Recurs contencios administrativ. anulare act administrativ fiscal. suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere până la pronunţarea unei soluţii definitive în materie penală. - art.214 al.1 Cod procedură fiscală.

Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE ACT ADMINISTRATIV FISCAL. SUSPENDAREA SOLUŢIONĂRII CONTESTAŢIEI FORMULATE ÎMPOTRIVA DECIZIEI DE IMPUNERE PÂNĂ LA PRONUNŢAREA UNEI SOLUŢII DEFINITIVE ÎN MATERIE PENALĂ.

- art.214 al.1 Cod procedură fiscală.

  În conformitate cu prevederile art. 214 alin. (1) Cod procedură fiscală, organul de soluţionare a contestaţiei formulată pe cale administrativă poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Procedura suspendării soluţionării contestaţiei este facultativă, iar pentru a se dispune o astfel de măsură prezintă relevanţă în primul rând existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, cu înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei.

Condiţia esenţială impusă de text se referă, indiscutabil, la justificarea acestei măsuri de interdependenţă dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate şi stabilirea corectă a obligaţiilor bugetare în sarcina contribuabilului contestator.

Suspendarea sine die a soluţionării cauzei este de natură a întârzia în mod nejustificat accesul părţii la instanţă, ceea ce contravine prevederilor art.6 paragraful 1 din Convenţia Drepturilor Omului.

Prin sentinţa nr.109/CA/10.02.2010, Tribunalul Bihor a admis acţiunea formulată de reclamanta SC B.I.E.SRL, împotriva pârâtelor Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Direcţia Regională Pentru Accize Şi Operaţiuni Vamale Cluj prin Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bihor şi, în consecinţă a dispus anularea Deciziei nr.110/23.07.2009 emisă de pârâta D.G.F.P. şi obligarea acesteia la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulată de reclamantă, împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr.5480/10.06.2009 întocmit de către Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, a Dispoziţiei nr.5481/10.06.2009 şi a Deciziei de impunere nr.17/10.06.2009.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin decizia nr.110/23.07.2009 emisă de către DGFP a fost dispusă suspendarea soluţionării contestaţiei formulată pe cale administrativă de către societatea reclamantă împotriva raportului de inspecţie fiscală nr.5480/10.06.2009 întocmit de Direcţia judeţeană pentru accize şi operaţiuni vamale, a dispoziţiei nr.5481/10.06.2009 şi a deciziei de impunere nr.17/10.06.2009, până la pronunţarea unei soluţii definitive în materie penală. În acest sens la dosar s-a depus dovada formulării de către organul care a efectuat activitatea de control, a unei plângeri penale împotriva societăţii pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 296 ind. 1 alin.1 lit. e din Legea nr. 571/2003, respectiv societatea ar fi achiziţionat uleiuri minerale rezultate din prelucrarea ţiţeiului care provin de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau importatorii autorizaţi potrivit titlului VII din Legea nr. 571/2003.

După cum rezultă din cuprinsul înscrisului depus, plângerea a fost înregistrată la data de 16 iunie 2009, iar până la data soluţionării cererii de faţă nu s-a început urmărirea penală în cauză, lucru confirmat de părţi.

Instanţa a reţinut că, potrivit art. 214 Cod procedură fiscală, organul ce soluţionează contestaţia este îndreptăţit să suspende soluţionarea contestaţiei formulată pe cale administrativă, atunci când organul care a efectuat activitatea  de control a constatat existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă.

Prin urmare, această măsură este o opţiune oferită de legiuitor organului de soluţionare a contestaţiei, care va proceda în funcţie de circumstanţele faptei. Condiţiile pentru a putea fi dispusă sunt două: sesizarea organului în drept despre indiciile săvârşirii infracţiunii şi repercusiunea evidentă asupra soluţiei ce s-ar putea pronunţa în contestaţie.

Cât priveşte cea dintâi condiţie, a constatat că aceasta este îndeplinită în speţă.

În ce o priveşte pe cea de a doua, a reţinut că, aceasta este determinabilă pornind de la natura infracţiunii şi eventualul efect al constatării acesteia asupra existenţei şi întinderii obligaţiilor fiscale. Întrucât în cauză infracţiunea pentru care s-a formulat plângere şi cu privire la care organul a sesizat existenţa indiciilor vizează achiziţionarea unor produse accizabile care provin pe circuitul economic de la alţi furnizori decât cei abilitaţi legal, nu se poate reţine că eventuala constatare a săvârşirii acesteia are consecinţe determinante asupra soluţiei care în fapt vitează existenţa şi întinderea obligaţiilor fiscale ce se calculează în raport de evidenţele contabile.

Pe de altă parte, deşi textul de lege nu pretinde începerea urmării penale în cauză, ca în cazul prevederilor art.244 pct.2 Cod procedură civilă, normă care nu este incidentă în cauză, atâta timp cât există o normă specială de strictă interpretare, totuşi aspectul este relevant prin prisma faptului că, deşi s-a formulat plângere cu mai mult de 6 luni în urmă, cercetările  efectuate nu au fost de natură a conduce la începerea urmăririi penale în cauză, nefăcându-se face o dovadă în acest sens.

Raportat la aceste împrejurări, suspendarea sine die a soluţionării cauzei este de natură a întârzia în mod nejustificat şi neprevizibil accesul părţii la instanţă, aspect ce contravine prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia drepturilor Omului. În acest sens jurisprudenţa CEDO ( cauza Golder împotriva Marii Britanii) este constantă în sensul că ar fi de neconceput ca art. 6 să descrie în amănunt garanţiile procedurale acordate părţilor şi să nu protejeze mai întâi singurul lucru de care partea trebuie să beneficieze în realitate: accesul la o instanţă, pentru că echitatea, publicitatea şi celeritatea nu reprezintă  interes în lipsa unui proces.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004 a admis cererea, a anulat decizia nr.110/23.07.2009 emisă de pârâta D.G.F.P. şi a dispus obligarea acesteia la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulată de reclamantă, împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr.5480/10.06.2009 întocmit de către Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, a Dispoziţiei nr.5481/10.06.2009 şi a Deciziei de impunere nr.17/10.06.2009.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au formulat recurs recurentele pârâte Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, solicitând admiterea recursurilor şi modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii în contencios administrativ formulată de către reclamantă.

În motivarea recursului, recurenta pârâtă Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale a arătat că, în urma controlului efectuat la societatea contestatoare, a constatat că aceasta nu a respectat prevederile Titlului VII al Codului Fiscal, efectuând operaţiuni de aprovizionare de la o firma fantomă.

Ca urmare a aceste constatări, a precizat că pe seama societăţii s-a emis decizia de impunere şi s-a sesizat organul de urmărire penală cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală.

Prin urmare, conform art.214 alin.1 lit. a din OG nr.92/2003, în cazul în care organul de soluţionare a contestaţiilor constată că există o cercetare penală, cu privire la o faptă ce influenţează hotărâtor soluţia ce urmează a fi dată, poate dispune suspendarea soluţionării contestaţiei, până la soluţionarea definitivă a laturii penale. Mai mult, între fapta penală si debitul stabilit în sarcina contestatoarei, există o strânsă interdependenţă, întrucât în funcţie de constatările organului de cercetare penală întinderea sau chiar existenţa debitului stabilit prin decizia de impunere contestată poate fi afectată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a arătat că sentinţa este dată cu nerespectarea prevederilor legale, întrucât instanţa de fond greşit a reţinut că nu este respectată condiţia a doua prevăzută de art. 214 Cod procedură fiscală, respectiv repercusiunea evidentă asupra soluţiei ce s-ar putea pronunţa în contestaţie.

A mai arătat că, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale a efectuat un control la societatea reclamantă, ca urmare a adresei nr.506.961/15.12.2008 emisă de Garda Financiară şi a sesizării nr.500.474/26.05.2008 efectuate de Garda Financiară.

În urma acestui control a fost întocmit Raportul de Inspecţie Fiscală nr.5840/ 10.06.2009 prin care se stabileau în sarcina societăţii reclamante debite suplimentare la bugetul de stat, constând în accize în sumă de 145.236 lei şi majorări de întârziere aferente în suma de 61.375 lei, conform calculului cuprins în anexa 2 la Raport.

Organele de control din cadrul DJAOV au reţinut că societatea reclamantă a achiziţionat o cantitate de 157.794 litri motorină de la SC R. SRL în valoare totală de 509.975, 07 lei.

De asemenea, a mai reţinut şi faptul că societatea furnizoare nu îşi desfăşoară activitatea la sediul declarat, nu a putut fi identificat nici un reprezentant legal al acesteia, nu este autorizată ca antrepozitar, operator sau importator, nu este înregistrată ca plătitoare de accize şi nu a depus declaraţii şi raportări periodice la organele fiscale, rezultând astfel că operaţiunile de aprovizionare efectuate de către SC B.I.E. SRL sunt derulate cu o firmă fictivă. Astfel, nu se putea dovedi plata accizelor aferente produselor în cauză si nu rezultă că produsele provin pe circuitul economic de la antrepozitari autorizaţi pentru producţie sau importatori autorizaţi, circuitul economic întrerupându-se la SC B.I.E.SRL.

În legătură cu aspectele constatate, organele de control din cadrul DJAOV au formulat o plângere penală împotriva SC B.I.E.SRL în vederea identificării persoanelor vinovate şi a constatării existentei sau inexistentei elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art.296 alin.1 lit.e din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

De altfel, în art.214 alin.1 lit.a din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare se precizează:

"(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin Decizie motivată soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele de drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă."

Astfel, între stabilirea accizelor şi majorărilor de întârziere aferente din Decizia de impunere nr.17/10.06.2009 în sarcina SC B.I.E.SRL şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă şi prin urmare, soluţia instanţei de fond cu privire la acest aspect este nelegală.

O altă critică pe care a învederat-o este faptul că, art.214 Cod procedură fiscală nu pretinde începerea urmăririi penale, totuşi aspectul este relevant prin prisma faptului că deşi s-a formulat plângere cu mai mult de 6 luni în urmă, cercetările efectuate nu au fost de natură a conduce la începerea urmăririi penale. Astfel, prin această susţinere contradictorie sunt încălcate tocmai prevederile textului de lege aplicabil în speţă, adică art. 214 Cod procedură fiscală

Pe de altă parte, a precizat că nu a susţinut niciodată, deşi instanţa a reţinut, faptul că urmărirea penală nu a început. Mai mult decât atât, a solicitat instanţei de fond să emită o adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în vederea comunicării stadiului în care se află plângerea penală.

Prin urmare, instanţa de fond fără a ţine cont de faptul că nu ea a formulat plângerea penală, ci DJAOV a respins cererea sa, preferând a face afirmaţii subiective precum" deşi s-a formulat plângere cu mai mult de 6 luni în urmă, cercetările efectuate nu au fost de natură a conduce la începerea urmăririi penale", fără a exista la dosar nici o dovadă în acest sens.

Prin concluziile scrise, depuse la dosar intimata reclamantă a solicitat respingerea recursurilor formulate şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

În apărare, intimata reclamantă a arătat că nu contestă competenţa şi posibilitatea organului de soluţionare de a suspenda soluţionarea contestaţiei formulată de contribuabil, până la lămurirea aspectelor de ordine penală, însă a apreciat ca atâta vreme cât suspendarea este reglementată ca o norma relativă şi nu imperativă de la caz a caz, ar trebui analizată fiecare situaţie în parte, fără ca ori de câte ori organul de constatare care a făcut sesizare penală, sa dispună suspendarea soluţionării contestaţiei în faza recursului graţios.

Art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la care România a devenit parte prin Decretul nr. 40/1994, si Legea 30/1994, prevede că „ orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil cauzei sale, de către o instanţa independentă şi imparţiala instituită de lege... "

Mai mult, CEDO în interpretarea art.6 a reţinut că „ dreptul de acces la un tribunal nu este absolut " el putând avea şi limitări, dar totuşi limitările aplicate nu ar putea restrânge accesul deschis a individului, într-un mod altfel decât afectând dreptul în substanţa sa. Ca atare, limitările nu se pun în acord cu prevederile art.6 paragraful 1, decât daca urmăresc un scop legitim şi dacă exista un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat -,,cauza Lugoci contra României".

Pentru aceste considerente, disp.art.184, alin.1 lit.a, din Codul de procedură fiscală, care permit organului de soluţionare a contestaţie să suspende cauza, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenta indicilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi data, în procedura administrativă trebuie interpretată numai ad literam şi fără ca această posibilitate sa fie o limitare a dreptului la acces la instanţa, în sensul în care s-a pronunţat şi CEDO.

Prin urmare, trebuie îndeplinite doua condiţii esenţiale şi anume, să se fii făcut o sesizare penală din partea organului de control şi să se fi început urmărirea penală.

De asemenea, prevederile art.244 Cod de procedura civilă, permit suspendarea soluţionării cauzei numai daca s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează sa se da.

Din probele administrate în cauză, respectiv plângerea penală depusă, a arătat că nu rezultă indicii temeinice de săvârşire a unei fapte penale, cu atât mai mult aceste indicii sunt atât de temeinice încât nu au fost sesizate la primul act de control.

Mai mult, deşi a trecut mai bine de un an de la data formulări plângerii penale, pană în acest moment nu s-a dispus începerea urmăririi penale, aspect confirmat de adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de rezoluţia din data de 10 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în care s-a reţinut în mod expres ca nu sunt indicii de săvârşire acestora, adică a infracţiunilor cu care parchetul a fost sesizat.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs, cât şi din oficiu, s-a constatat că recursurile sunt nefondate.

În conformitate cu prevederile art.214 alin.(1) Cod procedură fiscală, organul de soluţionare a contestaţiei formulată pe cale administrativă poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează sa fie dată în procedura administrativă.

Rezultă din aceste prevederi legale că procedura suspendării soluţionării contestaţiei este facultativă, iar pentru a se dispune o astfel de măsură prezintă relevanţă în primul rând existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, cu înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei.

Aşadar, condiţia esenţială impusă de text se referă, indiscutabil, la justificarea acestei măsuri de interdependenţă dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate şi stabilirea corectă a obligaţiilor bugetare în sarcina contribuabilului contestator.

În cauză, în mod corect instanţa de fond a apreciat că stabilirea existenţei şi întinderii obligaţiilor fiscale suplimentare ale reclamantei nu este impietată în vreun fel de demararea şi continuarea cercetărilor penale, organul fiscal având toate elementele pentru a stabili aceste obligaţii.

Este adevărat că art.214 alin.1Cod procedură fiscală nu impune ca şi condiţie, pentru a se putea dispune suspendarea contestaţiei,  începerea urmăririi penale, însă Curtea reţine că instanţa de fond nu a admis acţiunea pe considerentul că nu ar fi început urmărirea penală în cauză, ci pe considerentul că nu există interdependenţă între posibilul caracter penal al faptelor investigate şi stabilirea corectă a obligaţiilor bugetare.

De asemenea, în mod corect instanţa de fond a reţinut că suspendarea sine die a soluţionării cauzei este de natură a întârzia în mod nejustificat accesul părţii la instanţă ceea ce contravine prevederilor art.6 paragraful 1 din Convenţia Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât  din rezoluţia din 10 .09.2010 dată în dosarul nr.421/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, depusă în recurs, rezultă că în cauză nu s-a administrat nici o probă, dosarul aflându-se în faza actelor premergătoare.

Pentru considerentele arătate, recursurile au fost respinse ca nefondate, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

(Decizia nr.760/CA/14.10.2010 a Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).

Domenii speta

Spete similare