Infracţiunea de înşelăciune. Inducerea sau menţinerea în eroare a părţii vătămate. Achitare. Respingerea acţiunii civile. Incidenţa art. 192 alin. 3 Cod procedură penală

Prin sentinţa penală nr. 299 din 23 decembrie 2010, Judecătoria Săveni, l-a achitat pe inculpatul B.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală.

În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală inculpatul a fost achitat sub aspectul săvârşirii a două infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. şi ped de art. 290 Cod penal, părţi vătămate fiind două primării.

În temeiul disp. art. 14, art. 346 Cod procedură penală, au fost respinse pretenţiile civile formulate de partea civilă Primăria com. D.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni inculpatul  B.R. fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni prev. şi ped. de art. 215 alin. 1,2, 3 Cod penal şi a două infracţiuni prev. şi ped. de art. 290 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, reţinându-se în sarcina acestuia că, la sfârşitul anului 2007, a încheiat contracte cu Primăria comunei V. şi Primăria comunei D. pentru reabilitarea şcolilor din comune, după care a emis în fals facturi fiscale pentru lucrări neexecutate, ocazie cu care a cauzat bugetului Primăriei comunei D. un prejudiciu în sumă de 159.116,14 lei, la care se adaugă folosul nerealizat, în sumă de 14.679 lei. Lucrările la Şcoala Generală V au fost finalizate ulterior emiterii facturii, însă în perioada contractată, la data sesizării organelor de poliţie neînregistrându-se vreo pagubă adusă bugetului Primăriei comunei V., însă la Şcoala Generală D, cu greu, au fost finalizate lucrările în cursul anului 2009 (05.11.2009), învinuitul mai având de achitat către Primăria comunei . folosul nerealizat, în sumă de 14.679 lei.

Examinând materialul probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut următoarele:

În cursul lunilor noiembrie şi decembrie 2007, inculpatul B.R., în calitate de administrator la S.C. a încheiat, în urma organizării unor licitaţii, un contract cu Primăria comunei V în vederea realizării obiectivului „Reabilitare Şcoală Generală nr. 1 V” şi un contract cu Primăria comunei D în vederea realizării obiectivului „Reabilitare şcoli comuna D”.

Astfel, la data de 20.11.2007, inculpatul a încheiat cu Primăria comunei V contractul nr. 1486, pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare la obiectivul susmenţionat, valoarea totală a lucrărilor fiind de 686.811 lei. Prin acelaşi contract, se prevedea ca termenul de finalizare a lucrării era de 12 luni calendaristice de la data intrării în vigoare a contractului.

Conform pct. 15.4 (1) al contractului, intitulat „Modalităţi de plată”, „Plăţile parţiale trebuie să fie făcute, la cererea executantului, în cel mai scurt timp posibil, în baza facturilor emise de către executant. Lucrările executate trebuie să fie dovedite ca atare printr-o situaţie de lucrări provizorii, întocmită astfel încât să asigure o verificare rapidă şi sigură a lor”.

Tot la data încheierii contractului, deşi nu a efectuat nicio lucrare, inculpatul B.R.a întocmit factura fiscală seria BT DGI nr. 38/20.11.2007, în valoare de 100.000 lei, reprezentând „contravaloare lucrări de reabilitare la Şcoala nr. 1 V”, fără a avea la bază documente justificative (situaţii de lucrări).

Cu toate acestea, cu ordinele de plată nr. 1005/28.11.2007, în valoare de 68.500 lei şi nr. 1056/18.12.2007, în valoare de 30.000 lei, Primăria comunei V. a achitat suma totală de 98.500 lei, rămânând o diferenţă de 1.500 lei.

Ordinele de plată au fost semnate de către primarul C.O., în calitate de ordonator principal de credite şi de către contabilul UF, în calitate de referent contabil, care exercita viza de control financiar preventiv.

În perioada 22.10.-28.11.2008, cu ocazia efectuării unui control de către controlorii financiari ai Camerei de Conturi Botoşani, s-a constatat faptul că documentele justificative (situaţiile de lucrări) anexate de către învinuit ulterior la factură, conţin date nereale, neconforme cu realitatea din teren, stabilindu-se că nu s-au efectuat lucrări reprezentând construcţii grup sanitar 8, precum şi instalaţii termice interioare - grup sanitar.

Conform raportului de control intermediar din data de 28.11.2008, în anul 2007 au fost acceptate la plată şi decontate de către Primăria comunei V. situaţii de lucrări ce conţin date nereale, având drept consecinţă plata nejustificată a sumei de 18.198,46 lei.

În perioada efectuării controlului, lucrarea fusese cesionată către S.C. MC ocazie cu care termenul de finalizare a fost prelungit, obiectivul de investiţie încă era în execuţie iar lucrările neefectuate au fost finalizate în timpul acestui control. La data de 15.12.2008 s-a efectuat recepţia finală a lucrărilor, ocazie cu care a fost încheiat un proces-verbal, penalităţile calculate de către controlorii curţii de conturi, în sumă de 1.919 lei fiind achitate, ca şi folosul nerealizat de către inculpatul B.R. la casieria primăriei, astfel încât, la data sesizării organelor de poliţie, nu exista nici un prejudiciu cauzat Primăriei comunei V.

La data de 03.12.2007, inculpatul a încheiat cu Primăria comunei D., contractul nr. 295, având ca obiect „Reabilitare şcoli comuna D.”, valoarea totală a lucrărilor fiind de 254.509 lei., durata executării contractului fiind de 20 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a acestuia.

Potrivit pct. 15.4 (1) al contractului, „plăţile parţiale trebuie să fie făcute, la cererea executantului, în cel mai scurt timp posibil, în baza facturilor emise de către executant. Lucrările executate trebuie să fie dovedite ca atare printr-o situaţie de lucrări provizorii, întocmită astfel încât să asigure o verificare rapidă şi sigură a lor”.

După numai 9 zile de la încheierea contractului, inculpatul B.R. a întocmit factura fiscală seria BT DGI nr. 52/12.12.2007, în valoare de 254.509 lei (întreaga valoare a lucrării), fără a întocmi situaţia de lucrări din care să reiasă ce lucrări au fost executate şi care este valoarea acestora.

Cu toate acestea, Primăria comunei D. a plătit nelegal către S.C. „D.G.I.” S.R.L. Botoşani suma de 221.695 lei, reprezentând 87,1% din preţul total al lucrărilor contractate, cu ordinul de plată nr. 938/18.12.2007. Ordinul de plată a fost semnat de către primarul comunei D. – învinuitul C.N. în calitate de ordonator principal de credite şi de către contabilul care exercita viza de control financiar preventiv.

Deşi inculpatul B.R. nu a finalizat lucrările de construcţii – montaj contractate în termenul de 20 zile prevăzut în contract, respectiv până la data de 24.12.2007, dar nici până la data de 01.02.2008, aşa după cum s-a angajat prin „Angajamentul” din data de 13.12.2007, fiind evidentă reaua-credinţă a acestuia, învinuiţii C.N. şi B.D. în loc să ia măsuri pentru recuperarea prejudiciului, au mai plătit S.C. „DG.I.” S.R.L. Botoşani şi diferenţa, în sumă de 32.814 lei, achitând astfel valoarea integrală a contractului şi a facturii emisă de către inculpatul B.R., cu ordinul de plată nr. 64/19.02.2008.

Cu ocazia efectuării unui control de către controlorii financiari ai Camerei de Conturi Botoşani, la un an după încheierea contractului, s-a constatat că, deşi lucrările la obiectivul de investiţii în cauză au fost plătite integral iar termenul de execuţie expirase la data de 24.12.2007, lucrările, în cea mai mare parte, nu au fost executate, execuţia fiind complet sistată, în mod unilateral, de constructor.

Potrivit raportului de control intermediar din data de 24.11.2008, plăţile în sumă totală de 254.509 lei au fost efectuate fără a exista situaţii de lucrări care să ateste executarea acestora iar din inventarul efectuat în timpul controlului a rezultat că au fost executate lucrări în valoare de numai 95.396,86 lei.

Prin raportul de control, s-a stabilit că prejudiciul cauzat bugetului Primăriei comunei D este de 159.116,14 lei, la care se adaugă folosul nerealizat, în sumă de 14.679 lei, şi că persoanele responsabile pentru plăţile nelegale sunt C.N. şi B.D.

În vara anului 2009, lucrările la şcolile din comuna D. au fost finalizate, procesele-verbale de recepţie fiind întocmite abia în toamna anului 2009, însă inculpatul B.R. nu a achitat Primăriei comunei D. folosul nerealizat, în sumă de 14.679 lei.

Esenţial pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în convenţii este inducerea în eroare a părţii vătămate cu prilejul încheierii au executării unui contract, inducerea în eroare trebuind să fie determinantă pentru partea vătămată, care altfel nu ar fi încheiat sau nu ar fi executat contractul în condiţiile stipulate.

În sarcina inculpatului s-a reţinut faptul că, deşi nu a efectuat nicio lucrare din cele contractate, acesta a emis factura fiscală seria BT DGI nr. 38/20.11.2007 în valoare de 100.000 lei către Primăria com. V. şi factura fiscală seria BT DGI nr. 52/12.12.2007 în valoare de 254.509 lei către Primăria com. D., ambele facturi fiind achitate de cele două instituţii în lipsa unor documente justificative care să ateste realizarea lucrărilor sau în lipsa unei situaţii provizorii cu materialele ce trebuiau achiziţionate pentru efectuarea acestor lucrări.

Instanţa a reţinut că atât Primăria V, cât şi Primăria com. D, fiind instituţii publice, dispun de un serviciu de audit care au atribuţia de a verifica şi aviza plăţile ce urmează a fi efectuate către diverşi beneficiari, conform prevederilor Legii nr. 672/19.12.2002 privind auditul public intern.

Ori, atât timp cât operaţiunile financiar contabile ale unei instituţii sunt reglementate prin dispoziţii legale, nu se poate considera că efectuarea plăţilor către inculpat sunt consecinţa unor manopere dolosive de natură a induce în eroare reprezentanţii celor două primării.

Mai mult decât atât, martorii C.O. – Primarul com. V şi C N – Primarul com. D. arată în declaraţiile date la urmărirea penală şi în instanţă că facturile prezentate la plată de către inculpat au fost achitate, întrucât sumele alocate pentru reabilitarea celor două instituţii de învăţământ urmau a fi retrase dacă nu erau cheltuite până la sfârşitul anului în curs.

A mai reţinut instanţa că neexecutarea unei obligaţii contractuale nu constituie înşelăciune, cu excepţia situaţiei în care este dovedită folosirea unor manopere dolosive în momentul încheierii contractului din care rezultă lipsa intenţiei de a executa contractul din partea debitorului obligaţiei. Ori, astfel cum s-a reţinut în raportul de control intermediar întocmit de Curtea de Conturi Botoşani inculpatul executase, la data efectuării controlului,  parte din lucrări contractate cu Primăria com. D., finalizând aceste lucrări în vara anului 2009.

În acest context, instanţa a considerat că în sarcina inculpatului B.R. nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii prev. şi ped. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal comisă în detrimentul părţii vătămate Primăria com. D., motiv pentru care în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a – 10 lit. d Cod procedură penală l-a achitat pe inculpat sub aspectul comiterii acestei infracţiuni.

În ce priveşte cele două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. şi ped. de art. 290 Cod penal, instanţa a constatat că elementul material al acestei infracţiuni constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată, prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii sau prin alterarea în orice mod, dacă făptuitorul foloseşte el însuşi înscrisul falsificat sau îl încredinţează altei persoane spre folosire în vederea producerii unei consecinţe juridice.

Faptul că inculpatul a emis facturile fiscale seria BT DGI nr. 38/20.11.2007 în valoare de 100.000 lei către Primăria com. V. şi seria BT DGI nr. 52/12.12.2007 în valoare de 254.509 lei către Primăria com. D., în lipsa documentelor justificative nu poate constitui infracţiune, atât timp cât cele două facturi nu prezintă nicio alterare de conţinut sau scriere.

Prin urmare instanţa, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a – 10 lit. d Cod procedură penală, l-a achitat pe inculpat sub aspectul comiterii celor două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut că, în data de 23.08.2010, Primăria com. D. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.536 lei reprezentând penalităţi de întârziere conform contractului nr. 295/3.12.2007, derivând din neexecutarea în termen a lucrărilor contractate de către SC D.G.I. SRL al cărei administrator este inculpatul.

Reţinând că obligaţia de plată a penalităţilor este o antrenată în baza prevederilor contractuale, fiind o răspundere pur contractuală, fără a avea legătură de cauzalitate cu vreuna din infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, instanţa a respins aceste pretenţii ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului declarat s-a arătat, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă l-a achitat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal, pentru care a fost trimis în judecată.

Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea constată că acesta este întemeiat, însă numai sub aspectul cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În mod corect a apreciat prima instanţă că în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.R. este incidentă cauza de împiedicare a exercitării acţiunii penale, prev. de art. 10 lit. d Cod de procedură penală “faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii”, respectiv, sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, acţiunea de inducere în erore a părţii vătămate.

Într-adevăr, este de esenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii să existe o activitate de inducerea în eroare a părţii vătămate cu prilejul încheierii sau executării unui contract, inducerea în eroare trebuind să fie determinantă pentru partea vătămată, care altfel nu ar fi încheiat sau nu ar fi executat contractul în condiţiile stipulate.

Prin actul de sesizare a instanţei, în sarcina inculpatului s-a reţinut că deşi nu efectuase niciuna dintre lucrările de construcţii contractate cu Primăriei Comunei D. a emis către aceasta factura fiscală seria BT DGI nr. 52/12.12.2007 în valoare de 254.509 lei către, factură ce a fost plătită de către unitatea administrativ teritorială amintită. Practic, s-a reţinut că prin facturarea lucrărilor inculpatul ar fi indus în eroare reprezentanţii Primăriei Comunei D, prezentându-le lucrările contractate ca fiind efectuate deşi situaţia nu era reală.

Or, reprezentanţii Primăriei Comunei D. nu puteau fi induşi în eroare de o asemenea manieră, stadiul lucrărilor putând fi foarte uşor de observat de către aceştia prin simpla vizionare (era vorba despre reabilitarea unor şcoli din respectiva comună, deci lucrări de amploare mare uşor vizibile într-o aşezare rurală). Mai mult, din declaraţiile martorului C. N, primarul comunei D, beneficiară a lucrărilor, a arătat în declarţiile date în cauză că factura prezentată la plată de către inculpat a fost achitată (deşi lucrările nu erau efectuate), întrucât sumele alocate pentru reabilitarea instituţiilor de învăţământ urmau a fi retrase dacă nu erau cheltuite până la sfârşitul anului 2007. Martorul arată că avea cunoştinţă despre faptul că inculpatul facturase lucrări neefectuate, iar în aceste condiţii nu se mai poate vorbi despre inducerea în eroare a reprezentanţilor părţilor vătămate, pe parcursul executării contractelor încheiate cu acestea (în acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului B.D., contabilul primăriei).

Prin urmare, criticile procurorului privind greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune sunt nefondate.

În ceea ce priveşte cele două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal, atestarea în cuprinsul celor două facturi fiscale întocmite a unei situaţii nereale, în sensul că s-au facturat lucrări de construcţie neefectuate, Curtea constată că recursul procurorului nu vizează soluţia primei instanţe cu privire la acestea, în motivele de recurs afirmându-se că această soluţie este legală şi temeinică.

Curtea constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale în materia cheltuielilor judiciare.

Astfel, prima instanţă, în temeiul disp. art. 192 pct. 1 lit. c Cod procedură penală l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 500 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Conform art. 192 alin. 1 lit. c Cod de procedură penală, în caz de achitare, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de „inculpat, în cazul când, deşi achitat, a fost totuşi obligat la repararea pagubei”. Or, în speţă inculpatul BR nu a fost obligat la repararea pagubei, acţiunea civilă a Primăriei Comunei D. fiind respinsă. În aceste condiţii devine incidentă situaţia prevăzută de art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală „în toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”.

Domenii speta

Spete similare