Înşelăciune în convenţii, înşelăciunea săvârşită cu prilejul executării unui contract

Decizie 817 din 22.12.2008


2. Înşelăciune în convenţii, înşelăciunea săvârşită cu prilejul executării unui contract

Cod penal. Infracţiune de înşelăciune.

Art. 25 raportat la art. 290 Cod penal;

Art. 215 alin. l, 2, 3 Cod penal;

Art.290 Cod penal cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal;

Art.26 raportat la art. 215 alin. l, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal.

Articolul 215 alin. (3) Cod penal, incriminează o formă specială a infracţiunii de înşelăciune, comisă cu prilejul încheierii sau executării unui contract. Executarea unui contract include intervalul de timp în care obligaţiile contractuale se găsesc în faza de aducere la îndeplinire, până la epuizarea acestora.

Pentru existenţa acestei forme a infracţiunii de înşelăciune este necesară o convenţie de natură civilă sau comercială în cadrul căreia să se producă menţinerea în eroare a subiectului pasiv. Activitatea de amăgire trebuie să fie suficient de amplă pentru a avea rol important în executarea convenţiei.

Curtea de apel Bacău – Secţia penală

Decizia nr. 817 din 22 decembrie 2008

Prin decizia penală nr. 254/A/20.05.2008 a Tribunalului Bacău s-a dispus în temeiul art. 379 punctul 2 litera „a" cod procedură penală s-au admis apelurile declarate de apelanţii inculpaţi P.L. şi N.S.I. împotriva sentinţei penale nr. 621/6-11-2007 pronunţată în dosar penal nr.712/260/2007 al Judecătoriei Moineşti cu privire la următoarele aspecte:

 1 - modalitatea de executare a pedepsei, neaplicarea dispoziţiilor art.86 indice 1 cod penal şi pedepsei accesorii pentru inculpatul P.L..

 2 - aplicarea art. 61 alin. 1 teza 2 cod penal privind revocarea restului de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa anterioară, neaplicarea art. 61 alin. l teza 1 cod penal privind menţinerea liberării condiţionate pentru acelaşi rest, aplicarea art. 61 alin. 1 teza finală, cuantumul pedepselor rezultante stabilite pentru infracţiunile concurente, pentru inculpatul N.S.I..

S-a desfiinţat sentinţa apelată sub aceste aspecte; S-a reţinut cauza spre rejudecare şi în fond:

În temeiul art. 86 indice 1 cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului P.L. sub supraveghere.

În temeiul art. 86 indice 2 cod penal s-a stabilit termen de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 5 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 86 indice 3 cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul condamnat se supune măsurilor de supraveghere obligatorii după cum urmează:

a) să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fii controlate mijloacele lui de existentă.

În temeiul art. 359 cod procedură penală s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art.86 indice 4 alin. 1 cod penal în referire la art. 83 şi 84 cod penal şi a dispoziţiilor art. 86 indice 2 cod penal.

S-a înlătură aplicarea pedepsei accesorii pentru inculpatul P.L..

S-a înlăturat din dispozitivul sentinţei apelate pentru inculpatul N.S.I. dispoziţiile art. 61 alin. 1 teza 2 cod penal privind revocarea liberării a restului de pedeapsă de 637 zile rămas de executat din pedeapsa anterioară de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 633/22-02-2002 a Judecătoriei Bacău.

În baza art. 61 alin. 1 teza 1 cod penal s-a menţinut liberarea condiţionată a inculpatului pentru restul de pedeapsă de 637 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin s.p. 633/22-02-2002 a Judecătoriei Bacău şi în consecinţă:

S-a înlăturat aplicarea art. 61 alin. 1 teza finală privind contopirea restului cu fiecare din pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile concurente şi dispoziţiile privind pedepsele rezultante ale acestei contopiri.

S-au menţinut pedepsele stabilite de 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 cod penal cu aplicarea art. 37 lit. „a" cod penal şi 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 cod penal cu aplicarea art. 37 lit."a" cod penal şi pedeapsa rezultantă de executat de 3 ani închisoare.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

S-a constatat că apelantul inculpat P.L. a fost asistat de avocat ales.

S-a dispus plata sumei de 100 lei RON reprezentând onorariu avocat oficiu pentru apelantul inculpat N.S.I. din fondul special al Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 192 alin. 3 cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut:

Prin sentinţa penală nr.621 din 06.11.2007 pronunţată de către Judecătoria Moineşti în dosarul nr. 712/260/2007 s-au dispus următoarele:

În baza art.25 raportat la art.290 Cod penal a fost condamnat inculpatul P.L., cetăţean român, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, administrator, necăsătorit, fără copii, cu antecedente penale, la 6 luni închisoare.

În baza art. 215 al. 1,2,3 Cod penal a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare.

În baza art.85 Cod penal s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 7 luni închisoare din s.p. 2039/18.11.2004 a Judecătoriei Moineşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 226/07.04.2005 a Curţii de Apel Bacău.

S-a descontopit si s-a repus în individualitatea sa pedeapsa de 7 luni închisoare din s.p. 2039/18.11.2004 a Judecătoriei Moineşti, în pedepsele componente după cum urmează:

- 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 84 din Legea 59/1934;

- 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.292 Cod penal.

În baza art.33 lit. a, 34 lit. b si art.85 Cod penal, s-au contopit pedepsele si o aplică pe cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al. l lit. a teza a-2-a şi b Cod penal în condiţiile şi pe durata celor prevăzute art.71 al.2 Cod penal.

În baza art.290 Cod penal cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal a condamnat inculpatul N.S.I. cetăţean român, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, un copil minor, recidivist, la 6 luni închisoare.

În baza art.61. alin. l teza II -a Cod penal, s-a revocat liberarea condiţionată a restului de pedeapsă rămas neexecutat de 637 zile, respectiv 1 an, 9 luni si 2 de zile din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.633/22.02,2002 a Judecătoriei Bacău, si în baza art.61 alin. l teza finală s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat, cu pedeapsa aplicată prin prezenta.

În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 215 al. 1,2,3 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare.

În baza art.61. alin. l teza II -a Cod penal, s-a revocat liberarea condiţionată a restului de pedeapsă rămas neexecutat de 637 zile, respectiv 1 an, 9 luni si 2 de zile din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.633/2002 a Judecătoriei Bacău, si în baza art.61 alin.l teza finală s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat, cu pedeapsa aplicată prin prezenta.

În baza art.33 lit. a, 34 lit. b Cod penal si art.36 alin. l Cod penal s-a contopit si s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.l lit.a teza a-2-a şi b Cod penal în condiţiile şi pe durata celor prevăzute art.71 al.2 Cod penal.

În baza art. 14,348 Cod proc. penală si art.445 Cod. proc. pen. s-a dispus anularea înscrisului fals, denumit „dovada" (fila 19 dosar urmărire penală).

În baza art. l 18 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea unei ştampile aflată la fila 38 dosar urmărire penală, având ca amprentă D., 17.

S-a respins excepţia autorităţii lucrului judecat.

În baza art. 14,346 Cod proc. penală si art.998, art 1000 alin.3, 1003 Cod civil a fost obligat inculpatul P.L. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P. Trans SRL C. şi cu inculpatul N.S.I. către partea civila SC A.SA Bacău la plata sumei de 26.488,18 lei la care se va adăuga dobânda legală.

S-a dispus plata onorariului apărător oficiu în cuantum de 100 lei, avocat P.M. din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art.191 alin.3 Cod proc. penal a fost obligat inculpatul P.L. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P.SRL la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 100 lei şi în baza art.191 alin. l Cod proc. penală obligă pe inculpatul N.S.I. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 180 lei , din care 100 lei onorariu apărător oficiu.

S-a luat act că inculpatul P.L. a avut apărător ales.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin rechizitoriul nr. 3444/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, jud. Bacău, înregistrat sub nr.712/260/2007 au fost trimişi în judecată pe inculpaţii: - P.L, stagiul militar nesatisfacut, administrator, necăsătorit, fără copii, cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.25 raportat la art.290 Cod penal, art.215 al. 1,2,3 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, N.S.I, cetăţean român, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfacut, căsătorit, un copil minor, recidivist, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.290 Cod penal, art.26 raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal şi art.37 lit.a Cod penal.

În actul de sesizare a instanţei se arată că la începutul anului 2004, inculpatul P. L. 1-a instigat pe inculpatul N.S.I. să întocmească în fals o adeverinţă pe care a folosit-o apoi pentru radierea unei ipoteci, prejudiciind astfel SC A. SA cu suma de 26.488,18 lei, iar inculpatul N.S.I. în aceeaşi perioadă, a întocmit în fals o adresă în numele SCD. pe care i-a înmânat-o celuilalt inculpat, dându-i astfel ajutorul să radieze în mod ilegal ipoteca pe un apartament, prejudiciind astfel interesele A.B. cu suma indicată mai sus.

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv materialul de urmărire penală şi declaraţiile date în faza de cercetare judecătorească, instanţa a reţinut următoarele:

La data de 28.07.2004, N.S.I. fiind audiat în calitate de inculpat la DNA Bacău, a formulat un autodenunţ prin care pe lângă alte fapte a relata şi că la începutul anului 2004 a intenţionat să cumpere de la inculpatul P.L. un apartament, în C. care era ipotecat în favoarea D. (fila 8 dosar urmărire penală).

Relatează în acelaşi autodenunţ că P.L. i-a solicitat sprijinul să-i facă rost de o ştampilă care să poarte antetul firmei creditoare şi să fie trecut şi numărul 17.

Ca dovadă în acest sens, predă organelor de poliţie (fila 39 dosar urmărire) ştampila respectivă.

Inculpatul P.L. în anul 1997 a achiziţionat de la SC D. un autoturism marca Cielo, ocazie cu care s-a încheiat contractul de asigurare cu A. şi în favoarea asigurătorului încheindu-se contractul de garanţie imobiliară asupra unui apartament situat în C., proprietatea lui P, L,.

P. L. nu a achitat decât două rate şi apoi SC D, s-a despăgubit de la SC A, SA Bacău.

La solicitarea lui P.L., inculpatul N.S.I. s-a deplasat la Bucureşti , unde după modelul dat de acesta a realizat o ştampilă ca aparţinând SC D.  cu numărul 17, a întocmit o adresă prin care se solicita ca în numele acesteia să fie radiată ipoteca existentă pe apartament deoarece se achitase în întregime debitul (fila 19 dosar urmărire penală).

Inculpatul P.L. a depus această adresă la Biroul de Carte Funciară, a obţinut radierea ipotecii pe apartament la data de 13.01.2004, pe care 1-a vândut imediat unor persoane fizice.

 La urmărirea penală, martorul F.R.I. care era în relaţii de afaceri cu P.L. şi N.S.,(fila 27 dosar urmărire penală) susţine afirmaţiile inculpatului N.S.I. dar arată că nu a cunoscut ce a făcut P.L. cu acea ştampilă.

Inculpatul P.L. declară F.R. avea de luat de la A. o despăgubire şi de dat inculpatului o sumă mai mare dintr-o tranzacţie comercială anterioară. Astfel i-a explicat situaţia apartamentului şi i-a propus o compensare de datorii deoarece la rândul său avea de achitat la A. contravaloarea autoturismului achiziţionat.

Spune inculpatul P.L. că numitul F. i-a prezentat adresa falsă şi i-a spus că a rezolvat cu datoria şi astfel a mers, a radiat ipoteca şi a vândut apartamentul.

Susţinerile inculpatului P. nu se justifică sub nici un aspect în condiţiile în care nu i s-a prezentat un proces verbal de compensare aşa cum a invocat şi să semneze în calitate de debitor pe vreun act care să îl exonereze de datorie.

Mai mult decât atât adresa falsă pentru radiere nu era emisă de A. care era beneficiarul contractului de ipotecă ci de SC D. care nu avea legătură cu ipoteca. P.L. declară că nu a cunoscut că adresa şi ştampila erau false.

N.S., după aproximativ doi ani (fila 38 dosar urmărire penală) îşi schimbă declaraţia în sensul că de fapt ştampila a achiziţionat-o la solicitarea numitului F.R. şi a mers la biroul acestuia unde a rugat pe o persoană care lucra în acel birou să-i redacteze adresa după modelul dat de F..

De data aceasta inculpatul N.S. nu mai are cunoştinţă la ce foloseau ştampila şi adeverinţa. La fila 36 dosar urmărire penală acelaşi inculpat N. îşi ia şi măsură de precauţie în sensul că după ce a aplicat ştampila pe adeverinţă, a păstrat-o pentru a nu mai fi folosită în alte scopuri.

Martorul F.R. la fila 47 dosar urmărire relatează că erau în relaţii de afaceri cu P.L. şi N.S. P.L. a vândut apartamentul ipotecat dar nu putea să facă actele deoarece era avea sarcini şi la iniţiativa sa inculpatul N.S. a făcut rost de o ştampilă falsă, a întocmit în fals o adresă, pe care a ştampilat-o şi pe care inculpatul P.L. deşi ştia că este falsă a folosit-o la radierea ipotecii de pe apartament.

În faza de cercetare judecătorească, inculpatul P.L. îşi menţine depoziţia de la urmărire penală în sensul că nu a cunoscut că adresa era falsă dar că s-a prezentat la Biroul de Carte Funciară a radiat ipoteca şi imediat a vândut apartamentul deoarece avea datorii mari.

Inculpatul N.S.I. îşi aduce subit aminte că adeverinţa a fost scrisă de un angajat a lui F., pe nume Ţ.C. despre care cunoştea cu certitudine că este plecat în străinătate, din dosarul de la DNA, lucru confirmat şi de martorul F.. A fost citat acest martor, inclusiv cu mandat de aducere şi bineînţeles că nu a fost găsit. Este de remarcat că inculpatul N. iniţial a spus că personal a întocmit adeverinţa iar la cercetarea judecătorească nici măcar nu ştia să redacteze la calculator.

Martorul F.R., în instanţă declară că a fost sunat de către inculpatul P, să îi facă rost de o adeverinţă de la inculpatul N., în vederea radierii unei ipoteci. Inculpatul N.S.I. s-a conformat avându-se în vedere că F. îi era naş de cununie şi pentru care a mai întocmit în fals alte asemenea adrese.

Din probele de la urmărirea penală şi declaraţiile martorului F.R. rezultă vinovăţia celor doi inculpaţi.

Situaţia de fapt fiind dovedită, în drept fapta inculpatului P.L. care a instigat pe inculpatul N.S.I. să întocmească în fals o adeverinţă pe care a folosit-o pentru radierea unei ipoteci, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de 25 raportat la art.290 Cod penal şi radierea ipotecii întocmite în favoarea SC A., pe baza înscrisului fals, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.215 al. 1,2,3 Cod penal pentru care s-a dispus pedepse cu închisoare.

Fapta inculpatului N.S.I. care a întocmit în fals o adresă în numele SC D. şi pe care a dat-o celuilalt coinculpat dându-i ajutorul să radieze în mod ilegal o ipotecă pe un apartament, prejudiciind astfel A. cu suma de 26.488,18 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art.290 Cod penal şi art.26 raportat la art. 215 al. 1,2,3 Cod penal pentru care s-a dispus pedepse cu închisoare.

Deoarece faptele sunt în concurs le vor aplicabile prevederile art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal.

Din studiul fişei cazier a inculpatului N.S.I., rezultă că prin sentinţa penală nr.633/2002 pronunţată de Judecătoria Bacău a fost condamnat la 4 ani închisoare, fiind liberat condiţionat la 24.06.2002, rămânând un rest neexecutat de 637 de zile. Faţă de data săvârşirii prezentelor fapte, îi vor fi aplicabile prevederile art. 37 lit.a Cod penal.

Inculpatul P.L. nu este recidivist deoarece deşi are mai multe condamnări, acestea sunt concurente.

La individualizarea pedepselor conform art.72 Cod penal s-a ţinut seama de gradul de pericol social al infracţiunilor, de modalitatea săvârşirii dar şi de persoana inculpaţilor care au căutat să împiedice aflarea adevărului şi au condamnări multiple.

S.C. A.R. – A.S.A. Bacău s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 26.488,18 lei reprezentând suma cu care a despăgubit S.C. D. în virtutea contractului de asigurare şi pentru care nu poate să se îndestuleze pe calea executării silite în calitate de creditor ipotecar deoarece apartamentul a fost vândut.

Deoarece partea civilă a depus la dosarul cauzei s.c. nr. 1260/28.05.2003 a Tribunalului Bacău, prin care SC P.T., partea responsabilă civilmente din prezenta cauză a fost obligată către aceasta la plata aceluiaşi prejudiciu, s-a ridicat din oficiu excepţia autorităţii lucrului judecat.

Din studierea actelor aflate la dosar rezultă că această excepţie nu poate opera pentru următoarele motive: pentru existenţa excepţiei autorităţii lucrului judecat conform art.166 Cod proc. civ.  excepţie procesuală, este necesară o triplă identitate de obiect, cauză şi părţi, instituţie reglementată şi de art.1200 pct.4 Cod civil ca şi prezumţie legală.

În baza art. 61. alin. l teza II -a Cod penal, s-a revocat liberarea condiţionată a restului de pedeapsa rămas neexecutat de 637 zile, respectiv 1 an, 9 luni si 2 de zile din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.633/22.02,2002 a Judecătoriei Bacău, si in baza art.61 alin. l teza finala şi va fi contopit cu restul de pedeapsa rămas neexecutat şi cu pedeapsa aplicata prin prezentele.

În baza art.33 lit. a , 34 lit. b Cod penal si art.36 alin. l Cod penal au fost contopit şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al. l lit. a teza a-2-a şi b Cod penal în condiţiile şi pe durata celor prevăzute art.71 al.2 Cod penal.

În baza art. 14,348 Cod proc. penala şi art.445 Cod. proc. pen. s-a dispus anularea înscrisului fals, denumit „dovada"(fila 19 dosar urmărire penala).

În baza art.l 18 lit.b Cod penal s-a dispus confiscarea unei ştampile aflată la fila 38 dosar urmărire penala, având ca amprenta D..

S-a respins excepţia autorităţii lucrului judecat.

În baza art. 14,346 Cod proc.penala si art.998 , art. 1000 alin.3 , 1003 Cod civil au fost obligaţi inculpatul P.L. in solidar cu partea responsabila civilmente SC P.Comanesti si cu inculpatul N.S.I. către partea civila SC A.- Sucursala A. la plata sumei de 26.488,18 lei la care s-a adăugat dobânda legală.

S-a dispus plata onorariului apărător oficiu din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 191 alin.3 Cod proc penal a fost obligat inculpatul P.L. in solidar cu partea responsabila civilmente SC P. la plata cheltuielilor judiciare către stat si in baza art.191 alin.l Cod proc. penala a fost obligat pe inculpatul N.S.I. la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care şi onorariu apărător oficiu.

Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii P.L. şi N.S.I., tară a motiva apelurile în scris.

Oral, în faţa instanţei, apelantul-inculpat P.L. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi pe fond achitarea în temeiul art. 10 lit.c C.p.p, motivând că Parchetul şi prima instanţă trebuiau să facă dovada că adeverinţa folosită la radierea ipotecii este falsă, iar din întreg materialul probator nu rezultă că el ar fi instigat pe coinculpat la întocmirea acestei adeverinţe, iar pentru infracţiunea de înşelăciune trebuia să existe o plângere a S.C.A., însă această plângere nu există. Se mai arată că declaraţia martorului F.R. nu poate fi luată în considerare întrucât acesta ţinea contabilitatea societăţii administrate de inculpatul P., care îi datora lui F. 10 miliarde lei.

Inculpatul N.S.I., prin apărător ales, a criticat condamnarea pentru infracţiunea de înşelăciune, arătând că aceasta nu există, acest inculpat nu induce în eroare S.C.A.., că vinovăţia aparţine martorului F.R.I. şi că nu recunoaşte decât infracţiunea de fals. Se mai cere menţinerea liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin s.p. 633/22.02.2002 a Judecătoriei Bacău, având în vedere că a colaborat cu organele de u.p. şi în instanţă.

Examinând sentinţa penală apelată, atât sub aspectul motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în temeiul art.271 alin.2 C.p.p., tribunalul constată apelurile fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, este cea rezultată din autodenunţul inculpatului N.S.I., prin care arată că la cererea celuilalt coinculpat i-a procurat o ştampilă cu sigla D., i-a redactat o adresă din partea acesteia în fals prin care se certifica achitarea integrală a autoturismului achiziţionat de inculpatul P. şi se solicita radierea ipotecii, ceea ce s-a şi întâmplat, ulterior apartamentul aparţinând inculpatului P. degrevat de sarcini, a fost vândut. împrejurarea că ulterior inculpatul N. îşi schimbă declaraţia nu prezintă relevanţă în cauză atâta vreme cât ansamblul probator existent în cauză dovedeşte cu prisosinţă vinovăţia celor doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Astfel, inculpatul P.L., nu a recunoscut nici un moment săvârşirea faptelor şi aceasta în contextul în care cunoştea prea bine împrejurarea că nu a achitat ratele de leasing aferente autoturismului Cielo, acestea fiind achitate de S,C.A. care a preluat riscul de neplată şi căreia urma să-i achite debitul. împrejurarea că adresa din partea S.C.D. falsificată de inculpatul N. i-a profitat şi în mod implicit a folosit-o rezultă şi din faptul că a solicitat personal radierea ipotecii deşi aceasta era înscrisă pe numele A. şi nu pe cel al S.C.D. s.a.., precum şi faptul că deşi cunoştea că nu achitase debitul pentru a fi ridicată ipoteca, a vândut ulterior apartamentul. Împrejurările descrise se coroborează atât cu declaraţiile inculpatului N. cât şi cu cele ale martorului F., contestate acum de ambii inculpaţi. Astfel, acest inculpat a indus în eroare S.C.A, cu ocazia executării contractului de asigurare prin aceea că a obţinut în fals ridicarea ipotecii înscrise pe numele acesteia, folosindu-se de un mijloc fraudulos şi anume adresa întocmită de celălalt inculpat, prejudiciul înregistrându-se în patrimoniul S.C.A. Faptul că urmărirea penală a fost declanşată în urma autodenunţului coinculpatului N. şi nu al părţii vătămate nu are relevanţă în cauză, denunţul respectiv autodenunţul constituie un mijloc de sesizare a organelor de u.p. prevăzut de lege. Prejudiciul este cert stabilit şi de instanţa civilă prin sentinţa civilă nr.1260 din 28.05.2003 a Tribunalului Bacău - Secţia comercială şi contencios administrativ. In condiţiile descrise nu se poate susţine că inculpatul P.L. nu a avut cunoştinţă de împrejurarea că ipoteca a fost radiată în baza înscrisului întocmit de celălalt inculpat. Faptul că inculpatul invocă, că martorul F. a procurat atât înscrisul falsificat şi a indus în eroare partea civilă nu constituie decât o încercare de a se sustrage răspunderii penale. Nu pot fi primite susţinerile acestui inculpat cum că martorul F. a venit cu adresa falsă şi a spus că a rezolvat cu datoria în condiţiile în care inculpatul cunoştea prea bine că nu şi-a achitat debitul şi că nu putea în mod legal să radieze ipoteca, în condiţiile în care cunoştea că ipoteca era înscrisă pe numele părţii civile şi nu pe al S.C.D..

Cu privire la inculpatul N.S.I., împrejurarea că a întocmit el însuşi adeverinţa falsă rezultă atât din propriul său autodenunţ cât şi din declaraţia martorului F.. Nu are nici o relevanţă că ulterior, pe parcursul cercetărilor, cei doi şi-au schimbat declaraţiile, inculpatul N. S. I. învinuindu-1 pe martor că ar fi întocmit înscrisul. Săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prevăzută de art.26 raportat la art.215 al. 1,2,3 Cp. şi 37 lit.a Cp., rezultă cu prisosinţă din derularea situaţiei de fapt în condiţiile în care cunoştea că înscrisul este falsificat iar din conţinutul acestuia rezultă clar că se referă la inculpatul P. L., în aceste condiţii apare ca neverosimilă atitudinea procesuală a acestui inculpat care după ce întocmeşte o adresă falsă ca din partea S.C.D., să arate că nu cunoştea împrejurarea că urmează a fi folosit într-o tranzacţie ilicită, fiind de neconceput ca un act fals să stea la baza unei tranzacţii licite.

Împrejurările relevate de cei doi inculpaţi că martorul F. ar fi avut de încasat de la A. vreo sumă de bani nu sunt dovedite de înscrisurile de la dosar. De altfel, din declaraţia acestui martor reiese că şi în alte rânduri inculpatul N.S.I. întocmea diverse adeverinţe false, lucru recunoscut şi de inculpat. De asemenea, împrejurarea că numitul F. îi ţinea contabilitatea firmei inculpatului P. nu prezintă relevanţă asupra situaţiei de fapt.

Faţă de toate aceste împrejurări, prima instanţă a reţinut în mod corect vinovăţia inculpaţilor, dând faptelor încadrarea juridică corespunzătoare.

În privinţa inculpatului P. L., prima instanţă a aplicat pedepse corect individualizate, a dat eficienţă art.85 Cp. dispunând anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 7 luni închisoare aplicată prin s.p. nr.2039/18.XI.2004 a Judecătoriei Moineşti, pe care a descontopită în pedepsele componente, contopind în final pedepsele, însă, instanţa a apreciat că executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie, aşa cum a dispus prima instanţă nu este necesară, apreciind că scopul reeducativ poate al pedepsei poate fi atins şi în condiţiile suspendării condiţionate sub supraveghere în temeiul art. 86/1 Cp. A admis apelul sub acest aspect, a stabilit termen de încercare art.86/2 Cp., a stabilit măsurile de supraveghere prevăzute de art.86/3 Cp., atrăgând totodată atenţia asupra prevederilor art.86/2 Cp. A înlăturat aplicarea pedepsei accesorii faţă de împrejurarea că faptele deduse judecăţii au fost săvârşite anterior modificării prin Legea nr.287/2006 a dispoziţiilor art.71 Cp.

Cu privire la inculpatul N. S. I. prima instanţă a stabilit corect vinovăţia, a aplicat pedepse corespunzătoare pentru cele două infracţiuni pentru care 1-a condamnat pe inculpat. însă faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, tribunalul a constatat că nu se justifică revocarea liberării condiţionate a restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin s.p.nr.633/2002 a Judecătoriei Bacău, motiv pentru care a admis apelul acestui inculpat înlăturând aplicarea art.61 al.l teza II Cp. privitoare la revocarea restului de pedeapsă, menţinând liberarea condiţionată.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Din considerentele expuse mai sus, nemaiexistând alte motive de desfiinţare a hotărârii, în temeiul art. 379 pct.2 lit.a C.p.p, a admis apelurile declarate de inculpaţi sub aspectele de mai sus.

Împotriva deciziei penale mai sus menţionată a declarat recurs în cadrul termenului legal, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU, pentru netemeinicie, invocându-se greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepsei aplicată inculpatului P. L., persoană care a mai suferit condamnări pentru comiterea aceluiaşi gen de infracţiuni şi respectiv, aprecierea greşită asupra împrejurării că reinserţia socială a inculpatului N. S. I., va putea fi realizată şi prin menţinerea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa anterioară, în condiţiile în care inculpatul a manifestat o atitudine nesinceră pe parcursul cercetărilor penale şi a dat dovadă de persistenţă infracţională în conduită chiar şi după ce a beneficiat de clemenţa legii.

Împotriva aceleiaşi decizii penale au declarat recurs, în termen legal, şi recurenţii inculpaţi, P. L. şi N. S. I., pentru netemeinicie, invocând greşita condamnare, în pofida inexistenţei unor probe certe de vinovăţie, omisiunea instanţelor de judecată de a se pronunţa asupra unor cereri ce vizează administrarea probei testimoniale în stabilirea nevinovăţiei, dar şi alte aspectele detaliate în preambul prezentei hotărâri.

Analizând decizia penală recurată, atât sub aspectul motivelor de recurs invocate şi a cazurilor de casare prevăzute în art. 385/9 c. pr. pen., Curtea constată că recursul declarat de procuror este întemeiat, iar recursurile declarate de inculpaţii P. L. şi N.S. I., sunt nefondate pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare.

Elementul material al variantei tipice a infracţiunii de înşelăciune constă într-o acţiune de inducere în eroare a subiectului pasiv prin prezentarea ca mincinoasă a unei fapte adevărate sau prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase. Prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase se înţelege activitatea subiectului activ prin care acesta face să se creadă ca existentă o faptă care nu are corespondent în realitatea înconjurătoare, iar prin prezentarea ca mincinoasă a unei fapte adevărate se înţelege activitatea făptuitorului prin care acesta face să se creadă ca inexistentă o faptă care există în realitatea obiectivă.

Prin întocmirea în fals, în numele creditoarei S. C. D. C., a adeverinţei care atesta achitarea debitului, inculpatul N. S., i - a facilitat instigatorului inculpat L. P., radierea ilegală a ipotecii instituită pe apartamentul proprietatea acestuia în favoarea S.C. A. S.A., săvârşind astfel, sub forma complicităţii, infracţiunea de înşelăciune în convenţii, sub aspectul executării.

Potrivit variantei agravate prevăzute de alin.3 al textului incriminator, inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, întruneşte conţinutul variantei agravate.

Inculpatul P. L. a dovedit rea credinţă în respectarea contractului de asigurare facultativă încheiat cu SC A. S.A., încă din momentul încetării achitării ratelor, intervenită la scurt timp după contractarea creditului. Ratele au fost achitate scrupulos de societatea de asigurare A. către creditoarea SC. D., încă din anul 1998, cu ferma convingere din partea societăţii plătitoare că îşi va îndestula creanţa în momentul achitării integrale a debitului, ce avea ca şi efect radierea ipotecii şi încasarea contravalorii bunului ipotecat.

Aptitudinea unui mijloc de a induce în eroare o persoană depinde atât de împrejurările concrete în care este folosit, cât şi de particularităţile victimei. Inducerea în eroare trebuie să aibă drept urmare pricinuirea unei pagube, care poate fi cauzată celui indus în eroare sau altei persoane.

Prin manoperele dolosive ale celor doi inculpaţi, creând certitudinea achitării creditului, inculpatul L. P. a beneficiat de radierea ipotecii instituită asupra apartamentului care îi conferea societăţii de asigurare dreptul de a şi recupera paguba constituită din sumele achitate în favoarea SC D., iar la scurt timp imobilul degrevat de ipotecă a şi fost înstrăinat, societatea A. suferind un prejudiciu real şi cert de 26.488,18 lei, cuantum la care se adaugă şi dobânda legală aferentă.

A considera că activitatea materială a celor doi inculpaţi nu se circumscrie sferei infracţionale în modalitatea prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 c. pen., aşa cum se solicită prin conţinutul cererilor de recurs formulate în scris şi susţinute oral şi prin concluzii scrise, şi respectiv că nevinovăţia acestora va putea fi confirmată de probele testimoniale ce nu au fost administrate în faţa instanţelor de judecată care s - au pronunţat în cauză, nu poate constitui decât dovada unei interpretări greşite a textului incriminator sub varianta înşelăciunii în convenţii cu prilejul executării contractului.

Activitatea de inducere în eroare constă tocmai în prezentarea ca reală a unei împrejurări inexistente în realitatea obiectivă, respectiv a aceleia de a fi fost achitat integral debitul datorat societăţii creditoare D.. Această împrejurare înfăţişată în mod mincinos a condus la imposibilitatea obiectivă din partea societăţii de asigurare de a-şi putea îndestula creanţa prin vânzarea bunului ipotecat în favoarea sa, cauzându-i astfel indiscutabil o pagubă reală. De altfel, indubitabil, fără a exista convingerea că, după achitarea debitului, îşi va putea recupera sumele de bani achitate în locul inculpatului P.L., prin vânzarea imobilului, cu certitudine societatea de asigurare nu ar fi achitat ratele restante ale inculpatului. în aceste condiţii nu poate fi neglijată deloc această verigă creată în baza raporturilor contractuale care au dat naştere unor obligaţii asumate de părţi şi care în mod firesc ar fi fost să fie şi respectate.

Dispoziţiile art. 72 C. pen., reprezintă coordonate pe baza cărora se realizează în mod concret individualizarea pedepsei, în raport cu fapta comisă, astfel încât sancţiunea aplicată să răspundă cerinţelor scopului preventiv, coercitiv şi educativ prevăzute de art. 52 C. pen.

Pedeapsa aplicată trebuie să reflecte echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severităţii excesive, sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate.

Raportat la persoana fiecărui făptuitor, persoane care au mai suferit condamnări, la valoarea socială lezată, urmările imediate ale infracţiunii, valoarea deloc modică a prejudiciului, timpul şi mijloacele folosite pentru săvârşirea infracţiunii, mobilul şi scopul urmărit, se constată că modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului L. P. este excesiv de blândă şi nu corespunde coordonatelor stabilite de legiuitor prin dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. Se apreciază totodată că, menţinerea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa aplicată anterior inculpatului N. S. denotă o blândeţe ce depăşeşte limita normală şi este ineficientă pentru reinserţia socială a acestuia inculpatului.

Cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei, instanţa de recurs constată că instanţele de judecată au apreciat întemeiat că prejudiciul cauzat părţii civile este dovedit într-un cuantum egal cu cel produs şi efectiv suferit.

Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii declanşează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi îndeplinite condiţiile instituite prin art. 998 şi 999 C. civ., referitoare la existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi respectiv, existenţa vinovăţiei şi a capacităţii delictuale a celui ce a săvârşit fapta ilicită. în aceste condiţii repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite.

Din conţinutul actelor dosarului rezultă că valoarea prejudiciului creat şi rămas nerecuperat prin activitatea infracţională a celor doi inculpaţi este de 264.88,18 lei, prejudiciu la plata căruia cei doi inculpaţi vor fi obligaţi în solidar, inculpatul P.L. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente, aşa cum a dispus instanţa de fond, printr-o motivare judicioasă în raport de probatoriul administrat în cauză.

Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. a c. pr. pen., va admite recursul declarat de procuror, va casa în totalitate decizia penală recurată şi va menţine ca legală şi temeinică sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Moineşti.

Pe cale de consecinţă, Curtea, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b c. pr. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii inculpaţi, împotriva aceleiaşi decizii penale, cu opinia separată a doamnei judecător E.E., care este pentru admiterea recursurilor declarate de recurenţii - inculpaţi, în sensul admiterii recursurilor acestora, casarea în parte a deciziei penale recurate şi a sentinţei primei instanţe şi achitării acestora în temeiul art. 11 pct.2 lit. a Cod procedură penală, cu art. 10 lit. d Cod procedură penală, pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art.215 alin. l, 2 şi 3 Cod penal, respectiv, complicitate la înşelăciune, prevăzută de art.26, raportat la art.215 alin. l, 3 şi 3 Cod penal, cu art.37 lit. a Cod penal.

Domenii speta