Despăgubiri morale. Criterii de apreciere.

Despăgubiri morale. Criterii de apreciere.

În condiţiile în care nu există criterii legale şi absolute pentru cuantificarea prejudiciului moral, trebuie avute în vedere consecinţele negative suferite de persoana vătămată, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura lezării lor, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, evaluarea bănească fiind una aproximativă, bazată pe considerente de echitate corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv încercat de victimă.

- art.14 şi 346 C. pr. pen.; art.998 şi 999 din vechiul Cod civil

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A II-A PENALĂ,

DECIZIA NR. 884/R din 04.05.2012)

Asupra recursurilor penale de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr.265 pronunţată de Judecătoria Buftea la data de 19.05.2011 în dosarul nr. 2207/94/2011, în temeiul art.239 alin.2 şi 5 Cod penal  cu aplic. art. 3201 Cod procedura penală, a fost condamnată inculpata P.M.C., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj împotriva unui poliţist.

În temeiul art.2721 teza a –II –a Cod penal cu aplic. art.3201 Cod procedura penală a fost condamnată inculpata P.M.C. la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de sfidare a organelor judiciare.

 În temeiul art.33 lit.a şi art.34 lit.b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpata să o execute pe cea mai grea de 1 an închisoare.

În temeiul art.71 cod penal, i s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a II-a şi b Cod penal. 

În temeiul art. 81 Cod penal, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 82 cod penal.

În temeiul art.359 cod procedură penală i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.83 cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În  temeiul art.71 al.5 cod penal, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

S-a dispus disjungerea laturii civile şi formarea  unui dosar separat.

Sentinţa penală a rămas definitivă la data de 14.10.2011 prin decizia nr. 2037 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost respins recursul inculpatei.

În fapt, s-a reţinut că la data de 04.09.2010, în jurul orei 11, agentul principal de poliţie M.L.D. se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe Şoseaua Bucureşti - Nord din oraşul V., în zona trecerii la nivel cu calea ferată aflată la limita cu municipiul Bucureşti, după ce anterior primise o dispoziţie telefonică din partea şefului ierarhic, B.C.G., să se deplaseze cu motocicleta de serviciu marca BMW, nr. de înmatriculare B-90-DSC în zona respectivă pentru a asigura fluidizarea traficului rutier. Această dispoziţie a fost motivată de martorul B.C.G. prin faptul că în mod frecvent artera respectivă devine aglomerată, atât din cauza traficului rutier intens, cât şi din cauza nerespectării regulilor de circulaţie în zona trecerii la nivel cu calea ferată, în special depăşirea coloanei aflată în staţionare sau trecerea printre semibarierele coborâte în aşteptarea trenului.

La un moment dat, în timp ce semibarierele la nivel cu calea ferată erau coborâte, agentul principal de poliţie M.L.D. a observat autoturismul marca Toyota Rav 4, nr. de înmatriculare B-88-NBL, la volanul căruia se afla inculpata P.M.C., depăşind coloana de maşini aflată în staţionare, formată pe sensul de mers dinspre Pipera spre Bucureşti.

Întrucât, pe această direcţie de deplasare, sectorul de drum nu era prevăzut decât cu o singură bandă de circulaţie pe fiecare sens, agentul principal de poliţie M.L.D. s-a apropiat de autoturismul respectiv şi, după ce s-a legitimat, i-a solicitat conducătoarei auto să prezinte actul de identitate, permisul de conducere şi certificatul de înmatriculare.

Inculpata P.C.M. a refuzat să pună la dispoziţia organului de poliţie documentele solicitate, invocând faptul că în zonă nu există nici un marcaj sau semn de circulaţie care să restricţioneze staţionarea, precum şi faptul că agentul principal de poliţie M.L.D. nu a legitimat şi conducătorul autoturismului aflat în faţa sa.

În timpul acestei discuţii contradictorii, pe parcursul căreia inculpata P.M.C. a întrebuinţat cuvinte insultătoare la adresa agentului de poliţie rutieră, semibarierele la nivel cu trecerea ferată s-au ridicat, iar coloanele de maşini din ambele sensuri de mers s-au pus în mişcare.

În aceste condiţii, existând riscul ca traficul rutier să se blocheze, agentul principal de poliţie M.L.D. s-a poziţionat în faţa autoturismului cu nr. de înmatriculare B-88-NBL şi a solicitat telefonic sprijin la dispeceratul IPJ Ilfov, reuşind să transmită locaţia unde se afla, deşi inculpata P.M.C. claxona cu insistenţă tocmai pentru a împiedica acest lucru.

Inculpata P.M.C. a încercat la un moment dat să întoarcă, rulând autoturismul înapoi, dar a renunţat la această manevră întrucât, din cauza mişcărilor necoordonate, exista riscul de a crea o stare de pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic.

În timp ce agentul principal de poliţie M.L.D. se afla în faţa autoturismului cu nr. de înmatriculare B-88-NBL, inculpata P.M.C. a pus în mişcare maşina, accelerând brusc, manevră în urma căreia partea vătămată a fost proiectată pe capotă.

Întrucât conducătoarea auto şi-a continuat deplasarea, traversând calea ferată, agentul principal de poliţie M.L.C., acţionând sub imperiul temerii că aceasta ar fi putut mări viteza de rulare, a scos cu mâna dreaptă pistolul aflat în toc şi l-a îndreptat către inculpata P.M.C. care a oprit brusc maşina, partea vătămată căzând în faţa acesteia.

În urma incidentului, agentul principal de poliţie M.L.D. a suferit contuzii la genunchiul şi gamba piciorului drept, aşa cum rezultă din scrisoarea medicală nr.23391/04.09.2010, emisă de Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, leziuni care au fost produse, potrivit declaraţiei părţii vătămate, atât în momentul impactului cu autoturismul, cât şi în momentul traversării liniei de cale ferata, din cauza denivelărilor existente la nivelul acesteia.

La scurt timp după incident, la faţa locului a sosit un echipaj de poliţie

din cadrul Poliţiei oraşului V., alertat în urma apelului telefonic emis de agentul principal de poliţie M.L.D., dar şi mai mulţi martori oculari care au solicitat luarea măsurilor legale faţă de conducătoarea auto.

Deşi de această dată a prezentat actul de identitate, permisul de conducere şi certificatul de înmatriculare, inculpata P.M.C. a continuat să adreseze injurii agentului principal de poliţie M.L.D., iar la un moment dat, fără acordul organelor de poliţie, şi-a continuat deplasarea invocând trauma emoţională a fiului său, I.V.C. în vârstă de 2 ani şi 7 luni, care, aflat pe bancheta din spate a autoturismului, a asistat la incident.

Organele de poliţie au pornit în urmărirea acesteia, autoturismul condus de inculpată fiind blocat după aproximativ câteva sute de metri, pe Bd. D.P. din Bucureşti.

Noul dosar format ca urmare a disjungerii laturii civile a fost înregistrat sub nr.5493/94/2011 pe rolul Judecătoriei Buftea.

Asupra laturii civile disjunse şi care face obiectul prezentei cauze instanţa de fond a reţinut că partea civilă M.L.D. s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 euro, daune materiale şi 150.000 euro, daune morale.

Nu au fost solicitate şi nu s-au administrat probe în susţinerea laturii civile a cauzei.

Prin sentinţa penală nr.689 din 07 decembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. 5493/94/2011, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea vătămată M.L.D. şi, în temeiul art.14, 346 al.1 cod procedură penală raportat la art.998-999 cod civil, a fost obligată inculpata P.M.C. la plata echivalentului în lei a sumei de 15.000 euro (de la data efectuării plăţii) către partea civilă M.L.D., reprezentând daune morale. În temeiul art.192 al.1 cod procedură penală, a fost obligată inculpata la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu privire la acţiunea civilă, instanţa a apreciat că acţiunea este întemeiată în parte.

Astfel, s-a constatat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicita- infracţiunea săvârşită, prejudiciul moral - rezultatul negativ suferit partea vătămată ca urmare a acţiunii inculpatei, prejudiciul cert (cuantumul a fost stabilit cu respectarea principiului disponibilităţii care guvernează acţiunea civilă chiar si atunci când este alăturată acţiunii penale, cu luarea în considerare a consecinţelor produse), precum şi legătura de cauzalitate directa dintre faptele ilicite si prejudiciul produs şi vinovăţia  inculpatei, sub forma intenţiei.

Astfel, s-a reţinut că, în ceea ce priveşte existenţa faptei ilicite şi a vinovăţiei inculpatei acestea au fost stabilite în mod definitiv prin sentinţa penală nr.265 pronunţată de Judecătoria Buftea la data de 19.05.2011 în dosarul nr. 2207/94/2011, definitivă prin decizia nr. 2037 a Curţii de Apel Bucureşti.

În ceea ce priveşte daunele materiale solicitate de partea vătămată instanţa a reţinut că acestea nu au fost dovedite prin documente justificative, din care să rezulte că aceasta a efectuat aceste cheltuieli în cuantum de 1000 euro.

Din conţinutul certificatului medico-legal a rezultat că partea vătămată a suferit o contuzie forte la genunchiul drept şi gamba dreaptă, singurul tratament de care a beneficiat fiind comprese locale cu gheaţă şi tratament medicamentos cu Celebrex (2 tb/zi), Midolcalm (3 tb/zi), Omez (1 tb /zi) şi Clexane (0,4 f/zi).

Cu toate acestea, partea vătămată nu a indicat durata tratamentului medical şi nici valoarea totală a medicamentelor sus-menţionate, instanţa apreciind că este puţin probabil ca acesta (tratamentul) să se ridice la valoarea de 1000 euro, echivalent în lei.

Cu privire la daunele morale solicitate, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr.265 pronunţată de Judecătoria Buftea la data de 19.05.2011 în dosarul nr. 2207/94/2011, definitivă prin decizia nr. 2037 a Curţii de Apel Bucureşti s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că partea vătămată –în calitate de agent de poliţie - a fost lovită şi insultată de inculpata P.M.C., fapta fiind săvârşită în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acesteia.

Într-adevăr, ultrajul are ca obiect juridic special relaţiile referitoare la respectul datorat autorităţii de stat, care presupune respect si fata de funcţionarul care îndeplineşte o funcţie ce implica exerciţiul acestei autorităţi.

În forma agravanta prevăzută de art.239 alin.2 Cod penal, infracţiunea de ultraj se realizează prin acţiuni de lovire, alte acte de violenta sau acţiuni de vătămare corporala.

Fiecare dintre aceste acţiuni are o incriminare distinctă în Codul penal constituind o infracţiune contra persoanei: „lovire sau alte violente” – art.180 Cod penal – si „vătămare corporala” - art.181 Cod penal.

Prin urmare, s-a apreciat că persoana ce îndeplineşte exerciţiul autorităţii, poate suferi – în mod evident – si un prejudiciu moral.

Contrar opiniei exprimate de apărătorul ales al inculpatei, potrivit cu care infracţiunea de ultraj nu este susceptibilă de acordare de daune morale, instanţa a apreciat că ar fi inacceptabil ca o persoana fizică, constituită parte civilă, având ca obiect acordarea de daune morale în cadrul infracţiunilor prevăzute de art.180 Codul penal sa poată beneficia, în principiu, de aceste sume, iar funcţionarul căruia i s-au cauzat aceleaşi suferinţe fizice si psihice, să fie înlăturat cu motivarea ca persoana lezata are o calitate speciala – funcţionar public sau agent de poliţie – si ca în aceasta calitate nu este posibila o dezdăunare efectivă.

Pe de alta parte – ultrajul prevăzut de art.239 alin.2 Cod penal – are ca obiect secundar relaţiile sociale referitoare la integritatea corporala si sănătatea persoanei, situaţie în care este îndreptăţit la o despăgubire rezonabilă.

În cauza, s-a apreciat că deşi suferinţa morală este certă, cuantumul acesteia nu poate face obiectul unor constatări obiective, ci ale unor aprecieri pur subiective, iar inexistenţa unor probe directe nu poate conduce automat la respingerea daunelor morale ca fiind nedovedite.

Exista însă posibilitatea ca pe baza probelor indirecte, sa se tragă unele concluzii referitoare la daunele morale si cuantumul lor, în raport si cu efectele infracţiunii.

Astfel, inculpata a încercat să se sustragă controlului agentului de poliţie rutieră - în persoana părţii vătămate - aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin accelerarea vitezei şi efectuarea unei manevre în urma căreia agentul de poliţie a fost proiectat pe capota maşinii pe o distanţă de aproximativ 30-40 m, suferind leziuni la gambă şi piciorul drept.

Conform certificatului medico-legal existent la fila 51, partea vătămată a suferit o contuzie forte genunchi şi gambă dreaptă, fiind necesară administrarea de calmante, respectiv midocalm, 3 comprimate/zi.

Ori este de notorietate că,  contuzia suferită de partea vătămată ca urmare a acţiunii inculpatei este susceptibilă de suferinţe fizice, din moment ce a fost necesar administrarea de analgezice, de trei ori pe zi.

De asemenea instanţa a apreciat că partea vătămată este îndreptăţită la daune morale şi în virtutea suferinţelor psihice suferite, acţiunea inculpatei lezând nu numai demnitatea părţii vătămate, dar determinând şi o reacţie de temere a părţii vătămate cu privire la viaţa personală, din moment ce inculpata s-a deplasat 30-40 m cu partea vătămată aflată pe capota autoturismului său, oprindu-se numai în momentul în care aceasta a îndreptat arma din dotare asupra acesteia.

În consecinţă, instanţa a apreciat că partea vătămată este îndreptăţită la despăgubiri, dar cuantumul acestora, respectiv 150.000 euro, este mult prea mare raportat la prejudiciul moral suferit.

Faţă de considerentele anterior arătate, instanţa va admite în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată şi va obliga inculpata la plata echivalentului în lei a sumei de 15.000 euro, calculaţi la data efectuării plăţii efective, reprezentând daune morale.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recursuri inculpata P.M.C. şi partea civilă M.L.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs inculpata P.M. solicită casarea sentinţei atacate şi pe fond, în principal, respingerea ca neîntemeiată a pretenţiilor formulate de partea civilă şi, în subsidiar, reducerea cuantumului daunelor morale la suma maximă de 1.000 euro.  Arată recurenta inculpată că partea civilă nu a administrat nicio probă din care să reiasă existenţa unei suferinţe de ordine moral şi, cu atât mai mult, legătura de cauzalitate dintre această suferinţă morală şi fapta pentru care s-a pronunţat soluţia de condamnare. Privitor la cuantumul despăgubirilor morale acordate de către prima instanţă, recurenta inculpată apreciază că acesta este unul excesiv, suma de 15.000 euro fiind absolut înrobitoare pentru aceasta, depăşind cu mult posibilităţile sale materiale (necăsătorită, mamă a doi copii minori în vârstă de 4 ani şi respectiv 2 ani şi jumătate), lăsând locul unei îmbogăţiri fără just temei în favoarea părţii civile, sens în care se solicită instanţei de control judiciar să ţină seama de faptul că partea vătămată a exagerat urmările incidentului în ceea ce îl priveşte, reclamând o serie de „vătămări serioase”, intrând în concediu medical, purtând aparat gipsat, în condiţiile în care I.N.M.L. a stabilit, prin certificatul medico-legal existent la dosar, că acestuia nu i-a fost necesară nici măcar o zi de îngrijiri medicale.

Recurentul parte civilă M.L.D. solicită instanţei de recurs admiterea acţiunii civile aşa cum a fost formulată şi obligarea inculpatei la plata sumei de 150.000 euro daune morale, apreciind că probatoriul administrat este suficient pentru a demonstra îndeplinirea cumulativă a condiţiilor în care se poate angaja răspunderea civilă delictuală, în speţă prejudiciul şi raportul de cauzalitate fiind prezumate. Recurentul parte civilă solicită instanţei de control judiciar să aibă in vedere consecinţele negative şi implicaţiile pe care faptele inculpatei, mediatizarea acestora, le-au avut pe plan social pentru acesta, valoarea nepatrimonială lezată şi însemnătatea pe care aceasta o are pentru persoana vătămată, calitatea de poliţist şi funcţia pe care o deţine, concluzionându-se că suma solicitată constituie un minim care poate permite atenuarea suferinţelor morale cauzate.

În faţa instanţei de recurs, recurentul parte civilă a solicitat şi obligarea inculpatei la plata cheltuielilor de judecată (reprezentând onorariu avocat) efectuate cu ocazia soluţionării laturii penale a cauzei – 5.230 lei şi respectiv 8.100 lei, pentru soluţionarea laturii civile, ce face obiectul prezentului dosar, conform chitanţelor depuse la dosar.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu cauza, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform disp.art. 3856 alin.3 Cod pr.penală, Curtea constată următoarele:

Astfel, în baza propriului examen al actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că în mod corect prima instanţă, în raport de materialul probator existent la dosarul cauzei şi analiza acestuia, a constatat întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale prev.de art.998-999 Cod civil (reglementare în vigoare la data comiterii faptei – 04.09.2010).

Sub aspectul despăgubirilor acordate pentru daunele morale, Curtea constată că partea vătămată M.L.C. s-a constituit parte civilă, solicitând despăgubiri în sumă de 1.000 euro daune materiale şi 150.000 euro daune morale.

Prima instanţă, prin hotărârea penală recurată, a obligat inculpata la plata daunelor morale în sumă de 15.000 euro, respingând în totalitate acţiunea civilă privind plata despăgubirilor materiale.

În legătură cu despăgubirile morale, Curtea consideră, aşa cum bine a apreciat şi judecătorul fondului că, în mod evident, inculpata, prin activitatea infracţională desfăşurată a produs părţii civile unele suferinţe de natură fizică şi psihică, astfel cum rezultă din actele medicale existente la dosarul cauzei.

Însă, referitor la întinderea acestora, Curtea apreciază - prin raportare la situaţia părţii civile, nivelul de trai al acesteia, urmările produse (nefiind constatate leziuni care să necesite nici măcar vreo zi de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal) - că obligarea inculpatei la plata către partea civilă a sumei de 15.000 euro cu titlu de daune morale, nu constituie o despăgubire justă, putând fi considerată o îmbogăţire fără just temei a părţii civile.

Curtea constată că despăgubirile morale prin cuantumul acordat depăşesc sfera unei satisfacţii echitabile, justă şi proporţională cu caracterul prejudiciului suferit  de către partea civilă.

Având în vedere că prejudiciul moral suferit de parte nu poate fi reparat în natură, devin incidente prevederile art.14 alin.3 lit.b) Cod pr.penală, potrivit  cărora „repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în natură nu este cu putinţă”.

Deşi nu există criterii legale şi absolute pentru cuantificarea prejudiciului moral, practica judiciară în materie relevă că instanţele au în vedere consecinţele negative suferite de către cei în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura lezării lor, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, evaluarea bănească fiind una aproximativă bazată pe considerente de echitate corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv încercat de victimă.

Altfel spus, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, statuând în echitate, instanţa trebuie să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie nepărtinitoare, fără a se atinge limita superioară a îmbogăţirii fără justă cauză ori a se ajunge la o comercializare a onoarei, reputaţiei şi demnităţii.

Prin activitatea infracţională desfăşurată de către inculpată s-a adus atingere, în principal, relaţiilor sociale referitoare la respectul datorat autorităţii de stat şi în secundar relaţiilor sociale referitoare la integritatea corporală şi sănătatea persoanei, astfel că raportat la prejudiciul moral încercat de către partea vătămată constituită parte civilă, cuantumul daunelor morale acordate în primă instanţă apare ca fiind exagerat prin raportare şi la criteriile acceptate de instanţa europeană privind determinarea despăgubirilor, respectiv satisfacţia echitabilă acordată victimei, împiedicarea realizării, continuării ori repetării faptelor dăunătoare.

Ţinând seama de toate acestea, Curtea apreciază că se impune reducerea cuantumului despăgubirilor civile acordate  cu titlu de daune morale.

Privitor la cheltuielile de judecată solicitate în prezentul recurs de către partea civilă, Curtea reţine următoarele:

Recurentul parte civilă M.L.D. a reiterat în recurs, cererea de obligare a inculpatei la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către acesta, reprezentând plata onorariului avocatului ocazionată pe de o parte de soluţionarea laturii penale a cauzei cât şi cu prilejul soluţionării laturii civile a acesteia.

Cum s-a reţinut şi de către prima instanţă, latura penală a cauzei a fost soluţionată în mod definitiv prin sentinţa penală nr. 265 pronunţată de Judecătoria Buftea la data de 19.05.2011 în dosarul nr. 2207/94/2011, rămasă definitivă la data de 14.10.2011 prin decizia nr. 2037 a Curţii de Apel Bucureşti, cu privire la aceasta existând deci autoritate de lucru judecat.

Cum recurentul parte civilă a solicitat obligarea inculpatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea laturii penale, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, Curtea apreciază că cererea acestuia nu mai poate fi primită.

Referitor la cheltuielile de judecată ocazionate de soluţionarea laturii civile, nici acestea nu vor putea fi acordate, în raport de soluţia ce urmează a se pronunţa.

Faţă de toate aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea, în temeiul art. 38515 pct.2 lit.d  Cod pr.penală va admite recursul declarat de inculpata P.M.C., va casa în parte hotărârea atacată şi va obliga inculpata la plata sumei de 5.000 euro în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale către partea civilă M.L.D.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

În baza art. 38515 pct.1 lit.b Cod pr.penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul promovat de partea civilă şi totodată, ca nefondată, cererea formulată de acesta de obligare a recurentei inculpat la plata cheltuielilor judiciare în recurs.

În temeiul art. 192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului formulat de inculpată vor rămâne în sarcina statului.

In baza art. 192 alin.2 Cod pr.penală, partea civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare datorate statului.

Domenii speta

Spete similare