Somaţie de plată

Dosar nr. 18589/280/2010

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢĂ COMERCIALĂ Nr. 48/2011

Şedinţa publică de la 07 Ianuarie 2011

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE C N

Grefier R N

Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe creditoarea SC V R SA şi pe debitorul C R I

F, având ca obiect somaţie de plată.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la prima strigare au lipsit părţile, cauza fiind

lăsată la a doua strigare potrivit art. 104 alin. 13 din HCSM nr. 387/2005 pentru aprobarea ROI al

instanţelor judecătoreşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la a doua strigare au lipsit părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei că este primul termen

de judecată, cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în

valoare de 39 lei, timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, iar debitorii nu au depus întâmpinare.

În temeiul art. 167 C. pr. civ., instanţa încuviinţează pentru creditoarea SC G U SA proba

cu înscrisurile de la dosar, solicitată prin cererea de chemare in judecata, fiind o probă legală,

pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei.

Apreciind ca suficient probatoriul administrat şi având în vedere că s-a solicitat potrivit

art. 242 alin. 2 C. pr. civ. judecarea cauzei în lipsă,  în baza art. 150 C. pr. civ. instanţa rămâne în

pronunţare.

INSTANŢA,

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 23.09.2010 sub numărul de dosar

18589/280/2010, reclamanta creditoare SC V R SA a chemat în judecată pe pârâtul debitor C R I

F, solicitând instanţei emiterea somaţiei de plată prin care acesta să fie obligat la plata sumei de

978,92 lei reprezentând preţ al serviciilor de telefonie mobilă, penalităţi de 0,5% pentru fiecare zi

de întârziere aferente debitului restant arătat pentru perioada cuprinsă între scadenţa fiecărei

facturi până la data plăţii, contravaloarea dobânzii comerciale legale aferente preţului de 978,92 lei

de la scadenţa fiecărei facturi până la data plăţii, precum şi la plata sumei de 2496,32 lei

reprezentând taxa pentru rezilierea contractului înainte de termen. Reclamanta a solicitat totodată

plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 98,80 lei, constând în taxa judiciară de timbru,

timbru judiciar şi 59,50 lei onorariu avocat.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că serviciile de telefonie au fost prestate

debitorului în baza unui contract din data de 29.12.2008, fiind emise facturi fiscale în valoare de

978,92 lei, sumă rămasă neachitată până în prezent. Referitor la penalităţile de întârziere, aceasta a

susţinut că potrivit art. 6.1 din contract pentru sumele neplătite la termen clientul va plăti

penalităţi de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, această clauză făcând parte din condiţiile

generale cuprinse în contractele pentru servicii V, condiţii despre care debitorul a declarat că a

luat cunoştinţă şi le acceptă.

Atât preţul serviciilor cât şi scadenţa au fost acceptate de debitor prin semnarea

contractului şi prin acceptarea facturilor, iar creanţa este una certă, lichidă şi exigibilă.

În ce priveşte plata sumei de 2496,32 lei, petenta a învederat că potrivit art. 16 din

convenţie, contractul de telefonie mobilă se încheie pe o durată iniţială de 1 an, nerespectarea

acestei durate fiind sancţionată cu plata unei taxe de reziliere după cum rezultă din art. 10.3 din

contract. Rezilierea contractului a operat la data de 06.05.2009 în condiţiile art. 9.2 care cuprinde

un pact comisoriu de gradul patru, rezilierea operând fără intervenţia instanţei ca urmare a neplăţii

preţului serviciilor de către debitor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. OG 5/2001 privind procedura somaţiei de

plată, OG 9/2000, art. 969 şi 1066 C. civ şi art. 379 şi 274 C. pr. civ.

Acţiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 39 lei şi timbru judiciar de 0,3

lei.

Potrivit art. 242 alin. 2 C. pr. civ. s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea cererii au fost depuse înscrisuri (f. 6-37).

Pârâtul debitor, deşi legal citat, nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a prezentat la

judecarea cauzei.

La termenul de judecată din data de 07.01.2011, în temeiul art. 167 C. pr. civ. instanţa a

încuviinţat pentru creditoare proba cu înscrisurile de la dosar, fiind o probă legală, pertinentă,

concludentă şi utilă soluţionării cauzei.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa constată următoarele:

Intre creditoarea SC V ROMANIA SA şi debitorul C R I F au fost încheiate la data de

29.12.2008 două contracte pentru serviciile Ve prestate de V România SA pentru persoane fizice

seria POS nr. 9360182 (f. 9-16) şi seria POS nr. 9364348 (f. 17-27) prin care reclamanta s-a

obligat să furnizeze servicii de comunicaţii electronice, debitorul obligându-se la plata acestora pe

baza facturilor emise de petentă. În baza acestor contracte, creditoarea a emis trei facturi,

respectiv VDF 34898887 din data de 06.01.2009 (f. 33), VDF 36770609 din data de 06.02.2009 (f.

34) şi VDF 42378678 din data de 06.05.2009 (f. 35) prin care au fost facturate contravaloare

servicii telefonie, penalităţi şi taxa de reziliere a contractelor înainte de termen.

După cum rezultă din tabelul de calcul ataşat la dosar şi factura VDF36770609 din data de

06.02.2009 (f. 34), contravaloarea serviciilor de telefonie prestate de reclamantă în temeiul celor

două contracte este de 978,92 lei.

Potrivit art. 1 alin. 1 din OG 5/2001, procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea

creditorului, în scopul realizării creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată

a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris, însuşit de părţi prin

semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea

anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.

Conform art. 1082 C. civ., în cazul obligaţiilor de a da, creditorul nu trebuie decât sa facă

dovada creanţei sale, împotriva debitorului născându-se o prezumţie relativă de neexecutare

culpabilă a obligaţiei corelative. Debitorul nu a făcut dovada plăţii contravalorii serviciilor prestate

de reclamantă în valoare de 978,92 lei.

Instanţa apreciază că această sumă reprezintă o creanţă certă în sensul art. 379 alin. 3 C.

pr. civ., existenţa ei rezultând în mod neîndoielnic din contractul intervenit între părţi, lichidă,

cuantumul fiind determinat potrivit facturii VDF36770609 din data de 06.02.2009 (acceptată prin

necontestarea acesteia potrivit art. 8 din condiţiile generale, parte integranta din contract) şi

tabelului de calcul ataşat la dosar şi exigibilă, prin ajungerea la termen (data scadenţei fiind

menţionată în factura). Creanţa datorată este consemnată prin înscris însuşit de ambele părţi prin

semnare, şi anume contractele seria POS nr. 9360182 (f. 9-16) şi seria POS nr. 9364348 (f. 17-27)

şi factura arătată mai sus. Totodată, instanţa reţine că pârâtul nu a tăgăduit raportul juridic

obligaţional stabilit între părţi, după cum nu a contestat nici existenţa şi întinderea creanţei

invocate de reclamantă.

În ce priveşte capătul de cerere referitor la plata penalităţilor de întârziere, instanţa reţine

că în conformitate cu art. 4 din contracte – Clauze contractuale principale, pentru facturile

neplătite la termen clientul va plăti penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi cu titlu de daune

moratorii până la plata întregii sume. De asemenea, s-a arătat că penalităţile pot depăşi cuantumul

sumei asupra căreia sunt calculate, dispoziţia alin. 3 al art. 4 din Legea 469/2002 fiind inaplicabilă

pentru perioada în care aceasta a fost în vigoare.

Reclamanta a solicitat penalităţi pentru debitul principal de 978,92 lei de la data scadenţei

fiecărei facturi până la data plăţii, calculând până la data de 31.08.2010 suma de 2759,38 lei (f.7 ).

Cu toate acestea, în ceea ce priveşte pretenţia reclamantei de a fi obligat pârâtul şi la plata

penalităţilor de întârziere, aferente perioadei arătate în acţiune, se observă că prin clauzele prin

care a fost prevăzută aceasta aparent contravine dispoziţiilor art. 4 alin. 1-4 din Legea 193/2000

privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, respectiv: „(1)

O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă

dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul

consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile

şi obligaţiile părţilor. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu

consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze

natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate

de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv”.

În mod evident clauzele contractuale privind penalităţile au fost prevăzute în contracte

standard preformulate asupra cărora pârâtul nu a putut să negocieze. În acelaşi timp se observă că

în lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexă la actul normativ precizat mai sus,

la lit. i se menţionează: „i) obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în

cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de

comerciant”.

Clauzele din contracte referitoare la penalităţile de întârziere se pot încadra în cele

considerate de lege ca abuzive, observând că se solicită penalităţi de aproape trei ori debitul

restant. Având în vedere şi disp. art. 6 din actul normativ menţionat potrivit căruia clauzele

abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin

lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, instanţa nu va da eficienţă acestor clauze în

totalitate, fiind necesar a se stabili dacă acestea sunt sau nu abuzive prin administrarea şi a altor

categorii de probe, neadmise în cadrul somaţiei de plată.

În acelaşi timp se apreciază că un cuantum al penalităţilor la nivelul debitului principal în

valoare 978,92 de lei nu poate fi apreciat ca abuziv, raportat la prejudiciul suferit de petentă şi la

pasivitatea evidentă a pârâtului, şi acestea reprezentând o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în

sensul art. 1 din OG 5/2001.

Referitor la taxa de reziliere în valoare de 2496,32 lei solicitată de reclamantă, potrivit art.

10.3 din contract la care face trimitere reclamanta, în cazul în care clientul solicită încetarea

prezentului contract înainte de perioada minimă, V va percepe clientului o taxă de reziliere a

contractului înainte de termen, în valoare de 150 euro pentru fiecare cartelă SIM dezactivată,

plătibilă în lei la cursul leu/euro de la data emiterii facturii. Această taxă se percepe numai în

situaţia în care clientul a beneficiat de o promoţie.

Se observă că potrivit textului contractual arătat, taxa de reziliere ar trebui să fie de 300

euro (150 x 2contracte – 2 SIM dezactivate), petenta neindicând modul cum a stabilit o

contravaloare a taxei de reziliere de 2496,32 lei. Eventual prin aplicarea art. 10.4 din contract care

prevede o taxă de reziliere de 270 euro pentru fiecare SIM dezactivat s-ar putea ajunge la suma

menţionată. De asemenea, în timp ce în cererea de chemare în judecată reclamanta arată că durata

minimă a contractului este de 1 an, aceasta fiind menţionată şi în art. 9 din contracte – Clauze

contractuale principale, în art. 3 din fiecare contract se prevede că durata contractului este de 24

de luni, făcându-se trimitere la art. 16 din condiţiile generale pe care îl modifică. Prin urmare,

având în vedere că nu se poate stabili exact în temeiul cărui text contractual este datorată taxa de

reziliere, instanţa constată că această creanţă nu este certă şi exigibilă, contrar art. 1 din OG

5/2001. Totodată, având în vedere cele menţionate mai sus referitor la clauzele abuzive, instanţa

apreciază că şi această clauză este una potenţial abuzivă potrivit Legii 193/2000, fiind necesară

administrarea şi a altor categorii de probe, neadmise în cadrul somaţiei de plată.

În ce priveşte dobânda legală comercială solicitată de reclamantă de la data scadenţei

fiecărei facturi până la data plăţii, instanţa apreciază că acest capăt de cerere este neîntemeiat, ca

urmare a faptului că părţile, prin încheierea unei clauze penale, au evaluat anticipat prejudiciul

suferit ca urmare a întârzierii. Prin urmare, prin obligarea petentului (necomerciant) la plata

dobânzii legale comerciale alături de penalităţi s-ar realiza o dublă reparare a aceluiaşi prejudiciu

suferit de către petentă. Totodată, trebuie subliniat că în art. 3 din OG 9/2000 privind nivelul

dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, referitor la dobânda legală în materie comercială, după ce

în alin. 2 se prevede că potrivit art. 7 din C. com., sunt comercianţi cei care fac fapte de comerţ,

având comerţul ca o profesiune obişnuită şi societăţile comerciale, în alin. 3 se stipulează că în

toate celelalte cazuri dobând legală se stabileşte la nivelul dobânzii de referinţă a BNR, diminuat

cu 20% (dobânda civilă).

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 6 din OG nr. 5/2001 instanţa va admite în

parte cererea şi va soma pe pârâtul debitor să plătească reclamantei creditoare suma de 978,92 lei

reprezentând contravaloare servicii de telefonie şi suma de 978,92 lei reprezentând penalităţi de

0,5% pentru fiecare zi de întârziere, aferente debitului de mai sus, urmând să respingă capetele de

cerere privind acordarea dobânzilor comerciale legale şi a taxei pentru rezilierea contractului

înainte de termen.

Urmează a stabili termen pentru plata – 20 de zile potrivit dispoziţiilor art.6 alin. 2 si 3 din

OG 5/2001.

Potrivit disp. art. 274 alin. 1 C. pr. civ., cheltuielile de judecată efectuate de creditoare vor

fi suportate de debitor pe temeiul culpei sale procesuale. În ce priveşte plata onorariului de avocat

de 59,50 lei, instanţa reţine că nu s-a depus dovada achitării acestuia de către reclamantă, drept

pentru care va obliga debitorul numai la plata sumei de 39,3 lei reprezentând taxă judiciară de

timbru (f. 5) şi timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta creditoare SC V ROMANIA SA, cu

sediul în B, Piaţa C de G nr. 15, sector 1 şi cu sediul ales în Constanţa, Str. G nr. 82-84, jud.

Constanţa la av. F O şi pe debitorul C R I F, domiciliat în sat. M V, com. M, jud. Argeş.

Somează pe pârâtul debitor să plătească reclamantei creditoare suma de 978,92 lei

reprezentând contravaloare servicii de telefonie, în termen de 20 de zile.

Somează pe pârâtul debitor să plătească reclamantei creditoare suma de 978,92 lei

reprezentand penalităţi de întârziere de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere, aferente debitului de

mai sus, în termen de 20 de zile.

Respinge capătul de cerere privind acordarea dobânzilor comerciale legale.

Respinge capătul de cerere privind taxa pentru rezilierea contractului înainte de termen.

Obligă pe pârâtul debitor la plata sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către

reclamanta creditoare.

Cu drept de cerere în anulare pentru pârâtul debitor în termen de 10 zile de la comunicare

prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Pronunţată în şedinţă publică la data de 07.01.2011.

Preşedinte,

C N

Grefier,

R N

C.N. 21 Ianuarie 2011/4 ex.

Domenii speta

Spete similare