Probe , dovezi – necesitatea dovedirii relei – credinţe a condamnatului în aplicarea art. 63/1 cod penal

Sentinţă penală 671 din 08.09.2006


Prin sesizarea Biroului de executări penale din cadrul judecătoriei Caracal,inreg. sub nr.2469/2006, s-a solicitat instanţei ca in conformitate cu dispa.rt.63/l C.p., să se dispună înlocuirea amenzii penale aplicată condamnatului T.G. in cuantum de 5.000.000 lei ROL cu închisoare, întrucât condamnatul nu a achitat amenda penală  in termen prev. de art.425 C.p.p.

Din conţinutul referatului rezultă că prin S.p.nr.l039/23.sept.2005,inculp. T.G. a fost condamnat la 5.000.000 lei  ROL amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare; l500000 lei ROL pentru săvârşirea infracţiunii de insultă, şi 3.000.000 lei ROL amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, dispunându-se ca in baza art.33-34 C.p. să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 5.000.000 lei ROL amendă penală.

Sentinţa a rămas definitivă prin nerecurare ,iar copie de pe dispozitiv s-a comunicat AFP CARACAL in vederea executării conform art.425 C.p.p.

Administraţia Financiară a restituit scrisoarea de debitoare cu menţiunea că se refuză achitarea amenzii penale,in termenul legal.

Instanţa a constatat că inculp. T.G s-a sustras cu rea credinţă de la executarea amenzii,deoarece avea obligaţia să depună recipisa de plată a acesteia la instanţa de executare in termen de 3 luni de la data rămânerii definitive de la data achitării amenzii.,

Prin S.p.67l din 8.sept.2006,pronunţată de Judecătoria Caracal,  in dosar nr.2469/2006, s-a admis sesizarea Biroului executări penale, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 500 lei RON aplicată condamnatului T.G., prin S.p. nr.l039/23.sept.2005, pronunţată in dosar nr.2496/2005, rămasă definitivă prin neapelare in pedepsele de 500 lei RON  amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare prev.de art.l93 c.p.,l50 RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de insultă prev.de art.205 C.p.şi 300 RON amendă  penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art.l80 al.l.c.p.

S-a dispus înlocuirea pedepsei de 500 lei RON, amendă penală pentru săvârşirea  infracţiunii de ameninţare cu pedeapsa de 3 luni închisoare cu aplicarea at.l3 c.p.

S-a respins sesizarea Bir. exec. penale privind înlocuirea amenzii  in cuantum de l50 lei RON aplicată condamnatului T.G, pentru săvârşirea  infracţiunii de insultă prev. de art.205 c.p.ca neîntemeiată.

S-a dispus înlocuirea pedepsei de 300 lei RON amendă penală, aplicată condamnatului pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violente cu pedeapsa de 2 luni închisoare.

In baza art.33-34 c.p.s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea  de 3 luni închisoare cu aplicarea art.7lc.p.

A fost obligat inculp. la l20 lei RON chelt. judiciare statului din care l00 lei RON onorariu pentru avocat din oficiu suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Prin decizia penală nr.8l3/l4.nov.2006,pronunţată in dosar 62l0/2006, s-a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lingă Judecătoria Caracal şi de recurentul T.G. împotriva s.p.nr.67l/8.sept.2006,pronunţată de Judecătoria Caracal in dosar nr.2469/2006, s-a casat sentinţa şi s-a respins sesizarea Bir.exec.penale din cadrul Judecătoriei Caracal,privind înlocuirea amenzii penale aplicate prin s.p.l039/23.09.2005, pronunţată de Judecătoria Caracal,in dosar nr.2496/2005,cu închisoarea ca neîntemeiată,.

In baza art.l92 alin.2.c.p.p.chelt.judiciare avansate de stat in cuantum de 250 RON din care 200 RON onorariu apărător din oficiu avansat din fondurile Ministerului justiţiei,către Baroul Olt pentru asigurarea asistenţei juridice a condamnatului arestat in altă cauză, rămân în sarcina statului.

Tribunalul a apreciat că potrivit disp.art.63/l, dacă cel condamnat se sustrage cu rea credinţă de la executarea amenzii,instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii,in limitele stabilite pentru săvârşirea infracţiunii.

Din lucrările dosarului rezultă că,numitul T.G. a răspuns in cauza de faţă,in stare de arest,iar din fişa de cazier judiciar aflată la fila l9 din dosarul instantei,rezultă că acesta a fost arestat preventiv la data de 28.sept.2005,iar ulterior prin S.p.nr.48/7.martie 2006 a Tribunalului Olt,definitivă prin d.p.nr.l59/l0.mai 2006 a Curţii de apel Craiova, a fost condamnat la pedeapsa de l6 ani inchisoare,pentru săvirşirea infractiunii de omor calificat prev.de art.l74 rap.la art.l75 lit.c C.p.

Ca atare,datele mai sus mentionate trebuiau coroborate cu datele referitoare la hotărirea penală a cărei neexecutare s e invocă,respectiv cu sp.nr.l039/23.sept.2005,in baza căreia susnumitul a fost condamnat la amendă penală.

Această hotărâre a rămas definitivă la 5.oct.2005,dată la care s-a făcut şi comunicarea către condamnat a extrasului de hotărâre aflat la fila 33 in dosar nr.2496/2005.De observat că, această comunicare nu are confirmarea primirii,întrucât petentul T.G. era deja arestat preventiv începând cu data de 28.sept.2005.

In consecinţă,in mod nelegal s-a dispus înlocuirea pedepsei amenzii,cu pedeapsa închisorii,întrucât legiuitorul condiţionează o asemenea transformarea de obligaţia dovedirii relei credinţe,legiuitorul lăsând la latitudinea instanţei posibilitatea de a decide de la caz la caz aşa cum rezultă din redactarea textului menţionat.

Intrucât condamnatul s-a aflat in imposibilitatea obiectivă de a lua cunoştinţă atât de curgerea termenului pentru executarea pedepsei cu amendă, cât şi imposibilitatea de a plăti datorită stării de arest in care se află,rezultă că acesta nu a dat dovadă de rea credinţă,iar soluţia legală şi temeinică ce se impunea in această cauză,este aceea de respingerea sesizării formulată de Bir.exec.penale,de pe lingă Judecătoria Caracal.

Publicat 11.09.2007