Obligarea Municipiului Bucuresti la contravaloarea lipsei de folosinta conform art.40 din Legea nr.10/2001 în situatia restituirii bunului prin hotarâre judecatoreasca si nu prin act administrativ.

Obligarea Municipiului Bucuresti la contravaloarea lipsei de folosinta conform art.40 din Legea nr.10/2001 în situatia restituirii bunului prin hotarâre judecatoreasca si nu prin act administrativ.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.7063/300/2007 - DECIZIA CIVILA NR.653/13.04.2009)

Asupra recursului civil de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata  la data de 22.06.2007, sub nr.7063/300/2007, reclamanta A.V.E.V. a chemat în judecata pe pârâtii M.B. prin P.G. si P.G. al M.B., solicitând instantei pronuntarea unei sentinte prin care sa se dispuna obligarea pârâtilor la plata sumei de 1.000 RON pe zi de întârziere, începând cu 08.12.2006 si pâna  la predarea posesiei asupra imobilului situat în B., str.M. nr.38, sector 2, compus din teren în suprafata de 190 mp si constructie în suprafata de 288 mp, reprezentând cota ideala de 1/3 din întreg imobilul teren în suprafata de 570 mp si din constructia în suprafata totala de 866 mp, cu cheltuieli de judecata.

Motivându-si actiunea, reclamanta a sustinut ca prin sentinta civila nr.1468/08.11.2006 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila, definitiva si irevocabila, pârâtii au fost obligati sa-i restituie în natura cota de 1/3 din imobilul situat în B., str.M. nr.38, sector 2, compus din teren în suprafata de 570 mp si constructie S+P+2 E+M în suprafata de 866 mp. Prin notificarea înregistrata la P.M.B. sub nr.616685/26.03.2007, reclamanta a solicitat emiterea dispozitiei de restituire si a procesului - verbal de punere în posesie, dar aceasta a ramas nesolutionata, situatie în care devin aplicabile, în opinia sa, dispozitiile art.40 din Legea nr.10/2001, care sanctioneaza acest refuz cu obligarea la plata unei sume calculata pe fiecare zi de întârziere, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului restituit.

În drept, reclamanta a invocat dispozitiile art.25 alin.5 din Legea nr.10/2001, care reglementeaza obligatia detinatorului actual al imobilului restituit de a încheia cu proprietarul un protocol de predare - preluare, în mod obligatoriu, în termen de 30 de zile de la data ramânerii definitive a dispozitiei de restituire si dispozitiile art.40 din aceeasi lege, care prevad  sanctiunea aplicabila în cazul în care obligatia prevazuta de art.25 alin.5 nu este îndeplinita în termenul prevazut de lege.

În dovedirea actiunii sale, reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize contabile care sa stabileasca contravaloarea lipsei de folosinta pentru cota de 1/3 din imobilul mentionat în actiune pentru perioada 24.04.2007 la zi, proba apreciata de instanta de fond ca fiind utila si concludenta solutionarii cauzei, încuviintata prin încheierea de sedinta de la 28.09.2007.

Prin sentinta civila nr.2847/26.03.2008, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a respins actiunea reclamantei ca fiind neîntemeiata.

Pentru a hotarî astfel, instanta a retinut ca, desi reclamantei nu i-a fost predat de catre M.B. imobilul, aceasta nu este îndreptatita sa solicite obligarea pârâtilor la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea lipsei de folosinta, în conformitate cu dispozitiile art.40 din Legea nr.10/2001, deoarece art.25 alin.5 din acelasi act normativ stabileste ca obligatia de predare trebuie îndeplinita în termen de 30 de zile daca bunul a fost restituit prin procedurile administrative, ori în prezenta cauza temeiul cererii reclamantei este o hotarâre judecatoreasca si nu un act administrativ.

Împotriva sentintei instantei de fond a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului s-a sustinut ca instanta de fond a omis în analiza temeiurilor de drept invocate  în actiune dispozitiile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, conform carora "persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu valabil îsi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii, pe care o exercita dupa primirea deciziei sau a hotarârii judecatoresti de restituire". Asadar, exercitarea calitatii de proprietar, cu toate atributele recunoscute de lege, se exercita conform prevederilor Legii nr.10/2001, nu doar dupa primirea deciziei administrative, ci si ca urmare a unei hotarâri judecatoresti prin care se dispune restituirea în natura.

S-a mai sustinut de recurenta ca instanta fondului a nesocotit si faptul ca restituirea imobilului a fost dispusa de o instanta judecatoreasca, dar în cadrul parcurgerii procedurii administrative instituite prin Legea nr.10/2001.

În opinia recurentei, limitarea aplicarii dispozitiilor Legii nr.10/2001 doar la solutionarea administrativa ar contraveni atât prevederilor art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, cât si principiului simetriei actelor juridice si a egalitatii cetatenilor în fata legii.

La termenul de judecata din 22.10.2008, tribunalul a calificat calea de atac exercitata de reclamanta ca fiind apel, în raport de valoarea pretentiilor ce formeaza obiectul litigiului si a pronuntat decizia civila nr.1304 A/2008, prin care a respins apelul ca fiind nefondat.

Pentru a decide astfel, tribunalul a apreciat ca prima instanta a retinut corect faptul ca dispozitiile art.40 din Legea nr.10/2001 sunt inaplicabile în cauza, deoarece se refera exclusiv la imobilele cu  privire la care obligatia de predare este reglementata de art.25 alin.5 din lege, respectiv la imobilele restituite prin decizie sau dispozitie motivata emisa de unitatea detinatoare.

S-a considerat ca sanctiunea pentru nerespectarea obligatiei de predare prevazuta de art.25 alin.5 din Legea nr.10/2001 a fost instituita de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului obligatiei de predare a imobilului la întocmirea protocolului prin care sa transmita bunul proprietarului, fiind justificata prin specificul procedurilor administrative. Spre deosebire de acestea, efectul imediat al restituirii unui bun imobil prin procedura judiciara îl reprezinta posibilitatea proprietarului de a învesti cu formula executorie hotarârea judecatoreasca si de a trece la executarea silita, în cazul neexecutarii de buna voie a titlului executoriu.

Tribunalul a mai retinut ca dispozitiile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 nu pot fi considerate ca fiind temeiul de drept al cererii, astfel cum se doreste de apelanta - reclamanta, deoarece prin acestea nu se acorda despagubiri pentru lipsirea proprietarului de posibilitatea exercitarii dreptului sau între data deposedarii abuzive si fara titlu valabil si data primirii deciziei, sau, dupa caz, a hotarârii judecatoresti de restituire si nici nu conduce la alte consecinte juridice concrete, cu exceptia celei referitoare la predarea imobilului liber de orice sarcini.

Faptul ca apelanta - reclamanta a parcurs procedura administrativa prevazuta de lege pentru restituirea imobilului, s-a considerat ca nu poate duce la schimbarea sentintei instantei de fond, în conditiile în care recunoasterea dreptului de proprietate al acesteia nu s-a realizat în cadrul acestei proceduri, ci ca urmare a finalizarii procedurii judiciare, principiul simetriei actelor juridice si egalitatii cetatenilor în fata legii nereprezentând un argument în favoarea echivalarii acestor proceduri.

În final, s-a retinut ca cei care obtin o dispozitie de restituire  ca urmare a procedurii administrative au posibilitatea de a constrânge detinatorul bunului sa îl restituie prin obligarea acestuia la plata unei sume calculate pe fiecare zi de întârziere, în timp ce beneficiarul restituirii imobilului în natura în temeiul unei hotarâri judecatoresti are la dispozitie executarea silita a acesteia, înca de la momentul ramânerii definitive.

Împotriva acestei din urma hotarâri, în termen legal si în temeiul dispozitiilor art.304 pct.7, 8 si 9 din Codul de procedura civila, reclamanta a formulat recurs, aratând ca, instanta a încalcat principiul rolului activ deoarece, desi învestita cu o actiune în care se solicita plata lipsei de folosinta, instanta îsi motiveaza respingerea apelului pe conditiile executarii silite.

Hotarârea este data cu încalcarea dispozitiilor art.2 si gresita aplicare a dispozitiilor art.25 din Legea nr.10/2001. Ca si în cazul hotarârii judecatoresti, dispozitia administrativa este titlu executoriu si poate fi pusa în executare imediat în conditiile dispozitiilor art.3741 din Codul de procedura civila.

Instanta interpreteaza gresit, sustine recurenta, efectele hotarârii judecatoresti si a dispozitiei administrative si confera doua regimuri juridice distincte restituirii în natura dispusa prin unica procedura prevazuta de Legea  nr.10/2001.

Desi învestita cu o cerere de chemare în judecata prin care se solicita stabilirea lipsei de folosinta,  instanta de apel decide ca o asemenea cerere nu este justificata, atâta vreme cât recurenta are posibilitatea de a solicita si obtine punerea în executare a titlului.

În afara faptului ca asemenea considerente sunt straine de conditiile exercitarii unei actiuni prin care se solicita acoperirea unei pagube prin folosinta abuziva, instanta de apel nesocoteste în tot dispozitiile art.25 din Legea nr.10/2001.

În conditiile în care executarea silita poate fi obtinuta pentru ambele acte juridice, plata lipsei de folosinta poate fi obtinuta deopotriva pentru ambele situatii.

Conform prevederilor Legii nr.10/2001, nu exista nicio diferenta între decizie si hotarâre judecatoreasca, doar momentul nasterii dreptului de a beneficia de atributele dreptului de proprietate este diferit. Exercitarea calitatii de proprietar, cu toate atributele recunoscute de lege este diferita dupa cum restituirea în natura este dispusa prin decizie administrativa sau ca urmare a unei hotarâri judecatoresti prin care se anuleaza decizia administrativa.

Chiar daca este vorba de o hotarâre judecatoreasca, aceasta este consecinta procedurii speciale dispuse prin Legea nr.10/2001 si pentru care, contestatia, reprezinta calea de urmat pentru verificarea legalitatii procedurii administrative.

Limitarea aplicarii dispozitiilor acestei legi doar la solutionarea administrativa ar contraveni atât prevederilor art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, dar, mai ales, principiului simetriei efectelor actelor juridice si al egalitatii cetatenilor în fata legii.

Per a contrario, desi ambele sunt titluri executorii, ar însemna ca cei care obtin o dispozitie de restituire au dreptul la plata lipsei de folosinta în baza Legii nr.10/2001, iar cei care primesc o dispozitie de respingere sa nu aiba dreptul la plata lipsei de folosinta doar pentru ca restituirea este dispusa prin instanta. În acest sens, recurenta sustine ca sunt relevante decizia civila nr.XLVI/2007 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, precum si decizia civila nr.2779/07.05.2008 pronuntata de aceeasi instanta.

Examinând cauza prin prisma criticilor invocate în motivarea recursului, având în vedere înscrisurile administrate în cauza, Curtea, în opinie, majoritara, apreciaza ca recursul este fondat.

Astfel, prin actiunea introductiva de instanta, reclamanta a solicitat instantei sa dispuna obligarea pârâtului contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului restituit deoarece acesta din urma nu a înteles sa-si execute obligatia de restituire nici pâna la data formularii actiunii.

Mai retine Curtea ca, prin decizia civila nr.1468 din 08.11.2006, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila a admis contestatia formulata de A.V.E.V. în contradictoriu cu intimatii P.G. al M.B. si M.B. prin P.G. a dispus anularea dispozitiei nr.4021/2005 emisa de acestia si a obligat intimata sa restituie în natura contestatoarei cota de 1/3 aflata în proprietatea statului din imobilul din litigiu, respingând ca fiind ramas fara obiect capatul de cerere privind obligarea intimatei de a acorda contestatoarei un imobil în compensare.

Aceasta decizie a devenit irevocabila prin neapelare la data de 08.11.2006.

Potrivit cu dispozitiile art.25 din Legea nr.10/2001, decizia sau, dupa caz, dispozitia de aprobare a restituirii în natura a imobilului face dovada proprietatii persoanei îndreptatite asupra acestuia, are forta probanta a unui înscris autentic si constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, dupa îndeplinirea formalitatilor de publicitate imobiliara.

Proprietarii carora, prin procedurile administrative prevazute de legea speciala, le-au fost restituite imobilele solicitate vor încheia cu detinatorii actuali ai acestora un protocol, de predare - preluare în mod obligatoriu, în termen de 30 de zile de la data ramânerii definitive a deciziei sau dispozitiei de restituire, termen dupa care, daca protocolul nu a fost semnat, se va încheia în prezenta executorului judecatoresc un proces - verbal de constatare unilaterala a preluarii imobilului.

Este de notorietate dispozitia art.2 din Legea nr.10/2001, dispozitie potrivit cu care, persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu valabil îsi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii pe care o exercita dupa primirea deciziei sau a hotarârii judecatoresti de restituire, conform prevederilor acestei legi.

Din examinarea acestor dispozitii legale rezulta ca, dispozitia emisa în cadrul procedurii administrative este titlu executoriu la fel ca si celelalte înscrisuri carora dispozitiile art.374 din Codul de procedura civila le recunoaste acest caracter.

Potrivit cu dispozitiile normei generale, care este reprezentata de prevederile art.371 din aceasta lege, - si care vin sa completeze normele de drept special, astfel cum aceste îsi gasesc reglementare în prevederile Legii nr.10/2001-, principiul care guverneaza materia executarii silite este acela al executarii obligatiei de catre debitor de bunavoie, iar în caz contrar, creditorul are posibilitatea executarii silite, în modalitatea pe care o considera eficace si care, asa cum am aratat, este la alegerea sa.

 A considera ca cererea reclamantei este neîntemeiata, întrucât aceasta a uzitat prevederile legii speciale (în cadrul careia a obtinut si titlul sau executoriu), si ca trebuia sa solicite punerea în executare a hotarârii judecatoresti care a finalizat procedura administrativa, nu poate reprezenta, fata de dispozitiile legale precitate, decât un formalism excesiv si care impune reclamantei o sarcina exorbitanta constând în aceea ca aceasta urmeaza sa declanseze un alt litigiu consecinta tocmai a culpei intimatilor carora li s-ar recunoaste, printr-o asemenea solutie, temeinicia conduitei culpabile ce rezida în faptul ca nu au procedat la emiterea dispozitiei de restituire si a procesului - verbal de punere în posesie.

Prin urmare, în conditiile prevazute de dispozitiile art.40 din Legea nr.10/2001, dispozitii coroborate cu cele ale art.25 alin.5 din aceiasi lege, Curtea va aplica sanctiunea prevazuta de aceste norme urmând a obliga intimatii la despagubirea reclamantului pentru lipsa de folosinta asupra imobilului sau, astfel cum aceasta valoare a fost stabilita prin expertiza efectuata în fata instantei de fond de catre expert T.L..

Opinie separata, în sensul respingerii recursului ca nefondat, având în vedere urmatoarele considerente:

Articolul 25 alin.5 din Legea nr.10/2001 reglementeaza obligatia unitatii detinatoare si implicit dreptul proprietarilor carora le-au fost restituite imobilele prin procedura administrativa prevazuta de aceasta lege de a încheia un protocol de predare - preluare a imobilului, în termen de 30 de zile de la data ramânerii definitive a deciziei/dispozitiei de restituire.

Textul are în vedere imobilele restituite în cadrul procedurii administrative prevazuta de aceasta lege speciala, cum în mod corect au retinut instantele anterioare si nu imobilele restituite în procedura judiciara, respectiv prin hotarâre judecatoreasca.

În cauza dedusa judecatii, cota indiviza din imobil a fost restituita recurentei - reclamante prin sentinta civila nr.1468 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila la data de 08.11.2006 si printr-o decizie sau dispozitie motivata emisa de primar în procedura administrativa reglementata de Legea nr.10/2001.

Faptul ca aceasta hotarâre judecatoreasca a fost pronuntata în cadrul unei contestatii împotriva dispozitiei nr.4021/2005 emisa de M.B. prin P.G.  în baza Legii nr.10/2001 nu poate duce la concluzia restituirii imobilului în procedura administrativa si implicit la aplicabilitatea în cauza a dispozitiilor articolului 25 alin.5 din Legea nr.10/2001, astfel cum se sustine de catre recurent.

Contestatia formulata de recurenta - contestatoare împotriva dispozitiei administrative se solutioneaza de catre instanta de judecata în cadrul unei proceduri judiciare, iar hotarârea pronuntata într-o astfel de procedura poate fi adusa la îndeplinire, în caz de nevoie, pe calea executarii silite reglementata de dreptul comun si nu pe baza dispozitiilor articolului 25 alin.5 din Legea nr.10/2001 care îsi gasesc aplicarea doar în cazul restituirii pe cale administrativa, prin dispozitie sau decizie motivata, ce nu poate fi adusa la îndeplinire prin executare silita.

Simpla parcurgere de catre recurenta - reclamanta si a procedurii administrative prevazuta de Legea nr.10/2001 nu poate schimba caracterul unei astfel de restituiri din restituire pe cale judiciara în restituire administrativa, situatie recunoscuta chiar de recurenta, care la fila 3 din motivele de recurs alineat 7 vorbeste despre analizarea de catre tribunal (evident în cadrul solutionarii contestatiei sale) a "legalitatii finalizarii procedurii administrative", recunoscând implicit ca dispozitia emisa de intimat, supusa controlului judiciar sub aspectul legalitatii si temeiniciei sale, echivaleaza cu finalizarea procedurii administrative.

Dispozitiile articolului 2 din Legea nr.10/2001, în vigoare la data formularii actiunii, prevedeau pastrarea calitatii de proprietar avuta la data preluarii de catre persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu si dreptul acestora de a exercita aceasta calitate dupa primirea deciziei sau hotarârii judecatoresti de restituire. Textul nu face nici o referire la modalitatea în care proprietarul intra în posesia efectiva a bunului sau la despagubirile cuvenite acestuia pentru lipsa de folosinta, pentru a fi incident în solutionarea cauzei de fata.

Nici principiul simetriei actelor juridice si nici egalitatea cetatenilor în fata legii nu pot justifica transformarea procedurii judiciare desfasurata în fata instantei de judecata în procedura administrativa, astfel cum se sustine de catre recurenta. A considera altfel, ar însemna o încalcare a dispozitiilor articolului 128 din Constitutie care, referindu-se expres la procedura desfasurata în fata instantei de judecata, o denumeste procedura judiciara, fara a face distinctie între actiunile de drept comun si cele privind controlul actelor administrative.

Pe de alta parte, invocând dispozitiile articolului 25 alin.5 din Legea nr.10/2001 si cele ale articolului 40 din aceiasi lege, recurenta a sustinut prin actiune ca desi a solicitat P.M.B. punerea în posesie, prin notificarea înregistrata sub nr.616685/26.03.2007, aceasta nu a emis protocolul de predare - preluare prevazut de articolul 25 alin.5 din lege, situatie în care ar fi incidente dispozitiile articolului 40 din lege.

La fila 14 din dosarul instantei de fond s-a depus însa copie de pe notificarea invocata, iar din cuprinsul acesteia rezulta ca s-a solicitat de recurenta - reclamanta emiterea dispozitiei de restituire în natura pentru cota de 1/3 din imobil si nu încheierea protocolului de predare - preluare prevazut de articolul 25 alin.5 din Legea nr.10/2001.

Mai mult de atât, conform articolului 25 alin.5 din lege, daca protocolul nu a fost semnat, proprietarul imobilului restituit urma sa încheie în fata executorului judecatoresc un proces - verbal de constatare unilaterala de preluare a imobilului, lucru pe care recurenta - reclamanta nu a dovedit ca l-ar fi solicitat.

Domenii speta

Spete similare