pornit executarea silită.

Atât debitoarea principală S.C. V. S.R.L., cât şi garanţii au formulat mai multe contestaţii la executare înregistrate pe rolul Judecătoriei Rm.Vâlcea.

În anul 2005, pârâta a trecut la executarea silită a creanţei,în cartea funciară înscriindu-se şi somaţiile nr.15587/19.09.2005 şi nr.15588/19.09.2005.

În cadrul contestaţiei la executare a fost suspendată executarea silită.

La data de 25.11.2005, debitoarea S.C. V. S.R.L. şi creditoarea B.C.R. Sucursala Vâlcea au învederat faptul  că au ajuns la o înţelegere şi în temeiul art.271 Cod procedură civilă au solicitat pronunţarea unei hotărâri de expedient.

S-a pronunţat sentinţa civilă nr.5926/25.11.2005, în dosarul nr.7283 al Judecătoriei Rm.Vâlcea, prin care s-a luat act de înţelegerea intervenită, între debitoarea S.C. V. S.R.L. şi pârâtă.

Tribunalul a reţinut că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că, societatea reclamantă nu şi-a dat niciodată acordul să garanteze noua convenţie, respectiv hotărârea judecătorească ce a consfinţit tranzacţia din anul 2005, fiind astfel evident că nu a înţeles să garanteze noul produs bancar obţinut de S.C. V. S.R.L. Mai mult decât atât, creditul garantat de acesta, împreună cu alţi garanţi, a fost restituit.

Având în vedere că împotriva reclamantei nu există niciun titlu executoriu, aceasta fiind somată să achite o creanţă pe care nu a garantat-o şi care nu este nici exigibilă, nefiind parte la tranzacţia încheiată şi pentru care nu şi-a dat niciodată acordul să fie garantată, o astfel de executare silită nu putea să fie începută împotriva sa.

Instanţa a apreciat astfel că  nu mai sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a dreptului înscris faţă de reclamant, respectiv că au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea în cartea funciară cu privire la acesta, motiv pentru care a respins  ca neîntemeiată excepţia de inadmisibilitate a cererii invocată de pârâtă prin întâmpinare. Reclamantul în ocrotirea dreptului său efectiv este persoană interesată să poată cere radierea ipotecii şi a sarcinilor înscrise în Cartea Funciară în favoarea pârâtei asupra imobilului proprietatea sa.

Mai mult decât atât, tranzacţia încheiată reprezintă un nou acord de credit şi care are cu totul alte condiţii contractuale, sub aspectul termenului de valabilitate al costurilor generale ale creditării, cât şi a faptului că se constituie noi garanţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Banca Comercială Română S.A. - Sucursala Vâlcea.

La data de 4 martie 2010 a intervenit în cauză S.C. S. C. S.R.L. Bucureşti,  care prin contractul de cesiune nr.927/28 august 2009 a preluat creanţele rezultate din contractele de credit încheiate de către pârâtă cu debitoarea principală S.C. V. S.R.L.. De asemenea, banca pârâtă a solicitat scoaterea sa din cauză şi preluarea calităţii de pârât de către cesionar; reclamanta nu a consimţit însă la această modificare a cadrului procesual, solicitând continuarea judecăţii faţă de pârâta iniţială, astfel încât cesionarul care a intervenit din proprie iniţiativă a dobândit calitatea de intervenient.

Prin decizia nr.8 din 30.09.2010, pronunţată în dosarul nr.8012/288/2008, Tribunalul Vâlcea a admis apelul şi a desfiinţat sentinţa cu reţinerea cauzei spre soluţionare în primă instanţă la tribunal, având în vedere că litigiul are o natură comercială, valoarea lui depăşeşte suma de 100.000 lei, astfel încât competenţa materială aparţine tribunalului în primă instanţă conform art.2 din Codul de procedură civilă.

La Tribunalul Vâlcea cauza a fost înregistrată sub nr.3889/90/2010.

Pârâta B.C.R. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, decurgând din cesiunea creanţei, excepţie apreciată de Tribunal ca nefondată, deoarece obiectul cauzei priveşte contractele de credit şi de garanţie precum şi modificările ulterioare ale acestor convenţii încheiate de către cedent şi nu de cesionar.

În cauză s-a încuviinţat efectuarea unei expertize de specialitate pentru a se observa modalitatea de derulare a creditelor şi a se verifica susţinerea reclamantei privind stingerea prin plată a obligaţiei principale şi în consecinţă stingerea obligaţiei de garanţie.

Tribunalul Vâlcea, Secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr.2212/14.11.2011 a admis cererea formulată de reclamanta S.C. I. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română S.A. - Sucursala Vâlcea şi intervenienta S.C. S. C. S.R.L.; a dispus radierea din cartea funciară nr.214 a localităţii Băile Govora a ipotecilor constituite  prin contractele de ipotecă autentificate sub nr.1442/9 aprilie 2003 şi nr.2701/30 iunie 2004 la Biroul Notarului Public M.M. asupra imobilelor proprietatea reclamantei situate în oraşul Băile Govora, judeţul Vâlcea, precum şi radierea somaţiilor de executare nr.163/2005, 164/2005 şi nr.101/2008 şi a obligat pe pârâtă la 5.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin contractul de credit nr.463/8 mai 2001, pârâta B.C.R. a acordat debitoarei S.C. V. S.R.L. un credit pentru investiţii în sumă de 125. 000 euro pe o durată de rambursare de 4 (patru) ani, respectiv până în luna octombrie 2005. Prin actul adiţional nr.463h/8 aprilie 2003 s-au completat garanţiile la creditul susmenţionat prin constituirea de către reclamantă a unei ipoteci de rangul I  asupra imobilului de natură teren şi construcţie proprietatea reclamantei situat în Băile Govora.

Prin contractul de credit nr.12/15337/30.06.2004, pârâta B.C.R. a acordat debitoarei S.C. V. S.R.L. un credit în sumă de 6.600.000.000 lei vechi pentru finanţarea stocurilor temporare şi a cheltuielilor aferente. Pentru garantarea creditului, alături de alte garanţii, reclamanta a constituit o ipotecă de rangul II asupra imobilului de mai sus. Creditul nu a fost achitat în totalitate, astfel încât la data de 16 august 2011 exista o restanţă preluată de cesionar, de 548.251,29 lei.

Întrucât debitoarea nu a achitat la scadenţă creditele contractate, banca pârâtă a trecut la executarea silită. În cursul unei contestaţii la executare Banca Comercială Română (BCR) şi debitoarea S.C. V. S.R.L. au încheiat o tranzacţie consfinţită prin sentinţa civilă nr.5926/25.11.2005, în dosarul nr.7283 al Judecătoriei Rm.Vâlcea,prin care s-a luat act de înţelegerea intervenită, între debitoarea S.C. V. S.R.L. şi pârâtă.

Prin această tranzacţie părţile au convenit că la data de 30.09.2005 debitoarea înregistrează faţă de bancă o datorie totală de 7.393.685,04 lei din care, credite în lei în sumă de 3.151.052 lei şi credite în valută în sumă de 1.196.793,49 lei. Suma totală cuprinzând creditele şi dobânzile restante se eşalonează la plată prin rate lunare pe o durată de 5 (cinci ani), respectiv până în noiembrie 2010. În continuarea tranzacţiei se enumeră garanţiile existente printre care şi ipotecile de rangul I şi II constituite de reclamantă asupra imobilelor susmenţionate.

Reclamanta nu a semnat însă această tranzacţie şi nici nu şi–a dat acordul în vreun alt mod asupra convenţiei dintre părţile din contractul de împrumut.

Pârâta BCR a susţinut prin întâmpinare că nu era necesar acordul reclamantei pentru prelungirea duratei creditului întrucât prin contractele de garanţie imobiliară reclamanta a consimţit de la bun început asupra unei astfel de împrejurări. Astfel conform punctului 10 din contractul de ipotecă autentificat sub nr.2701/30 iunie 2004 obligaţiile rezultate din contractul de ipotecă încetează de drept numai în cazul în care împrumutatul şi-a îndeplinit integral obligaţiile asumate prin contractul de credit.  Aceeaşi clauză a fost inserată şi în contractul autentificat sub nr.1442/9 aprilie 2003.

Tribunalul a constatat că tranzacţia susmenţionată nu reprezintă însă numai o simplă prelungire a duratei contractelor de credit ci are semnificaţia unei novaţii a obligaţiilor iniţiale prin schimbarea obiectului obligaţiei.

Potrivit art.1128-1131 din Codul civil de la 1864 novaţia reprezintă o convenţie prin care părţile sting o obligaţie veche şi o înlocuiesc cu o obligaţie nouă. Pentru existenţa şi  eficacitatea novaţiei, în afară de condiţiile obişnuite de validitate ale unei convenţii mai trebuie să fie prezente trei condiţii speciale : să existe două obligaţii succesive în timp; intenţia părţilor de a nova (animus novandi), adică de a stabili o legătură de cauzalitate între stingerea obligaţiei vechi şi naşterea noii obligaţii; obligaţia nouă să aibă cel puţin un element nou faţă de vechea obligaţie.

Este adevărat că dacă părţile ar fi convenit doar o rescadenţare, o eşalonare prin prelungirea duratei de restituire a împrumuturilor acordate, convenţia respectivă nu capătă caracterul unei novaţii.

Tribunalul a constatat că suma asupra căreia părţile au convenit ca fiind datorată de debitoare la data de 30.09.2005 provine din mai multe contracte de credit încheiate între bancă şi debitoarea S.C. V. S.R.L. Din cuprinsul tranzacţiei rezultă că suma respectivă provine din 7 (şapte) contracte bancare din care numai pentru cele două contracte arătate mai sus reclamanta a constituit garanţia ipotecară.

Prin tranzacţia încheiată contractele de credit anterioare îşi pierd însă individualitatea în sensul că se contopesc într-o unică obligaţie cu condiţii proprii de existenţă. Părţile nu mai convin asupra modului de restituire a fiecărui credit în parte ci,  stabilind care este suma totală datorată, eşalonează plata acestei sume pe o perioadă de 5 ani, fără a specifica şi fără a se putea cunoaşte în contul cărui credit vechi se efectuează plăţile lunare. Altfel spus debitoarea nu mai plăteşte ratele la contractele de credit anterioare ci o unică rată pe ansamblul obligaţiilor, izvorul noii obligaţii constituindu-l tranzacţia şi nu contractele vechi. Pentru obligaţia nouă se stabileşte şi o nouă dobândă în cuprinsul tranzacţiei şi anume de 21% la sumele în lei şi de 9% la sumele în valută.

Se verifică astfel condiţiile speciale de existenţă a novaţiei arătate mai sus: existenţa a două obligaţii succesive în timp (prima decurgând din contractele de credit şi cea de a doua din tranzacţie) ; legătura de cauzalitate între cele două obligaţii în sensul că tranzacţia priveşte obligaţiile din contractele de credit; elementul nou faţă de vechea obligaţie în sensul  pierderii individualităţii contractelor de credit şi contopirii lor într-o unică obligaţie deosebită de vechile raporturi între părţi.

Pentru reliefarea mai evidentă a caracterului de novaţie al tranzacţiei dintre bancă şi debitoare, Tribunalul a examinat situaţia reclamantei în raport cu această tranzacţie, reţinând că reclamanta a constituit o cauţiune reală, prin două ipoteci de rangul I şi II pentru garantarea a două contracte de credit încheiate între pârâta BCR şi debitoarea S.C. V. S.R.L. Reclamanta este un terţ faţă de părţile din contractele de credit şi din tranzacţie. În condiţiile în care prin ratele convenite prin tranzacţie nu se mai cunoaşte care dintre creditele vechi sunt achitate, reclamanta este în imposibilitate de a se libera de obligaţia de garanţie până la plata ultimei rate din tranzacţie, ceea ce înseamnă, în accepţiunea băncii pârâte că garanţia constituită de către reclamantă s-ar extinde asupra întregii sume deşi suma totală provine şi din alte contracte de credit pe care reclamanta nu le-a garantat.

Această stare de fapt rezultă şi din corespondenţa purtată între părţi. Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert M. E. rezultă că la data de 17.10.2005 reclamanta a solicitat băncii prin scrisoarea înregistrată sub nr.62 scoaterea de sub ipotecă a imobilului întrucât nu este de acord cu eşalonarea datoriei debitoarei S.C. V. S.R.L., iar debitoarea prin scrisoarea din 6.02.2006 solicită băncii ca prin ratele pe care le achită în temeiul tranzacţiei să constituie cu prioritate ratele de „răscumpărare a imobilului luat în garanţie conform contractelor de ipotecă nr.5/12/15337 din 30.04.2004 şi nr.463h/1/8.04.2003” adică stingerea garanţiilor constituite de către reclamantă, scrisoare la care banca nu a răspuns.

Această cerere a debitoarei atestă încă o dată faptul că plăţile se efectuau în temeiul tranzacţiei şi nu în executarea contractelor de credit pentru că altfel debitoarea nu avea nevoie să solicite băncii consemnarea plăţii pentru un anumit contract din moment ce putea să consemneze pe documentul de plată obligaţia pe care o achită.

Este adevărat că în contabilitatea internă banca pârâtă evidenţia plăţile pe diferite categorii de contracte, ceea ce a permis expertului contabil să determine sumele rămase neîncasate pentru fiecare contract şi să concluzioneze neachitarea în totalitate a obligaţiilor din cele două contracte. Această evidenţă internă nu are însă nici o relevanţă în cauză pentru că ea depinde numai de voinţa proprie a băncii fără nici o legătură cu convenţia părţilor concretizată în tranzacţie , prin care obligaţiile vechi au fost substituite de o nouă şi unică obligaţie nediferenţiată pe contractele anterioare. Practic banca distribuia plăţile pe contractele iniţiale printr-o selecţie care nu avea nici un corespondent în convenţiile dintre părţi din moment ce debitoarea efectua plăţi în temeiul tranzacţiei , nediferenţiat pe creditele iniţiale.

Potrivit art.1137 alin.2 din Codul civil de la 1864 „novaţiunea făcută în privinţa debitorului principal liberează cauţiunile”.

În consecinţă constatând stingerea dreptului de ipotecă drept efect al novaţiei obligaţiei pentru care s-a constituit cauţiunea reală, tribunalul a admis cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâta şi cu intervenienta cesionară a creanţei şi să dispună radierea din cartea funciară a ipotecilor constituite prin contractele susmenţionate precum şi a somaţiilor de executare emise în baza acestor titluri executorii. În acest context susţinerea băncii în sensul inadmisibilităţii acţiunii deoarece stingerea dreptului de ipotecă trebuia mai întâi constatată printr-o hotărâre separată este nefondată deoarece radierea ipotecii este o consecinţă a stingerii garanţiei iar reclamanta a solicitat prin cererea introductivă radierea ipotecii ca efect al constatării stingerii dreptului de ipotecă.

Împotriva sentinţei nr.2212/14.11.2011 pronunţată de Tribunalul Vâlcea au formulat recurs pârâta Banca Comercială Română şi pârâta S.C.S. C. S.R.L.

În recursul său Banca Comercială Română solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinţei nr.2212/14.11.2011 şi pe fond respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C.I. B. S.R.L., cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că solicită respingerea acţiunii ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea tranzacţiei dintre debitoarea S.C.V. S.R.L. şi bancă, tranzacţie consfinţită prin sentinţa civilă nr.5926/25.11.2006, nu s-a adus  nicio atingere titlurilor executorii încheiate între S.C. V. S.R.L., garantul ipotecar I. B. S.R.L., pe de o parte şi bancă, pe de altă parte şi nici valorii creditului garantat de către contestator, astfel încât acesta a rămas debitor garant ipotecat faţă de bancă, în limitele stabilite prin contractul de ipotecă.. Atât contractele de credit, cât şi contractele de garanţie au rămas valabile, tranzacţia operând numai cu privire la eşalonarea la plata a datoriilor, atât în favoarea debitorului împrumutat, cât şi a garantului ipotecar.

Mai mult, conform art.4.11 din tranzacţie, s-a prevăzut că în cazul în care S.C. V. S.R.L. nu va achita o rată prevăzută în graficul de eşalonare la plată a datoriilor faţă de bancă, banca va declara scadente toate sumele viitoare, existente în sold şi va relua imediat procedurile de recuperare a datoriilor pe calea executării silite şi/sau a procedurilor prevăzute de Legea nr.64/1995, republicată.

Împrejurarea că garantul ipotecar nu a semnat tranzacţia judiciară încheiată între S.C.V. şi bancă nu are nicio relevanţă în cauză, întrucât nu era nevoie de acordul acestuia pentru a se stabili un nou grafic de rambursare cu atât mai mult cu cât în condiţiile contractului de ipotecă, acesta din urmă s-a angajat să garanteze obligaţiile de plată asumate de împrumutat până la rambursarea integrală a acestora către bancă.,

Recurenta susţine că, în mod eronat au fost interpretate de instanţa de fond următoarele aspecte:

- prin tranzacţia încheiată între bancă şi debitoarea S.C. V. S.R.L. (sentinţa civilă nr.5926/25.11.2005) nu s-au constituit noi garanţii ci, dimpotrivă, conform pct.4.6. din acest act, debitoarea s-a obligat să menţină contractele de garanţie existente şi/sau să consolideze garanţiile existente;

- demersul efectuat de B.C.R. S.A., constând în punerea în executare a contractelor de garanţie împotriva garantului ipotecar, nu constituie o acţiune abuzivă şi nu poate fi considerată nelegală, câtă vreme executarea silită se desfăşoară în conformitate cu prevederile legale în materie;

- creanţele garantate de contestator nu au fost restituite către bancă, S.C. V. S.R.L. este în continuare debitoare către bancă, în temeiul contractelor de credit pentru care a fost constituită garanţia de către contestator;

- este greşită interpretarea dată de către intimata-reclamantă celor prevăzute în tranzacţia judiciară încheiată cu S.C. V. S.R.L., întrucât, prin această tranzacţie, datoriile aferente produselor bancare deja acordate (printre care şi creditele garantate de contestator) au fost eşalonate la plată, astfel încât S.C. V. S.R.L. nu i s-a acordat un produs bancar nou, astfel încât să fie necesară constituirea unor noi garanţii.

În apelul său, intervenienta S.C. S. C. S.R.L. Bucureşti a criticat sentinţa pentru următoarele considerente:

- În mod greşit instanţa a respins excepţia netimbrării la valoare a litigiului, cu încălcarea Deciziei nr.32/2008 emise de Î.C.C.J. privind soluţionarea recursului în interesul legii, formulat de Procurorul General al României (care are caracter obligatoriu), ceea ce atrage nulitatea sentinţei nr.2212/14.12.2011, emisă de instanţa de fond, care a acordat mai mult decât s-a cerut (plus petita);

- În subsidiar, în baza dispoziţiilor art.295 şi art.296 Cod procedură civilă, apelanta solicită ca instanţa de apel să judece pe fond cererea, să schimbe în tot sentinţa atacată, ca fiind netemeinică şi nelegală şi pe cale de consecinţă să respingă cererea reclamantei S.C. I. B. S.R.L. de radiere a ipotecilor şi tuturor sarcinilor instituite asupra imobilului situat în oraşul Băile Govora, judeţul Vâlcea.

În motivare, apelanta-intervenientă a arătat următoarele:

- Tribunalul Vâlcea nu a pus în discuţia părţilor şi nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de radiere ipotecă şi alte sarcini, excepţie formulată în cauză de B.C.R. pe cale de întâmpinare şi susţinută de S.C. S.C. S.R.L. în toate fazele procesuale, inclusiv în concluziile scrise depuse, raportat la dispoziţiile art.32 şi 34 din Legea nr.7/2006, privind cadastrul şi publicitatea imobiliară. Respingând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa de fond a acordat mai mult decât a solicitat reclamanta şi pe cale de consecinţă se invocă excepţia nulităţii sentinţei date în cauză.

- Potrivit principiului disponibilităţii, reclamanta prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanţei doar radierea ipotecii şi a tuturor sarcinilor înscrise în favoarea B.C.R.-Sucursala Rm.Vâlcea asupra imobilului proprietatea recurentei-interveniente, situat în localitatea Băile Govora, judeţul Vâlcea. Reclamanta nu a cerut ca pe cale principală ca instanţa de judecată să constate existenţa uneia dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art.34 din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare, astfel încât subsecvent să se pronunţe radierea. Tribunalul ar fi trebuit să pună în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii ridicată de pârâtă, dar în schimb a respins excepţia insuficientei timbrări ridicată de recurenta-intervenientă, calificând cererea ca una simplă, de radiere ipotecă, fără a obliga reclamanta să timbreze la valoare, în conformitate cu cele dispuse de Î.C.C.J. prin decizia nr.32/2008, privind soluţionarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României.

- Instanţa fondului nu a fost consecventă în raport de calificarea cauzei ca fiind comercială, s-a conformat trecând la soluţionarea cauzei în primă instanţă, deoarece litigiul era unul comercial, în schimb a considerat că cererea nu este evaluabilă în bani, iar instanţa a apreciat că este o simplă cerere neevaluabilă în bani, prin care reclamanta a solicitat doar radierea ipotecilor şi sarcinilor, ceea ce ar fi trebuit să constituie argumentul determinant pentru ca judecătorul fondului să pună în discuţia părţilor şi să admită excepţia inadmisibilităţii acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art.33 şi 34 din Legea nr.7/2006 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară.

- Pe fond, Tribunalul Vâlcea a dat o soluţie netemeinică şi cu aplicarea greşită a legii (calificând greşit actul juridic în sensul că tranzacţia ar fi o novaţie), prejudiciind grav S.C. S. C. S.R.L., sentinţa fiind dată în totală discordanţă cu realitatea.

- Nu era necesar acordul reclamantei pentru a se încheia o tranzacţie între creditor şi împrumutat, deoarece prin acest act se urmărea, pe de o parte încetarea unor procese pe rol, dintre care şi cel în care reclamanta avea calitatea de contestator, iar pe de altă parte, s-a convenit eşalonarea la plată a datoriei pe o perioadă de 5 ani.

- Încheind contractele de ipotecă (accesorii contractului de împrumut) pentru garantarea creditelor şi dobânzilor, reclamanta şi-a asumat o obligaţie accesorie obligaţiei principale la care s-a angajat S.C. V. S.R.L., în sensul că atât în contractul de împrumut, cât şi în contractul de ipotecă există clauza potrivit căreia garanţia constituită de reclamantă încetează de drept numai în cazul în care împrumutatul şi-a îndeplinit integral obligaţiile asumate prin contractul de credit.

Obligaţia de garantare asumată prin ipotecă, fiind accesorie obligaţiei principale de restituire a datoriei, are aceiaşi soartă cu contractele de împrumut, ceea ce determină inadmisibilitatea opţiunii, ca, ulterior încheierii ipotecii, garantul ipotecar să condiţioneze o eşalonare la plată a datoriei de aprobarea sa, eşalonare determinată de împrejurarea că debitorul principal a ajuns în situaţia de a nu-şi mai onora ratele de credit şi dobânda. Eşalonarea la plată a datoriei prin intermediul tranzacţiei i-a profitat şi reclamantei-intimate atâta timp cât a stins litigiul privind contestaţia la executare şi a preîntâmpinat valorificarea prin licitaţie publică a imobilului ipotecat.

- Tribunalul a constatat în mod greşit că tranzacţia dintre B.C.R. şi S.C. V. S.R.L. „nu reprezintă doar o simplă prelungire a duratei contractelor de credit, ci are semnificaţia unei novaţii a obligaţiilor iniţiale prin schimbarea obiectului obligaţiei”. Fără a analiza textul tranzacţiei încheiate de părţi, prin prisma dispoziţiilor art.1704 şi urm. din fostul Cod civil (în vigoare la data actului), judecătorul fondului invocă dispoziţiile art.1128-1131 Cod civil, arătând că „novaţia reprezintă o convenţie prin care părţile sting o obligaţie veche şi o înlocuiesc cu o obligaţie nouă”. Motivarea instanţei de judecată cât şi soluţia dată litigiului este greşită, deoarece se încalcă dispoziţiile legii, în ceea ce priveşte reglementarea dată de legiuitor instituţiei tranzacţiei, art.1704 şi urm. Cod civil, precum şi cele ale art.1128-1131 Cod civil.

- Tranzacţia a fost constituită legal şi a produs efectele potrivit celor stabilite de părţi. Creditorul bancar a încheiat cu S.C. V. S.R.L. o tranzacţie consfinţită de sentinţa nr.5926/25.11.2005 în baza art.271 Cod procedură civilă, potrivit căreia părţile principale ale obligaţiei – B.C.R. şi S.C. V. S.R.L. au convenit, pe de o parte stingerea unor procese printre care se află şi contestaţia la executare formulată de către reclamantă, iar pe de altă parte, s-a convenit eşalonarea la plată pe o perioadă de 5 ani a datoriei care izvora din mai multe contracte de credit. Garantul ipotecar, ca şi obligat accesoriu, nu are dreptul a interveni decât în eventualitatea în care, datoria nefiind restituită la scadenţă şi începută executarea silită, formulează diferitele contestaţii la executare. Dreptul de a semna o tranzacţie cu privire la eşalonarea plăţii de către debitorul principal şi creditorul ipotecar nu l-a avut garantul, potrivit legii, acesta nefiind obligat decât în calitate de garant ipotecar.

- Judecătorul fondului a greşit atunci când a constatat că tranzacţia ar fi de fapt o novaţie prin schimbarea obligaţiei, având în vedere că părţile tranzacţiei au avut în vedere, exprimându-se expres în acest sens, să încheie o tranzacţie care să aibă ca efect, pe de o parte să stingă litigiile având ca obiect contestaţii la executare de către 7 persoane fizice şi juridice din grupul garanţilor ipotecari S.C. V. S.R.L., iar pe de altă parte, în scopul menţionat, să eşaloneze la plată pe o nouă perioadă de 5 ani datoria, în intenţia declarată de a profita  atât împrumutatului S.C. V. S.R.L., cât şi garanţilor ipotecari persoane fizice, care îşi vedeau executate la acea dată imobilele.

Textul tranzacţiei convenit de părţi şi transpus în hotărârea de expedient contrazice concluzia judecătorului fondului cauzei că tranzacţia ar fi în realitate o novaţie prin schimbarea obligaţiei iniţiale cu una veche, având în vedere că părţile tranzacţiei nu au intenţionat şi nici nu au menţionat în mod expres în acest act intenţia de a nova o obligaţie mai veche cu una nouă, iar potrivit art.1130 Cod civil novaţiunea nu se prezumă. Dimpotrivă, părţile actului – tranzacţie au înţeles să încheie un act, care a păstrat titlurile executorii ca izvor de obligaţii, contractele de credit şi de garanţie, au reeşalonat la plată datoria, au stipulat ca în caz de nerespectare a obligaţiei de plată a datoriei la noua scadenţă, creditorul bancar va relua imediat procedurile de recuperare a datoriilor în baza titlurilor executorii, pe care au înţeles să le menţină în valabilitate.

- Chiar dacă s-ar interpreta în mod forţat că tranzacţia ar fi de fapt o novaţie, chiar şi în această situaţie, creditorul B.C.R. şi-a rezervat beneficiul garanţiilor existente, înscriind în conţinutul tranzacţiei că S.C. V. S.R.L. recunoaşte toate titlurile executorii la data încheierii tranzacţiei pe care banca le deţine împotriva debitoarei, iar S.C. V. a înţeles ca să nu facă opoziţie la nicio formă de executare silită sau faliment, în cazul în care sumele ce fac obiectul tranzacţiei devin scadente şi nu se plătesc. Prin urmare, concluzia că tranzacţia poate fi interpretată ca fiind o novaţie nu are suport legal şi dă o interpretare eronată celor două instituţii juridice, cu încălcarea libertăţii de voinţă în materia contractelor (art.942 Cod civil), aşa încât instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, prin nesocotirea dispoziţiilor legale incidente.

- Hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată prin nesocotirea dreptului la un proces echitabil, iar probele prezentate în cauză în sprijinul apărărilor părţii pârâte nu au făcut obiectul analizei judecătorului fondului. Solicitarea S.C. S. C. S.R.L. de a se efectua în cauză o contraexpertiză la cea efectuată în cauză a fost respinsă.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat de S.C. S. C. S.R.L. ca tardiv şi, în subsidiar ca nefondat şi respingerea ca nefundat a recursului formulat de B.C.R..

Prin încheierea de şedinţă din data de 18.04.2012, calea de atac formulată de S.C. B.C.R. a fost calificată drept apel.

Cu privire la excepţia tardivităţii apelului formulat de S.C. S. C. S.R.L., invocată prin întâmpinarea depusă de intimată la fila 51 din dosar, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, apelul formulat de S.C. S.C. S.R.L. a fost transmis prin poştă şi înregistrat la data de 2.03.2012, în condiţiile în care deşi prima instanţă a luat act de schimbarea sediului S.C. S.C. S.R.L.şi a menţionat corect în preambul şi dispozitiv sediul din Bucureşti, sector 5, în mod greşit a comunicat această sentinţă la vechea adresă din Bucureşti.

Prin urmare, în lipsa unei comunicări valabile a sentinţei pronunţate, apelul formulat la 2.03.2012 şi motivat la 13.03.2012  apare ca fiind făcut în termen.

Analizând cu prioritate excepţiile invocate în apelul formulat de S.C. S. C. S.R.L., Curtea reţine că excepţia netimbrării nu mai poate fi repusă în discuţie, întrucât prin încheierea din data de 2.02.2012 Curtea de Apel Piteşti a admis cererea de reexaminare formulată de S.C. I.B. S.R.L., constatând că obiectul litigiului este susceptibil de o taxă judiciară de timbru fixă.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, Curtea apreciază că, pentru analiza acesteia este necesară cercetarea unor argumente comune cu fondul cauzei, astfel încât va fi unită cu fondul, în temeiul art.137 alin.2 Cod procedură civilă, argumentele invocate de apelantă în susţinerea sa urmând a fi analizate în cadrul examinării motivelor de apel.

Prin decizia nr.31/A-C din 16 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au fost admise apelurile formulate de pârâta Banca Comercială Română, şi de către intervenienta S.C. S.C. S.R.L.., împotriva sentinţei nr.2212/14 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, Secţia a II-a civilă în dosarul nr.3889/90/2010, intimate fiind pârâta Banca Comercială Română S.A. - sucursala Vâlcea, şi reclamanta S.C. I. B. S.R.L.

A fost schimbată sentinţa în sensul respingerii acţiunii.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că, prin contractul de garanţie reală imobiliară nr.463h/1 din 8.04.2003, autentificat sub nr.1442 de BNP M. M. din Rm.Vâlcea şi înscris în cartea funciară nr.214 a localităţii Băile Govora sub nr.5033/9.04.2003, intimata reclamantă S.C. I. B. S.R.L., în calitate de garant ipotecar a constituit o ipotecă de rang I în favoarea B.C.R. S.A., asupra bunului imobil, spaţiu comercial, situat în intravilanul oraşului Băile Govora, judeţul Vâlcea.

Prin acest contract, intimata-reclamantă s-a obligat să garanteze obligaţia de rambursare a creditului în sumă de 125.000 euro şi dobânzile aferente, acordat de B.C.R. Sucursala Vâlcea societăţii V. S.R.L. în baza actului adiţional nr.463h/8.04.2003 la contractul de credit nr.463/8.05.2001, prin ipoteca de rangul I asupra acestui imobil, obligându-se totodată că nu înstrăineze imobilul până la stingerea oricăror obligaţii de plată faţă de bancă.

În contract se arată că „societatea girantă se obligă să garanteze creditul şi dobânzile aferente şi în cazul prelungirii contractului de credit prin acte adiţionale”.

Prin contractul de ipotecă nr.5/12/15337/30.06.2004, înscris în cartea funciară nr.214 a localităţii Băile Govora, număr cadastral 557, sub nr.7872 şi 7873/1.07.2004, reclamanta-intimată S.C.I. B. S.R.L. a constituit în favoarea B.C.R. S.A., ca o garanţie pentru rambursarea de către S.C. V. S.R.L. a tuturor sumelor datorate sau ce urmează a fi datorate în conformitate cu contractul de credit bancar nr.12/15337/30.06.2004, o ipotecă de rang II asupra aceluiaşi imobil.

La pct.10 din acest contract se arată că „obligaţiile rezultate din prezentul contract de ipotecă încetează de drept numai în cazul în care împrumutatul şi-a îndeplinit integral obligaţiile asumate prin contractul de credit bancar nr.12/15337/30.06.2004.

Prin tranzacţia încheiată la data de 25.11.2005, între B.C.R. şi S.C. V. S.R.L., de care Judecătoria Rm.Vâlcea a luat act prin sentinţa nr.5926/25.11.2005, între părţi, respectiv între creditoarea B.C.R. şi debitoarea principală S.C. V. S.R.L., a intervenit o conciliere asupra sumei totale datorate de debitoare, respectiv 7.393.685,04 lei, la pct.3 „Obiectul tranzacţiei” stipulându-se că: „S.C. V. S.R.L. se va angaja, irevocabil şi necondiţionat, să ramburseze creditul în sumă de 6.218.996,39 lei şi să achite dobânzile şi creanţele ataşate, datorate, în sold la 30.09.2005, în sumă de 1.174.688,65 lei, conform graficului de eşalonare, ce se va încheia între părţi”.

La pct.4.5 din tranzacţie se arată că S.C. V. S.R.L. recunoaşte toate titlurile executorii existente la data încheierii tranzacţiei pe care banca le deţine.

În conţinutul tranzacţiei se enumără garanţiile existente, inclusiv cele ipotecare de rangul I, respectiv II, constituite de intimata-reclamantă din prezenta cauză.

În esenţă, reclamanta-intimată a susţinut că prin această tranzacţie a fost stinsă garanţia ipotecară constituită prin cele două contracte de ipotecă, întrucât nu şi-a însuşit această tranzacţie, care are, în opinia sa, valoarea unei novaţii.

În drept, Curtea a reţinut că susţinerile reclamantei-intimate sunt nefondate.

Astfel, reclamanta a învestit instanţa cu o cerere de radiere a celor două ipoteci constituite în favoarea B.C.R.

Potrivit art.34 din Legea nr.7/1996, în forma în vigoare la momentul investirii instanţei: „Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că:

1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;

2. dreptul înscris a fost greşit calificat;

3. nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;

4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanţă cu situaţia reală actuală a imobilului”.

Potrivit art.33 alin.2 din acelaşi act normativ: „Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau menţionarea înscrierii oricărei operaţiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară”.

Curtea a reţinut că în cauză, reclamanta nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute de art.34 din Legea nr.7/1996.

Astfel, reclamanta nu a susţinut niciun moment că cele două contracte de ipotecă nu au fost valabile la momentul încheierii lor sau că obligaţia de garanţie ar fi fost greşit calificată (art.34 alin.1 şi 2)

În ceea ce priveşte ipotezele prevăzute de art.34 pct.3 şi 4 din Legea nr.7/1996, Curtea nu poate reţine că efectele celor două contracte de ipotecă ar fi încetat prin contractul de tranzacţie din data de 25.11.2005.

Astfel, în mod nefondat se susţine de către reclamantă că prin această tranzacţie ar fi operat o veritabilă novaţie.

Novaţia este o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă, înlocuind-o cu o nouă obligaţie. Specific novaţiei este faptul că, deşi raportul juridic obligaţional se stinge, aceasta nu înseamnă încetarea efectelor sale, ci numai transformarea lui într-un alt raport juridic obligaţional. Obligaţia veche este înlocuită cu una nouă. Efectele obligaţiei iniţiale se transformă, se convertesc în efecte ale obligaţiei care se naşte prin novaţie.

Novaţia este obiectivă sau subiectivă. Novaţia obiectivă se produce între creditorul şi debitorul iniţial, dar în raportul juridic obligaţional se schimbă obiectul sau cauza acestuia, spre exemplu atunci când prestaţia constând într-o sumă de bani este înlocuită cu o altă prestaţie sau suma datorată de preţ este păstrată de cumpărător cu titlu de împrumut. Novaţia subiectivă presupune schimbarea creditorului sau a debitorului raportului juridic de obligaţie.

Prin urmare, novaţia nu poate exista în lipsa unui element nou (aliquid novi) faţă de vechea obligaţie, element nou care poate consta în schimbarea părţilor, a obiectului sau a cauzei raportului juridic sau a unei condiţii a acestuia.

De asemenea, potrivit art.1130 din Codul civil de la 1864, aplicabil în cauză, dată fiind încheierea contractului de tranzacţie sub imperiul acestuia, novaţia nu se prezumă, iar voinţa de a face o novaţie trebuie să rezulte evident din act. Sub acest aspect, intenţia părţilor de a nova (animus novandi), de a transforma vechea obligaţie într-una nouă constituie elementul esenţial al novaţiei.

În lipsa acestei intenţii de a nova, existenţa celorlalte condiţii ale novaţiei nu poate duce la concluzia că s-a realizat o novaţie. Voinţa părţilor de a nova trebuie, prin urmare, să fie clar exprimată.

Or, din cuprinsul tranzacţiei încheiate, nu rezultă în niciun fel că părţile ar fi intenţionat să noveze, stingând vechile obligaţii şi înlocuindu-le cu una nouă, ci doar să rescadenţeze creditele debitoarei, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat în raportul de expertiză efectuat în cauză, în contabilitatea internă banca apelantă evidenţiază plăţile pe diferite categorii de contracte, ceea ce a permis expertului contabil să determine sumele rămase neîncasate pentru fiecare contract şi să concluzioneze neachitarea în totalitate a obligaţiilor din cele două contracte.

O astfel de convenţie, într-adevăr, nu este opozabilă reclamantei garante, întrucât nu a luat parte la aceasta, astfel încât nu-i poate dăuna. Pe de altă parte, însă, această tranzacţie nu-i poate nici profita reclamantei, în sensul de a stinge contractele de ipotecă constituite în favoarea creditoarei B.C.R., atâta vreme cât intenţia părţilor tranzacţiei nu a fost în niciun caz aceea de a se renunţa la aceste garanţii reale imobiliare.

Pe de altă parte, principiul specialităţii ipotecii, prevăzut de art.1777 Cod civil de la 1864 (în vigoare la momentul încheierii contractelor de ipotecă) face ca intimata-reclamantă să nu poată fi ţinută să garanteze mai mult decât suma pe care s-a obligat a o garanta prin contractul de ipotecă, astfel încât nu se pot reţine argumentele intimatei în sensul că, urmare a tranzacţiei încheiate, garantează un credit mult mai mare.

De altfel, ipoteza stabilirii unor noi termene de scadenţă a creditului este acoperită de cuprinsul ipotecii, întrucât în aceasta se arată că „societatea girantă se obligă să garanteze creditul şi dobânzile aferente şi în cazul prelungirii contractului de credit prin acte adiţionale”.

Este adevărat că tranzacţia încheiată nu poartă denumirea de act adiţional, dar ca efecte juridice poate fi asimilată unui act adiţional, întrucât este încheiată între aceleaşi părţi ca şi contractul de credit şi exprimă intenţia acestora de a modifica cuprinsul actului principal.

Prin urmare, reclamanta nu a probat că ar fi incidentă în cauză vreuna dintre situaţiile prevăzute expres şi limitativ de art.34 din Legea nr.7/1996 pentru a permite radierea din cartea funciară a ipotecilor constituite.

De asemenea, reclamanta nu a invocat plata creanţelor garantate, care ar fi condus la obligaţia băncii de a solicita radierea ipotecii.

Curtea a reţinut că neîntrunirea condiţiilor art.34 din Legea nr.7/1996, reprezintă o chestiune de fond, care conduce la respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, iar nu ca inadmisibilă, aşa cum s-a solicitat de către apelanta S.C. S.C. S.R.L. în motivele de apel.

Pentru aceste motive, în baza art.296 Cod procedură civilă, cele două apeluri au fost admise, iar sentinţa schimbată în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare