Recurs. Anulare act administrativ fiscal. Deductivitatea unor cheltuieli efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării veniturilor

Recurs. Anulare act administrativ fiscal. Deductivitatea unor cheltuieli efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării veniturilor

- art. 48 alin. 4 lit. a) Cod fiscal

- Cap. II lit. B pct. 13 - 15 din Ordinul M.F.P. nr. 1040/2004

Urmare a inspecţiei fiscale efectuate la intimată în perioada 04.06.2014-06.06.2014 cu privire la impozitul pe venit datorat în perioada 01.01.2010 - 31.12.2012 şi pentru taxa pe valoare adăugată datorată în perioada 01.12.2010 - 31.01.2012 recurenta a întocmit raportul de inspecţie fiscală cu nr.  .../10.06.2014 (filele 133- 165 vol. I, dosar fond) prin care în sarcina entităţii verificate, respectiv a membrilor acesteia s-a constatat existenţa unor obligaţii fiscale stabilite suplimentar cu privire la taxa pe valoare adăugată şi cu privire la impozitul pe venit datorat de membrii Întreprinderii  ... şi  ..., obligaţii născute ca urmare a statuării caracterului nedeductibil cu consecinţa excluderii de către organul fiscal a acestora din categoria cheltuielilor deductibile pentru calcularea TVA, respectiv a impozitului pe venit datorat.

Pe baza raportului de inspecţie fiscală menţionat, au fost emise de către recurentă decizia de impunere impozit pe venit nr.  ..., decizia de impunere impozit pe venit nr.  ... şi decizia de impunere TVA nr.  ... toate emise la data de 10.06.2014 (filele 124-132 vol. I, dosar fond) prin care au fost stabilite în sarcina intimatei obligaţii fiscale suplimentare.

Intimata a formulat contestaţie împotriva celor trei decizii de impunere înregistrată la organul fiscal sub nr.  .../17.07.2014 şi soluţionată în sensul respingerii acesteia prin decizia nr.  .../08.12.2014 (filele 6- 18 vol. I, dosar fond).

Curtea a constatat că recursul este întemeiat şi se impune admiterea acestuia, în limitele care vor fi arătate în cele ce urmează.

Instanţa de control judiciar a constatat că este neîntemeiată critica formulată de recurentă pe calea cererii de recurs cu privire la nelegalitatea deducerii de către intimată a taxei pe valoare adăugată din factura fiscală emisă de terţa S.C.  ...  S.R.L.

Sub acest aspect, instanţa de recurs a reţinut că în mod legal şi temeinic a stabilit instanţa de fond că raportat la concluziile raportului de expertiză fiscală întocmit în cauză (filele 198-216 vol. I, dosar fond), care clarifică situaţia de fapt privind relaţiile contractuale dintre intimată şi terţa S.C.  ...  S.R.L. care au determinat emiterea succesivă a două facturi fiscale de către această terţă societate dintre care una a fost stornată ulterior, rezultă că intimata nu datorează suma de 1838 lei reprezentând TVA stabilit suplimentar în sarcina sa pentru achiziţionarea unui mijloc fix de natura aparatului medical pentru utilizarea căruia intimata este autorizată ca activitate secundară în codul CAEN 8514 Alte activităţi referitoare la sănătatea umană.

Raportat la concluziile raportului de expertiză fiscală cu privire la acest aspect, criticile recurentei privind imposibilitatea sa de a pretinde plata taxei pe valoare adăugată de la terţul cocontractant al intimatei precum şi privind faptul că intimata nu a procedat la ajustarea taxei deduse apar ca neîntemeiate.

De asemenea, este neîntemeiat şi motivul de recurs privind inexistenţa dreptului de deducere al cheltuielilor cu achiziţionarea unui aspirator, a unui TV LCD, a unui laptop şi a unei tablete pornind de la susţinerea că aceste bunuri sunt de uz personal.

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar a constatat că prin natura lor, bunurile enumerate nu apar ca fiind bunuri de uz personal în toate situaţiile, putând fi afectate şi desfăşurării de activităţi economice de către o persoană constituită cu un astfel de scop.

În acord cu judecătorul fondului precum şi cu concluziile raportului de expertiză fiscală întocmit în cauză, instanţa de recurs a constatat că bunurile menţionate anterior sunt de natură a servi la desfăşurarea activităţii intimatei astfel cum este aceasta descrisă în cuprinsul raportului de expertiză fiscală (fila 208 vol. I, dosar fond), astfel că dreptul de deducere există pentru cheltuielile cu achiziţionarea lor, nefiind bunuri de uz personal.

În ceea ce priveşte însă cheltuielile cu achiziţionarea combustibilului în cuantum de 25675 lei pentru anul 2010 şi de 14957 lei pentru anul 2011, instanţa de control judiciar a constatat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală întemeiată pe concluziile raportului de expertiză fiscală întocmit în cauză prin care s-a reţinut caracterul de document justificativ al bonurilor fiscale.

Sub acest aspect, Curtea a constatat că potrivit art. 48 alin. 4 lit. a) din Codul fiscal, în forma în vigoare la data efectuării cheltuielilor menţionate, „condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, sunt:

a) să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente.”

Din interpretarea acestui text de lege rezultă două condiţii cumulative necesare a fi îndeplinite pentru a exista caracterul deductibil al cheltuielilor respectiv condiţia ca respectivele cheltuieli să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării venitului şi condiţia ca pentru cheltuielile efectuate să existe documente justificative.

În ceea ce priveşte noţiunea de documente justificative, cap. II lit. B pct. 13-15 din Ordinul M.F.P. 1040/2004, în vigoare la data efectuării cheltuielilor cu combustibilul în anii 2010 şi 2011, statua că „orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în evidenţa contabilă în partidă simplă, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

14. Documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale, prevăzute în structura formularelor aprobate:

- denumirea documentului;

- numele şi prenumele contribuabilului, precum şi adresa completă;

- numărul documentului şi data întocmirii acestuia;

- menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiunii economico-financiare (când este cazul);

- conţinutul operaţiunii economico-financiare, iar atunci când este necesar, şi temeiul legal al efectuării ei;

- datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii economico-financiare efectuate;

- numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiunii;

- alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiunilor în documente justificative.

15. Documentele care stau la baza înregistrărilor în evidenţa contabilă în partidă simplă pot dobândi calitatea de document justificativ numai în cazurile în care furnizează toate informaţiile prevăzute în normele legale în vigoare.”

Din interpretarea acestor texte legale rezultă că numai documentele care furnizează prin cuprinsul lor toate informaţiile descrise la pct. 14 din actul normativ menţionat pot avea calitatea de document justificativ în sensul art. 48 alin. 4 lit. a) din Codul fiscal.

Cum bonurile fiscale deţinute de intimat nu cuprindeau toate elementele arătate anterior, în mod nelegal s-a reţinut în raportul de expertiză fiscală întocmit la fond şi de către prima instanţă că intimata ar avea dreptul la deducerea acestor cheltuieli.

Decizia nr. 1844 din 23.09.2016 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Dosar nr. 317/83/2015

Prin sentinţa nr.  .../CA/06.04.2016, Tribunalul  ... a admis în parte acţiunea în contencios administrativ fiscal înaintată de reclamanta ÎNTREPRINDEREA FAMILIALĂ  ... …, împotriva pârâtei DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE  ... PRIN ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE  ...  ..., în sensul că:

A anulat în parte Decizia nr.  .../08.12.2014 emisă de pârâta D.G.R.F.P.  ... privind modul de soluţionare a contestaţiei nr.  .../02.07.2014 formulată de reclamantă, înregistrată la pârâtă sub nr.  .../17.07.2014 şi a admis în parte contestaţia fiscală.

A constatat nulitatea Deciziei de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar pe numele membrului IF  ..., numita  ... emisă de pârâtă, afirmativ, sub nr.  .../10.06.2014

A anulat în parte Decizia de impunere privind TVA identificată sub nr. .../10.06.2014 pentru suma de 1838 lei TVA stabilit suplimentar, 618 lei dobânzi şi 276 lei penalităţi de întârziere aferente.

A anulat în parte Decizia de impunere privind impozit pe venit stabilit suplimentar nr.  .../10.06.2014 şi a dispus recalcularea venitului net şi a impozitului pe venit pentru anii 2010 -2012 prin acceptarea ca deductibile a sumei de 30073,8 lei pentru anul fiscal 2010, a sumei de 14957 lei pentru anul fiscal 2011 şi a sumei de 4229 lei pentru anul fiscal 2012 excluse de organul fiscal de la cheltuieli deductibile.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice  ... prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice  ..., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare respingerea acţiunii petentei în tot ca neîntemeiată şi nefondată.

În motivare, recurenta arată, în esenţă, că intimata nu poate deduce TVA din factura emisa de SC  ... SRL decât în momentul exigibilităţii aceleiaşi taxe la furnizor şi naşterii dreptului organului fiscal de a pretinde plata acestei taxe la bugetul de stat.

Conform susţinerilor recurentei, prin stornarea în trimestrul IV 2011 a operaţiunii în cauza de către SC  ... SRL, organul fiscal se află în imposibilitate de a pretinde de la aceasta plata taxei pe valoarea adăugata în sumă de 1.838 lei.

Mai mult, susţine recurenta, chiar dacă furnizorul nu ar fi stornat operaţiunea în cauză, având în vedere că, aşa cum rezultă din baza de date a ANAF, respectiv Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal a fost anulat, intimata figurează ca persoana impozabilă a cărei înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată începând cu data de 30.01.2012, astfel că aceasta ar fi trebuit să procedeze la ajustarea taxei deduse, conform art. 148 şi art. 149 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, însă nu a făcut acest lucru.

În ceea ce priveşte susţinerea petentei potrivit căreia, bonurile fiscale înregistrate în registrul jurnal de încasări şi plăţi au calitatea de document justificativ, precizează recurenta că, în temeiul prevederilor art. 48 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 571/2003, coroborate cu cele ale cap. II lit. B pct. 13-15 din O.M.F.P. nr. 1040/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea evidentei contabile în partida simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, bonurile fiscale care nu sunt însoţite de factură, nu pot dobândi calitatea de document justificativ pentru înregistrarea cheltuielilor în contabilitate, întrucât nu furnizează toate informaţiile prevăzute de lege.

De asemenea, recurenta învederează instanţei că bonurile fiscale au constituit document justificativ doar până la data de 20.02.2009, când, prin Hotărârea Guvernului nr. 105/18.02.2009, a fost abrogată Hotărârea Guvernului nr. 813/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, modificată.

Recurenta mai precizează că bunurile achiziţionate în perioada 2010-2011, respectiv aspirator, TV LCD, laptop şi tabletă, au fost înregistrate în baza unor facturi care conţin toate elementele prevăzute de lege şi constituie documente justificative, însă conform art. 48 alin. (4) lit. a) şi alin. (7) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cheltuielile cu achiziţia acestora nu sunt deductibile fiscal, deoarece nu au fost efectuate în scopul realizării de venituri.

Astfel, recurenta apreciază că bunurile achiziţionate, sunt de natura celor folosite pentru uzul personal sau al familiei şi nu în cadrul activităţilor desfăşurate, în condiţiile în care contribuabilul are ca obiect principal de activitate Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor - cod CAEN4211.

În ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată, recurenta susţine, în esenţă, că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 pct. (1) Cod de procedura civilă, deoarece nu se poate reţine culpa sa procesuală.

În drept, recurenta invocă art. 20 din Legea 554/2004 raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă, art. 10 şi art. 11 alin 3 din HG 520/2013 cât şi dispoziţiile Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 1500/01.08.2013.

Intimata-reclamantă Întreprinderea Familială  ... a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, arată intimata că în mod corect prima instanţă a admis în parte contestaţia formulată, constatând nelegalitatea şi netemeinicia parţială a actelor administrativ fiscale contestate.

Astfel, arată intimata că în perioada 04 - 10.06.2014 s-a desfăşurat un control fiscal la sediul societăţii, control finalizat prin întocmirea Raportului de inspecţie fiscală cu nr.  ... din 10.06.2014, în care au fost stabilite sume de plată suplimentare în cuantum de 23.731 lei.

Reiterează intimata faptul că în parte aceste sume au fost nelegal stabilite. Mai mult, concluziile Raportului de expertiză contabilă întocmit şi depus la dosarul cauzei sunt în sensul că creanţele financiare bugetare stabilite de către inspecţia fiscală sunt parţial corespunzătoare operaţiunilor efectuate iar excluderea unor cheltuieli deductibile fiscal s-a făcut fără analizarea tuturor documentelor puse la dispoziţia inspectorilor fiscali.

În ceea ce priveşte cheltuiala cu combustibilul pentru autoturismul utilizat în cuantum de 14957 lei, învederează intimata că în momentul controlului inspectorii fiscali au ignorat actele justificative care probau utilizarea autoturismului exclusiv în scopul deplasării la punctele de lucru ale societăţilor cu care exista contract, cum ar fi: foi de parcurs, bonuri de carburant.

În drept, intimata a invocat art. 483 Cod de procedură civilă.

Examinând recursul, instanţa a constatat următoarele:

Urmare a inspecţiei fiscale efectuate la intimată în perioada 04.06.2014-06.06.2014 cu privire la impozitul pe venit datorat în perioada 01.01.2010 - 31.12.2012 şi pentru taxa pe valoare adăugată datorată în perioada 01.12.2010 - 31.01.2012 recurenta a întocmit raportul de inspecţie fiscală cu nr.  .../10.06.2014 (filele 133- 165 vol. I, dosar fond) prin care în sarcina entităţii verificate, respectiv a membrilor acesteia s-a constatat existenţa unor obligaţii fiscale stabilite suplimentar cu privire la taxa pe valoare adăugată şi cu privire la impozitul pe venit datorat de membrii Întreprinderii  ... şi  ..., obligaţii născute ca urmare a statuării caracterului nedeductibil cu consecinţa excluderii de către organul fiscal a acestora din categoria cheltuielilor deductibile pentru calcularea TVA, respectiv a impozitului pe venit datorat.

Pe baza raportului de inspecţie fiscală menţionat, au fost emise de către recurentă decizia de impunere impozit pe venit nr.  ..., decizia de impunere impozit pe venit nr.  ... şi decizia de impunere TVA nr.  ... toate emise la data de 10.06.2014 (filele 124-132 vol. I, dosar fond) prin care au fost stabilite în sarcina intimatei obligaţii fiscale suplimentare.

Intimata a formulat contestaţie împotriva celor trei decizii de impunere înregistrată la organul fiscal sub nr.  .../17.07.2014 şi soluţionată în sensul respingerii acesteia prin decizia nr.  .../08.12.2014 (filele 6- 18 vol. I, dosar fond).

Curtea a constatat că recursul este întemeiat şi se impune admiterea acestuia, în limitele care vor fi arătate în cele ce urmează.

Instanţa de control judiciar a constatat că este neîntemeiată critica formulată de recurentă pe calea cererii de recurs cu privire la nelegalitatea deducerii de către intimată a taxei pe valoare adăugată din factura fiscală emisă de terţa S.C.  ...  S.R.L.

Sub acest aspect, instanţa de recurs a reţinut că în mod legal şi temeinic a stabilit instanţa de fond că raportat la concluziile raportului de expertiză fiscală întocmit în cauză (filele 198-216 vol. I, dosar fond), care clarifică situaţia de fapt privind relaţiile contractuale dintre intimată şi terţa S.C.  ...  S.R.L. care au determinat emiterea succesivă a două facturi fiscale de către această terţă societate dintre care una a fost stornată ulterior, rezultă că intimata nu datorează suma de 1838 lei reprezentând TVA stabilit suplimentar în sarcina sa pentru achiziţionarea unui mijloc fix de natura aparatului medical pentru utilizarea căruia intimata este autorizată ca activitate secundară în codul CAEN 8514 Alte activităţi referitoare la sănătatea umană.

Raportat la concluziile raportului de expertiză fiscală cu privire la acest aspect, criticile recurentei privind imposibilitatea sa de a pretinde plata taxei pe valoare adăugată de la terţul cocontractant al intimatei precum şi privind faptul că intimata nu a procedat la ajustarea taxei deduse apar ca neîntemeiate.

De asemenea, este neîntemeiat şi motivul de recurs privind inexistenţa dreptului de deducere al cheltuielilor cu achiziţionarea unui aspirator, a unui TV LCD, a unui laptop şi a unei tablete pornind de la susţinerea că aceste bunuri sunt de uz personal.

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar a constatat că prin natura lor, bunurile enumerate nu apar ca fiind bunuri de uz personal în toate situaţiile, putând fi afectate şi desfăşurării de activităţi economice de către o persoană constituită cu un astfel de scop.

În acord cu judecătorul fondului precum şi cu concluziile raportului de expertiză fiscală întocmit în cauză, instanţa de recurs a constatat că bunurile menţionate anterior sunt de natură a servi la desfăşurarea activităţii intimatei astfel cum este aceasta descrisă în cuprinsul raportului de expertiză fiscală (fila 208 vol. I, dosar fond), astfel că dreptul de deducere există pentru cheltuielile cu achiziţionarea lor, nefiind bunuri de uz personal.

În ceea ce priveşte însă cheltuielile cu achiziţionarea combustibilului în cuantum de 25675 lei pentru anul 2010 şi de 14957 lei pentru anul 2011, instanţa de control judiciar a constatat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală întemeiată pe concluziile raportului de expertiză fiscală întocmit în cauză prin care s-a reţinut caracterul de document justificativ al bonurilor fiscale.

Sub acest aspect, Curtea a constatat că potrivit art. 48 alin. 4 lit. a) din Codul fiscal, în forma în vigoare la data efectuării cheltuielilor menţionate, „condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, sunt:

a) să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente.”

Din interpretarea acestui text de lege rezultă două condiţii cumulative necesare a fi îndeplinite pentru a exista caracterul deductibil al cheltuielilor respectiv condiţia ca respectivele cheltuieli să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării venitului şi condiţia ca pentru cheltuielile efectuate să existe documente justificative.

În ceea ce priveşte noţiunea de documente justificative, cap. II lit. B pct. 13-15 din Ordinul M.F.P. 1040/2004, în vigoare la data efectuării cheltuielilor cu combustibilul în anii 2010 şi 2011, statua că „orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în evidenţa contabilă în partidă simplă, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

14. Documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale, prevăzute în structura formularelor aprobate:

- denumirea documentului;

- numele şi prenumele contribuabilului, precum şi adresa completă;

- numărul documentului şi data întocmirii acestuia;

- menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiunii economico-financiare (când este cazul);

- conţinutul operaţiunii economico-financiare, iar atunci când este necesar, şi temeiul legal al efectuării ei;

- datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii economico-financiare efectuate;

- numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiunii;

- alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiunilor în documente justificative.

15. Documentele care stau la baza înregistrărilor în evidenţa contabilă în partidă simplă pot dobândi calitatea de document justificativ numai în cazurile în care furnizează toate informaţiile prevăzute în normele legale în vigoare.”

Din interpretarea acestor texte legale rezultă că numai documentele care furnizează prin cuprinsul lor toate informaţiile descrise la pct. 14 din actul normativ menţionat pot avea calitatea de document justificativ în sensul art. 48 alin. 4 lit. a) din Codul fiscal.

Cum bonurile fiscale deţinute de intimat nu cuprindeau toate elementele arătate anterior, în mod nelegal s-a reţinut în raportul de expertiză fiscală întocmit la fond şi de către prima instanţă că intimata ar avea dreptul la deducerea acestor cheltuieli.

În ceea ce priveşte motivul de recurs privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, instanţa a constatat că în mod legal şi temeinic a fost obligată recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu expert, având în vedere că deşi acţiunea a fost admisă numai în parte, se poate reţine culpa procesuală exclusivă a recurentei pârâte care emiţând actele administrative fiscale parţial nelegale a determinat introducerea acţiunii precum şi administrarea probei cu expertiza fiscală.

Prin urmare, instanţa de control judiciar a constatat că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă, astfel că se impune admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi rejudecând, a înlăturat dispoziţia de anulare a deciziei de impunere privind impozitul pe venit suplimentar nr.  .../10.06.2014 în ceea ce priveşte acceptarea ca deductibile a cheltuielilor în sumă de 25675 lei reprezentând combustibil achiziţionat pentru anul fiscal 2010 şi a sumei de 14957 lei pentru anul fiscal 2011 şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Instanţa a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către recurentă.

Domenii speta

Spete similare