Uzucapiune

Sentinţă civilă 12 din 10.09.2015


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SĂVENI – JUDEŢUL BOTOŞANI

  Şedinţa publică din data de 30.04.2014

PREŞEDINTE – XXXXXXXX

GREFIER – XXXXXXXXX

SENTINŢA CIVILĂ NR.

La ordine judecarea acţiunii civile având ca obiect  uzucapiune, formulată de reclamanţii XXXXXXXXX, în contradictoriu cu pârâta COMUNA XXXXXXX – PRIN PRIMAR.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică  a răspuns reclamantul XXXXXXXX, care a răspuns şi pentru reclamanta lipsă XXXXXXXXna,  lipsă fiind şi reprezentantul pârâtei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,  după care, văzând că nu mai sunt de formulat alte cereri, ori probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi  acordă cuvântul la fond.

Avocat XXXXXXX , pentru reclamant, solicită admiterea acţiunii, să se constate dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra suprafeţei de 3600 mp teren din p.c. 649 şi asupra casei cu parter, compusă din trei camere şi construită pe acest teren, imobile situate în sat XXXXXXXX, în tarlaua denumită popular „ Crucea lui Fasolă”, urmând să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic, fără cheltuieli de judecată, având în vedere acordul părţilor. 

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Săveni la data de 26.03.2013, sub dosar nr. 576/297/2013 reclamanţii XXXXXXXXX au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâta XXXXX prin Primar să se constate faptul că sunt proprietarii  suprafeţei de 3.600 m.p. teren intravilan în satul XXXXXX, jud. Botoşani,  situată în  tarlaua denumită popular „Crucea lui Fasolă”, în p.c. 649, cu vecinătăţile: XXXXXX, drum sătesc, teren extravilan, precum şi a construcţiilor aflate pe acest teren, respectiv casă de locuit compusă din 3 camere construită în anul 1995.

In dovedirea acţiunii reclamanții au arătat că  suprafața de 3.600 m.p. teren intravilan situată în satul XXXXXXX, jud. Botoşani,  în  tarlaua denumită popular „Crucea lui Fasolă”, în p.c. 649, a fost stăpânită de autorul lor începând din anul 1970 și până în 1985, când a decedat, iar după această dată reclamantul XX, în calitate de fiul al defunctului XXXXXX a continuat să stăpânească acest teren, construindu-și în anul 1995 o casă, în baza unui proiect de construire atașat prezentei acțiuni.

Precizează că au plătit impozitele şi celelalte taxe locale aferente acestui teren şi casei de locuit din anul 1995 şi până în prezent.

Arată reclamanții că înțeleg să invoce joncțiunea posesiilor, având în vedere că defunctul XXXXXXX, autorul lor a stăpânit terenul începând din anul 1970 și până în 1985, când a decedat, iar după această dată reclamantul XXXXXXXXX, în calitate de fiul al defunctului, împreună cu soția sa, reclamanta XXXXXXXX stăpânesc terenul până în prezent, nefiind tulburați de nimeni.

In probaţiune reclamanții au depus înscrisuri si a solicitat admiterea probei testimoniale.

In drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35 Cod proc. civ., art. 451 – 455 Cod procedură civilă, art. 1846 – 1862, art. 1890, art. 1895, art. 1898 Cod civil din 1864.

Pârâta Comuna XXXXXXXi, prin Primar, cu adresa nr. 555/11.04.2013 a precizat că terenul nu face parte din domeniul privat al comunei - fila 76.

În probaţiune au fost depuse la dosar înscrisuri.

Prin încheierea de ședință din data de 28.11.2013 instanța a dispus în baza art. 8 din OUG nr. 51/2008 scutirea reclamanților de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 441 lei.

Pentru justa soluţionare a cauzei instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisurile existente la dosar, proba testimonială cu martorul XXXXXXXXşi, din oficiu, a dispus emiterea unei adrese către OCPI Botoşani pentru a comunica dacă suprafaţa de teren în cauză este liberă din punct de vedere juridic, aceasta comunicând instanţei că p.c. 649 intravilan sat Vorniceni, comuna Vorniceni este îrnegistrată cu o suprafață totală de 3,3546 ha și un rest neatribuit de 0,5897 ha, este liberă din punct de vedere juridic (f. 68 - 69).

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele: conform proiectului de locuință depus la dosar, reclamanții sunt proprietarii unei case de locuit compusă din 3 camere construită în anul 1995.

Potrivit relatiilor comunicate de pârâta Comuna XXXXXXXX, prin Primar, în Registrul cadastral reclamantul figurează înscris în parcela cadastrală 649, iar din adresa de la OCPI Botoşani rezultă că această suprafaţă de teren este liberă din punct de vedere juridic (f. 76, 68).

Din declaraţia martorului XXXXXXX, instanţa reţine că reclamanții locuiesc în satul și comuna VXXXXXXX având o locuință construită pe un teren moștenit de la tatăl reclamantului, terenul aferent casei de locuit fiind împrejmuit. Totodată, martorul a declarat că terenul aferent casei în care locuiesc reclamanții nu a fost revendicat de nimeni şi nu au existat niciodată litigii cu privire la teren (f. 54).

Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este reglementata prin art. 1890 C. Civil, este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiţii: posesia să fie utilă, adică o posesie propriu-zisă şi neviciată şi să fie exercitată neîntrerupt timp de  30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună - credinţă sau de rea credinţă.

Aşa cum rezultă din actele depuse în cauză şi din declaraţia martorului, suprafaţa de teren care face obiectul litigiului a fost folosită peste 30 de ani în mod public, continuu, netulburat de nimeni şi sub nume de proprietar de către autorul reclamantului, apoi de către reclamanți, plătind la zi impozitele şi taxele locale aferente acestuia, fără a se înregistra litigii cu privire la teren. Nu a fost depusă nici o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate la Primăria XXXXXXXXX.

Potrivit art. 1846 Cod civil , orice prescripţie este întemeiată pe faptul posesiei, iar pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate posesia trebuie să fie continuă , neîntreruptă , netulburată , publică şi sub nume de proprietar.

De asemenea, potrivit disp. art. 1860 Cod civil, orice posesor posterior are facultatea, spre a putea invoca dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său dacă între aceştia a existat un raport juridic, iar posesorul anterior nu a fost proprietarul imobilului.

Joncţiunea posesiilor constituie o derogare de la regula cuprinsă în art. 1859 C. civ. potrivit căruia dacă bunul trece prin mai multe mâini, fiecare posesor începe, în persoana sa, o posesie nouă, fără a ţine seama dacă transmiterea posesiei s-a făcut în mod singular sau universal, lucrativ ori oneros. Unirea celor două posesii are loc dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: să fie vorba de o posesie propriu-zisă şi nu de o detenţie precară, iar cel care invocă joncţiunea să fie un succesor în drepturi al autorului, adică să fi dobândit posesia în baza unui raport juridic şi nu prin uzurparea posesiei altuia.

În speţă, joncţiunea posesiilor este posibilă în cazul reclamanților pentru că aceștia au moștenit terenul de la tatăl reclamantului.

 Considerând că ambele posesii au aceeaşi natură, respectiv de bună credinţă, instanţa apreciază că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile cerute pentru uzucapiunea de la 10 la 20 de ani, în baza disp. art. 1847, 1859, 1860 Cod Civil , va admite acţiunea şi va constata dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra suprafeţei de suprafeţei de 3600 mp teren situat în intravilanul  satului XXXXXXXXX,  în  tarlaua denumită popular „Crucea lui Fasolă”, în p.c. 649, cu vecinătăţile: XXXXXXX, drum sătesc, teren extravilan, precum şi a construcţiilor aflate pe acest teren, respectiv casă de locuit compusă din 3 camere construită în anul 1995.

În temeiul art. 502 din OUG 51/2008 va obliga reclamanţii să restituie statului suma de 444 lei, reprezentând ajutorul public judiciar acordat sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite acţiunea formulată de reclamanţii XXXXXXXXXXX, ambii domiciliaţi XXXXXXX, în  contradictoriu cu pârâta XXXXXXX judeţul Botoşani.

Constată dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra suprafeţei de 3600 mp. teren intravilan în satul Vorniceni, com. Vorniceni, jud. Botoşani,  situată în  tarlaua denumită popular „Crucea lui Fasolă”, în p.c. 649, cu vecinătăţile: XXXX, XXXXXX, drum sătesc, teren extravilan, precum şi a construcţiilor aflate pe acest teren, respectiv casă de locuit compusă din 3 camere construită în anul 1995.

Obligă reclamanţii să plătească către stat suma de 444 lei (contravaloarea taxei judiciare de timbru), reprezentând ajutorul public judiciar de care au beneficiat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Săveni.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.04.2014