Obligaţie de a face - punere în posesie

Sentinţă civilă 609 din 25.03.2013


ROMANIA

JUDECĂTORIA INEU, JUDEŢUL ARAD OPERATOR 2826

DOSAR NR.

SENTINŢA CIVILĂ NR. 609/2013

Şedinţa publică din 25 martie 2013

Instanţa constituită din:

Preşedinte:

Grefier:

S-a luat în examinare cauza civilă privind acţiunea promovată de  reclamanta N S împotriva pârâţilor Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor …, Comuna … prin primar şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor …, pentru obligaţie de a face-punere în posesie.

La apelul nominal, lipsă fiind părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că Comisia locală de Fond Funciar … a depus  la dosar cererea înaintată de reclamantă în vederea stabilirii dreptului de proprietate pentru autorul O T, anexa 2 a, ciorna de punere în posesie, harta cadastrală şi planul parcelar conform celor dispuse de instanţă.

Instanţa constatând că nu mai sunt alte cereri, declară faza probatorie încheiată şi pe marginea probelor aflate la dosar, trece la dezbaterea cauzei în fond.

Acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar conform art.58 din Legea nr.18/1991 republicată, pct.43 din Titlul VI din Legea nr.247/2005.

J U D E C A T A,

Constată că prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă la data de 14 februarie 2013, scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar reclamanta N S, domiciliată în … a  solicitat în contradictoriu cu pârâţii Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor …, Comuna … prin primar şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor …, ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la punerea sa în posesie cu privire la terenul identificat în tarla 1, parcela 168/50, în suprafaţă de 6.700 mp. înscris în Titlul de proprietate nr…., emis la … de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor …, cu motivarea că  pârâta Comisia locală … refuză să o pună în posesie asupra acestui teren.

Acţiunea nu a fost motivată în fapt şi în drept.

Pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor …, nu s-a prezentat în instanţă dar prin întâmpinarea depusă la filele 11-12 dosar a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, întrucât parcela la care se face referire este trecută în Titlul de proprietate şi anterior eliberării titlului de proprietate aceasta a fost pusă în posesie., având ataşate în acest sens copia titlului de proprietate şi tabelul nominal cu persoanele puse în posesie fila  15 dosar.

Pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor …, nu a depus întimpinare deşi a fost citată cu această menţiune.

Pârâta Comuna …, prin primar, prin întâmpinarea depusă la  filele 16- 17 dosar a invocat lipsa calităţii procesual pasive  a acesteia şi  cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii reclamantei pentru motivele arătate.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Comuna … prin primar, instanţa prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 18 martie 2013 a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive ridicate de pârâta Comuna … prin primar.

În probaţiune, au fost depuse  la dosar: plan parcelar fila 3,titlu de proprietate fila 4-5, întâmpinare pârâta Comisia locală … filele 11-15, întâmpinare Comuna … prin primar filele 16-17, certificat de moştenitor nr…. emis de  Notariatul de Stat local Ineu fila 20, adresa nr.426 din 21.03.2013 emisă de Comisia locală … fila 24,cererea numitului O T pentru reconstituire drept proprietate fila 25, tabel nominal fila 26, anexa 148/2 a fila 27, plan parcela fila 28,29 şi 30 dosar.

Asupra cererii reclamantei, faţă de poziţia pârâtei precum şi din  coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, instanţa reţine în fapt  următoarele:

Autorului O T, i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii 18/1991 asupra terenului arabil în suprafaţă totală de 5 ha. şi 2000 mp. situat în extravilanul localităţii …, înscrisă în Titlul de proprietate nr…., eliberat la data de 28.02.1997, copie fila 4 dosar.

Totodată, se reţine că terenul identificat în tarla 1, parcela 168/50, în suprafaţă de 6.700 mp., asupra căruia reclamanta solicită a fi pusă în posesie se regăseşte înscris în acelaşi titlu de proprietate.

Potrivit prevederilor art.36 din HG nr.890/2005,, pe baza documentaţiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie şi schiţele terenurilor, comisia judeţeană emite titlurile de proprietate,, de unde rezultă astfel că procedura punerii în posesie este anterioară emiterii titlului de proprietate.

De altfel, potrivit relaţiilor comunicate de Comisia locală de fond funciar … rezultă că reclamanta a fost pusă în posesie cu suprafaţa solicitată.

De asemenea, conform Tabelului nominal privind persoanele din localitatea … şi suprafeţele de teren cu care au fost puşi în posesie, copie fila 15 dosar, la poziţia 148 figurează înscris şi autorul O G cu ultimul domiciliu în ….

Pe cale de consecinţă, văzând dispoziţiile art.64 din legea nr.18/1991 republicată, precum şi disp.art.33 şi art.36 din HG nr.890/2005 cu modificări, pentru cele expuse, urmează a se respinge cererea reclamantei ca neîntemeiată.

Urmează a lua act că prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 18 martie 2013 a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive ridicate de pârâta Comuna … prin primar.

Nefiind solicitate cheltuieli de judecată, în temeiul art. 274 c.pr.civ. nu se vor acorda.

Pentru aceste motive, în numele legii ,

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta N S, domiciliată în  … împotriva pârâţilor Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor …, Comuna … prin primar şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor …, având ca obiect obligaţie de a face-punere în posesie.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publica din 25  martie  2013.

Preşedinte, Grefier,

Red.

Tehnored.

6 ex/4 com/

Se comunică cu :

reclamanta-N S, domiciliată în  …

pârâţii-Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor …,

-Comuna … prin primar şi

-Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor …

Domenii speta