Desfacerea contractului de muncă

Sentinţă civilă 1831 din 15.04.2014


-anulare decizie de sancţionare disciplinară cu desfacerea contractului de muncă; repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere; despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii până la data reintegrării efective.

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 15.04.2014

La data de 11.12.2013 s-a înregistrat la această instanţă contestaţia formulată de contestatoarea P. A. M. împotriva deciziei nr. 109/07.11.2013 emisă de intimata G. B. SA, prin care s-a aplicat sancţiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea absolută a deciziei de sancţionare, obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii, respectiv 07.11.2013 până la data punerii în executare a hotărârii, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, respectiv reintegrarea pe funcţia deţinută anterior, cu  cheltuieli de judecată.

În fapt, a arătat că a fost salariata intimatei  până la data de 07.11.2013 când s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, reţinându-se că a săvârşit o abatere disciplinară constând în retragerea de numerar din contul unui client al băncii a sumei de 300 lei, faptă pe care recunoaşte că a săvârşit-o, însă arată că a procedat cu bună credinţă având în vedere că o cunoştea pe clienta băncii, iar aceasta nu a putut să ajungă la agenţie, motiv pentru care a rugat-o pe contestatoare să îi ia banii.

A arătat că decizia de sancţionare nu respectă condiţiile de formă, prevăzute de art. 252 alin. 2 Codul muncii, întrucât din cuprinsul deciziei nu rezultă data săvârşirii faptei ce a fost calificată ca abatere disciplinară şi nici intervalul de timp în care a fost săvârşită; de asemenea decizia de sancţionare nu respectă dispoziţiile art.77 şi 78 din Codul muncii potrivit cărora decizia de concediere îşi produce efectele la data comunicării acesteia, în sensul că i-a fost comunicată la data de 08.11.2013, iar încetarea contractului a intervenit la data de 07.11.2013, nu au fost respectate nici dispoziţiile art.62 alin.3 Codul muncii şi 252 alin.2 lit.b Codul muncii întrucât decizia nu cuprinde temeiul de drept potrivit căruia fapta săvârşită ar reprezenta abatere disciplinară. A mai susţinut că din decizia contestată nu rezultă actul de autoritate şi emitentul acestuia potrivit căruia s-a constituit Comisia de disciplină, respectiv persoana desemnată să efectueze cercetarea prealabilă, astfel că nu se poate verifica legalitatea funcţionării acestei comisii.

Pe fondul cauzei a arătat că decizia de sancţionare este nelegală şi netemeinică întrucât ea nu a săvârşit faptele cu vinovăţie ci a acţionat cu bună credinţă pentru satisfacerea nevoilor clientei băncii.

A mai arătat că din cuprinsul deciziei de sancţionare nu rezultă că sancţiunea a fost individualizată avându-se în vedere criteriile prevăzute de art.250 Codul muncii.

În susţinerea contestaţiei s-au depus la dosar în copie: decizia nr. 109/07.11.2013 emisă de intimată, proces verbal al şedinţei comisiei de disciplină nr.8/07.11.2013, obiecţii-26.11.2013, răspuns la obiecţii nr.1907/05.12.2013, declaraţie a contestatoarei nr. 1798/07.11.2013 dată către intimată, convocare a contestatoarei de către intimată nr. 17/05.11.2013, extrase P707/18.04.2012, R018/04.02.2013 emise de G. B. SA.

Intimata G. B. SA a formulat întâmpinare prin care pe cale de excepţie a invocat inadmisibilitatea contestaţiei susţinând că nu au fost respectate dispoziţiile art.2 alin. (1) din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator coroborate cu art.193 din Codul de procedură civilă în sensul că reclamanta nu a îndeplinit această procedură prealabilă anterior sesizării instanţei de judecată, neanexând la cererea de chemare în judecată dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestaţiei întrucât faptele imputate contestatoarei şi care constituie abateri disciplinare grave au fost probate, atât sub aspectul existenţei acestora, cât şi al săvârşirii lor de către contestatoare, iar intimata a ţinut seama la individualizarea sancţiunii de criteriile prevăzute de art.250 Codul muncii.

Referitor la excepţiile invocate de contestatoare în acţiune a solicitat respingerea acestora susţinând că în ceea ce priveşte indicarea datei săvârşirii faptei, elementele obligatorii ale deciziei de sancţionare disciplinară sunt determinate în mod exhaustiv de art.252 alin.(2) din Codul muncii, iar data săvârşirii faptei nu este enumerată în cadrul acestui text legal; faptele săvârşite de contestatoare au fost consemnate în decizia de sancţionare disciplinară, cu arătarea modalităţii în care au fost săvârşite, iar simpla neindicare a datei acestora nu atrage nulitatea absolută a deciziei contestate.

A mai arătat că decizia a fost comunicată a doua zi de la data emiterii, iar pretinsa încălcare a dispoziţiilor art.77 din Codul muncii nu reprezintă o cauză de nulitate absolută a deciziei de sancţionare disciplinară.

Referitor la excepţia nulităţii absolute a deciziei de sancţionare pentru nerespectarea art.252 alin.(2) lit.b din Codul muncii, a arătat că în cuprinsul deciziei de sancţionare au fost indicate şi reproduse întocmai prevederile din fişa postului (parte integrantă a contractului individual de muncă) încălcate de reclamantă, precum şi prevederile din reglementările şi procedurile existente la nivelul angajatorului la care se face trimitere în cuprinsul fişei postului.

În ceea ce priveşte motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, acestea au constat în faptul că reclamanta a recunoscut săvârşirea faptelor, astfel că înlăturarea recunoaşterii salariatului nu poate fi decât un non sens logico-juridic.

În susţinerea apărărilor formulate prin întâmpinare intimata a depus la dosar în anexă următoarele acte: nota de probatorii, înscrisuri doveditoare (contractul individual de muncă nr.1065/30.12.2010, actul adiţional/11.07.2011, fişa postului, anexa B la contractul individual de muncă privind confidenţialitatea şi protejarea proprietăţii intelectuale, angajamentul individual de respectare a Codului de conduită - 03.01.2011, act adiţional din 04.02.2013, raport de audit din 21.10.2013, convocarea nr.17/05.11.2013 la cercetarea disciplinară, transmisă contestatoarei, declaraţia de recunoaştere a faptelor dată de reclamantă în data de 07.11.2013, proces verbal al comisiei de cercetare disciplinară nr.8/07.11.2013 privind efectuarea cercetării disciplinare, decizia nr.109/07.11.2013 de concediere disciplinară a contestatoarei, email de notificare a săvârşirii faptelor de către reclamantă transmis de Departamentul de Control Permanent către Departamentul de Audit Intern, chitanţa de retragere numerar de către reclamantă, fotografii ale înregistrărilor video care atestă săvârşirea faptelor de către reclamantă din 08.07.2013, formular de retragere numerar de către reclamantă, formular de semnătură, declaraţii ale reclamantei cu privire la faptele imputate – email1/29.07.2013, email 2/29.07.2013, declaraţia clientei B. G. 01.08.2013 cu privire la faptele imputate reclamantei, declaraţiile reclamantei din datele de 09.09.2013, 27.09.2013 şi respectiv 08.11.2013, extras din procedura de casierie – operaţiunile cu numerar din 23.09.2013, extras din Instrucţiuni de lucru privind operaţiuni cu numerar în Centrele de Procesare şi Casierie din 04.07.2013, procedura de cercetare disciplinară din 10.08.2012, regulamentul comisiei de cercetare disciplinară din 04.02.2013, codul de conduită, regulamentul intern al G. B. SA şi împuternicire avocaţială.

Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei ca nefondate.

Prin încheierea de şedinţă din data de 04.03.2014 s-a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei invocată de intimată constatându-se că potrivit dispoziţiilor art.2 alin.1 indice 2 din Legea nr.192/2006 cu modificările şi completările ulterioare „instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art.60 indice 1 alin.1 lit. a) - f)”, or, la dosarul cauzei s-a depus de către contestatoare procesul verbal de informare cu privire la avantajele medierii, cu adresa înregistrată la data de 28.02.2014, deci anterior datei când a fost fixat primul termen de judecată, astfel încât contestatoarea şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de dispoziţiile legale sus menţionate.

A fost încuviinţată proba cu înscrisuri solicitată de ambele părţi, proba cu interogatoriul contestatoarei propusă de intimată şi a fost respinsă proba testimonială propusă de intimată.

Analizând contestaţia  în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul  constată şi reţine următoarele:

Contestatoarea P. A. M. a fost angajata intimatei G. B. SA începând cu data de 03.01.2011 şi a desfăşurat activitate în funcţia de referent bancar, conform contractului individual de muncă  nr. 1065/30.12.2010 (fila 67 dosar).

Prin decizia nr. 109/07.11.2013 emisă de G. B. SA s-a dispus sancţionarea contestatoarei cu desfacerea disciplinară  a contractului individual de muncă în baza art. 61 lit. a, 248 alin 1 lit. e din Codul muncii reţinându-se  în sarcina acesteia că, în data de 24.07.2013 Departamentul Control Permanent a fost informat cu privire la o operaţiune de retragere de numerar în sumă de 300 Ron efectuată de către Ofiţerul Bancar – P. A. M. din contul clientului băncii, B. G. fără ca aceasta să fie prezentă în agenţie. Solicitarea şi respectiv avizul de retragere de numerar au fost semnate la rubrica „semnătura titularului de cont/client” de către ofiţerul bancar – P.A.M. şi nu de către titularul contului, aşa cum prevăd procedurile interne ale băncii. S-a constatat că operaţiunea de retragere de numerar susmenţionată a fost efectuată în timp ce în  faţa ghişeului se afla un alt client al băncii care a efectuat o operaţiune de depunere numerar, suma de 300 Ron retrasă din contul clientului  B. G.  a fost plasată  sub tastatura calculatorului până la terminarea programului de lucru, moment la care ofiţerul bancar – P. A. M. a părăsit  Agenţia T. S. a G. B. SA având în posesia sa suma de 300 RON.

Din cuprinsul deciziei de sancţionare reiese că prin abaterile disciplinare săvârşite contestatoarea a încălcat prevederile fişei postului, prevederile „Codului de conduită  - L020”, ale „procedurii privind operaţiunile cu numerar - P665”, precum şi prevederile „Regulamentului intern – R005”.

Prin contestaţia dedusă judecăţii, contestatoarea solicită să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 109/07.11.2013 emisă de intimată, obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu  salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte  drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii, până la data  punerii în executare  a hotărârii pronunţată în cauză, precum şi obligarea  angajatorului la repunerea părţilor în situaţia  anterioară  emiterii actului de concediere, respectiv  reîncadrarea contestatoarei  pe funcţia deţinută anterior concedierii, susţinând că decizia contestată este lovită de nulitate absolută deoarece din conţinutul ei nu rezultă data săvârşirii faptei reţinută ca abatere disciplinară, că nu a fost respectată procedura prevăzută  de art. 77 şi 78 din Codul muncii, că decizia  nu cuprinde temeiul de drept, iar  din conţinutul ei nu reiese care este actul prin care a fost desemnată persoana însărcinată cu efectuarea  cercetării prealabile şi că nu rezultă faptul că sancţiunea a fost  individualizată  avându-se în vedere criteriile prevăzute de art. 250 Codul muncii.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei de sancţionare contestate, instanţa reţine următoarele:

 Din punct de vedere formal se constată că decizia a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor  legale în sensul că aceasta cuprinde toate  elementele obligatorii prevăzute de art. 252 alin 2 Codul muncii, respectiv descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară a fost aplicată, termenul şi instanţa la care sancţiunea poate fi contestată.

Prin urmare, susţinerea contestatoarei că decizia de sancţionare disciplinară este lovită de nulitate absolută deoarece din cuprinsul ei nu rezultă data săvârşirii faptei ce a fost calificată drept abatere disciplinară, este neîntemeiată.

De altfel, chiar contestatoarea în declaraţia de la fila 139 dosar a arătat că la data de 08.07.2013 a fost sunată de o persoană care împreună  cu clienta băncii a rugat-o să efectueze o ridicare de numerar din contul numitei B. G.

În acest sens, se reţine că în decizia contestată se menţionează data la care Departamentul Control Permanent a fost informat cu privire la abaterea disciplinară reţinută  în sarcina contestatoarei făcându-se totodată trimitere la aspecte care individualizează fapta, respectiv la operaţiunea de retragere de numerar, cuantumul sumei, numele clientului băncii din al cărui cont s-a efectuat operaţiunea de retragere de numerar.

Astfel, se apreciază că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 252 alin. 2 lit. a Codul muncii referitoare la descrierea faptei, textul de lege impunând ca şi condiţie pentru ca decizia de sancţionare să îndeplinească cerinţele de formă obligatorii, aceea privind descrierea faptei şi nu a menţionării datei săvârşirii acesteia, pentru ca decizia de sancţionare să fie considerată legală din punct de vedere formal.

De asemenea este neîntemeiată susţinerea contestatoarei referitoare la nerespectarea  prevederilor art. 77,78 din Codul muncii având în vedere că decizia de sancționare a fost comunicată contestatoarei care a luat  cunoştinţă de aceasta de la data de 08.11.2013, neavând cum să fie menţionată în decizie data comunicării către salariat a deciziei prin care a fost sancţionat disciplinar. 

În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei că decizia de sancţionare nu respectă dispoziţiile art. 62 alin 3 Codul muncii potrivit cărora aceasta trebuie să  fie motivată în fapt şi în drept, instanța constată că decizia contestată conţine motivarea în fapt şi în drept a abaterii disciplinare reţinută în sarcina contestatoarei, fiind neîntemeiată susţinerea acesteia potrivit căreia decizia de sancţionare nu cuprinde temeiul de drept.

Referitor la temeinicia sancţiunii aplicate în raport de abaterea disciplinară reţinută, instanţa reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 247 alin 2 din Codul muncii „abaterea disciplinară este o faptă  în legătură cu  munca şi care constă într-o acţiune  sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat  normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”.

Din interpretarea dispoziţiilor legale susmenţionate reiese că pentru a răspunde disciplinar este necesar ca salariatul să săvârşească o abatere de la disciplina muncii, respectiv să încalce cu vinovăţie normele legale care reglementează raporturile de muncă, ordinea şi disciplina la locul de muncă, iar fapta sa să aibă legătură de cauzalitate cu rezultatul dăunător  reflectat în paguba sau neajunsul produs angajatorului.

Or, în speţă, din probele administrate în cauză coroborate cu recunoaşterea faptelor de către contestatoare rezultă că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale sus menţionate întrucât s-a făcut dovada săvârşirii cu vinovăţie de către contestatoare a unei fapte care are legătură cu munca sa şi prin care aceasta a încălcat normele legale menţionate în decizia de sancţionare.

În acest sens se reţine că din raportul de cercetare nr. RIA/2013-11/INV întocmit de către Direcţia de Audit Intern (fila 85 dosar) reiese că la data de 24.07.2013 Departamentul de Control Intern a anunţat Auditul Intern în legătură cu o operaţiune de retragere de numerar efectuată de către A. P. – Ofiţer de operaţii la agenţia D.T.S. din contul clientei B. G. în sumă de 300 Ron, fără a elibera numerarul clientului. În conformitate cu imaginile video, suma de 300 Ron nu a fost predată clientului băncii fiind depusă sub tastatură  până la sfârşitul programului când contestatoarea a scos banii  în afara zonei casierie plasaţi între nişte documente.

Potrivit declaraţiei contestatoarei (fila 100 dosar) aceasta a efectuat o retragere de numerar în valoare de 300 lei din contul numitei B. G. în urma unui telefon de la o altă persoană care era împreună cu aceasta, bani care urmau să fie ridicaţi de B. G. la venirea ei în agenţie, însă pentru că nu a sosit până la terminarea programului, contestatoarea i-a dus personal. Contestatoarea a recunoscut că nu a procedat conform procedurii şi, mai mult, a semnat în locul clientei chitanţa de ridicare pentru a scana documentele la sfârşitul  zilei.

Susţinerea contestatoarei că a predat banii clientei băncii B. G., este confirmată chiar de aceasta în declaraţia aflată la fila 134 dosar din care reiese că în data de 08.07.2013 a solicitat telefonic contestatoarei să retragă în numerar suma de 300 RON din contul său prin cumnata sa C. I. care a sunat-o pe angajata băncii. A mai arătat că din motive de sănătate nu s-a putut deplasa personal  la sediul băncii, dar după terminarea programului a intrat în posesia sumei respective.

Aşa fiind, se reţine că în mod corect intimata a constatat că prin faptele săvârşite  contestatoarea a încălcat prevederile „Procedurii privind operaţiunile cu numerar – P665”, conform cărora înainte de executarea unei tranzacţii pentru un client indiferent dacă acesta este înregistrat în baza de date a băncii sau nu, se face identificarea clientului conform Politicii de Cunoaştere a Clientului, pe baza documentelor de identificare acceptate şi a formularelor interne ale băncii, unde este cazul, prevederile Codului de conduită – L020 potrivit căruia  principiul integrităţii  impune obligaţia tuturor angajaţilor băncii de a fi corecţi şi oneşti în relaţiile profesionale şi de afaceri, integritatea implicând  de asemenea tranzacţii corecte şi juste, prevederile Regulamentului intern R005 potrivit căruia salariaţii G. B. au obligaţia să respecte normele, procedurile, regulamentele interne şi instrucţiunile  angajatorului, precum şi prevederile  fişei postului potrivit cărora angajata avea obligaţia de a respecta prevederile legale în vigoare, Codul de conduită, precum şi toate reglementările şi procedurile băncii şi să se conformeze  politicii interne a băncii.

Faptul că, atunci când a avut loc cercetarea disciplinară a contestatoarei, aceasta a menţionat că a făcut totul pentru a mulţumi clienta băncii, ea nebeneficiind de cei 300 RON şi nici de alţi bani din partea clienţilor nu este de natură să conducă la concluzia că trebuie să  fie absolvită de aplicarea unei sancţiuni disciplinare, ea însăşi recunoscând faptele şi arătând că nu a procedat conform procedurii.

În ceea ce priveşte însă individualizarea sancţiunii aplicată contestatoarei de către  intimată, tribunalul  apreciază că sancţiunea este prea aspră şi că angajatorul nu a ţinut seama  de criteriile prevăzute  de art. 250 din Codul muncii.

Art. 248 alin. 1 lit. a-e Codul muncii enumeră sancţiunile disciplinare  pe care le poate aplica angajatorul, cea mai grea sancţiune fiind cea de la lit. e – desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, însă art. 250 Codul muncii reglementează criteriile de  stabilire a sancţiunii disciplinare dispunând că „angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a)împrejurările în care fapta a fost săvârşită; b)gradul de vinovăţie a salariatului;  c)consecinţele abaterii disciplinare; d)comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.”

Or, în speţă, se reţine că intimata nu a avut în vedere împrejurările în care faptele au fost săvârşite, respectiv  împrejurarea că retragerea de numerar în sumă de 300 lei  din contul clientei B.G. a fost efectuată în urma unui apel telefonic din partea cumnatei acesteia, banii urmând a fi ridicaţi până la terminarea programului, lucru care nu s-a întâmplat datorită faptului că din motive de sănătate clienta băncii nu s-a mai putut deplasa pentru a-i ridica, acest fapt fiind confirmat de către aceasta în declaraţia de la fila  134 dosar.

De asemenea, nu s-a avut în vedere la aplicarea sancţiunii de către intimată nici faptul  că banii respectivi au ajuns în posesia clientei băncii, fapt confirmat tot de aceasta potrivit declaraţiei aflată la dosar, astfel că prin abaterile săvârşite de contestatoare nu s-au produs consecinţe materiale unităţii bancare.

De altfel, nici intimata nu a susţinut acest lucru arătând doar în întâmpinare că faptele săvârşite de contestatoare sunt de natură a aduce angajatorului grave prejudicii materiale şi de imagine, fără a dovedi însă în ce constau aceste prejudicii.

Totodată, la individualizarea sancţiunii disciplinare aplicate contestatoarei, angajatorul nu a ţinut seama nici de faptul că contestatoarea nu a mai fost sancţionată disciplinar anterior, aşa cum reiese din notele de şedinţă  depuse de intimată la dosar. Faptul că potrivit aceloraşi note de şedinţă de-a lungul activităţii în cadrul societăţii au mai fost situaţii în care contestatoarea nu a respectat pe deplin obligaţiile ce-i reveneau, nu are nici o relevanţă atât timp cât pentru faptele respective nu s-a impus aplicarea vreunei sancţiuni disciplinare de către angajator.

Faţă de cele expuse, se apreciază că în raport de conduita culpabilă a contestatoarei, sancţiunea aplicată de intimată este disproporționată urmând să se dispună înlocuirea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului  individual de muncă  prev. de art. 248 alin. 1 lit. e coroborat cu art. 61 lit. a Codul muncii cu sancţiunea disciplinară a reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 3 luni prev. de art. 248 alin. 1 lit. c Codul muncii.

Având în vedere considerentele în fapt şi în drept  anterior expuse se constată că este întemeiată contestaţia formulată de contestatoarea P. A. M., urmând a fi admisă în parte şi se va dispune anularea parţială a decizia nr. 109/07.11.2013 emisă de intimata G. B. SA în sensul că se va înlocui sancţiunea desfacerii  disciplinare a contractului  individual de muncă  prev. de art. 248 alin. 1 lit. e coroborat cu art. 61 lit. a Codul muncii cu sancţiunea disciplinară a reducerii salariului  de bază cu 10% pe o durată de 3 luni prev. de art. 248 alin. 1 lit. c Codul muncii.

În baza art. 80 Codul muncii, se va dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii şi va fi obligată intimata să plătească contestatoarei o despăgubire  egală cu salariile  indexate, majorate şi reactualizate şu cu celelalte  drepturi de care ar fi beneficiat  de la data concedierii şi până la data reintegrării efective

În conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. 1 Codul de procedură civilă urmează  să fie obligată intimata să plătească  contestatoarei suma de 1.500 lei reprezentând  cheltuieli de judecată.

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr.3564/30.09.2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de contestatoarea P.A.M şi intimata SC GB SA.