Procedura insolvenţei

Prin sentinta comerciala nr.561/16 03 2010 a Tribunalului Arad s-a admis cererea formulata de reclamanta A.G.IPURL în contradictoriu cu pârâtul C.V. si în consecinta acesta a fost obligat sa plateasca din averea sa suma de 4.289.919,6 lei care va intra în averea debitoarei pentru acoperirea pasivului acesteia.

Tribunalul a retinut ca din procesul  verbal  cu privire  la respectarea  OUG 77/1999, MFP-Activitatea de Control Fiscal Arad  rezulta ca debitoarea a  încalcat prevederile art. 2 din  aceasta ordonanta privind unele  masuri pentru  prevenirea  incapacitatii de plata, persoanele  raspunzatoare, respectiv pârâtului aplicându-i-se  si o amenda  contraventionala.

Dupa întocmirea acestui proces  verbal,  s-a  constatat  în continuare ca debitoarea sufera pierderi,, anul fiscal 2004 cu 9.323.717 mii lei (vechi), anul fiscal 2005, cu 260.942 RON  si anul fiscal 2006,  cu 149.133 Ron,iar în toata aceasta perioada, pârâtul, în calitate de administrator unic si actionar cu drept de reprezentare a  peste 60 % din capitalul social al debitoarei, nu a luat masurile necesare pentru stoparea functionarii cu pierderi, fapt ce a determinat cresterea datoriilor debitoarei, pâna la valoarea cuprinsa în tabelul preliminar al creantelor, în cuantum de 5.789.919,60 lei.

Din aceste  împrejurari, judecatorul sindic a retinut interesul personal al continuarii activitatii, concretizat în continuarea încasarii drepturilor banesti.

 Cu privire la incidenta art 138 lit.d din Legea 85/2006 s-a retinut din analiza Procesului verbal de control al Ministerul Finantelor Publice-Activitatea de Control Fiscal Arad ca, în sarcina  debitoarei Sc A SA, s-au stabilit obligatii suplimentare de plata, în cuantum de 9.161.181.748 lei vechi, - principala persoana responsabila de încalcarea actelor normative, fiind identificata ca fiind pârâtul -, ori prin neachitarea la scadenta a debitelor catre bugetul de stat, s-au aplicat majorari si penalitati de întârziere, ceea ce a determinat ca, la deschiderea procedurii insolventei-19.02.2007-creanta A.N.A.F.-DGFP Arad fata de debitoare sa ajunga la suma de 5.427.111 lei.

Astfel, din acelasi proces  verbal  de control rezulta ca nu  s-a  tinut contabilitatea conform legii.

Exemplificativ, cele 10 facturi fiscale emise de SC P CNV SRL catre SC A Arad SA, reprezentând „prestari servicii" conform contract în suma de 228.385,37 lei, fara a se pune la dispozitia organelor de control, anexele aferente facturilor emise de catre SC P CNV SRL, în urma derularii Contractului nr.14/03,01.2002, iar din nota explicativa luata pârâtului în calitate de director general al SC,,A Arad,,SA, prin care i s-a solicitat justificarea contravalorii serviciilor prestate de catre societatea prestatoare, acesta a mentionat ca, a pus la dispozitia organelor de control, un document cumulativ cu antetul SC P CNV SRL, cuprinzând o lista cu numele si prenumele mai multor persoane, iar în dreptul lor sunt trecute sume despre care nu se stie ce semnifica, si  nici nu coincideau cu sumele facturate de SC P CNV SRL catre SC A ARAD SA.

O  alta  situatie, sunt  cele 2 facturi fiscale  în  suma de 505.299.035 lei reprezentând  „know how”, în  cazul  carora organul de control a  constatat ca debitoarea nu poate justifica  prestarea acestora  pentru  activitatea autorizata.

Prin acelasi act, inspectorii de la Activitatea de Control Fiscal Arad au evidentiat toate normele contabile care nu au fost respectate si au mentionat si ce acte nu au putut fi puse la dispozitia acestora pentru o analiza amanuntita, respectiv contractele încheiate de SC,,AArad,,SA cu societati la care era asociat/administrator tot pârâtul, administrator unic al SC,,A Arad,, SA sau  rude ale acestuia.

Împotriva acestui proces verbal, pârâtul a formulat contestatie, însa prin  Decizia 699/27.09.2004 emisa de MFP- Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Arad,aceasta  a fost respinsa.

 În  cauza, s-a retinut si incidenta dispozitiilor art.1 alin 1 din Legea contabilitatii nr.82/1991, republicata si modificata, conform  carora, societatile comerciale au obligatia sa organizeze si sa conduca contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiara, potrivit prezentei legi, art. 10 alin (1),potrivit carora , raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii la persoanele prevazute la art.1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii unitatii respective, art.20 alin 1 din aceeasi lege,conform carora, registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar si Cartea mare si care potrivit art. 25 alin 1  se pastreaza în arhiva persoanelor prevazute la art. 1 timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exercitiului financiar în cursul caruia au fost întocmite.

Judecatorul sindic a retinut incidenta art.138 lit.f din Legea 85/2006, în sensul ca pârâtul a dispus, în interes personal, continuarea unei activitati care ducea, în mod vadit, persoana juridica la încetarea de plati, din urmatoarele împrejurari:

 Prin Contractul de vânzare-cumparare nr., SC,,A Arad,,SA, reprezentata de administrator, a vândut catre Sc,,MV,,Srl imobilele proprietatea societatii.

Prin acelasi contract de vânzare-cumparare, în anexa II, s-a stabilit ca plata pretului catre debitoare, sa fie efectuata în rate esalonate pâna în anul 2012, iar din pretul de vânzare de 47.087.607.146 lei vechi, s-a mai stabilit ca, suma de 9.000.000.000 lei vechi sa fie achitata înainte de scadenta, pentru acoperirea datoriei pe care SC,,AArad,,SA o avea  fata de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucuresti ,ori odata cu înstrainarea principalului bun aflat în patrimoniul SC,,A Arad,,SA, aceasta si-a diminuat semnificativ capacitatea de a-si realiza obiectul principal de activitate ,,fabricarea produselor de morarit-cod CAEN 156,, fiind astfel redusa posibilitatea realizarii de profit, din care sa fie achitate debitele fata de creditori.

S-a mai retinut ca multe imobile din patrimoniul debitoarei, au fost întabulate pe societati, detinute chiar de catre pârâtul C V sau membrii familiei sale.

În speta, judecatorul  sindic a retinut savârsirea faptelor cu  intentie de catre pârâtul C V, intentie caracterizata tocmai  prin abuzul de bunuri sociale, cele 5 imobile vândute unor societati comerciale din care faceau parte chiar pârâtul sau membrii familiei sale. Pârâtul se  face vinovat de savârsirea  faptelor prevazute  la art. 138 al.1 lit.c,d si f  din Legea  nr.85/2006,  dispunând continuarea unei  activitati raportate cu pierderi an de  an, determinând prejudicierea creditorilor debitoarei prin imposibilitatea acestora de  a-si recupera  creantele  fata de  debitoare, iar între  aceste  fapte  si prejudiciul cauzat  exista  raport de  cauzalitate  , fiind  astfel  întrunite conditiile  raspunderii civile delictuale prevazute de art. 998 si 999 Cod civil.

 Curtea de Apel Timisoara prin decizia comerciala nr.776/R din 15 iunie 2010 a admis recursul declarat de pârât, a modificat în tot sentinta recurata si a respins cererea de angajare a raspunderii patrimoniale a pârâtului.

În motivare s-a retinut ca judecatorul-sindic s-a întemeiat pe constatarile procesului-verbal de control întocmit de inspectorii ACF Arad la data de 30.07.2004, controlul având ca obiect modul de calcul, evidentiere si virare - impozit pe profit, impozit pe veniturile din salarii, impozit pe veniturile din dividende (pentru intervalul 01.05.2001-31.03.2004), taxa pe valoare adaugata (01.05.2001-31.05.2004), fond special de solidaritate sociala pentru persoanele cu handicap (pentru intervalul 01.05.2001-31.12.2002), fond special de sustinere a învatamântului de stat (pentru intervalul 01.05.2001-31.12.2001); contributii asigurari sociale de stat si somaj (01.11.2002-31.05.2004); contributii fondul pentru accidente de munca, asigurari sanatate (01.01.2003-31.05.2004); contributii fondul de pensii (01.11.2002-30.04.2003).

Într-adevar, procesul-verbal de inspectie releva pierderi fiscale anuale, astfel cum de altfel erau reflectate si în bilanturile societatii depuse anual la Administratia Financiara; singura diferenta între situatia societatii reflectata în bilant si constatarile inspectiei fiscale sunt în sensul ca societatea a suferit o pierdere mai mica decât cea declarata, organele fiscale apreciind ca o serie de cheltuieli ale societatii, desi înscrise în contabilitate, nu sunt justificate conform legii.

Prima instanta a retinut ca pârâtul „nu a luat masurile necesare pentru stoparea functionarii cu pierderi, fapt ce a determinat cresterea datoriilor debitoarei”.

Se observa însa ca nu deficientele manageriale reprezinta obiectul probei în cazul  art. 138 lit. c) din Legea nr.85/2006, ci continuarea unei activitati care ducea, în mod vadit, persoana juridica la încetarea de plati.

Or, activitatea care conducea în mod vadit societatea la încetare de plati este, în opinia lichidatorului, plata drepturilor salariale cuvenite pârâtului si a „drepturilor conexe”.

Curtea a constat ca, o astfel de plata, a sumei lunare de 1.200 RON, astfel cum rezulta din carnetul de munca al pârâtului, raportat la cifra de afaceri a debitoarei (spre exemplu, de 17.723.403 mii Rol la nivelul anului 2003, astfel cum rezulta din procesul-verbal de inspectie fiscala), exclude raportul de cauzalitate între continuarea activitatii în scopul încasarii drepturilor salariale si starea de insolventa.

Obligatia de a solicita deschiderea procedurii insolventei o are debitorul aflat în stare de insolventa, conform art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006; starea de insolventa, semnificând încetarea platilor, nu are legatura cu pierderile contabile ori fiscale înregistrate de societate, dupa cum nici profitul ce ar fi realizat de societate nu exclude starea de insolventa.

Cel de-al doilea temei invocat în sustinerea cererii de antrenare a raspunderii pârâtului îl reprezinta dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr.85/2006, potrivit carora pârâtul ar fi tinut o contabilitate fictiva, ori a facut sa dispara unele documente contabile sau nu a tinut contabilitatea în conformitate cu legea.

Acest temei este sustinut prin acelasi proces-verbal de inspectie fiscala încheiat la 30.07.2004, lichidatorul afirmând ca prin acest proces-verbal „se probeaza astfel faptul ca pârâtul a savârsit fapta sanctionata de art. 138 lit. d, determinând societatii un prejudiciu de 916.118,18 RON, stabilit la data de 30.07.2004. Prin neachitarea la scadenta a debitelor catre bugetul de stat s-au aplicat majorari si penalitati de întârziere, ceea ce a determinat ca, la data deschiderii procedurii insolventei (19.02.2007), creanta ANAF fata de SC A SA sa ajunga la suma de 5.427.111 RON”.

Analizând considerentele primei instante, Curtea a constat ca, ceea ce s-a supus discutiei nu este temeinicia procesului-verbal de inspectie fiscala, si ca atare nu se impunea confirmarea constatarilor inspectorilor din cadrul Activitatii de Control Fiscal Arad.

Cât timp procesul-verbal nu a fost anulat în caile legale de atac, pe de alta parte nici apararile pârâtului nu au vizat procesul-verbal de inspectie, Curtea a constatat ca în perioada supusa controlului (01.05.2001-31.03.2004) contabilitatea societatii nu a fost tinuta în conformitate cu legea, pârâtului fiindu-i aplicate amenzi contraventionale în conformitate cu dispozitiile art. 35 pct. 2 lit. a-c, 35 pct. 3 Legea nr. 82/1991 –în prezent art. 41 din Legea nr. 82/1991 republicata.

Ceea ce se impunea a se dovedi de catre reclamanta este legatura de cauzalitate între aceasta fapta – de încalcare a reglementarilor emise de Ministerul Finantelor Publice în sensul art. 41 pct. 2 lit. a) - c) din Legea nr. 82/1991 si de prezentare de situatii financiare care contin date eronate sau necorelate, inclusiv cu privire la identificarea persoanei raportoare – conform art. 41 pct. 3 din Legea nr. 82/1991, si starea de insolventa a debitoarei.

Aceasta dovada nu a fost facuta.

Neplata obligatiilor fiscale retinute în anul 2004 în sarcina debitoarei determina într-adevar cuantumul creantei ANAF înscrise în tabelul creditorilor, însa trebuie observat pe de o parte ca nu acest creditor a cerut declansarea procedurii insolventei, iar pe de alta parte ca fapta pârâtului este demonstrata exclusiv pâna la data întocmirii procesului-verbal de control, nefiind propusa nicio proba ce ar sustine legatura de cauzalitate între faptele retinute la nivelul anului 2004 si starea de insolventa declarata în anul 2007. Mai mult, cererea de chemare în judecata este formulata, pentru acest motiv, la data de 4.12.2009, la un interval de aproape 3 ani de la data deschiderii procedurii si în considerarea întregului pasiv al debitoarei, nicidecum doar cât priveste creanta ANAF. Prin urmare, în mod gresit judecatorul-sindic a retinut a fi întrunite cerintele art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr.85/2006.

În fine, art. 138 alin. 1 lit. f) din Legea nr.85/2006 prevede ca se poate dispune ca pasivul societatii falite sa fie suportat de administratorul statutar în cazul în care acesta a folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetarii de plati.

Reclamanta lichidator a facut referire la contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.305/24.05.2003 BNP M, contract prin care imobile ale societatii debitoare au trecut în patrimoniul unei societati terte – SC M V SRL.

Curtea constata ca, folosirea de mijloace ruinatoare în sensul art. 138 alin. 1 lit. f) din Legea nr.85/2006 presupune nu numai faptul ca debitoarea a încercat sa întârzie momentul încetarii de plati, ci si ca, contraprestatia debitoarei a fost „ruinatoare”, în sensul ca si-a agravat starea precara a patrimoniului.

Pârâtul a argumentat decizia de înstrainare a activului prin posibilitatea vânzarii silite de catre creditorul ipotecar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - A.V.A.S., la un pret inferior celui obtinut ce ar fi putut fi obtinut într-o vânzare voluntara.

Prima instanta nu a raspuns acestui argument, preocupându-se exclusiv de persoana dobânditorului acestui imobil – ca si de a unor societati terte cu care a contractat, la date neprecizate, debitoarea, judecatorul-sindic concluzionând ca pârâtul a „abuzat de bunurile sociale”, aceste bunuri fiind vândute unor societati ai caror asociati ori administratori erau membri ai familiei pârâtului.

Curtea a retinut însa ca, în analiza conditiilor art. 138 lit. f) din Legea nr.85/2006, este lipsita de relevanta persoana cocontractantului. Ceea ce se discuta este existenta unei obligatii a debitoarei astfel cum a fost asumata de catre persoana raspunzatoare în sensul art. 138 Legea nr.85/2006 si caracterul acesteia de a fi „ruinatoare”.

Prin urmare, reclamanta era tinuta a dovedi în ce fel, obtinând întârzierea momentului încetarii de plati, pârâtul a folosit un „mijloc ruinator”; în speta, lichidatorul era obligat sa raspunda pertinent apararii pârâtului, întrucât vânzarea imobilului în consecinta situatiei de fapt prezentate de catre acesta nu reprezinta o cauza a insolventei.

Situatia de fapt afirmata de catre pârât si necontestata de reclamant este în sensul ca s-a acceptat pretul si plata în rate în considerarea unei comunicari a creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - A.V.A.S., ce intentiona sa demareze executarea silita a imobilului pentru stingerea unei creante. Ceea ce a contestat lichidatorul este acceptarea acestei plati în rate si iesirea din patrimoniul societatii a unui activ esential pentru realizarea obiectului de activitate.

Se observa însa ca acceptarea platii în rate a unui pret superior celui ce ar fi fost obtinut în procedura executarii silite, procedura având acelasi efect al iesirii din patrimoniul debitoarei a activului în discutie – nu se circumscrie ipotezei art. 137 lit. f) din Legea nr.85/2006.

Domenii speta

Spete similare