Răspundere civilă delictuală. Acte ale autorităţii publice.

Răspundere civilă delictuală. Acte ale autorităţilor publice

Tribunalul Mehedinţi – sentinţă din 29.04.2013. Plata onorariului de avocat după pronunţarea hotărârii în care s-a asigurat reprezentarea. Temei al acţiunii prin care se solicită restituirea plăţii onorariului achitat după soluţionarea cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 23.11.2012 reclamantul Prefectul Judeţului Mehedinţi a solicitat să fie chemat în judecată pârâtul ZZ pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat la plata sumei de 3652 lei onorariu şi cheltuieli de deplasare avocat.

În motivarea cererii a arătat că prin contractul de asistenţă juridică înregistrat la Instituţia Prefectului judeţului Mehedinţi, ZZ, în calitate de prefect a încheiat cu cabinetul de avocatură GV un contract ce avea ca obiect reprezentarea, acordarea de consultaţii juridice, redactarea şi semnarea de acte, cereri şi alte căi de atac pentru dosarele nr. 49/101/2012 şi nr. 50/101/2012 aflate pe rolul Tribunalului Mehedinţi.

A susţinut că în ambele dosare prefectul a avut câştig de cauză şi nu au fost solicitate cheltuieli de judecată generate de contractul de asistenţă juridică înregistrat sub nr. 308/13.01.2012.

Prin adresa nr. 7151/31.08.2012 cabinetul de avocatură GV a solicitat achitarea sumelor restante datorate din executarea contractului de asistenţă juridică.

În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 84 şi art. 85 alin. (1) din Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici modificată şi actualizată, art. 6 alin. (2) din Legea 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului.

În dovedirea acţiunii a depus la dosar următoarele înscrisuri: adresa 7151/31.08.2012, adresa nr. 5284/27.06.2012, decont, adresa, contract de asistenţă juridică nr. 24/05.03.2012, decont, ordine de deplasare.

La data de 01.03.2013 prefectul jud. Mehedinţi a formulat precizare la acţiunea introductivă prin care a solicitat obligarea pârâtului ZZ la plata sumei de 3730 lei reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de deplasare achitate Cabinetului de avocat GV, precizând că suma ce face obiectul prezentului litigiu este de 3652 lei şi nu suma de 3730 lei, după verificările efectuate în baza serviciului de contabilitate. A susţinut că suma de 3652 lei reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de deplasare a fost virat de Instituţia Prefectului judeţului Mehedinţi Cabinetului de avocatură GV cu ordinul de plată nr. 511/26.26.11.2012.

A precizat că o parte din suma mai sus menţionată în cuantum de 2480 lei a fost solicitată de cabinetul de Avocatură GV în baza contractului de asistenţă juridică nr. 24/05.03.2012 înregistrat sub nr. 2485/20.03.2012 şi nu în baza contractului de asistenţă juridică nr. 1/09.01.2012.

De asemenea în ceea ce priveşte suma de 322 lei reprezintă contravaloarea dosar de suspendare a executării act administrativ aflat pe rolul Tribunalului Mehedinţi (3829/101/2012) fiind achitat cu deconturile 31 şi 32 cu OP 511/26.11.2012 fără a exista contract şi se regăseşte inclusă în valoarea de 3652 lei.

În drept şi-a întemeiat precizarea la acţiunea introductivă pe dispoziţiile art. 123 din Constituţia României, republicată şi art. şi art. 11 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe dispoziţiile legii invocate atât în acţiunea iniţială cât şi în cea precizată.

La data de 01.04.2013 pârâtul ZZ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

A susţinut că reclamantul a solicitat ca pârâtul să fie obligat la plata sumei de 3652 lei, sumă ce a fost plătită către un avocat pentru onorariu şi cheltuieli de deplasare.

A precizat că Instituţia Prefectului a încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 24/05.03.2012 pentru a desfăşura activităţi specifice în dosarul nr. 49/101/2012 la Curtea de apel Craiova pentru ca după aceea să achite un onorariu de 2480 lei şi cheltuieli de deplasare.

A arătat că recursul a fost admis, iar intimaţii puteau fi obligaţi la cheltuieli de judecată, însă acestea nu puteau fi solicitate atâta timp cât nu au fost avansate.

La data de 06.03.2012 când a fost pronunţată decizia 1531 nu au fost achitate cheltuieli de judecată acestea fiind achitate mult mai târziu la data de 26.11.2012.

La momentul când s-a achitat onorariul de avocat pârâtul nu mai îndeplinea funcţia de prefect al judeţului. A susţinut că reclamantul nu a înregistrat nici un prejudiciu pentru aceste cheltuieli de judecată care i se pot imputa pârâtului acestea se pot solicita pe cale separată în termen de trei ani de la naşterea dreptului de a se solicita aceste cheltuieli.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei şi apoi precizată la data de 01.03.2013, reclamantul Prefectul Judeţului Mehedinţi a solicitat să fie chemat în judecată pârâtul ZZ, fostul prefect al judeţului, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat la plata sumei de 3652 lei onorariu şi cheltuieli de deplasare avocat, motivat de faptul că a plătit această sumă de bani în urma contractului de asistenţă juridică nr. 24/05.03.2012 încheiat de pârât, iar acesta, deşi a obţinut câştig de cauză în proces, a omis să solicite cheltuielile de judecată.

Potrivit art.6 alin.2 din Legea 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor civile ale instituţiei prefectului se realizează de către prefect sau de către o persoană anume desemnată prin ordin al acestuia.

Potrivit art.84 din Legea nr. 188/1999 republicată privind Statutul funcţionarilor publici, răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează:

a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează;

b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;

c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art.85 alin.1 din acelaşi act normativ, repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Este necontestat că, aşa cum ambele părţi au susţinut, la data introducerii acţiunii pârâtul nu mai avea calitatea de funcţionar public. Prin urmare, nu mai era posibilă emiterea unei decizii de imputare, eventualele pagube aduse autorităţii publice urmând a fi recuperate pe calea unei acţiuni de drept comun. În consecinţă, reclamantul a invocat în mod greşit dispoziţiile Legii nr.188/1999 ca temei juridic al acţiunii formulate.

Cu privire la temeinicia pretenţiilor reclamantului, se reţine că potrivit art. 274 alin.1 din C.proc.civ., partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Acordarea cheltuielilor de judecată se face de către instanţă în baza solicitării părţii, însă numai în măsura în care se dovedeşte efectuarea acestora de către parte.

Or, suma de 3652 lei a fost plătită de Pefectura Mehedinţi prin ordinul de plată nr.511 la data de 26.11.2012, după pronunţarea soluţiei irevocabile în dosarul nr.49/101/2012 (ce face obiectul contractului de asistenţă juridică  nr.24/05.03.2012) de către Curtea de Apel Craiova la 06.03.2012.

Prin urmare, aceste cheltuieli nu puteau fi solicitate în cursul procesului respectiv, deoarece nu se putea face de către reclamant dovada plăţii acestora.

Este întemeiată susţinerea pârâtului că aceste cheltuieli pot fi solicitate pe cale separată în termen de trei ani de la naşterea dreptului de a se solicita aceste cheltuieli, reclamantul având posibilitatea de a introduce o acţiune în pretenţii împotriva părţii adverse din procesul respectiv, ocazie cu care va putea solicita instanţei recuperarea de la aceasta a cheltuielilor făcute în proces.

În consecinţă, nu se poate reţine că pârâtul a săvârşit vreo faptă ilicită prin care să fi produs vreun prejudiciu Instituţiei Prefectului, astfel că instanţa va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte onorariul avocatului pârâtului, se reţine că potrivit dispoziţiilor art.274 alin.3 din C.proc.civ., „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.

Având în vedere complexitatea cauzei, durata procesului şi munca desfăşurată efectiv de avocatul pârâtului, instanţa va reduce onorariul avocatului de la 1000 lei la 500 lei.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin.1 C.proc.civ. va obliga reclamantul la plata sumei de 500 lei către pârât reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat.

civilă, instanţa va respinge recursul ca nefondat, cu menţinerea hotărârii primei instanţe.

Prezenta sentinţă este irevocabilă prin respingerea recursului.

Domenii speta

Spete similare