Fond funciar

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILA Nr. 1705/2014

Şedinţa publică de la 18 Iunie 2014

Obiectul cauzei:fond funciar

TRIBUNALUL

Asupra recursurilor civile de faţă:

Constată că la data de 14.07.2009 s-a depus cerere de chemare în judecată de către reclamanta Instituţia Prefectului Judeţului Argeş, în contradictoriu cu pârâţii: (...), (în calitate de moştenitor al (...)); Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti; Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin care s-a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. (...) emis de către Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii s-a arătat că: potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997: "(1) Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferenţa dintre suprafaţa primită prin aplicarea legilor fondului funciar şi cea avută în proprietate, persoanelor fizice şi juridice sau, după caz, moştenitorilor acestora, se face pe vechile amplasamente. 2) Se exceptează de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente terenurile atribuite foştilor proprietari, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care s-au eliberat titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie. (3) Pentru cazurile prevăzute la alin. (2) punerea în posesie se va face pe alte terenuri, situate în apropierea vechilor amplasamente, acceptate de proprietar."; prin Hotărârea nr. 159/2006 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş, la propunerea Comisiei locale de fond funciar Piteşti, a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru autor (...) cu moştenitori, în cadrul anexei nr. 37 cuprinzând foştii proprietari şi moştenitorii acestora persoane cărora li se reconstituie conform prevederilor legale, la cerere, dreptul de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, conform art. 24 din Legea nr.  1/2000, cu modificările şi completările ulterioare; se face precizarea că dovada dreptului de proprietate se face prin act de vânzare cumpărare din 1937 şi act de vânzare din 1942 şi BAP, terenul fiind situat în Valea Rea; in actele menţionate se face referire la (...)şi nu la (...); stabilirea amplasamentului s-a făcut însă fără respectarea şi identificarea vechiului amplasament de către Comisia locală de fond funciar Piteşti sau de către ocolul Silvic Piteşti, şi fără a se face dovada faptului că vechiul amplasament era ocupat de către alte persoane în condiţiile legii; titlul de proprietate şi punerea în posesie, prin eliberarea proceselor verbale de punere în posesie, s-a făcut pentru amplasamente situate în UP II Trivale, situate în cadrul Ocolului Silvic Piteşti şi care nu constituiau vechile amplasamente; amplasamentele din UP II Trivale situate în cadrul Ocolului Silvic Piteşti, din coroborarea unităţilor amenajistice din harta actuală a UP II Trivale – ediţia 2003 cu cele din MUFB Argeşul Mijlociu din anul 1952, volumul I, au fost în proprietatea Statului Român şi nu în proprietatea unor persoane fizice, şi, ca

atare, erau exceptate de la reconstituirea dreptului de proprietate şi punerea în posesie; nu au fost respectate prevederile legale privind stabilirea vechiului amplasament, nedovedirea că vechiul amplasament este ocupat legal de către alte persoane şi oferirea altui amplasament în apropierea celui avut; nu au fost respectate, în cadrul procedurilor de reconstituire a dreptului de proprietate şi punere în posesie, prevederile din HG nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor: Art.5 lit.c) "Comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale au următoarele atribuţii principale: c) stabilesc mărimea şi amplasamentul suprafeţei de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune alte amplasamente şi consemnează în scris acceptul fostului proprietar sau al moştenitorilor acestuia pentru punerea in posesie pe alt amplasament când  vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane;", art. 10 (1) În situaţiile în care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibilă, fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia li se va oferi, un alt amplasament situat în aceeaşi localitate sau într-o localitate învecinată. Oferta va fi trimisă persoanelor îndreptăţite prin scrisoare recomandată cu confirmare de  primire iar termenul în care răspunsul la ofertă trebuie dat nu poate fi mai mic de 7 zile de la data primirii ofertei de teren pe alt amplasament. în cazul în care  fostul proprietar sau moştenitorii acestuia nu acceptă amplasamentul dorit, comisia locală va trebui să formuleze o altă ofertă în termen de 30 de Iile, dacă persoanele îndreptăţite nu optează pentru primirea de despăgubiri. (2) În situaţia în care într-o anumită localitate nu mai există suficient teren in rezerva comisiei de fond funciar care să fie atribuit în proprietate foştilor proprietari deposedaţi sau moştenitorilor acestora, comisiile de fond funciar se vor adresa comisiilor de fond funciar din alte localităţi care vor pune la dispoziţie terenurile rămase disponibile. (3)Comisiile locale de fond funciar vor ataşa la cerere o situaţie centralizatoare privind terenurile aflate la dispoziţia lor, sub semnătura tuturor membrilor comisiei, avizată de comisia judeţeană de fond funciar, care să

ateste că în rezerva comisiei locale de fond funciar nu mai există teren, pe baza situaţiei suprafeţelor de teren pentru care s-au emis titluri de proprietate, situaţie comunicată de către oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară. (4) Atunci când nu mai există teren în rezerva comisiei de fond funciar, aceasta se va putea adresa, prin intermediul comisiei judeţene de fond funciar, instituţiilor şi autorităţilor publice care administrează teren proprietate a statului. (5) Toate instituţiile şi autorităţile publice care au în administrare terenuri proprietate publică a statului sunt obligate să răspundă cererilor formulate de comisiile de fond funciar şi să comunice acestora suprafeţele de teren care pot fi disponibilizate, în condiţiile legii, în termen de 45 de zile de la data primirii cererii. (6) Comisiile de fond funciar vor putea solicita teren pentru compensarea cu teren echivalent de la staţiunile şi institutele de cercetare doar dacă nu mai există teren disponibil administrat de alte instituţii şi autorităţi publice în judeţul respectiv sau în judeţele învecinate. (7) Prevederile alin. (6) nu se aplică atunci când retrocedarea se face pe vechiul amplasament al proprietarului deposedat. (8) În aplicarea art. 9 alin. (1) şi a art. 24 alin. (6) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, reconstituirea dreptului de proprietate pentru vechile amplasamente se face în perimetrul unităţilor de cercetare-dezvoltare pe terenuri agricole care nu sunt indispensabile cercetării.”; potrivit dispoziţiilor art. III din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 247/2005, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic, acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondul funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare; nulitatea poate fi invocată de prefect, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun.

În  drept, au fost invocate disp. Lg. 18/1991, Legea nr. 1/2000; Legea nr. 247/2005; H.G. nr. 89072005.

La data de 09.11.2009 s-a depus, de către pârâta comisie locală, întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea acţiunii.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că: reclamantul susţine faptul ca, stabilirea amplasamentului, s-a făcut fara respectarea şi identificarea vechiului amplasament de către Comisia Locala de Fond Funciar Pitesti sau de către Ocolul Silvic Piteşti si fara a se face dovada ca vechiul amplasament era ocupat de alte persoane in condiţiile legii; de asemenea, se susţine ca punerea in posesie s-a făcut pe amplasamente exceptate de la reconstituirea dreptului de proprietate, intrucat aceste amplasamente au fost proprietate statului si nu in proprietatea unor persoane fizice; a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru parata (...),, moştenitoare a autorului (...), pentru o suprafaţa de 0,6472 ha. prin Hotărârea nr. 159/2006; vechiul amplasament al pădurii pe care a avut-o in proprietate autorul (...), a fost in comuna (...), asa cum rezulta din actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. (...), precum si din actul de vânzare - cumparare, incheiat in data de 05.09.1939, cu care s-a făcut dovada dreptului de proprietate; la data soluţionării cererii, formulata de reclamanta in condiţiile legii, pădurea din zona cătunului Valea Rea, era atribuita in proprietate persoanelor îndreptăţite, in condiţiile Legii nr. 1/2000, pe amplasamentul pus la dispoziţia comisiei de Fond Funciar Piteşti, de către Ocolul Silvic Piteşti prin protocolul înregistrat la Ocolul Silvic sub nr. 1343/17.05.2002, iar la primăria municipiului Piteşti, sub nr. 18176/22.05.2002; atat din componenta comisiei locale cat si din cea a comisiei judeţene, a făcut parte cate un reprezentat al Ocolului Silvic, in calitate de administrator al terenurilor cu vegetaţie forestiera, proprietatea statului; de asemenea, potrivit adresei nr. 1746/18.06.2003, emisa de Direcţia silvică Arges - Ocolul Silvic Piteşti, la cererea acestor instituţii, s-a obţinut de la M.A.A.P. derogarea de la prevederile art. 24 din Lenea nr. 1/2001 pentru suprafaţa de 131,8 ha.; în acest sens, prin procesul verbal nr. 3283/03.12.2002, incheiat in cadrul Preconferintei a II a de amenajare a Ocolului Silvic Piteşti, forurile competente au dat aviz favorabil, pentru punerea in posesie a cetăţenilor indreptatiti, pe amplasamentul din protocolul incheiat in data de 17.05.2002, prin care, iniţial era exceptată de la reconstituirea dreptului de proprietate, conform art. 24 din Legea nr. 1/2000, suprafata din U.P II Trivale; exceptie de la acest aviz favorabil, a făcut u.a. 26 A si B, U.P.II Trivale, pentru care s-au pus la dispoziţie în schimb u.a. 40A şi B% din U.P. II Trivale; prin urmare stabilirea amplasamentului s-a făcut după punerea la dispoziţie a terenului de către Ocolul Silvic Piteşti; desi in actul încheiat in anul 1937, figurează in calitate de cumpărător numitul (...), comisia locala de fond funciar Piteşti a apreciat ca este vorba despre o eroare materială, respectiv faptul ca, in realitate numele autorului este (...); acest fapt, rezulta din actele care dovedesc dreptul de proprietate coroborate cu borderoul populaţiei proprietarilor si exploatatiilor agricole din comuna Mosoaia, satul Ciocanai, plasa Piteşti, judeţul Argeş din anul 1948, unde (...) figurează cu suprafaţa de 2,9972 ha pădure; pentru aceasta suprafaţa, moştenitoarea (...), parata in acest dosar a fost pusa in posesie cu 2,35 mp, potrivit titlului de proprietate nr. (...) şi cu 0,6472 ha, prin procesul verbal nr. (...); în concluzie, in baza documentaţiei prezentate de către parata (...), in mod corect a fost emisa Hotărârea Comisiei locale de Fond Funciar Piteşti nr. 24/2006 prin care a fost propusa validarea petentei pentru suprafaţa de 0,6472 ha, propunere ce a fost validata prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 159/2006, anexa nr. 37.

La data de 15.01.2010 s-a depus, de către intervenienta Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Argeş, cu sediul în mun. Piteşti, strada Trivale, nr. 82, Judeţul Argeş, cod poştal 110058, în temeiul art. 49-51 din Codul de procedură civilă, cerere de intervenţie voluntară accesorie în interesul reclamantului Prefectul Judeţului Argeş, prin care s-a solicitat admiterea acţiunii principale şi să se constate nulitatea absolută a titlului contestat.

În motivarea cererii s-a arătat că: Regia Naţionala a Pădurilor - Direcţia Silvica Argeş deţine suprafaţa de pădure proprietate de stat si in aceasta calitate are obligaţia sa sesizeze aspectele de nelegalitate care au condus la diminuarea suprafeţei cu vegetaţie forestiera, proprietate de stat; nu formulează o cerere de intervenţie principala pentru ca nu formulează un capăt de cerere distinct de cel formulat de reclamant; înţelege sa intervină in aceasta cauza in favoarea uneia din parti, respectiv a reclamantului solicitând sa fie admisa acţiunea acestuia şi sa fie desfiinţate actele de reconstituire emise cu încălcarea legii; potrivit art. 111 alin. 2 din Lg. nr. 169/1997 Prefectul poate ataca injustiţie actele de reconstituire emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 1/2000; justifică un interes propriu sa intervină alături de reclamant pentru ca in felul acesta are posibilitatea sa susţină apărări în legătura cu regimul juridic al proprietăţii de stat pentru terenurile cu vegetaţie forestiera si să facă ceea ce depinde de ea pentru ca proprietatea de stat asupra terenurilor cu vegetaţie sa nu mai fie afectata de asemenea "reconstituiri"; la nivelul instituţiei Prefectului Judeţului Argeş s-a decis sa se atace in justiţie actele de reconstituire emise cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii Fondului Funciar, pe rolul Judecătoriei Piteşti fiind înregistrate la acest moment 9 acţiuni de anulare a unor proprietate; daca Direcţia Silvica Argeş nu ar interveni in acest dosar si nu ar face uz de înscrisurile care atesta dreptul de proprietate al statului asupra unor terenuri cu vegetaţie forestiera, exista riscul ca instanţa sa nu tina seama de regimul juridic al terenurilor ce au fost atribuite paraţilor, iar instituţia va ramane in situaţia de a fi pierdut terenuri care nu puteau face obiectul Legii Fondului Funciar; hotărârea care urmează sa se pronunte in cauza va avea consecinţe si asupra drepturilor instituţiei interveniente; şi aceasta a fost vătămata prin emiterea titlurilor de proprietate in favoarea paraţilor si prin stabilirea unor amplasamente care au afectat proprietatea de stat; interesul este de a fi desfiinţate actele prin care paraţii au ajuns să deţină o suprafaţa de teren din pădurea stalului, suprafaţa ce nu poate tace obiectul retrocedării in temeiul Legii Fondului Funciar; atunci când se atribuie o suprafaţa ele pădure din cea care aparţine statului se nesocotesc dispoziţiile imperative ale Legii Fondului Funciar si statul roman este prejudiciat pentru ca este deposedat de un bun care îi aparţine; prejudiciul este si mai însemnat atunci cand pe terenul "restituit" sunt construcţii ce aparţin statului , construcţii realizate din fonduri de stat; în aceasta cauza terenul atribuit paraţilor face parte din terenul proprietate de stat si nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate in favoarea unui fost proprietar; Lg. 1/2000 a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente sau caz pe amplasamente alăturate, in cazul terenurilor cu vegetaţie forestiera, niciodată pe suprafeţe care au aparţinut statului; în cazul paraţilor nu este vorba nici despre vechiul amplasament si nici despre un amplasament alăturat, ci despre schimburi de terenuri făcute cu nesocotirea dispoziţiilor legii, care au avut drept consecinţa improprietarirea pârâţilor cu suprafeţe de teren mult mai valoroase decât cele pe care le-au deţinut autorii lor; art. III alin. 1 litera g din Legea nr. 169/1997 sancţionează cu nulitatea absoluta transferurile de terenuri dintr-o localitate in alta , efectuate cu incalcarea condiţiilor prevăzute de lege , in scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului; s-a ajuns ca paraţii care niciodată nu au avut teren in zona sa primească loturi mult mai valoroase decât cele pe care le-au avut aceştia sau autorii lor , respectiv in Pădurea Trivale si la fel de grav ş-a ajuns ca Pădurea Trivale, proprietate de stat sa fie atribuita unor persoane neindreptatite; Curtea Constituţionala a României s-a pronunţat in sensul ca proprietatea de stat asupra terenurilor cu vegetaţie forestiera nu poate fi afectata de Legea Fondului Funciar - Decizia nr. 605 din 28 aprilie 2009; au fost declarate neconstitutionale disp. art. 24 alin 1 indice 2, alin 1 indice 4 si alin. 3 din Legea nr. 1/2000; declarând neconstituţional textul art. 24 alin. 3 nu mai este permisa punerea in posesie pe alte terenuri decât vechiul amplasament; în felul acesta nu se aduce atingere dreptului fostului proprietar, iar in situatia in care nu isi poate primi bunul inapoi este indreptatit sa beneficieze de masuri reparatorii, in schimb este protejata proprietatea privata a statului; chiar daca aceasta decizie a fost pronunţata dupa ce paraţii au fost pusi in posesie si le-a fost reconstituit dreptul de proprietate, decizia instanţei constituţionale este definitiva si obligatorie si nu ar putea fi ignorata in aceasta cauza; de vreme ce s-a declarat neconstitutional un text din Legea 1/2000, inseamna ca acest text era neconstitutional si in data cand a fost emis titlul de proprietate in favoarea paraţilor.

De asemenea, pârâţii persoane fizice: (...), (...), (...), (...), (...), în calitate de moştenitori ai defunctei (...), au depus cerere de chemare în garanţie a intimatei Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti, cu sediul în mun. Piteşti, str. Victoriei, nr. 24, jud. Argeş, cât şi a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş, cu sediul în mun. Piteşti, str. Vasile Milea, nr. 1, jud. Argeş, prin care s-a solicitat ca, în situaţia în care instanţa va admite în tot sau în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Instituţia Prefectului Judeţului Argeş, să fie obligate pârâtele, după caz, să îi pună în posesie cu aceeaşi suprafaţă de teren menţionată în cuprinsul titlului de proprietate nr. (...) (6472 mp) pe vechiul amplasament, iar în situaţia în care acest lucru nu este posibil, pe alt amplasament, conform prevederilor legale, şi, în ambele cazuri, să emită titlul de proprietate în acest sens.

În motivarea cererii s-a arătat că: în cauză există suficiente dovezi ale faptului că sunt îndreptăţiţi la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren forestier înscrisă in titlul de proprietate contestat, respectiv aceea de 6472 mp.; prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. (...), (...) a vândut bunicului (...) o suprafaţă de teren de 2 ha din moşia sa dotală „Găvana-Valea Rea"; prin actul de vânzare autentificat sub nr. (...), (...)şi (...)au vândut bunicului „una bucată de pământ rural de la 1864, situată în comuna Găvana, satul Valea Rea, jud. Argeş, loc de fâneţe, cu stufăriş şi rezerve de tufani bătrâni, în suprafaţă de două pogoane şi 16 prăjini sau ca treisprezece mii cinci sute metri pătraţi, vecin la E cu (...)şi (...), la V cu drumul moşiei pe care cumpărătorul are drept de trecere şi (...), la S cu moşt. (...)şi la N cu moşt. (...)"; dreptul de proprietate al bunicului este consemnat şi în cuprinsul extrasului din Borderoul populaţiei proprietăţilor şi exploataţiilor agricole (B.A.P.) din Comuna Moşoaia, sat Ciocănăi, Plasa (...), întocmit în urma recensământului din ianuarie 1948, de unde rezultă că acesta figura cu teren arabil în suprafaţă de 8700 mp, păduri în suprafaţă de 2 ha 9972 mp şi curţi în suprafaţă de 1248 mp.; prin urmare, având în vedere că dreptul lor există şi este dovedit, încadrându-se în noţiunea de „bun" în sensul stabilit de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, se solicită instanţei ca, în situaţia în care va constata că punerea în posesie s-a realizat fără respectarea condiţiilor impuse de lege, fapt ce ar atrage anularea în tot sau în parte a titlului de proprietate nr. (...), să oblige pârâtele să facă o nouă punere în posesie şi după caz , să emită un nou titlu, întrucât doar în cest fel dreptul lor de proprietate poate fi efectiv valorificat, respectându-se atât prevederile legale şi constituţionale interne, cât şi cele ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului; în concret, potrivit disp. art. 24 din Legea nr. 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu excepţia situaţiei în care aceste terenuri au fost atribuite foştilor proprietari, cu respectarea prevederilor Legilor fondului funciar nr. 18/1991, pentru care s-au eliberat titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie, situaţie în care punerea în posesie se face pe alte terenuri, situate în apropierea vechilor amplasamente, acceptate de proprietar; în legătură cu acest text de lege, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 605/2009, s-a pronunţat în sensul constatării neconstituţionalităţii în ceea ce priveşte dreptul foştilor proprietari de a opta pentru atribuirea unei suprafeţe echivalente din fondul forestier proprietate de stat; în legătură cu această decizie de neconstitutionalitate, instanţa de contencios constituţional a vizat doar dreptul de opţiune acordat foştilor proprietari, nu şi posibilitatea comisiilor de fond funciar de a atribui teren pe o suprafaţă echivalentă în situaţia în care vechiul amplasament este ocupat; s-a dorit eliminarea eventualelor abuzuri ale foştilor proprietari prin exercitarea arbitrară a dreptului de opţiune la reconstituirea pe alte amplasamente, nicidecum suprimarea în totalitate a posibilităţii reconstituirii dreptului de proprietate în natură atunci când vechiul amplasament nu mai este disponibil; o interpretare contrară ar conduce la crearea de discriminări între foştii proprietari care au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate ne vechile amplasamente, şi cei care nu ar mai putea obţine reconstituirea dreptului de proprietate în natură, ca urmare a ocupării vechiului amplasament; excepţia expres prevăzută de lege o constituie situaţia în care bunurile au fost atribuite în mod legal altor persoane, aşa cum reglementează dispoziţiile art.24 alin.(2) din lege, care fac trimitere la prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare; această excepţie reprezintă transpunerea în plan normativ a principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile şi consacrarea prin lege a adagiului "tempus regit actum"; instanţa de contencios constituţional nu contestă nicidecum aplicarea excepţiilor de la regula reconstituirii pe vechiul amplasament, ci doar modalitatea în care se face aplicarea acestor excepţii, respectiv dreptul discreţionar al fostului proprietar de a refuza un alt amplasament; au în continuare dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament, în situaţia în care cel iniţial a fost atribuit în mod legal altor persoane.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 60 şi urm. din Codul de procedură civilă, Legile nr. 18/ 1991, 1/2000 şi 247/2005, Constituţia României şi art. 1 din Protocolul 1 din Convenţia  Europeană a Drepturilor Omului.

Aceeaşi pârâţi au depus şi întâmpinare prin care au invocat în principal aceleaşi apărări.

Instanţa, având în vedere că s-a invocat dreptul de proprietate publică al Statului Român, raportat şi la notele de şedinţă depuse de intervenienta accesorie, a pus în discuţie şi a introdus în cauză forţat, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat în teritoriu de D.G.F.P. Argeş.

Intervenienta forţată a formulat întâmpinare, conform mandatului nr. 81539/11.06.2010, aflată la fila 144-146 din dosar, prin care a solicitat admiterea cererii de constatare a nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. (...) emis de C.J.F.F. Argeş, precum şi a cererii de intervenţie voluntară accesorie, pentru că dreptul de proprietate publică este inalienabil, insesizabil, imprescriptibil, s-a fraudat legea prin retrocedare unui teren forestier al Statului, ce este administrat de intervenienta menţionată mai sus.

Aceasta a solicitat şi judecarea cauzei în lipsă potrivit disp. art. 242 pct. 2 din C.proc.civ.

În urma administrării probatoriului s-a pronunţat de către Judecătoria Piteşti sentinţa civilă nr. 1397/14.02.2011 prin care s-au respins toate cererile.

Pentru a se adopta această soluţie s-a reţinut că: „Pârâţi persoane fizice (...), (...), (...), (...), (...) au calitatea de moştenitori ai defunctei (...), decedată la data de (...), cu ultimul domiciliu în (...), fapt care rezultă din certificatul de moştenitor nr. (...)autentificat la BNP (...), filele 21-22. Autoarei pârâţilor (...), în timpul vieţii, potrivit Legii Fondului Funciar, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, ca urmare a cererii formulată în baza Lg. 247/2005, înregistrată la Primăria Mun. Piteşti sub nr. 51887/29.11.2005, aflată la fila 106 din dosar. Această cerere a fost formulată în timpul vieţii, în calitate de moştenitoare a autorilor (...) şi Anca (...), solicitând terenurile care proveneau de la tatăl său. Cererea menţionată mai sus, a venit de altfel, în completarea unei alte cereri cu nr. 39707/19.09.2009, care de asemenea, a fost depusă în temeiul aceleiaşi legi, prin care s-a solicitat retrocedarea unei suprafeţe de teren situată în pct. Găvana-Valea Rea, printre care şi teren cu pădure. S-a arătat că pădurea este moştenită de la tatăl său, (...) din „bucata de pământ rural de la 1864”, fiind stăpânită ulterior de soţul său (...). Mai rezultă, conform cererii de la fila 105, că pârâta (...) - decedată, a mai formulat şi cererea cu nr. 52262/30.11.2005, prin care solicită tot, potrivit Lg. 247/2005, terenurile ce i-au fost preluate în mod abuziv de către fostul CAP Bascov şi care făcea parte din proprietatea tatălui său, (...), dar cererea se referă la terenuri ce au fost expropriate, potrivit Decretului 181/09.03.1967, în suprafaţă totală de 182.307,60 mp, dar şi construcţiile aflate pe teren. În susţinere, la toate cererile s-au depus înscrisuri doveditoare de către autoarea pârâţilor, precum şi acte de stare civilă prin care face dovada calităţii de moştenitoare a autorilor săi. Acesteia i se reconstituie dreptul de proprietate, şi în calitate de moştenitoare a defunctului (...), anterior Lg. 247/2005, dar pentru terenuri intravilane, pentru care s-au emis titluri de proprietate în anul 1995 de către CJFF Argeş, situate în Mun. Piteşti, cartier Găvana jud. Argeş, fapt care rezultă din masa succesorală cuprinsă în certificatul de moştenitor emis după decesul acesteia. De asemenea, acesteia i s-a mai reconstituit dreptul de proprietate în calitate de moştenitoare a defunctului (...) anterior apariţiei Lg. 247/2005, în baza Lg. 18/1991, în baza Lg. 169/1997, în baza Lg. 1/2000, pentru o suprafaţă de teren cu vegetaţie forestieră, în total 23,500 mp situate în Ocolul Silvic Piteşti, tarlaua 30, parcela 439, UP II, Ua 21 B, jud. Argeş, pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr. 3773/18.08.2003, cuprins de asemenea în masa succesorală rămasă de pe urma acesteia, a cărui moştenitori sunt pârâţii, persoane fizice. Cerere de reconstituire formulată de autoarea pârâţilor, potrivit Lg. 247/2005, a fost soluţionată favorabil cu privire la terenul cu vegetaţie forestieră solicitat ca diferenţă, prin Hot. nr. 159/2006 a CJFF Argeş, la propunerea CLFF Piteşti, aceasta fiind validată generic cu 0,6472 ha. Ulterior, acesteia i s-a emis de asemenea de către pârâta şi chemata în garanţie CJFF Argeş, titlul de proprietate nr. (...)emis de CJFF Argeş, pentru suprafaţa validată generic, din conţinutul căreia rezultă că punerea în posesie s-a făcut prin procesul verbal nr. 390/39708/07.12.2007, emis de CLFF PITEŞTI. Suprafaţa de teren cuprinsă în titlul de proprietate de 6.472 mp este situată în Ocolul Silvic Piteşti, tarlaua 31, parcela 484, UP II, jud. Argeş, fiind cuprinsă în masa succesorală rămasă de pe urma autoarei pârâţilor, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor, cu vecinătăţile: E- (...) şi alţii, V- (...), S- (...)şi alţii; N- (...), V- (...) E, punctul I din anexa I, la titlul de proprietate menţionat. În atare situaţie, este cert că toate terenurile pentru care s-au emis titluri de proprietate au intrat deja în circuitul civil, producând efecte juridice. Potrivit dispoziţiilor înscrise în art. 8 alin 3 din Legea 18/1991, aşa cum a fost modificat şi completat ulterior, stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate ce este de competenţa CJFF, în baza întregii documentaţii efectuate de comisiile comunale, orăşeneşti, municipale. Mai mult, art. 24 din legea 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere solicitate, arată că: (1) „reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferenţa dintre suprafaţa primită prin aplicarea Legilor Fondului Funciar şi cea avută în proprietate se face pe vechile amplasamente”, dar la art. 2 se exceptează reconstituirea pe vechile amplasamente terenurile atribuite foştilor proprietari cu respectarea prev. Lg. 18/1991, pentru care s-au eliberat titluri de proprietate sau procese verbale de punere în posesie; art. (3) arată că „pentru cazurile prev. la alin (2) punerea în posesie se va face pe alte terenuri situate în apropierea vechilor amplasamente, acceptate de proprietar „. În cazul de faţă, autoarei reclamanţilor i-a fost reconstituit dreptul de proprietate potrivit Lg. 247/2005 emiţându-i-se şi titlu de proprietate, care este actul prin care se finalizează activitatea autorităţilor publice special înfiinţate în vederea punerii în aplicare a legii menţionate, respectiv a CJ, care este autoritate publică administrativ jurisdicţională. Titlul de proprietate pentru terenurile cu vegetaţie forestieră, ce i-a fost emis şi care este cuprins şi în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, are o natură juridică complexă, conferită pe de o parte, atât de caracterul autorităţii emitente, acela de autoritate administrativă, cât şi de procedura specială administrativă de emitere a acestuia. Mai mult, titlul de proprietate pe care reclamantul Prefectul Judeţului Argeş şi intervenienta accesorie voluntară îl atacă are o natură juridică specială, datorită caracterului drepturilor ce decurg în favoarea persoanelor cărora le-a fost reconstituit dreptul de proprietate, în puterea legii, respectiv dreptul de proprietate cu toate prerogativele sale: posesia, folosinţa, şi dispoziţia. În speţă, se pune problema analizării valabilităţii şi legalităţii unui titlu de proprietate, care deja produce efecte juridice, invocându-se proprietatea publică a statului, cu privire a terenul – pădure retrocedat autoarei pârâţilor, drept pe care îl opune dreptului de proprietate privată, invocându-se totodată faptul că amplasamentul oferit se află în Pădurea Trivale. Aşadar, toată analiza legalităţii şi valabilităţii dreptului de proprietate retrocedat, presupune analizarea regimului juridic al terenului în litigiu, cu vegetaţie forestieră. Instanţa reţine că autoarei pârâţilor, persoane fizice, (...) i-a fost reconstituit legal dreptul de proprietate pentru diferenţa de teren cu vegetaţie forestieră de  6.472 mp, în calitate de fiică a defunctului (...), situată în (...), în tarlaua 31, parcela 484, UP II, UA %24 A, % 24B. La baza reconstituirii dreptului de proprietate au stat o serie de înscrisuri care se află depuse şi la dosar, respectiv cele două acte de vânzare cumpărare. Astfel, prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. (...), (...) a vândut bunicului pârâţilor, (...) o suprafaţă de 2 ha din moşia sa, dotală „Găvana – Valea Rea”, iar prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. (...) , (...)şi (...)au vândut de asemenea bunicului „una bucată de pământ rural de la 1864, situată în com. Găvana, sat. VALEA Rea, jud. Argeş, loc de fâneţe, cu stufăriş şi rezerve de tufan bătrân, în suprafaţă de 2 pogoane şi 16 prăjini”, cu vecinătăţile menţionate în act. Este de reţinut că terenurile nu provin de la (...), ci de la bunicul pârâţilor (...) , în al doilea act fiind vorba de o eroare materială, pentru că toate actele au fost semnate indubitabil de (...). Expertul cauzei, (...) a transpus actele vechi de proprietate, în raportul de expertiză efectuat în cauză, reţinând că într-adevăr dreptul de proprietate al pârâţilor respectiv a autoarei acestora nu s-a făcut pe vechiul amplasament, pentru că în pct. Valea Rea, s-au făcut anterior apariţiei Lg. 247/2005, reconstituiri ale dreptului de proprietate altor persoane îndreptăţite, printre care şi (...) , care a pusă în posesie de CLFF Bascov, (...) şi alţii, potrivit Lg. 18/1991. În schimb, expertul a arătat faptul că CLFF Piteşti nu a pus în posesie pe autoarea reclamanţilor nelegal, pentru că există Protocolul de predare –primire întocmit de către Ocolul Silvic Piteşti şi CL prin care, suprafaţa UA 24 A şi 24 B, a fost predată pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Instanţa reţine că într-adevăr la dosar există înscrisuri care atestă acest fapt, respectiv Preconferinţa a II-a de Amenajare a Ocolului Silvic Piteşti, care dau aviz favorabil de la toate forurile, excepţia făcând UA 26 A şi B UP II Trivale. Or, autoarea pârâţilor a fost pusă în posesie pe tarlaua 31, parcela 484, UP II, UA %24 A, % 24B. Prin urmare, stabilirea amplasamentului s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale şi administrative în vigoare la data punerii în posesie terenul nefiind exceptat de la reconstituirea dreptului de proprietate, intrând în circuitul civil. Se poate observa că terenul de care beneficiază în prezent pârâţii, persoane fizice trebuie analizat în raport de dreptul lor de proprietate ce există, cu toate prerogativele acestuia, încadrându-se în noţiunea de „bun” în sensul stabilit de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care se bucură de o protecţie specială şi care nu este de natură să fie prejudiciat de dreptul de proprietate publică a statului. Cu toate acestea, instanţa trebuie să facă o analiză a dreptului de proprietate publică invocat de reclamant şi intervenientă în raport de dreptul de proprietate privată reconstituit pârâţilor, dar şi a dreptului privat, ce provine de la bunicii acestora înainte de anul 1948, anul în care era valabilă Constituţia de la acea dată. Constituţia României în art.135 alin.4 enumeră bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, dar enumerarea acestora este strâns legată şi de domeniul privat al statului, nu însă şi obiectul proprietăţii particularilor. In ceea ce priveşte terenurile cu destinaţie forestieră cuprinse în enumerare, sunt, potrivit art.2 lit.d din Legea 18/1991: terenurile împădurite sau cele  care servesc nevoile de cultură, producţie, ori administrare silvică , terenurile destinate împăduririlor şi cele neproductive – stâncării, abrupturi, bolovănişuri, râpe, râvene, torenţi- dacă sunt cuprinse în amenajamentele silvice. Cu privire la regimul juridic al domeniului public se reţine că bunurile nu sunt alienabile ; ele pot fi date în administrarea regiilor autonome , ori instituţiilor publice închiriate sau concesionate, în schimbul unor redevenţe plătite de către concesionari; bunurile din domeniul privat al statului sunt alienabile, dacă prin lege nu se prevede altfel ( art.6 din Legea 18/1991). Este de reţinut că trebuie analizat în speţă şi cunoaşterea modului în care s-a născut şi dobândit proprietatea de stat invocată de către reclamant şi intervenienta în interes propriu pentru că se invocă că se deţine un titlu ulterior naţionalizării din 1948 a terenurilor cu vegetaţie forestieră M.U.F.B. Argeşelu Mijlociu, dată ulterioară când s-a întocmit amenajamentul silvic, atât U.A. 24 A  şi 24 B, fapt consemnat şi de expertul cauzei în raportul de expertiză efectuat în cauză care a concluzionat  că aceste două amenajamente corespund cu UP Trivale U.A. 19 Anexa 7 la Raportul de expertiză. Totodată, se reţine că terenul în litigiu nu face parte din Parcul Trivale care într-adevăr este exceptat de la retrocedare, potrivit Legii Fondului Funciar. Instanţa nu poate reţine că terenurile cu vegetaţie forestieră naţionalizate în anul 1948, deoarece în anul 1952 s-au aflat în posesia Statului respectiv Domeniul Public al acestuia, stabileşte că Statul are un drept de proprietate, exercitat prin dreptul de administrare dat intervenientei  în interesul reclamantului. Astfel, în timp ce Constituţia din 1866, prevedea în art.19 „proprietatea de orice natură, precum şi toate creanţele asupra statului sunt sacre şi inviolabile” ; Constituţia din anul 1923 renunţă la expresia ”sacră şi inviolabilă” şi statual în art.17 : „proprietatea de orice natură, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate”, şi preciza în alin.2: „autoritatea publică pe baza unei legi, este în drept a se folosi, în scop de lucrări de interes obştesc, de subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a dezdăuna pagubele aduse suprafeţei, clădirilor şi lucrărilor existente”. De asemenea, după ce punea principiul potrivit căruia „Nimeni nu poate fi expropiat decât pentru cauză de utilitate publică, şi după o dreaptă şi prealabilă despăgubire stabilită de justiţie” ( art.17 alin.3), aceeaşi Constituţie prevedea: „In afară de expropriere pentru căile de comunicaţie, salubritate publică, apărarea ţării şi lucrări de interes militar , cultural şi acelei impuse de interesele generale, directe ale statului şi administraţiilor publice , celelalte cazuri de utilitate vor trebui să fie stabilite prin legi votate cu majoritate de 2/3” (art.17 alin.5). In fine, Constituţia din anul 1938 prevedea în art.16 alin.2 : „Oricine poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui, după Normele prevăzute de lege”, iar în art.16 alin.4 stabilea :” Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică şi după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, stabilită de justiţie, conform legilor. Prin cauză de utilitate publică, la acea dată şi în anul 1948 data naţionalizării pădurilor neputându-se înţelege decât aceea care este de natură a folosi în acelaşi timp tuturor şi fiecăruia în mod actual ori eventual.” Constituţia actuală a României, adoptată în anul 1991 statuează, la rându-i în art.41 alin.1 : „Dreptul de proprietate , precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”. Nimeni nu poate fi expropriat- se arată în art.41 alin.4 din aceeaşi Constituţie – decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire” pentru ca în art.41 alin.5 să dispună : ” Pentru lucrări de interes general autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului , plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii”. In art.41 alin.6 Constituţie proclamă: „Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, sau obiceiului, revin proprietarului”. Se reţine aşadar, că încă din anul 1864, Codul Civil Roman – asemenea sursei sale de inspiraţie, Codul Civil Francez – a stabilit prin art.480 : „ Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege”. In atare situaţie, comparând dreptul de proprietate al statului creat după 1948, în mod  artificial, în 1952 când s-a întocmit amenajamente silvice  şi s-a emis Lege care a stabilit modul de administrare al terenurilor cu vegetaţie forestieră regim silvic, după Constituţia din 1948 şi după Naţionalizare, nu face altceva decât să limiteze şi să îngrădească dreptul de proprietate privată reconstituit potrivit Legii 18/1991 aşa cum a fost completată şi modificată prin Legea 247/2005. Mai întâi, limitările dreptului de proprietate publică  nu trebuie privite ca atingeri ale libertăţilor individuale, pentru că aceste reglementări sunt făcute tocmai pentru a determina exerciţiul normal al acestui drept, pentru ca art.5 din Legea 18/1991 enumeră care sunt bunurile din domeniul public, arătând că sunt scoase din circuitul civil. In ceea ce priveşte pe pârâţii persoane fizice se constată că acestora le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în mod legal în baza documentelor deţinute de la autorii săi, respectiv de la  bunicul (...), iar modul în care s-a stabilit amplasamentul terenului cu vegetaţie forestieră oferit, în conformitate cu art 24 din Legea 1/2000 , este legală, pentru că există avize favorabile din partea Ocolului Silvic Piteşti cu privire la puneri în posesie în tarlaua 31, Parcela 484 , U.P. II , făcând excepţie doar U.A. 26 A şi B, U.P. II Trivale. Nu se poate reţine culpa CMFF Piteşti şi CJFF Argeş cu privire la amplasamentul oferit, deoarece la data când el a fost pus la dispoziţie, terenul cu vegetaţie forestieră, ca amenajament a fost analizat de specialişti din cadrul intervenientei, în prezenţa tuturor membrilor Comisiei lor. Expertul (...) cu privire la terenul în litigiu a concluzionat că chiar dacă el nu reprezintă vechiul amplasament al bunicului pârâţilor persoane fizice, el a fost reconstituit ca proprietate celor îndreptăţiţi conform Legii 18/1991 , Legii 1/2000 şi Legii 247/2005. Mai mult, a concluzionat că terenul nu  a aparţinut statului înainte de 1948 , făcând parte din categoria pădurilor ţărăneşti că valoarea terenului forestier în litigiu este echivalentă cu valoarea terenului de pe vechiul amplasament, că în prezent este proprietate privată. Cu privire, la regimul juridic, expertul a concluzionat că, terenul cu vegetaţie forestieră în litigiu face parte  din grupa I a de protecţie şi  este supusă regimului silvic cu prevederile legale privitoare la tăieri în ceea ce priveşte această grupă funcţională de protecţie. Conform înscrisurilor depuse la dosar, există protocol de predare-primire încheiat între Ocolul Silvic Piteşti şi Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar astfel încât nu se poate spune că terenul în litigiu nu poate face parte din cele 3 situaţii de excepţii prev. de art. 34 din Legea 1/2000, astfel încât instanţa nu poate lua în consideraţie argumentele Prefectului jud. Argeş şi intervenientului în interes propriu. Este adevărat că, Curtea Constituţională a reţinut că Statul Român a deţinut terenuri cu vegetaţie forestieră şi înainte de anul 1950 , că dreptul de proprietate a statului asupra acestor terenuri nu poate fi afectat de legile de restituire, dar terenul în litigiu nu face parte din categoria acestor terenuri, pentru că Statul Român nu face dovada dreptului de proprietate anterior anului 1948. De asemenea, datorită faptului că terenul cu vegetaţie forestieră  a fost pus la dispoziţia CMFF Piteşti, cu avize favorabile din partea tuturor instituţiilor statului, ca urmare a analizării situaţiei juridice a acestuia, instanţa nu poate reţine că sunt aplicabile dispoziţiile din Codul Silvic, (Legea 26/1996 – art.16 teza a II a ) , în reglementarea actuală Legea nr.46/2008 – art.7 alin.1 numai pe motivul că amenajamentele silvice constituie baza cadastrului forestier, şi a titlului de proprietate al statului  pentru că el este creat ulterior Naţionalizării din 1948. Intervenienta a mai susţinut că există o Decizie a Curţii de Apel Piteşti din conţinutul căreia rezultă că înainte din anul 1948 Statul Român a deţinut terenuri cu vegetaţie forestieră, pentru că nu poate fi opozabilă în speţă, această hotărâre irevocabilă în contextul în care s-au analizat potrivit Legii speciale, Legea Fondului Funciar, dacă terenul poate fi pus sau nu la dispoziţia Comisiilor , emiţându-se ulterior Protocol de Predare – Primire. Dacă s-ar proceda astfel, s-ar ajunge la o privare de proprietate , a pârâţilor persoane fizice,  în raport de prevederile tezei a 2 a din art.1 al Protocolului I din CEDO: „ Din moment ce Convenţia protejează drepturi concrete şi efective este important să se analizeze dacă situaţia consumată nu echivalează cu expropriere de fapt”. O privare de proprietate în lumina normei menţionate mai sus, poate fi justificată numai dacă se demonstrează, în special, că ea a intervenit pentru un drept de proprietate al statului , pentru o cauză de utilitate publică, având un temei legal, pentru că orice ingerinţă trebuie să răspundă exigenţei de proporţionalitate. De aceea, Curtea Europeană reaminteşte mereu că trebuie menţinut un just echilibru între cerinţele de interes general ale Comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului; acest echilibru fiind distrus atunci când persoana în cauză ( pârâţii persoane fizice) suportă o sarcină specială şi exorbitantă ( PAR 78 Decizia Brumărescu I ). Instanţa  a  reţinut , că principiul restituirii în natură, care s-a făcut legal cum este şi în cazul autoarei pârâţilor, este consacrat de art.41 din Convenţie  iar Naţionalizarea pădurilor care a avut loc în 1948 este un fapt concret care nu poate fi negat. Potrivit jurisprudenţei Curţii, dispoziţiile art.1 al Protocolului 1, cer să existe „o legătură rezonabilă de proporţionalitate între măsura derogatorie a activării de proprietate, de la dreptul protejat şi scopul urmărit, funcţionând eficace un control minim asupra ”cauzei de utilitate publică”  invocată de stat , în special în domeniul naţionalizării, în baza unor criterii politice, economice şi sociale foarte diverse. Protocolul menţionat mai sus conţine 3 norme distincte: prima, cu caracter general, care enunţă principiul respectării proprietăţii; a doua se referă la privarea de proprietate, pe care o supune anumitor condiţii, şi a treia , priveşte reglementarea folosinţei bunurilor în conformitate cu interesul general, recunoscând statelor dreptul de a aplica legile pe care le consideră necesar. Potrivit Legii Fondului Funciar, instanţa apreciază că în speţă acţiunea formulată de reclamant şi susţinută de intervenientă, este neîntemeiată, pentru că nu se poate vorbi de un drept de proprietate al statului creat ulterior în 1952, după naţionalizare, nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art.III din Legea 247/2005, urmând a fi respins. Mai mult, nu se poate aduce atingere unor raporturi juridice deja create, ca urmare a eliberării titlului de proprietate de care beneficiază pârâţii  persoane fizice pentru că s-ar aduce un grav prejudiciu exercitării dreptului de proprietate deja stabilit, s-ar ajunge la insecuritatea acestora. Legea Fondului Funciar recunoaşte eficienţa titlurilor legal obţinute , sancţionând cu nulitate absolută numai titlurile care au fost obţinute cu încălcarea legii, de către persoane care nu erau îndreptăţite să beneficieze de dispoziţiile Legii 18/1991 sau pentru terenuri ce fac parte din domeniul public. Or, statul nu face dovada dreptului de proprietate publică asupra terenului în litigiu în raport cu dreptul de proprietate privată de care beneficiază în prezent pârâtul.”.

Împotriva acestei sentinţe a fost formulată calea de atac a recursului, cale admisă de Tribunalul Argeş – Secţia Civilă prin decizia nr. 3111/28.11.2012 hotărârea fiind casată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Pentru a se adopta această soluţie s-a reţinut că: „Recursul formulat de recurentul Statul Român prin Ministerul Finanţelor  Publice este fondat având în vedere că în cuprinsul raportului de expertiză  ( f.158-159 dosar fond) se arată că a fost identificată suprafaţa de 6472 mp teren cu vegetaţie forestieră din UA 24 A%, 24 B% aşa cum sunt prevăzute în titlul de proprietate nr. 136567/2008 ,constatându-se că acesta a făcut parte din pădurea de stat, conform amenajamentului silvic din 1952 şi anume M.U.P.B.Argeşelul Mijlociu –Regiunea Piteşti ,această suprafaţă fiind  cuprinsă în U.A. 19 U.P.Trivale. De asemenea, expertul a constatat prin  transpunerea în  teren a înscrisului care atestă dreptul  de proprietate  al părţilor că,  reconstituirea dreptului  de proprietate pentru autoarea  pârâţilor – persoane fizice şi anume (...) nu s-a realizat pe vechiul amplasament . Ca urmare, faţă de situaţia de fapt  stabilită de probele administrate în cauză reiese că instanţa de fond a interpretat eronat disp.art.11 alin.2 din Legea. 213/1998 potrivit cu care  actele juridice  încheiate cu încălcarea prevederilor alin.1 privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută. Mai mult , înscrisurile prezentate  la instanţă de către Direcţia Silvică Argeş evidenţiază  faptul că terenul atribuit pârâtei (...) face  parte din terenul proprietate de stat şi nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate . Recursul formulat de Instituţia Prefectului  şi recursul formulat de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva  sunt identice din punct de vedere al formei şi fondului  în care au fost prezentate , astfel că sunt analizate împreună şi  au fost  constatate fondate pentru următoarele considerente : Prin acţiunea principală s-a solicitat de către reclamanta Instituţia Prefectului  constatarea  nulităţii  absolute a titlului de proprietate nr. 13657/2008 emis de  Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, iar  în cuprinsul acesteia este arătat amplasamentul din  UP 11 Trivale, situat în Ocolul Silvic Piteşti, fără a  se prezenta alte elemente de individualizare a suprafeţei ,respectiv mărime şi dimensiuni, vecinătăţi ,etc. faţă  de care nu se realizează  o  transpunere  corespunzătoare în teren a  înscrisului de evidenţă primară. Totodată, se constată că în nota de la filele 36-42  emisă de  Ministerul Agriculturii , Pădurilor şi Dezvoltării Rurale  se menţionează ca moştenitoare  (...) după autorul (...) , iar în declaraţia de la fila 113,  precum şi  în actele din 1937-1939  se menţionează  ca autor (...)  Gheorghe . Ca urmare se  va stabili dacă (...) şi (...) sunt una şi aceeaşi persoană. De asemenea, se constată că raportul de expertiză efectuat  în cauză nu a răspuns în totalitate  obiectivelor stabilite de instanţă şi  mai mult decât atât  instanţa de fond  în  mod eronat a  respins obiecţiunile la raportul de expertiză ca fiind neîntemeiate .Aceste obiecţiuni cuprind aspecte  determinate de necesitatea de a transpune în teren suprafaţa de  vegetaţie forestieră  pornind de la numerotarea iniţială a parcelelor din M.U.F.B.  Argeşelul Mijlociu  pentru a se  stabili măsura  în care se poate regăsi  în titlul de proprietate ; să poziţioneze  suprafaţa de  6472 mp  pe hartă comparativ cu suprafaţa de pădure deţinută de stat , pentru a se observa dacă se află în interiorul perimetrului  deţinut de stat sau nu ; să transpună parcelele  care au aparţinut statului  înainte de anul 1950  şi să se precizeze  dacă suprafaţa în litigiu  se situează sau nu în interiorul suprafeţei deţinută de stat. În analiza legalităţii emiterii titlului de proprietate pentru pârâţii persoane fizice  urmează să se  aibă în vedere  şi  Decizia  605/28.04.2009 a Curţii Constituţionale  prin care s-a declarat neconstituţional art. 24 alin.1 ind. 2  ,alin.1 ind. 4  şi alin3 din Legea 1/2000 , situaţie în care  nu mai este permisă punerea în  posesie  pe alte terenuri decât vechiul amplasament. Procesul de naţionalizare  care a inclus şi pădurile s-a realizat în 1948  ,astfel că este evident că  în 1952 terenul făcea parte din proprietatea  statului  . Cu toate acestea  trebuie să se stabilească dacă şi anterior anului 1948 , terenul pentru care a fost  eliberat titlul de proprietate pârâtei a aparţinut  statului . Faţă de cele reţinute, urmează să se dispună în raport de disp.art. 312 pct.3 teza a II a C.pr.civ. admiterea recursului,  casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru refacerea raportului de expertiză urmând a se avea în vedere şi  obiecţiunile formulate de către recurenţii – reclamanţi  la fila 184, urmând a se stabili dacă terenul în litigiu  aparţinea în proprietatea statului şi anterior anului 1948  ,dar şi identificarea terenului în litigiu în raport de elementele arătate mai sus .”.

În faţa instanţei de fond, raportat la conţinutul deciziei de casare, la termenul din 11.09.2013 s-a dispus administrarea probei cu expertiză tehnică.

La termenul de judecată din data de 05.02.2014, neexistând obiecţiuni la completarea raportului de expertiză, s-au formulat concluzii asupra fondului cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 1234 din data de 12.02.2014, pronunţată de Judecatoria Pitesti a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI ARGEŞ, în contradictoriu cu pârâţii: COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR PITEŞTI; COMISIA JUDEŢEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEŞ; (...); (...); (...); (...); (...); STATUL ROMÂN, prin Ministerul Finanţelor Publice.

A fost respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Argeş.

A fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii persoane fizice.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Din înscrisurile depuse de pârâta comisie locală în primul ciclu procesual se reţine că, la data de 19.09.2005 a fost formulată cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de către numita (...) (fila 102), în ceea ce priveşte o suprafaţă de teren cu vegetaţie forestieră.

Cererea de mai sus a fost validată de către C.J.F.F. Argeş prin hotărârea cu nr. 159/2006, pentru o suprafaţă de 0,6472 ha. (fila 99).

Ulterior comisia locală a emis procesul – verbal de punere în posesie cu nr. 390/39708/07.12.2007 (fila 100), prin care s-a realizat punerea în posesie a petentei pentru suprafaţa de 0,6472 ha. în tarlaua 31, parcela 484, U.P. II, U.A. %24A şi %24B, cu vecinii: N – (...) , (...) , (...) şi (...) ; E – (...) ş.a.; S – (...) ş.a.; V – (...) şi (...)

La data de 22.01.2008 a fost emis şi titlul de proprietate cu nr. 136567 de către C.J.F.F. Argeş (fila 89).

Raportat şi la îndrumările din decizia de casare şi probele administrate se reţine că motivele de nulitate invocate de reclamantă sunt neîntemeiate.

Astfel, dovada dreptului de proprietate în cadrul reconstituirii se putea face conform disp. art. 6, alin. 11 şi 12 din Lg. 1/2000 (forma în vigoare la nivelul anului 2006 – validarea emisă de comisia judeţeană), respectiv: „(1^1) Titlurile de proprietate obţinute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 şi existenţa liberă a vechilor amplasamente fac dovada absolută a proprietăţii, obligând comisiile de fond funciar să procedeze la validarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate. (1^2) Consemnările efectuate între anii 1945 şi 1990 în registrele agricole, cererile de intrare în fostele cooperative agricole de producţie, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoţite de titlurile de proprietate, au valoare declarativă cu privire la proprietate.”.

S-a observat că autoarea pârâţilor persoane fizice a depus atât titlurile de proprietate anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, respectiv actele de vânzare din 13.01.1937 şi 26.03.1942 (filele 107-110), cât şi consemnările efectuate între anii 1945 şi 1990 în arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, respectiv Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole (B.A.P.) din anul 1948 (fila 111).

Din acest din urmă act rezultă că numitul (...) era înscris ca deţinând în proprietate suprafaţa de 2,9972 ha. teren cu vegetaţie forestieră.

În cele două contracte de vânzare – cumpărare este menţionat ca şi cumpărător numitul (...), însă raportat şi la B.A.P. instanţa reţine că în aceste acte s-a strecurat o eroare cu privire la numele său, respectiv în loc de (...) s-a menţionat numai (...) .

În cazul în care cumpărătorul ar fi fost numitul (...) acesta ar fi fost menţionat în B.A.P., iar nu autorul pârâţilor persoane fizice.

În mod evident (...) şi (...) sunt una şi aceeaşi persoană, apreciere la care a ajuns şi C.L.F.F. Piteşti în procedura validării.

De asemenea, în dovedirea dreptului de proprietate în procedura impusă de Lg. 18/1991 modificată, chiar dacă s-ar elimina cele două acte de vânzare, autoarea pârâţilor a reuşit a proba dreptul de proprietate prin menţiunile din B.A.P.

Mai mult, se observă că la data de 30.11.1939 s-a emis de către Primarul fostei comune Găvana certificatul de la fila 124 prin care s-a arătat că dl. (...) este tatăl numitei (...) .

Astfel, nu se poate reţine susţinerea petentei cum că s-a beneficiat de reconstituire de către o persoană care nu era moştenitoare a autorului.

În ceea ce priveşte secundul motiv de nulitate invocat, raportat la proba cu expertiză tehnică administrată în al doilea ciclu procesual se reţine că nu este întemeiat.

Astfel, expertul numit în cauză, (...) , în urma deplasărilor, a înscrisurilor, a măsurătorilor şi a explicaţiilor părţilor a concluzionat cum că:

•parcelele care au aparţinut statului înainte de 1950 (de la 23 la 30) şi care s-au renumerotat în M.U.F.B. Argeşelul Mijlociu (au devenit parcelele 2-4, 8-18) nu se suprapun cu terenul pentru care s-a beneficiat de reconstituire (nu se află în perimetrul deţinut de stat înainte de 1948) – fila 34;

•suprafaţa de 6.472 mp. nu a aparţinut statului anterior anului 1948;

•protocolul cu nr. 10240/20.02.2007 se referă la terenul în litigiu;

•din actele de la filele 107-110 dosar iniţial nu se poate localiza vechiul amplasament, iar raportat la declaraţia numitului (...) (la a doua deplasare în teren) vechile amplasamente din cele două acte de vânzare s-au retrocedat deja numiţilor (...) şi (...) , nemaifiind libere în prezent – fila 47.

Rezultă, că nici susţinerea privind atribuirea în proprietate prin titlul contestat a unui teren ce ar fi aparţinut statului anterior anului 1948 nu este întemeiată, iar vechiul amplasament al terenului din cele două acte de vânzare nu poate fi identificat cu exactitate; amplasamentele precizate de pârâtul (...) nu mai erau libere la momentul reconstituirii.

S-a reţinut şi că reclamanta în calitatea sa avea obligaţia de a proba cum că vechile amplasamente ale terenurilor deţinute de autorul iniţial (...) ar fi libere, iar nu pârâţii, raportat la disp. art. 1169 din C.civ. de la 1864.

Observând că nici unul dintre motivele de nulitate invocate de reclamantă nu este întemeiat, s-a respins acţiunea, raportat la concluziile de mai sus şi disp. legale menţionate.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs  reclamanta INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI ARGES şi de intervenienţii  STATUL ROMÂN , REGIA NATIONALA A PADURILOR - ROMSILVA  prin Direcţia Silvică Argeş, recurs înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş la data de  19-03.2014 sub nr.9439/280/2009*

Intervenientul STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanţelor Publice,  invocă  nulitatea prev de art. 304  pct. 9 C.pr.civ. în sensul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei  legal ori a fost  dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii .

La pronunţarea acestei  hotărâri , instanţa de  fond nu a  ţinut cont  şi de decizia nr. 605/28.04.2009 a Curţii Constituţionale  prin care s-a declarat neconstituţional  art. 24 alin1 ind.2 ,alin.1 ind.4 şi alin.3 din Legea nr.1/2000  situaţie în care nu mai este permisă  posesie pe alte terenuri decât vechiul amplasament  , recomandare făcută de Tribunalul Argeş prin decizia nr. 31111/28.11.2012.

Recurenta reclamantă INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI ARGES consideră hotărârea pronunţată  că este lipsită de temei legal ş ia fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii .

Instanţa de fond în rejudecare nu a ţinut cont de dispoziţiile constituţionale privind regimul juridic al proprietăţii publice şi  a nesocotit disp.art. 24 din Legea 1/2000 care a arătat  în  mod expres situaţiile în care reconstituirea se poate face pe alte amplasamente  pentru  terenurile cu vegetaţie forestieră şi nu a avut în vedere cauza de nulitate invocată de recurentă ,art. III alin.1 lit. a , sub punctul VI  din Legea 169/1997.

În ceea ce priveşte  susţinerile în rejudecare raportate la expertiza efectuată  de expert (...) cum că nici susţinerea  privind  faptul că atribuirea în proprietate  prin titlul  contestat  a unui teren ce a aparţinut statului anterior anului  1948  nu este întemeiată, iar vechiul amplasament  al terenului nu poate  fi identificat  cu exactitate şi că amplasamentele precizate de pârâţi nu  mai erau  libere la momentul reconstituirii se apreciază că actele  doveditoare ale dreptului de proprietate depuse , în speţă contractele de vânzare cumpărare aflate la dosar  şi copia extra de la Arhivele Statului - Recensământul din anul 1948  nu au fost transpuse  şi evidenţiate  în teren în  vederea stabilirii categoriilor de folosinţă şi amplasamentelor corespunzătoare , face care duce la  încălcarea prevederilor art. 5  lit. c, art.10 alin.1 şi art.39 alin.1,2 şi 4 din regulamentul  privind procedura de constituire ,atribuţiile  şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra  terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate precum şi punerea în posesie a proprietăţilor , aprobat prin HG nr. 890/2005 cu modificările şi completările ulterioare.

Recurenta REGIA NATIONALA A PADURILOR - ROMSILVA  prin Direcţia Silvică Argeş  consideră că hotărârea  este  lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii .

Instanţa de fond în rejudecare nu a ţinut cont de dispoziţiile constituţionale privind regimul juridic al proprietăţii publice şi  a nesocotit disp.art. 24 din Legea 1/2000 care a arătat  în  mod expres situaţiile în care reconstituirea se poate face pe alte amplasamente  pentru  terenurile cu vegetaţie forestieră şi nu a avut în vedere cauza de nulitate invocată de recurentă ,art. III alin.1 lit. a , sub punctul VI  din Legea 169/1997.

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate,văzând şi disp.art.304 ind. 1 C.pr.civ. în raport de actele şi lucrările dosarului,tribunalul  constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente de fapt şi de drept : 

Tribunalul va răspunde criticile formulate de către recurenţi prin prisma  unor considerente comune  avind in vedere  faptul că recursurile declarate de către celei trei părţi cuprind critici de recurs comune.

Tribunalul constată că prin respingerea cererii principale  instanţa de fond a pronunţat o hotărâre judecătorească legală şi temeinică .

Obiectul cererii de chemare în judecată priveşte  acţiunea privind declararea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr.(...)emis de C.J.F.F.Argeş , iar motivele privind nulitatea absolută a titlului de proprietate  constau în faptul că,  regimul juridic al terenurilor este unul cu vegetaţie forestieră , iar reconstituirea s-a  făcut fără respectarea şi identificarea vechiului amplasament al foştilor proprietari şi fără a se face dovada faptului că vechiul amplasament este ocupat de către alte persoane în condiţiile legii, iar pe de altă parte terenul pentru care s-a  realizat punerea în posesie este proprietatea Statului Român, iar acesta face parte din domeniul public al statului .  Aceste susţineri se găsesc şi în cererea de intervenţie accesorie formulată de Regina Naţională a Pădurilor .

Tribunalul constată că  dreptul  pârâţilor la reconstituirea dreptului de proprietate  potrivit Legii 247/2005  şi potrivit Legii 1/2010 nu a fost contestat de către recurenţii în cauză , fiind cuprinse critici doar în ceea ce priveşte îndreptăţirea la reconstituirea dreptului de proprietate pentru amplasamentul pentru care s-a emis titlul de proprietate nr. (...),  fiind facute referiri doar de catre recurentii Romsilva si Institutia Prefectului Arges,  in ceea ce priveste numele autorului , respectiv (...)si (...).

 Oricum instanta de fond a stabilit corect ca  dreptul de proprietate este dovedit cu actele de vânzare din 13.01.1937 şi 26.03.1942  cât şi consemnările efectuate între anii 1945 şi 1990 în arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, respectiv Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole (B.A.P.) din anul 1948 (fila 111), iar din acest din urmă act rezultă că numitul (...) era înscris ca deţinând în proprietate suprafaţa de 2,9972 ha. teren cu vegetaţie forestieră. Totodata in cele două contracte de vânzare – cumpărare este menţionat ca şi cumpărător numitul (...), însă raportat şi la B.A.P. instanţa reţine că în aceste acte s-a strecurat o eroare cu privire la numele său, respectiv în loc de (...) s-a menţionat numai (...) .

 Asadar in cazul în care cumpărătorul ar fi fost numitul (...) acesta ar fi fost menţionat în B.A.P., iar nu autorul pârâţilor persoane fizice.

Tribunalul constată că, validarea dreptului de proprietate  s-a realizat prin Hot. nr. 159/2006  la propunerea C.L.F.F.Piteşti pentru suprafaţa de 0,6472 ha  , iar punerea în posesie s-a realizat prin procesul verbal nr. 390/39708/07.12.2007  emis de către C.L.F.F.Piteşti .

Tribunalul constată că  suprafaţa de teren cuprinsă în titlul de proprietate este de. 6472 mp  şi este situată în ocolul Silvic Piteşti , tarlaua 31, parcela 484 UP II  jud. Argeş, iar aceasta aşa cum rezultă din expertiza întocmită în cauză nu reprezintă vechiul amplasament al autorului intimaţilor.

 Expertul cauzei in rejudecare a stabilit ca parcelele care au aparţinut statului înainte de 1950 (de la 23 la 30) şi care s-au renumerotat în M.U.F.B. Argeşelul Mijlociu (au devenit parcelele 2-4, 8-18) nu se suprapun cu terenul pentru care s-a beneficiat de reconstituire (nu se află în perimetrul deţinut de stat înainte de 1948) – fila 3, iar suprafaţa de 6.472 mp. nu a aparţinut statului anterior anului 1948, iar protocolul cu nr. 10240/20.02.2007 se referă la terenul în litigiu.

Pe de altă parte , terenul cu privire la care s-a emis prezentul titlu de proprietate nu a aparţinut statului înainte de anul 1948, iar ulterior trecerii pădurilor în proprietatea statului şi faţă de dispoziţiile constituţionale ulterioare , dreptul de proprietate era unul singur, proprietatea era publică  , iar aceasta aparţinea statului  , iar potrivit înscrisurilor de la dosar  rezultă că  într-adevăr la momentul emiterii titlului de proprietate terenul face parte din domeniul public al  statului.

Potrivit concluziilor din completarea la raportul de expertiza intocmit de expertul (...) , s-a identificat vechiul amplasament al terenului raportat la contractul de vinzare cumparare nr. (...), avind in vedere si declaratia piritului (...), iar acest teren este atribuit prin reconstituire altor terte persoane, iar fata de aceste concluzii de stabilire a amplsamentului  reclamanta, intervenienta si Statul roman nu a formulat obiectiuni.

Faţă de împrejurarea că există un Protocol de predare - primire încheiat între Ocolul Silvic Piteşti şi Comisia locală de fond Funciar Piteşti faţă de împrejurarea că  anterior  preluării imobilului de către stat, terenul face parte din categoria  terenurilor ţărăneşti şi faţă de împrejurarea că reconstituirea pe vechiul amplasament nu se mai poate realiza, retinind concluziile raportului de expertiza intocmit la judecatorie se impune aşadar, respingerea recursurilor ca nefondate .

În cazul terenurilor forestiere reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechiul amplasament conform art. 24 din Legea 1/2000  ,iar  la momentul la care  pârâţii au fost puşi în posesie erau reglementate trei situaţii de excepţie în care fostul proprietar putea fi pus în posesie pe un teren cu vegetaţie forestieră  pe un alt amplasament (  art. 24 alin.1  ind. 2 , alin-.1 ind. 3 şi alin.2  ) , iar pârâţii persoane  fizice se găsesc in situatia in care  pe vechiul amplasament asa cum acesta s-a identificat, iar partile interesate nu au formulat obiectiuni,  s-au facut reconstituiri ale dreptului de proprietate altor terte persoane.

Prin urmare nu se poate retine  ca instanta de fond nu a tinut seama de efectele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 605/28.04.2009.

 Pe  de alta  parte procedura de reconstituire a dreptului de roprietate a fost urmata conform legii, iar comisia  judeteana de  fond funciar a procedat la validarea dreptului de proprietate, protocolul cu nr. 10240/20.02.2007  refrindu-se  la terenul în litigiu, astfel ca statul prin autoritatile sale nu pot sa-si invoce propria culpa in apararea drepturilor sale, atita vreme cit acestia au procedat la reconstituirea dreptului de proprietate.

Totodata trebuie avut in vedere ca in cauza Toşcută şi alţii c. României, Curtea a reţinut că anularea titlurilor de proprietate emise în baza legilor fondului funciar, se analizează ca o privare de proprietate aşa cum aceasta este definită prin cea de-a doua frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1, aşa încât, anularea va fi permisă numai dacă este prevăzută de lege, urmăreşte un scop legitim şi păstrează un just echilibru între interesul general al comunităţii şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale individului.

Astfel anularea titlului de proprietate după mai mulţi ani de la data eliberării, indiferent că este vorba despre aplicarea legislaţiei specifice privind repararea nedreptăţilor comise de un fost regim sau despre atribuirea ori vânzarea unui bun de către autorităţi în temeiul dispoziţiilor legale de altă natură, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat întotdeauna în considerare, ca un criteriu esenţial în examinarea proporţionalităţii privării, problema responsabilităţii părţilor în neregula sancţionată prin anularea titlului şi caracterul esenţial sau, din contră, mai degrabă minor al acestei nereguli (a se vedea, printre altele şi mutatis mutandis, Velikovi şi alţii împotriva Bulgariei, nr. 43278/98, 45437/99, 48014/99, 48380/99, 51362/99, 53367/99, 60036/00, 73465/01 şi 194/02, 15 martie 2007, § 186; Gashi împotriva Croaţiei, nr. 32457/05, 13 decembrie 2007, § 33-40, , Ichim împotriva României, nr. 164/02, 10 martie 2009, § 38, , Toşcuţă şi alţii împotriva României, nr. 36900/03, 25 noiembrie 2008, § 38 şi Ciovică împotriva României, nr. 3076/02, 31 martie 2009, § 92). De asemenea s-a mai reţinut (Ion Constantin împotriva României, nr.38515/034.05.2010, § 37) că chiar dacă autorităţile competente şi-au îndeplinit obligaţia de reconstituire a dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991, această împrejurare nu poate să le exonereze pe acestea de orice responsabilitate ulterioară privind atingerile aduse dreptului persoanei în cauză, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1, imputabile propriilor lor acţiuni. De asemenea s-a mai reţinut ( Toşcută împotriva României, § 38; Ioan Constantin împotriva României, § 45) că pentru a nu exista o privare de proprietate este necesar ca anularea actelor de reconstituire să fie dublată de acordarea unei indemnizaţii beneficiarului actului de reconstituire/constituire, inclusiv a unui teren echivalent. Totodată s-a mai statuat ( Toşcută împotriva României, § 37; Ichim împotriva României, § 34) că este de competenţa comisiei locale de fond funciar de a verifica dacă toate cerinţele prevăzute de lege, inclusiv cele de ordin procedural, erau îndeplinite pentru a se dispune emiterea actelor de reconstituire ale dreptului de proprietate. În schimb, s-a decis (Elena şi Mihai Toma împotriva României, 16563/03, decizia de inadmisibilitate din 12 ianuarie 2010, § 27) că nu există o privare de proprietate, atunci când emiterea nelegală a unui titlul de proprietate s-a datorat unei culpe a beneficiarului, care nu a realizat o informare corectă a autorităţilor, omiţând să aducă la cunoştinţa acestora anumite împrejurări, care erau de natură a afecta legalitatea actului de reconstituire. Totodată în cazul în care acţiunea în nulitate este formulată de o persoană fizică interesată, atunci responsabilitatea Statului nu mai este, în principiu, angajată, astfel că anularea titlului de proprietate, cu respectarea garanţiilor procesuale, nu mai reprezintă o privare de proprietate (Ciovică împotriva României, §92-93).În plus, nu se poate reţine că aceste hotărâri ale Curţii Eurepene a Drepturilor Omului menţionate privesc doar cauzele în care au fost pronunţate. Astfel deşi declarative şi cu efecte inter partes , hotărârile instanţei europene au fost considerate, totuşi, întotdeuna că depăşesc cu mult situaţia din cauzele soluţionate prin adoptarea lor şi că sunt de natură să creeze nu numai obligaţia de a le executa prin asigurarea repunerii reclamantului în situaţia anterioară procedurii încălcării dreptului său garantat de Convenţie, dar şi prin impunerea obligaţiei statelor contractante de a adopta măsuri de ordin general, pe plan legislativ ori prin modificarea jurisprudenţei instanţelor naţionale sau a unor practici de ordin administrativ, spre a se ajunge la realizarea standardelor impuse de Convenţie în cadrul asigurării ordinii publice europene. În acest sens, s-a reţinut de instanţa europeană (CEDH, 18 ianuarie 1978, Irlande c.Royaume-Uni, Serie A nr.25, p.158) că „  hotărârile sale au nu numai rolul de a soluţiona cauzele cu care ea a fost sesizată, ci şi pe acela ca, pe un plan mai larg, să clarifice, să salvgardeze şi să dezvolte normele Convenţiei, contribuind astfel la respectarea,de către State, a angajamentelor pe care acestea şi le-au asumat în calitatea lor de părţi contractante.

In temeiul art. 312 Cpr civ se vor respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile formulat de  reclamanta INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI ARGES şi de intervenienţii  STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanţelor Publice, REGIA NATIONALA A PADURILOR - ROMSILVA  prin Direcţia Silvică Argeş,  împotriva sentinţei civile nr.1234 din data de 12.02.2014, pronunţată de Judecatoria Pitesti în dosarul nr.9439/280/2009*, intimate-pârâte fiind COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR PITESTI, COMISIA JUDEŢEANĂ  DE FOND FUNCIAR ARGES, (...); (...); (...); (...); (...). Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 18 Iunie 2014.

OPINIE SEPARATĂ:

Apreciez că în cauză se impunea admiterea recursurilor, modificarea sentinţei civile recurate şi admiterea cererii principale formulată de reclamanta INSTITUŢIA PREFECTULUI ARGEŞ, a cererii de intervenţie accesorie formulată de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi a cererii de chemare în garanţie formulată de intimaţii pârâţi pentru următoarele considerente:

Potrivit art.5 alin.2 din Legea nr.18/1991, terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, ele putând fi introduse în circuitul civil numai în măsura în care, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public, dispoziţii similare fiind cuprinse şi în art. 136 alin. (4) teza I din Constituţia României, republicată, art. 11 din Legea nr. 213/1998, şi art. 1844 din Codul civil.

Astfel cum a reţinut şi tribunalul, în opinie majoritară, terenul ce formează obiectul litigiului face parte din domeniul public al statului, fiind enumerat în mod expres printre bunurile prevăzute limitativ în cuprinsul Anexei 1 pct.I subpct.4 din Legea nr.213/1998, şi fiind componentă a pădurii aflate în proprietatea statului, ca urmare a măsurilor de naţionalizare din 1948, susţinerile intimaţilor pârâţi potrivit cărora nu s-a dovedit acest aspect neputând fi primite.

Faţă de acest regim juridic special al acestui bun, devin incidente dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care stipulează că trecerea din domeniul public în domeniul privat se face prin hotărâre a Guvernului sau a consiliului local, daca prin Constituţie sau prin lege nu se prevede altfel.

Niciuna dintre legile fondului funciar nu prevede o situaţie derogatorie, în sensul că trecerea imobilelor din domeniul public în cel privat să se realizeze altfel decât potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

Criticile comune ale recurenţilor vizează tocmai caracterul inalienabil al terenului cu privire la care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al pârâţilor persoane fizice, astfel încât acesta nu putea forma obiectul legilor fondului funciar.

Chiar în considerentele Deciziei nr. 23/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a soluţionat recursul în interesul legii formulat, ce se aplică prin analogie, s-a stabilit că nu se poate recunoaste comisiei judetene competenta de a dispune trecerea din domeniul public in domeniul privat a terenurilor, comisia neputandu-se substitui puterii executive in ceea ce priveste competenta exercitarii atributiilor stabilite de Legea nr. 213/1998, sanctiunea nerespectarii competentei si a procedurii de dezafectare a terenurilor din domeniul public si de trecere a acestora in domeniul privat fiind expres prevazuta de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, respectiv nulitatea absoluta.

Cum nu a fost depus la dosarul cauzei actul administrativ în temeiul căruia, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, s-a procedat la trecerea din domeniul public în cel privat a acestui teren, Protocolul încheiat la data de 15.11.2006 între Ocolul Silvic Piteşti şi Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti nefiind de natură a produce nici un efect juridic în măsura în care nu este precedat de dezafectarea acestui teren din domeniul public, iar Ocolul Silvic Piteşti nu are competenţa de a emite vreun act administrativ în acest sens, se impune constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr.(...)emis de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş pe numele pârâţilor persoane fizice, ca act subsecvent.

O asemenea măsură nu este de natură a aduce atingere dreptului de proprietate privată în sensul art.1 Protocolul I din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care acţiunea în anulare a fost introdusă la scurt timp după emiterea titlului de proprietate, reconstituirea nu s-a realizat pe vechiul amplasament, deţinut de autorul pârâţilor, acestea putând primi o altă suprafaţă de teren, aflată la dispoziţia comisiei locale, iar interesul general impune, faţă de specificul terenului (pădure), ca acesta să rămână în proprietatea publică a statului.

Astfel, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, în Cauza Viasu impotriva Romaniei (Cererea nr. 75.951/01, Hotararea din 9 decembrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009), a statuat că, pentru a se elimina echivocul situatiilor juridice incerte, trebuie sa se aprecieze, de către instanţa de judecată, daca justul echilibru ce trebuie pastrat intre protectia drepturilor fostilor proprietari si cerintele interesului general nu a fost distrus prin aceea ca persoanele indreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor au suportat o sarcina disproportionata si excesiva prin neexecutarea creantei privind restituirea bunului sau a creantei in despagubire, sarcină care, în cazul concret, se apreciază că nu are un caracter disproporţionat.

Domenii speta

Spete similare