Pretentii

Sentinţă civilă 982/CM din 01.07.2010


Dosar nr. 2007/109/2010

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 982/CM

Şedinţa publică de la 01 Iulie 2010

S-a luat în examinare pentru soluţionare în primă instanţă, acţiunea formulată

de reclamanta S.C. A. R.S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul T. B., având ca

obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Tribunalul, în baza art. 167 Cpc, încuviinţează pentru părţi, ca fiind

pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei proba cu înscrisuri, constatând că au

fost depuse la dosarul cauzei.

Tribunalul rămâne în pronunţare asupra prezentei cauze.

INSTANŢA

Constată că prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de

27.04.2009 reclamanta S.C. A. R.  S.R.L. a chemat în judecată pârâtul T. B.,

solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 6.006 lei, reprezentând sumă

virată în plus din eroare şi la acordarea dobânzii legale aferente acestei sume, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că pârâtul a fost salariatul său

până la data de 06.03.2009, când raporturile de muncă au încetat prin acordul

părţilor. Reclamanta a mai susţinut că la data de 10.03.2009 i-a virat pârâtului suma

de 6.256 lei, reprezentând contravaloarea salariului pe lunile februarie, martie şi

aprilie 2009, însă plata s-a făcut din eroare de 2 ori.

Prin sentinţa comercială nr. 4029/05.06.2009 pronunţată de Judecătoria

Piteşti a fost admisă în parte acţiunea reclamantei, fiind obligat pârâtul să-i restituie

acesteia suma de 6.006 lei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul, susţinând că a recunoscut

debitul dar a solicitat ca acesta să fie achitat eşalonat, în tranşe egale.

Prin decizia nr. 125/R-C/05.11.2009 pronunţată de Tribunalul Comercial

Argeş s-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea

Tribunalului Argeş, considerând că natura pricinii este una civilă.

În urma analizării motivelor de recurs Tribunalul Argeş a pronunţat decizia

nr. 669/R/01.04.2010, prin care a admis recursul declarat de pârât, a casat sentinţa

şi a trimis cauza spre soluţionare Tribunalului Argeş – complet specializat de litigii

de muncă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş – complet specializat de

litigii de muncă sub nr. 2007/109/2010.

Din actele dosarului tribunalul reţine următoarea situaţie de fapt:

Pârâtul a fost angajatul societăţii reclamantei însă raporturile de muncă dintre

părţi au încetat prin acordul părţilor la data de 18.02.2009.

Reclamanta a susţinut că din eroare i-a virat pârâtului de 2 ori drepturile

salariale corespunzătoare lunilor februarie, martie şi aprilie 2009 sens în care l-a

notificat pentru restituirea sumei de 6.256 lei.

La data de 28.05.2009 pârâtul a depus la dosar note de şedinţă prin care a

recunoscut că la data de 22.02.2009 i s-a virat de către reclamantă suma de 6.256 lei,

reprezentând drepturile salariale cuvenite acestuia pentru cele trei luni menţionate

iar ulterior, la data de 10.03.2009 societatea i-a virat din nou suma de 6.256 lei, fiind

de acord să restituie suma virată din eroare. Pârâtul a mai arătat că a restituit deja

reclamantei suma de 250 lei, însă din cauza problemelor financiare a solicitat plata

eşalonată a sumei de 6.006 lei.

Potrivit art. 272 alin. 1 din C. muncii, salariatul care a încasat de la angajator

o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Cum pârâtul a recunoscut faptul că a

încasat de două ori drepturile salariale cuvenite pentru lunile februarie, martie şi

aprilie 2009, în temeiul art. 272 alin. 1 din C. muncii urmează a admite cererea

reclamantei, urmând a-l obliga pe pârât să restituie reclamantei suma de 6.006 lei,

sumă încasată necuvenit de către acesta.

În temeiul art. 3 alin. 3 din OG 9/2000, urmează ca pârâtul să-i plătească

reclamantei şi dobânda legală aferentă sumei de 6.006 lei.

În temeiul art. 275 C.pr.civ., urmează a respinge solicitarea reclamantei

privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. R. S.R.L., în

contradictoriu cu pârâtul T.B.,

Obligă pe pârât să restituie reclamantei suma de 6.006 lei, sumă

încasată necuvenit de către acesta, la care se adaugă dobânda legală.

Respinge cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de

judecată.

Definitivă şi executorie de drept.

Cu recurs in 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 iulie 2010, la Tribunalul Argeş, Secţia

Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

Preşedinte,

Judecător,

Asistent  judiciar,

Asistent  judiciar,

Grefier,

3