Suspendarea judecăţii în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006. Interpretarea dispoziţiilor legale.

Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 14.09.2012 contestatorul S Constantin a chemat în judecată intimata S.C. Teleconstrucţia S.A. Bucureşti - prin administrator judiciar Rovigo SPRL, solicitând să se constate nulitatea absolută a deciziei cu nr. 250/28.08.2012 emisă de intimată şi să fie obligată aceasta la reintegrarea pe postul deţinut anterior şi la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului individual de muncă până la data plăţii efective, precum şi la plata către stat a unei amenzi civile in cuantum de 50 de lei pe zi până la punerea efectivă în executare a sentinţei.

A arătat contestatorul că, în ceea ce priveşte competenţa materială şi teritorială aceasta aparţine Tribunalului  Botoşani, deoarece pe de o parte Înalta Curte de Casaţie si Justiţie prin decizia nr. 1076/09.02.2011 intr-o cauză similară a decis că, în soluţionare competenţa aparţine instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, iar pe de altă parte şi  deoarece prin decizia de concediere, intimata arată că decizia poate fi contestată la tribunalul de la domiciliul salariatului.

De asemenea, a arătat că  în cauză au aplicabilitate prevederile Codului Muncii şi Legii nr. 62/2011.De la data de 31.10.2011 Tribunalul Bucureşti a dispus, la cererea angajatorului intrarea în procedura de insolvenţă a acestuia (dosar 68465/3/2011) ,însă în cauză  nu au aplicabilitate prevederile legii insolvenţei, deoarece la emiterea deciziei au fost invocate exclusiv dispoziţiile  art. 61 lit. a din Codul Muncii, iar nu şi  art. 86 alin. 5-6 din Legea nr. 85/2006.

 Mai mult de atât, dispoziţiile art. 86 alin. 5 prevăd că un contract de muncă sau de închiriere va putea fi denunţat numai cu respectarea termenelor legale de preaviz. Or, în cauză s-a aplicat măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, iar nu cea a denunţării contractului.

În fapt, a arătat că a fost salariat la S.C. Teleconstructia S.A Sucursala Bacău, iar la data de 13 08.2012 s-a adresat angajatorului cu o cerere de suspendare a contractului individual de muncă, pe care acesta i-a aprobat-o până pe data de 29 .08. 2012. La această dată s-a deplasat la locul de muncă şi a solicitat reluarea activităţii, dar angajatorul  a invocat  că i s-a desfăcut contractul individual de muncă disciplinar. Drept urmare, a solicitat să se constate că decizia de concediere este nulă, invocând prevederile  art. 252 alin 2 lit. b şi art. 248 alin. 1 lit. a) din Codul Muncii.

Astfel, decizia de concediere nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de el în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea.

În drept, contestatorul a invocat prevederile art. 80, 251, 252 Codul Muncii, Deciziile Curţii Constituţionale nr. 319/2007 si 654/2007.

La cerere au fost anexat: decizia de concediere, cererea de reluare a activităţii, decizia de suspendare a activităţii.

Legal citată prin administrator judiciar Rovigo SPRL, intimata nu a formulat întâmpinare.

Prin întâmpinarea formulată, administratorul special Corneliu Parashivescu a solicitat respingerea cererii ca nefondată, arătând că petentul S Constantin a fost angajat în cadrul Sucursalei nr. 3 Bacău  îndeplinind mai multe funcţii de-a lungul timpului, fiind angajat prin Contract Individual de Munca încheiat si înregistrat sub nr. 402/17.11.2008.

La data de 13.08.2012, contestatorul a  transmis prin fax către Sucursala nr. 3 Bacău, aparţinând societăţii, o cerere de suspendare a contractului de muncă pentru perioada 13.08.2012 -13.10.2012. Cererea sa a fost înregistrată în cadrul Sucursalei nr. 3 Bacău cu numărul 190/13.08.2012, fiind semnată de şeful ierarhic superior din cadrul Sucursalei şi întocmindu-se Decizia nr. 118/20.08.2012, decizie care este nulă deoarece nu a fost întocmită de o persoana care să aibă calitate de reprezentant legal; cererea trebuia trimisă spre aprobare, aşa cum era obligatoriu, către sediul central al societăţii din Bucureşti, pentru a fi aprobată sau respinsă de către singurul decident din punct de vedere legal, anume administratorul special - domnul P Corneliu, numit prin Hotărârea A.G.E.A. nr. 7195/19.12.2011. A mai arătat că  societatea se află în insolvenţă începând cu data de 01.11.2011 .

Datorită faptului că cererea nu a fost transmisă către sediul central al societăţii, suspendarea contractului individual de muncă  a fost solicitată de la o persoană care nu mai avea calitatea de a decide aprobarea sau respingerea ei, astfel că petentul a fost considerat absent nemotivat de la locul de muncă.

În data de 28.08.2012 a fost întocmită Decizia nr. 250/28.08.2012 prin care, în conformitate cu art. 61 litera a, art 251 si art. 252 din Codul Muncii (Legea 53/2003 republicată), art. 86 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei si art. 7 din Regulamentul Intern al societăţii, contestatorului  i s-a desfăcut contractul individual de muncă.

La data de 29.08.2012, contestatorul  a solicitat reluarea activităţii, transmiţând de aceasta dată solicitarea la sediul central al societăţii, solicitare refuzată de către conducerea S.C. „Teleconstructia" S.A.

În conformitate cu prevederile art. 49 din Contractul Colectiv de muncă aplicabil la nivel de societate, conducătorul Sucursalei nr. 3 Bacău nu avea competenţa de a aproba cererea de suspendare a contractului individual de muncă, mai ales că petentul  a solicitat suspendarea pe o perioadă mai mare de 30 (treizeci) de zile.

Invocând prevederile art. 54 din Legea 53/2003 republicată (Codul Muncii), coroborate cu prevederile art. 153 din Legea 53/2003 republicată (Codul Muncii), a susţinut  că iniţiativa suspendării contractului o are salariatul, care trebuie să solicite acordarea concediului justificând şi necesitatea acestuia, rămânând la latitudinea angajatorului să decidă asupra duratei şi presupunându-se totodată că părţile s-au înţeles pentru suspendarea contractului.

În cazul în care societatea are nevoie ca angajaţii săi să efectueze lucrări de profil în diverse zone ale ţării, aceştia trebuie să îşi respecte sarcinile care le revin în conformitate cu contractul lor de muncă şi cu cele stabilite prin fişa postului. Prin faptul că petentul a lipsit de la muncă, acesta a periclitat desfăşurarea bunului mers al activităţii societăţii şi efectuarea de lucrări generatoare de venituri, care să îndestuleze creditorii înscrişi la masa credală.

În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului, precum şi orice alte probe.

Prin sentinţa civilă nr. 17 din 8 ianuarie 2013, Tribunalul Botoşani a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect acordarea unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu 31.08.2012 - până la reintegrarea efectivă pe post; a admis contestaţia formulată de S Constantin şi excepţia nulităţii absolute a deciziei nr. 250 din 28.08.2012 emisă de SC ,,Teleconstrucţia” SA Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, a constatat-o nulă; a obligat intimata să reintegreze contestatorul pe postul deţinut anterior emiterii deciziei nr. 250 din 28.08.2012 şi a respins capătul de cerere privind plata către stat a amenzii de 50 lei/zi.

Prin încheierea din 11 ianuarie 2013, dată în dosarul nr. 138/40/2013 (disjuns), Tribunalul Botoşani, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, a suspendat judecarea capătului de cerere privind acordarea unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, începând cu 31.08.2012 – până la reintegrarea pe post, cerere formulată în contradictoriu cu intimata SC „Teleconstrucţia” SA Bucureşti – prin administrator judiciar ROVIGO SPRL.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reţinut că, potrivit certificatului nr. 68465/3/1.11.2011 emis de Tribunalul Bucureşti, prin  hotărârea pronunţată la 31 octombrie 2011 s-a deschis procedura insolvenţei în temeiul dispoziţiilor art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 împotriva debitoarei S.C. Teleconstructia SA.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006 „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor lor asupra debitorului sau bunurilor sale” iar intimata S.C. „Teleconstrucţia” SA Bucureşti a fost chemată în judecată în cauza de faţă pentru realizarea unei creanţe constând în drepturile salariale de care ar fi beneficiat S Constantin începând cu 31 august 2012.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs la 12 februarie 2013 contestatorul.

În motivare a arătat că prima instanţă a încălcat principiul de drept "ceea ce nu este, nu poate produce niciun efect” (quod nullum est, nullum producit effectum). Astfel, în primul rând consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii constau, pe de o parte în lipsirea actului de efectele contrarii normelor ce ar fi trebuit avute în vedere la încheierea sa şi, pe de altă parte, în restabilirea legalităţii. Or, restabilirea legalităţii ca efect al nulităţii implică restabilirea situaţiei anterioare. Aceasta presupune ca persoana în cauză, ca urmare a anulării concedierii, să ajungă la situaţia de a-şi recupera toate drepturile de care a fost deposedată prin actul nelegal al angajatorului, respectiv să îşi recupereze statutul de salariat, funcţia sau postul, locul de muncă, să primească salariul retroactiv cu titlu de despăgubiri şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.

În al doilea rând, în speţă nu este vorba de o creanţă născută înainte de intrarea în insolvenţă a angajatorului si nici de drepturi salariale născute până la concedierea sa.

În al treilea rând, în cauză nu are aplicabilitate Legea nr.85/2006, deoarece decizia de concediere a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Codului Muncii şi nu în baza art. 86 alin. 5 şi 6 din actul normativ arătat. De asemenea, contestaţia împotriva unei decizii de concediere nu este o acţiune în realizarea creanţelor, ci o acţiune ce urmăreşte anularea unui act emis de angajator.

Legal citată, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, întrucât motivul suspendării subzistă. Instanţa de fond a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, deoarece s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a tuturor condiţiilor impuse de acest text de lege, iar cererea tinde la realizarea unui drept de creanţă.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivului de nelegalitate invocat de contestator, care în drept se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată întemeiat recursul.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii (de insovenţă) se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor  asupra debitorului sau a bunurilor sale, debite faţă de care s-a deschis procedura insolvenţei.

Or, executarea creanţei presupune existenţa/constatarea acesteia printr-un act juridic/contract/hotărâre judecătorească, iar în cazul sumelor de bani acestea trebuie să fie certe, lichide şi exigibile.

În speţă, cererea contestatorului nu este una în realizarea unei creanţe, ci una în constituirea acesteia în sarcina intimatei. Prin urmare, nu-şi găsesc aplicarea dipoziţiile legale citate.

Domenii speta

Spete similare