Suspendarea judecăţii cauzei pentru lipsa nejustificată a părţilor.Caracter imperativ. Îndeplinirea condiţiilor legale.

Suspendarea judecăţii  cauzei pentru  lipsa nejustificată a părţilor.Caracter imperativ. Îndeplinirea condiţiilor legale.

-art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură  civilă

Notele scrise sunt înregistrate la instanţă în ziua judecăţii, ceea ce semnifică prezenţa efectivă a reclamantei la proces în sensul preocupării acesteia pentru continuarea cursului judecăţii.

Faptul că la strigarea efectivă a pricinii, aceasta nu s-a aflat nemijlocit în sala de şedinţă nu echivalează cu ipoteza prevăzută de art.242 pct.2 cod pr.civ.mai sus citată, fiindcă raţiunea acestei dispoziţii legale este aceea de a respecta principiile disponibilităţii şi contradictorialităţii şi dreptul la apărare al părţilor, care guvernează procesul civil şi care împiedică instanţa de judecată să procedeze la judecata cauzei în lipsa părţilor în condiţiile în care niciuna nu a cerut soluţionarea în lipsă.

Deşi notele scrise exprimând poziţia procesuală a reclamantei faţă de excepţiile opuse în apărare de pârâţi existau în dosar la strigarea pricinii, în încheierea de şedinţă nu este menţionată depunerea acestora prin compartimentul de registratură, iar instanţa nu le-a luat în examinare, ceea ce semnifică lipsa sa de preocupare pentru stadiul judecăţii şi aplicarea formală a dispoziţiilor referitoare la suspendare doar ca efect al absenţei fizice a părţilor ori a reprezentanţilor lor, la apelul nominal făcut de grefierul de şedinţă.

Această modalitate de aplicare a normelor imperative ale art.242 pct.2 cod pr.civ. este contrară voinţei legiuitorului care nu  înfăţişarea fizică a părţilor a avut-o în vedere la edictarea textului legal ci conduita lor procesuală, constând în preocuparea efectivă pentru cursul judecăţii, sancţionând cu întreruperea acestuia prin suspendare, tocmai lipsa de diligenţă şi de atitudine pentru continuarea procesului.

 (decizia nr.451 din data de 2 martie 2011 a Secţiei de Conflicte de Muncă  şi Asigurări Sociale a Curţii de Apel Ploieşti)

Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului reclamanta N. R. R,, calitate  de  fostă  salariată a  Casei de  Cultură în funcţia  de  referent,  a chemat în  judecată  pârâtele Primăria Municipiului -prin  primar-şi Consiliul Local al  Municipiului,  solicitând  în contradictoriu cu aceştia să  se  dispună: anularea  Hotărârii Consiliului Local  nr. 134/2010, prin  care la art. 8  s-a hotărât  desfiinţarea  Casei de Cultură; anularea  Hotărârii Consiliului Local nr. 137/2010 prin  care  la  art.  4  s-a  aprobat organigrama  şi  statul de  funcţii al Teatrului  Municipal  ; anularea preavizului  nr. 223  din  data de  4  august 2004; anularea  dispoziţiei  de  desfacere  a  contractului de muncă nr. 263  din  01.09.2010;reintegrarea  pe  postul  deţinut anterior desfacerii  contractului  individual de muncă;  plata  drepturilor  salariale  şi a drepturilor  băneşti  stabilite  prin  Contractul Colectiv  de Muncă, art. 16  şi  27 de  la  data  desfacerii contractului  individual de  Muncă şi până  la reintegrarea  sa efectivă; plata  drepturilor  restante  prevăzute de  art. 31 pct.12 şi pct. 15 lit. b  din Contractul Colectiv  de  Muncă;  restituirea  reţinerii de 25%  din salariul  lunar, aplicată  cu 1  iulie  2010,  stabilită  prin ordonanţă de  urgenţă, precum  şi restituirea  reţinerii de 25% din drepturile  de  concediu de  odihnă  pe  anul 2010.

În dovedirea  cererii  reclamanta  a depus  înscrisuri.

Cauza  a primit  termen de judecată  la  21  octombrie 2010,  când, s-a încuviinţat cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantă, pentru a lua  cunoştinţă de întâmpinarea  formulată  de  pârâţi şi în care  au  fost  invocate excepţia  necompetenţei materiale a tribunalului-Secţia Civilă, cu privire la  soluţionarea  capetelor de  cerere  privind  anularea HCL  nr. 134/2010 şi  137/2010,  precum  şi  excepţia  lipsei  calităţii procesual pasive  a Primarului  Municipiului şi a Consiliului Local,  primind  un  nou  termen  de judecată  la  4 noiembrie 2010.

Pentru  acest  termen de judecată reclamanta  a  formulat  concluzii scrise.

Tribunalul prin  încheierea  de şedinţă  din  data  de  4  noiembrie 2010 în baza disp. art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură  civilă,  a suspendat judecata  cauzei, pentru  lipsa nejustificată a părţilor.

Împotriva  acestei încheieri a  formulat  recurs reclamanta,  care susţine  că  la  termenul din 4 noiembrie 2010 instanţa trebuia să pună în discuţia părţilor excepţiile ridicate de pârâţi iar nu să suspende judecata.

Recurenta a susţinut că starea sa de sănătate nu i-a  permis să rămână în sala de judecată până la strigarea dosarului nr.4770/120/2010, motiv pentru care a depus la arhiva instanţei note scrise, în care şi-a prezentat poziţia cu privire la excepţiile ridicate . Precizează  de  asemenea,  că notele scrise au  fost depuse sub semnătură de primire, fiind  preluate şi comunicate instanţei de către funcţionarii de la arhivă chiar înainte de începerea şedinţei de judecată .

Pentru că din încheierea de şedinţă criticată nu rezultă că instanţa a luat cunoştinţă despre aceste note scrise, recurenta consideră că suspendarea cauzei, pentru absenţa sa este o măsură nelegală,  motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.

Curtea, verificând încheierea recurată în raport de criticile formulate de recurenta-reclamantă, de dispoziţiile legale incidente în cauză şi de mijloacele de probă administrate dar şi sub toate aspectele, astfel cum prevede art.3041 Cod procedură civilă, a constatat că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:

Norma juridică din art.242 pct.2 cod pr.civ. referitoare la suspendarea voluntară determinată de lipsa părţilor, are caracter imperativ iar nu facultativ şi drept urmare, obligă instanţa de judecată să dispună suspendarea judecăţii dacă niciuna dintre părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii şi nu s-a cerut judecarea în lipsă, conform art.242 alin.2 din acelaşi cod.

Dacă la judecată se înfăţişează cel puţin o parte, instanţa nu va mai dispune suspendarea judecăţii pe acest temei, ci în condiţiile art.152 cod pr.civ. va păşi la judecată, pronunţându-se pe temeiul dovezilor administrate şi analizând eventualele excepţii sau mijloace de apărare invocate.

La termenul de judecată din 4 noiembrie 2010 când a fost pronunţată încheierea recurată reclamanta N. R.R. a formulat şi depus la dosar note scrise la care a ataşat înscrisuri prin intermediul cărora a răspuns motivat excepţiilor invocate prin întâmpinare la termenul anterior de partea adversă, solicitând respingerea acestora.

Notele scrise sunt înregistrate la instanţă şi datate 4 noiembrie 2010, ceea ce semnifică prezenţa efectivă a reclamantei la proces în sensul preocupării acesteia pentru continuarea cursului judecăţii.

Faptul că la strigarea efectivă a pricinii, aceasta nu s-a aflat nemijlocit în sala de şedinţă nu echivalează cu ipoteza prevăzută de art.242 pct.2 cod pr.civ.mai sus citată, fiindcă raţiunea acestei dispoziţii legale este aceea de a respecta principiile disponibilităţii şi contradictorialităţii şi dreptul la apărare al părţilor, care guvernează procesul civil şi care împiedică instanţa de judecată să procedeze la judecata cauzei în lipsa părţilor în condiţiile în care niciuna nu a cerut soluţionarea în lipsă.

Deşi notele scrise exprimând poziţia procesuală a reclamantei faţă de excepţiile opuse în apărare de pârâţi existau în dosar la strigarea pricinii, în încheierea de şedinţă nu este menţionată depunerea acestora prin compartimentul de registratură, iar instanţa nu le-a luat în examinare, ceea ce semnifică lipsa sa de preocupare pentru stadiul judecăţii şi aplicarea formală a dispoziţiilor referitoare la suspendare doar ca efect al absenţei fizice a părţilor ori a reprezentanţilor lor, la apelul nominal făcut de grefierul de şedinţă.

Această modalitate de aplicare a normelor imperative ale art.242 pct.2 cod pr.civ. este contrară voinţei legiuitorului care nu  înfăţişarea fizică a părţilor a avut-o în vedere la edictarea textului legal ci conduita lor procesuală, constând în preocuparea efectivă pentru cursul judecăţii, sancţionând cu întreruperea acestuia prin suspendare, tocmai lipsa de diligenţă şi de atitudine pentru continuarea procesului.

Exprimarea în scris, de către reclamantă, a poziţiei sale faţă de excepţiile invocate prin întâmpinare şi care a constituit motivul exclusiv ce a impus amânarea judecăţii de la termenul anterior din 21 octombrie 2010 la cel din 4 noiembrie 2010, nu înseamnă lipsa părţii de la strigarea pricinii, astfel încât art.242 pct.2 cod pr.civ.să fie aplicabil, ceea ce atrage cazul de casare prev.de art.304 pct.5 din acelaşi cod şi a impus admiterea recursului conform art.312(1) cod pr.civ, casarea încheierii de suspendare a judecăţii din 4 noiembrie 2010, cu consecinţa trimiterii cauzei pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă de fond.

Domenii speta

Spete similare