Desființarea instituției publice. Funcţionar public eliberare din funcție. Condiţii

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013

- Legea nr. 188/1999

Legiuitorul, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 a urmărit desființarea Gărzii Financiare şi preluarea activităţii Autorităţii Naţionale a Vămilor de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, fiind reglementat modul în care se face preluarea.

Aceste aspecte rezultă în mod clar din dispoziţiile art. 1 şi art. 19 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013.

În vederea aplicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, Curtea constată că autoritatea pârâtă trebuia să ţină seama de dispoziţiile art. 19 alin. (3) din acest act normativ, conform cărora „eliberarea din funcţie a personalului se va realiza cu respectarea procedurilor prevăzute de lege pentru fiecare categorie de personal.”

Curtea reţine că în cuprinsul actelor a căror anulare se solicită se face trimitere la prevederile art. 97 ali1 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. a), alin. (2), (3), (4), (6) şi art. 103 din Legea nr. 188/1999.

Din analiza prevederilor legale anterior menţionate rezultă că şi în cazul încetării activităţii instituţiei publice, dacă nu există funcţii publice vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii sau instituţiei publice, autoritatea sau instituţia publică are obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în perioada de preaviz lista funcţiilor publice vacante iar în ipoteza în care ar exista o funcţie publică vacantă corespunzătoare, astfel identificată în perioada de preaviz, funcţionarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere .

Cu privire la obligaţia stipulată la art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, Curtea constată că prin Decizia nr. 12/18.04.2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţând o hotărâre pentru dezlegarea unei chestiuni de drept a statuat că dispoziţiile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 se aplică în ambele situaţii reglementate de art. 99 alin. (1) lit. a) din aceiaşi lege, respectiv când autoritatea sau instituţia publică  şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate. În cuprinsul deciziei precizate se arată că textul legal nu face nici o distincţie între cele două situaţii reglementate la art. 99 alin. (1) lit. a) astfel încât nici interpretul nu o poate face iar obligaţia autorităţii sau instituţiei publice, în cazul inexistenţei unei funcţii vacante corespunzătoare, vizează ambele situaţii, respectiv atât cazul în care eliberarea din funcţie s-a datorat încetării activităţii sau instituţiei publice, cât şi în cazul în care aceasta s-a mutat în altă localitate, iar funcţionarul nu este de acord să o urmeze.

Împrejurarea că lista funcţiilor publice vacante ar fi fost comunicată responsabilului cu publicarea pe sit-ul instituţiei publice pârâte, fără o dovadă concretă care să probeze îndeplinirea în fapt şi nu doar formal a obligaţiei pârâtei în sensul de a analiza lista funcţiilor publice vacante nu echivalează cu îndeplinirea obligaţiei prevăzută în art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999. Fără o analiză a unei liste a funcţiilor publice vacante pârâta nu şi-ar fi putut îndeplini niciodată obligaţia de identifica în perioada de preaviz dacă există sau nu vreo funcţie publică vacantă corespunzătoare care să permită funcţionarului public să fie transferat în interesul serviciului sau la cerere.

Prin neîndeplinirea în concret a obligaţiilor prevăzute în art. 99 alin. (6) din actul normativ anterior menţionat pârâta a afectat statutul reclamanţilor şi garanţiile dreptului la muncă.

(Secţia contencios administrativ şi fiscal, Decizia civilă nr. 2159 din 21 iunie 2016 , judecător dr. D.D.-P.)

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 13.02.2014, reclamanții R.P., T.F.I., B.R.C., D.I., Ş.C.A., C.S.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care sa se dispună anularea acte administrative emise de către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, respectiv, de către fosta Garda Financiară - Comisariatul General-din subordinea acestei Agenţii, respectiv Decizia nr. 1567 din 23.09.2013 privind eliberarea lui  R.P. din funcţia publică de execuţie de comisar clasa I, gradul profesional superior în cadrul Gărzii Financiare - Secţia judeţeană Timiş; Decizia nr. 1578 din 23.09.2013 privind eliberarea lui T.F. din funcţia publică de execuţie de comisar clasa I, gradul profesional principal în cadrul Gărzii Financiare - Secţia judeţeană Timiş; Decizia nr. 1566 din 23.09.2013 privind eliberarea lui B.R.C. din funcţia publică de execuţie de comisar clasa I, gradul profesional superior în cadrul Gărzii Financiare - Secţia judeţeană Timiş; Decizia nr. 1560 din 23.09.2013 privind eliberarea lui D.I. din funcţia publică de conducere de comisar şef de divizie în cadrul Gărzii Financiare - Secţia judeţeană Timiş; Decizia nr. 1579 din 23.09.2013 privind eliberarea lui S.C.A. din funcţia publică de execuţie de comisar clasa I, gradul profesional principal în cadrul Gărzii Financiare - Secţia judeţeană Timiş; Ordinul nr. 1564 din 23.09.2013 emis de către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care s-a dispus eliberarea  C.S.M. din funcţia publică de conducere teritorială de comisar şef de secţie la în cadrul Gărzii Financiare - Secţia judeţeană Arad. De asemenea, reclamanții solicită obligarea pârâtei, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, la numirea lor  în alte funcţii publice corespunzătoare, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti sub sancţiunea unei penalităţi de întârziere de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, dar si la obligarea pârâtei, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, la plata de despăgubiri constând în contravaloarea drepturilor noastre salariale de la data eliberării noastre din funcţie şi până la data numirii în alte funcţii publice corespunzătoare. Reclamanții solicită obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata de daune morale în sumă de 100.000 lei pentru fiecare dintre subsemnaţii reclamanţi, precum și suspendarea executării acestor acte administrative până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare și obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1103/12.08.2015 pronunţată în dosar nr. 1077/30/2014, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanţii R.P., T.F.I., B.R.C., D.I., Ş.C.A., C.S.M., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,a dispus anularea  deciziilor nr. 1567, 1578, 1566, 1560 şi 1579 şi a ordinului nr. 1564 emise la data de 23.09.2013 prin care s-a dispus eliberarea reclamanţilor din funcţiile publice ocupate anterior, a obligat pârâta la numirea reclamanţilor în funcţii publice corespunzătoare, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti sub sancţiunea unor penalităţi de întârziere de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere; a  obligat pârâta la plata către reclamanţi a unor despăgubiri constând în drepturile salariale de la data eliberării din funcţie şi până la data numirii în alte funcţii publice corespunzătoare, respingând în rest acţiunea şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4300 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta-recurentă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală solicitând casarea hotărârii, iar, pe fond, respingerea acţiunii ca nefondată.

În motivare se arată că în ceea ce priveşte motivarea instanţei de fond referitoare la încălcarea prevederilor art.99 alin.(6) din Legea nr.188/1999, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, solicită a se constata netemeinicia acestora,  întrucât art. 99 din Legea nr. 188/1999 (r2), cu modificările şi completările ulterioare a suferit modificări şi completări prin O.U.G nr. 82/2013, la acest moment, legiuitorul lăsând posibilitatea instituţiei publice care se reorganizează, respectiv se desfiinţează, cum este cazul de faţă, de a solicita lista funcţiilor publice vacante Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, aceasta nemaifiind reglementată ca şi o obligaţie.

În aceste condiţii, se arata ca Garda Financiară, instituţie publică supusă desfiinţării, avea atât posibilitatea de a solicita lista funcţiilor publice vacante, cât şi aceea de a nu solicita această listă, oricare dintre aceste posibilităţi având suport legal. însă, în speţă, Garda Financiară a solicitat lista funcţiilor publice, condiţii în care atât susţinerile reclamanţilor cât şi a instanţei de fond sunt lipsite de orice suport legal, nefiind în acord cu intenţia legiuitorului.

Potrivit art. 1 coroborat cu art. 19 alin. (1) şi (2) din O.U.G nr. 74/2013, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a H.G nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Garda Financiară se desfiinţează, această instituţie nemaiexistând ca subiect de drept, condiţii în care nu mai există entitatea care să ducă la îndeplinire această obligaţie, instituţia noastră neavând temei legal pentru ducerea la îndeplinire a acestei obligaţii în ceea ce priveşte Garda Financiară.

Potrivit art. 19 alin. (3) din O.U.G nr. 74/2013, personalul Gărzii Financiare este eliberat din funcţie, cu respectarea procedurii prevăzută de lege pentru fiecare categorie de personal.

Astfel, se învederează ca pentru categoria de personal formată din funcţionari publici, devin aplicabile prevederile art. 99 alin. (1) lit. a) şi alin. (2)-(4), (6) şi (7) din Legea nr. 188/1999 (r2), cu modificările şi completările ulterioare,

Se menționează ca prevederile art. 100 din actul normativ anterior menţionat sunt aplicabile în situaţia reorganizării autorităţilor şi instituţiilor publice şi au în vedere numirea personalului în situaţiile prevăzute în cuprinsul alin. (1), cu respectarea criteriilor reglementate la alin. (2).

Faţă de cele de mai sus, având în vedere că Garda Financiară s-a desfiinţat, iar personalul a fost eliberat din funcţie, în condiţiile legii, rezultă că prevederile art. 100 din Legea nr. 188/1999 (r2), cu modificările şi completările ulterioare nu sunt aplicabile în această situaţie, entitatea publică nemaiexistând ulterior datei de 31.10.2013.

Se arată faptul că, faţă de măsurile de personal dispuse urmare aplicării O.U.G nr. 74/2013, pentru personalul Autorităţii Naţionale a Vămilor, al direcţiilor generale ale finanţelor publice, direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale, legiuitorul a prevăzut în mod expres că acesta va fi preluat, în limita numărului de posturi aprobat în condiţiile legii [art. 2 şi art. 10 alin. (8)], instituţiile în cauză nefiind desfiinţate, ci au suferit un proces de reorganizare.

Obligaţia de a pune la dispoziţia funcţionarilor publici eliberaţi, lista funcţiilor publice vacante existente la nivelul instituţiei, în cazul reorganizării, prevăzută de art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 (r2), cu modificările şi completările ulterioare, în forma aflată în vigoare la nivelul lunii august 2013, revine autorităţii sau instituţiei publice care se reorganizează, ca subiect distinct de drept, respectiv, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi unităţilor subordonate acesteia.

În cazul Gărzii Financiare, instituţia a solicitat lista funcţiilor publice vacante Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Potrivit art.1 din O.U.G. nr.74/2013 Garda Financiară - instituţia publică distinctă de ANAF, s-a desfiinţat, iar preluarea activităţii acestei instituţii nu implică şi preluarea personalului, care potrivit art.art.19 alin.(3) din O.U.G. nr. 74/2013 se eliberează din funcţie.

De asemenea, apreciază faptul că instanţa de fond în mod eronat a interpretat aceste dispoziţii, astfel, instituţia care s-a reorganizat a fost Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala şi care a preluat doar activitatea Gărzii Financiare, nu şi personalul acesteia.

Funcţionarilor publici din cadrul Gărzii Financiare nu le sunt incidente prevederile art. 100 din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, (r2), cu modificările şi completările ulterioare, acestea făcând referire la reorganizarea unei instituţii şi nu la desfiinţarea acesteia şi înființarea altei structuri în cadrul ANAF, care este o instituţie publică separată fără personalitate juridică, distinctă faţă de instituţia care a fost Garda Financiară.

Legal citaţi, reclamanţii intimat au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii primei instanţe ca fiind temeinică şi legală.

Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum şi prin aplicarea art. 488 şi urm noul Cod de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 1567/23.09.2013 emisă de pârâtă s-a dispus eliberarea reclamantului R.P. din funcţia de execuţie de Comisar clasa I, gradul profesional superior în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Timiş.

Prin Decizia nr. 1578/23.09.2013 s-a dispus eliberarea reclamantului T.F. din funcţia publică de execuţie de Comisar clasa I, gradul profesional principal în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Județeană Timiş.

Prin Decizia nr. 1566/23.09.2013 s-a dispus eliberarea reclamantului B.R.C. din funcţia publică de execuţie de Comisar clasa I, gradul profesional superior în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Județeană Timiş.

Prin Decizia nr. 1560/23.09.2013 s-a dispus eliberarea reclamantului D.I. din funcţia publică de conducere de Comisar Şef de Divizie în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Județeană Timiş.

Prin Decizia nr. 1579/23.09.2013 s-a dispus eliberarea reclamantului S.C.A. din funcţia publică de execuţie de Comisar clasa I, gradul profesional principal în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Județeană Timiş.

Prin Ordinul nr.3147/27.09.2013 pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a dispus eliberarea reclamantului C.S. din funcţia publică de conducere teritorială de Comisar Şef de Secţie la Garda Financiară – Secţia Judeţeană Arad.

Actele administrative anterior menţionate au fost emise ca urmare a desfiinţării Gărzii Financiare în temeiul prevederilor art. 1, art. 19 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 74/2013, dispoziţiilor art. 32 din H.G. nr. 520/2013 şi a prevederilor art. 97 lit. c) , art. 99 alin. (1) lit. a), alin. (2), (3), (4), (6) şi art. 103 din Legea nr. 188/1999.

În cuprinsul actelor anterior menţionate s-a făcut precizarea că începând cu data de 01.10.2013 se acordă reclamanţilor un preaviz de 30 de zile calendaristice, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.

Totodată, în art. 3 din actele administrative menţionate se face precizarea că în temeiul art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 în perioada de preaviz Garda Financiară v-a solicita Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală lista funcţiilor publice vacante care va fi publicată pe site-ul Gărzii Financiare  (www.gardafinanciară.ro).

Anterior promovării prezentei acţiuni în faţa instanţei de contencios administrativ prin care reclamanţii solicită anularea actelor administrative enunţate mai sus, reclamanţii au solicitat autorităţii pârâte emitente revocarea acestor acte administrative.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamanţilor, dispunând anularea actelor administrative atacate şi obligarea pârâtei la numirea reclamanţilor în funcţii publice corespunzătoare, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancțiunea penalităţilor de întârziere în cuantum de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere. Totodată a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a unor despăgubiri constând în drepturile salariale de la data eliberării din funcţie până la data numirii în alte funcţii publice corespunzătoare.

Curtea va analiza legalitatea actelor administrative atacate de reclamanţi, prin raportare la prevederile legale în baza cărora au fost emise şi având în vedere motivele de recurs invocate de către pârâtă.

Astfel, Curtea constată că legiuitorul, prin adoptarea O.U.G. nr. 74/2013 a urmărit desființarea Gărzii Financiare şi preluarea activităţii Autorităţii Naţionale a Vămilor de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, fiind reglementat modul în care se face preluarea.

Aceste aspecte rezultă în mod clar din dispoziţiile art. 1 şi art. 19 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 74/2013.

Conform art. 1din actul normativ anterior menţionat ”Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare Agenţia, se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbţie şi preluarea activităţii Autorităţii Naţionale a Vămilor şi prin preluarea activităţii Gărzii Financiare, instituţie publică care se desfiinţează.”

Totodată în acord cu prevederile art. 19 alin. (1) şi (2) „ În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului prevăzută la art. 13 alin. (1) se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 13 octombrie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 1.324/2009 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 24 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare. Cu data prevăzută la alin. (1), Garda Financiară se desfiinţează.”

Raportat la cele anterior menţionate Curtea constată că în mod corect prima instanţă a constatat că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, invocate în apărare de către reclamanţi, ci prevederile art. 1 şi art. 19 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 74/2013.

În mod corect Instanţa de Fond a constatat că nu sunt aplicabile în speţă nici prevederile art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999 şi art. art. 27 alin. (2) din acelaşi act normativ, câtă vreme aceste dispoziţii  vizează  tot situaţia reorganizării instituţiei publice iar nu ipoteza desființării acesteia.

În vederea aplicării O.U.G. nr. 74/2013, Curtea constată că autoritatea pârâtă trebuia să ţină seama de dispoziţiile art. 19 alin. (3) din acest act normativ, conform cărora „ eliberarea din funcţie a personalului se va realiza cu respectarea procedurilor prevăzute de lege pentru fiecare categorie de personal.”

Curtea reţine că în cuprinsul actelor a căror anulare se solicită se face trimitere la prevederile art. 97 alin. (1) lit. c), art. 99 alin. (1) lit. a), alin. (2), (3), (4), (6) şi art. 103 din Legea nr. 188/1999.

Conform art. 97 alin. (1) lit. c) „ încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică şi are loc în următoarele condiţii: prin eliberare din funcţia publică”.

În acord cu prevederile art. 99 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ „persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune eliberarea din funcţia publică prin act administrativ, care se comunică funcţionarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri: autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze”.

Totodată, în alin. (6) din Legea nr. 188/1999 legiuitorul a statuat că „ în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) şi e), dacă nu există funcţii publice vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii sau instituţiei publice, autoritatea ori instituţia publică are obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcţiilor publice vacante. În cazul în care există o funcţie publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcţionarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere”.

Din analiza prevederilor legale anterior menţionate rezultă că şi în cazul încetării activităţii instituţiei publice, dacă nu există funcţii publice vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii sau instituţiei publice, autoritatea sau instituţia publică are obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în perioada de preaviz lista funcţiilor publice vacante iar în ipoteza în care ar exista o funcţie publică vacantă corespunzătoare, astfel identificată în perioada de preaviz, funcţionarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere .

În cuprinsul cererii de recurs pârâta  a invocat împrejurarea că art. 99 din Legea nr. 188/1999 a suferit modificări prin O.U.G. nr. 82/2013, în sensul că legiuitorul a lăsat posibilitatea instituţiei publice care se reorganizează, respectiv se desfiinţează, de a solicita lista funcţiilor publice vacante Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, aceasta nemaifiind reglementată ca şi o obligaţie.

Curtea constată că prin Decizia nr. 351/07.05.2015 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamanţii din prezenta cauză în cadrul dosarului de faţă şi a constatat că dispoziţiile O.U.G. nr. 82/2013 de modificarea Legii nr. 188/1999 sunt neconstituţionale.

În cuprinsul acestei decizii Curtea Constituţională a reţinut că O.U.G. nr. 82/2013 elimină practic o garanţie acordată de lege funcţionarului public eliberat din funcţie pentru motive neimputabile, şi anume aceea a reîncadrării sale într-o altă funcţie publică vacantă corespunzătoare pregătirii sale. S-a reţinut că noua reglementare stabileşte doar o posibilitate aflată la latitudinea exclusivă a autorităţii sau instituţiei publice de a reîncadra funcţionarul public eliberat din funcţie pentru motive neimputabile, fără stabilirea unor condiţii sau criterii care să realizeze o minimă circumstanţiere a deciziei acestei entităţi.

Faţă de împrejurarea că decizia pronunţată de Curtea Constituţională este general obligatorie, instanţa de judecată are obligaţia de a da eficienţă soluţiei astfel pronunţate.

Cu privire la obligaţia stipulată la art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, Curtea constată că prin Decizia nr. 12/18.04.2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţând o hotărâre pentru dezlegarea unei chestiuni de drept a statuat că dispoziţiile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 se aplică în ambele situaţii reglementate de art. 99 alin. (1) lit. a) din aceiaşi lege, respectiv când autoritatea sau instituţia publică  şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate. În cuprinsul deciziei precizate se arată că textul legal nu face nici o distincţie între cele două situaţii reglementate la art. 99 alin. (1) lit. a) astfel încât nici interpretul nu o poate face iar obligaţia autorităţii sau instituţiei publice, în cazul inexistenţei unei funcţii vacante corespunzătoare, vizează ambele situaţii, respectiv atât cazul în care eliberarea din funcţie s-a datorat încetării activităţii sau instituţiei publice, cât şi în cazul în care aceasta s-a mutat în altă localitate, iar funcţionarul nu este de acord să o urmeze.

Raportat la considerentele anterior expuse Curtea constată că rezultă în mod clar obligaţia pârâtei de îndeplinire a prevederilor art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 în sensul că, în ipoteze în care nu există funcţii publice vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii sau instituţiei publice, autoritatea ori instituţia publică are obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în perioada de preaviz lista funcţiilor publice vacante. Totodată, în cazul în care există o funcţie publică corespunzătoare identificată în perioada de preaviz, funcţionarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere.

Faţă de această obligaţie a autorităţii pârâte, Curtea va analiza dacă autoritatea pârâtă şi-a îndeplinit în concret obligaţia stipulată în sarcina sa.

Atât în întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe cât şi în cuprinsul cererii de recurs pârâta a susţinut că  şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 99 alin. 6, anterior enunţate, în sensul că a solicitat Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici lista funcţiilor publice vacante, iar prin adresa nr. 37198/2013 emisă de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici ar fi fost transmisă lista cu funcţiile vacante existente la acel moment în evidenţele agenţiei.

Curtea constată că în acord cu Adresa nr. 101883/24.09.2013 pârâta a solicitat Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici punerea la dispoziţie a listei funcţiilor publice vacante aflate în evidenţa Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în vederea punerii în aplicare a prevederilor art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 (fila 11 dosar recurs).

Deşi, conform adresei nr. 37198/2013 emisă de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, această autoritate ar fi transmis funcţiile publice vacante existente la nivelul agenţiei, fiind încheiat în acest sens procesul verbal nr. 101963/09.10.2013 (filele 12,13 dosar recurs) pârâta nu a depus la dosarul cauzei dovada transmiterii concrete a acestei liste şi a punerii listei la dispoziţia reclamanţilor.

Înscrisurile depuse de către pârâtă în faţa instanţei de recurs (file 122 – 144 dosar recurs), nefiind însuşite de pârâtă prin semnarea acestora conform cu originalul, nu fac dovada îndeplinirii concrete a obligaţiei pârâtei, astfel cum aceasta a fost stipulată de legiuitor.

Mai mult, instanţa a pus în vedere pârâtei de a depune în copie cu menţiunea „conform cu originalul” a listei funcţiilor publice vacante pe care susţine că ar fi pus-o la dispoziţie reclamanţilor cu prilejul eliberării acestora din funcţiile publice deţinute, însă pârâta nu s-a conformat acestor dispoziţii, arătând doar că lista funcțiilor ar fi fost transmisă pe email către responsabilul cu publicarea pe sit-ul instituţiei a acestei liste. Din probatoriul administrat în cauză Curtea constată că pârâta nu a făcut dovada publicării pe sit-ul Gărzii Financiare a listei funcţiilor publice vacante sau dacă aceasta a fost adusă la cunoştinţa reclamanţilor într-un alt mod, înscrisurile depuse dovedind doar că o eventuală lista a funcţiilor publice vacante ar fi ajuns la numitul G.D.

Împrejurarea că lista funcţiilor publice vacante ar fi fost comunicată responsabilului cu publicarea pe sit-ul instituţiei publice pârâte, fără o dovadă concretă care să probeze îndeplinirea în fapt şi nu doar formal a obligaţiei pârâtei în sensul de a analiza lista funcţiilor publice vacante nu echivalează cu îndeplinirea obligaţiei prevăzută în art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999. Fără o analiză a unei liste a funcţiilor publice vacante pârâta nu şi-ar fi putut îndeplini niciodată obligaţia de identifica în perioada de preaviz dacă există sau nu vreo funcţie publică vacantă corespunzătoare care să permită funcţionarului public să fie transferat în interesul serviciului sau la cerere.

Prin neîndeplinirea în concret a obligaţiilor prevăzute în art. 99 alin. (6) din actul normativ anterior menţionat pârâta a afectat statutul reclamanţilor şi garanţiile dreptului la muncă.

Aşadar, constatând că pârâta a dispus eliberarea reclamanţilor din funcţie cu încălcarea prevederilor art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, care instituiau în sarcina acesteia obligaţia de a pune la dispoziţia reclamanţilor, cărora le-a încetat raportul de serviciu din motive neimputabile, în perioada de preaviz, o funcţie publică corespunzătoare dacă se constatat existenţa unei astfel de funcţii, Curtea constată nelegalitatea actelor administrative de eliberare din funcţie a reclamanţilor.

Pentru considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile legale invocate, Curtea a respins recursul formulat ca neîntemeiat.

Raportat la soluţia pronunţată, faţă de dispoziţiile art. 453 noul Cod de procedură civilă, Curtea a obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 4500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare