Admisibilitate în contextul în care faţă de inculpatul necunoscător al limbii române se omite asigurarea traducerii procesului penal posibilitatea înţelegerii şi comunicării cu instanţa.

Prin încheierea penală nr. 79/ 3 martie 2008, pronunţată în dosarul nr. 356/96/2008 a Tribunalului Harghita s-a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul G. K.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 28.02.2008, inculpatul G. K. a solicitat liberarea provizorie pe cauţiune, invocând faptul că îndeplineşte condiţiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri.

Instanţa de fond respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauţiune, reţinând faptul că din actele dosarului de urmărire penală, rezultă date care evidenţiază necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni şi respectiv date că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi sau martori. Se specifică astfel, faptul că martorii audiaţi au declarat că inculpatul are un comportament violent şi a mai suferit condamnări  pentru infracţiuni cu violenţă, fiind cercetat şi pentru săvârşirea altor infracţiuni, respectiv sprijinirea constituirii unui grup organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni în dosarul 137/P/2005 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G. K.

În motivarea cererii de recurs formulate, a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul nelegalităţii, invocând împrejurarea că i s-a încălcat dreptul de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, respectiv de mersul dezbaterilor, întrucât nu cunoaşte limba română şi nu i-a fost asigurat un interpret.

Un al doilea motiv de nelegalitate invocat, vizează lipsa temeiului juridic al dispoziţiei instanţei privind respingerea cererii de liberare pe cauţiune.

Precizează, de asemenea, că în mod greşit s-a reţinut existenţa indiciilor că inculpatul a-r încerca zădărnicirea aflării adevărului, şi necesitatea împiedicării acestuia de a săvârşi alte infracţiuni.

Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, în limitele investirii sale şi anume, conform dispoziţiilor art. 385 indice 6, 385 indice 8 şi respectiv 385 indice 9 Cod procedură penală, se constată următoarele:

Consemnările privind mersul dezbaterilor în camera de consiliu din data de 3 martie 2008, evidenţiază faptul că desfăşurarea acestora s-a realizat în limba română, conform cerinţelor impuse de art. 7 alin.1 Cod procedură penală.

Dispoziţiile art. 8 instituie, însă, în sarcina instanţei, obligaţia de a asigura în mod gratuit părţilor care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima, dreptul de a vorbi precum şi dreptul de a pune concluzii în instanţă  prin interpret.

Se impune a se observa că nu a fost garantat inculpatului exercitarea acestui drept, deşi acesta nu cunoaşte limba română, instanţa omiţând în acelaşi timp a evidenţia inculpatului garanţiile procesuale conferite de art. 8 Cod procedură penală.

Împrejurarea că inculpatul nu a solicitat în mod expres acest lucru, nu este de natură a înlătura obligaţia impusă organelor judiciare prin dispoziţiile art. 8 Cod procedură penală, cu atât mai mult cu cât este evident că inculpatul nu cunoaşte limba română, fapt constatat şi în cursul soluţionării cauzei la instanţa de recurs.

Prevederile art. 8 Cod procedură penală, reglementând nu doar dreptul părţii de a vorbi, de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, şi de a pune concluzii în instanţă prin interpret, ci şi obligaţia organelor judiciare de a învedera aceste garanţii şi de a lua măsuri în vederea respectării acestora, subzista în sarcina instanţei de fond obligaţia asigurării condiţiilor exercitării acestui drept, în considerarea dispoziţiilor art. 6 alin.2 Cod procedură penală, întrucât dreptul instituit prin art. 8 constituie o modalitate de exercitare a dreptului la  apărare.

Astfel, nu se poate vorbi despre garantarea dreptului la apărare, fără existenţa unei premize elementare şi anume, aceea conform căreia acuzatul să fie în măsură să înţeleagă şi să comunice în limba în care  se desfăşoară procedura de judecată.

Aceasta este de altfel raţiunea pentru care art. 6 paragraful 3 lit. e din CEDO, instituie dreptul la asistenţa gratuită a unui interpret, care constituie în esenţă o garanţie esenţială a dreptului la un proces echitabil.

În accepţiunea jurisprudenţei Curţii Europene, dreptul consacrat prin art. 6 paragraful 3 lit. e din CEDO, presupunând obligaţia pozitivă de a exercita chiar controlul valorii interpretării asigurate ( Hotărârea din 28 noiembrie 1978, Luedicke, Belkacem contra Germaniei), cu atât mai mult subzistă în sarcina instanţei obligaţia de a învedera inculpatului care nu înţelege limba română, faptul că poate folosi limba oficială prin interpret.

Nerespectarea dispoziţiilor art. 6 alin.2 Cod procedură penală, care impune organelor judiciare obligaţia asigurării exercitării depline a drepturilor procesuale ale părţilor precum şi a dispoziţiilor art. 7 alin.2 şi respectiv 8 Cod procedură penală, constituind încălcări ale garanţiilor procesuale de natură a asigura dreptul la apărare al inculpatului, potrivit dispoziţiilor art. 385 indice 15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, s-a  admis recursul declarat de inculpat şi s-a  dispus rejudecarea cauzei de aceeaşi instanţă, respectiv Tribunalul Harghita.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează a dispune desemnarea în mod gratuit a unui interpret pentru exercitarea dreptului recunoscut părţilor prin art. 8 Cod procedură penală, cerinţă impusă de necesitatea respectării  dreptului la un proces echitabil, în modalitatea consacrată prin art. 6  paragraful 3 lit. e din CEDO.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs au rămas în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare