. Plata sporului de 15% din salariul de bază pentru funcţia de bibliotecar. Admisibilitate. (art.51 alin.3 din Legea nr. 334/2002; art.6 alin.1 din Legea nr. 128/1997, art.50 alin.12)

. Plata sporului de 15% din salariul de bază pentru funcţia de

 bibliotecar. Admisibilitate.

  (art.51 alin.3 din Legea nr. 334/2002; art.6 alin.1 din Legea nr.

 128/1997, art.50 alin.12)

Potrivit art.51 alin.3 din Legea nr. 334/2002, defineşte noţiunea de bibliotecă şcolară şi arată expres că din sistemul naţional de biblioteci fac parte şi bibliotecile şcolare, astfel personalul din biblioteci care lucrează în depozite de carte, colecţii care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul naţional mobil, etc. (aşa cum sunt enunţate în text), beneficiază pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, de un spor de până la 15% din salariul de bază, în această categorie incluzându-se şi personalul didactic auxiliar, Legea nr. 128/1997 fiind o lege specială în raport cu Legea nr. 334/2002 şi , în măsura în care nu conţine dispoziţii exprese, acestea se completează cu norma generală în materie.

Decizia civilă nr.212/R/29.01.2008

Prin sentinţa civilă nr. 1321 din 18 octombrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 28390/3/2007, Tribunalul Bucureşti-Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, ca neîntemeiate;  a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta M. D. reprezentată de Sindicatul Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Sector 6,  în contradictoriu cu pârâţii Şcoala cu clasele I-VIII nr.193, Consiliul Local Sector 6, Primarul Sector 6-Instituţia Primarului Sector 6 şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti;  a obligat pârâţii la plata către reclamată a drepturilor salariale reprezentând sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă de 15% din salariul de bază al acesteia, pentru perioada august 2004-18.10.2007,drepturi ce vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei până la data plăţii; a respins pretenţiile privind plata sumelor cu acest titlu pentru viitor.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Reclamanta M. D. prin reprezentant Sindicatul Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 6 Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Şcoala cu clasele  I-VIII nr.193, Consiliul Local Sector 6 Bucureşti, Primarul Sectorului 6 Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti , pronunţarea unei hotărâri în baza căreia pârâţii să fie obligaţi la calcularea şi plata drepturilor salariale neacordate reclamantei încadrată în funcţia didactică auxiliară de bibliotecar, reprezentând sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare de 15% din salariul de bază, prevăzut de art. 51 alin.3 din Legea nr.334/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi obligarea pârâtelor la calcularea şi plata sporului pentru condiţii periculoase şi vătămătoare de 15% din salariul de bază, care fac parte din acesta, prevăzut de art.51 al.3 din Legea nr.334/2002.

În motivare se arată că salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar este reglementată de prevederile Legii nr.128/1997, precum şi de alte acte normative care reglementează salarizarea personalului bugetar. Bibliotecarii ocupă funcţii didactice auxiliare potrivit art.6 alin.1 din Legea nr.128/1997 şi potrivit art.50 al.12 personalul didactic beneficiază de premii şi de alte drepturi băneşti prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă.

Legea nr.334/2002 defineşte noţiunea de bibliotecă şcolară şi arată expres că din sistemul naţional de biblioteci fac parte şi bibliotecile şcolare.

Potrivit art.51 al.3 din această lege, personalul din biblioteci care lucrează în depozite de carte, colecţii care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, laboratoare de restaurare şi conservare a cărţii sau cei care asigură servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale, aziluri de bătrâni şi în orfelinate, beneficiază pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de un spor de până la 15% din salariul de bază, care fac parte din acesta.

Printre atribuţiile prevăzute în fişa postului pentru bibliotecar sunt şi activităţi specifice: achiziţie-casare publicaţii, depozitare, catalogare, clasificare, împrumut, organizarea colecţiilor, etc.

Faţă de faptul că noţiunea de biblioteci include şi biblioteci şcolare, rezultă că personalul didactic auxiliar din cadrul acestora beneficiază de sporul prevăzut de dispoziţiile legale invocate, Legea nr. 128/1997 fiind o lege specială în raport cu Legea nr.334/2002 şi, în măsura în care nu conţine dispoziţii exprese, aceasta se completează cu norma generală în materie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 283 al.1 lit.c Codul Muncii, art.67 Legea nr. 168/1999, art. 28 Legea nr. 54/2003, art.6, 48-80, Legea nr.128/1997, art.1,10,44 al.3 şi 51 al.3 din Legea nr.334/2002 şi pe OMEH 3522/2000.

Pârâtul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Totodată s-a solicitat suspendarea cauzei, în temeiul art. 244 al.1 c.pr.civ. până la soluţionarea dosarului nr.1123/2/2007 aflat pe rolul CAB –Secţia a VIII-a şi s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

În motivarea întâmpinării se arată că, în cazul bibliotecarilor, ca personal didactic auxiliar, calitatea de angajator o are unitatea de învăţământ, fără ca Inspectoratul să aibă vreo legătură cu angajarea, remunerarea sau eliberarea din funcţie. Mai mult, potrivit art.167 din Legea nr.84/1995, finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar se face prin hotărâre a Consiliului Judeţean, CGMB sau a Consiliului local, pe baza metodologiei elaborate de MEC, aprobată prin hotărâre a Guvernului şi cu asistenţa tehnică a inspectoratelor şcolare.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că bibliotecarii, sunt cadre didactice auxiliare şi beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 128/1997, completându-se în limitele legale cu cele negociate şi stabilite prin contract colectiv unic la nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Drepturile salariale se negociază în limitele prevăzute de lege, în cadrul Contractului colectiv unic la nivelul  Inspectoratului Şcolar. Mai mult, bibliotecarii din cadrul bibliotecilor şcolare nu se încadrează în categoriile determinate de art.51 al.3, deoarece nu lucrează în depozite de carte care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil sau depozite de colecţii. Inspectoratul nu este în măsură să aprecieze şi să determine condiţiile în cadrul bibliotecilor şcolare ca fiind vătămătoare şi periculoase pentru a acorda sporul prevăzut de art.51 al.3. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a reglementat cadrul normativ de acordare a sporului pentru condiţii periculoase şi vătămătoare, inclusiv pentru bibliotecarii din învăţământ prin Ordinul 3541/4.04.2006. În anexele 3a şi 3b la OG nr.4/2006, în categoria sporurilor, este inclus şi  cel pentru condiţii periculoase şi vătămătoare.

În cauză a formulat întâmpinare şi unitatea de învăţământ, solicitând, de asemenea, suspendarea şi invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pe aceleaşi considerente ca şi Inspectoratul Şcolar.

Pârâţii Consiliul Local şi Primarul de sector  au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

În motivare, s-a arătat că autorităţile administraţiei publice locale, respectiv Consiliul Local , are ca atribuţie doar aprobarea bugetului local şi nu este abilitat să calculeze şi să plătească sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare personalului auxiliar al unităţii de învăţământ. În aceeaşi ordine de idei, primarul este ordonator principal de credite, iar plata salariilor şi sporurilor aferente se repartizează prin alocarea de credite bugetare din bugetul local în baza solicitării fundamentale a unităţii de învăţământ. Nici primarul şi nici Consiliul Local nu au calitatea de angajatori.

În dovedirea acţiunii şi în apărare a fost încuviinţată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

În şedinţa publică de la data de 18.10.2007, instanţa a pus în discuţie cererea de suspendare şi excepţiile invocate şi a respins suspendarea şi a unit cu fondul excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, în baza considerentelor arătate în practica.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine următoarele:

În temeiul art. 137 C.pr.civ., Tribunalul a soluţionat cu prioritate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către pârâte.

În ceea ce priveşte unitatea de învăţământ, instanţa a constat că, în temeiul art. 19 al.2 din Legea nr.128/1997, aceasta are calitatea de angajator, iar sporul de 15 % prevăzut de art.51 alin.3 din Legea nr.334/2002, reprezintă un drept salarial pretins în baza raporturilor juridice de muncă. În aceste condiţii, vâzând şi dispoziţiile art.282 alin.1 lit.b din Codul Muncii, potrivit cărora pot fi părţi în conflictele de muncă angajatorii, instanţa a constat că excepţia invocată este neîntemeiată şi a respins-o,  existând identitate între acest pârât şi debitorul obligaţiei în raportul juridic dedus judecăţii.

Cu privire la Inspectoratul Şcolar, instanţa a constat că drepturile salariale ale personalului didactic auxiliar sunt stabilite şi asigurate în condiţiile Legii nr.84/1995 şi Legea nr.128/1997, prin implicarea mai multor factori decizionali. Chiar dacă unitatea de învăţământ are calitatea de angajator cu efectele prevăzute de Codul Muncii, inclusiv obligaţia de plată a drepturilor salariale, potrivit art.142 din legea nr.84/1995, Inspectoratele şcolare sunt organe descentralizate, subordonate Ministerului Educaţiei şi Cercetării, având printre atribuţii modul de organizare şi funcţionare  reţelei de învăţământ preuniversitar,  aplicarea legislaţiei şi organizarea, conducerea şi desfăşurarea procesului de învăţământ, propun reţeaua de şcolarizare, coordonează încadrarea unităţilor de învăţământ cu personal didactic în conformitate cu  Statutul personalului didactic, coordonează activitatea bibliotecilor din unităţile de învăţământ  subordonate.

Faţă de aceste considerente, având în vedere implicarea Inspectoratului ca factor care coordonează încadrarea unităţilor de învăţământ cu personal didactic, deci şi personal didactic auxiliar necesar şi ca unitate care coordonează activitatea bibliotecilor şcolare, instanţa a constat existenţa identităţii dintre acest pârât şi debitorul obligaţiei în raportul juridic dedus judecăţii, motiv pentru care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale invocate de acest pârât.

În privinţa excepţiei invocate de Primar şi Consiliul Local, instanţa a reţinut că potrivit art. 167 din Legea nr. 24/1995, unităţile de învăţământ preuniversitar de stat funcţionează ca unităţi finanţate din fonduri  alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe a căror rază îşi desfăşoară activitatea. În procesul  alocării  de fonduri, în care intră şi fondurile pentru plata drepturilor salariale ale personalului didactic şi personalului didactic şi personalului didactic auxiliar, Primarul este ordonator principal de credite, iar consiliul local aprobă bugetul local, astfel încât instanţa a respins şi excepţia invocată de acest pârât.

Pe fondul cauzei, instanţa a fost sesizată cu pretenţiile reclamantei, în calitate de bibliotecar în cadrul unei biblioteci şcolare, pentru sporul de 15%, pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, din salariul de bază, care face parte din acesta, spor prevăzut de art.51 al.3 din Legea nr.334/2002.

Sporul respectiv reprezintă un drept salarial invocat în baza raporturilor juridice de muncă, născute prin încheierea contractului individual de muncă.

Aşa cum rezultă  din adeverinţa depusă la dosar, reclamanta este încadrată în funcţia de bibliotecar în cadrul unităţii de învăţământ, funcţie didactică auxiliară potrivit art.6 al.1 din Legea nr.128/1997.

În temeiul art. 48 al.1 din acelaşi act normativ, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii şi o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri şi alte drepturi salariale suplimentare.

Potrivit art.146, în măsura în care prezentul statut  nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică şi celelalte dispoziţii din legislaţia muncii.

Legea nr. 128/1997 reprezintă în cazul bibliotecarilor, ca personal didactic auxiliar, lege specială în raport cu Legea nr. 334/2002-Legea bibliotecarilor, prevăzând expres că, în măsura în care nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică şi celelalte dispoziţii prevăzute de legislaţia muncii. Cu alte cuvinte, în lipsa de stipulaţie contrară expresă, personalul didactic auxiliar beneficiază şi de alte drepturi salariale suplimentare stabilite prin legi speciale în favoarea acestora.

Dar din analiza dispoziţiilor Legii bibliotecarilor, care defineşte şi noţiunea de bibliotecă şcolară şi încadrează în sistemul naţional de biblioteci şi bibliotecile şcolare, instanţa a constatat că norma generală în materie de biblioteci reglementează şi alte drepturi salariale, ce nu sunt excluse expres de legea specială (Legea nr. 128/1997).

Astfel, potrivit art.51 al.3 din Legea nr.334/2002, personalul din biblioteci care lucrează în depozite de carte,  colecţii care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, laboratoare de restaurare şi conservare a cărţii sau cei care asigură servicii de împrumut  la domiciliu ori în spitale, aziluri de bătrâni şi în orfelinate beneficiază, pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, de un spor de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta.

Din conţinutul textului de lege, rezultă că personalul din bibliotecile şcolare îndeplineşte condiţiile prevăzute alternativ, deoarece în fişa postului aprobată prin Ordinul nr. 3522/30.03.2000 al Ministrului Educaţiei Naţionale, sunt prevăzute ca atribuţii răspunderea privind gestiunea,  securitatea şi buna păstrare a colecţiilor şi a dotării bibliotecilor, recuperarea la timp a publicaţiilor împrumutate, depozitare, împrumut, organizarea colecţiilor.

Astfel, personalul din bibliotecile şcolare îndeplineşte cel puţin două din condiţiile prevăzute  de art.51 al.3 din Legea 334/2002: lucrează în depozite de carte şi asigură servicii de împrumut  la domiciliu, condiţii în care acesta ar trebui să beneficieze de sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare, întrucât textul art.51 alin.3 din Legea 334/2002 nu exclude de la aplicare personalul din bibliotecile şcolare şi nu condiţionează acordarea acestui spor decât de îndeplinirea  criteriilor prevăzute în mod alternativ de textul normativ în discuţie, orice altă cerinţă suplimentară neputând fi primită întrucât ar adăuga în mod nepermis la lege.

În acest context, instanţa nu va reţine apărările pârâţilor în sensul că reclamantul nu poate beneficia decât de drepturile salariale negociate, deoarece atât dispoziţiile art.48 al.2 din Legea nr.128/1997 cât şi de art.157 al.1 din contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, prevăd că negocierea se face în limitele stabilite de lege.

Cum negocierea nu a avut ca obiect un drept salarial prevăzut de lege în favoarea salariatului, angajatorul nu poate invoca acest text în sensul exonerării de obligaţia corelativă dreptului recunoscut de lege.

Instanţa nu a reţinut nici apărările pârâtelor în sensul că bibliotecarii din şcoli nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art.51 al.3, deoarece aceste condiţii sunt alternative, aşa cum a arătat, fiind necesară şi suficientă îndeplinirea de către aceştia a oricăreia dintre condiţiile ce echivalează cu condiţiile periculoase şi vătămătoare enumerate de lege, indiferent de autorizarea şcolii din punct de vedere igienico-sanitar.

Dreptul la sporul prevăzut de art.51 al.3 din Legea nr. 334/2002, nu este înlăturat nici de faptul că şcoala în cadrul căreia funcţionează biblioteca,  funcţionează în baza unei autorităţii eliberată de organele abilitate care constată îndeplinirea unor cerinţe igienico-sanitare, deoarece acest drept se cuvine bibliotecarului prin natura muncii prestate, care ope legis este prezumată ca generatoare de pericol şi vătămătoare.

Pentru aceleaşi considerente nu au putut fi reţinute nici apărările pârâţilor în sensul că sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare nu se poate acorda decât în cadrul reglementat din Ordinul 354/4.04.2006 al Ministerului Educaţiei şi Culturii, deoarece anexa nr.3 şi 33 la OG 64/2006, prevăd doar coeficienţii de multiplicare, pentru funcţiile didactice auxiliare din învăţământ, iar potrivit art.3 al.2 în coeficienţi de multiplicare este cuprins sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, diferit de dreptul solicitat în speţă.

Sporul solicitat în temeiul art. 51 al.3 este un drept recunoscut de lege prin prisma naturii specifice a profesiei-bibliotecar-fără a fi aplicabile nici dispoziţiile art.8 lit.a din HG nr.281/1993, aşa cum a fost modificată şi nici Regulamentul comun al Ministerului Muncii şi al Ministerului Sănătăţii, deoarece legea prezumă caracterul potenţial vătămător al locului de muncă prin prisma unor realităţi şi criterii obiective, fără a fi necesară efectuarea unor determinări şi încadrări de către organele de specialitate din Ministerul Sănătăţii.

În aceste condiţii, instanţa constată  că reclamantul îndeplineşte condiţiile stabilite de lege pentru a beneficia de sporul prevăzut de art. 51 al.3 din Legea nr. 334/2001.

În privinţa cuantumului în care personalul din bibliotecile şcolare poate beneficia de acest spor, în condiţiile în care legea prevede dreptul la un spor de până la 15% din salariul de bază, instanţa are în vedere faptul că actul normativ care constituie temeiul dreptului invocat nu prevede criterii de stabilire concretă până la limita de 15%.

Având în vedere că legiuitorul stabileşte limita maximă (15%) şi că acest spor se calculează la salariul de bază, prin aceasta asigurându-se o compensare diferenţiată între bibliotecari în funcţie de situaţia concretă a locului de muncă (bibliotecă şcolară, colecţii care cuprind patrimoniul cultural), instanţa obligă pârâtele la plata drepturilor salariale cu acest titlu în cuantumul maxim prevăzut de lege, în limita termenului de prescripţie, până la pronunţarea hotărârii, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie până la plata efectivă.

Soluţia se justifică prin prisma dispoziţiilor art. 1082 şi art. 1084 C.civ., pârâţii fiind în culpă pentru neacordarea sporurilor cuvenite, precum şi pentru neiniţierea unor măsuri care să aibă ca finalitate plata acestor drepturi. Astfel, reclamanta are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit ce include şi beneficiul de care a fost lipsită.

În ceea ce priveşte plata acestor drepturi pentru viitor, instanţa nu poate stabili la momentul pronunţării hotărârii dacă reclamanta va mai îndeplini condiţiile prevăzute de lege după acest moment, obiectul acestei cereri nefiind o creanţă certă, lichidă  şi exigibilă,  întrucât, prin ipoteză, drepturile solicitate nu sunt nici lichide şi nici scadente la momentul pronunţării hotărârii, ele fiind datorate numai în măsura în care vor fi datorate drepturile salariale pe viitor.

Astfel, plata  drepturilor salariale, printre care şi sporurile, reprezintă o prestaţie succesivă executată în baza muncii depuse de salariat, în condiţiile contractului individual de muncă, neputând fi pretinse pentru viitor, anticipat prestării muncii, faţă de dispoziţiile art. 161 Codul Muncii.

În termenul legal de 10 zile  prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, coroborat cu art. 301-303 C.pr.civ., împotriva sentinţei de mai sus au declarat recurs motivat recurenţii- intimaţi (pârâţi) Inspectoratul Şcolar al Municipiul Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 6 , alături de Instituţia Primarului Sector 6.

Recurentul Inspectoratul Şcolar al Municipiul Bucureşti, invocă art. 3041 C.pr.civ. şi critică sentinţa pe aspectele ce vor fi redate în continuare:

Instanţa de fond în mod incorect a admis cererea reclamantului fără a ţine cont de apărările formulate de pârâte, precum şi de prevederile legale în vigoare.

Astfel, instanţa  a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, făcând o confuzie gravă între personalul didactic auxiliar şi personalul didactic.

Din analiza art.5,6 7,8,9,19,32,39 şi următoarele din Legea nr. 128/1997, reiese că Statutul, atunci când se referă la personalul didactic de predare foloseşte sintagma de „personal didactic”, iar când stabileşte drepturile şi obligaţiile personalului didactic auxiliar foloseşte denumirea de „personal didactic auxiliar”.

Interpretarea eronată a instanţei de judecată potrivit căreia personal didactic = personal didactic auxiliar, este infirmată de toate articolele invocate mai sus. Categoriile socio-profesionale în numele cărora a fost promovată  prezenta acţiune, respectiv bibliotecarii, sunt cadre didactice auxiliare în temeiul art.6 din Legea nr.128/1997 privind Statutul Personalului Didactic cu modificările şi completările ulterioare.

Referitor la cadrele didactice auxiliare, art. 19 alin.2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic, stabileşte în mod clar că: „Angajarea şi eliberarea din funcţie a personalului didactic auxiliar de învăţământ cu personalitate juridică se fac de către directorul unităţii, cu aprobarea consiliului de administraţie”.

Din coroborarea articolelor de lege mai sus invocate rezultă că în cazul bibliotecarilor, calitatea de angajator o are unitatea de învăţământ în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea, fără ca Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti să aibă vreo calitate în angajarea, eliberarea din funcţie sau în remunerarea acestora, deci nici calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte unitatea de învăţământ, trebuie să se aibă în vedere că, în art. 33 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul Inspectoratul Şcolar  al Municipiului Bucureşti pe anul 2004-2005, înregistrat la Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei cu nr.1553/09.03.2004 se prevăd următoarele:”Părţile convin ca la stabilirea salariilor să se respecte următoarele principii: a). Pentru personalul didactic auxiliar salariile de bază vor fi diferenţiate pe funcţii, grade şi trepte profesionale şi se stabilesc potrivit Legii nr.128/1997, cu modificările şi completările ulterioare; b). Pentru personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar salariile vor fi negociate între limite minime şi maxime, în prezenţa liderului sindical din unitate, la solicitarea salariatului membru de sindicat”.

Se poate observa că pârâta este obligată de reglementările speciale din domeniul învăţământului (inclusiv de Contractul Colectiv de Muncă semnat şi de reclamant devenind legea părţilor) să respecte M.E.C. şi nu orice alte reglementări care ar exista cu privire la categoriile  socio-profesionale în care s-ar încadra reclamanţii.

Mai mult, cu privire la capătul de cerere referitor la „obligarea pârâtelor la acordarea sporului pentru condiţii  periculoase  şi vătămătoare prevăzute de art.51 alin.3 din Legea nr.334/2002 faţă de personalul din bibliotecile şcolare, retroactiv începând cu ultimii trei ani de la data introducerii acţiunii şi în continuare pentru viitor, actualizat cu rata inflaţiei”, consideră ca I.S.M.B. nu are calitate procesuală pasivă având in vedere şi art.167 din Legea nr.84/1995 Legea învăţământului-republicată cu modificările şi completările ulterioare care prevede că „finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar se face descentralizat prin bugetele consiliilor judeţene/Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau prin bugetele locale. Repartizarea fondurilor pe unităţi de învăţământ preuniversitar se face prin hotărâre a consiliului judeţean/Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, pe baza metodologiei elaborate de M.E.C., aprobată prin hotărâre a Guvernului şi cu asistenţa tehnică a inspectoratelor şcolare.

Având în vedere cele mai sus invocate instanţa de fond în mod corect a respins excepţia invocată de  a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, drept urmare solicită să se constate  lipsa calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, hotărârea s-a dat cu greşita aplicare şi interpretare a legii. Astfel, bibliotecarii fiind cadre didactice auxiliare, potrivit art.6 alin.1 din Legea nr.128/1997, beneficiază de drepturile şi obligaţiile aşa cum sunt stabilite de legislaţia specială în domeniu, respectiv Legea nr.128/1997 privind Statutul Personalului Didactic, completându-se în limitele legale cu cele negociate şi stabilite prin Contractul colectiv unic la nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei cu nr.1553/2004. În acest sens, art.48 alin.2 din Legea nr.128/1997 stabileşte extrem de clar că: „Drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi şi facilităţi ale personalului nedidactic şi auxiliar se negociază în limitele stabilite de lege, în cadrul contractelor colective de muncă dintre administraţie şi sindicatele din învăţământ recunoscute la nivel naţional, potrivit legii”.

Acelaşi principiu consacrat prin art. 48 alin.2 Legea nr.128/1997 şi prin Contractul Colectiv unic la nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti este recunoscut şi de Legea nr.53/2003 privind Codul muncii-cu modificările şi completările ulterioare, în art.157 alin1 „Salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/şi colective între angajator şi salariaţii sau reprezentanţi ai acestora. Alin.2 Sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor  sociale de stat,bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative”.

În considerarea textelor de lege mai sus invocate, apreciază că acordarea unui spor precum cel solicitat de către reclamanţi ar fi trebuit să facă obiectul unor negocieri şi ar fi trebuit să se regăsească în dispoziţiile Contractului colectiv unic la nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.Or, convenţia părţilor astfel cum a fost  înregistrată la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei , nu face referire în capitolul dedicat „Salarizării şi altor drepturi sociale la sporul de 15% care constituie obiectul prezentei cauze şi a căror acordare este solicitată.

În al doilea rând, art.39 din Legea nr.334/2002 privind Legea bibliotecarilor-republicată, stabileşte că patrimoniul bibliotecilor este alcătuit din:

„Alin.1 Colecţiile bibliotecilor pot fi formate din următoarele categorii de documente: cărţi; publicaţii seriale; manuscrise; microformate; documente cartografice; documente de muzică tipărite; documente audiovizuale; documente grafice; documente electronice; documente fotografice sau multiplicate prin prelucrări fizico-chimice; documente arhivistice; alte categorii de documente, indiferent de suportul material; Alin.2:„Colecţiile pot cuprinde şi alte documente, nespecifice bibliotecilor, istoriceşte constituite sau provenite din donaţii”.

Potrivit art.42 alin.1 din Legea nr.334/2002:”Colecţiile bibliotecilor se păstrează în depozite şi/sau în săli cu acces liber special amenajate”, prin urmare în cadrul bibliotecilor, inclusiv în cadrul bibliotecilor şcolare, colecţiile de carte sunt păstrate în depozite sau în săli cu acces liber. În cadrul depozitelor de carte sau în cadrul colecţiilor din bibliotecile şcolare se găsesc cărţi, seriale, publicaţii, documente de evidenţă a colecţiilor aşa cum se menţionează şi în cadrul fişei de post elaborată de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării aprobată prin O.M.Ed.C NR. 3522/2000 privind aprobarea fişelor de evaluare a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar. Cărţile, seriale, publicaţii, documente de evidenţă ale colecţiilor nu pot fi catalogate ca bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil în  considerarea art.40 alin.1 din Legea nr.334/2000 care stabileşte necesitatea clasării bunurilor în categoria anterioară menţionată.

În considerarea celor mai de sus, apreciază că în art.51 alin.3 legiuitorul are în vedere două categorii bine determinate ale personalului din biblioteci cărora le poate fi acordat sporul de 15%: 

1.Personalul din biblioteci care lucrează în depozite de carte care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, laboratoare de restaurare şi conservare a cărţii sau cei care asigură servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale, aziluri de bătrâni şi în orfelinate.

2. Personalul din biblioteci care lucrează în depozite de colecţii care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, laboratoare de restaurare şi conservare a cărţii sau cei care asigură servicii de împrumut la domiciliu ori spitale, aziluri de bătrâni şi în orfelinate.

În al treilea rând, un alt aspect care trebuie avut în vedere de instanţa de judecată în hotărârea ce o va pronunţa în prezenta cauză, este acela că bibliotecile şcolare în care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii sunt organizate potrivit art. 1 lit „f”  din  legea nr.334/2002 „în cadrul unei instituţii de învăţământ preuniversitar, care se află cu precădere în serviciul elevilor şi al cadrelor didactice din instituţia respectivă şi care, în limitele prevăzute de lege şi de regulamentul de organizare”. Este ştiut faptul că unităţile de învăţământ preuniversitar, care se află cu precădere în serviciul elevilor şi al cadrelor didactice din instituţia respectivă şi care, în limitele prevăzute de lege şi de regulamentul de organizare”. Este ştiut faptul că unităţile de învăţământ preuniversitar  de stat nu pot funcţiona în lipsa unei autorizaţii eliberate de organele abilitate care constată îndeplinirea unor cerinţe igienico-sanitare absolut necesare. Prin urmare, dacă în cadrul unităţilor de învăţământ organele abilitate sunt cele care apreciază şi constată îndeplinirea cerinţelor igienico-sanitare în vederea acordării autorizaţiei de funcţionare, consideră că nu sunt în măsură a aprecia şi a cataloga condiţiile în cadrul bibliotecilor şcolare ca fiind „vătămătoare” şi „periculoase” pentru  a fi justificată acordarea sporului prevăzut de alin.3 al art.51 din Legea nr.334/2002 bibliotecarilor, documentariştilor şi redactorilor.

În al patrulea rând, precizează că Ministerul Educaţiei şi Cercetării a reglementat cadrul normativ de acordare a sporului pentru condiţii vătămătoare, inclusiv pentru bibliotecarii din învăţământ prin Ordinul nr.3541 din 4 aprilie 2006 pentru aprobarea metodologiilor de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic încadrat pe funcţiile cuprinse în anexele la Ordonanţa Guvernului nr.4/2006. Astfel, potrivit machetei de calcul al salariului personalului auxiliar din învăţământ, documentariştii, redactorii ca personal didactic auxiliar, primesc  sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare în conformitate cu prevederile HG nr.281/1993. În aplicarea acestei hotărâri de Guvern a fost emis Regulamentul nr. 6366/1993 al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Sănătăţii privind aplicarea art.8 lit.a din HG nr.281/1993.

De altfel, chiar în Legea nr.34/2002 se statuează faptul că bibliotecarii din bibliotecile şcolare sunt personal didactic auxiliar motiv pentru care nu se aplică „sporul de până la 15% din salariul de bază „din actul normativ mai sus amintit ci sporul pentru condiţii vătămătoare şi periculoase prevăzut de art.8 lit.a din HG nr.281/1993 aplicabil personalului didactic auxiliar” în raport cu condiţiile în care se desfăşura activitatea, pot fi acordate următoarele categorii de sporuri...a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat  la locurile de muncă respective”.

Învederează că prin adresa nr. 43343/2005 Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a precizat că „sporul pentru condiţii periculoase de muncă se acordă acolo une cu toate măsurile privind protecţia muncii se menţine un anumit grad de pericol”; prin adresa nr.20553/2005 Ministerul Sănătăţii precizează:”conform prevederilor Regulamentului comun al Ministerului Muncii şi Ministerului Sănătăţii nr. 1132/46226/1993 de acordare a sporului la salariile de bază în conformitate cu prevederile art. 8 lit.a din HG nr.281/1993, cu modificările şi completările ulterioare, sporul pentru condiţii vătămătoare se acordă în baza determinărilor făcute de organele de specialitate al Ministerului Sănătăţii, din care să rezulte că noxele depăşesc în atmosfera zonei de muncă, concentraţia maximă admisă”.

După cum se poate observa printre înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă nu se regăsesc şi acele buletine individuale de determinare la care face referire Ministerul Sănătăţii în Adresa nr.20553/2005 care ar conduce la îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea sporului.

Prin urmare, în condiţiile în care sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare este reglementat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Ordinul nr.3561/2006, consideră că  solicitarea reclamantei de aplicare a dispoziţiilor Legii nr.334/2002 în virtutea art. 146 din Statutul Personalului Didactic este neîntemeiată şi nejustificată.

Prin întâmpinarea depusă la recursul Inspectoratului Şcolar, Sindicatul Liga Salariaţilor din Învăţământul preuniversitar sector 6, conform art. 28 din Legea Sindicatelor nr. 53/2003 în numele intimatei-reclamante M. D. a răspuns criticilor din recurs şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat (fila 26-29).

Analizând acest recurs, având în examinare şi apărările din întâmpinare, Curtea constată că criticile formulate asupra sentinţei, sunt neîntemeiate, iar recursul este nefondat pentru considerentele de fapt şi de drept ce se vor arăta în motivarea prezentei decizii:

Din criticile formulate de recurentă , rezultă că aceasta este nemulţumită de sentinţa  pronunţată şi atacată cu recurs, pentru că s-a aplicat de către Tribunal, greşit legea.

Curtea constată că aceste critici sunt încadrabile în dispoziţiile art. 304 pct.9 C.pr.civ.(Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti neindicând motivul de nelegalitate pe care îşi întemeiază recursul, aşa cum prevede art. 3021 pct.3 C.pr.civ.).

Susţinerile recurentei, nu au însă acoperire în lege, şi sunt în dezacord cu situaţia de fapt reţinută corect de către Tribunal, neregăsindu-se nici o extindere, restrângere a normelor de drept substanţial şi procedural aplicabile cauzei, şi nici încălcări ale vreunui principiu de drept, care să facă incident motivul de modificare al sentinţei (art. 304 pct.9 c.pr.civ.) şi art. 81 din Legea nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.

Concret, în cazul bibliotecarilor calitatea de angajator o are unitatea de învăţământ, prin urmare Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti nu poate avea calitate procesuală pasivă, neavând vreo atribuţie în angajarea, eliberarea din funcţie sau în salarizarea bibliotecarilor din reţeaua de biblioteci a Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului.

Motivul de recurs referitor la lipsa calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, este neîntemeiat.

Tribunalul Bucureşti a respins excepţia invocată în mod corect având în vedere dispoziţiile art. 142 lit.a, b,g,i şi l din Legea nr.84/1995 (Legea învăţământului),  în acord cu care: „inspectoratele şcolare sunt organe descentralizate de specialitate subordonate Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, având în principiu următoarele atribuţii:

a)urmăresc modul de organizare şi de funcţionare a reţelei de învăţământ preuniversitar, în conformitate cu politica educaţională la nivel naţional;

b)asigură aplicarea legislaţiei în organizarea, conducerea şi desfăşurarea procesului de învăţământ;

c)coordonează încadrarea unităţilor de învăţământ cu personal didactic necesar, în conformitate cu prevederile statutului personalului didactic;

d)coordonează utilizarea, dezvoltarea şi protejarea bazei didactico-materiale din unităţile de învăţământ, împreună cu autorităţile publice locale;

e)coordonează activitatea bibliotecilor din unităţile de învăţământ subordonate.

Mai mult inspectoratele şcolare aprobă statul de funcţii al unităţii de învăţământ inclusiv salarizarea funcţiei respective, iar în ceea ce priveşte ocuparea, prin concurs, a postului de bibliotecar (personal didactic auxiliar), desemnează, la constituirea comisiei de examinare, un membru din compartimentul normare salarizare, conform H.G. 281/1993, Anexa 12.

Aşadar instanţa a stabilit, în temeiul legii, identitatea dintre Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi debitorul obligaţiei în raportul juridic dedus judecăţii, ceea ce exclude greşita rezolvare a excepţiei invocate.

2. Pe fondul cauzei recurentele critică sentinţa civilă nr.1321/18.10.2007 în sensul încălcării art.304 pct.9, tezele II şi III C.pr.civ. (hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii) susţinând aplicabilitatea în cauză a art.42 alin.1 din Legea 334/2002 şi a art.8 lit.a din H.G.281/1993, care ar guverna acordarea sporului de până la 15% din salariul de bază pentru condiţii periculoase sau vătămătoare corespunzător timpului lucrat, precum şi adresele nr.43.343/2005 a Ministerului Muncii, nr.20553/2005 a Ministerului Muncii, nr.20553/2005 a Ministerului Sănătăţii şi Ordinul nr. 3541/2006 a Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Această critică va fi înlăturată de către Curte având în vedere că actele normative invocate au forţă juridică inferioară legii, iar adresele menţionate nu pot produce niciun efect juridic în raport cu Legea nr. 334/2002 (Legea bibliotecilor).

Tribunalul Bucureşti a reţinut în mod corect, în temeiul art. 48 alin.1 din Legea nr.128/1997 că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii şi o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri şi alte drepturi salariale suplimentare. Legea nr.128/1997 reprezintă, în cazul bibliotecarilor, ca personal didactic auxiliar, lege specială, în raport cu Legea nr. 334/2002 prevăzând expres că în măsura în care nu dispune altfel personalului didactic auxiliar i se aplică şi celelalte  dispoziţii prevăzute de legislaţia muncii. Cu alte cuvinte, în lipsă de stipulaţie contrară, personalul didactic auxiliar beneficiază şi de alte drepturi salariale suplimentare stabilite prin legi speciale în favoarea acestora.

Din analiza dispoziţiilor legii bibliotecilor care defineşte şi noţiunea de bibliotecă şcolară şi încadrează în sistemul naţional de biblioteci şi bibliotecile şcolare, instanţa în mod corect a constatat că norma generală în materie de biblioteci reglementează şi alte drepturi salariale, ce nu sunt excluse expres de legea specială.

În mod corect Tribunalul Bucureşti a reţinut incidenţa în cauză a art.51 alin.3 din Legea nr.334/2002, conform căruia „personalul din biblioteci, care lucrează în depozite de carte, colecţii care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, laboratoare de restaurare şi conservare a cărţii sau cei care asigură servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale, aziluri de bătrâni şi în orfelinate, beneficiază, pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de un spor de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta.

Rezultă că personalul din bibliotecile şcolare îndeplineşte condiţiile prevăzute alternativ, deoarece în fişa postului aprobată prin Ordinul nr.3522/30.03.2000 al Ministrului Educaţiei Naţionale, sunt prevăzute ca atribuţii răspunderea privind gestiunea, securitatea şi buna păstrare a colecţiilor, a dotării bibliotecilor, recuperarea  la timp a publicaţiilor împrumutate, depozitare, împrumut, organizarea colecţiilor.

În mod corect instanţa a respins apărările pârâţilor în sensul că reclamanta nu poate beneficia decât de drepturile salariale negociate, deoarece dispoziţiile art.48 alin.2 din Legea nr.128/1997, prevăd că negocierea se face în limitele stabilite de lege, iar Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti era dator să respecte Legea nr.334/2002 şi să negocieze un drept salarial prevăzut în favoarea bibliotecarului, personal didactic auxiliar. Faptul de a fi omis negocierea în sensul arătat nu este de natură al exonera de obligaţia corelativă dreptului recunoscut de lege în favoarea personalului din subordine.

În altă ordine de idei, a reţine punctul de vedere al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti că, nu s-a negociat şi sporul de 15% prevăzut de Legea nr.334/2000-Legea bibliotecilor, ar însemna să nu se dea eficienţă dispoziţiilor din art.51 a.3 Codul Muncii  care stipulează  clar că „personalul din biblioteci …beneficiază de un spor de până la 15%...”.

Revenind la „negocierea” invocată de către recurent, este în afara culpei reclamantei, că această negociere nu a avut loc, cu ocazia încheierii  contractului colectiv de muncă, ori dreptul la acest spor este conferit de lege, şi singurul aspect care putea fi negociat ar fi fost procentul de spor , având în vedere că legea prevede „până la 15%”.

Faţă de cele reţinute în precedent, cum în cauză nu se regăseşte niciun motiv din cele prevăzute de art.304, 306 C.pr.civ., 3041 (cauza fiind examinată sub toate aspectele cum a cerut recurentul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti), art.81 din Legea nr. 168/1999,  care să atragă casarea sau modificarea sentinţei, în baza art. 312 al.1 acelaşi cod, recursul Inspectoratului  Şcolar al Municipiului Bucureşti va fi respins ca nefondat.

Recurentul Consiliul Local Sector 6 şi Instituţia Primarului au indicat ca fiind cauză a recursului dispoziţiile art. 304 pct.8,9 C.pr.civ. iar în dezvoltarea dată motivelor de nelegalitate invocate, critică sentinţa pe aspectele ce vor fi redate în continuare:

Astfel se susţine că, instanţa de fond în mod cu totul eronat a obligat Instituţia Primarului şi Consiliul Local al Sectorului 6 la calcularea în  conformitate cu dispoziţiile legale a sporurilor şi indemnizaţiilor de care beneficiază reclamanţii, precum şi la plata acestora.

În primul rând, pentru ca o persoană (fizică sau juridică) să poată sta în judecată în calitate de pârât, în cadrul acţiunii civile este necesară existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii. Potrivit dispoziţiilor Legii nr.53/2003- Codul muncii-litigiile de muncă se desfăşoară între angajator (unitatea de învăţământ) şi angajat.

Conform art.6 alin.1 lit.a din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, bibliotecarii fac parte din personalul didactic auxiliar, iar potrivit art.19 alin.2 dini acelaşi act normativ: „angajarea şi eliberarea din funcţie a personalului didactic auxiliar în unităţile de învăţământ cu personalitate juridică se fac de către directorul unităţii, cu aprobarea consiliului de administraţie”.

Mai mult decât atât, Primarul Sectorului 6, ca de altfel şi Consiliul Local al Sectorului 6 care este un organ deliberativ, nu sunt abilitate de lege să calculeze, să recalculeze sau să cumuleze în funcţie de diverşi factori aleatori drepturile salariale ale personalului bugetar, activitatea cadrelor didactice auxiliare, neintrând în atribuţia sas.

Aşadar, cum între reclamanţi-membrii de sindicat- şi instituţiile sale nu există raporturi de muncă, devine evident faptul că, aceştia, nu pot solicita instituţiilor lor, retroactiv şi individual o serie de drepturi salariale aşa cum s-a întâmplat prin acţiunea introductivă de instanţă.

Totodată învederează faptul că instituţiile nu sunt responsabile de excluderea de la plata sporului de 15%, acordat în baza art.51 alin.3 din Legea nr.334/2002, personalului didactic auxiliar ce ocupă funcţia de bibliotecar în învăţământul preuniversitar, ci Ministerul Educaţiei şi Cercetării care elaborează metodologia şi criteriile de acordare a drepturilor salariale atât ale personalului didactic cât şi ale personalului didactic auxiliar.

În al doilea rând, potrivit dispoziţiilor art.48 alin.2 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, „drepturile salariale suplimentare şi alte drepturi ale personalului didactic şi didactic auxiliar se negociază, în limitele stabilite de lege, în cadrul contractelor colective de muncă dintre administraţie şi sindicatele din învăţământ recunoscute la nivel naţional, potrivit legii”.

În motivarea hotărârii sale, instanţa de fond a invocat tocmai dispoziţiile art.6 alin.1 din Legea nr.128/1997 specificând că reclamanta ocupa  funcţia didactică auxiliară de bibliotecar, fără a ţine cont de actele normative ulterioare emise se Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin care se stabileşte metodologia de calcul pentru salarizarea personalului didactic auxiliar din învăţământ.

În speţă, se referă la Ordinul nr.4209/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Statutul Personalului didactic referitoare la calculul salariilor pentru personalul didactic din învăţământ şi la Ordinul nr. 4.848 bis/2004 pentru aprobarea metodologiei de calcul al drepturilor salariale pentru personalul didactic încadrat pe funcţiile prevăzute în anexa nr.3 la ordonanţa de urgenţă nr.68/2004, precum şi a machetei de calcul al salariului pentru personalul didactic auxiliar încadrat pe funcţiile prevăzute în această anexă.

Potrivit prevederilor actelor normative sus menţionate, direct răspunzătoare de aducerea acestora la îndeplinire, sunt direcţiile generale din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, inspectoratele şcolare judeţene şi al Municipiului Bucureşti, unităţile de învăţământ de stat şi alte unităţi subordonate.

Aşadar, devine evident faptul că nu intră în atribuţiile instituţiei lor să calculeze ori să recalculeze drepturile salariale ale membrilor de sindicat, ci să asigure finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, potrivit competenţelor stabilite de lege. Astfel, potrivit dispoziţiilor art.167 alin.1 din Legea învăţământului nr.84/1995 cu modificările ulterioare, finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se face descentralizat prin bugetele consiliilor de învăţământ preuniversitar de stat se face descentralizat prin bugetele consiliilor judeţene/Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau prin bugetele locale în baza metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării aprobată prin hotărâre a  guvernului ş cu asistenţa tehnică a inspectoratelor şcolare.

Potrivit Hotărârii Guvernului nr.538/2001 privind aprobarea normelor metodologice pentru finanţarea învăţământului preuniversitar de stat, fiecare unitate de învăţământ preuniversitar de stat are obligaţia să îşi întocmească bugetul propriu. În acest sens, conducerea fiecărei instituţii de învăţământ preuniversitar are obligaţia să îşi fundamenteze cheltuielile pe baza de indicatori fizici şi valorici care să reflecte în mod real necesarul de finanţare, aplicându-se măsuri pentru utilizarea cu  maximă eficienţă a bazei materiale existente şi a fondurilor, în interesul procesului de învăţământ şi al elevilor.

De asemenea, instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat au obligaţia să îşi fundamenteze sumele necesare în vederea finanţării complementare, potrivit metodologice pentru elaborarea proiectelor de buget, transmise de Ministerul Finanţelor Publice.

În vederea cuprinderii în bugetul instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat a finanţării proporţionale cu numărul de elevi sau  preşcolari, asigurată din bugetele locale, Consiliul Naţional pentru Finanţarea învăţământului preuniversitar de Stat propune spre aprobare Ministerului Educaţiei şi Cercetării criteriile şi standardele finanţării precum şi costurile anuale orientative, după consultarea federaţiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă şi le comunică inspectoratelor şcolare în vederea stabilirea necesarului de fonduri pentru finanţare. La nivelul fiecărui inspectorat şcolar se constituie Comisia pentru stabilirea cheltuielilor medii anuale şi instituţii de învăţământ preuniversitar de stat care stabileşte în mod obiectiv şi fundamentat costul anual orientativ pe un elev/preşcolar, volumul cheltuielilor necesar cu personalul, manualele şcolare şi bursele elevilor.

Bugetele elaborate de instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat se prezintă autorităţii administraţiei publice locale, în faza de elaborare a proiectului bugetului de stat şi a proiectului bugetului de stat şi a proiectelor bugetelor locale.

Conform prevederilor art.18 alin.1 din Hotărârea nr. 538/2001, consiliile locale, pe baza sumelor repartizate de la bugetul de stat în consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după adăugarea sumelor necesare pentru finanţarea complementară, comunică bugetele aprobate conform legii instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat şi trezoreriilor la care acestea sunt arondate.

Deschiderea creditelor bugetare pentru finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat se face, potrivit Hotărârii nr.538/2001, de H.C.G.M.B. NR.5/2001, a fost înfiinţată Administraţia Şcolilor a Sectorului 6, prin Hotărârea nr.10/22.02.2001 a Consiliului Local  al Sectorului 6, aflată în subordinea instituţiei sale, având ca principală activitate administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi funcţionând din punct de vedere al bugetului local ca ordonator terţiar de credite pentru aceste unităţi de învăţământ.

Administraţia Şcolilor Sector 6 deschide credite pentru cheltuieli materiale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, iar acestea, prin personalul propriu de administrare angajează şi efectuează cheltuielile aprobate  prin buget pe bază de documente legale (state de plată salariale, comenzi, contracte, convenţii).

Aşadar, devine evident faptul că, în ceea ce o priveşte, îşi îndeplineşte  atribuţiile conferite de lege, în calitate de ordonator secundar de credite. La fel de evident este şi faptul că nu intră în atribuţiile sale să calculeze ori să plătească drepturile salariale ale membrilor de sindicat, ci să repartizeze fondurile pe unităţile din învăţământul preuniversitar de stat.

Pentru toate aceste considerente a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

Analizând şi acest recurs, Curtea constată că este nefondat pentru că:

Unul dintre motivele de nelegalitate invocate este art. 304 al.1 pct.8 C.pr.civ. „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate:  când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestui”.

Recurenta, în concret, aşa cum cere art. 3021 pct.3 C.pr.civ., nu dezvoltă acest motiv de nelegalitate invocat, şi anume nu arată în ce constă interpretarea greşită de către Tribunal a actului juridic dedus judecăţii, şi  conţinutului acestuia.

Aşa fiind simpla invocare a acestui motiv prevăzut de codul de procedură civilă nu poate să atragă modificarea sentinţei.

Criticile din recurs sunt într-adevăr încadrabile în dispoziţiile art.304 pct.9 C.pr.civ., însă nu pot fi primite şi vor fi înlăturate câtă  vreme, Tribunalul , amplu motivat, bazat pe dovezile administrate, a aplicat corect în speţă dreptul substanţial  şi procedural, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei.

Se reţine că, nefiind în raporturi de muncă, cu intimata-reclamantă, recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Această susţinere, este de nereţinut întrucât calitatea de parte în cauza dedusă  judecăţii, rezidă din legile de care a făcut vorbire în cuprinsul motivelor de mai sus chiar recurenta.

Art.282 alin.1lit.d din Codul Muncii stipulează clar că :„Pot fi părţi în conflictele de muncă:  alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă”.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi dispoziţiile legale de care s-a făcut vorbire, atribuţiile ce decurg din lege ale Consiliului Local Sector  6 şi Instituţia Primarului, concluzia ce se desprinde este că, recurentul are calitate procesuală pasivă, dreptul legal la sporul de până la 15% cerut prin acţiunea introductivă de instanţă, neputând fi realizat decât cu şi prin intermediul inclusiv al acestui recurent, alături de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Şcoala cu clasele I-VIII nr.193, Sector 6, pârâţi în aceeaşi cauză.

Faţă de cele constatate de Curte  în baza art. 312 al.1 C.pr.civ. a fost respins şi acest recurs.

Domenii speta

Spete similare