Legea nr.10/2001. imobil preluat abuziv. restituire în natură. entitate deţinătoare privatizată. consecinţe.

LEGEA NR.10/2001. IMOBIL PRELUAT ABUZIV.

RESTITUIRE ÎN NATURĂ. ENTITATE DEŢINĂTOARE

PRIVATIZATĂ. CONSECINŢE.

Art.1 şi 20 alin.(1) din Legea nr.10/2001

Art.27 şi 29 din Legea nr.10/2001

Art.20.1, 20 (41), 21 din Normele metodologice de aplicare

unitară a

Legii nr.10/2001

Petenţii beneficiază de drepturile câştigate sub imperiul

vechilor dispoziţii ale art.27 (1) din Legea nr.10/2001 şi în condiţiile

preluării fără nici un titlu a imobilelor notificate, este posibilă

restituirea în natură, indiferent de faptul că societatea în al cărei

patrimoniu se găsesc la data apariţiei legii, era sau nu una cu

capital privat.

De aceea, este găsit fără relevanţă faptul că, potrivit

contractului nr.AG/21 din 10 august 1999, FPS a înstrăinat

salariaţilor 80.642 acţiuni reprezentând 60,634% din valoarea

capitalului social subscris.

Astfel, legiuitorul a avut în mod expres în vedere

posibilitatea restituirii unor bunuri aflate în patrimoniul asupra

căruia poartă aceste acţiuni, atunci când, prin Legea nr.99/1999

privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, Titlul

I art.I pct.43, introduce capitolul V1 art.324 în O.U.G. nr.88/1997,

prin care rezolva efectele survenite asupra acestui patrimoniu, în

situaţia restituirii de imobile către foşti proprietari.

Art.20 alin.(1) din Legea nr.10/2001 are şi semnificaţia

indisponibilizării totale a imobilelor pentru care s-au depus

notificări de restituire, consacrată expres de pct.20.1. din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 şi de art.20

(41).

(Decizia civilă nr.15/A/29 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea de

Apel Piteşti - Secţia civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări

Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)

 Reclamanţii H.I. şi R.F. au acţionat în judecată pe

S.C.„M.”S.A. Câmpulung şi A.P.A.P.S. Bucureşti, contestând dispoziţiile

nr.167/11 februarie 2002 şi nr.3899/26 martie 2002, în condiţiile art.24

din Legea nr.10/2001, dispoziţii prin care li s-a respins notificarea

privind restituirea terenului situat în Municipiul Câmpulung, Bd.Ion

Mihalache nr.102, în suprafaţă de 1400 m.p.

Ulterior, contestatorii au completat acţiunea, precizând că

imobilul solicitat a aparţinut autorului H.G., la a cărui succesiune vin în

calitate de nepoţi şi că pe terenul în litigiu a existat o casă de locuit şi o

magazie, care în decursul timpului au fost demolate. S-a motivat cererea

în sensul că preluarea de către stat a fost abuzivă, astfel că toate actele de

înstrăinare, inclusiv cele de privatizare, sunt lovite de nulitate.

Prin sentinţa civilă nr.80/26 februarie 2003, Tribunalul Argeş

a respins contestaţia, reţinând, în esenţă, că reclamanţii nu au dovedit

dreptul de proprietate, iar societatea pârâtă deţine proprietatea terenului

în baza certificatului de atestare a acestui drept emis în baza Legii

nr.15/1990 şi H.G. nr.834/1991, în cadrul procesului de privatizare

societăţii revenindu-i imobilul, în temeiul contractului de vânzare-

cumpărare nr.21 din 10 august 1999, încheiat cu bună-credinţă cu F.P.S.

Curtea de Apel Piteşti, prin decizia civilă nr.109 pronunţată la

data de 30 iunie 2003, a admis apelul contestatorilor, cu consecinţa

schimbării sentinţei, în sensul admiterii în parte a contestaţiei şi a obligării

S.C.„M.”S.A. Câmpulung la restituirea suprafeţei de 612 m.p. conform

anexei la raportul de expertiză P.M., menţinând sentinţa faţă de

A.P.A.P.S. Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că terenul a

fost preluat nelegal de către stat şi în cauză sunt întrunite prevederile

Legii nr.10/2001 de restituire a terenului liber de construcţii în suprafaţă

de 612m.p. conform raportului de expertiză.

Acţiunea a fost admisă în parte, întrucât terenul era deţinut

doar de societatea pârâtă.

Prin decizia nr.5887 din 27 octombrie 2004, Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate atât de contestatori, cât şi

de pârâta S.C.„M.”S.A. Câmpulung, a casat decizia civilă nr.109/A din 30

iunie 2003, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor, cu

îndrumarea ca instanţa să se pronunţe nu numai în privinţa terenului de

612 m.p., dar şi în privinţa celorlalte suprafeţe libere de construcţii

vândute unei terţe persoane în timpul procesului şi identificate prin cele

două expertize, precum şi în privinţa construcţiei evaluată la 53.444.135

lei, demolată de pârâtă.

S-a constatat, de asemenea, că instanţa de apel nu a verificat

dacă terenul a cărui restituire se solicită este inclus în suprafaţa de teren la

care se referă certificatul de atestare a dreptului de proprietate al

S.C.„M.”S.A. nr.00181 din 29 ianuarie 1993.

Astfel investită, Curtea de Apel Piteşti, prin decizia civilă

nr.457/23 noiembrie 200, pronunţată după casarea cu trimitere, a respins

ca nefondat apelul contestatorilor, pe considerentul că aceştia nu şi-au

probat legitimarea procesuală activă de persoane îndreptăţite în calitate

de succesori ai defunctului H.G. şi nici dreptul de proprietate al acestuia

din urmă asupra terenului litigios.

Instanţa de apel a mai reţinut că terenul revendicat a intrat în

proprietatea societăţii pârâte în temeiul certificatului de atestare a acestui

drept şi a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, încheiat cu bună-

credinţă de către aceasta cu A.P.A.P.S., fiind întrunite cerinţele art.46(1)

din Legea nr.10/2001.

Contestatorii H.I. şi R.F. au formulat recurs împotriva acestei

decizii, cale de atac ce a fost admisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

– Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală prin decizia nr.2225/09

martie 2007, cu consecinţa casării şi a trimiterii cauzei spre rejudecare

aceleiaşi instanţe.

Instanţa de recurs a reţinut că, potrivit art.315 Cod procedură

civilă, după casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de

toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată, cu

referire la decizia nr.5897/27 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie, prin care s-a statuat cu autoritate de lucru judecat în privinţa

legitimării reclamanţilor de persoane îndreptăţite la restituirea terenului şi

corelativ la obligaţia S.C.„M.”S.A. de a restitui cel puţin suprafaţa de 612

m.p. din suprafaţa totală de 1400 m.p. a terenului revendicat.

S-a constatat, astfel, că instanţa de trimitere nu mai avea a se

pronunţa în legătură cu legitimarea reclamanţilor şi dreptul lor de

proprietate dobândit prin succesiune, preluat de stat fără titlu.

Totodată, potrivit primei decizii de casare, au rămas în

discuţie suprafeţele de teren de 220 m.p. şi 280 m.p. ulterior vândute în

timpul litigiului numitului G.G. şi dacă acestea sunt incluse în certificatul

de atestare a dreptului de proprietate MO.9 nr.0018/29 ianuarie 1993

aparţinând intimatei.

S-a mai reţinut că, în contradicţie cu statuările primei decizii

de casare, care reţine că pe terenul în litigiu, la data preluării, a existat o

construcţie evaluată de 53.444.135 lei ce a fost demolată de societatea

pârâtă, instanţa de apel a reţinut, dimpotrivă, că nu există probe, în sensul

că pârâta a demolat construcţiile sau că acestea au existat.

Astfel investită, instanţa de apel, în urma suplimentării

probatoriului, constată că apelul este întemeiat pentru considerentele ce

se vor prezenta.

În rejudecare, societatea pârâtă S.C.„M.”S.A. Câmpulung a

reiterat excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a contestatorilor,

cât şi lipsa calităţii sale procesuale pasive (f.184).

Asupra acestor excepţii, instanţa de trimitere nu mai poate a

se pronunţa, întrucât prin decizia civilă nr.5897 din 27 octombrie 2004,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat cu autoritate de lucru judecat

în ceea ce priveşte legitimarea procesuală activă a reclamanţilor,

constatând că aceştia sunt persoane îndreptăţite la restituirea imobilelor

preluate abuziv de către stat şi, totodată, la obligaţia S.C.„M.”S.A. de a

restitui în natură cel puţin suprafaţa de 612 m.p.

Aceste considerente se regăsesc şi în decizia de casare

nr.2225/09 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Întrucât cu autoritate de lucru judecat s-a statuat prin prima

decizie de casare (nr.5897/2004 ÎCCJ) că pe terenul litigios a existat o

construcţie demolată de societatea pârâtă, evaluată la suma de 53.444.153

lei, în apel s-a dispus efectuarea unei expertize pentru reactualizarea

acestei sume, lucrare efectuată de către expertul contabil Ş.A. (f.192-194).

Suma actualizată, reprezentând contravaloarea clădirilor

demolate, este de 8491,65 lei, la data de 31 octombrie 2007, concluziile

expertizei fiind însuşite de către părţile litigante, întrucât nu au înţeles să

formuleze obiecţiuni.

În primul ciclu procesual, prin aceeaşi decizie de casare

(nr.5897/2004 ÎCCJ) s-a constatat cu autoritate de lucru judecat că

societatea pârâtă poate restitui în natură reclamanţilor suprafaţa de

612m.p., conform schiţei anexă la raportul de expertiză întocmit de

ing.M.P. (f.7 dosar), teren situat în Câmpulung, B-dul I.Mihalache nr.102,

judeţul Argeş.

Verificând, conform îndrumărilor din decizia de casare,

situaţia suprafeţei de 500 m.p. reţinută ca fiind compusă din două bucăţi,

de 220 m.p. şi respectiv de 280 m.p., se constată următoarele:

Din suprafaţa de 500 m.p., 400 m.p. teren au fost înstrăinaţi

de către societatea comercială M. S.A. societăţii comerciale G.I.G. S.R.L.,

reprezentată prin asociatul unic G.G., act autentificat sub nr.694/20

septembrie 2001 (f.218-220).

Diferenţa de 100 m.p. a fost înstrăinată de aceeaşi societate

pârâtă aceleiaşi societăţi comerciale G.I.G. S.R.L., prin asociatul unic

G.G., act autentificat sub nr.114/27 februarie 2002 (f.215-217).

Nici una din părţile litigante nu a contestat vreodată că

terenurile în suprafaţă de 612 m.p. şi respectiv cel de 500 m.p., ce au

făcut parte din suprafaţa totală de 1400 m.p., solicitaţi la restituirea în

natură, sunt incluse în certificatul de atestare a dreptului de proprietate

MO9 nr.0018/29 ianuarie 1993.

Deoarece terenurile în suprafaţă de 500 m.p. au fost

înstrăinate de către societatea pârâtă unei alte societăţi, se constată de

către Curte că acest teren excede suprafeţei necesare şi utile desfăşurării

activităţii şi întrucât înstrăinarea s-a făcut aşa cum a reţinut şi decizia de

casare, în timpul litigiului, numitului G.G., în calitatea sa de asociat unic

al S.C.G.I.G.S.R.L., restituirea în natură este posibilă.

Cât despre înscrierea acestora în Certificatul de atestare a

dreptului de proprietate al societăţii comerciale în fiinţate în condiţiile

Legii nr.15/1990, urmează a se observa că aceasta este numai o

operaţiune administrativă şi ea s-a făcut cu încălcarea criteriilor impuse

de art.1 din H.G. nr.834/1991, respectiv pentru terenuri ce exced celor

necesare desfăşurării activităţii potrivit obiectului societăţii, lipsă de

utilitate ce a condus tocmai la înstrăinarea celor două suprafeţe.

Aşa cum rezultă din schiţa anexă la contractele de vânzare-

cumpărare, despre care s-a făcut vorbire, terenul de 500 m.p. (400 m.p. +

100 m.p.) se află în continuarea celor 612 m.p., formând un trup comun.

Întrucât, cum s-a arătat, I.C.C.J. a statuat, cu autoritate de

lucru judecat, că poate fi restituită în natură suprafaţa de 612 m.p., acelaşi

regim juridic urmează a fi aplicat şi terenului de 500 m.p.

Potrivit art.1 din Legea nr.10/2001, nemodificată, imobilele

preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice

alte persoane juridice (…), se restituie în natură.

Conform dispoziţiilor art.20 alin.(1) din Legea nr.10/2001,

imobilele preluate abuziv se restituie în natură persoanei îndreptăţite dacă

erau deţinute la data intrării în vigoare a legii „de o societate comercială la

care statul (…) era acţionar ori acţionar majoritar”.Intimata pârâtă

invocă, în sprijinul său, actualele dispoziţii ale art.29 ale legii nr.10/2001,

potrivit cărora, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi

comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2),

persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii

speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a

imobilelor solicitate.

Acest text, însă nu este aplicabil cauzei de faţă, petenţii

beneficiind de drepturile câştigate sub imperiul vechilor dispoziţii ale

art.27- (1) potrivit cărora, pentru imobilele preluate cu titlu valabil,

evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu

respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri

reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la

societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de

valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare,

corespunzătoare valorii imobilelor solicitate. Interpretând legea prin

regula de interpretare per a contrario, cele preluate fără nici un titlu, cum

este cazul celor de faţă, se restituie în natură, indiferent de faptul că

societatea în al cărei patrimoniu se găsesc la data apariţiei legii, era sau nu

una cu capital privat sau nu.

De aceea, este găsit fără relevanţă faptul că, potrivit

contractului nr.AG/21 din 10 august 1999, FPS a înstrăinat salariaţilor S.

80.642 acţiuni reprezentând 60,634% din valoarea capitalului social

subscris.

Astfel, legiuitorul a avut în mod expres în vedere posibilitatea

restituirii unor bunuri aflate în patrimoniul asupra căruia poartă aceste

acţiuni, atunci când, prin Legea nr.99/1999 privind unele măsuri pentru

accelerarea reformei economice, Titlul I art.I pct.43, introduce

capitolulV1 art.324  în O.U.G.nr.88/1997, prin care rezolva efectele

survenite asupra acestui patrimoniu, în situaţia restituirii de imobile către

foşti proprietari.

Art.20 alin.(1) din Legea nr.10/2001 are şi semnificaţia

indisponibilizării totale a imobilelor pentru care s-au depus notificări de

restituire, consacrată expres de pct.20.1.din Normele metodologice de

aplicare unitară a Legii nr.10/2001 şi de art.20 (41).

Potrivit art.21 din aceleaşi norme metodologice,

indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege

operează începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a

fost făcută la o dată ulterioară şi scopul primordial al acestei operaţiuni îl

constituie tocmai îndeplinirea obligaţiei de restituire în natură către

adevăratul proprietar, obligaţie ce prevalează oricărei alte opţiuni.

În forma sa iniţială, art.27 din Legea nr.10/2001 nu distingea

în legătură cu forma capitalului societăţii comerciale privatizate, ci doar

asupra modalităţii de preluare.

Or, prin decizia de casare nr.5897/2004 a Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că terenul a

fost preluat de stat fără titlu şi, în aceste condiţii, contestatorii, în calitatea

lor de persoane îndreptăţite, au dreptul la restituirea în natură a terenului

litigios.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.296 Cod procedură

civilă, a fost admis apelul, cu consecinţa schimbării sentinţei, în sensul

admiterii contestaţiei împotriva dispoziţiei nr.167/2002 emisă de S.C. M.

S.A. şi a obligării acesteia la restituirea în natură a suprafeţei de 1112 m.p.

(612 m.p.+ 500 m.p.) către contestatori.

S-a constatat îndreptăţirea apelanţilor-contestatori la plata

despăgubirilor în sumă de 8491,65 lei, reprezentând despăgubiri pentru

clădirile demolate şi a fost menţinută sentinţa în privinţa plângerii

împotriva adresei comunicate de A.P.A.P.S. (actual A.V.A.S.)

contestatorilor, sub nr.3899/2002.

Văzând cererea apelanţilor, prevederile art.274 Cod

procedură civilă şi constatând că intimata a căzut în pretenţiuni, a fost

obligată la plata sumei de 4800 lei reprezentând cheltuieli de judecată

efectuate în tot cursul litigiului, până în prezent.

Domenii speta

Spete similare