Pretenţii civile. Răspunderea civilă delictuală se întemeiază pe ideea reparării unui prejudiciu, în timp ce răspunderea penală se întemeiază pe ideea pedepsirii celui care a săvârşit o faptă ilicită, apreciată de lege ca fiind infracţiune. De aseme...

Sentinţă civilă 2650/17.04.2008 din 21.09.2009


Pretentii civile. Raspunderea civila delictuala  se întemeiaza pe ideea repararii unui prejudiciu, în timp ce raspunderea penala se întemeiaza pe ideea pedepsirii celui care a savârsit o fapta ilicita, apreciata de lege ca fiind infractiune. De asemenea, în cazul raspunderii civile delictuale, întinderea raspunderii nu este conditionata de gradul de vinovatie a autorului faptei ilicite, independent de faptul ca acesta a actionat cu intentie, din neglijenta ori din imprudenta, acesta este dator sa repare în întregime prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicita, spre deosebire de infractiunea prevazuta de art.2151 Cod penal, pentru care, sub aspectul vinovatiei, se cere ca autorul faptei sa fi actionat cu intentie.

Prin cererea formulata la data de 12.06.2007, sub nr. 5132/303/2007, reclamanta Asociatia de Proprietari C a chemat în judecata pe pârâta PM, solicitând sa se dispuna obligarea acesteia la plata sumei de 10.977,43 de lei, reprezentând 7616,83 de lei prejudiciul cauzat reclamantei prin lipsa de numerar existent în casa, ca diferenta între încasari si plati pe baza de acte, în perioada în care a fost administrator, si 3360,60 de lei, penalitati de întârziere solicitate de Radet la data de 18.05.2007, ca urmare a lipsei de numerar din casa si imposibilitatea onorarii la timp a facturilor, precum si obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca, în perioada 20.10.2004-14.09.2005, pârâta a ocupat functia de administrator al Asociatiei de Proprietari iar, la data de 14.09.2005, când a predat gestiunea noului administrator, s-au constatat lipsuri de numerar în casa, ca diferenta între încasari si plati, astfel încât a formulat plângere penala împotriva acesteia.

În cadrul urmaririi penale, a fost efectuata o expertiza contabila, care a constatat ca prejudiciul cauzat asociatiei este de 7616,83 de lei, reprezentând lipsa de numerar în casa, ca diferenta între încasari si plati. Prin ordonanta din 28.08.2006 a Parchetului de pe lânga Judecatoria sectorului 6 Bucuresti, pronuntata în dosarul nr.426/P/2006, s-a dispus scoaterea pârâtei de sub urmarire penala si aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ.

Reclamanta a mai aratat ca, din pricina prejudiciului cauzat de pârâta, a fost în imposibilitate de a plati facturile restante catre furnizorii de servicii, care au perceput penalizari de întârziere, astfel încât, în data de 18.05.2007, valoarea penalitatilor catre Radet ajunsese la 3360,60 de lei.

La termenul din data de 28.06.2007, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare si completatoare, prin care îsi majoreaza pretentiile de la 10.977,43 de lei la 11.343,54 de lei, din care 7.616,83 de lei reprezinta prejudiciul cauzat, iar 3.726,71 de lei,  penalitati de întârziere.De asemenea, la termenul din data de 20.09.2007, reclamanta a depus o noua cerere cerere precizatoare si completatoare, prin care arata ca mareste cuantumul penalitatilor de întârziere, la suma de 4856,12 lei.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat admiterea în parte a cererii, pentru suma de 1835,44 de lei, respingerea pretentiilor referitoare la penalitatile de întârziere si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

Pârâta a aratat ca, prin ordonanta din data de 28.08.2006 a Parchetului de pe lânga Judecatoria sectorului 6 Bucuresti, s-a constatat ca din materialul probator nu a rezultat ca si-a însusit suma de 76.168.358 de lei ROL mentionata de expert ca fiind lipsa în gestiune, iar, din aceasta suma, 18.354.392 de lei a rezultat din erori de înregistrare datorita unor rotunjiri în plus sau în minus la plati fata de facturi ale furnizorilor. De asemenea, din anexa 2A, rezulta o suma de 48.922.000 de lei reprezentând restante la fondul de reparatii pentru terasa blocului. În ordonanta parchetului se constata ca doar suma de 18.354.392 de lei vechi se datoreaza culpei sale, motiv pentru care s-a si dispus scoaterea de sub urmarire penala, fapta neprezentând gradul de pericol social al unei infractiuni. Pârâta a mai aratat ca, dupa data de 14.09.2005, gestiunea a fost preluata de d-na CA si a efectuat o expertiza extrajudiciara, ale carei costuri le-a suportat personal. Aceasta expertiza a constatat un minus al soldului de casa final, lipsa numerar de 279,04 lei, având o provenienta anterioara perioadei septembrie 2004-august 2005, pentru care s-a efectuat expertiza, deci nu s-a putut stabili culpa unei persoane pentru soldul preluat de pârâta din gestiunea anterioara.

Prin sentinta civila nr.2650/17.04.2008, devenita irevocabila în 2009, prin respingerea recursului, instanta a admis în parte cererea precizata, formulata de reclamanta, a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 7616,83 de lei, contravaloare prejudiciu, si la 545,26 de lei, cheltuieli de judecata, catre reclamanta si  a respins cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 4856,12 lei, penalitati de întârziere, ca neîntemeiata. Pentru a dispune în acest sens instanta a avut în vedere ca, în perioada 20.10.2004-14.09.2005, pârâta a ocupat functia de administrator al Asociatiei de Proprietari C iar la data de 14.09.2005, când pârâta a predat gestiunea asociatiei, în casa existau lipsuri, reclamanta a formulat împotriva acesteia o plângere penala. Astfel cum reiese din ordonanta parchetului de pe lânga Judecatoria sectorului 6 Bucuresti, aceasta a fost scoasa de sub urmarire penala pentru infractiunea prevazuta de art.2151 Cod penal, în acelasi timp, aplicându-i-se o sanctiune administrativa. Totodata, în aceasta ordonanta se retine ca, în urma efectuarii unei expertize contabile, s-a stabilit un minus în gestiunea pârâtei, în cuantum de 76.168.358 de lei ROL, din aceasta suma, 18.354.392 de lei a rezultat din erori de înregistrare.

Coroborând concluziile raportului de expertiza întocmit de expertul PDM cu aspecte ce rezulta din raportul de expertiza întocmit în cursul urmaririi penale de expertul HP rezulta ca, prin activitatea sa, pârâta a produs reclamantei un prejudiciu în valoare de 7616,83 de lei. Din aceasta suma totala, suma de 1835,43 de lei se datoreaza unor erori de înregistrare, evidentiate în anexa 1-A a raportului de expertiza întocmit de expertul HP. Ca atare, instanta nu a retinut pozitia pârâtei, care arata ca numai aceasta suma îi poate fi imputata, de vreme ce numai cu privire la aceasta a reiesit ca este în culpa, în timp ce parchetul a retinut ca, din materialul probator, nu rezulta ca si-ar fi însusit suma totala, atât timp cât raspunderea civila delictuala, care sta la baza cererii de fata, se întemeiaza pe ideea repararii unui prejudiciu, în timp ce raspunderea penala se întemeiaza pe ideea pedepsirii celui care a savârsit o fapta ilicita, apreciata de lege ca fiind infractiune. De asemenea, în cazul raspunderii civile delictuale, întinderea raspunderii nu este conditionata de gradul de vinovatie a autorului faptei ilicite, independent de faptul ca acesta a actionat cu intentie, din neglijenta ori din imprudenta, acesta este dator sa repare în întregime prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicita, spre deosebire de infractiunea prevazuta de art.2151 Cod penal, pentru care, sub aspectul vinovatiei, se cere ca autorul faptei sa fi actionat cu intentie. Ori, asa cum reiese din rapoartele de expertiza, prejudiciul produs reclamantei nu se datoreaza numai erorilor de înregistrare ale pârâtei, ci si modului în care aceasta a gestionat încasarile si platile efectuate din banii asociatiei.Astfel fiind, instanta a apreciat ca sunt îndeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, existenta unui prejudiciu, existenta faptei ilicite, asa cum au fost apreciate anterior, existenta unui raport de cauzalitate între fapta si prejudiciu si existenta vinovatiei pârâtei, constând din neglijenta si, respectiv, imprudenta cu care a actionat. Sub acest aspect, s-a remarcat concluzia expertului PDM, care, la pct.4 din raportul de expertiza, a aratat ca nu poate fi identificata sursa platilor efectuate de pârâta, daca s-au efectuat din fondul de rulment sau din penalitati, singurul fond constituit special fiind fondul de reparatii.

Prin urmare, instanta a admis cererea reclamantei sub acest aspect si a obligat pârâta la plata sumei de 7616,83 de lei, c/val prejudiciu.

În ceea ce priveste penalizarile de întârziere pe care reclamanta le pretinde, afirmând ca, din lipsa disponibilului, nu a putut efectua la scadenta plata facturilor emise de Radet, asa încât i s-au preceput penalizari, având în vedere ca raportul de expertiza nu a retinut efectuarea unor plati cu titlu de penalizari de întârziere de catre reclamanta, iar, din antecalculul abonat aflat la dosar reiese ca este vorba de facturi ulterioare perioadei în care pârâta a ocupat functia de administrator, iar, din probele administrate în cauza, nu a rezultat o legatura de cauzalitate între aceste sume si activitatea pârâtei, instanta a apreciat aces capat de cerere neântemeiat.