Evacuare. Admisibilitate.

CURTEA DE APEL BUCURESTI  EVACUARE - ADMISIBILITATE

SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU

CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.162

SEDINTA PUBLICA DIN 30.01.2007

Deliberând asupra recursului civil de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 4 Bucuresti, sub nr. 848/4/2006, reclamanta T.C.M. l-a chemat în judecata pe pârâtul N.C., solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna evacuarea pârâtului din imobilul proprietatea sa, situat în Bucuresti, str. G. nr. 2 A, parter, ap.1, sector 4.

Prin sentinta civila nr. 2049/31.03.2006, Judecatoria sectorului 4 Bucuresti a admis exceptia de inadmisibilitate a actiunii, invocata de pârâtul N.C. si, în consecinta, a respins ca inadmisibila actiunea în evacuare, obligând reclamanta la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 1000 RON în favoarea pârâtului.

Solutionând exceptia de inadmisibilitate, instanta de fond a retinut ca, în lipsa unui raport juridic locativ, proprietarul neposesor nu are acces la actiunea în evacuare a persoanei care detine bunul, el având deschisa calea unei actiuni în revendicare.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta, apel care a fost admis prin decizia civila nr. 991/A/6.06.2006 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila, prin care a fost desfiintata sentinta apelata si s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.

Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut ca prima instanta a pronuntat o hotarâre cu gresita aplicare a legii, blocând în mod nejustificat accesul la justitie al reclamantei si neprocedând la cercetarea temeiniciei cererii de chemare în judecata, ignorând faptul ca operatiunea juridica a compararii titlurilor de proprietate prezentate de parti, pe calea unei actiuni în revendicare, s-a realizat, stabilindu-se prin sentinta civila nr. 1609/4.11.2002 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila care titlu este preferabil, nefiind necesara promovarea unei noi actiuni în revendicare si în contradictoriu cu mostenitorii proprietarului evins.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului si mentinerii în totalitate a sentintei pronuntate de catre instanta de fond.

Prin primul motiv de recurs, recurentul a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune, motivând ca dreptul de a cere executarea silita în temeiul oricarui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, conform prevederilor art. 6 din Decretul nr. 167/1958, astfel încât, la momentul promovarii actiunii în evacuare, de catre intimata reclamanta T.C.M., ianuarie  2006, dreptul de a cere valorificarea concreta a titlului sau de proprietate, pe calea unei actiuni în evacuare, era deja prescrisa.

Un alt motiv de recurs s-a raportat la faptul ca reclamanta a eludat dispozitiile cu caracter imperativ ale O.G. nr. 40/1999, care prevad ca proprietarul trebuie sa-l notifice pe chirias în vedere încheierii unui nou contract de închiriere în termen de 30 zile de la data intrarii în vigoare a acestui act normativ sau de la data deschiderii rolului fiscal, ceea ce echivaleaza cu refuzul acesteia de a încheia un contract de închiriere privind imobilul în litigiu. În continuare, recurentul a aratat ca este evident ca, în speta, nu erau aplicabile prevederile O.U.G. nr.40/1999, între parti neexistând raporturi de natura locativa, recurentul având calitatea de proprietar si nu pe cea de chirias, în conditiile în care titlul sau de proprietate nu a fost desfiintat si nu exista nici o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila, prin care sa fie obligat sa lase în deplina proprietate si pasnica folosinta apartamentul unui eventual proprietar.

Ultimul motiv de recurs s-a raportat la faptul ca recurentul nu poate fi obligat sa-i lase intimatei în deplina proprietate si pasnica folosinta imobilul, întrucât, la momentul când acesta a devenit proprietar, în baza certificatului de legatar nr. 42/12.11.2001, titlul de proprietate al autoarei sale, U.E., nu fusese desfiintat, fiind valid din punct de vedere juridic, astfel încât, numai în situatia în care recurentul ar fi mostenit dreptul de proprietate asupra apartamentului în speta, la un moment ulterior pronuntarii sentintei civile nr. 1609/4.11.2002, acesta ar fi dobândit calitatea de chirias sau potential chirias si ar fi devenit aplicabile dispozitiile O.U.G. nr. 40/1999.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.

Intimata, desi legal citata, nu a formulat întâmpinare, obligatorie conform art. 308 alin. 1 Cod procedura civila.

Examinând sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea apreciaza ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

Sub aspectul primului motiv de recurs invocat de recurent, constând în prescriptia dreptului de a cere executarea silita a sentintei civile nr. 1609/4.11.2002 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, care reprezinta titlu executoriu în cauza, exceptie care, având natura unei exceptii de ordine publica, poate fi invocata în orice faza a procesului, inclusiv în etapa procesuala a recursului, Curtea considera ca este neîntemeiat prin raportare la dispozitiile art. 405  alin. 1) Cod procedura civila, conform carora dreptul de a cere executarea silita se prescrie în termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel, însa, în cazul titlurilor emise în materia actiunilor reale imobiliare, termenul de prescriptie este de 10 ani.

Or, în cauza, sentinta civila nr. 1609/4.11.2002 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila în dosarul nr. 7231/2001, prin care pârâta U.E., autoarea recurentului, era obligata sa lase reclamantei T.C.M. în deplina proprietate si pasnica posesie imobilul situat în Bucuresti, str. G. nr. 2 A, parter, ap. 1, sector 4, ca efect al admiterii unei actiuni reale imobiliare, a ramas definitiva si irevocabila, prin neapelare, la data de 7.05.2003, acesta fiind momentul de la care începe sa curga termenul special de prescriptie de 10 ani, reglementat de art. 405 alin. 1 teza a II-a Cod procedura civila, în care reclamanta, creditoare a unui  titlu executoriu, poate sa solicite executarea silita a acestuia.

În ceea ce priveste celelalte critici invocate de recurent privind existenta unui titlu valabil de proprietate al recurentului asupra imobilului în litigiu care justifica admiterea exceptiei inadmisibilitatii actiunii în evacuare, Curtea apreciaza ca, în mod legal si temeinic, a retinut instanta de apel ca pârâtul nu poate invoca, drept titlu de proprietate, certificatul de legatar universal emis în baza testamentului autentificat sub nr. 5880/25.11.1997, prin care se dovedeste doar calitatea acestuia de mostenitor testamentar, titlul sau fiind identic cu cel al autoarei sale, U.E. si acestuia devenindu-i opozabile efectele sentintei civile nr. 1609/4.11.2002 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, prin care pârâta U.E. era obligata sa lase reclamantei T.C.M. în deplina proprietate si pasnica posesie imobilul situat în Bucuresti, str. G. nr. 2 A, parter, ap. 1, sector 4, ca o consecinta a admiterii unei actiuni reale imobiliare, prin compararea titlurilor de proprietate, exhibate de doua parti asupra aceluiasi imobil.

Împrejurarea invocata de recurent, în sensul ca, la momentul când acesta a devenit legatar universal, în baza certificatului nr. 42/12.11.2001, titlul de proprietate al autoarei sale nu fusese desfiintat, el dobândind, cu buna-credinta, un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, nu este relevanta în cauza decât, eventual, sub aspectul exercitarii cu rea-credinta a drepturilor procesuale, acesta neaducând la cunostinta instantei, decesul autoarei sale, U.E., pe parcursul solutionarii actiunii în nulitate si a celei în revendicare exercitate de reclamanta T.C.M., tocmai pentru a putea sustine ulterior inopozabilitatea sentintei civile nr. 1609/4.11.2002 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila,  pentru ca, de esenta actiunii în revendicare, prin compararea titlurilor, este tocmai existenta a doua titluri valabile, carora instanta le va acorda preferabilitate conform principiilor clasice existente în aceasta materie. Astfel, instanta de apel nu a motivat admiterea apelului prin faptul ca pârâtul, în calitate de succesor testamentar al numitei U.E. nu ar avea un titlu valabil asupra imobilului în litigiu, ci a retinut, in terminis, ca îi sunt opozabile reclamantei constatarile instantei referitoare la buna-credinta a autoarei pârâtului, ca o cauza de salvgardare a contractului de vânzare-cumparare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 de la aplicarea sanctiunii nulitatii absolute, dar si ca pârâtul intimat este tinut de efectele sentintei civile prin care U.E. a fost obligata sa-i lase reclamantei T.C.M. în deplina proprietate si pasnica posesie imobilul situat în Bucuresti, str. G. nr. 2 A, parter, ap. 1, sector 4

A admite sofismul dezvoltat de instanta de fond, conform caruia, în absenta unui raport juridic locativ între recurent si intimata, fie el si "virtual", reclamanta nu poate exercita împotriva pârâtului decât o actiune în revendicare, înseamna a accepta ca sentinta civila nr. 1609/4.11.2002, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, ca act jurisdictional, ramâne fara efecte juridice, substantiale si procesuale, în raport de succesorii cumparatoarei decedate, si ca aceasta hotarâre nu are putere de lucru judecat în raport de succesorii universali ai partilor, desi printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila, care se bucura de o prezumtie de validitate, imobilul a fost restituit reclamantei, dar si ca fostul proprietar, al carui titlu de proprietate a fost considerat preferabil, ar putea fi supus unei sarcini excesive si exorbitante, prin care ar trebui sa introduca câte o actiune în revendicare distincta în raport cu fiecare dintre mostenitorii dobânditori ai imobilului, instanta de fond neprecizând, în acest context, care ar fi titlurile de proprietate ce ar urma sa fie din nou comparate.

În acelasi sens, Curtea considera ca se impune examinarea fondului cauzei de catre judecatorie, competenta în prima instanta, care va trebui sa aprecieze, în raport  de situatia de fapt dedusa judecatii, dar si de sustinerile pârâtului (aparari reiterate în etapa procesuala a recursului), daca sunt incidente în speta dispozitiile OUG nr. 40/1999, aprobata cu modificari prin Legea nr. 241/2001, cum corect a retinut si instanta de apel.

Tot astfel, Curtea considera ca este corecta aprecierea instantei de apel privind afectarea nejustificata a dreptului de acces la un tribunal, reglementat ca o componenta materiala a dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (cauza Golder c. Marii Britanii, hotarârea din 21 februarie 1975), determinata de solutionarea cauzei, prin admiterea exceptiei inadmisibilitatii actiunii în evacuare. 

Astfel, desi  jurisprudenta Curtii Europeana a Drepturilor Omului este unanima în a aprecia ca dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, el putând fi supus limitarilor legale, regula este ca limitarile aplicate sa nu restrânga dreptul de acces oferit individului de o maniera a atinge însasi substanta dreptului si de a-l lasa fara continut (cauza Sabin Popescu c. României, hotarârea din 2 martie 2004).

Cum, în dreptul procesual civil român, inadmisibilitatile nu sunt veritabile exceptii procesuale, acestea fiind limitativ prevazute de lege, prin pronuntarea unei astfel de solutii, instanta de fond nu s-a pronuntat asupra fondului cererii cu care a fost învestita, considerând ca reclamanta trebuie sa introduca o noua actiune în revendicare în contradictoriu cu pârâtul N.C., ceea ce echivaleaza, implicit, cu absenta unei aprecieri directe si integrale asupra dreptului cu caracter civil si prerogativelor acestui drept ale reclamantei, în procedura declansata prin exercitarea actiunii în evacuare, contrara dreptului de acces la instanta, astfel cum este garantat de articolul 21 din Constitutia României si art. 6 din Conventie (cauza Canciovici si altii c. României, hotarârea din 26 noiembrie 2002, definitiva la 24 septembrie 2003)

Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât N.C. împotriva deciziei civile nr. 991/A/6.06.2006, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât N.C. împotriva deciziei civile nr. 991/A/6.06.2006, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila, în contradictoriu cu intimata reclamanta T.C.M..

7

Domenii speta

Spete similare