Răspundere civilă delictuală

Judecatoria Sectorului 5 – Sentinta Civila nr. 6244/2012 – Dosar nr. 23883/302/2011

Raspundere civila delictuala

Prin cererea formulata si înregistrata pe rolul pe rolul Judecatoriei Sectorului 5, reclamantul N.C. a solicitat  in contradictoriu cu pârâtii M.F.P, A.N.A.F., D.G.F.P.M.B. si A.F.P Sector 1 obligarea acestora la repararea prejudiciului în cuantum de 203.568 lei, cauzat prin neîndeplinirea de catre acestia a obligatiilor ce le revin potrivit art .7 si 12 Cod procedura fiscala.

În motivarea cererii, reclamantul a aratat, în esenta, ca, urmare a invitatiei emisa la data de 10.03.2011, de a se prezenta la sediul AFP Sector 1, s-a întocmit procesul-verbal nr. (…)/10.03.2011, prin care s-a stabilit ca reclamantul a realizat in anul 2006 venituri brute din dreptul de proprietate intelectuala care depasesc plafonul de scutire prev. de art.152 Cod procedura fiscala, sens în care s-a constat  obligatia acestuia de  se înregistra în scopuri de plata a TVA, precum si obligatia de plata a sumei de 484.350 lei. Reclamantul a învederat instantei împrejurarea ca, în temeiul procesului - verbal nr. (…)/10.03.2011, conform art.129 Cod procedura fiscala, a fost emisa Decizia de instituire a sechestrului asigurator nr. (…)/14.03.2011 asupra imobilului - apartament nr. (…) situat in Bucuresti, (…);  la data de 23.05.2011 a fost întocmit avizul nr. (…) emis de  MFP-ANAF-DGFPMB-AFP Sector 1 prin care a fost informat despre declansarea inspectiei fiscale cu privire la verificarea ansamblului declaratiilor fiscale si/sau operatiunilor relevante pentru taxa pe valoare adaugata aferenta perioadei 2006-2009.

Pârâtele MFP si ANAF au depus la dosar întâmpinare invocând exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, motivat de faptul ca raporturile juridice nu s-au creat intre reclamant si MFP, respectiv ANAF,  iar acestea nu au emis nicio decizie care sa fie în legatura cu prejudiciul invocat de reclamant. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata, ca neîntemeiata, întrucât obligatiile fiscale au fost stabilite în mod legal în sarcina reclamantului, iar prezenta cerere are natura unei contestatii administrative, situatie în care competenta de solutionare  apartine DGFP Bucuresti, conform prev. art.209 alin.1 lit. a din OG 92/2003 republicata si art.2 din HG 109/2009.

Analizând materialul probator administrat în cauza, instanta a retinut ca  prin adresa nr. (…) emisa la data de (…) de catre MFP, ANAF, AFP Sector 1 – Serviciul de Inspectie Fiscala Persoane Fizice, reclamantului NC, i s-a pus în vedere obligatia de a se prezenta la sediul AFP Sector 1 Bucuresti la data de 15.03.2011 si de a depune, printre altele, declaratiile anuale de venit pentru anii 2006 – 2009. Consecinta a verificarilor efectuate de catre inspectorii din cadrul ANAF s-a constatat ca reclamantul a obtinut venituri din dreptul de proprietate intelectuala care au depasit plafonul de scutire, sens în care acestuia, potrivit art. 152 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, îi incumba obligatia de a se înregistra ca platitor de TVA. Astfel, întrucât în anul 2006 reclamantul  a obtinut venituri brute decurgând din dreptul de proprietate intelectuale în suma de 309.509, raportat la plafonul de scutire de 200.000 lei, s-a stabilit obligatia de plata în sarcina reclamantului a sumei de 484.350 lei, din care: 222.956 lei, reprezentând TVA de plata, iar 203.568 lei, reprezentând majorarile si penalizarile aferente perioadei 25.02.2006 – 31.03.2011.

În temeiul art. 129 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, la data de 14.03.2011, prin decizia nr. (…) emisa de MFP, ANAF, AFP Sector 1, s-a luat masura aplicarii sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile ale reclamantului.  În urma platii voluntare de catre reclamant, prin decizia nr. (…) din data de 20.08.2011, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor imobile ale reclamantului.

Asupra exceptiei lipsei calitatii procesual pasive a pârâtilor M.F.P,  A.N.A.F  si D.G.F.P.M.B, instanta a apreciat ca aceasta este întemeiata considerând ca din probatoriul administrat în cauza a rezultat  ca deciziile de stabilire a obligatiei de plata în sarcina reclamantului, raportul de inspectie fiscala, decizia de instituire a sechestrului asigurator, precum si toate masurile aferente  au fost luate de A.F.P a Sectorului 1 Bucuresti, asa încât doar aceasta face parte din raportul juridic litigios dedus judecatii.

Asupra fondului cauzei instanta a retinut, în ceea ce priveste fapta ilicita, ca aceasta rezida în omisiunea pârâtei A.F.P a Sectorului 1 Bucuresti, de a-i comunica reclamantului obligatia de plata a TVA, obligatie prevazuta de lege. În acest sens, instanta a avut în vedere disp. art. 7 alin. (1) din Codul de procedura fiscala, potrivit cu care organul fiscal înstiinteaza contribuabilul asupra drepturilor si obligatiilor ce îi revin potrivit procedurii fiscale, instanta apreciind ca obligatia de încunostintare a reclamantului cu privire la sarcinile fiscale pe care acesta trebuie sa le suporte reprezinta o transpunere a principiului accesibilitatii si previzibilitatii legii, elemente fundamentale ale securitatii juridice într-un stat de drept si care îi permit contribuabilului sa-si formeze conduita fiscala corespunzatoare, în caz contrar fiind obligat sa suporte consecintele (previzibile) neconformarii obligatiilor fiscale. Prin omisiunea sa de îndeplinire a obligatiei civile ce-i revenea, pârâta l-a expus pe reclamant unor consecinte grave, în sensul ca, pe lânga faptul de a stabili în sarcina acestuia un cuantum ridicat al dobânzilor, penalitatilor si majorarilor, la care acesta nu ar  fi fost obligat daca pârâta si-ar fi îndeplinit obligatia legala prev. la art. 7 Cod procedura fiscala, pârâta a dispus si instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor imobile ale reclamantului, limitând astfel dreptul reclamantului de a dispune de bunurile sale.

Din probatoriul administrat în cauza, instanta a constatat ca reclamantul beneficia de prezumtia de buna-credinta -  care rezulta din declararea corecta si completa a veniturilor realizate, precum si din plata voluntara a obligatiilor fiscale, conform deciziei nr. (…) din data de 20.08.2011, prin care s-a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor imobile ale reclamantului.

Prin urmare, fapta ilicita a pârâtei a condus la producerea în patrimoniul reclamantului  a unui prejudiciu cert, compus din  penalitati de întârziere, majorari si dobânzi, conform  deciziei de impunere nr. (…)/30.06.2011  si care nu a fost reparat pâna în prezent.

Legatura de cauzalitate dintre prejudiciul cauzat reclamantului si fapta ilicita a pârâtei exista si reprezinta consecinta omisiunii acesteia din urma de a-si îndeplini obligatiile legale stabilite la art. 7 din Codul de procedura fiscal, având drept consecinta imediata producerea unui prejudiciu material în patrimonial reclamantului.

În fine, referitor la ultima conditie, si anume, vinovatia pârâtei, instanta a apreciat ca aceasta exista si îmbraca forma culpei, prin omisiune; chiar si în aceasta situatie însa, pârâta urmând a raspunde civil, întrucât, pe planul raspunderii civile delictuale, culpa în cea mai simpla forma a sa – culpa levissima este susceptibila de a produce efecte juridice în sensul repararii daunelor produse.

Pe cale de consecinta, constatând îndeplinirea cumulativa a conditiilor legale pentru angajarea raspunderii civile delictuale, retinând ca, prin omisiunea sa de a-si îndeplini obligatiile legale, pârâta a cauzat reclamantului unui prejudiciu material, cert si nereparat, instanta, în temeiul art. 998 Cod civil, a admis actiunea si a dispus obligarea pârâtei AFP Sector 1 la plata catre reclamant a sumei de 203.568 lei, cu titlu de daune materiale.

Judecatoria Sectorului 5 – Sentinta Civila nr. 4864/2013 – Dosar nr. 96/302/2013

Hotarâre care sa tina loc de act autentic

Prin cererea înregistrata pe Judecatoriei Sectorului 5, reclamantul P.A. a chemat în judecata pe pârâtul R.A, solicitând instantei sa pronunte o hotarâre care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumparare pentru imobilul situat în Bucuresti, (…), în valoare de 154.000 lei, asa cum rezulta din procura autentificata sub nr. (…) din 10.08.2010 de BNP F.D.

În motivare, reclamantul a aratat ca în anul 2010, în urma unor discutii avute cu pârâtul, partile au convenit sa mearga la un birou notarial si ca acesta din urma sa îl împuterniceasca pe reclamant sa vânda, în numele pârâtului si pentru sine însusi, imobilul proprietatea pârâtului, chiar catre reclamant la pretul de 35.000 euro, pret pe care mandantul l-a primit de la reclamant la data autentificarii procurii nr. (…) din 10.08.2010 la BNP F.D. Reclamantul a aratat ca la data autentificarii procurii, a primit de la vânzator actele de proprietate ale imobilului, în original, si o copie de pe actul de identitate al acestuia, pârâtul dând si o declaratie pe propria raspundere, autentificata sub nr. (…) din 10.08.2010, conform careia imobilul nu este ipotecat sau grevat de sarcini. În data de 13.08.2010, reclamantul a fost aflat ca procura a fost revocata în data de 11.08.2010 de catre pârâtul R.A.

Analizând materialul probator administrat în cauza, instanta a retinut ca prin procura autentificata sub nr. (…) din 10.08.2010 de BNP F.D, numitul R.A l-a împuternicit pe reclamantul P.A. ca în numele lui R.A si pentru R.A, reclamantul sa îsi vânda lui însusi, la pretul de 35.000 euro, imobilul situat în Bucuresti, (…), sector 5, proprietatea lui R.A.

Prin declaratia autentificata sub nr. (…) din 11.08.2010 de BNP F.D, asadar în ziua urmatoare, numitul R.A a revocat procura autentificata sub nr. (…) din 10.08.2010.

Cu privire la normele legale aplicabile în materia actiunii având ca obiect pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumparare, instanta a avut în vedere, cu titlu general, ca promisiunea bilaterala de vânzare-cumparare este un contract guvernat de dispozitiile legale aplicabile la data încheierii sale, fata de prevederile art. 6 alin. (2) din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, care stabilesc ca actele si faptele juridice încheiate ori, dupa caz, savârsite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevazute de legea în vigoare la data încheierii sau, dupa caz, a savârsirii ori producerii lor. Prin urmare, procura din speta, pe care se întemeia reclamantul, daca ar fi fost calificata ca având valoarea unei promisiuni de vânzare, ar fi supusa regimului juridic instituit de Codul civil de la 1864, în vigoare la data întocmirii procurii respective. În schimb, conditiile necesare pentru pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act autentic de vânzare ar trebui analizate prin prisma conditiilor prevazute de Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, deoarece hotarârea respectiva are efect constitutiv, fiind un act juridic întocmit sub imperiul legii noi. Prin urmare, instanta a apreciat ca pentru pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act autentic de vânzare, era necesar sa se fi încheiat o promisiune bilaterala de vânzare, una din partile promisiunii sa refuze sa încheie contractul promis, refuzul sa fie nejustificat, iar în speta sa fie îndeplinite toate conditiile de validitate necesare pentru încheierea unui contract de vânzare.

Analizând daca, în speta, a fost încheiata o promisiune bilaterala de vânzare între P.A si R.A instanta a retinut ca înscrisul pe care se întemeiaza reclamantul este un înscris autentic intitulat „procura” semnat doar de R.A, iar nu si de P.A.

Instanta a avut în vedere, în acest context, prevederile art. 977 din vechiul Cod civil, care stabilesc ca interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor. Asadar, faptul ca înscrisul semnat de R.A a fost intitulat „procura” nu înseamna în mod automat ca actul juridic respectiv trebuie calificat ca fiind un mandat. Din contra, exista posibilitatea calificarii sale ca fiind o promisiune de vânzare, dar aceasta doar în masura în care vointa interna a lui R.A a fost de a formula o promisiune de vânzare, indiferent de sensul termenilor utilizati de acesta în concret în înscrisul pe care l-a semnat.

Cu privire la vointa interna a lui R.A, instanta a remarcat faptul ca acesta a decedat pe parcursul solutionarii prezentei cauze, nemaiputându-se stabili prin marturisirea acestuia daca a intentionat sau nu sa semneze o promisiune de vânzare ori un mandat. Instanta a observat ca nici pe baza altor probe administrate în cauza nu se poate stabili cu valoare de certitudine care a fost vointa reala a lui R.A, ceea ce înseamna ca, fata de situatia concreta din speta, instanta ar trebui sa se raporteze în acest caz doar la continutul procurii depuse la dosar. Prin aceasta procura, numitul R.A l-a mandatat pe reclamant sa încheie un contract de vânzare-cumparare, deosebirea fata de un mandat obisnuit fiind aceea ca prin împuternicirea data, numitul R.A a nominalizat si persoana care va avea calitatea de cumparator, aceasta fiind chiar mandatarul. Desi semnarea contractului de vânzare de catre aceeasi persoana, atât în dreptul vânzatorului, cât si în dreptul cumparatorului, este permisa de lege, atât timp cât persoana care semneaza actioneaza în calitati juridice diferite, o data ca mandatar al vânzatorului si o data în calitate de cumparator, cu toate acestea, instanta a constatat ca nu exista motive pentru a considera ca în aceasta ipoteza speciala, mandatul conferit cumparatorului ar avea o dubla natura juridica, adica atât de mandat în baza caruia cumparatorul semneaza în locul vânzatorului, în numele acestuia, cât si de promisiune de vânzare din partea mandantului, în baza careia mandatarul ar fi îndreptatit sa dobândeasca dreptul de proprietate asupra bunului indicat în mandat.

Din contra, chiar daca un asemenea mandat nu este un mandat tipic, el este guvernat în continuare de regimul juridic al contractului de mandat, iar nu de regimul juridic al promisiunii de vânzare.

Totodata, instanta a avut în vedere si prevederile art. 983 din vechiul Cod civil, care stabilesc ca atunci când este îndoiala, conventia se interpreteaza în favoarea celui ce se obliga. Or, întrucât reclamantul s-a întemeiat în actiunea sa pe pretinsa obligatie a lui R.A de a încheia contractul de vânzare si întrucât, asa cum s-a aratat mai sus, exista îndoiala cu privire la vointa interna a lui R.A, procura semnata de acesta din urma trebuie interpretata în favoarea sa. Prin urmare, nu ar fi posibil sa se interpreteze procura semnata de R.A ca având natura juridica a unei promisiuni de vânzare, de vreme ce o asemenea interpretare ar fi pentru R.A mult mai împovaratoare decât calificarea procurii ca fiind un mandat.

Pentru aceste motive, procura semnata de R.A, urmata de acceptarea acesteia de catre reclamant, ar trebui interpretata ca având natura juridica a unui contract de mandat, iar nu natura juridica a unei promisiuni bilaterale de vânzare. În acest context, instanta a subliniat ca mandantul are dreptul de a revoca mandatul, în acest caz mandatarul având cel mult dreptul la despagubiri pentru revocarea intempestiva, iar în niciun caz dreptul de a i se transmite de catre mandant dreptul de proprietate asupra unui bun.

Observând aceste conditii si faptul ca prima conditie, respectiv încheierea unei promisiuni bilaterale de vânzare, nu este îndeplinita, instanta a respins actiunea reclamantului ca neîntemeiata.

Judecatoria Sectorului 5 – Sentinta Civila nr. 2410/2013 – Dosar nr. 27422/302/2013

Legea 10/2001 – Prescriptie

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sector 5 Bucuresti reclamanta B.M. l-a chemat în judecata pe pârâtul M.F.P solicitând obligarea pârâtului la restituirea pretului de piata al imobilului situat în Bucuresti, (…), stabilit conform standardelor internationale de evaluare, imobil ce a facut obiectul evictiunii totale.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca în baza contractului de vânzare-cumparare nr.(…)07.08.1996, încheiat între SC AVL B. SA, în calitate de vânzator, mandatar al P.M.B. ca si reprezentant al statului, a dobândit, în baza legii 112/1995, apartamentul nr.50 situat în Bucuresti, (…), cu plata în doua transe, apartament ce a fost achitat în totalitate. Prin sentinta civila nr. 2187/06.04.2006, definitiva si irevocabila, pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, s-a admis actiunea numitilor M.E si M.L si au fost obligati reclamanta si fostul sau sot sa lase în deplina proprietate si linistita posesie apartamentul. Reclamanta a aratat ca contractul de vânzare-cumparare nr.(…)/07.08.1996 a fost desfiintat de hotarârea Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti, motiv pentru care în cazul de fata opereaza principiul repunerii partilor în situatia anterioara încheierii acestui act translativ de proprietate.

Prin întâmpinarea depusa la filele 17-23 din dosar, prin Serviciul registratura, pârâtul a invocat exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, solicitând admiterea exceptiilor invocate, iar pe fondul cauzei respingerea actiunii ca neîntemeiata.

Reclamanta a formulat raspuns la întâmpinare, prin care a aratat ca prescriptia dreptului material la actiune a fost întrerupta, deoarece a mai existat un litigiu între parti, respectiv o actiune în pretentii introdusa de reclamanta la data de 03.07.2008 la Judecatoria sector 4 Bucuresti, dosar nr. (…)/4/2008, în care pârâti erau Statul Român prin M.F.P, P.M.B si SC AVL B. SA.

Examinând cu prioritate exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului invocate prin întâmpinare, instanta a retinut ca în temeiul art. 501 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, proprietarii ale caror contracte de vânzare-cumparare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare. Valoarea despagubirilor se stabileste prin expertiza. În baza art. 50 alin. (3) din acelasi act normativ, restituirea pretului se face de catre Ministerul Economiei si Finantelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare. Conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 221/2008, activitatea si structurile specializate pe domeniul economic au fost preluate de la Ministerul Economiei si Finantelor de catre Ministerul Economiei, iar activitatea si structurile specializate pe domeniul finantelor au fost preluate de la Ministerul Economiei si Finantelor de catre Ministerul Finantelor Publice.

Prin urmare, textul lege confera în mod clar Ministerului Finantelor Publice calitate procesuala pasiva în actiunile având ca obiect restituirea pretului de piata al imobilelor, actiuni formulate de proprietarii ale caror contracte de vânzare-cumparare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile.

Întrucât reclamanta a invocat prin actiunea sa ca a încheiat un contract de vânzare-cumparare cu respectarea Legii nr. 112/1995 si ca acest contract a fost desfiintat, calitate procesuala în aceasta actiune nu ar putea avea decât Ministerul Finantelor Publice.

În ceea ce priveste apararea pârâtului conform careia în speta ar fi incidenta raspunderea pentru evictiune, instanta observând ca, într-adevar, reclamanta si-a întemeiat cererea si pe dispozitiile care reglementeaza raspunderea vânzatorului pentru evictiune, dar în acelasi timp observând si ca în materia contractelor încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 si care au fost ulterior desfiintate, exista prevederi legale speciale, care confera calitate procesuala pasiva, în actiunile fostilor chiriasi prin care acestia se plâng de evictiunea suferita, chiar Ministerului Finantelor Publice, fiind asadar total irelevant cu cine au încheiat fostii chiriasi contractul de vânzare-cumparare, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de pârât, a fost respinsa ca neîntemeiata.

Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, instanta a retinut ca dreptul material la actiune al reclamantei s-a nascut în momentul în care Legea nr. 10/2001 i-a dat dreptul de a solicita valoarea de piata a imobilului de care a fost deposedata. Întrucât dreptul de a introduce prezenta actiune i-a fost acordat reclamantei prin Legea nr. 1/2009, care a completat dispozitiile Legii nr. 10/2001 cu textele de lege pe care îsi întemeiaza reclamanta actiunea, si întrucât Legea nr. 1/2009 a intrat în vigoare la data de 06.02.2009, instanta a constatat ca dreptul material la actiune s-a nascut în data de 06.02.2009.

În temeiul art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, dreptul la actiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art. 3 din acelasi act normativ, termenul prescriptiei este de 3 ani.

Fata de aceste prevederi legale, pentru dreptul material la actiune de care a beneficiat reclamanta a intervenit prescriptia extinctiva la data de 06.02.2012, cererea fiind introdusa cu depasirea acestei date.

În ceea ce priveste apararea pârâtei conform careia a intervenit o cauza de întrerupere a termenului prescriptiei extinctive, instanta a constatat ca actiunea pe care a introdus-o reclamanta pe rolul Judecatoriei sector 4 Bucuresti si despre care afirma ca ar reprezenta o cauza de întrerupere a termenului de prescriptie, a fost în mod definitiv si irevocabil respinsa, asa cum rezulta din sentinta nr. (…) din 24.04.2009 a Judecatoriei sector 4 Bucuresti, astfel cum aceasta a fost schimbata prin decizia nr. (…) din 04.03.2010 a Tribunalului Bucuresti.

Or, în temeiul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescriptia nu este întrerupta, daca s-a pronuntat încetarea procesului, daca cererea de chemare în judecata sau executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat, ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea. 

Prin urmare, instanta a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, invocata de pârât, si a respins actiunea formulata de reclamanta B.M în contradictoriu cu pârâtul M.F.P prin D.G.F.P.M.B, ca prescrisa.

Judecatoria Sectorului 5 – Sentinta Civila nr. 9988/2012 – Dosar nr. 29298/302/2011

Ordin de protectie

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 reclamanta CP a chemat în judecata pe pârâtul AI solicitând emiterea unui ordin de protectie împotriva pârâtului.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca este victima violentelor repetate exercitate de catre sotul sau, inclusiv în fata copilului sau minor si ca a formulat împotriva acestuia mai multe plângeri penale aflate în curs de solutionare.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut ca pârâtul este fostul sot al reclamantei, casatoria acestora fiind desfacuta prin sentinta civila nr. (…) din 18.06.2012 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, ramasa irevocabila,  din culpa pârâtului, între motivele de divort retinându-se si violenta verbala a pârâtului fata de reclamanta. Prin sentinta de divort s-a stabilit la reclamanta locuinta minorului ADM.

Asa cum a rezultat din declaratia martorei audiate în cauza, partile au continuat sa locuiasca împreuna si dupa divort iar comportamentul violent al pârâtului, pe fondul consumului de alcool, s-a accentuat, acesta agresând-o si fizic pe reclamanta, în mai multe rânduri. Instanta a retinut ca declaratia martorei se coroboreaza cu  certificat medico legal nr. (…)/08.11.2012 emis de INML Mina Minovici din care rezulta ca reclamanta a suferit leziuni traumatice care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale care au putut fi produse la data de 07.11.2012. Martora a mai aratat ca l-a auzit pe pârât amenintând-o pe reclamanta ca o va omorî si afirmând ca el nu va pati nimic din cauza problemelor de sanatate mentala. Instanta a retinut si împrejurarea ce rezulta din actele medicale depuse la dosar de reclamanta în sensul ca pârâtul a fost diagnosticat în luna iunie a anului 2011 cu tulburare anxios depresiva cu elemente interpretative si ca la data testarii psihologice acesta prezenta iritabilitate, toleranta redusa la frustrare, risc la comportamente heteroagresive.  Mai mult decât atât, s-a constatat ca la scenele de violenta în familie a fost de fata si minorul si ca aceste scene l-au afectat emotional, aspect ce rezulta din declaratia martorei si din biletul eliberat de medicul de familie de trimitere a minorului pentru un consult în specialitatea clinica psihiatrie pediatrica.

Fata de dispozitiile art..23 din Legea nr.217/2003 si apreciind, fata de probele administrate în cauza ca integritatea fizica a reclamantei, respectiv integritatea psihica a minorului sunt puse  în pericol prin actele de violenta savârsite de catre pârât, instanta a admis cererea si a emis împotriva pârâtului un ordin de protectie prin care a dispus evacuarea pârâtului, obligarea pârâtului la pastrarea unei distante de minim 300 de metri fata de reclamanta si de minor, fata de domiciliul reclamantei, locul de munca al acesteia  si unitatea de învatamânt la care este înscris minorul, a interzis pârâtului orice contact direct, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod cu reclamanta si cu minorul, cu mentiunea, în ceea ce priveste obligatia pastrarii unei distante minime fata de reclamanta, ca vor fi exceptate acele situatii în care se impune, potrivit legii, prezenta concomitenta a partilor în fata unor instante de judecata, a unor organe de urmarire penala sau a altor institutii si autoritati publice. În baza art. 23 alin. 3 din Legea nr.217/2003 a obligat pârâtul sa urmeze consiliere psihologica. În baza art. 24 alin. 1 din Legea nr.217/2003 instanta a stabilit ca durata masurilor de protectie sa fie de 6 luni începând cu data emiterii ordinului, respectiv data pronuntarii. În temeiul art.31 alin.1 din Legea nr.217/2003 instanta a dispus comunicarea hotarârii catre organelor de politie  în a caror raza teritoriala se afla locuinta partilor.

Judecatoria Sectorului 5 – Sentinta Penala  nr. 762/2012 – Dosar nr. 2343/302/2011

Delapidare – Asociatii de proprietari

Prin rechizitoriul înregistrat pe rolul Judecatoriei sector 5 a fost trimisa în judecata inculpata B.G., pentru savârsirea infractiunii de delapidare în forma continuata prev.de art. 215 ind. 1 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

S-a retinut în actul de sesizare ca în calitate de administrator al Asociatiei de Proprietari a (…), si-a însusit fondurile banesti ale asociatiei, creând un prejudiciu în perioada ianuarie 2008-noiembrie 2010 în cuantum de 70.172,84 lei.

Inculpata nu a recunoscut comiterea faptei în modalitatea retinuta prin rechizitoriu si probele administrate în cursul urmaririi penale, si nu a înteles sa se prevaleze de disp. art. 320 ind. 1 c.p.p.

Analizând materialul probator administrat în cauza, instanta a retinut ca inculpata  B.G., în calitate de administrator al asociatiei de proprietari s-a ocupat în perioada noiembrie 2002-noiembrie 2010 de încasarea cheltuielilor de întretinere si de plata furnizorilor de utilitati.

Fiind audiati, atât martorul C.V., presedinte al asociatiei de proprietari (…), cât si martorul L.L.L., au declarat ca în intervalul de timp în care de administrarea blocului s-a ocupat inculpata, având obligatia de încasare a cheltuielilor de întretinere si de plata a furnizorilor, nu au existat incidente pâna în luna noiembrie 2010 când, în urma solicitarii conducerii Adunarii generale a locatarilor, s-a constatat ca aceasta nu a achitat facturile emise de catre furnizorii de utilitati, însumând un debit total în valoare de aproximativ 50. 000 lei. La solicitarea Asociatiei, aceasta a declarat ca nu poate justifica lipsa în gestiune a debitului înregistrat de aproximativ 50.000 lei, precizând ca documentele întocmite pe parcursul gestionarii fondurile banesti au fost arse, conform procesului-l verbal din 17.01.2011, fara a motiva însa aceasta masura a distrugerii înscrisurilor, decisa unilateral.

În cauza a fost dispusa si executata o expertiza contabila judiciara prin care s-a stabilit ca valoarea prejudiciului cauzat de inculpata  B.G. asociatiei de proprietari este de 70.242,90 lei, rezultând din încasarea cotelor de întretinere si neutilizarea acestora pentru plata furnizorilor de utilitati, minus în gestiune identificat cu ocazia nepredarii catre noua administratie a soldului de casa al asociatiei la data de 31.12.2010.

Deoarece din documente existente la dosarul cauzei, nu s-a identificat existenta vreunei evidente contabile a operatiunilor de încasari si plati derulate de  inculpata  în calitate de fost administrator, suma încasarilor cu numerar ce reprezinta contravaloarea cotelor de întretinere fiind stabilita doar pe baza înscrisurilor ce s-au regasit la membrii asociatiei, s-a concluzionat ca totalul încasarilor efectiv realizate poate fi substantial mai mare decât cel stabilit prin expertiza contabila, si pe cale de consecinta, si prejudiciul creat asociatiei poate fi proportional mai mare.

Inculpata  B.G. a declarat ca în perioada noiembrie 2002-noiembrie 2010 a îndeplinit functia de administrator al asociatiei de proprietari ocupându-se de încasarea cotelor de întretinere precum si de întocmirea listelor de întretinere pe baza facturilor emise de catre furnizori si a cheltuielilor de întretinere ale blocului, liste care erau semnate de presedintele asociatiei I.F si vicepresedintele C.V. De asemenea, a precizat ca încasa personal cotele de întretinere de la locatari, pentru care emitea chitante, si facea platile catre furnizori, sustinând astfel ca plângerile penale nu sunt întemeiate, întrucât la calcularea prejudiciului reclamat nu s-a tinut cont de situatia restantelor la plata cotele de întretinere, a caror totalizare se apropie de suma lipsa. În consecinta, inculpata a declarat ca nu si-a însusit nici o suma de bani din gestiunea asociatiei si nu a creat nici o paguba în dauna asociatiei în perioada în care a fost administrator. Cu privire la  actele contabile ale asociatiei, inculpata  a precizat ca în realitate nu a distrus documentele, dar a refuzat sa le predea martorului L.L.L, declarându-i ca documentele au fost arse, întrucât acesta este doar un chirias în bloc si nu a avut încredere în el, dar intentioneaza sa le predea organelor de politie în vederea efectuarii unei expertize contabile.

Fata de ansamblul probatoriului administrat în cauza, instanta a retinut ca sustinerile inculpatei nu sunt dovedite cu nici un mijloc de proba, aceasta nedepunând la dosar nici unul din înscrisurile despre care a facut vorbire.

În drept, instanta a considerat ca fapta inculpatei B.G, care, în calitate de administrator al asociatiei de proprietari, si-a însusit suma de 70.172,84 lei din fondurile asociatiei, în interesul sau, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de delapidare, prev. de art.2151 alin.1 c.pen, cu aplic, art.41 alin.2 Cp, pentru care instanta a condamnat-o la o pedeapsa cu închisoarea.

Fata de persoana inculpatei care era în vârsta de 50 de ani, necunoscuta cu antecedente penale, instanta a apreciat ca scopul educativ, preventiv, sanctionator al pedepsei poate fi atins fara privarea acesteia de libertate, astfel ca în baza art. 81, 82 c.p. a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei principale si a celor accesorii pe un termen de încercare de 4 ani.

În ceea ce priveste latura civila a cauzei, instanta a apreciat ca în cauza sunt îndeplinite conditiile raspunderii civile delictuale prev. de art. 998, 999 Cod civil, astfel ca a obligat inculpata la plata catre partea civila asociatia de proprietari a sumei de 70.172,84 lei, despagubiri civile.

Judecatoria Sectorului 5 – Sentinta Penala  nr. 1831/2011 – Dosar nr. 20343/302/2011

Ucidere din culpa – latura civila

Prin rechizitoriul înregistrat pe rolul Judecatoriei sector 5 a fost trimisa in judecata inculpata S.V.E. pentru savirsirea infractiunii de ucidere din culpa prev.de art.178 alin.1 si 2 C.Pen. Prin Sentinta Penala nr. 1579/24.10.2011 a Judecatoriei Sector 5 s-a dispus disjungerea laturarii civile a cauzei privind pretentiile partilor civile M.L, D.A, D.M.C, D.C.M, D.A.B,  în contradictoriu cu inculpata S.V.A si  cu asiguratorul SC C.A. SA formându-se dosar separat.

Analizând materialul probator administrat în cauza, instanta a retinut ca la data de  20.07.2010, in jurul orelor 22,30 inculpata  S.V.E a condus  autoturismul marca (…) cu nr.de inmatriculare (…) pe str.Sinei din sectorul 5 al municipiului Bucuresti, dinspre Dumitru Badea catre str.Zetarilor. Cind a ajuns in dreptul imobilului cu nr.72 (aflat pe partea stinga a strazii în directia de deplasare mentionata) pe fondul vitezei excesive de deplasare, inculpata a  pierdut controlul asupra directiei autoturismului, care s-a deplasat oblic spre stinga, a escaladat bordura trotuarului de pe partea respectiva a drumului si a accidentat-o pe minora D.A.C , care stationa pe trotuar. In urma accidentului persoana vatamata in virsta de 9 ani a fost transportata la Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar Arseni Bucuresti unde a decedat la data de 24 07 2010.

Din concluziile raportului  medico legal de necropsie nr.A3/1024/2010 din data de 05 01 2011 a reiesit  ca moartea numitei D.A.C a fost violenta si s-a produs prin hemoragie interna, prin ruptura de splina, leziune traumatica consecutiva politraumatismului cu multiple leziuni traumatice externe, traumatism cranio cerebral grav cu zone de hemoragie cerebrala, traumatism  toracic cu fracturi costale si contuzii pulmonare si bilaterale si fractura de femur sting. In continuare in  raportul medico legal de necropsie se precizeaza ca leziunile traumatice mentionate se puteau produce in imprejurarile unui politraumatism de trafic rutier, printr-un mecanism complex de lovire-basculare-cadere, victima avind calitatea de pieton.

Din concluziile raportului de expertiza tehnica judiciara efectuat in cauza instanta a retinut ca inculpata  circula in momentul producerii respectivului eveniment rutier cu viteza de 92 km/h si putea evita producerea accidentului daca ar fi circulat cu viteza maxima permisa in interiorul localitatii. Starea de pericol a fost creata de catre inculpata prin faptul ca nu a pastrat directia initiala de mers, patrunzând pe trotuarul sensului opus de circulatie, consecinta a vitezei excesive de deplasare, încalcând astfel prevederile art.48 din OUG nr.195/2002 modificata si republicata.

Pe baza tuturor probelor administrate in cauza s-a constatat ca evenimentul rutier din data de 20.07.2010 s-a produs din culpa exclusiva a inculpatei.

În ceea ce priveste latura civila a cauzei, instanta a retinut ca mama defunctei s-a constituit parte civila cu contravaloarea în lei a sumei de 1.000.000 euro, daune morale si contravaloarea în lei a sumei de 20.000 euro daune materiale (înmormântare, pomeni), iar fratii majori ai defunctei s-au constituit parti civile cu contravaloarea în lei a sumei de câte 350.000 euro, daune morale.

Instanta a apreciat ca decesul minorei a produs mamei si fratilor acesteia  un prejudiciu material constând în cheltuielile de înmormântare si pomenire a defunctei si un prejudiciu moral, constând în suferinta de ordin afectiv cauzata de decesul în conditii violente a fiicei si respectiv surorii partilor civile.

În ceea ce priveste prejudiciul material constând în cheltuielile de înmormântare si pomenire a defunctei si prejudiciul moral suferit de mama defunctei, instanta a constatat ca la data de 09.08.2010, aceasta a dat declaratia nr. 222 prin care a aratat ca a primit de la inculpata suma de 10.000 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor privind înmormântarea minorei, ca nu mai are nicio pretentie de ordin material de la aceasta si ca nu se va consitui parte civila în procesul penal.  Prin urmare, vazând dispozitiile art. 44 Legea 136/1995, care prevad ca asiguratorul plateste despagubirea nemijlocit celui pagubit in masura in care acesta nu a fost despagubit de asigurat, despagubire ce nu poate fi urmarita de creditorii asiguratului. despagubirea se plateste asiguratului in cazul in care acesta dovedeste ca a despagubit pe cel pagubit, instanta a apreciat ca nici asiguratorul si nici inculpata nu mai pot fi obligati înca o data la plata daunelor materiale si morale pretinse.

În ceea ce îi priveste pe fratii defunctei D.A.C, s-a retinut ca acestia au suferit un prejudiciu moral, constând în durerea  provocata de pierderea surorii lor în vârsta de 9 ani, în conditii violente si dupa suferinta resimtita de victima pe perioada spitalizarii pâna la deces, din probele administrate (declaratiile partilor civile coroborându-se sub acest aspect cu declaratiile celor trei martori audiati) rezultând ca între partile civile si defuncta a existat o legatura afectiva puternica, astfel ca  tinând seama de consecintele negative suferite, de importanta valorilor morale lezate, masura în care au fost percepute de partile civile  urmarile pierderii asupra stabilitatii lor familiale,  instanta a apreciat cuantumul prejudiciului moral suferit de partile civile  la echivalentul în lei a sumei de câte 100.000 euro la data platii.

Fata de aceste considerente, instanta in baza art. 49, 50, 55 din Legea 136/1995 si art. 49 pct. 2 din Normele la Ordinul nr. 5/2010 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a obligat asiguratorul SC C.A SA la plata de despagubiri a câte 100.000 EUR, catre partile civile-fratii partii vatamate si a respins pretentiile partii civile M.L ca neîntemeiate, fata de declaratia partii nr. 222/09.08.2010

Domenii speta

Spete similare