Secţia a ii – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. recurs litigii cu profesionişti. insolvenţă. contestaţie împotriva hotărârii adunării creditorilor. calitate procesuală activă. lipsa motivelor de nelegalitate. -art.3, art.14, art.96 din l

SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. RESPINGEREA CERERII DE AMÂNARE FORMULATĂ DE APELANTĂ ŞI ANULAREA CA INSUFICIENT TIMBRAT A APELULUI. LIPSA DOVEZII ACHITĂRII DIFERENŢEI DE TAXĂ JUDICIARĂ DE TIMBRU DISPUSĂ DE CĂTRE INSTANŢĂ, URMARE A CALCULULUI ERONAT AL CUANTUMULUI TAXEI DE CĂTRE INSTANŢĂ. CREAREA UNUI DEZECHILIBRU ÎNTRE INTERESELE PĂRŢILOR. INADMISIBILITATE.

-art.20  din Legea nr.146/1997;

-art.156, 134 Cod procedură civilă;

-art.6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Decizia nr.203/C/15.03.2013 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II –a civilă,  de contencios administrativ şi fiscal.

Prin SENTINŢA nr. 3448 din 01.03.2012, Judecătoria Oradea a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. I. T.  S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii B. O. G. , B. C. M.  şi  M. A. , fără cheltuieli  de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta a devenit creditoarea pârâtului de rd.1 B. O. G. , urmare a  avalizării de către acesta a filei CEC  seria RZBR1BD nr.0034095 emisa de societatea B. S.R.L., pentru  suma de 209.595 lei, cu scadenta la data de 20.07.2009.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.772/28.05.2009 de BNP M. B., pârâţii de rd.1 si 2 au înstrăinat  pârâtei de rd.3, imobilul situat in O., strada M.  nr.4, în natura teren intravilan în suprafaţa de 409 mp si locuinţa P+E, identificată prin nr.cad.4680/11, înscris in CF 155940 Oradea, precum si cota de 1/3 parţi din imobilul  teren intravilan in suprafaţa de 140 mp cu destinaţia drum, înscris in CF NDF 12246 O.  cu nr.cad.4680/14. Preţul  stabilit de comun acord a fost de 30.000 Euro, achitat de cumpărătoare, conform prevederilor contractuale, în mai multe transe, astfel: suma de 20.000 Euro, reprezentând contravaloarea avansului achitat de vânzători foştilor proprietari, a fost  primit de la parata de rd.3, care a avansat mai apoi si sumele necesare achitării ratelor bancare.

Instanţa a reţinut si faptul ca  imobilul s-a înstrăinat grevat fiind de ipoteca de rang I  înscrisă in favoarea V. S.A., pentru suma de 96.840 CHF si dobânzi pentru garantarea creditului acordat de acesta banca prin convenţia de credit nr. 008687/23.03.2007, având ca destinaţie achiziţionarea imobilului situat in O. , strada M.  nr.4, judeţul B.

Prin contractul de vânzare cumpărare pentru vehicul folosit din data de 23.04.2009, pârâtul de  rd.1 a înstrăinat pârâtei de rd.3, autoturismul Opel Vectra cu nr. de înmatriculare BH-07-YSO,  în schimbul sumei de 6000 Euro.

S-a susţinut de către reclamantă că, prin încheierea contractelor de vânzare cumpărare mai sus arătate, intre pârâţii de rd.1 si rd.2 şi pârâta de rd.3 (rudă a pârâţilor, respectiv fosta soacra a paratului de rd.1 si mama paratei de rd.2), aceştia au avut ca scop  sustragerea de la  executarea silită a imobilului  si  a autoturismului, proprietatea debitorului si a paratei de rd.2 (fosta sa soţie) si crearea stării de insolvabilitate pentru debitor.

Faţă de această susţinere a reclamantei, instanţa a fost investită cu o acţiune pauliană, întemeiata pe dispoziţiile art. 975 Cod civil, acţiune civilă prin care creditorul poate solicita revocarea actelor juridice făcute în  frauda drepturilor sale de către debitor.

În ceea ce priveşte solicitarea pârâţilor de a respinge cererea reclamantei ca fiind inadmisibilă, pornind de la faptul că inadmisibilitatea intervine în cazul în care forma  procedurală utilizată  nu este  prevăzută  de  dispoziţiile legale sau când  pentru promovarea ei legiuitorul impune îndeplinirea prealabilă a unei cerinţe, ceea ce nu este cazul  în speţa de faţă, instanţa a apreciat că aceasta este apărare  de fond a pârâţilor. Pornind de la faptul ca prin obiect al cererii de chemare in judecată se înţelege pretenţia concretă a reclamantului, faţă de capetele de cerere formulate de către reclamant si conţinutul acestora, instanţa a apreciat ca cererea pârâţilor de constatare a faptului că cererea reclamanţilor este fără obiect, este o apărare  de fond.

Instanţa a constatat că acţiunea pauliana (revocatorie) se fondează pe principiul responsabilităţii delictuale, în sensul că atât debitorul cât si terţul dobânditor trebuie să fie de conivenţă la momentul încheierii actelor de înstrăinare si sa urmărească fraudarea intereselor creditorului.

Pentru a fi întemeiată acţiunea pauliană se impunea a fi întrunite cumulativ mai multe condiţii: să  existe o  fraudă  din partea  debitorului, să se fi cauzat o prejudiciere a drepturilor creditorului care să constea în micşorarea gajului general, de natura să determine insolvabilitatea debitorului; actul atacat să nu constituie exerciţiul unui drept strict personal al debitorului; creanţa creditorului să fie anterioară actului atacat, să fie certă, lichidă si exigibilă si în cazul actului oneros, terţul să fi participat in complicitate cu debitorul la  fraudă.

Analizând îndeplinirea acestor condiţii instanţa de fond a constatat, in primul rând, ca  reclamanta nu a făcut dovada faptului  că  paratul de rd.1, debitorul său, nu are alte bunuri in proprietate in afara de cele deţinute codevălmaş cu parata de rd.2 (fosta soţie) sau ca nu realizează venituri. Cu toate acestea, instanţa a constatat ca nu este lipsita de temei susţinerea  reclamantei ca prin înstrăinarea imobilului si a autoturismului paratul de rd.1 a micşorat gajul general al creditoarei, fără insă a putea concluziona ca aceste operaţiuni juridice au determinat insolvabilitatea debitorului, acesta stare de fapt nefiind dovedita de nici un  mijloc de proba. 

În al doilea rând, instanţa a retinut că deşi, in parte  (respectiv in privinţa facturilor cu scadenta anterioara datei de 22.04.2009 si respectiv 28.05.2009), datoria pe care societatea SC B. SRL o avea fata de reclamanta este anterioara datei încheierii contractelor  in discuţie,  paratul de rd.1, in calitatea de avalist al unei  file CEC, a devenit debitor al reclamantei la o data ulterioara, aceasta având împotriva lui o creanţa certa, lichida si exigibilă la data scadentei filei CEC seria RZBR1BD nr. 0034095, adică 20.07.2009, data ulterioara încheierii contractelor de vânzare cumpărare.

În privinţa  condiţiei referitoare la complicitatea la frauda  a terţului dobânditor, in speţa  a paratei de rd.3, instanţa a constatat ca nici acesta condiţie nu este îndeplinita. Complicitatea  la frauda înseamnă cunoaşterea de către dobânditor, terţ fata  de raportul juridic obligaţional, a  faptului ca actul încheiat cu debitorul il prejudiciază pe creditor provocând sau mărind insolvabilitatea debitorului. Cu privire la acest aspect, instanţa a constatat ca reclamanta a invocat in primul rând relaţia de rudenie intre părţi, conchizând ca este astfel evidenta complicitatea pârâtei de rd.3. Instanţa a aprciat că nu poate accepta raţionamentul reclamantei care nu se bazează pe nici o prezumţie legala si nici nu a fost dovedit de probele administrate. Astfel din interogatoriul administrat pârâţilor, la solicitarea reclamantei, a rezultat ca atât pârâta de rd.2, cat si pârâta de rd.3, au aflat de datoria pe care pârâtul de rd.1 o are fata de reclamanta, in luna august, odată cu primirea citaţiilor referitoare la fila CEC, respectiv a citaţiilor din prezentul dosar, oricum la o data ulterioară încheierii contractelor de vânzare in discuţie. In acelaşi sens sunt si depoziţiile martorilor audiaţi in cauza, chiar martorul reclamantei R.  A.  recunoscând ca discuţiile  referitoare la  plăţile  firmei SC B. SRL  le-a D. G. F. P. B.  avut doar cu pârâtul de rd.1,  nu cu fosta soţie sau fosta soacra a acestuia (pârâtele de rd.2 si 3).

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei referitoare la preţul de vânzare al imobilului, instanţa a retinut faptul ca prin încheierea contractului de vânzare cumpărare, parata de rd.3 a  cumpărat imobilului grevat fiind de ipoteca  înscrisă in favoarea SC V. SA, pentru suma de 96.840 CHF si dobânzi  pentru garantarea creditului acordat de acesta banca prin convenţia de credit nr. 008687/23.03.2007. Astfel pe lângă suma achitata la încheierea contractului,  parata de rd.3  este obligata a achita băncii contravaloarea creditului care la data de 10.06.2011 era in suma de 88.134,46 CHF (respectiv 72.838,40  euro) astfel ca instanţa a reţinut că nu se poate conchide că ne aflăm in prezenta unui preţ nesincer sau  neserios si care sa ducă la concluzia complicităţii  terţului dobânditor.

Concluzionând, s-a constatat că, nefiind îndeplinite condiţiile solicitate de lege pentru  promovarea acţiunii, atât  timp  cât condiţiile acţiunii revocatorii trebuie îndeplinite cumulativ şi nu  independent  una  de alta, acţiunea reclamantei a fost respinsa ca neîntemeiata.

În privinţa capătului de cerere prin care s-a solicitat a se dispune restabilirea situaţiei de carte funciara anterioara, instanţa a constatat ca acesta este subsecvent capătului principal de cerere si fata de soluţia data acestuia, a fost respins.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa a constatat ca acestea nu au fost solicitate de către pârâţii îndreptăţiţi, in baza  art. 274 Cod procdură civilă, la plata acestora.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel intimata-reclamantă S.C. I. T. S.R.L., solicitând modificarea hotărârii primei instanţe, şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii, revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.722/28.05.2009 la BNP M. B. , încheiat între pârâţi în frauda intereselor societăţii, în calitate de creditoare a pârâtului B. O.-G. , şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.

În motivarea apelului, a arătat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii şi interpretare a situaţiei de fapt. În esenţă, pretinde că în mod greşit instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a acţiunii revocatorii, invocând, sub acest aspect, următoarele argumente:

Faţă de afirmaţia instanţei de fond că nu a făcut dovada faptului că pârâtul nu are alte bunuri în proprietate în afara de cele deţinute în codevălmăşie cu pârâta de rd.2 (fosta soţie) sau că nu realizează venituri, a susţinut că a făcut dovada în cauză că debitorul deţinea în proprietate imobilul situat în O., strada M. nr.4, reprezentând în natură casă P+E şi teren, înscrise în CF nr.155940 Oradea, nr.topo.4680/11, aflat în proprietatea comună a pârâtului şi a fostei sale soţii, pârâta B.  C., şi autoturismul marca Opel, tip Vectra, bunuri care au fost înstrăinate tocmai în perioada în care pârâtul solicita un răgaz pentru a achita debitul. Mai mult de atât, însuşi pârâtul a declarat, într-o cerere formulată în dosarul nr.13624/271/2009 al Judecătoriei Oradea că solicită să fie scutit de la plata taxei de timbru pentru că nu are venituri şi nici loc de muncă.

Apoi, a susţinut că succesiunea în timp a tranzacţiilor efectuate între pârâţi atestă în mod cert caracterul fraudulos al actelor şi intenţia de a crea societăţii un grav prejudiciu material. Astfel, imediat după încheierea celor două convenţii între societate şi pârât, la data de 23.04.2009, anterior datei de 29.05.2009 – data scadentă pentru una din filele CEC avalizată de pârâtul B. O. , acesta a înstrăinat autoturismul marca Opel, tip Vectra, către pârâta M. A., soacra acestuia.

Ulterior, la data de 27.05.2009, pârâţii B. O.-G.  şi B. C. şi-au înstrăinat părţile sociale deţinute la SC B. S.R.L. numitului B. A. – F. , fratele pârâtului B. O. – G. , retrăgându-se astfel din societate. În următoarea zi, la data de 28.05.2009, pârâţii au vândut imobilul în care locuiau pârâtei M. A. , în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.772.

În privinţa condiţiei referitoare la complicitatea la fraudă a terţului dobânditor, pârâta M. A. , pe care instanţa de fond a considerat-o neîndeplinită, a susţinut că natura frauduloasă a actului este mai mult decât evidentă, ţinând seama, pe de o parte, de datoriile substanţiale, cunoscute, pe care pârâtul B. O. , respectiv societatea B. S.R.L., le aveau faţă de societatea I. T. S.R.L., iar, pe de altă parte, de raporturile de rudenie existente între părţi, de considerentele care au determinat vânzarea şi de momentul la care vânzarea a avut loc.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art.282, art.295 şi art.296 Cod procedură civilă.

Cererea de apel a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 1830 lei şi timbru judiciar de 2,5 lei.

Intimaţii B.  C. – M. , M.  A.  şi B. O. – G. , legal citaţi, au formulat întâmpinări în cauză (f.13-21, 23-28, 30-33), prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinea, ca legală şi temeinică, a sentinţei civile nr.3448/01.03.2012 a Judecătoriei Oradea, cu cheltuieli de judecată.

Prin DECIZIA nr. 13/A/2012, Tribunalul Bihor a anulat ca insuficient timbrat apelul introdus de apelanta S.C. I. T. S.R.L. O.  în contradictoriu cu intimaţii B. O. – G. , B. C. – M.  şi M.  A.  împotriva Sentinţei civile nr.3448 din 01.03.2012 pronunţată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele :

În şedinţa de judecată din 15.06.2012, recurentei i s-a pus în vedere, prin reprezentant avocat B. B. , ca, pentru termenul de judecată din 12.10.2012, să completeze taxa judiciară de timbru cu suma de 205 lei, sub sancţiunea anulării apelului ca insuficient timbrat, însă nu s-a conformat acestei cerinţe.

În conformitate cu prevederile art.20 alin.1 şi 3 din Legea nr.146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit, se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii.

Întrucât recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit corespunzător obligația de plată a taxei judiciare de timbru (neachitând taxa judiciară de 205 lei), deși i s-a pus în vedere necesitatea îndeplinirii acestei obligaţii, Tribunalul a făcut aplicarea art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și a anulat ca insuficient timbrat apelul reclamantei.

Cheltuieli de judecată nu s-au acordat în această fază procesuală având în vedere că intimaţii-pârâţi, îndreptățiţi la plata acestora în raport de soluția pronunțată, în conformitate cu art.274 Cod procedură civilă, au arătat că nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, în termen şi legal timbrat, a declarat recurs reclamanta SC I. T. SRL, cu sediul în O. , solicitând în principal casarea acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe, iar în subsidiar, modificarea în întregime a deciziei recurate, în sensul respingerii excepţiei insuficientei timbrări a apelului şi admiterea acţiunii introductive astfel cum a fost ea formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, decizia atacată este dată cu încălcarea normelor legale prevăzute de art. 312 alin. (2) Cod Procedură Civilă şi art. 304  pct. 7,8 şi 9 Cod Procedură Civilă, precum şi a dispoziţiilor prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Recurenta a arătat că apelul declarat de către ea împotriva Sentinţei nr. 3448/01.03.2012 a Judecătoriei Oradea, a fost timbrat cu suma de 1830 lei, conform chitanţei emisă la 15.06.2012, dată la care instanţa de apel a considerat că se impune completarea taxei de timbru cu suma de 205 lei pe care urma să o plătească până la următorul termen stabilit la 12.10.2012.

Dovada faptului că reclamanta-apelantă a respectat obligaţia de plată a diferenţei de taxă de timbru o constituie însăşi Ordinul de plată nr. 105/12.10.2012, în baza căruia s-a efectuat plata de 300 lei cu titlu de taxă de timbru, dovada achitării fiind înregistrată la Registratura Tribunalului Bihor tocmai pe data de 12.10.2012.

Recurenta a susţinut că, prin respingerea cererii de amânare formulată de către reprezentantul său convenţional şi admiterea excepţiei insuficientei timbrări, s-a încălcat liberul acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil, precum şi dreptul la apărare, ceea ce constituie drepturi fundamentale prevăzute şi impuse prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pornind de la premisa că drepturile fundamentale trebuie garantate într-o manieră concretă şi reală, restrângerea dreptului de a-şi susţine cererea astfel cum a formulat-o constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiţie, mai mult, susţine recurenta, liberul acces la justiţie este consacrat şi de art. 21 din Convenţie, ca drept fundamental şi de art. 10 din declaraţia Universală a Drepturilor Omului precum şi de art. 14.1 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Pe de altă parte, a arătat recurenta, instanţa a admis excepţia insuficientei timbrări, fără a ţine seama de  cuantumul taxei de timbru deja achitată de către ea, în sumă de 1830 lei şi diferenţa mică care mai trebuia achitată şi pe care de altfel a şi achitat-o, doar că, din motive neimputabile ei, dovada nu a ajuns la dosar în timp util.

În motivele de recurs s-a mai arătat că, în prealabil, instanţa avea obligaţia de a corela toate situaţiile stării de fapt de la acel moment, respectiv faptul că apelanta a achitat cea mai mare parte a taxei de timbru, faptul că reprezentantul convenţional a formulat cerere de amânare pentru motive întemeiate, fiind plecat din ţară şi, nu în ultimul rând, natura cauzei, aflându-se într-o cale de atac care presupune acordarea posibilităţii de a-şi recupera prejudiciul suferit şi drepturile sale.

În speţă însă, instanţa de apel nu a asigurat un just echilibru, a susţinut recurenta, între interesele sale şi cele ale intimaţilor, asigurându-se acestora un beneficiu şi un prilej de a sista judecarea cauzei.

De asemenea, în opinia recurentei, instanţa de apel i-a încălcat dreptul la apărare, atâta timp cât i-a fost respinsă cererea de amânare, cu toate că aceasta a fost dovedită, fiind solicitată pentru prima dată în această etapă procesuală.

Recurenta a mai formulat critici care vizează aspectele de fond ale cauzei, învederând că, în calitate de creditoare a intimatului - pârât B.  O.  G. , a încercat pe toate căile legale recuperarea creanţei sale în sumă de 503.693,29 lei însă, intimatul, folosindu-se de proceduri defectuoase şi-a creat în mod intenţionat starea de insolvenţă, motiv pentru care reclamanta a fost nevoită să formuleze prezenta acţiune pauliană, care a fost în mod greşit respinsă de către instanţa de fond, cu toate că la dosar au fost administrate probe care dovedesc temeinicia acesteia.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7,8 şi 9, art. 304 ind. 1, art. 312  alin. (2) Cod Procedură Civilă, art. 16 pct.1 din Convenţie, art. 14 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 07.03.2013, intimatul pârât B. O. G. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului de faţă, cu cheltuieli de judecată.

De asemenea, intimata B. C. M. , prin întâmpinarea depusă la dosar şi înregistrată la aceeaşi dată, (07.03.2013), a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata a susţinut că, instanţa de apel în mod corect a respins cererea de amânare întrucât nu au fost depuse acte care să o justifice, iar cauza a fost judecată ultima pe lista de şedinţă, taxa de timbru nefiind achitată la momentul respectiv.

Pe de altă parte, aceasta a susţinut că nota prin care se susţine că s-a anexat taxa de timbru la 12.10.2012nu a fost depusă la acea dată, deoarece nu apare înregistrată în sistemul ecris la fişa dosarului şi nici nu a ajuns la dosar.

Chiar dacă taxa de timbru s-ar fi achitat în acea zi, a susţinut intimata, acest lucru s-a întâmplat după momentul judecării cauzei, după ce avocatul colaborator a luat cunoştinţă de excepţia invocată, fără a se cunoaşte însă cum s-a aplicat ştampila de la registratură cu data de 12.10.2012, câtă vreme programul cu publicul era între orele 8,30 – 11,00.

Aceeaşi poziţie, de respingere a recursului de faţă, a exprimat-o şi intimata M. M. , prin întâmpinarea depusă la data de 08.03.2013, solicitând totodată obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor  de recurs cât şi din oficiu, conform art. 3041 Cod Procedură Civilă, Curtea de Apel Oradea a reţinut  următoarele:

La data de 20.04.2012 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor apelul declarat de către reclamanta SC I. T.  SRL O.  împotriva Sentinţei nr. 3448/1.03.2012 pronunţată de Judecătoria Oradea, primul termen fiind fixat pentru data de 15.06.2012, termen pentru care apelanta a fost citată cu menţiunea să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1826,35 lei şi 2,5 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării apelului ca netimbrat (fila 8 apel).

Apelanta a onorat obligaţia de plată stabilită de către instanţa de apel, la fila 34 al acestei instanţe, fiind Tribunalului Bihor sunt aplicate şi timbrele judiciare în cuantumul stabilit prin citativul din 07.05.2012.

La primul termen de judecată, fixat aşa cum s-a relevat depusă chitanţa TR 12061510020 BH din 15.06.2012, care atestă plata sumei de 1830,00 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru, iar pe prima filă din dosarul mai sus, la data de 15.06.2012, Tribunalul Bihor a constatat că dintr-o eroare apelanta a fost citată pentru acel termen să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 1830 lei, în condiţiile în care timbrajul corect, aferent apelului declarat în cauză este de 2035 lei.

La acelaşi termen de judecată s-au comunicat reprezentantului apelantei şi întâmpinările depuse de către cei trei intimaţi-pârâţi, înregistrate la data de 08.06.2012, 11.06.2012 şi respectiv 13.06.2012, soluţionarea cauzei fiind amânată pentru termenul din 12.10.2012, pentru ca apelanta să se pronunţe asupra întâmpinărilor şi pentru ca această să completeze taxa judiciară de timbru cu suma de 205 lei, sub sancţiunea anulării apelului ca insuficient timbrat.

La fila 39 - dosar apel, se află depusă o „ cerere de amânare” , formulată de către reprezentantul apelantei-reclamante, nedatată şi fără a avea aplicată ştampila registraturii instanţei şi fără să poarte vreo rezoluţie din partea instanţei, care să ateste data când aceasta a fost depusă efectiv la dosar.

Prin scriptul evocat, d-nul avocat, în calitate de reprezentant al societăţii apelante, a solicitat a se încuviinţa acordarea unui nou termen de judecată, întrucât la data de 12.10.2012 este plecat din ţară, iar partea pe care o reprezintă nu acceptă substituirea sa.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, intimata B. C. a învederat faptul că, cererea de amnare a cauzei formulată de către apărătorul apelantei nu a fost înregistrată prin registratură, fiind depusă la dosar doar o simplă cerere.

Aşa şi este, s-a arătat deja că, cererea de amânare nu poartă  nici dată, nici  ştampila registraturii şi nici vreo rezoluţie din partea instanţei, dar, ceea ce este cert, este faptul că aceasta se afla depusă la dosar cu ocazia primului apel făcut în cauză de tribunal.

Cu privire la modul cum a parvenit această cerere la dosar, intimaţii nu au avut nici o obiecţie în faţa instanţei de apel, mai mult chiar, au pus concluzii asupra acesteia, solicitând respingerea ei.

Întrucât la cererea de amânare nu s-au anexat dovezi care să justifice imposibilitatea prezentării apărătorului apelantei la termenul de judecată din 12.10.2012, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, însă, pentru a da posibilitatea apelantei să facă dovada achitării diferenţei de taxă de timbru, instanţa de apel a lăsat cauza pentru a doua strigare, când, intimaţii, în lipsa apelantei, au solicitat admiterea excepţiei de insuficientă timbrare a apelului, asupra căreia instanţa a şi rămas în pronunţare, prin decizia recurată fiind anulat apelul ca insuficient timbrat.

În practicaua Deciziei nr. 13/A/12.10.2012 se face menţiunea că, după luarea cauzei (fără a se preciza în concret ora), s-a prezentat avocat P. M. , care a învederat că este colaborator al d-nului avocat B.  B.  (apărătorul apelantei), însă nu are împuternicire în cauză, ocazie cu care instanţa i-a adus la cunoştinţă că a rămas în pronunţare asupra excepţiei de insuficientă timbrare a apelului.

Referitor la cererea de amânare, este de relevat că, potrivit art. 156 alin.(1) Cod Procedură Civilă,  „  instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată ”.

În faţa instanţei de apel a mai fost într-adevăr un termen de judecată anterior celui din 12.10.2012 când a fost soluţionat apelul, respectiv termenul din 15.06.2012, când s-a amânat cauza, dar nu din culpa apelantei, ci tocmai pentru că instanţa, din eroare, nu a calculat în mod corect taxa judiciară de timbru pe care apelanta era obligată să o achite, motiv pentru care s-a acordat un termen în acest sens, pentru a-i da posibilitatea acesteia să facă dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru.

În aceste condiţii, s-ar putea reţine ca reală susţinerea recurentei în sensul că, cererea sa de amânare formulată la termenul din 12.10.2012 a fost solicitată pentru prima dată în acea etapă procesuală.

Textul art. 156  alin. (1) Cod Procedură Civilă, evocat mai sus, prevede însă în mod expres că, cererea pentru acordarea unui nou termen pentru lipsă de apărare trebuie să fie„ temeinic motivată”.

În dosarul instanţei de apel nu se regăseşte însă nici o dovadă, aşa cum a reţinut şi Tribunalul Bihor, care să justifice imposibilitatea prezentării în instanţă a apărătorului apelantei, motiv pentru care, în mod corect a fost respinsă cererea de amânare formulată în cauză, în condiţiile în care intimaţii nu au fost de acord cu amânarea soluţionării apelului.

Este adevărat că, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în cazul în care acestea nu au fost achitate în cuantumul legal, la momentul înregistrării cererii acţiunii sau cererii, instanţa îi va pune în vedere petentului să plătească suma datorată, până la primul termen de judecată (art. 20 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997), sancţiunea pentru neîndeplinirea acestei dispoziţii fiind, potrivit alineatului 3 din text, anularea acţiunii sau cererii.

În speţă, la termenul când s-a soluţionat apelul, care în conformitate cu prevederile art. 134 Cod Procedură Civilă, era prima zi de înfăţişare, apărătorul apelantei nu a fost prezent în faţa instanţei, iar societatea apelantă în sarcina căreia a fost stabilită obligaţia de completare a taxei judiciare de timbru, nu a fost citată cu această menţiune pentru termenul respectiv, situaţie în care, instanţa de recurs a apreciat că, trebuia avut în vedere şi cuantumul taxei de timbru deja achitată de către apelantă până la termenul fixat de instanţă, în sumă de 1830 lei şi să facă aplicarea prevederilor art. 156 alin. (2) Cod Procedură Civilă, respectiv, ca urmare a respingerii cererii de acordare a unui termen, să acorde posibilitatea părţii apelante să depusă dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru în sumă de 205 lei, într-un termen de pronunţare, sub rezerva anulării apelului în cazul în care nu-şi onorează această obligaţie.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, alineatul (4) al aceluiaşi art.20 din Legea nr. 146/1997 statuează că, acţiunea sau cererea care a fost taxată corespunzător obiectului său iniţial, dar a fost modificată ulterior, nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluţionată în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

În cauză se poate aprecia că apelanta şi-a onorat obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru la care a fost obligată de către instanţă să o achite pentru termenul din 15.06.2012, iar o modificare a cuantumului acesteia nu-i este imputabilă părţii, şi oricum, apelanta nu a refuzat să-şi îndeplinească obligaţia de plată a acestei diferenţe, dovada fiind copia ordinului de plată depus la dosarul instanţei de recurs.

Astfel, la fila 9 din dosarul acestei instanţe este depusă copia unui înscris intitulat „ Notă”, care poartă semnătura şi ştampila Cabinetului de Avocat B. B. , act pe care este aplicată apoi ştampila registraturii Tribunalului Bihor, fără număr de înregistrare, însă datat : 12.10.2012.

Potrivit acestui înscris, apelanta, prin Cabinetul de Avocat, învedera instanţei că ataşează taxa judiciară de timbru în dosar nr. 12524/271/2009, achitată prin OP nr. 105/12.10.2012.

Acest ordin de plată este depus, la rândul său, în copie la fila 10 recurs şi din care reiese că  SC I. T. SRL a plătit în data de 12.10.2012 suma de 300 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru în dosar nr. 12524/271/2009.

Pe OP nr. 105/2012 nu este menţionată ora la care s-a făcut plata, după cum nu este menţionată nici ora la care a fost depus la dosar scriptul intitulat „ Notă ” , la care s-a făcut referire mai sus.

În opinia instanţei de recurs, această dovadă privind plata diferenţei de taxă judiciar de timbru, nu a parvenit instanţei de apel cu ocazia deliberării, în caz contrar aceasta s-a fi regăsit între filele dosarului de apel, ori, aşa cum s-a relevat, copia ordinului de plată s-a depus abia în dosarul Curţii de Apel.

Cum această dovadă a fost făcută în faţa instanţei de recurs, respectiv apelanta-reclamantă a achitat taxa de timbru în chiar ziua fixată  pentru judecarea apelului, situaţie în care, ţinând cont şi de  cele evocate mai sus, sancţiunea aplicată acesteia, prin anularea apelului ca insuficient timbrat a fost de natură să nu asigure un just echilibru între interesele apelantei şi cele ale intimaţilor-pârâţi, cărora le-a fost asigurat un beneficiu şi un prilej de a sista judecarea cauzei.

Potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi libertăţilor fundamentale, „  orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită le lege …..”.

Nu este însă de conceput ca textul  evocat mai sus să descrie în detaliu garanţiile procedurale acordate părţilor într-o acţiune civilă în curs şi să nu protejeze singurul lucru care în realitate ar permite să beneficieze de aceste garanţii : accesul la judecător. Echitate, publicitate şi celeritate ale procesului nu prezintă nici un interes în absenţa procesului.

Aşadar, articolul 6 din C.E.D.O., garantează dreptul fiecărei persoane de a avea acces la o instanţă, drept care trebuie să fie efectiv, fără a fi însă un drept absolut.

Reţinând că în speţă s-a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, în chiar ziua judecării căii de atac a apelului, chiar dacă chitanţa doveditoare nu a parvenit completului de judecată până la deliberare, având în vedere şi  cuantumul taxei achitată de apelantă până la primul termen fixat în cauză, s-a apreciat că, restrângerea dreptului părţii de a-şi susţine cererea astfel cum a fost formulată ar constitui o încălcare a dreptului de acces la justiţie, considerente faţă de care, în temeiul art. 312 alin. (5) Cod Procedură Civilă, Curtea de Apel Oradea, a admis ca fondat recursul de faţă, a casat Decizia nr. 13/A/12.10.2012 a Tribunalului Bihor, cu trimiterea cauzei aceleaşi instanţe pentru soluţionarea cauzei pe fond.

Întrucât instanţa de apel a soluţionat cauza exclusiv pe cale de excepţie, criticile invocate de către recurentă, care vizează aspectele de fond ale cauzei, nu au format obiectul analizei instanţei de recurs, acestea urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Domenii speta

Spete similare